Cine sunt?

miercuri, 6 decembrie 2023

Beneficiile apologeticii istorice, de Vasile Bel

 


Redau mai jos lucrarea pe care am scris-o cu ocazia absolvirii cursului de „Apologetică Introductivă”, de la Institutul de Apologetică Vox Dei, condus de dr. Octavian Caius Obeada. Lucrarea este făcută după cerințele Institutului și de aceea nu vă așteptați la ceva mari descoperiri în acest domeniu.

Mulțumesc profesorilor care au predat, ne-au învățat și sfătuit. Mulțumesc frumos dr. Octavian Caius Obeada, profesorul cordonator al acestei lucrări.

Doresc ca Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos să fie slăvit.

           Beneficiile apologeticii istorice

Profesor coordonator Dr. Octavian Caius Obeada

Student Vasile Bel

 

Dumnezeu a dat înțelepciune oamenilor ca aceștia să consemneze evenimentele contemporane lor.

Dumnezeu, în suveranitatea Sa, a trimis pe Fiul Său în lume la vremea oportună, atunci când toate lucrurile care precedau astfel de evenimente erau foarte bine puse la punct.  Dumnezeu, stiind că nu va fi bine primit, că va fi lepădat și negat că este ceea ce se pretinde a fi, I-a învățat pe oameni să scrie, Le-a poruncit și oamenii au scris. Nu I-a pus să scrie pe hârtie, ci pe lucruri mai trainice precum piatră sau plăci de pământ arse în foc, pentru ca să se păstreze peste timp.

Istoria culturii și civilizației este o relatare ( și o interpretare) a faptelor din trecut pe baza unor documente scrise. În lipsa documentului scris informații bogate vin din arheologie.[1]

La ivirea creștinismului, lumea avea deja o cultură impresionantă, fiind gată să consemneze orice eveniment și să transmită informația generațiilor viitoare. Toate acele consemnări constituie o bază de dovezi pentru a fi siguri că ceea ce citim este adevărat, fals sau mit. Consemnările trecute sunt azi evidențele pe care apologetica creștină le folosește ca argumente istorice.

Consemnările istorice despre persoana Domnului Isus sunt unele favorabile scrise de ucenicii Lui, altele nefavorabile scrise de cei care îi erau împotrivă sau neutre cum ar fi citatul informativ dat de istoricul Iosif Flaviu[2].

„În vremea aceea a trăit Isus, un om înţelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni şi invăţătorul oamenilor care erau bucuroşi să afle adevărul. A atras de partea lui o mulţime de iudei, dar şi o mulţime de păgâni. Acesta a fost Hristos'. Chiar dacă Pilatus, datorită acuzaţiilor aduse de fruntaşii poporului nostru, L-a ţintuit pe cruce, n-au încetat să-L iubească cei ce L-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi iarăşi viu, aşa cum au prezis profeţii trimişi de Dumnezeu, înfăptuind şi o mie de alte miracole. De atunci şi pană azi dăinuie poporul creştinilor, care îşi trage numele de la dânsul.”

-În Biblie, Dumnezeu a consemnat nume, evenimente și fapte păstrate și în alte surse.

Biblia a scris istorie. A scris despre persoane reale care au trăit în istoria umanității noastre, despre care scriu până și istoricii consacrați începând cu părintele istoriei Herodot ( înainte de Cristos n. 484 – d. 425). Popoarele vechilor civilizații au lăsat prin scris, nume, evenimente și fapte care puse împreună autentifică veracitatea Scripturilor, oferind în plus și o notă că istoria scrisă este adevărată.

O diferență dintre credința creștină și celelalte multe alte religii ale lumii este natura istorică a Bibliei. Chiar dacă și celelalte cărți religioase oferă multe povești, acestea nu pot pretinde că sunt relatări istorice.[3]

Beneficiul apologeticii istorice este indubitabil. Prin prezența sutelor de cercetări care dovedesc că Isus Hristos a trăit ca un om deosebit, că a existat și nimeni nu are documente palpabile care să susțină contrariul, cum că El nu a trăit vreodată.

Un ateu, pe nume Lee Strobel, un ziarist obișnuit să caute explicații la diferite cauze și efecte, în scepticismul său credea că Dumnezeu era un simplu produs al dorinței sau imaginației omului superstițios, a început să investigheze  ,,cazul Isus”, dar în loc să găsească argumente în favoarea ideilor sale atee s-a întâlnit într-un mod real cu Isus. În mod paradoxal, din cele adunate pentru a-și susține cauza anti-Isus a ieșit o carte plină de argumente în favoarea Mântuitorului numită: „Pledoarie pentru Isus”.[4] După această carte a mai scris alta apologetică: „Pledoarie pentru Creator” , de această dată aducând dovezi științifice care demonstrează existența lui Dumnezeu.

Biblia este demnă de o cercetare în studiul științelor dar și al istoriei. Unii au sugerat faptul că Scriptura este întodeauna demnă de încredere cu privire la probleme morale, dar că nu are dreptate întodeauna în chestiuni istorice.[5] Doctrina Întrupării nu poate fi separată de adevărul istoric referitor la Isus din Nazaret.

-Cărțile Bibliei au fost citite de oameni contemporani cu persoanele consemnate în ele.

În introducere, scrierile Noului Testament au specificat că cele ce s-au petrecut au fost în perioada în care la conducerea Imperiului Roman era Cezar August, iar dregător în Siria era Quirinius și consemnează evenimentul recensământului din acea vreme.[6] Aceste nume și evenimente se găsesc scrise și în alte cărți de istorie, în documente de arhivă care s-au mai păstrat și sunt autentice. Citindu-le, unii sceptici spun că nu sunt exacte datele, dar la o cercetare mai amănunțită și serioasă se poate dovedi că acuzațiile sunt nefondate.

Evanghelistul Luca arată iudeilor că Isus a venit în lumea noastră, în perioada în care Irod era împăratul Ideilor, dă numele marilor preoți, perioada exactă la care s-a botezat Isus:

1. În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei;
2. şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa –, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
3. Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,
4. după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.
(Luca 3:1-4)

Aceste informații dovedeau celor din timpul acelă că autorul vorbește despre nume, lucruri, evenimente pe care ei le știu și pe care le-au trăit, dovedind că și restul însemnărilor sunt la fel de adevărate.

Apostolul Pavel în scrierile sale face referire la personalități cunoscute și prezente (atestate din punct de vedere istoric 100%)  în acea vreme, așa că oamenii aveau deplină încredere că toată scrierea lui este adevărată. Un foarte bun exemplu este în 2 Corinteni capitolul 11 versetul 32: 32: În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea Damascenilor, ca să mă prindă. (2 Corinteni 11:32). Acest împărat, Areta, a fost unul faimos în istoria universală, cunoscut pentru faptele lui:

 „Areta IV Filopatris, ultimul şi cel mai faimos rege *Nabatean care a purtat acest nume (cca 9 î.Cr. la 40 d.Cr.). El a fost confirmat pe tron ca şi rege vasal de către Cezar August, deşi cu oarecare reţineri, întrucât el a ocupat tronul fără permisiunea împăratului. Fiica lui s-a căsătorit cu *Irod Antipa, care a divorţat de ea şi a vrut să se căsătorească cu *Irodiada (Marcu 6:17). Areta i-a declarat război lui Irod şi l-a învins în anul 36 d.Cr. Roma a fost de partea lui Irod, dar expediţia de pedepsire care a fost trimisă sub conducerea lui Vitelius, guvernatorul Siriei, a ajuns numai până la Ierusalim când vestea morţii împăratului Tiberius în anul 37 d.Cr. a dus la abandonarea expediţiei”.[7]

Exemplele de acest fel sunt nenumărate și demne de încredere, deoarece evenimentele Biblice nu sunt simple povești inventate de ,,romancieri” sau cărturari, ci fapte verificabile împletite și țesute în așa fel, încât sunt imposibil de scos din țesătura istoriei.

În istorie au rămas oameni din imediata apropiere a resursei primare, care au scris în favoarea Bibliei, a evenimentelor reale și a figurii centrale  care a fost, este și va rămâne Domnul Isus Hristos. Aceste persoane reale sunt printre alții: Aristides din Atena care se adresează împăratului Adrian în anul 125 apărînd credința creștină. Iustin Martirul (100 – 165) care se adresează împăratului Antoninus Pius și Lucius Commodus pledând cauzei creștinilor, care în opinia lui nu ar trebui condamnați numai pentru numele lor. Tatian, Athenagoras din Atena, Teofil din Antioh și alții.[8]

Acești apologeți au ținut cont de noii convertiți doritori să cunoască și să apere Evanghelia, dar și de filozofi, împărați și iudei.[9] Cei care au citit sau îi ascultau pe acești apologeți făceau legătura între ceea ce li se spune și ceea ce știau deja și ei alegând să se convertească la Creștinism. Considerăm acestă afirmație adevărată deoarece pe vremea împăratului Constantin creștinii erau o forță majoritară importantă de care împăratul a ținut cont.

Faptele consemnate de istorie demonstrează că creștinismul este rațional, bazându-se pe fapte dovedite a fi reale.

-Dovezile consemnate în cărțile Bibliei au fost verificabile în timpul prezent al screrilor lor. 

Evangheliile scriu că Isus a înviat a treia zi, adică în ziua dintâi a săptămânii. Femeile care au venit să aducă miresme au constatat că mormântul unui om bogat unde a fost pus trupul Domnului este gol. Ucenicii au văzut de asemenea și au răspândit această veste a mormântului gol,  și pentru că mormântul era în ogorul unui om înstărit nu s-au putut distruge așa ușor probele.

Pavel de asemenea după aproape 20 de ani spune că sunt dovezi, adică oameni care mai trăiau care l-au văzut pe Isus în viata. Cei în viață puteau depune mărturie despre ce au văzut în urmă cu câțiva ani. 1 Corinteni 15: 6.

Fiind sceptici prin definiție, ateii caută să demonstreze că Isus nu a existat, sau că acest ,,personaj” a fost doar o plăsmuire a minților unor ,,oameni de bine”, care au doar vrut să răspândească niște idei morale care s-au dezvoltat în decursul timpului. Din păcate pentru ei și din fericire pentru noi, evidențele istorice îi contrazic cu prisosință.



[1] Ovidiu Drimba, Istoria Culturi și Civilizației, vol. 1, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1984, p. 15

[2] Antichități iudaice, cartea a XVIII, 63 -64.

[3] Dr. Johnson C. Philip & Dr. Saneesh Cherian, din Biblioteca Online Vox Dei.

[4] Lee Strobel, Pledoarie pentru Isus, Investigația personală a unui journalist asupra dovezilor în favoarea lui Isus, Editura: „Cartea Creștină” Oradea 2004.

[5] Norman Geisler, Thomas Howe, Sub semnul îndoielii, întrebări frecvente ale scepticilor privind credința creștină, Editura „Om” și „Aqua Forte”, Cluj 2004, p. 6.

[6] Evanghelia lui Luca capitolul 2, versetele 1 și 2.

[7] Dicționar Biblic, Editura „Cartea Creștină” Oradea 1995, p. 76.

[8] Dr. Caius Obeada, Curs întroductiv de Apologetică, modul 01, lecța 02: Scută istorie în Apologetică, pp. 3 – 7.

[9] Dr. Octavian Baban, Istoria Apologetici, Modul 2, Lecția 2 Perioada Patristică (AD 100 – 600, P. 1.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu