Redau mai jos
lucrarea pe care am scris-o cu ocazia absolvirii cursului de „Apologetică
Introductivă”, de la Institutul de Apologetică Vox Dei, condus de dr. Octavian
Caius Obeada. Lucrarea este făcută după cerințele Institutului și de aceea nu
vă așteptați la ceva mari descoperiri în acest domeniu.
Mulțumesc profesorilor
care au predat, ne-au învățat și sfătuit. Mulțumesc frumos dr. Octavian Caius
Obeada, profesorul cordonator al acestei lucrări.
Doresc ca
Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos să fie slăvit.
Beneficiile apologeticii
istorice
Profesor coordonator Dr. Octavian Caius Obeada
Student Vasile Bel
Dumnezeu a dat
înțelepciune oamenilor ca aceștia să consemneze evenimentele contemporane lor.
Dumnezeu, în
suveranitatea Sa, a trimis pe Fiul Său în lume la vremea oportună, atunci când
toate lucrurile care precedau astfel de evenimente erau foarte bine puse la
punct. Dumnezeu, stiind că nu va fi bine
primit, că va fi lepădat și negat că este ceea ce se pretinde a fi, I-a învățat
pe oameni să scrie, Le-a poruncit și oamenii au scris. Nu I-a pus să scrie pe
hârtie, ci pe lucruri mai trainice precum piatră sau plăci de pământ arse în
foc, pentru ca să se păstreze peste timp.
Istoria culturii
și civilizației este o relatare ( și o interpretare) a faptelor din trecut pe
baza unor documente scrise. În lipsa documentului scris informații bogate vin
din arheologie.[1]
La ivirea
creștinismului, lumea avea deja o cultură impresionantă, fiind gată să
consemneze orice eveniment și să transmită informația generațiilor viitoare.
Toate acele consemnări constituie o bază de dovezi pentru a fi siguri că ceea
ce citim este adevărat, fals sau mit. Consemnările trecute sunt azi evidențele
pe care apologetica creștină le folosește ca argumente istorice.
Consemnările
istorice despre persoana Domnului Isus sunt unele favorabile scrise de ucenicii
Lui, altele nefavorabile scrise de cei care îi erau împotrivă sau neutre cum ar
fi citatul informativ dat de istoricul Iosif Flaviu[2].
„În
vremea aceea a trăit Isus, un om înţelept, dacă poate fi numit aievea om. El a
fost autorul unor uluitoare minuni şi invăţătorul oamenilor care erau bucuroşi
să afle adevărul. A atras de partea lui o mulţime de iudei, dar şi o mulţime de
păgâni. Acesta a fost Hristos'. Chiar dacă Pilatus, datorită acuzaţiilor aduse
de fruntaşii poporului nostru, L-a ţintuit pe cruce, n-au încetat să-L iubească
cei ce L-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi iarăşi viu,
aşa cum au prezis profeţii trimişi de Dumnezeu, înfăptuind şi o mie de alte
miracole. De atunci şi pană azi dăinuie poporul creştinilor, care îşi trage
numele de la dânsul.”
-În Biblie, Dumnezeu
a consemnat nume, evenimente și fapte păstrate și în alte surse.
Biblia a scris
istorie. A scris despre persoane reale care au trăit în istoria umanității noastre,
despre care scriu până și istoricii consacrați începând cu părintele istoriei
Herodot ( înainte de Cristos n. 484 – d. 425). Popoarele vechilor civilizații
au lăsat prin scris, nume, evenimente și fapte care puse împreună autentifică
veracitatea Scripturilor, oferind în plus și o notă că istoria scrisă este
adevărată.
O diferență
dintre credința creștină și celelalte multe alte religii ale lumii este natura
istorică a Bibliei. Chiar dacă și celelalte cărți religioase oferă multe
povești, acestea nu pot pretinde că sunt relatări istorice.[3]
Beneficiul
apologeticii istorice este indubitabil. Prin prezența sutelor de cercetări care
dovedesc că Isus Hristos a trăit ca un om deosebit, că a existat și nimeni nu
are documente palpabile care să susțină contrariul, cum că El nu a trăit
vreodată.
Un ateu, pe nume
Lee Strobel, un ziarist obișnuit să caute explicații la diferite cauze și
efecte, în scepticismul său credea că Dumnezeu era un simplu produs al dorinței
sau imaginației omului superstițios, a început să investigheze ,,cazul Isus”, dar în loc să găsească
argumente în favoarea ideilor sale atee s-a întâlnit într-un mod real cu Isus.
În mod paradoxal, din cele adunate pentru a-și susține cauza anti-Isus a ieșit
o carte plină de argumente în favoarea Mântuitorului numită: „Pledoarie pentru
Isus”.[4]
După această carte a mai scris alta apologetică: „Pledoarie pentru Creator” ,
de această dată aducând dovezi științifice care demonstrează existența lui
Dumnezeu.
Biblia este demnă
de o cercetare în studiul științelor dar și al istoriei. Unii au sugerat faptul
că Scriptura este întodeauna demnă de încredere cu privire la probleme morale,
dar că nu are dreptate întodeauna în chestiuni istorice.[5]
Doctrina Întrupării nu poate fi separată de adevărul istoric referitor la Isus
din Nazaret.
-Cărțile Bibliei
au fost citite de oameni contemporani cu persoanele consemnate în ele.
În introducere,
scrierile Noului Testament au specificat că cele ce s-au petrecut au fost în
perioada în care la conducerea Imperiului Roman era Cezar August, iar dregător
în Siria era Quirinius și consemnează evenimentul recensământului din acea
vreme.[6]
Aceste nume și evenimente se găsesc scrise și în alte cărți de istorie, în
documente de arhivă care s-au mai păstrat și sunt autentice. Citindu-le, unii
sceptici spun că nu sunt exacte datele, dar la o cercetare mai amănunțită și
serioasă se poate dovedi că acuzațiile sunt nefondate.
Evanghelistul
Luca arată iudeilor că Isus a venit în lumea noastră, în perioada în care Irod
era împăratul Ideilor, dă numele marilor preoți, perioada exactă la care s-a
botezat Isus:
1. În anul
al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era
dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor
al Ituriei şi al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei;
2. şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa –, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit
lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
3. Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia
botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,
4. după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul
celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările. (Luca 3:1-4)
Aceste informații
dovedeau celor din timpul acelă că autorul vorbește despre nume, lucruri,
evenimente pe care ei le știu și pe care le-au trăit, dovedind că și restul
însemnărilor sunt la fel de adevărate.
Apostolul Pavel
în scrierile sale face referire la personalități cunoscute și prezente
(atestate din punct de vedere istoric 100%)
în acea vreme, așa că oamenii aveau deplină încredere că toată scrierea lui
este adevărată. Un foarte bun exemplu este în 2 Corinteni capitolul 11 versetul
32: 32: În Damasc,
dregătorul împăratului Areta păzea cetatea Damascenilor, ca să mă prindă. (2 Corinteni 11:32). Acest împărat, Areta, a fost
unul faimos în istoria universală, cunoscut pentru faptele lui:
„Areta IV Filopatris, ultimul şi cel mai faimos rege
*Nabatean care a purtat acest nume (cca 9 î.Cr. la 40 d.Cr.). El a fost
confirmat pe tron ca şi rege vasal de către Cezar August, deşi cu oarecare
reţineri, întrucât el a ocupat tronul fără permisiunea împăratului. Fiica lui
s-a căsătorit cu *Irod Antipa, care a divorţat de ea şi a vrut să se
căsătorească cu *Irodiada (Marcu 6:17). Areta i-a declarat război lui Irod şi
l-a învins în anul 36 d.Cr. Roma a fost de partea lui Irod, dar expediţia de pedepsire
care a fost trimisă sub conducerea lui Vitelius, guvernatorul Siriei, a ajuns
numai până la Ierusalim când vestea morţii împăratului Tiberius în anul 37
d.Cr. a dus la abandonarea expediţiei”.[7]
Exemplele de
acest fel sunt nenumărate și demne de încredere, deoarece evenimentele Biblice
nu sunt simple povești inventate de ,,romancieri” sau cărturari, ci fapte
verificabile împletite și țesute în așa fel, încât sunt imposibil de scos din
țesătura istoriei.
În istorie au
rămas oameni din imediata apropiere a resursei primare, care au scris în
favoarea Bibliei, a evenimentelor reale și a figurii centrale care a fost, este și va rămâne Domnul Isus Hristos.
Aceste persoane reale sunt printre alții: Aristides din Atena care se adresează
împăratului Adrian în anul 125 apărînd credința creștină. Iustin Martirul (100
– 165) care se adresează împăratului Antoninus Pius și Lucius Commodus pledând
cauzei creștinilor, care în opinia lui nu ar trebui condamnați numai pentru
numele lor. Tatian, Athenagoras din Atena, Teofil din Antioh și alții.[8]
Acești apologeți
au ținut cont de noii convertiți doritori să cunoască și să apere Evanghelia,
dar și de filozofi, împărați și iudei.[9]
Cei care au citit sau îi ascultau pe acești apologeți făceau legătura între
ceea ce li se spune și ceea ce știau deja și ei alegând să se convertească la
Creștinism. Considerăm acestă afirmație adevărată deoarece pe vremea
împăratului Constantin creștinii erau o forță majoritară importantă de care
împăratul a ținut cont.
Faptele
consemnate de istorie demonstrează că creștinismul este rațional, bazându-se pe
fapte dovedite a fi reale.
-Dovezile consemnate
în cărțile Bibliei au fost verificabile în timpul prezent al screrilor lor.
Evangheliile
scriu că Isus a înviat a treia zi, adică în ziua dintâi a săptămânii. Femeile
care au venit să aducă miresme au constatat că mormântul unui om bogat unde a
fost pus trupul Domnului este gol. Ucenicii au văzut de asemenea și au
răspândit această veste a mormântului gol,
și pentru că mormântul era în ogorul unui om înstărit nu s-au putut
distruge așa ușor probele.
Pavel de asemenea
după aproape 20 de ani spune că sunt dovezi, adică oameni care mai trăiau care
l-au văzut pe Isus în viata. Cei în viață puteau depune mărturie despre ce au
văzut în urmă cu câțiva ani. 1 Corinteni 15: 6.
Fiind sceptici
prin definiție, ateii caută să demonstreze că Isus nu a existat, sau că acest
,,personaj” a fost doar o plăsmuire a minților unor ,,oameni de bine”, care au
doar vrut să răspândească niște idei morale care s-au dezvoltat în decursul
timpului. Din păcate pentru ei și din fericire pentru noi, evidențele istorice
îi contrazic cu prisosință.
[1] Ovidiu Drimba, Istoria
Culturi și Civilizației, vol. 1, Editura Științifică și Enciclopedică,
București 1984, p. 15
[2] Antichități
iudaice, cartea a XVIII, 63 -64.
[3] Dr. Johnson C. Philip &
Dr. Saneesh Cherian, din Biblioteca Online Vox Dei.
[4] Lee
Strobel, Pledoarie pentru Isus, Investigația personală a unui journalist asupra
dovezilor în favoarea lui Isus, Editura: „Cartea Creștină” Oradea 2004.
[5] Norman Geisler, Thomas
Howe, Sub semnul îndoielii, întrebări frecvente ale scepticilor privind
credința creștină, Editura „Om” și „Aqua Forte”, Cluj 2004, p. 6.
[6] Evanghelia lui Luca
capitolul 2, versetele 1 și 2.
[7] Dicționar Biblic, Editura
„Cartea Creștină” Oradea 1995, p. 76.
[8] Dr. Caius Obeada, Curs
întroductiv de Apologetică, modul 01, lecța 02: Scută istorie în Apologetică,
pp. 3 – 7.
[9] Dr. Octavian Baban,
Istoria Apologetici, Modul 2, Lecția 2 Perioada Patristică (AD 100 – 600, P. 1.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu