În Memoriam – Petru Mânzat -
1952-2025
Un om al lui Dumnezeu, un slujitor al harului, o inimă
caldă pentru oameni
Cu adâncă durere,
dar și cu o nădejde vie în Hristos, anunțăm trecerea la Domnul a celui care a
fost soț, tată, bunic, frate, păstor și prieten — Petru Mânzat, un om al credinței și al slujirii neobosite.
Viața și chemarea
Petru Mânzat s-a născut la 14 august 1952, în localitatea
Câțcău, județul Cluj.
A crescut
într-o familie de credincioși baptiști, în care tatăl său, Nicolae, a fost bătrân de adunare (prezbiter) în Biserica Baptistă
din Câțcău. În acest mediu de credință și slujire,
Petru a fost format spiritual încă din copilărie.
L-a cunoscut pe
Domnul în adolescență și a încheiat legământ
cu Dumnezeu în apa botezului în anul 1970, la vârsta de 18 ani, fiind
botezat de fratele Vasile Talpoș la Biserica Baptistă din Mănăștur, Cluj.
A fost cel mai mic
dintre cei șapte frați:
●
Ionel căsătorit cu Tudorica, pastor slujind timp de aproximativ 50 de ani în Dej;
●
Veronica căsătorită cu Gavril Dican (plecați la Domnul);
●
Gavril căsătorit cu Susana (plecați la Domnul), slujitori în zona Arad;
●
Maria căsătorită cu Pavel Mânzat;
●
Nicolae (Nicu) căsătorit cu Domnica, cu slujire la Bistrița, Hațeg și ulterior în SUA;
●
Ana Mureșan;
●
și el, Petru, împreună cu soția sa, Susana
(fostă Magda).
Formare profesională
și teologică
●
Școala Generală Câțcău
●
Școala Profesională (prelucrarea
lemnului) Târgu Mureș
●
Liceul Industrial Năsăud
●
Institutul Tehnic cu profil minier
Baia Mare (1979–1982)
●
Institutul Teologic Baptist București (1994–1999)
Familia și
începuturile slujirii
S-a căsătorit cu Susana Magda (născută în 1952) în anul 1978, rămânând căsătoriți timp de 47 de ani. Împreună au fost
binecuvântați cu doi copii:
●
Lavinia (n. 1979), împreună cu soțul său, Luke Roberts, și fiica lor, Ronela (15 ani);
●
Cristi (n. 1986), împreună cu soția sa, Alina (fosta Imbuzan), și copiii lor: Joshua (10 ani), Divya (6 ani), Jessica (3
ani).
A lucrat în
tinerețe la întreprinderea de mobilă din
Dej, iar în paralel a slujit ca dirijor
de orchestră și cor în mai multe biserici: Dej, Bunești, Căpâlna. După
absolvirea studiilor tehnice, familia s-a stabilit la Rodna, unde Petru a lucrat ca inginer
minier la IPEG (Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice) până
în 1994. În tot acest timp a slujit ca prezbiter la Biserica Baptistă din
Rodna, misionând în Feldru, Nepos și
Ilva Mare.
Slujire pastorală și
misiune
După retragerea din
activitatea minieră, s-a dedicat exclusiv
slujirii pastorale. A fost păstor al următoarelor biserici:
●
Biserica Baptistă din Beclean: 1995–1997
●
Biserica Baptistă din Ciceu Poieni: 1997–2025
(~30 ani)
●
Biserica Baptistă din Dumbrăveni: 2005–2025
(20 ani)
●
Biserica Baptistă din Ilva Mare: 1990–2023 (33
ani)
●
Biserica fratilor Romi din Ilva Mare (Ilva Mare 2): 2017–2025
În toate aceste
locuri, s-a implicat nu doar spiritual, ci și în mod practic, contribuind la construirea de noi locașuri de închinare (Ciceu Poieni, Ilva Mare, Ilva Mare 2) și
participând la renovarea completă a
bisericii din Dumbrăveni — până în
ultima săptămână a vieții sale.
Un om al lui Dumnezeu, un slujitor al harului, o inimă
caldă pentru oameni
A fost un slujitor dedicat al Evangheliei, un păstor baptist cu o inimă largă pentru
lucrarea lui Dumnezeu, cunoscut și prețuit pentru credincioșia lui, pentru
dragostea sa față de oameni și pentru viața trăită cu integritate și
sacrificiu.
O viață închinată
slujirii
Fratele Petru nu a
înțeles slujirea ca pe o poziție, ci ca pe o chemare sacră. A fost mereu gata să stea alături de cel în nevoie,
să consilieze cu blândețe, să sfătuiască înțelept și să încurajeze pe cel
doborât. A înțeles că dragostea lui
Dumnezeu se arată prin prezență, prin ascultare și prin dăruire sinceră.
Nu a refuzat jertfa. Fie că era
vorba de o rugăciune târzie în noapte, de o vizită într-un moment greu sau de o
predică pregătită cu trudă, le făcea pe toate cu o inimă plină de pasiune
pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Nu a
compromis niciodată adevărul Scripturii. Predicile lui erau adânci,
lucrate, vii — pentru că știa că viața
adevărată vine din Cuvânt.
Un om al închinării
A iubit cântarea corală și instrumentală. Cu
har și rigoare, a format coruri și orchestre, dirijând cu bucurie și reverență,
dorind ca prin muzică să-L înalțe pe Dumnezeu și să zidească Biserica. Pentru
el, închinarea era o declarație de
credință, nu doar un moment muzical.
Un caracter frumos,
o inimă blândă
Petru Mânzat a fost
un om simplu, dar plin de noblețe
sufletească. Nu a căutat funcții, nu a alergat după recunoaștere, dar cei
care l-au cunoscut au văzut în el un om
al lui Dumnezeu adevărat. Unde a
fost sinceritate, a fost și lumină; unde era nevoie, el era deja acolo.
Moștenirea care
rămâne.
Care este
mostenirea cea mai buna pe care cineva o poata lasa in urma?
Petru Manzat lasă
în urmă o familie binecuvântată, o
viață întreagă de slujire și o moștenire
spirituală bogată. Cei care i-au fost aproape, cei care l-au ascultat
predicând, cei care au cântat sub îndrumarea lui sau care s-au rugat împreună
cu el, știu că fratele Petrică a fost un
dar de la Dumnezeu pentru Biserică.
A plecat acasă,
acolo unde și-a dorit mereu să ajungă, la Domnul pe care L-a iubit și L-a
slujit cu toată ființa.
„Bine, rob bun și credincios…
Intră în bucuria Stăpânului tău.”
Matei 25:21
Im pare atit de rău dar nu e voia noastră și planul Domnului A fost cel mai bun om ,blind credincios și plin de evlavie Un adevărat părinte în biserica pentru copii lui sa nu ne lipsesc nimic ,un om plin de harul lui Dumnezeu și mai ales pentru biserica Romilor de unde fac de ¹ceva timp și eu parte !! Da frate Pastor Vasile a-ti remarcat foarte frumos și adevărat Data de.slujire la bis Romilor este un pic găsit dar ma conformez și va trimit în privat
RăspundețiȘtergerePace Totul este corect Calculele mele au fost greșite Scuzați din păcate noțiunea timpului trece ca un fulger Domnul sa va binecuvânteze cu HAR ,PACE SI.TOATE BINECUVÂNTĂRILE DOMNULUI 🙏🙏🙏
RăspundețiȘtergere