Anuca, Ana, Măriuca și Floarea din Rohia

Trăim în mileniul trei, secolul douăzeci și unu, aceasta este și distanța aproximativă de la Întruparea în această lume a Mântuitorului nostru Isus Hristos. În secolul trecut, mileniul doi, ca să te pocăiești te costa. Nu trebuia să plătești că primeai pe gratis din partea celor din jur, ocară, dispreț,  jigniri și pe ici colo și câte o bătaie. Așa s-a întâmplat acum 80 de ani în satul Rohia, pe atunci în Jud. Someș, iar acum Jud. Maramureș. Cele patru nume din titlu erau patru femei care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu și au avut dorința vie de a urma Calea Domnului și a se boteza.

Pe atunci ca să treci de la un cult la altul, trebuia să ai o hârtie care era semnată de preot că este de acord să treci la altă religie. După Lege, preotul era obligat să dea această hârtie, dar mai înainte se făceau presiuni. Preotul mergea la membrii din familie ca să-i lămurească și să-l împiedice pe cel ce vrea să se pocăiască. Dacă familia zicea: „părinte am încercat, dar nu se lasă”, preotul îi amenința pe ei că nu o să-i îngroape și alte amenințări.

Aceste femei trebuiau să meargă la preotul Cotuț să ceară aprobare. Preotul Cotuț era un preot cam diferit. El, contrar canoanelor Bisericii Ortodoxe, citea blestemul la miezul nopții pentru cine mergea la dumnealui. Era și un preot foarte nervos,  spre exemplu când făcea slujba și cineva se mișca sau ținea greșit lumânarea, striga din altar la el. Oamenii îi știau de frică și căutau să-i umble în voie. Pe mama mea a bătut-o la școală pe când era în clasa a treia, cu liniarul peste degete care erau puse pe bancă până s-au umflat și învinețit. Vina ei era că mama sa, adică bunica mea, a dus-o în șezătoare ca să toarcă lână sau fuior, din care se făceau haine.

La un astfel de preot să mergi să-i spui că vrei să te pocăiești era un act de mare curaj și o mare dragoste pentru Dumnezeu care învinge orice frică.

„În anul 1937, fratele Nicolae Cosma[1] era copil în clasa a doua,  când, într-o zi,  văzu că intră în clasă 4 femei care voiau să vorbească cu învăţătorul Cotuţ, care era şi preotul satului de când preotul Gherman ieșise la pensie.

Aceste femei erau: Marton Anuca a Roşului, Ana Iovuţului, Mariuca Purșului şi Floarea lui Obăr. Ele i-au spus preotului că ar dori să se pocăiască şi îl roagă să le dea transferul de la  ortodocşi la baptişti. În acel moment, preotul ia foc şi fără să-i pese de copii, începe o ploaie de cuvinte care nu se potriveau cu haina de preot.

-  Ce v-a apucat măi femeilor?  Vreţi să vă pocăiţi?  Lasă că vă arăt eu pocăinţă ...vă dau eu pocăinţă, nu vă temeţi!

Furios, ia o bâtă şi începe să lovească femeile cu putere.  Acestea au fugit din faţa preotului, dar nu s-au speriat să fugă şi din faţa Domnului, de aceea ele au acceptat Cuvântul Domnului şi au fost botezate în Pârâul morii, lângă casa şi moara fratelui Grigore. Botezul a fost oficiat de către fratele pastor Precup Gheorge din Canci, azi Dumbrăveni, şi s-au botezat cele 4 surori bătute şi Grigoraş, fiul lui Grigore. Botezul s-a ţinut ziua şi era adunată multă lume, să vadă un botez adevărat după cum scrie în Sfânta Scriptură. Unii erau atenţi la ce se făcea, alţii ziceau: „ia, pocăiţii se aruncă ca broaştele în tău”, alţii râdeau, dar oamenii erau puşi în faţa adevărului lui Dumnezeu, se semăna Cuvântul şi acesta era un lucru ce trebuia făcut.”

6. Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci.
7. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.
8. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.
(Psalmi 112:6-8, VDCC)

---

[1] VASILE  BEL, Lupta Credinţe , Pag. 24,25.