Tot răsfoind ziarele vechi, scrise cu peste 150 de
ani în urmă, nu mi se pare că lucrurile s-au schimbat, sau că lumea de atunci
era mai retrogradă, sau că lumea în care trăiesc eu, este mai avansată. Vorbesc
de mersul acestei lumi, de caracter, atentate, lupte, răutate, manipulare,
dezinformare, minciună, demnitate, parcă în totalitate sunt la fel.
Avea Solomon dreptate:
Ce a fost va
mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. (Eclesiastul 1:9)
Așa am găsit acest articol, scris la Arad, în anul
1899, ziarul Tribuna Poporului. Nu scrie că e bisericesc, politic, nici cultură,
nici de stânga, nici de dreapta, doar că apare în ziua de duminică.
Acest articol merită citit și chiar se poate face
un studiu de caz. Are câteva adjective, se vede chiar în titlu, dar ele fac
frumusețea articolului. Nu am nici un iz ironic, sau de răutate, ci vreau să mulțumesc foarte clar Bibliotecii din Cluj, că le-a păstrat până
acum și le-a digitalizat apoi autorului, care este în veșnicie și are o
altă perspectivă asupra vieții și morții. AICI poți vedea că am mulțumit și
Bisericii Ortodoxe, pentru atenția ce ne-a acordat-o pe când noi sufeream
durerile nașterii.
Citind, vei vedea adevăr, dreptate, ambiție și pe
cele ce le vei descoperi citind. El se poate citi de baptist, ortodox și de oricine.
Vă doresc o lectură frumoasă.
Ticăloşia Pocăiţilor[1]
„Satele însă, unde învăţătorul şi preotul sunt oameni slabi, vai şi
amar. Acolo se ivesc pocăţiţii...” (Tribuna Poporului, nr. 104)
Citind mai de multe ori asemenea plângeri în
preţioasa foaie „Trib. P.”, îmi iau voie a face o privire asupra relaţiei duşmane,
ce există între pocăiţi şi dieceza noastră. O fac aceasta din cauză, că mulţi
români şi ortodocşi buni, nu sunt pe
deplin lămuriţi asupra pocăiţilor şi asupra primejdiei, cu care ameninţă
lăţirea lor atât biserica ortodoxă, cât şi limba română. Mulţi îl nesocotesc pe
acest duşman, pentru că e încă mic şi neînvăţat, dar vai!... El creşte, se
întăreşte şi strică mult bisericii şi limbii noastre.
Nu e lucru zadarnic a ne ocupa cu această sectă
eretică, care micşorează turma ortodoxă anual cu 500 – 600 maioreni dimpreună
cu mulţi minoreni, care aparţin sufletelor pierdute.
Treziţi-vă cei
chemaţi, sunaţi în trâmbiţe vestind primejdia!
Zdrobiţi-l pe
acest vierme, care surpă la temeliile diocezei!
Acest nefericit şi nechemat oaspete: secta
protestantică-mistică a baptiştilor (pocăiţilor) prin maghiarii de la Salonta a
fost introdus în dieceză cu scopul de a strica biserica şi limba noastră. În
veacul al XVI – lea n-au putut clătina valurile apusene ale reformaţiunii
temeliilor bisericii noastre şi iată acum un mic vierme surpă la rădăcinile
arborelui puternic, care mereu slăbeşte şi nu produce fructul dorit. Şi cu
durere trebuie să observ, că această nefericită sectă tocmai la noi a aflat
terenul cel mai favorabil pentru lăţire.
Şi iată cum!
Poporul suferă în neştiinţă mare religioasă.
Pocăiţii deci în seducerea credincioşilor noştri urmăresc două principii.
Mai întâi încearcă a-i slăbi în credinţa ortodoxă:
încearcă a le demonstra, că învăţăturile bisericii ortodoxe sunt false. Toate
datinile noastre religioase sunt ceremonii deşarte şi urâte lui Dumnezeu.
Astfel dispreţuiesc şi condamnă însemnarea sfintei cruci, adorarea sfintei
cruci, a sfinţilor şi a icoanelor ca idolatrie. Dispreţuiesc cele 7 taine, pe
unele pentru cuprinsul lor, pe altele pentru subiectul sau modul împărtăşirii
lor. Dispreţuiesc cultul dumnezeiesc, precum şi întrebuinţarea simbolurilor şi
multe altele. Poporul nu ştie să combată scorniturile deşarte şi opiniile
creierelor tulburate ale pocăiţilor şi aşteaptă, ca preotul său să ia în
apărare uzul şi dogmele atacate ale bisericii ortodoxe şi să combată cu
înverşunare învăţătura eretică a pocăiţilor. Dar ce vedem? Preotul tace şi
ameninţă numai cu închisoare şi multe altele. Astfel poporul învrednicind de
credinţă cuvintele ereticilor, răceşte faţă de biserică.
