Cine sunt?

duminică, 6 august 2023

Păstorul Levi Marian frânt de comuniști, dar ridicat de Dumnezeu

 



Păstorul Levi Marian, înzestrat de Dumnezeu cu o minte iscusită, îndreptată spre filozofie, dar, din păcate, nu a putut să urmeze această ramură, deoarece era dintr-o familie „nesănătoasă moral, era baptistă, asta era vina lor”. Comuniștii au vrut să-l reducă la tăcere, din cauză că avea un dar special de la Dumnezeu de a predica și atrăgea mulți oameni. Comuniștii au avut un plan, dar Dumnezeu a avut și El un plan și cel al Bunului Dumnezeu a reușit.

Deși a trecut prin situații foarte grave, prin care era torturat psihic, era expus la tot felul de intimidări și traume, nu a avut nevoie de psiholog, pentru că Duhul Sfânt  fiind întotdeauna prezent la toate necazurile, îi venea în ajutor și în loc de spaimă sau stres, primea pacea Domnului Isus. A fost un om dârz, curajos, credincios Dumnezeului părinților săi și nu a abandonat calea grea a suferinței și persecuției, deși comuniștii puteau să-i dea o poziție înaltă, dar care s-a dovedit că era de scurtă durată.

În această postare de pe YouTube fratele a reușit doar să deschidă mai multe teme de discutat, de cunoscut, pe care generațiile de după anul 1990 trebuie să le cunoască, pentru că istoria se repetă.

Scurtă biografie de drd. Corina Brumaru

Levi Marian s-a născut la 8 Martie 1959 în satul Brebi din județul Sălaj, în familia credincioșilor baptiști Ambroziu și Carolina, Marian. După absolvirea școlii generale urmează cursurile liceale la Zalău în cadrul Liceului Industrial Electrotehnic. După absolvirea liceului și satisfacerea serviciului militar frecventează cursurile de ingineri la Facultatea de Mine din Institutul de Mine Petroșani.

La data de 4 Ianuarie 1981 se botează în Biserica Creștină Baptistă din satul natal Brebi, mărturisind public credința personală în Domnul Isus Hristos.

La 25 Iulie 1982 s-a căsătorit cu Minodora Rus având prin binecuvântarea lui D-zeu trei copii: Mihai-Levi, Dina-Minodora și Tiberiu-Timotei. Datorită implicării în propovăduirea Evangheliei în anii studenției, în Biserica Baptistă din Petroșani și în alte biserici din Valea Jiului și din țară precum și a activității creștine în universitate este exmatriculat la 22 Decembrie1983, fără drept de înscriere la orice altă instituție de învățământ superior din România.

După exmatriculare se reîntoarce la Brebi și se implică în evanghelizare, predicare și echiparea tinerilor credincioși din biserici prin programul B.E.E.(Bible Education by Extension) un program de educație teologică secret și interzis de autoritățile comuniste. În această perioadă (1983-1989) a fost în supravegherea și urmărirea operativă a securității comuniste ca un element ostil și periculos pentru societatea comunistă.

Este ordinat ca pastor în Biserica Creștină Baptistă din Brebi (la 27 Octombrie 1985) de către o comisie de pastori delegați de Comunitatea Creștină Baptistă Cluj, fără ca să aibă recunoașterea oficială a organelor statului comunist.

A slujit ca pastor în România în anii dictaturii comuniste, în județul Sălaj, în cercul de biserici baptiste Valea Agrijului și ulterior la Zalău și bisericile aferente. Din 1992 până în 2021 a păstorit Prima Biserică Baptistă Română din New York (First Romanian Baptist Church) unde a locuit cu familia și unde a lucrat ca profesor de matematică în învățământul public liceal.

În această perioadă a fost implicat și în slujirea Asociației Bisericilor Baptiste din America și Canada ca membru în comitetul asociației, secretar executiv și vice-președinte. Este absolvent al Universității Tehnice din Petroșani licențiat ca inginer în mine și geologie, a studiat la City University of New York obținând diploma de Master în Matematică/Educație și a urmat studii teologice la: London Reformed Baptist Seminary, Luther Rice Seminary, și Universitatea București unde a obținut titlul academic de Doctor în Teologie.

 Din Noiembrie 2021 locuiește împreună cu soția Minodora în Atlanta, este membru la Gwinnett Romanian Baptist Church. În prezent focusul în slujirea Evangheliei constă în lucrarea de misiune în biserici din România.

 

Vizionare plăcută!




2 comentarii:


  1. Foarte frumoasa încheierea fratelui Levi despre comunism! Domnul a dat, Domnul a luat!
    Nu cred ca a fost frânt de comuniști! Cei frânți au fost cei care au colaborat cu securitatea! El nu a făcut asta!
    Pastorul Levi Marian a fost umilit de comuniști dar ridicat de Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comuniștii au frânt în fratele Levi o aspirație, a cursului său firesc, filozofia și l-a ridicat la cea mai înaltă dedicație, predicarea Evangheliei pentru care a fost destinat.

      Ștergere