Covaci Ioan 1880 – 1956 din Sintești

S-a născut la 11 decembrie 1880, în comuna Sinteşti Regiunea Timişoara. Aici şi-a petrecut copilăria şi tinereţea şi aici a sfârșit şi călătoria.

In anul 1913  a ascultat predicarea Evangheliei şi Duhul Domnu­lui a lucrat asupra sa şi în același an, în ziua de 26 sep­tembrie a fost botezat de păs­torul pionier Ştefan Igna, din Făget.

În 1914 a fost chemat la război, de unde s-a întors în 1915, fiind lăsat la vatră. Războiul era în toi, aproape toţi fraţii erau ple­caţi pe front, astfel că biserici­le baptiste duceau o mare lipsă de predicatori. Pe un teritoriu foarte întins, în Banat şi jumă­tate din Ardeal, lucrau numai doi bărbaţi — Ştefan Igna şi Pavel Bandur. Ei l-au luat cu ei, pe tânărul Ioan Covaci şi l-au dezvoltat în cele duhovni­ceşti, înviorându-i şi sporindu-i zelul pentru cauza sfântă. Timp de doi ani a lucrat ca păstor ajutor, vizitând bisericile până la mari depărtări.

La Conferinţa Regională a bi­sericilor baptiste din judeţele Caraş şi Hunedoara, ținută la 15 august 1917 la Lu­goj, Ioan Covaci a fost unul din cei aleşi pentru a fi ordi­nat ca păstor în bisericile bap­tiste din Severin, organizate în cerc bisericesc. De atunci şi până la 20 iulie 1947, când a predat lucrarea din cerc a că­lătorit peste văi, dealuri şi munţi, pe timp frumos, pe ploi, vânt, sau furtună.

În 1922 a avut în cercul de lucru 22 de biserici, iar în 1928, Igna Ştefan i-a predat şi cercul său şi a ajuns astfel la un număr de 101 biserici.

Din 1947 a lucrat numai în comuna sa natală şi în jur, fiind slăbit de picioare.

 Pionierul şi păstorul Ioan Covaci a fost, în adevăr unul din bărbaţii devotaţi şi legaţi de cauza propovăduirii Evan­gheliei pe meleagurile Banatu­lui şi Ardealului hunedorean. Om drept, cu convingeri adânci, hotărât în acţiunile sale, fana­tic în chemarea sa, a lucrat cu curăţie de inimă, împletind dragostea sa de Dumnezeu cu dragostea de oameni şi de pa­trie.

Personalitatea lui umple istoria ultimei jumătăţi de se­col a bisericilor baptiste din Severin. In aceşti ani activi­tatea sa pastorală a fost ade­vărată binecuvântare. Însufle­ţirea caldă pe care o semăna prin zâmbetul şi exemplul său, grija deosebită pe care o de­punea în faţa problemelor gre­le şi a situaţiilor mai compli­cate, tactul său înţelept cu care dezlega şi organiza, dârzenia arătată în vremurile de prigoa­nă, suferinţa şi optimismul său neînfrânt, îl aşează în rândul marilor bărbaţi ai credinţei baptiste din ţara noastră.

El a sprijinit în toate acţiu­nile sale, a preţuit şi ajutat învățământul teologic, căci vedea marea nevoie de elemente pre­gătite pentru lucrare. Nenumă­ratele călătorii, unele de săptămâni întregi, predica simplă, dar caldă, sfatul său cald şi măsu­rat, entuziasmul său năvalnic, îl aşează în galeria misionari­lor mari ai baptiştilor români.

Fire modestă pentru sine, niciodată nu a căutat a-şi evidenţia meritele personale frumuseţea sa duhovnicească, duhul blândeții şi al smereniei, descriu bogăţia şi mărimea ca­racterului său. A trăit şi a lucrat tocmai în vremea neca­zurilor, valurilor de prigoană, când aproape în fiecare comună a fost arestat sau în pericol, dar a lucrat cu o adevărată vi­tejie duhovnicească. În cele mai grele vremuri au sclipit mai frumos virtuţile sale pas­torale. Fiinţa lui întreagă era cuprinsă de un dor, stăpânită de un crez, şi înflăcărată de un ideal : Evanghelia să fie pro­povăduită.

Bărbat foarte prietenos, cu o fire sociabilă, Ioan Covaci, a avut în activitate așa conlucra­re, părtăşia în bucurie şi necaz a vechilor pionieri. Astfel a co­laborat cu Ştefan Igna, Ioan Popovici Petriș Petre Munteanu, Ilie Mîrza, etc.

Zilele bătrâneții le-a petrecut bucurându-se de lucrarea Evangheliei şi în aşteptarea plecă­rii la odihnă.
 În cea din urmă zi a anului 1956, ziua de 31 decembrie, la orele 12, a trecut la Domnul, în locuinţa sa din comuna Sinteşti, reg. Timişoara, fratele păstor pionier IOAN COVACI, unul dintre vechii lucrători  ai Evangheliei în Banatul se­verinean.

Serviciul de înmormântare a fost îndeplinit la 2 ianuarie 1957 de fraţii păstori : P. Popovici, T. Mîrza, N. Covaci şi A. Lazăr. Muzica bisericii din loc a cântat pe tot parcursul până la mormânt, în care a fost depus trupul neînsufleţit, în aştepta­rea învierii de obşte.

Ana Laurentiu, Ioan Covaci, Sofia fică