Cine sunt?

sâmbătă, 23 iulie 2016

Irányi Dániel, deputat și luptător pentru libertatea baptiștilor




Ziarul Unirea, foaie bisericească-politică, dă data nașterii și morții politicianului. Acesta s-a născut  în anul 1822 și a încetat din viață în anul 1892, Noiembrie 3. 

Îl prezint, deși nu este un baptist, ci reformat, se pare, deoarece a contribuit mult la libertatea baptiștilor și s-a luptat mult și cu dibăcie, dar nu a reușit să-și vadă visul cu ochii. Ideile lui însă merg mai departe și, în anul 1905, baptiștii primesc recunoaștere.
Biserica ortodoxă acuză baptiștii că s-au lăsat manipulați de acest personaj ca să renunțe la neamul nostru românesc. Totuși, dau un citat din cartea: „Baptismul în Romania”, de Dr. Grigorie Gh. Comșa, episcop al Aradului, 1927. În anul 1892 şi-a ridicat cuvântul în parlamentul unguresc până şi deputatul ungur Iranyi Daniel, care spunea că baptiştii sunt buni patrioţi şi că „principiile lor de credinţă, cu excepţia unui ritual extern, a formei botezului, se  unesc întru toate cu principiile şi părerile protestante” . Desigur că ungurii puteau vorbi aşa,  pentru că le dădea mâna. Aşa s-a întâmplat apoi că, în anul 1905, ministrul de culte maghiar Lukacs, sub Nr. 77092, a recunoscut definitiv pe baptişti. Puteți citi cartea în întregime aici.
Poate că Irányi Dániel a fost controversat în țara lui, poate nu, a luat parte la revoluția din 1848, fiind tânăr. Avea studii de drept și filozofie și aceleși idealuri de libertate le-a dus până la moarte.
Ziarul Biserica și Școala zice că din 1869 se ocupa de politica de culte a guvernului. În dieta de la Budapesta a primit sarcina de a se ocupa de principiul libertății religioase.
Ziarul Albina ne informează în 1869 că deputatul Dániel I. a propus proiectul de lege pentru înlăturarea torturii. Tot în anul 1869 ziarul Federațiunea  scrie că deputatul Dániel I. este gata sa asculte dorințele românilor.
Ziarul Gura Satului în dieta Ungariei, condus de Iosif Vulcan scrie în 1870 că Dániel I. le va da bani pentru școli. Este vorba de școlile românești.
În 1874 ziarul Albina scrie că deputatul Dániel I. s-a opus ca limba maghiară să fie obligatorie. Iată și un citat: „... propune eliminarea acestui paragraf căci elu violează legea pentru egală îndreptățirea naționalităților și este potrivitu numai pentru a agita pre naționalități”.
În  anul 1874, deputatul apără votul secret peste tot.
În 1875, ziarul Albina vorbește despre deputat ca cel ce a intervenit pentru apărarea pădurilor din zona Bistrița. Doamne, de ar auzi azi unii deputați să apere codrul nostru românesc ce ne-a fost frate! Dar noi nu-l apărăm.
În 1886, Irányi Dániel face o pledoarie frumoasă în apărarea sectelor, spunându-le parlamentarilor: uitați-vă și în alte țări cum merge și luați exemplu!

Tribuna din 1905 publică cuvântarea Dr. STEFAN C. POP., deputat de Arad,  în care acesta spune: „Întreb, pentru-că aşa cred, mulţi îşi vor mai aduce aminte că Iranyi Daniel de câte ori a urgitat acest plan, ba a şi prezentat un proiect de lege pentru introducerea sufragiului universal, fără osebire de limbă, confesiune şi naţionalitate. Aţi ţinut-o aceasta? N’aţi ţinut-o, n-aţi realizat-o, ci după cum citesc în foaia lui Banffy, a primit şi partidul independist programul alcătuit de Banffy (Sgomot în mijloc)”.
După ani de la moartea deputatului, ziarul Românul din 1914 spune: „În restimpuri de mai multă liniște, smeul s-a scoborât uneori mai aproape de realitățile pipăibile ale politicii... a făcut încercări respectabile.”
Acest om s-a luptat pentru interesul lui și al țării lui, dar a luptat și pentru alții.

ARADU, 2/14. Februariu 1886. Nr. 5 .
BISERICA si SCÓL'A.
Foia biserieesca, scolastica, literara si economica.


2 comentarii:

  1. Excelent materialul! Heinrich Meyer i-a cerut sprijin lui Irányi Dániel, prin 1877-1878, când oficialitățile locale din Timișoara i-au cerut să plece imediat din oraș, pe când era într-un turneu cu scop evanghelistic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc frate, Mihai. Este adevărat că nu s-a văzut cu ochi buni venirea baptișilor și nu erau stimați; aceia ce voiau binele baptiștilor. Spunem doar:
    „1. De n-ar fi fost Domnul de partea noastră – să spună Israel acum! –
    2. de n-ar fi fost Domnul de partea noastră când s-au ridicat oamenii împotriva noastră,
    3. ne-ar fi înghiţit de vii, când li s-a aprins mânia împotriva noastră;”
    (Psalmi 124:1-3, VDCC)

    RăspundețiȘtergere