Pentru nostalgici și nu numai, frate pensionat în 1902

Aud mai pe ici, pe acolo, că mai bine era înainte, comuniștii ne-au dat pensie și multe altele, de acest fel. Este un fel de nostalgie, melancolie, încolțită din trăirea prezentului și nemulțumirea trăită de zi cu zi. Este și lucrarea celui rău, care lucrează cu firea noastră și  produce lăstari firești, fire,  pe care nu vrem să o răstignim așa cum ne cere Cuvântul Sfânt, ca să fie redusă la tăcere, adică să moară.

Dumnezeu ne-a lăsat această învățătură, să ne uităm înainte și sunt multe  texte în Biblie, pe această temă. Ținta noastră finală este Împărăția lui Dumnezeu, iar ținta spre care alergăm este Domnul Isus Hristos.

A ne uita înapoi și a spune că a fost mai bine, este o urâciune înspăimântătoare și nu are de a face  cu omul credincios Domnului, care trăiește Cuvântul așa cum este scris. O urâciune și mai mare este zicerea: „Comuniștii ne-au  dat pensie”,  este chiar dezgustătoare această zicere.

Un frate baptist scria în anul 1909, că era pensionar, dar iată-i mesajul, valabil și pentru noi astăzi, scris în dulcele grai  românesc:  

„Sunt în vârstă de 49 ani, în putere buna, char (har) Domnului, 23 ani am fost învăţă­tor  şi acuma de 7 ani sunt în penzie  şi în toata viaţa mea nu am purtat grija de Sfânta  Scriptura. Acum însă de 14 săptămâni, caut în dânsa  şi acuma cu glas mare strig în largul lumii:  pocăiți-vă preoţi, pocăiți-vă învăţători, ca numai atunci veţi putea conduce turma bine şi pe placul Domnului.

Ştiu bine ca m-a respunde cineva în foi că m-am pocăit, că am băut  e adevăr,  dar la alţii dintre preoţi şi învăţători, pe lângă beutura, mai joaca şi cărţile etc. etc. Pocăiți-vă şi iar zic, pocăiți-vă  şi daca nici nu vă pocăiţi, nu desmintaţi poporul”.

Frumos și clar scris. Cine i-a dat pensie? Spune fratele că a fost învățător 23 de ani. Se pare că statul  dă înapoi ce a luat în decursul anilor, la cei care  au avut o slujbă.

Redau și un scurt istoric din ce am găsit prin ziare și reviste de pe vremurile mai îndepărtate și încep cu anul 1862.

Nu știu dacă înainte de anul 1862 au fost la putere comuniștii, dar știu că atunci în acel an un om avea pensie de 210 fi. (fileri) pe an.[1] Nu știu eu că a fost mult sau puțin, știu sigur că avea pensie.

Încă din anul 1897, se vorbea de pensii speciale, cum le spunem noi azi, dar în acel an le spuneau: „Pensie grasă”.[2] O fi o zicere și asta.

Ziarul „Tribuna Poporului” din Arad, în anul 1901, spune că în sinodul archidiecesan s-a discutat că nu sunt bani la fondul de pensii. Oare azi ce aud acei ce stau cu ochii ațintiți la tv?  Aceleași frământări, aceleași informații, ca acum 117 ani. Doamne ce oameni suntem. Bine ne spune Domnul Isus: „Nu sunteți mai buni ca părinții voștri”. Doamne iartă-ne pe noi, de cârtire.

În anul 1911 spune că la fondul de pensii se plătește în funcție de contribuție, după  decizia Nr. 23 din 1904”.[3]

O lege a pensiilor era din 1925 și a fost revizuită în 1935. Aici vorbește  de: „Drepturile la pensie pentru vechime de serviciu.”[4] 

Concluzia este că pensia este un drept al celui ce a desfășurat o activitate și a plătit contribuție la fondul de pensii.

Ce s-ar fi întâmplat cu bunicul meu, care a fost gardian la închisoarea Doftana, pe când erau ceva comuniști închiși pe acolo, pentru că el a ieșit la pensie când comuniștii erau la putere? I-ar fi dat ei pensie? Cred că nu.

62. Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”
(Luca 9:62, VDCC)

1. Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
(Evrei 12:1-3, VDCC)

---

[1] Amicul Scoalei, foaie pentru naintarea invetiamentului si a educației, Nr. 36, Sibiu, 8 septembrie 1862, p. 5.

[2] Tribuna Poporului, Anul I, Arad, 27 martie 1897.

[3] Revista economică, Anul XIII, Sibiu, 27 august 1911, Nr. 35, p. 5.

[4] Vestitorul , revistă de cultură religioasă Anul XIV, 1 decembrie 1938, Nr. 23, p 1.