Viața lui Marian Ciortuz din Gârbovăț scrisă de Tiberiu Ciortuz

 

Fratele Tiberiu Ciortuz din Timișoara este fiul lui Ion Ciortuz, fost diacon în Biserica Creștină Baptistă din Brăila. Ion este fiul lui Dănilă Ciortuz, diacon în Gârbovăț, jud Caraș Severin (Dănilă, a fost frate cu pastorul Pavel Ciortuz din Rudăria/ Eftimie Murgu, jud Caraș Severin și văr primar cu Marian Ciortuz. Fiind parte din bogata și binecuvântata familie Ciortuz, pioneri ai credinței baptiste pe meleagurile județului Caraș Severin, ne pune la îndemână lucruri de mare însemnătate.

Mulțumesc frate Tiberiu și vă mai aștept să vă găzduiesc mărturiile găsite în interiorul familiei dumneavoastră.

Vă doresc lectură plăcută iubiții mei cititori!

Primul baptist din comuna Gârbovăț, jud. Caraș Severin, n. 21.03.1896, botezat la 13 iulie 1918, d. la 19.12.1933, ora 22 de „tifus”

            “Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărâ vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră.” Matei 5:11

            Iovan Ciortuz (27.06.1865- 03.01.1903) şi Stana (născută. Bololoi) au avut cinci fete şi un băiat: Floarea, Ilena, Floarea, Mărian, Ana și Ana. Dintre ei au trăit doar Ilena/Elena și Mărian/Marian. Iovan avea 38, iar Stana 29 de ani când s-a născut în 21 martie 1896 Mărian. Iovan care era plugar a murit devreme, la 38 de ani de meningită, lăsând cei doi copii orfani, de 13 și 7 ani. Stana s-a recăsătorit cu Vasile Lopatiță.

           

Marian a fost un om înalt și foarte bun și foarte cald, foarte sufletist. Apare ca dogar în unele documente, iar în altele „cişler” (tâmplar). Prin anul 1917 a auzit că în satul vecin, Bănia, un om, pe nume Iancu Pungilă, care locuia într-o colibă, la distanţă de cca. 20 de km de sat, în pădure, „s-a rătăcit de la credinţa străbună” și s-a pocăit. Aprig, a spus: „Mă duc să văd, şi dacă-i aşa, îl omor!”

            Când a ajuns acolo a găsit un om cu totul deosebit. A fost foarte impresionat de felul acestui om de a fi și de a vorbi. Altfel decât tot ce presupunea sau ştia. Un om al lui Dumnezeu! Discutând cu el şi ascultând despre Dumnezeu şi despre credinţă, Marian a înțeles, a crezut, s-a convertit şi a devenit primul „pocăit” din Gârbovăţ.

            Marian s-a căsătorit la 21.09.1917 cu Ana Surulescu (n.21.03.1896 sau după alte documente 13.08.1897), fiica lui Traian și Petra Surulescu de la numărul 141, din Gărbovăț. În 13 iulie 1918, când a avut loc botezul lui Mărian ca baptist, la Prilipeţ, de către Ştefan Ignea, Ana era însărcinată. La botezul lui Marian, Vasile Lopatiță, tatăl adoptiv, mama Stana şi soţia Ana îl ocărăsc foarte mult. Neamurile îl închid în tream (tindă) și îl bat cu lanțurile. Mama îl bate în cap cu secera(!) pentru că „faşe neamu’ dă ruşâni”, lucru care a fost asociat mai târziu cu sfârşitul lui. Stana a chemat apoi preotul să îi facă slujbe gândind că a înebunit. Câteva luni mai târziu, lui Marian i s-a născut o fată, Elena (n. 16.11.1918). Cam în aceeași perioadă Ana Surulescu intentează divorțul de Marian, probabil din cauza părăsirii acestuia a „credinței strămoșești”. Căsătoria s-a dsfăcut prin sentința de divorț nr. 1452/3-1919 de către Tribunalul Caransebeș. Ana Surulescu se recăsătorește cu Ilia Surulescu pe 14.02.1925, dar nu au copii împreună. Pe 03.10.1946, prin sentința de divorț nr. 268, a Tribunalului Caraș, ca instanță civilă, are loc desfacerea căsătoriei celor doi.

După pronunțarea divorțului, Marian o aduce în Gârbovăț, pe Elena Murgu de 18 ani din Ciclova Română. Mama lui Marian, Stana, îi scoate celei de a doua nurori, Elena, „policra" Roşia, din cauza părului roșcat. Drumul, foarte probabil, a fost parcurs de cei doi pe jos pe la Dalboșeț, prin Cheile Nerei la Sasca Montană, Ciclova Română. Nașterea Elenei Murgu a fost înregistrată la 5 iulie 1901 ca dată oficială, din Vasile Murgu- tată natural şi Iuliana Murgu. Vasile Murgu, deși a avut cel puțin patru copii cu Iuliana Murgu, la niciunul nu apare ca tată legitim în acte, ci doar ca tată natural, deoarece Vasile și Iuliana nu s-au căsătorit legal. Data nașterii Elenei trebuie să o considerăm incertă,  întru-cât fratele ei, Moise apare ca fiind născut în data de 19.07.1901. Este posibil ca cei doi să fi fost gemeni, datele suferind uneori, în acea vreme, asemenea modificări din cauza lipsei de documente sau din lipsa cunoștinței de carte. În anul 1921, la nașterea fiului lor, Matei, în dreptul Elenei apare vârsta de 28 de ani, deci s-ar fi născut în 1893, cu trei ani mai în vârstă decât Marian. Cert este faptul că Elena nu știa carte, ca mulți, de altfel, din vremea aceea. Elena este botezată în credința baptistă, tot de Ştefan Ignea, la 2 august 1919, la Slatina (Nera).

Marian a mers în vara lui 1919 împreună cu verii lui, Pavel și Dănilă Ciortuz la Prilipeț, unde avea să fie botezat Pavel. Stana, mama lui Marian împreună cu Floarea, mama lui Pavel şi a lui Dănilă au fugit amenințătoare prin sat cu coasele în mână după ei. (Mama, Stana, totuși, nu era „baş femeie să vatăme pră şineva, da’ lătra mult d’a fecea¹” avea să o caracterizeze o vecină mai târziu.)

            Unchiul lui Marian, Eftimie Ciortuz, tatăl lui Pavel și al lui Dănilă, fusese socotit pocăit de fapt, deşi nu fusese niciodată botezat (şi înregistrat) din cauza plecării în 1915 pe front. Eftimie a şi decedat de inimă în primul război mondial, la 17 decembrie 1915.   

            Pavel, fiul lui Eftimie Ciortuz, vărul lui Marian, a plecat și el pe front la 18 ani, probabil în vara sau toamna lui 1915. Fuseseră prieteni foarte buni. În anul următor a venit înştiinţarea că Pavel a decedat pe front. Mama lui, Floarea, i-a făcut pomană de îngropare. Marian l-a plâns cu mare durere mult timp. Tot satul a cunoscut durerea lui Marian pentru  moartea vărului lui. În 1918, însă, după mai bine de doi ani, când era uitat deja de toți, Pavel bătea la fereastra casei, în miezul nopții de Înviere. Mersese trei luni pe jos până în sat. Zilele următoare, Pavel la chemat pe Marian să meargă împreună cu el la Bănia, peste două dealuri, să-și cumpere un pământ. Când au terminat târgul, Marian l-a chemat la rândul lui: „Pavele, vino cu mine la Rudăria pe la fraţii mei”! „Nu vin!” şi a plecat Pavel spre casă. A făcut câţiva paşi şi şi-a adus aminte cum povesteau oamenii că a plâns Marian pentru el. „Acum, să nu merg cu el?!” a gândit Pavel. S-a întors şi a mers totuși la Rudăria, peste alte 3 dealuri. Pe drum Pavel şi-a prins flori la pălărie socotind să treacă după slujbă pe la horă. În biserică, Marian le-a spus fraților și surorilor: „Acesta este vărul meu despre care vă spuneam că a murit în război”. Pavel a stat până la finalul slujbei, iar când a ieşit, şi-a aruncat florile de la pălărie. Nu a mai trecut nici pe la horă. A devenit un alt om, a fost al doilea pocăit din Gârboţ. Zilele următoare, când mama lui Pavel, Floarea, a aflat că fiul ei s-a pocăit a spus: „Mai bine mureai pe front decât să ne faci neamul de rușine!”

            Marian le-a vorbit și verilor lui orfani, mai mici, Dănilă, Iovan și Petru despre credinţa în Dumnezeu. Iovan și Petru au rămas în credinţa mamei lor, Floarea.

Pavel a ajuns păstor la Rudăria iar Dănilă diacon la Gârbovăț. Toți trei, Marian, Pavel și Dănilă au fost foarte respectați în satele lor.

Căsătoria lui Marian cu Elena este înregistrată un an mai târziu, la 17.07.1920 la Primăria Comunei Ciclova Română, și nu la cea din Bănia, de care ținea satul Gârbovăț. Împreună au un copil, Matei (n.13.12.1921- d. 22.08.1923, decedat de variolă). Marian a plâns atât de mult pentru copil încât mulţi au fost convinşi că (şi) de la acea suferinţă i s-a tras sfârşitul prematur.

            În 1924 Mărian Ciortuz împreună și cu alți credincioși baptiști din Ardeal și Banat se angajează la mina din Comănești/ Bacău. Exploatarea de la Comănești luase un avânt foarte mare în acea vreme. Cu mult curaj și spirit misionar, întreprinzător, deschid o biserică în casa localnicului Vasile Bucurel.

            Imediat după formarea micii adunări baptiste, urmează perioade de prigoane și intimidări venite atât din partea autorităților statale cât și din partea Bisericii ortodoxe. Credincioșii baptiști au suferit frecvente batjocuri și bătăi din partea jandarmilor, întâlnirile de părtășie și închinare fiind ținute clandestin. Într-o duminică a anului 1932 au fost arestați de jandarmi și duși la postul de jandarmi. Apoi au fost scoși afară din post în fața oamenilor aduși de la biserica ortodoxă de către preotul lor, Ștefan Paraschiv. Acesta i-a prezentat mulțimii drept anticriștii despre care se spunea că vor veni. Mulțimea întărâtată a fost pe punctul de a-i omorî cu pietre. În momentele acelea, Marian Ciortuz având parte de agresiunea mulțimii și văzând spiritul foarte întărâtat, le-a cerut celorlalți frați să îngenuncheze și să se roage, gândindu-se că probabil că acelea le sunt ultimile clipe de viață.  Preotul, doar de teama de a nu avea probleme, i-a oprit pe localnici să îi omoare. Oamenii strânși de preot la instigarea acestuia, l-au bătut pe Vasile Bucurel cu un par până când acesta a căzut doborât la pământ amețit. Ceilalți frați au fost și ei bătuți, Mărian Ciortuz fiind lovit în piept cu patul armei de către unul dintre jandarmi.

            Din cauza prigoanei, Marian împreună cu frații din Ardeal și Banat au plecat din localitate, iar Bucurel s-a refugiat la Brăila. Faptul că doar numele lui Mărian a rămas consemnat în această istorie grăiește foarte mult!

            Între timp, sora lui Mărian, Ilena, a avut ca soţ pe Nicolae Băcilă cu care a avut cinci copii dar nu a trăit niciunul. El a fost luat în Primul Război, în Regimentul 8 Honvezi și a murit în Serbia. Ea a avut apoi ca bărbat pe văduvul Ciortuz Nicolae, „Colă Topor”. Colă Topor nu a vrut să îşi treacă noua nevastă pe numele lui(!) şi nici copiii ce i-a avut cu ea. Li s-au născut o fată și un băiat care au murit devreme, apoi Ilie, cunoscut ca „Lica” şi Iosif cunoscut ca „Ioţa”. Numele de familie al copiilor a fost Băcilă, nume rămas mamei din prima căsătorie. Tutore le-a fost Dănilă Ciortuz, vărul mamei. Într-o zi, copiii au venit amândoi plângând că nu mai vor să meargă la şcoală pentru că îi „băjocoresc” colegii datorită numelui de familie. Abia atunci, tatăl i-a dus la primărie şi a acceptat să fie înregistrat ca tutore al copiilor, schimbându-le și numele din Băcilă în Ciortuz.

            Când Colă Topor a fost internat în spital (prin 1932) Mărian a avut grijă de nepoţii (de soră) Lica şi Ioţa. Era foamete mare foamete şi grea criză. Nepoţii i s-au plâns că le e foame. Mărian a spus: „V’i foame copii? Las’ că uica⁴ vă faşe voauă câcea salme⁵”. Avea într-un butoi varză murată, şi în frunzele de varză a pus câte un boţ de coleşă din ziua trecută, le-a împachetat şi le-a dat copiilor. Uitându-se la ei cum mâncau rupți de foame și poftă a spus: „Au, ţuşei uica pră ei, că uica le-a făcut lor salme, bune, bune!”. Cel puţin de două ori a fost repetată reţeta aceasta pentru foame. Au fost aşa de bune că cei doi îşi aduceau aminte, râzând copios, la bătrâneţe de întâmplare.

În anul 1933, Marian era primarul satului Gârbovăț. În vremea aceea bătrânii satului alegeau primarii. Se făcea comisie de trei patru bătrâni care mergeau din gospodărie în gospodărie la cei pe care îi credeau buni pentru funcția de primar. Evaluau felul în care arăta gospodăria, marvele², lucrul câmpului, copiii, relațiile cu vecinii, și apoi deliberau și stabileau care dintre toți este cel mai vrednic de a fi primar. Așa a fost ales și Marian Ciortuz primarul Gârboțului. A fost „om buuuun, bun, bun!” A avut „pămânce”, două vaci şi un bic³, iar casa cu trei sobe⁴  acoperită cu ţiglă, când majoritatea caselor erau cu o încăpere şi acoperite cu stuf. Gospodar, vizionar, necertăreţ, bun, împăciuitor, şi bun exemplu, a ieşit cu carul la robotă şi l-a umplut cu pietriş de pe Valea Șopotului şi a început să îndrepte drumul desfundat al satului, Gârbovăț. Fapta lui i-a făcut pe toţi sătenii să îi urmeze exemplul.

            În 2 iunie 1933 s-a aflat că Regele Carol, împreună cu fiul lui, Prințul Mihai de 12 ani, trece pe la Bozovici. Marian, care era atunci și ofițer al stării civile la Primăria Gârbovăț, a încins un brâu roşu, şi-a pus un tricolor diagonală şi a plecat împreună cu 30 de călăreţi, cu obiele şi „căşiuli” cu cei mai frumoşi cai din Gârboţ la Bozovici în întâmpinarea regelui. 264 de călăreți cu câciuli negre de oaie și cu mare onor au întâmpinat Regele atunci! O fată foarte frumoasă a ieşit din mulţime cu un buchet de flori şi i l-a înmânat prințului Mihai. Apreciind gestul, florile şi nu numai, Mihai i-a strâns bărbătește mâna fetei de i-au dat acesteia lacrimile. Carol a observat, şi aflând de la fată cauza, a scos din buzunar două monede de 20 de lei şi i le-a dăruit.

            În acelaşi an, la începutul iernii, Marian se îmbolnăveşte de tifos, o stare febrilă cauzată de virusul transmis de muşcătura purecilor infestaţi. Îi este afectată sever gândirea şi comportamentul. Familia îl închide în tream⁶. Deşi recomandarea medicului fusese de a i se asigura căldura pentru vindecare, este culcat între doi bărbaţi care să îi ţină de cald şi este învelit cu două pleduri (probabil în încăpere neîncălzită). Într-un moment de minte limpede, lasă rudelor sale cu limbă de moarte să se dea bicul⁷ pentru construirea bisericii baptiste din sat, o vacă nevestei, iar jumătate din pământul din Gealul Viilor să se dea vărului Dănilă pentru că avea patru copii mici. „Pecetluieşte” hotărârea lui cu cuvintele: „Dacă nimic nu făşeţ', nimic să rămână!” Moare în 19 decembrie 1933 la ora 22 la numai 37 de ani…

            Preotul ortodox, Parohul Nicolae Novacovici (1854-1939), cu numeroase realizări prentru comunitatea din Gârbovăț, de altfel, urmând un curent al vremii dar și din proprie convingere, nu a acceptat unui baptist să fie îngropat în cimitirul ortodox al satului. Dănilă Ciortuz a mers la primarul satului, Iosif Surulescu, succesorul lui Marian la primărie, și i-a spus problema, apoi a propus soluția: „Am loc de fâneață în Dealul Șopotului. Îl îngropăm acolo, dom’ primari”. „Îl îngropăm acolo Dănilă, că doar nu l-om îngropa la marjinea drumului, că doar nu-i câne! Dar trebuie să facem acte, Dănilă”! „Făcem acte, dom’ primari!” S-au înţeles astfel, Dănilă a cedat terenul şi a fost înfiinţat cimitirul baptist din Gârbovăț.

            Cumnatul Colă Topor nu face nimic din toate cele cerute de Marian. Vinde vacile şi cumpără doi cai deosebiți, cu numele Chidran şi Pubi. Chidran era aşa de înalt că punea botul pe fereastra înaltă a casei lui Dănilă Ciortuz. La scurt timp un cal îi moare „împărat” (străpuns cu un par „în foale⁸” în adăpost, la moara de la „Nergăni") iar celălalt cade subit, înhămat la căruţă în mijlocul drumului şi moare pe cotul lui Nistor Pau, la Băcuiu. De la primul cal recuperaseră potcoavele, coama şi coada (aveau şi ele preţ însemnat în vremea aceea!). De la al doilea, simțindu-se vinovat, nu a mai avut curajul nici măcar să mai ia ceva. Le-a spus copiilor Lica și Ioța că „blestemul” lui Marian ar fi cauza morții calului, apoi a dus calul cu tot cu coadă, coamă şi potcoave la cimitirul animalelor, la Nergăni.

            Nevasta lui Marian, Ilena este silită să plece în plină iarnă cu câcea⁹ lucruri din casa bărbatului imediat după înmormântare, în ajunul Crăciunului. Încearcă găzduire în câteva locuri, dar fără succes. Casele erau de regulă cu o singură încăpere, în care se năşteau, creşteau, locuiau şi mureau două, trei şi chiar patru generaţii laolaltă. Este primită de Rista Surulescu (21.02.1906-13.05.1946), tot baptist din Gârbovăț și el fără copii cu care se recăsătorește la 28.10.1934. După moartea lui Rista, moarte cauzată de o diaree, Elena a rămas în casa lui. Prin iarna lui 1948 se îmbolnăveşte şi ea. Baba Dochia din Gârboț (deloc vorbită de bine) a fost auzită că spune: „Sora Ilena îi biceagă, săraca! Mă duc la Bozovişi să îi iau niscai leacuri”. A doua zi a şi murit Ilena, pe 16.03.1948, la ora 11, la 48 de ani!

            Datorită bolii fără leac (antibiotic) la acea vreme, unii au prins curajul să-l batjocorească pe Marian Ciortuz. Ilena Ciortuz, soţia lui, împărtăşeşte şi ea cu el … ocara şi (poate, chiar) moartea.

            Casa lui uica Marian a rămas practic nemodificată timp de 100 de ani, dar bisericile din Gârbovăţ şi Rudăria s-au născut şi au crescut purtând mărturie a puterii credinţei şi valorii lui Hristos datorită și a credinței lui Marian!

            „Dacă sămânţa nu moare rămâne singură, dar dacă moare aduce multă roadă.”

            „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărâ vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră.” Isus Cristos: Matei 5:11

PS. Pe fotografia care a imortalizat decesul lui Marian au fost făcute nu mai puțin de cinci note care vorbesc în felul lor despre aprecierea ce au avuto rudele pentru caracterul lui Marian. Ele sunt: „Jalnică amintirie din Decievrie 1933” ; „aici să vede portretu lu Mărian Ciortus de când au fost mort. D-zău săl  rte. Și familia este de față” ; „eu ca un bun Pretin am făcut aceste  rame lu vecinul  meu Mărian. Emilian Ciortus” ; „ răpăusați” (alt scris adăugat ulterior); Mărian Ciortus din an care au murit, 1933 în Dec(embrie) lângă crăciun odihnească în pace D-ze săl erte!”