Enașcu Vasile 1883 – 1972 din Potoc și istoricul pocăinței, scrisă de dânsul în 1921

Fratele Enașcu Vasile s-a născut în 15 martie 1883 în localitatea Potoc, jud. Caraș. Termină 6 calase primare în localitatea natală.

În 09.11.1903 se căsătorește cu Iconia și Domnul le dă 3 copii: Gheorghe 1906, Ion 1910, Maria 1917.

În anul 1905 este încorporat la Infanterie, Regiment 43, Compania 7, la Oravița.

Aude Cuvântul lui Dumnezeu și se hotărăște să-l primească în inimă și la 2 august 1912 este botezat de fratele Ignea Ștefan.

În 03 august 1919 este ordinat pentru Biserica Baptistă din Potoc și cele din jur. Ordinarea  s-a ținut de către fratele Ștefan Ignea la Biserica Creștină Baptistă din Slatina-Nera, unde a avut loc și un botez cu 84 de persoane.

În anul 1921 trimite la revista „Farul Mântuirei”, un anunț despre deschiderea Casei de Rugăciune din Potoc.

În anul 1923 a oficiat o căsătorie în Biserica Baptistă din Ciclova- Montană împreună cu fr. Ioan Suveț, a tinerilor Dumitru Gruescu din Moldova -Nouă cu Alexandrina Velcelean din Ciclova-Montană. La această căsătorie a participat și domnul Gavril Lobl, de naționalitate israeliană, secretarul comunei.

A fost activ în aceea zonă, participând la servicii ocazionale ale bisericilor din jur. A participat la înmormântări, servicii de cununie, deschideri de biserici, boteze, Cina Domnului.

Surse:

Arhive

Ioan Bunaciu

Farul Mântuirei

Mai jos redau istoria pocăinței fr. Vasile Enașcu, așa cum m-ia fost pusă la dispoziție de fr. Beni Țepeneu, membru în Biserica Creștină Baptistă din Potoc, nepot al fratelui Țepeneu Iosif, născut în 1908 și a fost dirijor în Biserica Baptistă din Potoc, din anul 1930.  Am lăsat așa cuvintele vechi, dar s-a pus în paranteză denumirea de azi. Acolo unde nu s-a înțeles, de asemenea, am notat. Prin ajutorul Domnului am reușit scrierea în Word a manuscrisului vechi de 98 de ani.

Aștept alte mărturii, istorii, biografii, spre publicare.

Lui Vasilie Enașcu

din comuna Potoc, jud. Caraș-Severin                      Potoc la 11 Aprilie 1911

Este informație din istoria lui Brumar „Solul păcii” pag. 85.

     Vasile (Vasilie) Enașcu,

           Diacon cercual (al cercului)

Punctul 1.

Și pe voi care erați morți prin abateri și prin păcate în care oricând ați umblat după cursul lumii acestea, după Domnul puterii aerului, a spiritului celui ce acum lucrează în fii neascultării între care și noi toți am petrecut oarecând în poftele corpului nostru, făcând voile corpului nostru și ale cugetului: și eram din fire fii ai mâniei ca și ceilalți. Iar Dumnezeu bogat în milă fiind pentru iubirea sa cea mare cu care ne-a iubit; și fiind noi morți prin păcate, ne-a făcut împreună cu Christos. Prin har sunteți mântuiți.( Efes. 2, 1-6).

Fiind zis: Voi milui pe care voiesc a milui și mai voi îndura de care voiesc a mă îndura; Așadar nu este nici a celui care voiește, nici a celui ce aleargă, ci a lui Dumnezeu celui ce miluiește. (Romani 9, 15-16).

Și iarăși zice: Nimeni nu poate să vină la mine, de nu-l va trage Părintele ce m-a trimis. (Isaia 6, 44).

2) Fiind adeverit în texturile (textele) de mai sus despre chemarea care și mie mi-au făcut însumi, aceeași chemare e de la acela care se declară a fi învierea și viața. Acela care înviază pe cei morți în păcate și îi face vii a trăi în dreptate pentru El. (pentru Isus). Acela care miluiește pe care vrea și de care voiește a se îndura, Acela care e trimis de la Părintele ca se (să) cheme și să aleagă (zic acela Isus) m-a chemat și pe mine, totodată adeverind cu (ca) profetul David (Psalm 119, 59 – 60) care zice ,,De dinainte cugetat-am la căile mele, și am întors picioarele mele către mărturiile tale; Grăbitu-m-am și n-am întârziat!”

3) În anul 1908 pe când eram în etate (vârstă) de 27 ani mergiam (mergeam) pe o cale în pădurea numitei (vestitei?) mine de cărbuni Anina și pe când mergeam pe cale prin pădurea așa friguroasă care era încărcată cu zăpadă, numai mă întâlni un bărbat din satul vecin. Numele acelui bărbat este Avram Petriucă din com. Socolari. Acest bărbat nu-mi era străin mie, căci cu un an mai înainte îmi era bun praten (prieten) cu care petreceam în lumea așa mare pe calea cea largă în cele urâte ale idolalatrii (idolatrii). Însă dânsul din bunăvoința lui Dumnezeu ajunsese și gustase cuvântul cel bun a lui Dumnezeu.

Precum am zis mai sus tot cu acest om un an mai înainte fiind dânsul ziuaș (zilier) la mina de cărbune din Anina unde din întâmplare străbătuseră ca lucrători cu ziua, nouă bărbați baptiști tocmai din depărtare. Și acești bărbați i-au vestit cuvântul Domnului zic lui Avram Petriucă și dânsul crezând s-a pocăit și botezat în vara anului 1910 - 1911 (nu înțeleg anul prea bine pt că literele sunt prea îngroșate). Și precum de obicei se întâmplă și pînă astăzi, tot așa și eu am pățit-o, căci după ce pretenul meu Avram Petriucă se pocăi și lumia (lumea) era forte (foarte) sălbatică, ba încă chiar nici o idee (idee) nu avia (avea) despre aceia ce este pocăința în timpul acela unde acum în teritorul (teritoriul) unde acum se găsesc cam 80 filiale. Zic teritoriul acesta încă nici idee nu avea despre pocăințe și pe când suferi dânsul mare lupta de suferințe. Zicând lumia că dânșii au nebunit (înnebunit) alții că o (nu înțeleg ce scrie). Și auzind eu tot aceste defaime (defăimări) pe care nu le pot scrie aici m-am despărțit de pretenul meu pe care îl iubeam.

Am scris mai sus în anul 1910 - 1911 am avut întâlnire cu dânsul călătorind spre fabrica din Anina, unde mult și mult mi-a vorbit cuvântul Domnului. Călătoria noastră nu (a) durat cam 6 ore și totuși de mine s-au prins nici barem un cuvânt din cele ce dânsul mi-a vorbit precum ai da cu bobe (boabe) de mazăre în părete (perete).

Dară, ce să vezi, totuși spre sfârșit când am gătat (terminat) călătoria și era să ne despărțim, dânsul mi-a recomandat adunaria (adunarea) spunându-mi locul unde se adună pocăiți de se închină lui Dumnezeu. Această îndemnare știu că a rămas în inima mea și eu ca unul care eram forte iubitor a cerca tot felul de societăți omenești, m-am hotărât a mă duce numaidecât la adunare. Însă, ce să vezi, eu nu m-am dus la anumite zile pe când erau obișnuiți pocăiții a ținea serviciu dumnezeiesc, ci eu m-am dus într-o zi privată. Însă acei bărbați pocăiți care de regulă în casele lor țineau adunarea, se hotărâră a-mi vorbi cuvântul Domnului, și câte îmi vor fi vorbit, iarăși nimic nu s-au prins de mine numai una spre sfârșit iară au rămas în inima mea. Aceea una este că îmi recomandară că dacă voi veni a doua oră (oară) la ei îmi vor da ceva cărți de ale lor ca să citesc pe ele, și aceiași una iară m-au făcut ca să-i cercetez mai departe. Fiind eu foarte doritor a cerca tot felul de cărți și când voiam să plec, omeni (oamenii) mei pocăiți îmi ziseră ca se aștept până ne vom ruga lui Dumnezeu. Însă la asta nu m-am învoit ci plecai în calea mea. Iarăși după câtva timp i-am cercetat din nou, pe când îm și deteră (dădură) două cărți, una numita carte ,,Evanghelia și focul” și cealaltă ,,Inima omului”.

Când am căpătat (primit) aceste două cărți nici nu am mai mers la dânșii, în timpul acela am și părăsit lucrarea la mina de cărbuni și m-am întors acasă punându-mă pastori (păstor) de oi și petrecând timpul meu mult păstoririi oilor m-am pus la citit, și am cerut până am primit. Cel mai important lucru a fost pentru mine – poeziile care se află în ,,Evanghelia și focul”. Fiind eu unul (un) iubitor  de poiezii (poezii) pe când am citit despre om, că omul e o taină, viața lui e vis; ca să zic aceste poezii au zdrobit inima mea de piatră și după multe lacrămi (lacrimi) care vărsam ziua și noaptea. Eram păstor la oi în timpul renașterii mele și în singurătatea mea pe câmp, păscând oile citiam  și plângeam mult până ce mi s-a zdrobit inima mea de piatră și mi s-a dat una de carne. Și când am primit inima cea de carne am început a spune și altor omeni (oameni) și femei arătându-le ca să se pocăiască și să creadă în Evanghelie, arătând că sângele lui Christos ne curățește de tot păcatul. Și vorbindu-le oamenilor despre mântuire se făcu foc în satul meu precum a zis Mântuitorul ,,Foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12, 49); și pe când se aprinse  focul în sat se începu a se cutremura satul, și să începură foarte cutremur mare pe care l-am suferit chiar în biserica gr.or într-o zi de Crăciun unde erau toți oamenii din sat la sărbătoare. Și eu am mers făcând propagandă, arătând că nu se cuvine a se închina chipurilor cioplite și a-și face cruce. În această propagandă era să mă sfâșie poporul împreună cu primarul satului care era tocmai Taică (tată) femeii mele (soției). Această propagandă am făcut-o ademenit de un prieten al meu care și el crezuse Cuvântul și dânsul zicea că au n-am îndrăzneala să fac tocmai aceea ce plănuisem cu dânsul. Însă eu înfierbântat de dânsul i-am promis că voi face-o și am și făcut-o. Însă ridicându-se persecuțiune mare în aceia propagandă prietenu meu ademenitor m-a părăsit și nu umblă cu mine de frica celor ce credea că se vor întâmpla nouă de către lume.

Însă ce să vezi? Pe (și aici nu se vede fraza din cauza copierii) ,,În mijlocul lor” (Matei 18, 19 -20). Aceste toate câte am mărturisit aici au durat din anul 1908 (nu am înțeles prea bine anul că era îngroșat tare, dar am scris cum am înțeles) până în sfârșitul anului 1909.

4) Iar cu începutul anului 1911, noi cei 2 din Potoc ne-am unit cu acela care l-am recomandat mai sus din satul vecin Socolari și am deschis adunarea în casa mea ținând serviciurile regulat miercuri seara, sâmbătă seara și Duminică toate 3 serviciile : dimineața, după amiază și seara. Ba încă de regulă Duminică ne adunam din Potoc și Socolari laolaltă; Duminică dimineața țineam serviciu la Potoc și după amiază mergeam la Socolari. De multe ori seara târziu veneam de la Socolari pe când și eram înștiințați de către rudele noastre după corp, care deși nu ne iubeau, totuși privegheau să audă ce zice lumea despre noi. Și pe când se hotărau câte un grup de oameni tineri ca să ne omoare pe când ne vom întorce (întoarce) seara din satul vecin.

Și această știre venea în urechile rudelor noastre care deși nu ne iubeau precum am zis mai sus, însă, totuși nu ne doreau moartea. Aceste rude ne înștiințau că ce este hotărât pe seama noastră, adică ca să ne omoare lumea cu pari sau cu petri (pietre). Însă noi în loc ca să ne înfricăm (speriem), mai mult ne bucuram mergând cu mare îndrăzneală spre locul a gusta moarte de martir, ceea ce în adevăr și era. La locul destinat iaca ne așteptau un grup de bărbați care aveau fiecare fețele acoperite cu mantia sa, și când ajungeam aproape de ei, numaidecât așteptam să năvălească asupra noastră și să ne ridice viața (aveau în mâini unelte de omor). Însă ce să vezi! Dumnezeu care a scăpat pe cei trei coconi (tineri) din cuptorul de foc, apoi tot același Dumnezeu care a scăpat de Danil din gura leilor; Dumnezeul lui Petru care l-a scăpat din temniță, tot același care este și al nostru Dumnezeu ne-a scăpat și pe noi în chip minunat căci dânșii numai mormăiau cu gura ca urșii însă picioarele lor nu se mutau din locul în care stăteau (nu se vede continuarea pt că nu e xeroxat). Însă cu toate acestea am scăpat nevătămați.

Tot în acest an am suferit o mare persecuțiune de la familia mea (casnicii mei) așa că părinții se hotărâseră să-mi dea drumul să mă duc unde voi vedea cu ochii și să-i părăsesc pe ei: fiindcă ei nu pot locui cu mine că sunt nebun. Soția asemenea voia să mă părăsească însă eu în toate arătam statornicie fiind gata a părăsi toate: părinți, femeia, avere și copiii. Ba chiar și moarte de ar trebui să gust pentru Isus și Evanghelie nu mă ocup de aceea. Însă ce să vezi? Văzând familia mea dimpreună cu rudele mele, că nimic nu mă clătesc în toate amenințările lor au început să observeze (observe) tăria mea creștinească și încercând a se face ascultători mie în Cuvântul Domnului. Am cucerit mai întâi familia mea dimpreună cu rudele mele după corp care se și făcuseră ascultători luând parte la adunare regulat.

5) Tot întru acest an am mai făcut o misiune de călătorie într-un teritoriu departe de la satul meu, distanța cam de 60 kilometri. Locul numit Valia (Valea) Almajului unde am cercetat cu amănuntul starea locuitorilor de acolo, întrebând tot mereu în toate satele același lucru ,,Ore (oare) nu este (sunt) cumva pocăiți pe la d-voastră?”. Și pe când puneam întrebarea, nime nu știa ce vorbesc sau ce este pocăința, însă, totuși după stăruința mea prin care cercetam toate locurile și mergând din satul Bania spre satul Rudaria am ajuns pe cale un bărbat. Și eu după cum îmi era obiceiul începui a vorbi despre Isus și despre Evanghelie și întrebai ,,Oare nu este și pe la d-voastră oameni pocăiți?” și omul era nobil în cunoștințe. Și după o scurtă cugetare la întrebarea mea îndată îmi răspunse că da: ,,Sunt 2 oameni” care au pruncii lor nebotezați de preot și în toate se par a fi de altă credință: mai multe n-a știut omul meu călător să-mi spună. Deci eu îndată rugai pe călătorul meu să-mi dea numele acelora 2 oameni în scris. Și mergând în Rudaria numaidecât i-am găsit acasă și era ziua Domnului (Duminica) și pe când (nu se vede ce e scris, xeroxat) căci dânșii erau de altă sectă, însă totuși dânșii erau curioși să audă ce este credința baptistă. După care eu am și recomandat-o ocupând loc și la cererea lor am servit Domnului în Evanghelie. Dânșii au dat o mare ascultare cu atenție. După terminarea serviciului le-am recomandat cartea ,,Evanghelia și focul” care au primit-o cu mare bucurie, fiind și dânșii numai prieteni ca și mine, căci nu erau botezați nici dânșii.

După aceea am legat prietenie cu dânșii cercetându-ne cu epistole și toate zilele până ce i-am legat de credința noastră Baptistă. Așadar în timpul acela se afla o rază de lumină în Socolari și o rază de lumină în Potoc și o rază de lumină în Rudaria. Apoi prin ajutorul Domnului, lucrând noi cei doi în Potoc și Socolari cu mare sârguință, poporul începu a ne cerceta foarte, însă și persecuțiunile sporiră foarte.

