Miclea Elena și cartea ei de istorie „Roșia”

În această primăvară prin călăuzirea Domnului am ajuns în casa surorii Miclea Elena, născută în satul Roșia, jud. Arad.

 Am căutat-o, pentru că dumneaei a scris o carte de istorie: „Roșia – Amintiri din satul meu natal”

Aici vorbește despre drama satului „Roșia”, care rămâne pustiu, dar și de drama trăită de Biserica Baptistă din acest sat.

Cartea este foarte bogată în informații, poze vechi și documente, de aceea o recomand pentru toți iubitorii de istorie și nu numai.

Se poate lua legătura cu sora AICI și pentru mai multe poze, AICI.

Sora Lenuța s-a născut la 7 aprilie 1951 în satul Roșia, comuna Dieci, județul Arad, într-o familie de creștini baptiști, familia Vasile și Elena Ghergar.

De mică a fost dusă de părinți la biserică, iar mama ei i-a inspirat dragoste pentru cântare și pentru poezie.

La vârsta de 4 ani a recitat în Biserica Baptistă din Roșia, prima poezie, ”Porumbelul” și a cântat cântarea ”Pe calea îngustă e luptă”.

A copilărit în satul  Roșia. La vârsta de 7 ani a urmat cursurile școlii elementare din satul Roșia. După terminarea celor 4 clase elementare, a urmat cursurile la școala generală din comuna Revetiș. Aici a întâmpinat unele probleme din cauza religiei (era pe vremea regimului de tristă amintire), ea fiind silită să danseze în formația de dansuri a școlii, iar dacă nu mergea la școală, la activități în zilele de sărbătoare, i se aplicau diferite pedepse cum ar fi  nota 4 din oficiu la toate materiile dintr-o zi de curs.

După terminarea celor 8 clase, tatăl ei fiind un om cu frica de Dumnezeu, i-a interzis categoric să urmeze liceul pentru că, zicea el, nu voia ca fata lui să fie silită de împrejurări să se lepede de credință. Deși a învățat bine la școală, fiind printre premianți, a rămas acasă și nu a mai urmat altă școală.

Domnul a binecuvântat-o cu multe talente pe care le-a moștenit și de la tatăl său, care a fost croitor țăran (cosea șube țărănești).

La vârsta de 15 ani, după terminarea școlii generale, a învățat meseria de brodeză, cu care s-a îndeletnicit în viață.  

În anul 1969, la 25 mai, se căsătorește cu fratele Miclea Ioan, iar în 10 august 1969 îl urmează pe Domnul în apa botezului, împreună cu soțul ei. Botezul a fost oficiat către fratele Stoica Dumitru în Biserica Baptistă din comuna Buteni. Deși a fost cercetată de Domnul din copilărie, pe acea vreme botezurile erau interzise și abia în anul 1969 s-a primit aprobare să se organizeze botez.

În anul 1970 se mută cu soțul în orașul Sebiș, acitvând ca membrii în Biserica Baptistă din localitate, astăzi Biserica „Sfânta Treime”.

Dragostea de satul natal, chemarea aceea lăuntrică care te face să te înfiori când rostești numele satului în care te-ai născut și ai crescut, a atras-o pe sora mereu către sat și glia străbună.

Datorită faptului că frații din biserica din Roșia au trecut printr-o dramă, Biserica Baptistă fiind demolată după un an de la construcție, a facut-o să scrie despre această întâmplare. Sora Lenuța a vrut să se știe în toată țara și nu numai și să nu uite urmașii ce s-a întâmplat și prin ce au trecut părinții și bunicii lor. Era mică, avea doar 7 ani, era prin anul 1958-1959, dar își amintește ca prin vis cum mama ei și toți ceilalți plângeau și înălțau rugăciuni la tronul harului și mijloceau ca celor de la conducere să le fie înmuiate inimile, dar biserica a fost demolată până în temelii. De atunci mulți săteni părăseau satul și pleacau spre oraș.

Acest sat rămâne aproape părăsit, un sat uitat de lume, dar nu și de Dumnezeu.

Pentru a trezi curiozitatea câteva poze din carte.

Cladirea construită în anul 1909