Articol din: „Rushbrooke, J. H. The Baptist
Movement in the Continent of Europe. Second Issue: Revised and Re-written.
London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C., 1923, pp. 175 – 181.
UN DOMENIU DIFICIL
FRANȚA este un ținut de interes excepțional pentru baptiști.
Are numeroase baptisterii, dintre care unele datează din secolul al IV-lea și
se poate lăuda, de asemenea, că a dat naștere mișcărilor valdenze și albigense,
că a fost martoră la muncile și suferințele unor precursori precum Henri de
Lausanne și Peter Bruys și că a oferit protecția munților săi estici
anabaptiștilor persecutați.
Părerile baptiste s-au înscris în tendința Reformei
franceze, iar numai represiunea severă a evitat rezultatele naturale ale acelei
mari mișcări. Spre pierderea sa infinită, protestantismul francez timpuriu nu a
avut stimulul unei nonconformități; și, ciudat de spus, abia după marea
Revoluție bisericile renascente au început să includă adunări de dizidenți.
În Flandra franceză, de unde protestanții fuseseră
exterminați de persecuția diabolică din partea trupelor din Alba, a apărut
pentru prima dată mișcarea baptistă modernă.
În satul Nomain, în 1810, un fermier a găsit într-un colț al
vechii sale case o Biblie care fusese de mult a rămas ascunsă și nefolosită. A
citit-o cu nerăbdare și a împrumutat-o vecinilor, pe care i-a adunat
ulterior. Au construit un mic lăcaș de cult și l-au primit în 1819 pe primul
vizitator baptist din acea regiune. Acesta era un tânăr de 23 de ani, Henri
Pyt, destinat să devină unul dintre cei mai mari evangheliști francezi. Pyt era
un fiu spiritual al lui Robert Haldane. Deloc un confesionalist militant, a
fost totuși condus să predea principiile baptiste grupului din Nomain, precum
și unor mici grupuri vecine a căror existență se datora influenței soldaților
creștini englezi staționați în district după bătălia de la Waterloo.
Pyt nu a rămas mai mult de 18 luni în nordul Franței, iar
influența sa baptistă s-ar fi pierdut complet dacă unii dintre adepții săi nu
ar fi fost oameni de valoare deosebită, dintre care unii au devenit primii
colportori francezi.
O împrejurare providențială a venit și în ajutorul mișcării
emergente. Un pastor baptist american, Howard Malcolm, după ce a făcut un
turneu în Franța în 1831 pentru sănătatea sa, a fost profund impresionat de
oportunitățile evanghelistice din acea țară și a influențat Societatea
Misionară Baptistă Americană să deschidă lucrări acolo. Consiliul a avut
norocul să obțină serviciile cuiva admirabil calificat pentru o astfel de muncă
de pionierat. Născut în Marsilia, Casimir Rostan, primul misionar, era un om matur,
cu o mare învățătură și un seriozitate creștină deosebită. Aparținând unor
cercuri sociale înalte, devenise baptist și predicator în America și era
probabil să atragă simpatiile multora dintre liderii gândirii și moralei
franceze. A plecat pe mare în octombrie 1832, împreună cu profesorul Chase,
care a fost însărcinat să facă o anchetă exhaustivă cu privire la
posibilitățile de a stabili o cauză baptistă puternică în Franța. Rostan a
început la Paris, închiriind o parte din vechea mănăstire din Cluny și
intervievând, cu Noul Testament în mâini, unii dintre oamenii de frunte ai timpului
său. A obținut un succes considerabil prin susținerea unei serii de prelegeri
despre apologetica creștină într-o sală bine-cunoscută din Paris.
Dr. Chase abia se întorsese în America pentru a raporta
rezultatele călătoriei sale, când trista veste a ajuns la Boston că Rostan
căzuse victimă devotamentului său, asistând la muribunzi în timpul unei
epidemii de holeră. Slujirea sa a durat doar treisprezece luni, iar speranțele
Consiliului ar fi fost zdrobite dacă un tânăr, care cu ani mai devreme fusese
convertit la Paris, nu ar fi consimțit să meargă imediat în oraș. Acest nou
lucrător, Isaac Willmarth, a fost mijlocul de conectare cu baptiștii americani
a unora dintre adunările nordice influențate de Pyt. Sănătatea precară l-a
obligat să se întoarcă în America în 1837, iar domnii Sheldon și Willard, care
lucraseră la Paris din 1835, au împărțit de atunci încolo conducerea lucrării.
Sheldon a rămas la Paris până în 1839, iar Willard a plecat la Douai, unde o
mică „școală a profeților” a fost deschisă sub conducerea sa. Willard a rămas
până în 1856, iar influența sa a fost primordială în dezvoltarea lucrării. Un
om cu o cultură vastă și un zel neclintit, cu convingeri baptiste puternice, a
lăsat asupra mișcării o amprentă pe care timpul nu a mai șterso. În 1848, i s-a
alăturat Dr. Devan, un fost misionar în China, care, după o scurtă ședere la
Paris (unde a reînviat lucrarea pentru o vreme), a mers la Lyon și acolo, până
în 1853, a condus lucrarea baptistă din sud.
Acești lucrători americani au fost ajutați în sarcina lor
grea de camarazi băștinași pioși și serioși. Printre aceștia, cei mai
importanți s-au numărat Thieffry, un pionier simplu și credincios, a cărui
memorie a rămas mult timp parfumată; Jean-Baptist Crétin, a cărui viață este un
poem al eroismului pionier și a cărui influență în interiorul și în afara
denominațiunii a fost timp de cincizeci de ani fără egal. Lui îi suntem datori
pentru cea mai veche, cea mai copioasă și cea mai convingătoare literatură baptistă
franceză. Fratele Lepoids, un creștin foarte bun, a fost timp de peste douăzeci
de ani pastorul eficient al primei biserici din Paris. Pastorul Foulon, un
lucrător talentat, a emigrat devreme în America, dar a lăsat un înlocuitor
valoros în persoana Pastorului Dez, care, timp de șaizeci de ani, a lucrat cu
credință și în mod evident Mulți au fost ceilalți eroi ai primelor lupte -
Moutel, Foulbœuf, Lemaire, Boileau, Cadot, Vincent tatăl etc. Alții au ajutat
și ei, deși nu în cadrul slujirii obișnuite, și puține biserici se puteau lăuda
cu o echipă mai bună de lucrători laici decât cea care o includea pe acea
femeie admirabilă, Esther Carpentier, pe frații Hersigny, Ferret și mulți
alții.
Într-adevăr, era nevoie de lucrători eficienți în anii în
care dificultățile erau formidabile. Părinții nu căutau posturi liniștite și
ușoare; satele bigote și orașele lumești erau domeniile lor obișnuite. Au fost
momente când întrunirile erau interzise sau făcute imposibile de controlul
local rigid.
Pastorii și colportorii au fost închiși, iar capelele au
fost închise - una dintre ele timp de peste treisprezece ani. Convertiții își
pierdeau adesea slujba, familiile erau divizate, iar un număr considerabil -
floarea bisericilor - trebuiau să se mute în America pentru a-I sluji lui
Dumnezeu în libertate.
Baptiștii au contribuit în mare măsură la munca modernă de
colportaj din Franța, iar multe dintre cuceririle lor au fost rodul răspândirii
Cuvântului lui Dumnezeu. Numeroase alte biserici protestante au fost, de
asemenea, îmbogățite prin aceste activități ale baptiștilor.
Încă din 1861, pionierilor americani ai lucrării baptiste
din Franța le-a venit ideea că un aranjament convenabil pentru a ajunge în cele
trei țări francofone ar fi să existe două secții - una pentru districtele de la
nord de Paris și pentru Belgia și alta pentru districtele de la sud de Paris și
pentru Elveția. Timp de mulți ani, această sugestie a fost pusă în aplicare și,
până în zilele Armistițiului, planul a funcționat cu rezultate bune, cele două
secțiuni fiind legate în Uniunea Baptistă Franceză
Secțiunea nordică, al cărei nume complet era Fédération des
Eglises Baptistes du Nord de la France, a activat în nordul Franței și
Bretania, precum și în Belgia. Cele 15 biserici organizate și numeroasele
avanposturi ale Federației erau repartizate în districte romano-catolice, iar o
mare majoritate a membrilor săi aparțineau familiilor romano-catolice.
Federația ajungea în mod regulat la aproximativ 2000 de alte persoane, prin
întâlniri ținute în cele 16 capele ale sale, 13 săli de misiune și 36 de case
private rezervate în acest scop. De asemenea, desfășura o muncă eficientă în
aer liber și o cantitate mare de colportaj. M. St. Vincent ar trebui menționat
ca unul dintre liderii săi influenți. În cadrul Federației a existat un progres
remarcabil în ceea ce privește contribuțiile, ultima medie anuală fiind de
aproximativ 48 de șilingi per membru.
Secțiunea sudică era cunoscută sub numele de Association des
Eglises Baptistes Franco-Suisses. Domeniul său de activitate includea orașe
mari romano-catolice sau lumești, precum Paris, Lyon, Marsilia și Nisa, precum
și cele trei puncte strategice principale ale protestantismului francofon:
Cevennes-ul de Sud, Pays de Montbéliard și Elveția Franceză. Asociația
includea, de asemenea, 15 biserici și avea numeroase avanposturi; două treimi
din membrii săi erau de origine protestantă. Membrii se întâlneau în cinci
capele și într-un număr mare de săli de misiune și case private. Principala lor
metodă de recrutare era efortul individual al membrilor, iar principala lor
activitate se desfășura prin campanii de evanghelizare, al căror tip era fie
munca de colportaj la țară a lui M. Sainton, fie marile întâlniri ținute în
multe locuri de Dr. R. Saillens
De asemenea, trebuie menționate operațiunile Societății
Misionare Baptiste din Bretania. Aici, începuturile lucrării s-au datorat
interesului baptiștilor galezi față de bretoni, cu care sunt înrudiți prin rasă
și limbă. Primul misionar a fost reverendul John Jenkins, care a părăsit
pastoratul său din Glamorgan-shire în 1843 pentru a conduce noua întreprindere.
În 1872, reverendul A. Llewellyn Jenkins, după ce a studiat la Colegiul
Regent's Park, a devenit coleg cu tatăl său și timp de peste 40 de ani a lucrat
cu mare devotament. În anul 1913, reverendul C. Hanmer Jenkins – nicio rudă cu
predecesorii săi, deși omonim și galez – a fost trimis ca al doilea misionar.
De la începutul anilor '70, sediul Misiunii se află la
Morlaix, dar există treisprezece stații unde se predică în bretonă și franceză.
Școlile au peste 130 de elevi și aproximativ 50 de participanți la comuniune.
În ultimii ani, oamenii au devenit mai accesibili influenței evanghelice și
există indicii că semănatul răbdător de peste două generații va fi justificat
de o recoltă bogată.
Marele Război Mondial a adus o povară zdrobitoare de
suferință întregii denominațiuni. Pentru Federația bisericilor din nord, ale
cărei toate câmpurile, cu excepția a două, se aflau în zona de luptă, acesta a
implicat un dezastru total. Turme împrăștiate, membri înfometați, deportați sau
închiși, proprietăți misiunii ruinate, anxietate universală, pierderi și doliu,
au fost partea acelei comunități pașnice și harnice
Este imposibil să descriem magnitudinea încercărilor,
problemelor și oportunităților din ultimii ani de reconstrucție. Pe lângă
manifestarea unor calități naționale deosebite, disperarea, materialismul sau
creștinismul falsificat au fost întâlnite peste tot. Echipamentul material al
lucrării este inadecvat; dar mai presus de toate, este nevoie de un echipament
spiritual mai amplu.
Societatea Americană Baptistă pentru Misiuni Străine își
asumă cu seriozitate și generozitate sarcina de a promova lucrarea în țara pe
care Adoniram Judson a învățat să o cunoască ca prizonier și despre care a
spus: Franța evanghelizată ar oferi "stimulent tuturor claselor
inteligente din Europa!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu