Câteva izvoare care alimentează istoria baptiștilor din România

 

Cea mai importantă sursă care a fost contemporană cu evenimentele, este revista înființată de pionierul credinței baptiste Oncken  Johann Gerhard, în ianuarie 1844: „Buletin Misionar al Evanghelicilor Botezați”. Primul număr „Nr. 1 – Ianuarie 1844 – Anul 1”, unele numere se găsesc în „Arhiva Oncken a BEFG, Elstal”. La întocmirea fiecărui număr au stat la bază misionarii baptiști, care au scris de pe câmpul de misiune.

Un set de reviste din anul 1868 – 1872 se găsește legat într-o singură legătură la arhiva Bisericii Creștine Baptiste „Betania” din București.

Revista avea 16 pagini și apărea lunar, nu știm cât timp a apărut, ultima revistă este Nr. 12, Anul 30, decembrie 1872.

Mai jos redau un articol în care sunt numite două orașe din România de azi, Bucureștiul și Iașul. Această revistă ne-a ajutat mult să înțelegem istoria baptiștilor din România în decursul istoriei de 170 de ani.

Lecturare plăcută!
Missionsblatt Anul I, Nr. 11, (pag. 12–15)

Misiunea Bisericii Scoțiene Libere între evrei
(Fragmente din relatări)
Pesta, în Ungaria

Vedem, simțim prezența Domnului, care umblă în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur; privim cu recunoștință și adorare plină de uimire la pașii Săi înălțați și la mersul Său maiestuos în sanctuar. Într-adevăr, când stau în mijlocul celor care au fost învățați și privesc lucrarea Domnului și căile Dumnezeului nostru, mi se pare că am primit doar cea mai mică parte din sfințirea cerească, și tremur, ca nu cumva păcătoșenia pe care o simt înlăuntrul meu să izbucnească și, în acest fel, să aducă stricăciune și dezonoare grădinii înfloritoare pe care Iehova a sădit-o și a plantat-o. Totuși, trebuie să mă păzesc de nerecunoștință și să învăț de la Pavel, așa cum m-am străduit de mulți ani, că Domnul mă va păzi de cădere și mă va duce în Împărăția Sa cerească.

Cu câteva luni în urmă, domnul S. a observat: «Trebuie să se roage acum mai mult ca oricând pentru acest loc». Desigur, este nevoie de multă rugăciune. Nevoia fraților devine tot mai mare.

El este încă un copil foarte drăgălaș. Vorbește foarte bine engleza, puțin latina și ceva greacă și, în timpul absenței noastre, a tradus pentru mine cărțile lui Iosua și Judecătorii în ebraică. Tatăl său îmi spune că uneori se roagă chiar o oră întreagă, timp în care lacrimile îi curg din ochi. Găsește ocazii să discute cu evrei care îl cheamă la ei pentru a vorbi despre creștinism.

Deși este tratat de noi ca un om matur, și cu siguranță și de evrei – ba chiar cu o uimire copilărească – nu am observat la el niciun fel de mândrie care ar fi incompatibilă cu simplitatea și modestia copilărească. Totuși, trăiește foarte retras și nu pot spune prea multe despre el, dar soția mea pare a fi foarte mulțumită de el.

Misionarii Smith, Wingate, Newhouse și cu mine avem foarte mult de lucru, pe cât ne stă în putință. Lucrările celor dintâi doi sunt foarte solicitante. Ei discută cu cei care li se adresează, predau în greacă și teologie, în limbile engleză și germană și țin adunări biblice. Domnul Smith vorbește deja destul de bine germana și devine tot mai priceput.

Un tânăr rabin din Polonia, cu mari capacități și talente, a venit de la locul său de reședință să ne caute; din nefericire, este foarte plin de sine. Se pare că a părăsit iudaismul, fiindcă este într-o oarecare măsură convins de adevărul creștinismului. Deși până acum nu dă dovadă de un adevărat simț pentru acesta, totuși nu putem spune că duhul smereniei și al creștinismului nu a început să lucreze în el lăsând cu totul neatins. Fie ca Domnul să i Se descopere! El se află aici de ceva vreme, dar face puține progrese. Între timp, cam cu o săptămână în urmă, a sosit un alt tânăr din Cracovia, care ne-a fost recomandat de domnul pastor Hoff, și acum inimile noastre se revarsă de bucurie, căci avem parte de acea bucurie pe care o simt îngerii în cer pentru un păcătos care se pocăiește. Luăm parte la ospățul vițelului îngrășat, la întoarcerea fiului risipitor.

El a fost doar câteva zile aici când a mărturisit că este pe deplin convins de adevărul religiei creștine, dar s-a mirat și s-a întristat că nu simțea această adevăr în inima sa așa cum ar fi trebuit. I s-a spus că pricina este inima lui necredincioasă și rea; că Duhul Sfânt singur poate îndepărta această inimă de piatră și poate da o inimă moale, sinceră și credincioasă. A fost îndemnat să se roage cu stăruință în taină, ceea ce a și făcut. Domnul i-a ascultat rugăciunea, iar acum se roagă fără încetare și se bucură necontenit, în timp ce lacrimi frumoase de pocăință și mulțumire îi curg din ochi. Cei convertiți se bucură de noul lor frate.

Înainte de a încheia, trebuie să mai amintesc și cazul prietenului meu B. El este un tânăr cu minte cultivată și gust ales, are vaste cunoștințe literare și este, pentru un tânăr de vârsta lui, foarte cunoscut nu numai printre compatrioții săi, ci și printre unguri. El a fost primul și, după câte cred, este până astăzi singurul evreu care a fost primit ca membru în Societatea Națională Literară Ungară. El este autorul unei gramatici maghiare, al unui dicționar și al mai multor lucrări elementare.

El a tradus Biblia (a publicat-o doar până la cărțile Judecătorilor), cu note explicative. Convertirea lui este, după părerea mea, neîndoielnică. Urmează să studieze în Germania timp de doi ani limba greacă și teologia, după care intenționează să se dedice patriei sale ungare, față de care nutrește o dragoste entuziastă. A scris o scrisoare foarte frumoasă comunității evreiești de aici, care, după cum auzim, este mult discutată; cred că această scrisoare, prin harul lui Dumnezeu, va face mult bine.

Între ei se afla un bărbat pe nume Berko Mordohai, născut în Poltava, în Rusia, în vârstă de 36 de ani, care, asemenea multora dintre frații săi, simțea că nu are nimic în care să-și poată pune încrederea și care de mult timp căuta cu neliniște ceva mai bun. Adesea mergea cu gândul să devină creștin și a început să citească Noul Testament în limba rusă; dar, deși se simțea foarte atras de Hristos prin Cuvântul lui Dumnezeu, se poticnea, pe bună dreptate, de Biserica grecească, deoarece i se părea că ar trebui să devină membru al acesteia. Apoi a trăit multă vreme la București, dar și aici starea așa-numiților creștini (cea mai mare parte aparținând Bisericii grecești sau greco-catolice) era atât de jalnică, încât nu s-a putut uni cu ei și se gândea neîncetat că nu văzuse niciodată adevărați creștini, iar creștinii nu sunt altceva decât bețivi, hoți și mai ales slujitori ai idolilor. El a renunțat atunci la gândul de a deveni creștin, temându-se să nu treacă de la rău la și mai rău; a trăit o vreme cu totul nepăsător față de starea sufletului său și și-a dedicat tot timpul ocupațiilor comerciale pe care le avea atunci.
Împrejurările lui s-au schimbat însă și l-au determinat să vină aici. A auzit despre noi, despre școală și despre învățătura care se dă acolo. De aceea s-a hotărât, în parte din curiozitate, să vină la noi, ca să audă ce spuneam; și fie Dumnezeu lăudat, a găsit acolo ceva la care cu greu se așteptase. A frecventat diferite adunări care se țineau sâmbăta seara și a înțeles curând că, dacă ceea ce auzea acolo era adevărat, atunci îi va da pacea pe care o căutase zadarnic atât de mult timp. Ca să-și liniștească sufletul, a venit și a cerut învățătură regulată; aproape zilnic citea împreună cu mine Sfânta Scriptură, atât Vechiul, cât și Noul Testament, începând cu luna februarie. Curând a fost pe deplin convins că Isus este Hristosul și a dorit să fie primit în comunitate; dar, întrucât atunci nu eram încă sigur că lucrarea harului în inima lui începuse, am refuzat să-i împlinesc dorința.

După aceea a mărturisit că acest lucru l-a tulburat foarte mult, deoarece el crezuse că noi, asemenea papistașilor și Bisericii grecești, nu urmărim decât să ne mărim numărul, fără a ne preocupa de starea sufletească a celor care doresc să fie primiți în comunitatea noastră. Îmi este aproape cu neputință să redau tot ceea ce trebuie să creadă cineva; Dumnezeu să binevoiască să ducă la bun sfârșit prin harul Său planurile Sale pline de îndurare.

Îngăduiți-mi să adaug un fapt pe care îl socotesc deosebit de important. Din tinerețe el era înclinat spre un păcat care îi ruina trupul; împotriva acestuia se împotrivea prin practicile iudaice de descântec și rugăciuni, ba chiar se ruga lui Dumnezeu fără a crede în creștinism, dintr-o inimă adânc tulburată. Peste toate acestea însă, în cele din urmă a biruit harul. După ce a frecventat adunările noastre, s-a întors cu povara lui la Hristos; s-a rugat lui Hristos și a fost eliberat; ispita l-a părăsit, s-a bucurat de libertatea sa și a ajuns mai convins ca oricând că Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

Tânărul fiu al unui rabin din Iași, despre care domnul Edward Tinnon a scris adesea fără îndoială, mi-a fost recomandat cu multă stăruință înainte ca domnul Edward să plece de aici. Mă bucur să pot spune că nu a fost nevoie să mă bizui pe asigurarea sigură a domnului E., ci, după ce l-am instruit împreună cu celălalt tânăr, am constatat că el mărturisește învățăturile esențiale ale creștinismului și, cu cât îl observam mai atent, cu atât eram mai convins că Hristos a intrat în inima lui.

Am intenția să trimit un evreu instruit pentru a împărți în sate tractate și Noul Testament. El trebuie să discute cu acei evrei pe care îi găsește înclinați să se lase convinși. Acest evreu venea încă de la început în mod regulat la noi și a mărturisit în cele din urmă că a ajuns să creadă în Hristos, deși înainte avea o mare împotrivire față de credință și aducea împotriva ei toate obiecțiile posibile omenești. Convingerea s-a format în el doar treptat; totuși avem motive să presupunem că credința este deja aproape înrădăcinată în inima lui. Deși este sărac, se bucură de o bună reputație printre evrei și este un om foarte interesant.