Fratele Ioan Moisa din Reșița, un iubitor al vechiului, vezi aici, m-a binecuvântat cu ceva literatură baptistă veche, cuprinsă între anii 1930-1947. Mi-a pus în pachet spre scanare și cartea de cântări „Cântările Sionului din 1935, moștenită de la mama dumnealui. Soția mea fiind bună cântăreață a sărit să ia cartea și să o vadă și când le proba pe câteva spune: „Astea sunt cântările cu care m-am trezit în lume”, adică de la anul 1958 când începea să priceapă bine cântarea. Fiind și mama mea în cameră, născută în 1931 s-a bucurat și toți trei am încercat cântarea numărul 1. Când am început „Doamne mare, Te slăvim, Ne închinăm puterii Tale; Cerul s-a cutremurat Și-Ți înalță osanale. Mare este slava Ta și în veci va fi așa”, un fior mi-a cuprins ființa , teama și respectul de Dumnezeu m-a copleșit, starea de înălțare sufletească s-a instalat până în oase. Noi cântam și inima tânjea după Dumnezeul gloriei, parcă eram pe muntele Sinai în prezența gloriei Divine.
17. Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea
lui Dumnezeu, şi s-au aşezat la poalele muntelui.
18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.
19. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.
(Exodul 19:17-19, VDCC)
18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.
19. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.
(Exodul 19:17-19, VDCC)
Trăirea aceasta, dar mai profundă o am încă din anul
1974 când mergeam la Biserica Baptistă din Baia Mare și începea serviciul
Divin. Orga dădea tonul acestei cântări, frații cântau cu putere, în timp ce se
ridicau în picioare, iar păstorul urca la amvon. O trăire adâncă în cântare și
rugăciune, o stare de reverență, știind că slava Domnului tronează peste
poporul credincios.
Ne-am răcorit sufletul. Mulțumim frate Nelu de la
Reșița.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu