Cine sunt?

miercuri, 3 ianuarie 2018

01. Balthasar Hubmaier 1481 – 1528




Anul acesta, prin îndurarea bunului Dumnezeu, se împlinesc 490 de ani de la moartea pe rug a lui  Balthasar  Hubmaier, iar peste 10 ani, adică în 2028 vor fi 500 de ani. Neștiind viitorul sau dacă voi mai trăi încă 10 ani, (îmi doresc de la Domnul) am hotărât ca în acest an să postez mai multe articole despre Dr. Balthasar  Hubmaier.
A trăit 48 de ani, de la naștere la moarte. În anul 1525 își mărturisește credința în Domnul Isus Cristos și este botezat și mai are 3 ani la dispoziție să răspândească adevărata, dar și completa credință. În anul botezului începe să scrie și prima lucrare este: „Despre botezul creștin al celor credincioși”. A scris 18 lucrări  în scurta lui viață.   
Dr. Balthasar  scrie o broșură împotriva arderii pe rug și nu trece mult și se vede în fața rugului, dar nu cedează să rămână credincios Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu.
În anul 1928, revista „Farul Mântuirii”, la pagina 4 scria cu litere mari: „Patru sute de ani de la Martirajul lui Dr. Balthasar  Hubmaier .”
În anul 1978 revista: „Îndrumătorul Creștin Baptist” ne informează că un număr de 76 de păstori baptiști din România au participat la „Congresul Baptist Jubiliar” din Viena, 21-27 septembrie 1978 dedicat Dr. Balthasar  Hubmaier .
În limba română avem puține resurse despre acest om al lui Dumnezeu care a sfidat orice autoritate pământeană și a susținut adevărul biblic până la capăt.
O lucrare unde apare Dr. Balthasar  Hubmaier,  pe care o menționez acum, este: „Dicționarul Evanghelic de Teologie”,  Editor general Walter A. Elwell, editat de Editura Cartea Creștină, Oradea, 2012, Pag. 564.
Vom reveni cu ajutorul Domnului și prin îndurarea Lui.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu