Cine sunt?

marți, 27 iunie 2023

Ionel, Nicu și Petrică, sunt fiii aceluiași lucrător baptist, Nicolae Mânzat

 


Frații Mânzat Ionel, Nicu și Petrică, sunt fiii fratelui Mânzat Nicolae și Iuliana din Câțcău, județul Cluj. Întoarcerea la Domnul a fratelui Nicolae s-a făcut prin mari încercări, în jurul anului 1935. Această familie a avut un total de zece copii, dintre care trei au plecat de mici în veșnicie. Din cei șapte copii, trei au fost atrași de lucrarea Domnului și au lăsat alte meserii ce le aveau, au studiat la Seminar și au intrat în Lucrarea Domnului.

Repartizarea acestor trei frați păstori baptiști a fost foarte interesantă. Fratele Ionel a început Seminarul în anul 1953. Fratele Nicu a intrat în Seminar în anul 1970 și a prins în 1971 serbarea de 50 de ani a Seminarului și l-a avut profesor pe fratele Iosif Țon. Fratele Petrică studiază la același Seminar, dar acum poartă numele de Institutul Teologic Baptist din București și absolvă cursurile în anul 1999.

Acești trei copii ai fratelui au studiat la Seminarul Teologic Baptist din București și de aceea s-a părut interesantă toată lucrarea unui tată și a celor trei fii. În acest interviu veți auzi mărturii cutremurătoare prin care se vede mâna puternică a lui Dumnezeu care i-a călăuzit. Mărturii trăite care pot fi bune exemple și ilustrații pentru noi azi, ca să ne încredem total în Dumnezeu, Tatăl nostru din cer.

Vizionare plăcută!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu