Cine sunt?

vineri, 4 noiembrie 2016

Costea Simion din Negrilești





S-a născut în 12 septembrie 1903, în comuna Negrileşti, într-o familie de ortodocşi,
tatăl fiind corator la biserică. A învăţat să scrie şi să citească înainte să meargă la
şcoală. La vârsta de 9 ani cânta în biserică şi de copil a fost atras de religie.
După război, familia fratelui Costea a fost considerată o familie înstărită în
sat, aşa că tânărul Costea Simion mergea vara la vite sau la oi pe câmp, unde
obişnuia să citească, iar iarna stătea de obicei cu oile la căsoi (un fel de cabană mică
din bârne), unde le îngrijea.
În 8 mai 1920, tânărul Costea era cu oile la păscut, când l-a văzut prima dată
pe Zadic Ioan, despre care se spunea că este sluga lui Antihrist, fiindcă şi-a lăsat
credinţa şi s-a botezat devenind baptist. Avea de gând să-l întrebe de ce şi-a lăsat
legea creştină, dar, înainte să ajungă Zadic lângă el, s-a petrecut un incident: o femeie îşi blestema vaca, iar Zadic i-a dat un sfat deosebit acestei femei. Auzind
aceste vorbe, tânărul Costea şi-a dat seama că Zadic nu poate fi sluga lui Antihrist,
ci este chiar omul lui Dumnezeu, după cum a vorbit. În mintea lui îşi zicea că ar
dori să ştie mai mult ce fel de oameni sunt pocăiţii.
După puţin timp, a avut loc un alt eveniment care l-a marcat pe tânărul
Costea. Era în ziua când se măsurau oile şi o fată a lui Zadic, pe nume Anica, a
trecut cu două oi pe lângă turma pe care o păzea Costea. Ea fusese şi la alte turme,
dar nimeni nu o primise, deoarece era pocăită. Femeia aceasta era văduvă, bărbatul
murindu-i în război, şi avea două fetiţe.

„Costea, când a auzit despre ce era vorba, a primit oile, iar femeia, drept
mulţumire, i-a dat o carte care cuprindea cele patru Evanghelii, pe care Costea
a citit-o cu mare sete. Toate acestea au trezit în sufletul lui dorinţa după
mântuire, a ajuns şi în posesia unui Nou Testament şi astfel, s-a convins de
necesitatea pocăinţei.”

Fiind toată vara la oi, rareori putea să coboare duminica în sat, iar când se
întâmpla lucrul acesta, mergea cu părinţii la biserică. Deoarece tatăl lui auzise că
citeşte într-o carte de-a pocăiţilor, încerca să-l depărteze, îndemnându-l să meargă
după masă la joc cu ceilalţi tineri. Cum însă el era zi şi noapte la oi, era obosit şi
stând între tineri, îl fura somnul, aşa că a hotărât să meargă acasă să se culce.
Fratele Costea povesteşte:

„Nu am mers mai mult de 50 de metri şi am auzit într-o căsuţă mică cântând.
Am intrat acolo şi era chiar casa femeii cu oile, iar omul cel pocăit era la masă
şi vorbea despre Dumnezeu. Apoi au cântat o cântare: <<O, ce dulce nume-i
Isus, ranele cum vindecă; Pace, bucurie-aduce, inimii credincioase. (:Ce
frumos răsună, când despre El se cântă!:)>>. Mi-a plăcut aşa de mult că am
început şi eu să cânt la cor, acolo unde se repetau cuvintele. În casă erau
aproape zece persoane, între care era un tânăr mai mare decât mine cu trei sau
patru ani. După cântare, a vorbit acesta despre Domnul Isus, despre suferinţele
Lui pentru mântuirea celor păcătoşi. M-am simţit aşa de bine şi de fericit, şi mă
gândeam cum aş putea şi eu să mă pocăiesc, deşi lumea vorbea de pocăiţi
numai rău.”

Aceasta a fost prima oară când a mers la adunarea pocăiţilor, iar la încheiere
i-a promis lui Dunca Gavril că o să mai meargă, dar multă vreme n-a mai putut lipsi
de la oi. Data următoare, când a avut liber duminica, a mers iar la adunarea
baptiştilor, de data aceasta având mai multe cunoştinţe, fiindcă la oi studia mult
Noul Testament. A intervenit familia, în special tatăl, ca să-l convingă să nu se mai
ducă la „rătăciţii” aceia.
Fratele Costea le-a arătat că în Noul Testament scrie să ne pocăim. A urmat o ceartă
în care i s-a spus că Biblia pocăiţilor nu e bună şi tatăl lui a pus mâna pe Testament
să-l arunce în foc, pentru că era de la pocăiţi. „Să nu-l arunci, că de faci asta, aşa vei
arde şi dumneata, că e cartea lui Dumnezeu, şi în al doilea rând nu e a mea, că am
primit-o numai să o citesc”, a ripostat tânărul Costea, şi au convenit să compare
Biblia pocăiţilor cu cea ortodoxă. Au făcut într-adevăr comparaţie între Biblii şi nu
era nici o diferenţă, decât că cea ortodoxă era o traducere mai veche. Conflictul a
ajuns atât de departe încât tatăl a fost pe punctul de a-şi alunga fiul de acasă şi a
făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l opri să se pocăiască, acuzându-l chiar şi de
îmbolnăvirea mamei sale.
Cu toate acestea, în noaptea de 13 spre 14 mai, la ora 2 a fost botezat de Pop
Nicolae din Gârbău. Avea doar 17 ani.
Prigoana a continuat din partea familiei, dar şi din partea preoţilor şi
jamdarmilor, care într-o zi de iarnă, pe când părinţii erau plecaţi la târg, l-au chemat
la post, unde a fost crunt bătut în repetate rânduri de doi preoţi.

„Şeful s-a dus în altă cameră, preoţii au stat să se odihnească şi iar m-au
bătut. Eu aproape că nu mai simţeam loviturile, îmi mai pipăiam dinţii şi
măselele care se clătinau în gură şi mă gândeam: Nu-i nimic, că tot nu voi mai
avea trebuinţă de ele, că până în seară mă omoară <<Ana şi Caiafa>>, poate că
aşa au plănuit, dar eu voi trece din lumea asta cu plânsul şi durerile, şi mă
gândeam la Domnul Isus cât a suferit pentru păcatele omenirii.
Nu mai credeam că voi mai trăi, dar când a fost aproape seară m-au lăsat să
merg acasă.”

Când i s-au întors părinţii de la târg, l-au găsit zăcând în pat, şi de abia după
o lună de zile a început să-şi revină, semnele bătăii fiind vizibile chiar şi la vârsta de 84 de ani. Părinţii au avut o ceartă cu preoţii, iar tatăl lui, în timp ce fiul lui zăcea
încă în pat, a plecat la Dej, a cumpărat a Biblie nouă şi i-a dăruit-o.
După aceasta, prigoana din partea familiei a încetat, ba mai mult, două
mătuşi s-au pocăit, iar după un timp i s-au pocăit şi părinţii.
Preoţii şi jandarmii şi-au continuat prigoana împotriva lui Costea şi a tuturor
baptiştilor, târându-i prin tribunale şi chiar la Curtea Marţială. Totuşi, la tribunal de
multe ori li s-a dat dreptate, şi nu au fost condamnaţi la închisoare. În cel mai rău
caz au primit amendă.
Costea Simion a vestit cu putere Evanghelia nu numai în Negrileşti, ci şi în
satele din jur: „Ciceu-Giurgeşti, Ciceu-Poieni, Hăşmaş, Dobric, Breaza, Gostila”35
În anul 1925 este încorporat în armată la Oraviţa, unde este apreciat şi o duce
bine. Fratele Costea a afirmat că niciodată în viaţă nu i-a fost aşa uşor ca acolo.
Era abonat la revista cultului „Farul Creştin”, care îi venea prin poştă la
unitate, şi i se îngăduia ca împreună cu ceilalţi pocăiţi din unitate să se roage şi să
cânte într-o cameră în fiecare duminică.
In anul 1927 se căsătoreşte cu Sogorean Ioana, care provenea dintr-o familie
foarte evlavioasă, unde toţi membrii făceau parte din biserica baptistă. Această
familie l-a sprijinit mult în lucrarea de răspândire a cuvântului lui Dumnezeu.
La scurt timp după căsătorie a fost ales de biserică şi a fost ordinat ca păstor
în data de 12 iunie 1927 de către fratele Nicolae Pop din Gârbău. In anul 1929 a
intrat în anul I la Seminarul Baptist din Bucureşti, dar în 1930 seminarul nu a
funcţionat din motive de construcţie, iar mai târziu a avut mari greutăţi în familie si
nu a mai putut continua.
Fiindcă Dumnezeu a lucrat în aşa fel încât Biserica Baptistă din Negrileşti a
crescut numeric foarte mult şi nu exista casă în sat în care să încapă, s-a luat
hotărârea zidirii unui locaş de închinare.
Astfel, în 1930, fraţii din biserică, în frunte cu fratele Costea, încep
construcţia, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi finalizată în numai o lună. In acest
timp, numărul baptiştilor din Negrileşti ajunsese la 150 de membri.
În această perioadă au luat fiinţă biserici baptiste în toate satele din jurul
satului Negrileşti şi s-au întărit destul de mult. Fratele Costea a colaborat foarte bine
cu aceste biserici şi cu lucrătorii din ele, s-au organizat împreună şi au mers mai
departe cu Evanghelia ajungând in satele: Suciu de sus, Suciu de jos, Rohia,
Măgoaja, Ciocotiş, Gostila, Chiuieşti, Poiana Blenchii, Lăpuşul Românesc şi
altele.
În Poiana Blenchii acceptă o confruntare publică cu preotul satului şi cu un
călugăr, pe baza Sfintei Scripturi, astfel tot satul a aflat care era credinţa baptistă.
După anul 1930 a înfruntat cu mult curaj pe adventişti şi milenişti, care au
încercat în câteva rânduri să dezbine biserica, apoi au apărut penticostalii, care au
reuşit să prindă în mreajă pe câţiva mai creduli, dar, datorită faptului că fratele
Costea avea o doctrină clară şi curată, bazată pe Sfânta Scriptură, biserica a rămas
neclintită de la doctrina baptistă.
Tot după anul 1930 prigoanele s-au rărit şi nu au mai fost aşa de dure, dar în
anul 1938, datorită deciziei 26 208/1938 a Ministrului Cultelor, în data de 16
octombrie 1938, uşa bisericii baptiste a fost sigilată şi apoi păzită de un jandarm
până în 1939, la Paşte.
A venit războiul, iar peste fratele Costea încercări deosebit de grele. În
martie 1942 i-a murit soţia, rămânând cu cinci copii, cel mai mare de 12 ani. La
scurt timp de la acest eveniment a fost luat în război, fiind dus în Ungaria pentru
pregătire, urmând să fie trimis pe front în Rusia.
Dumnezeu a lucrat însă în aşa fel încât a fost înţeles de superiori şi mai întâi i
s-a dat o permisie de 14 zile, iar după aceea, când ceilalţi au fost trimişi pe front în
Rusia lui i s-a dat drumul acasă.
Au fost ani grei deoarece şi treburile familiei şi ale bisericii erau doar pe
umerii lui, majoritatea bărbaţilor fiind plecaţi pe front.
S-a căsătorit cu Viorica, cu care a mai avut doi copii, dar care a fost mamă şi
pentru ceilalţi cinci copii ai fratelui Costea Simion.
În jurul anului 1950 a fost o perioadă preşedintele Comunităţii Baptiste
Someş, cu sediul la Negrileşti.
După război au apărut securiştii, care au creat alte probleme, atât fratelui
Costea, cât şi bisericii.
În Negrileşti au fost câţiva oameni care erau împotriva regimului, umblau
prin păduri, erau înarmaţi şi erau urmăriţi de Securitate. Securitatea a acuzat pocăiţii
că îi ajută şi într-o noapte ploioasă l-au obligat în bătaie de joc pe fratele Costea să
meargă să caute partizanii pe la toate colibele din hotarul Negrileştiului. La unele se
aflau ciobani cu oile, altele erau părăsite.
Fratele Costea a luat pe un alt frate să-l însoţească (şi anume pe Moldovan
Alexandru) şi au mers în acea noapte la toate colibele din hotar. La cele unde ştiau
că nu sunt ciobani, strigau de departe ca nu cumva să se tragă asupra lor. Într-un loc
au aprins un chibrit şi atunci cineva a tras asupra lor, dar nu era aproape. Au lăsat
semne la fiecare colibă părăsită ca să poată demonstra că au trecut pe acolo, iar a
doua zi dimineaţă au mers la post şi au raportat că nu au găsit partizanii. Fratele
Moldovan Alexandru ţinea minte noaptea aceea şi la 92 de ani.
A slujit Biserica Baptistă din Negrileşti şi altele din jur până în 1973, când s-a
pensionat, la vârsta de 70 de ani, când picioarele au început să nu mai vrea să-l
slujească.
A fost unul din cei mai buni gospodari din sat, harnic, înţelept, având un fin
simţ al umorului, lucru care se poate vedea şi în cartea „O viaţă de slujire” pe care a
scris-o.
În 1980, aflându-se la căpătâiul fratelui Precup Gheorghe, care-şi trăia
ultimele clipe, a spus: „La revedere frate! Ne vedem dincolo”.
Îndemnul pe care l-a lăsat în urma sa se află în Evanghelia după Matei,
capitolul 7, versetele 7 şi 8 „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se
va deschide. Căci orişicine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate i se
deschide.”
În anul 1989 pleacă în Statele Unite ale Americii la copii, iar după un an, în
23 ianuarie 1990 a plecat acasă la Domnul să primească cununa care i-a fost
pregătită.
Soţia sa, Viorica, locuieşte şi acum la copii în America, dar poartă necurmat
în inimă Biserica Baptistă din Negrileşti.

Informațiile sunt luate cu aprobare din Teza de licență a fratelui Gheorghe Clapa. 


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu