Cine sunt?

luni, 30 iulie 2018

Bogata familie, Slev



Azi Dumnezeu mi-a dat un har deosebit. Am stat de vorbă cu un membru, urmaș al familiei Slev. Este vorba despre Nelu Slev, fiul lui Macavei-Zaharia Slev, fiul lui Zaharia Slev (Gicu), acesta este fratele lui Gheorghe Slev din Aciuța, iar amândoi sunt fiii lui Hitu Slev, născut cam prin 1820-30. Familie bogată, numeroasă, răspândită, dar sunt cu Domnul alături.
Familia Slev este vie, este printre noi baptiștii din România, America, dar și alte țări, sunt oameni activi în domeniile în care profesează.
Înainte familia se numea Slăv, iar de la Marea Unire din 1918, familia și-a schimbat numele în Slev și toți descendenții apar acum Slev.
Parcă nu îmi venea să cred că stau de vorbă cu un Slev, descendent al înaintaților noștri Slev Gheorghe, Slev Toma, sau Macavei, născut în 1907 și licențiat drept, litere și filozofie. Toți Slevii de azi, sunt oameni cu carte, unii chiar cu multă carte, sunt la casele lor, bine realizați, cu credință vie în Dumnezeu, împrăștiați în lume, dar sunt mândri de înaintașii lor.
Azi, vreau să prezint puțin, dar voi reveni prin ajutorul și bunăvoința Domnului, să prezint bogata și binecuvântata familie Slev. Mă voi  concentra mai ales pe aceia care au trecut la Domnul, încerc să prezint poze și fapte, care sunt demne de consemnat pentru slava Domnului și întărirea credinței noastre.
Despre Gheorghe Slev am scris AICI.
Va urma.




4 comentarii:

  1. În perioada interbelică a existat un Teodor Slev... care a fost președintele tineretului baptist... Dacă nu mă înșel s-a căsătorit cu o fată din neamul Sezonov. Mă întreb oare ce rudă era cu Gheorghe Slev.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihai, am în lucru familia Slev, dar timpul nu mă lasă. Primul Slăv se numea Hitu, a avut mai mulți copii. Toma Slev, a fost pe linia unui frate, a lui Gheorghe. Puțin am scris AICI, cu ajutorul Domnului urmează să finalizez și această familie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aștept cu nerăbdare. Faceți o treabă de milioane cu informațiile acestea despre familiile pionierilor baptiști. Menționez că din eroare sau oboseală am scris Teodor Slev... dar mă gândeam la Toma Slev...

    RăspundețiȘtergere
  4. Toma Slev fratele cel mare al tatalui meu, casatorit cu Sezonov are(avut) doi copii unul un viata Tori si Virgil decedat (desi am primit mesajul tarziu)

    RăspundețiȘtergere