Pocăiţii îi
atrag apoi la ei prin predică.
Se ştie, că românul ar uita de foame şi de
sete ascultând vreo cuvântare dumnezeeiască. Dorul Românului, de a auzi
întâmplările sfinte, a auzi învăţăturile
Mântuitorului şi ale sfinţilor apostoli, care mângâie, vindecă şi edifică, nu
se poate descrie. Iar preoţimea noastră tocmai predica o neglizează. Sunt
comune, unde moşneagul în întreaga-i viaţă abia a auzit una sau două predici
sau nici una. Predicând deci propagatorii eretici, românul ascultă cu deosebită
plăcere cuvintele evanghelice, dar nefiind capabil de a cunoaşte că nefericitul
homo novus vorbeşte seducător şi prin puţina-i ştiinţă lăţeşte învăţătura
greşită, îi urmează părăsind biserica, staulul adevărat şi se pierde. Astfel se
pierd mulţi!
În anul 1887 se iviră la noi primele rândunele ale
pocăiţilor şi în decurs de 10 ani luptându-se cu cunoscutele greutăţi ale
începutului, abia le-a reuşit a câştiga vreo 600 de aderenţi. În anul trecut
însă cu o repeziciune nemaipomenită au răpit nefericiţii vreo 400 de familii
din sânul bisericii noastre. Legile civile fiind prielnice pentru ei, au
nădejde, că în viitor vor secera şi mai rodnic pe pământurile noastre.
De nu vom împiedica lăţirea lor, peste 20 de ani
am pierdut cel puţin 50.000 de suflete cu cei minoreni. O parte însemnată a
diocezei. Biserica e deci în primejdie. Biserica, care ne este calea pregătită
de Mântuitorul spre a ajunge pe ea la fericirea veşnică. Biserica, care e liman
mântuitor celor aruncaţi de valurile lumii; maica biserică e atacată, care nu
lasă să piară numele nostru de pe pământ, ci trecând noi din numărul celor vii,
maica biserică ne aminteşte în rugăciunile sale pentru cei adormiţi în sânul
ei.
Spre documentare, că prin lăţirea pocăiţilor e
primejduită şi limba română, e destul a vă istorisi numai cele ce se petrec în
Buteni (com. Arad).
În acest orăşel vreo 20 de familii fruntaşe – fără
cei săraci – sunt pocăiţi. Actualul birău (primar) Teodor Sida încă e pocăit.
Nu e de lipsă a vă arăta, ce influenţă are birăul asupra comunei. În acest
orăşel însă s-a înfiinţat în anii trecuţi o şcoală de stat. Noi cunoaştem
scopul înfiinţării, că nu e spre binele românilor. Iar pocăiţii trimit copiii
lor la şcoala de stat. Pentru ce? Pocăiţii sunt duşmani
declaraţi bisericii noastre. Învăţătorii ortodocşi nu toţi pot iubi şi
pe duşman, deci şi pe pocăiţi cu copiii lor şi prin urmare nu pot tracta cu ei
în acelaşi mod ca şi cu fiii credincioşilor noştri. De altă parte pocăiţilor,
în fanatismul lor orbitor, nimic nu e bun, ce e al nostru, deci nici şcoala
noastră. Întreb acuma: copiii crescuţi în şcoala statului vor fi români? Poate
că învăţătorii lor, care adunându-se la conferinţa învăţătorilor de stat,
ţinută în Lipova, nu s-au ruşinat a se împodobi cu tricolor străin şi a vorbi
chiar şi între ei o limbă asiatică. Aceştia nu-s viţa lui Traian, care pentru
nutrirea pântecelor stau în serviciul contrarilor noştri. Aceştia nu vor creşte
fiii noştri după dorinţa noastră română.
Acestea se întâmplă în Buteni şi în celelate 60 de
comune în prezent sau în viitor, unde s-a încuibat această sectă eretică.
Curăţirea diocezei de această boală depinde foarte
mult de la preoţimea noastră. Credincioşii noştri prin neştiinţă religioasă se
lasă seduşi de profeţi mincinoşi. Oare nu ne-a rânduit nouă Mântuitorul
învăţători, care să delature neştiinţa? Turma e atacată cu succes de oamenii
neştiinţei.
Mult poate ajuta turmei atacate preotul, care îşi
împlineşte sfânta şi frumoasa chemare cu conştiinţă curată. Acela va curăţi grâul
său de neghină şi va apăra turma sa de lupi răpitori. De la o preoţime
adevărată depinde binele şi înflorirea neamului întreg.”
S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu