Cine sunt?

luni, 19 februarie 2024

Bas-baritonul Daniel Prunaru în vizită la Rohia

 


Când Dumnezeu îți dă ceva peste așteptări și putință, iei cu mare bucurie zicând: „Ce mare Dumnezeu avem”. Știind că este în țară, i-am scris fratelui Daniel Prunaru un mesaj, că dacă are de venit în zona Clujului, aș vrea să-l întâlnesc, să pot să-i iau un interviu. Mi-a spus că pe data de 19 februarie 2024 are de venit la Cluj. I-am spus că îi plătesc diferența, să vină din Cluj la Rohia după ce termină ce are de făcut și apoi va merge spre Craiova unde locuiește. Fratele Daniel mi-a propus că vrea să vină și la biserică duminică dimineața. Eu am zis de partea mea: „Biserica noastră este mică, cam douăzeci de membri om fi”, iar fratele a replicat: „Dacă doi sau trei sunt și Domnul Isus este și pentru asta se merită să vin. Asta este povestea venirii Bas-baritonului Daniel Prunaru în vizită la Rohia.

Sunt multe de spus și mai completez. A pornit de la Craiova la ora 1 noaptea și a ajuns la Rohia la ora opt fără un sfert. A ațipit 20 minute și am plecat la biserică, unde a dispărut toată oboseala fratelui, iar ce a urmat nu se poate descrie. O oră și patruzeci de minute a cântat, a depus mărturii prin câte greutăți a trecut, iar biserica sorbea în lacrimi mesajul acestui om binecuvântat de Dumnezeu cu o voce superbă, cu care laudă pe Dumnezeu și bucură orice inimă care-l ascultă.

Menționez că fratele merge oriunde este învitat, în Numele Domnului, la biserică mare sau mică, fără plată.

Mulțumesc frate Daniel Prunaru pentru gestul mare pe care l-ai făcut pentru noi. Domnul să vă binecuvânteze!

Cine este Daniel Prunaru?

Bas-baritonul de origine română, Daniel Prunaru a debutat profesional în operă în rolul Leporello din opera Don Giovanni, de W. A. Mozart,  cu Opera Roanoke, (Virginia, SUA 1993).

 Alte roluri de operă includ Marchese d'Obigny  (La Traviata) și Officer and Don Basilio (IL Barbiere Di Siviglia) cu Arizona Opera, Opera Roanoke; Ferrando (IL Trovatore) cu Opera Națională Cluj, Opera Lirică din Craiova, Opera din Constanța, Opera Roanoke; Samuel (Un Ballo in Maschera) la Opera Națională Cluj, Opera Lirică din Craiova; Don Basilio în IL barbiere di Siviglia de Rossini  la  Opera Santa Fe (Young Artist Program, 1998) și Opera Roanoke; Doctorul Bartolo în Le nozze di Figaro (1999) de Mozart, Gian Francesco  în La Juive de Halevy, Leporello la Opera Roanoke;  Contele Rodolpho în La Sonnambula  de  Bellini și Jacopo Fiesco  în Simon Boccanegra de Verdi  cu Opera Roanoke.

 Încă de la începutul studiilor sale postuniversitare la Universitatea DePaul  din Chicago, domnul Prunaru și-a îmbunătățit abilitățile de cântăreț profesionist  cu corul Lyric Opera of Chicago timp de câteva sezoane  sub Maestrul Donald Palumbo (Faust, Aida, Fidelio, Gotterdammerung), Chicago Symphony Chorus (Simfonia nr. 8 de G. Mahler) și pentru câteva sezoane în numeroase producții de operă cu Houston Grand Opera sub conducerea maestrului Richard Bado.

     A studiat, printre alții, cu Armen Boyajian, Mignon Dunn, Hector Vasquez, Lois Alba, Norman Gulbrandsen și Samuel Ramey.

Absolvent al Santa Fe Opera Apprentice Singer Program (1998) și al Programului Tinerilor Artiști de la Piatra Neamț (România) în 1996  , domnul Prunaru a primit numeroase premii și onoruri, cum ar fi faptul că a fost finalist regional al Consiliului Național al Metropolitan Opera (Chicago), Concursul Internațional Boris Christoff (Bulgaria), Union League Competition (Chicago), Fundația George London (New York) și Concursul Internațional Hariclea Darclee (România).  

 A fost, de asemenea, interpret și profesor în Texas, servind ca cântăreț profesionist de operă  la Houston Grand Opera  (Houston, TX) și profesor la Lone Star College (Tomball / Houston TX - SUA).




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu