Pascu Dănilă 1905 – 1986 din Parța

 

Fratele Dănilă Pascu s-a născut în anul 1905 în localitatea Parța, județul Timiș, fiind fiul păstorului Atanasie (1878-1947 din  Parța) și al lui  Erina.

Tatăl său fiind predicator, aude Cuvântul Domnului de mic copil și la vârsta de 15 ani (1920) este botezat. Acest băiat se deprinde cu predicarea și la 17 ani (1922) începe să predice Evanghelia Domnului Isus. Tatăl său, Atanasie Pascu, a fost fondatorul primei biserici baptiste din Timișoara, iar fratele Dănilă a fost primul dirijor de cor. 

În anul 1930 absolvă Seminarul Teologic Baptist din București.

Este ordinat în anul 1930 de către dr. Gill, misionarul american în România, secretar general pentru misiunea din țările din răsăritul Europei, sub auspiciile lui Southern Baptist Convention.

În anul 1935 se căsătorește cu Marioara Pojar și dânsa făcând parte dintr-o familie evlavioasă. Sora a fost secretara revistei „Farul Creștin” și administrator al depozitului de literatură baptistă.

A plecat în America ca să continuie studiile în anul 1939 și rămâne definitiv acolo, slujind cu credincioșie în lucrarea Domnului spre binele fraților săi. Soția și cei doi copii au ajuns în America în 1941 în timpul războiului.

În ziua de 30 august – 2 septembrie 1940 la Conferința a 28-a ținută la Biserica Creștină Baptistă din Chicago, Illinois, a fost ales vicepreședinte, până în anul 1941 când este ales colaborator al Convenției. A fost mereu reales în conducerea Convenției.

În Jurnalul de călătorie al lui Constantin C. Giurescu din 1977, găsim scris: „în afară de cele șase biserici ortodoxe din Detroit și de cele două biserici unite

 – unele vechi de peste o jumătate de secol – mai sunt și patru biserici de baptiști – o biserică baptistă, având în frunte pe pastorul Dănilă Pascu “.

Fratele Dănilă Pascu a realizat „Colțul Românesc” de la Westers Reserve University și statuia lui George Enescu din Cleveland, Ohio. L-a îndrăgit mult pe Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei.

În ziua de 23 Martie, 1986 Domnul își cheamă slujitorul său credincios acasă, ca să intre în bucuria Stăpânului său.

Mai jos postez un un articol scris de prietenul său pe care l-a ajutat și acum are cuvinte de mare apreciere.

„ÎN MEMORIAM

                             Rev. Dănilă Pascu

                         (19 Februarie, 1905 – 23 Martie, 1986)

                                                                                                   De George Crișan

 

      În scrisoarea către preaiubitul său copil Timotei, apostolul Pavel a scris: ,,Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ,,ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”

     Cred că toată viața Dănilă Pascu a dus o luptă bună și neobosită pentru Domnul său Isus, Hristos. Personal, mai mult ca sigur nu aș fi fost aici în America, dacă el, Dănilă, nu m-ar fi chemat și chiar nu ar fi insistat să vin în America și să studiez teologia.

Fratele Dănilă s-a născut într-o provincie agricolă foarte prosperă din România, Banat. Timp de secole a fost numită "Fruntea Transilvaniei" (Banatu-i fruncea!) și a României, pentru că în ea erau foarte puțini oameni care nu știau carte. Locuitorii săi se bucurau de muzică bună și purtau haine frumoase, care erau mai frumoase decât cele din toate celelalte provincii. Dumnezeu le-a dat un pământ bun și l-au folosit cu înțelepciune, devenind astfel prosperi.

   Tatăl lui Dănilă dorea ca fiul său să devină croitor. Ca și Pavel, Dănilă a ales două meserii: una pentru a coase haine și cealaltă pentru a aduce oamenii în biserica vie a lui Isus Hristos.

   A urmat cursurile Seminarului Baptist din București, care tocmai fusese înființat de Convenția Baptistă de Sud. La scurt timp după absolvire și ordinare, s-a căsătorit cu Mărioara și și-a început lucrarea pe Valea Crișului Alb, unde trăiau la acea vreme cea mai mare parte a baptiștilor, sau ,,pocăiți", așa cum sunt numiți uneori. În timp ce era slujitorul celei mai mari biserici baptiste din România, la Buteni, vizita lunar toate bisericile de pe Valea Crișului și satele adiacente de la poalele munților Carpați.

   Fratele Pascu, cunoscându-i pe toți misionarii americani și pe alți misionari vorbitori de limbă engleză care vizitau România în acele zile, și după ce a legat cu ei o prietenie puternică, a fost invitat să vină în America în 1939, pentru a participa la Congresul Alianței Mondiale Baptiste. Mărioara urma să rămână în țară, să aibă grijă de cei doi copii mici. Dar în septembrie 1939 a izbucnit războiul în Europa. Fratele Pascu a fost convins să rămână în America. Astfel, Comunitatea Baptistă Română din Cleveland l-a implorat să accepte oferta lor de a deveni pastorul lor. Fără tragere de inimă, el a acceptat - cu condiția să-și poată aduce soția și copiii în America.

    Familia s-a reunit când Mărioara și copiii, în vârstă de doi și patru ani, au ieșit din Europa sfâșiată de război și s-a alăturat soțului ei în America.

   În cele din urmă, războiul s-a potolit, dar pacea nu venea în Europa. Erau milioane de refugiați care căutau un loc unde să-și pună capul. Printre aceștia, au fost mii de români.

    A fost ideea fratelui Pascu să cerceteze și să raporteze Consiliului Executiv al Alianței Mondiale Baptiste ce condiții a găsit în Austria și ce credea că se poate și trebuie făcut, şi anume să se întindă o mână de ajutor şi să se organizeze un program de ajutorare baptistă pentru refugiaţi. Astfel că, Alianţa Mondială Baptistă a înfiinţat proiectul de ajutorare cu sediul la Paris, Franţa.

    Când am ajuns în Paris, nu cunoşteam pe nimeni în acel oraş, dar spre uimirea mea, bătând la uşa unei Biserici Baptiste de acolo, am fost întâmpinat spunându-mi-se pe nume şi am aflat că doar cu câteva luni în urmă Rev. Pascu din America se afla la Paris şi a lăsat de știre că avocatul său din România, George Crişan, ar putea încerca să scape din spatele Cortinei de Fier. Și acum era acolo!

    Rev. Pascu a avut grijă constantă de cei aflați în mare suferință - în special cei fără adăpost au fost cei pe care i-a îngrijit. Oameni fără ţară, dezrădăcinaţi, alungaţi din casele lor, din societatea din care au făcut parte și vânaţi ca nişte fiare sălbatice.

    Prin lucrarea baptistă de ajutorare, Rev. Pascu a văzut că mii de refugiați s-au stabilit și el personal i-a îndrumat pe mulți dintre ei, indiferent de originea lor religioasă sau etnică, la locurile de muncă, ajutându-i să-și facă o casă pentru ei înșiși în Statele Unite. Acești oameni dezrădăcinați, ca și mine, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că l-a trimis pe Rev. Pascu în drumul lor.

    De la o biserică baptistă românească, congregaţia s-a transformat într-o Biserică Creştină Comunitară - care a devenit repede casă pentru o varietate de noi americani care căutau asigurarea că şi ei erau copii ai lui Dumnezeu, fraţi şi surori în Hristos Isus.

   El a proclamat Vestea Bună; el le-a slujit, zi de zi; le-a dat din hrana lui Hristos mai mult de treizeci şi cinci de ani.

    A fost implicat în promovarea unei noi legi privind imigrația. El a fost în permanență în legătură cu congresmanul Feighan, până când legea a fost adoptată, oferind o posibilitate mai largă oamenilor din Europa de a căuta o nouă patrie în Binecuvântata Americă!

    A fost profund interesat de istoria și cultura românească. Un monument care onorează pe  cel mai mare compozitor al României, a fost ridicat în Parcul Naționalităților din Cleveland. Acest lucru a fost realizat în mare parte prin eforturile Rev. Pascu.

   În 1963, când Statele Unite au restabilit relaţiile diplomatice cu România, Rev. Pascu a fost primul pastor Baptist Româno-American care a călătorit în România - o ţară comunistă aflată în spatele Cortinei de Fier. De mai bine de două decenii nu mai auzise de iubiții săi frați români în credință. La întoarcerea în America, el ne-a spus că câtorva biserici baptiste li s-a permis să-și redeschidă ușile, care au fost sigilate de regimul anterior. Mi-a adus prima fotografie a tatălui şi mamei mele, pe care nu îi mai văzusem de mai bine de douăzeci de ani.

   Pastorul Pascu nu se temea de comuniști. În calitate de președinte al Baptiștilor Româno-Americani, a încercat și a reușit să se împrietenească cu oficialii Ambasadei României la Washington. A fost primul care a îndrăznit să-l invite pe ambasadorul României să participe la Convenția Baptistă Româno-Americană din Detroit. Acest lucru a deschis către Cortina de Fier și astfel fraților din America li s-a permis să viziteze și să vorbească în bisericile baptiste din România, în timp ce și unii frați din România au putut veni aici și participa la convenția Baptiștilor Români din SUA și Canada. Acesta a fost un eveniment fără precedent.

    De-a lungul vieții sale, fratele Pascu a militat pentru prietenie și înțelegere, cu toți cei care caută o licărire de speranță într-o lume a disperării și a înstrăinării.

    El a fost un luptător neînfricat pentru Hristos; Marile viziuni pe care le-a primit au devenit realitate. El a căutat pacea acolo unde era dușmănie și a reușit să o obțină, pentru că nu obosea niciodată să arate iubire celor blânzi și umili, precum și celor aroganți și puternici.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că L-a adus pe Dănilă Pascu în pelerinajul vieții mele. Mă alătur miilor de oameni care spun: Prin viața și opera sa, am văzut în Dănilă Pascu un adevărat slujitor și vestitor al iubirii lui Isus, atât în cuvânt, cât și în faptă.”

Surse:

George Crișan

Farul Mântuirei

Creștinul „The Christian

Vasile W. Jones,

Ilie Pop și Silviu Jurjeu

George Dancea

Ionel Tuțac

Dănilă Pascu, Dumitru Cornilescu, Cornel Pascu