Lucrarea „Oastea Domnului” din Rohia, Maramureș

Oastea Domnului, Anul 1, nr. 25, 1930-06-22, 

 

Revista „Lumina Satelor”, editată la Sibiu de preotul Iosif Trifa inițiatorul „Oastei Domnului” vede lumina tiparului în ziua de 2 ianuarie 1922 apărând până în luna noiembrie a anului 1952.

Primul număr al revistei „Oastea Domnului” apare în ziua de 25 decembrie 1929 iar aceasta va fi tipărită  până în anul 1947 atunci  când îi este sistată  publicarea - alături de alte publicații religioase - de către comuniștii români.

Prima revistă ajunsă la sătenii din localitatea Rohia, județul Someș, capitala de județ fiind Dej este „Lumina satelor”. Această revistă mișcă profund sufletul unor săteni care apoi fac o cerere către preotul Iosif Trifa prin care solicită să fie primiți și ei în Oastea Domnului.

Iată conținutul cererii și numele celor care au făcut-o:

„Prea cucernice părinte și bunul nostru îndrumător!

Cetind foaia Lumina Satelor și văzând pe ceilalți Ostași ce frumos trăiesc în pace și liniște fără de sudalme și fără de beții și alte răutăți ale lumii acesteia ne-am cugetat și noi ca să intrăm în rândurile lor cu toții să luptăm contra Diavolului.

Grigore Cozma, Ioan Șleam, Ioan Man, Condrate Pop, Cozma Miron, Ioan Gherman, toți din comuna Rohia județul Someș[1].”

În anul 1928 sunt 16 membri înscriși la oaste urmând ca în anul 1929 alte persoane trimit cerere de primire.

 „Prea cucernice părinte Trifa, noi subsemnații văzând purtările și cum cetesc și cântă din cărțile de la sf. Voastră 16 ostași din comuna noastră, vă rugăm părinte să ne primiți și să ne înscrieți și pe noi la Oastea Domnului. Nicolae Pașca și soția Domnica, Tudora lui Miron Cosma, Măriuca lui Dumitru Manu, Maria Pașca văduvă, Ioana lui Todor Pop, toți din comuna Rohia[2].” 

  

Oastea Domnului se extinde în toată zona orașului Târgu Lăpuș sau cum i  se mai  spunea atunci „Lăpușul Unguresc”. Pe la începutul anului 1930 în localitatea Dealu Mare se face „Adunarea Ostașilor” la care participanți sunt din toate localitățile din jur: Rohia, Borcut, Poiana  Blenchii și altele. La ora nouă participă la Liturghia oficiată în Biserica Greco-Catolică a cărui preot a îmbrățișat trăirea Oastei Domnului. După masă aceștia s-au adunat într-un imobil spațios unde a încăput toată adunarea. În cadrul acestei adunări s-a cântat și s-a predicat iar printre vorbitori a fost și Grigore Cosma din Rohia care a spus o predică foarte interesantă.[3] 

Reforma spirituală stârnită de la Sibiu prin preotul Iosif Trifa este primită și în sânul Mănăstirii de la Rohia. Ieromonahul Sofronie Morariu a orânduit o adunare de Ostași în Dumineca Ortodoxiei unde au venit ostași din: Răzoare, Borcut, Dealu Mare, Rogoz, Preluca și alte localități. După oficierea Liturghiei s-a ținut o adunare a ostașilor unde au cântat și predicat.[4] Sursa citată mai menționează că sora Terezia I. Pop și-a iertat soțul pe care îl părăsise și s-a reîntors în căminul conjugal.

Pate aici au început să se adune Oastea Domnului la Mănăstirea Rohia și să facă adunări cu ocazia sărbătorii: „Adormirea Maicii Domnului” care s-a păstrat până în vremea comunistă. Eram copil și îmi aduc aminte cum se auzeau cântările ostașilor. Adunarea ostașilor se făcea într-o poiană  frumoasă din vale unde a funcționat după anul 1990 gaterul, care acum este nefuncționabil.

În ziua de 15 august 1930 cu ocazia adunării de la Mănăstirea Rohia a ostașilor din județele Satu Mare și Someș au sfințit steagul lor.[5]

Pionul important în adunarea Ostașilor la Mănăstire a fost „Fr. Grigore Cosma, ostaș al Domnului”.[6]  Aici au început să vină în anul 1933 și ostași mai de departe care călătoreau cu trenul până la Dej sau Baia Mare de unde veneau apoi cu autobuzul. Programul ținea din după masa zilei de 14 august și continua în ziua sărbătorii de 15 august.

Văzând avântul și interesul oamenilor de a veni la Rohia, ostașii Rohieni nu au stat pasivi și în anul 1934 au invitat tot nordul Ardealului să vină la o mare serbare în zilele de 31 martie și 1 aprilie 1934 unde vor fi și cărți de vânzare din patrimoniul Oastei Domnului.[7]

Mișcarea Oastei Domnului continuă să crească în Rohia până în anul 1935 și puțin peste, atunci când cei mari din conducerea Bisericii Ortodoxe concluzionează că mentorul acestei mișcări, preotul Iosif Trifa, a alunecat de la calea adevărului pe povârnișul rătăcirii.[8] Această sursă menționează că preotul Trifa a fost caterisit în urma cărui fapt exista riscul pornirii unei revolte în sânul Oastei.

În anul 1935 apare un articol în ziarul „Gazeta Transilvaniei” pe prima pagină fiind titrat: „Oastea Domnului la răspântie”[9]. În articol se citează un pasaj din comunicatul organului Național Bisericesc Sibiu: „.. păr. Trifa în ultima vreme a început să lucreze în taină în direcția desfacerii mișcării „Oastea Domnului” de autoritatea bisericească, pentru a și-o face teren cu totul privat, nesupravegheat de biserică”.

În 1935, Mitropolia înaintează dosarul cu caterisirea preotului Iosif Trifa la Sfântul Sinod, după un conflict amar cu superiorul său, mitropolitul Nicolae Bălan. În ședința sa din 13 martie 1936, Sfântul Sinod confirmă sentința de condamnare la caterisire cu nr. 4/1935 a Consistoriului Mitropolitan din Sibiu.[10]

Aceste lucruri și altele s-au petrecut și în Rohia, acest fapt fiindu-mi  povestit de bunica mea Teodora: „Am fost la adunarea de ostași cu soțul și acolo s-au pus niște întrebări printre care: „Maria, mama Domnului este mijlocitoare?” la care s-a răspuns: „Numai Domnul Isus este Mijlocitor”. Bunica i-a spus soțului ”Haide să mergem de aici că nu este pentru noi”. Bunicii mele nu i-a plăcut pentru că se predica ca la pocăiți.  

Mama mea Voichița[11], fiica lui Teodora a lui Ionul Cionii își amintește aceste crâmpeie din trecut, unele nume de mai sus, își mai aduce aminte că în jurul anului 1940 copil fiind, mergea cu mama ei la adunarea ostașilor. Mama mea, care acum e străbunică își  mai amintește ca făcând parte din Oastea Domnului următorii: Alexa lui Floare și soția lui, Ioan Ciceu și soția lui Lenuța, Ana Iovuțului, Șandor din Gura uliței, Dochia lui Ilisuca.

Revista Lumina Satelor din anul 1942 nu mai pomenește despre adunarea ostașilor la Rohia, numai de vizita episcopului Nicolae Colan.[12]

Cam prin anul 1970 în localitatea Rohia a mai fost o singură familie, Pop Ioan și Ioana a lui Dochiții, și Voichița Bel unde se mai întâlneau ostașii. Frații și ostașii Ioan și Iana Pop sunt ultimii Ostași din localitate, care s-au stins departe de meleagurile unde au trăit. Fratele Ioan a predicat și a ținut vie flacăra Oastei. Singurul lor copil Vasile locuiește în localitatea Târnăveni și i-a dus acolo ca să-i îngrijească.

La mama Voichița mai veneau frați ostași din Chiuiești din familia lui Danciu a lui Trestenu care avea doi copii în Târgu Lăpuș pe Ioan și Vasile, care azi conduc adunarea de Ostași din oraș.

---

[1] Lumina Satelor, Anul 6, nr. 41, 1928-10-07, p. 5.

[2] Lumina Satelor, Anul 7, nr. 15, 1928-04-07, p. 7.

[3] Oastea Domnului, Anul 1, nr. 17, 1930-04-20, p. 17.

[4] Oastea Domnului, Anul 1, nr. 25, 1930-06-22, p. 3.

[5] Oastea Domnului, Anul 1, nr. 31, 1930, p. 31.

[6] Oastea Domnului, Anul 4, nr. 33, 1933-08-13, p. 3.

[7] Oastea Domnului, Anul 5, nr. 12, 1934-03-18, p. 6.

[8] Revista Teologică, Anul XXVII, Nr. 10, octombrie 1937, p. 408.

[9] Gazeta Transilvaniei, Anul XCVIII, Nr. 7, Brașov joi 24 ianuarie 1935, p. 1.

[10] Iosif Trifa - Wikipedia și https://www.preotiosiftrifa.ro/scurta-biografie-iosif-trifa/

[11] 15 iulie 2023.

[12] Lumina Satelor, Anul 21, nr. 40, 1942, p. 3.