Irányi Dániel, deputat și luptător pentru libertatea baptiștilor

Ziarul Unirea, foaie bisericească-politică, dă data nașterii și morții politicianului. Acesta s-a născut  în anul 1822 și a încetat din viață în anul 1892, Noiembrie 3. 

Îl prezint, deși nu este un baptist, ci reformat, se pare, deoarece a contribuit mult la libertatea baptiștilor și s-a luptat mult și cu dibăcie, dar nu a reușit să-și vadă visul cu ochii. Ideile lui însă merg mai departe și, în anul 1905, baptiștii primesc recunoaștere.

Biserica ortodoxă acuză baptiștii că s-au lăsat manipulați de acest personaj ca să renunțe la neamul nostru românesc. Totuși, dau un citat din cartea: „Baptismul în Romania”, de Dr. Grigorie Gh. Comșa, episcop al Aradului, 1927. În anul 1892 şi-a ridicat cuvântul în parlamentul unguresc până şi deputatul ungur Iranyi Daniel, care spunea că baptiştii sunt buni patrioţi şi că „principiile lor de credinţă, cu excepţia unui ritual extern, a formei botezului, se  unesc întru toate cu principiile şi părerile protestante” . Desigur că ungurii puteau vorbi aşa,  pentru că le dădea mâna. Aşa s-a întâmplat apoi că, în anul 1905, ministrul de culte maghiar Lukacs, sub Nr. 77092, a recunoscut definitiv pe baptişti. Puteți citi cartea în întregime aici.

Poate că Irányi Dániel a fost controversat în țara lui, poate nu, a luat parte la revoluția din 1848, fiind tânăr. Avea studii de drept și filozofie și aceleși idealuri de libertate le-a dus până la moarte.

Ziarul Biserica și Școala zice că din 1869 se ocupa de politica de culte a guvernului. În dieta de la Budapesta a primit sarcina de a se ocupa de principiul libertății religioase.

Ziarul Albina ne informează în 1869 că deputatul Dániel I. a propus proiectul de lege pentru înlăturarea torturii. Tot în anul 1869 ziarul Federațiunea  scrie că deputatul Dániel I. este gata sa asculte dorințele românilor.

Ziarul Gura Satului în dieta Ungariei, condus de Iosif Vulcan scrie în 1870 că Dániel I. le va da bani pentru școli. Este vorba de școlile românești.

În 1874 ziarul Albina scrie că deputatul Dániel I. s-a opus ca limba maghiară să fie obligatorie. Iată și un citat: „... propune eliminarea acestui paragraf căci elu violează legea pentru egală îndreptățirea naționalităților și este potrivitu numai pentru a agita pre naționalități”.

În  anul 1874, deputatul apără votul secret peste tot.

În 1875, ziarul Albina vorbește despre deputat ca cel ce a intervenit pentru apărarea pădurilor din zona Bistrița. Doamne, de ar auzi azi unii deputați să apere codrul nostru românesc ce ne-a fost frate! Dar noi nu-l apărăm.

În 1886, Irányi Dániel face o pledoarie frumoasă în apărarea sectelor, spunându-le parlamentarilor: uitați-vă și în alte țări cum merge și luați exemplu!

Tribuna din 1905 publică cuvântarea Dr. STEFAN C. POP., deputat de Arad,  în care acesta spune: „Întreb, pentru-că aşa cred, mulţi îşi vor mai aduce aminte că Iranyi Daniel de câte ori a urgitat acest plan, ba a şi prezentat un proiect de lege pentru introducerea sufragiului universal, fără osebire de limbă, confesiune şi naţionalitate. Aţi ţinut-o aceasta? N’aţi ţinut-o, n-aţi realizat-o, ci după cum citesc în foaia lui Banffy, a primit şi partidul independist programul alcătuit de Banffy (Sgomot în mijloc)”.

După ani de la moartea deputatului, ziarul Românul din 1914 spune: „În restimpuri de mai multă liniște, smeul s-a scoborât uneori mai aproape de realitățile pipăibile ale politicii... a făcut încercări respectabile.”

Acest om s-a luptat pentru interesul lui și al țării lui, dar a luptat și pentru alții.

ARADU, 2/14. Februariu 1886. Nr. 5 .
BISERICA si SCÓL'A.
Foia biserieesca, scolastica, literara si economica.

Revista Aurora de Vasiliu Berbecar

Mulțumim  Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" Cluj-Napoca pentru că a postat online revista Aurora sau Razele Aurorei a  fratelui Vasiliu Berbecar. Pe site sunt numere din anii 1911-1917 pe care puteți să le descărcați de aici.

Revista are redactor pe Vasiliu Berbecar și este ajutat de Mihai Brumar.

Revistele nu conțin informații despre baptiști, ci mesaje biblice de învățătură, poezii și mici istorioare. Citindu-le veți putea aprecia dumneavoastră valoarea lor.

Români, vin sectarii! II

Valul de care vorbeam  în postarea trecută se aseamănă și cu ce spunea apostolul Ioan în Apocalipsa: „Balaurul a stat înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte”. (Apocalipsa 12:4)  Asemănarea este tangențială și aleatorie în timpul desfășurării evenimentelor.

Azi prezint o carte scrisă de Basiliu Rațiu – Canonicul Lectoriu și Asesoriu Consistoriale, în Archi-dieceza Albei-Julie. Cartea poartă titlu: „Istoria Beserecescă” și mi s-a părut interesant segmentul de populație căruia i se adresează: „Pentru folosul tenerimei române teologico-scolastice, pre scurt întocmite”. Este tipărită la Blasiu (Blaj), în anul 1854, la Seminarul diecesanu.

Capitolul III, intitulat „Istoria sectelor celor mai noue besericesci”, prezintă sectele incriminate: Luterană, Calvină, Anabaptistă, Sociniană și Hernhutiana. De la pagina 311, cartea vorbește despre Anabaptiști și Menoniți: „După principiul lui Luter de a esplica  S. Scriptură după înțelesul fiiesce căruia, la începutul reformațiunii afară de secta luterană și calvină s-au redicatu în Germania o sectă destenctă întemeiată de Nicolau Storchu și Toma Muntzer, discipolii lui Luter, carii fienduca după cuvântul s. scripture: «Celu ce va crede, și se va boteza mântui-se-va» numai botezul celor maturi, care sciu ce credu cându se botează, lu-tie. neau legitimu, și pre cei în pruncie botezați de nou-i botezau, de unde s-au numit anabaptiști. Înse nu numai cu această eroare au fostu întenați, ci lăpedându cu totul S. Scripturi se lăudau, cum că li s-au făcutu nesce descoperiri și inspirațiuni, spre întemeierea unei societăți libere, care se nu depende nece dela magistratele civili ca a luteranilor și a calvinilor, nece se fie supusă episcopilor precum e cea catolică, ci numai suptu gubernarea ai loru sei, se aibă toate comune. De aici sculându-se cu o furoare fanatică în contra proprietarilor spre a le cuprende pre seama comunismului seu moșiele, și făcund întru acestu timp cruzimi ne audite, au fost silitu statulu a păși cu arme în contra lor…”. „Fanatismul anabaptiștilor mai temperându-lu frigianul Memnone a formatu o sectă nouă, ai cărei membri dela autoriulu sectei sale s-au numit menoniți.”

Autorul vorbește de quakeri, de fanaticul până la nebunie George Fox, dar nu spune nimic de vreo sectă baptistă. Oare de ce? Suntem în anul 1854, când anabaptiștii nu mai erau un popor, o sectă, un cult, iar baptiștii urmau să vină cu puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrul acesta l-am observat în presa bisericească aproape până în anul 1900.   

Între anii 1600-1650, nu se mai poate discuta despre biserici anabaptiste, dar pe conceptul lor de a boteza adulți care cred și pe principiul libertății s-au format alte biserici.

Că baptiștii au principiul libertății de conștiință o spun preaînalții cucernici ziariști de la „Biserica și Școala” în 1886, când redau dezbaterile asupra bugetului ministrului cultului și instrucțiunii publice în dieta Ungariei, dar se pare că nu au prins dumnealor firul.

Cu toate acestea, citim în foaia „Biserica și Școala” din 1900 articolul cu titlu: „Măsuri în contra anabaptismului”, în care se spune: „S-au cuibărit ici colea. Baptiștii erau o forță ce «amenința» biserica ortodoxă și atunci au creat această confuzie pe care au menținut-o până aproape în zilele noastre.”

Sunt multe exemple, dar am ales unul mai elocvent. Ziarul „Tribuna Poporului”, ce apare la Arad,  scrie în anul 1900 un articol cu numele „Rătăciții din Curtici”: „Este vorba de nazaricușii, cărora D-zeu le-a slăbit mințile – vor să scoată în Arad o revistă, Adevărul. Un confrate scrie că redactorii ar fi doi țărani, unul din Macea, altul din Curtici. Adevărul este că foaia o scoate dl. Șimonca, absolvent al facultății de teologie din Cernăuți, unde a învățat cu stipendiul pe care i la dat fostul episcop al Aradului, Ioan Mețianu. Păcat de banii cheltuiți.” Articolul are parte adevăr, parte minciună și parte creare de confuzie. De unde știu? Tot de la dumnealor, că doar știm că Biblia prin Biblie se înțelege corect. În 1903, în ziarul „Biserica și Școala” apare un articol despre botez, cu titlul „Dispute cu Nazarenii”, iar in interiorul articolului nu scrie nazareni, ci scrie baptiști. Vor fi știind ei ceva.

Dacă nu ar fi de râsul plânsului, aș tăcea, dar așa doar aș mai parafraza pe George Coșbuc în poezia lui Vine ploaia.

Vine ploaia, bine-mi pare,
În grădină am o floare,
Ploaia o va face mare,
Vine ploaia, bine-mi pare!

Vine ploaia, bine face!
Spicul plin de-acum se coace!
Spicului răcoarea-i place!
Vine ploaia, bine face!

și aș spune cam așa:    Vin sectarii!

Vin sectarii, bine-mi pare!

Ei în mână au o floare (Biblia),

Floarea ne va crește mare (spiritual),

Vin sectarii, bine-mi pare!

Strofa doua n-o mai fac,

Vin sectarii, bine fac!

Va urma.

Români vin sectari

Perioada paşoptistă, situată între 1830 – 1860, cu rezultatele ei, a dat un avânt puternic unui curent nou și modern. Presa de toate felurile înflorește și, viu colorat, se răspândește cu viteză mică, dar destul de rapid, pe la toți frați noștri de limbă și neam românesc. Presa de satiră și umor nu se mai teme să publice caricaturi, picturi care nu prea erau sfioase pentru credință și neam. În această vreme înflorește și presa cultică cu apartenențele ei, care începe să fie un fel de dictator mai guraliv, dar se pare că nu a intimidat destul de mult cealaltă parte a presei. Poate nu s-a speriat presa laică de cea de cult, pentru că și breasla cultică se războia în interiorul ei, de exemplu ziarul, Biserica și Școala de la Arad nu înghițea tot ce spuneau cei de la Telegraful Român de la Sibiu. Se înfierbântau cei de la Arad, dar se pare că cei de la Sibiu nu aveau  nicio remușcare. Poate că depindea de episcopul care patrona revista respectivă.

Cele două biserici surori românești Ortodoxă și cea Unită cu Roma, numai surori nu erau pentru că se acuzau reciproc și acuzele erau  dure, lipsite de căldura spirituală și sufletească care trebuia să însoțească aceste biserici. Printre certurile și acuzele lor aveau ceva în comun: „lupta împotriva sectarilor”. Nu era nici un român baptist în această perioadă dar focul împotriva lor a început.

Ce este de remarcat că ambele biserici ne acuzau de grave erori. Biserica ortodoxă ne acuza că ne unim cu biserica unită cu Roma, ca să maghiarizăm neamul nostru românesc și să-l înstrăinăm de valorile strămoșești. Biserica unită ne acuza că ne unim cu ortodocșii, ca să-l discredităm pe papa de la roma.

Amândouă ne acuzau că am pactizat cu socialiști europeni. Doamne, ce creștinătate plină de abureli năstrușnice, dar care au dăinuit până în zilele noastre.

Într-un  așa spațiu românesc a venit primul baptist la București în anul 1856. A venit dar poate nu știa că valul împotriva lui era ridicat și gata să se rostogolească peste el și peste învățătura lui,  să-l înghită, să-l ducă în adâncuri. Valul s-a spart și dulgherul baptist Karl Johann Scharschmidt cu soţia  au rămas ca un far care strălucește până azi.

Va urma