Baptismus de Radu Tașcă

 

Transcriere după revista „Adevărul”, 1911, pp. 45–46

Baptismus. Cuvântul Baptist, e un cuvânt foarte interesant, deoarece are o mare însămnătate. El se numeşte după numele marelui profet, Ioan botezătorul. Baptist e un cuvânt grecesc, care româneşte atâta însemnă: botezat.

Fiindcă pe timpul Mântuitorului grecii erau un popor cult atât în industrie cât şi în filosofie, aşa limba greacă nu ştiau-o şi popoarele vecine. Pentru care şi noul testament mai întâi s'a scris în limba greacă. Ba încă şi după introducerea noului testament în limba română, totuşi au mai rămas în limbă cuvinte greceşti, precum: Teofil, care româneşte însemnează: prieten al lui Dumnezeu (Luca 1, 4), Prezbiter, sau bătrân (Iacob 5, 14), Teologul, ştiinţa dumnezeiască etc.

Tot de asemenea cuvântul baptist, după textul original (grec), îşi are însemnătatea sa: Ioannes Baptistes, înseamnă Ioan botezătorul, baptisteriul însemna locul botezului, baptisterion locul de botez, iar baptist: botezat.

Fiindcă nu numai înţelegând însemnătatea cuvântului baptist, îi trece cu greu şi cuprinsul, dar are nume şi însemnătate. Şi aducând aminte de adevărul botezului al cărui temei e noul testament, şi al cărui întemeietor este Ioan Botezătorul: (Fapt. 1, 22.) acest botez şi numele botezului pocăinţei. (Fapt. 19, 4.) Cu acest botez a fost botezat Isus Christos (Mat. 3, 13), cu acest botez boteza Ioan pe cei ce se mai întăi se pocăiau (Mat. 3, 5); în acest botez cei nepocăiţi nu ştiu a se împutea. (Mat. 3, 7–8). Deoarece a fi botezat cu botezul pocăinţei înseamnă, a fi născut din nou, a trăi o viaţă modestă şi nouă prin puterea Sfântului Spirit şi a fi în unitate cu Christos, şi aceasta numai prin pocăinţă ca poate îndeplini. (Fapt. 8, 29.) Pocăinţa constă din aceasta, a cunoaşte păcatul, b) a ne cei pentru păcatul săvârşit, c) a uri păcatul şi d) a-l sili dreptatea şi sfinţenia faţă de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

Înştiinţat D-lui venea aceea, o întrebare pe ce se numea creştin, cum este bun un botezat. (Fapt. 10, 3) şi numai atunci să ununcă un dar şi, dacă erau botezaţi cu botezul pocăinţei. Apostolii recomandau botezul şi, dacă erau botezaţi cu botezul pocăinţei. Apostolul Petru zice: «Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să se boteze în numele lui Isus Christos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Sfântului Spirit» (Fapt. 2, 38).

Deoarece şi după introducerea botezului în limba română, totuşi au mai rămas în limbă cuvinte greceşti, precum: Teofil, care româneşte însemnează: prieten al lui Dumnezeu (Luca 1, 4), Prezbiter, sau bătrân (Iacob 5, 14).

Înse cu durere trebuie să privim, că nu toţi au ştiut respecta acest botez, ci precum în prezent, aşa şi în trecut, fariseii şi învăţaţii în legi, nu s'au supus învăţăturilor lui Christos (Mat. 23, 13). La care, părăsind adevăratul botez (Luca 7, 29), pe sfârşitul veacului al doilea să încercară a boteza şi copii mici, după cum aflăm scris în scrierile episcopului Ireneu. (s'a născut în 140 după Christos şi a fost episcop din 178 până în 202 în Lion).

Cum au devenit ei cu să boteze copil? Aceasta era cauza rătăcirii lor, pentru că nu înţelegeau Sfânta Scriptură (vezi Marcu 12, 34). Tertullian, care se pocăise în acel timp (190–200), se opuse învăţăturilor lui Ireneu, căci botezul nu-i pentru copii mici, deoarece cei ce se botează trebuie să creadă (Marcu 16, 16); însă copiii nu pot crede.

Cât de clar putem cunoaşte diferenţa între botezul pocăinţei şi a stropirei copiilor. Deoarece botezul pocăinţei îşi are originala şi durabila temelie (Mat. 3, 16); pânăcând botezul copiilor e numai o datină tradiţională, despre care nu se află nici o urmă în Sfânta Scriptură.

Deci toţi aceia, cari voiesc a fi adevăraţi următori ai lui Christos, sunt datori să umble precum şi El a umblat. (1 Ioan 2, 6.) Cel ce are poruncile mele şi le păzeşte, acela este care mă iubeşte, zice Mântuitorul. Ioan 14, 21.