6) Cu începutul anului 1911 începurăm a cerceta toate comunele dinprejurul nostru pescuind și făcându-ne prieteni în tot locul dinprejur. În timpul acesta făcând noi mare propagandă, numaidecât începură a se interesa autoritățile țivile (civile) și a ne persecuta aspru. Mai mult, în multe rânduri am fost împrăștiați de jandarmi din casa de adunare – care era casa mea proprie. Am fost acuzați de autoritatea comună (comunală) și trimiși la prim – pretor cu motiv cum că noi suntem niște agitatori care agităm poporul în afaceri contra guvernului magiar (maghiar) care și guverna pe timpul acela. Însă bunul Dumnezeu făcu ca să aflăm noi har înaintea Domnului Primpretor, care după o lungă cercetare se convinse într-adevăr cum că noi suntem baptiști făcându-ne atenți cum că nu ni-e permis a ținea adunare fără permis de la dânșii, adică de la primpretor.

Și noi continuarăm a întreba că cum putem căpăta (primi) permis? Dl. primpretor  ne spuse că numai așa putem primi permis a ținea serviciu dumnezeesc, dacă adeverește cineva despre noi în adevăr că suntem baptiști (nu se pot vedea cuvintele xeroxate) doua oară că dacă noi suntem baptiști trebuie să avem pe cineva ca premergător care să poată mărturisi despre noi că într-adevăr suntem baptiști. Atunci noi recomandarăm pe fr. Ștefan Igniș care ne și cercetase în timpul de mai sus numit, cam de vreo 3 ori. Domnia sa primpretor când auzi de numele fratelui Igniș se și bucură arătând că îl și cunoaște în persoană și ne promise că dacă fr. Igniș va adresa o rugare declarând despre noi că ne cunoaște și c în adevăr suntem baptiști apoi  el ne va da permisiune, așa ca să nu mai aibă nimic contra noastră. Ceea ce s-a și întâmplat.

Venind noi acasă am ținut adunare mai departe neavând frică de contrarii noștri și totodată rugarăm pe fr. Igniș ca să ne facă cunoscut la primpretor pentru a putea primi permisiune. Ceea ce a și făcut fr. Igniș arătând preturii (prefectură?) orele cuvenite în casa Domnului: în fiecare miercuri și sâmbătă seara și Duminica toată ziua. Bucurându-se mult fr. Igniș de statornicia noastră în cele mai grele persecuțiuni în care ne aflam după aceasta am începu a cere botez la fr. Igniș, căci în acești 3 ani numiți mai sus nu ne-am fost convins că trebuie să ne botezăm și neavând frați împrejur de noi ca să ne îndemne la aceasta. Și noi cugetam foarte mare lucru a fi botezați și noi socoteam că cine știe prin ce mijloace trebuie a fi botezați. Însă acum poate era timpul a fi născuți de (din) nou; și numaidecât ceruserăm la fr. Igniș să vină să ne boteze. Măcar că fr. Igniș nu era așa deloc nu ne-a ascultat cererea, ci ne-a amânat până în anul 1912.

7)  Iar în anul 1912 am fost botezați în 2 August de către fr. bătrân Ștefan Igniș. Zic: am fost botezați 3 persoane din comuna Potoc în apa ce curge pe hotarul dintre Potoc și Socolari.

În anul 1913 numaidecât fui avizat (anunțat) de către prietenii mei din Valea Almajului, comuna (Rudaria) cum că s-a ivit o rază de lumină și în comuna Prilipeți (nu se văd  celelalte  cuv doar pe jumătate, sunt  taiate )….. de către fr. Igniș împreună cu prietenii mei din Rudaria pe care îi câștigasem prin ajutorul Domnului dintr-o altă sectă, nefiind încă botezați în acea sectă în anul acesta adică cu începutul anului 1913 aveam născuți împrejur de mine 4 adunări, Potocu – Socolariu ca centru și împrejur aveam deschisă adunare în (nu am înțeles ce scria) și Slatina unde numai prieteni erau. Și în Valea Almajului se găseau 2 adunări: adică Rudaria și Prilipeți.

Așadar spre sfârșitul anului 1913 cunoșteam 6 adunări împrejur de mine. Acum lucram noi cei din Potoc împrejur de noi și cei din Prilipeți împrejur de loc având legătură între noi înșine. Într-acest timp persecuțiunile erau foarte mari însă Dumnezeu adăuga la biserica în toate zilele pe cei ce să mântuiau.

9) În anul 1913 am mai dobândit pe fr. Vichentie Pircia din Ciclova romană - și pe fr. George Albu din Racajdia care ajunseră din America pe care îndată i-am cercetat și ne-am unit cu dânșii la lucru misionar, lucrând fiecare în comuna sa și împrejur pentru Isus și Evanghelie.

9) Cu începutul anului 1914 am avut mare progres cu înaintarea Evangheliei – printr – o persecuțiune care se întâmplase în mod minunat adică cu începutul anului 1914 mi-a dăruit Domnul un prunc și pruncul acela nu mult a durat în viață. Adică înainte de 14 zile a fost chemat la Domnul Isus. Acum când pruncul a încetat din viață, autoritatea comună împreună cu preoți au răsculat toți locuitorii comunei ca să nu ne lase să înmormântăm pruncul în mormântul lor deoarece pruncul nu e creștinat ziceau ei. Deși secretarul comunei voi să ne fie încâtva în ajutor, totuși nu a ajuns la nici un rezultat; ci trebuia să ieșim din mormântul lor afară. Aceasta nu ne era nouă prea mult, căci știam noi că trebuie să ne deosebim de ei având mormânt nou. Însă ce să vezi? Autoritatea comunală împreună cu preoți nu voiau să ne dea loc corespunzător pentru mormânt, ci din contră ne duseră să ne dea (nu se vede restul frazei).

Așa că rudele mele după corp care nu erau pocăiți s-au înfuriat foarte asupra preoților și asupra autorității comune și mă ademeneau (îndemnau) pe mine ca să le dau voie să se răzbune cu război asupra contrarilor mei, care vroiau tocmai într-atâta să mă defaime. Și eu nu eram departe de același cuget care îl aveau și rudele mele nepocăite. Dar, Dumnezeu lucrează mijloace precum este scris ,,Nu lasă să se clatine piciorul tău, nu doarme păzitorul tău” (Psalm 121, 3 – 4).

Tocmai în acest freamăt al pericolului, când piciorul meu era să se clătească îmi repară problema cu contrașii mei; tocmai atunci ajunse un frate cu numele Bandur Pal. Și văzând fratele cele ce erau să se întâmple, a pus toată silința și a întrebuințat toate mijloacele ca să mă înduplece a rămânea supus autorității precum voiesc ei a ne defăima, dovedindu-se cu Scriptura că tot așa au suferit creștinii. Și aceasta s-a și întâmplat că am ascultat de cuvântul bătrânului frate și am îngropat pruncul unde a voit autoritatea comunală și preoții: în locul cel mai disprețuitor unde mulțime de popor a luat parte la actul înmormântării nu numai din satul nostru, ci și din satele vecine.

Poporul din lume văzând defăimarea care ne-a întristat din partea domnilor preoți compătimeau cu mine și s-a făcut tulburare mare în popor, zicând unii oameni că ni se cuvine așa ceva, că pentru ce ne-am lăpădat (lepădat) legia (legea, religia); iar alții ziceau că nu a trebuit să facă așa preoții deoarece pruncul nu-i păcătos și pentru ce să petreacă pruncul așa mic vina noastră, căci cu noi ar fi trebuit făcut așa însă nu cu pruncul cel mic și așa s-au luat poporul lumii la gâlceavă pentru (din) cauza noastră.

Domnii preoții erau foarte bucuroși, fiindcă au reușit aceasta socotind dânșii cum că aceste persecuțiuni și batjocoriri vor pune capăt pocăinței. Nimeni nu se va mai pocăi cugetau dânșii. Însă, ce să vezi? Și această persecuțiune și-a avut scopul spre înaintare! Căci rudele mele după corp fiindcă nu au putut într-un alt mod să-și răzbune ce s-a întâmplat cu contrarii mei acum au început a veni la adunare de regulă și la 8 zile după înmormântarea pruncului numaidecât se ceruseră să meargă la preot să mulțumească de religie (nu se vede continuarea pt că nu e xeroxat)…..7 suflete care s-au s-au abzis de religie. Aceasta nu puțin a fost pentru preoți, ci cea mai gravă lovitură a lovit inima domnilor preoți: acum biserica lui Christos au început a spori, mai tare ca mai înainte de persecuțiuni. Adică cu două săptămâni înainte de mobilizare s-a ținut botez în Potoc și s-au adăugat 8 suflete la biserica lui Christos. Acum nu mult și veni chemarea a fi înrolați în marele război Iuropian (european). Unde am și părăsit locul nașterii și am mers în marele război luând biserica cea din Potoc, înființată din 11 membri încredințându-o unui frate tânăr în Domnul cu numele George Țepeneu (așa am înțeles din scris pt că literele sunt un pic cam îngroșate și nu se vede prea bine).

Biserica cea din Socolari era înființată din 3 membri; biserica din Fladia era înființată din 1 membru și biserica din Slatina  era înființată din un membru.

10) Pentru mine a durat timpul războiului de 2 ani și după 2 ani am scăpat de la frontul italian, fără ca să fi pierdut nici un păr din capul meu. Scăparea mea de la front a fost prin o rugare făcută de autoritatea minelor de cărbuni din Anina unde am și venit iarăși sub ordinul militar. Însă aici la mine de cărbuni am avut prilejul foarte bun a predica Evanghelia, la miile de lucrători care se aflau cu mine în Anina. După ce s-a evanghelizat poporul din Anina numaidecât am început a cere Biblii (nu se poate vedea că nu e xeroxat)…..Biblii și Testamente. S-a făcut foamete de Biblii și Testamente, încât un prieten din Socolari cu numele George Vidu a venit plângând la mine ca să-i caut o Biblie. Ceea ce s-a și întâmplat, căci cu ajutorul Domnului am reușit cu un frate colportor neamț din Timișoara, care mergea în persoană peste graniță și aducea Biblii, Testamente și alte Tractate (din B.Peste) pe care eu le primeam prin bătrânul Pocorni George). Și în acest fel am avut ocazie a împărți Biblii și Testamente de niște mii de coroane, care aș putea dovedi cu rețipis (chitanță?) de care se și află în archiva (arhiva) mea.

În timpul acesta nemaiavând loc a cuprinde poporul în case private, am fost siliți a ne prezenta în fața Domnului Derector (director) de mine în Anina rugându-l ca să ne zidească o capelă pe seama baptiștilor pentru rugăciune. Cererea noastră, a mea și a lui fr. George Vidu s-a și înregistrat luându-se măsuri pentru zidirea  capelei, ceea ce s-a și îndeplinit mai târziu, la repetarea cererii de către fr. Floria Dan și soții lui. Acestea cuprinse în punctul zece d-au întâmplat toate din anul 1916 – până în anul 1918.

11) Din anul 1916 până în anul 1918 nu au mai fost așa grele persecuțiuni precum se vede la începutul istoriei. Însă din anul 1918 pe când s-au depus armele jos, într-acest timp iarăși s-a început persecuțiunea bisericii Baptiste. Spre sfârșitul anului 1918 ne oprise autoritatea (Pretura) a nu mai îngropa morții noștri în mormântul ce îl aveam nou necorespunzător. Însă autoritatea comună nu (nu se vede ce e xeroxat în continuare) …..Noi neavând am protestat și pretura ne-a trimis în ajutor 4 jandarmi care să oblige pe gr. ort. ca să ne dea voie a îngropa în mormântul lor.

Însă ce să vezi? Preoții satului au informat poporul la revoluție contra noastră și au și reușit, așa că jandarmii cei 4 trebuiau să pună arma jos. Și după aceea am fost scoși cu forța din mormântul lor împreună cu jandarmeria – de către poporul civil, însă nevătămați. La această întâmplare au făcut recurs (arătare) jandarmii la corpul de armată în Anina de unde s-a și trimis o parte dintr-un tug (nu știu ce înseamnă acest cuv) de soldați francezi pregătiți cu arme, muniție și mitraliere pregătiți de război. Venirea soldaților a fost încărcată pe un automobil de povară mare și numai așa am reuși de am  îngropat pe fr. încetat din viață. Zic: L-am îngropat în mormântul gr. ort.

Preoții satului au suferit și ei răsplata ceea ce făcuseră mai înainte cu noi, căci au fost și dânșii luați cu forța de către armata franceză în automobil și duși înaintea comandanților francezi în Anina, care ocupase teritoriul pe timpul acela. Preoții au avut mari și grele răspunderi pentru răscoala cu care au răsculat poporul contra noastră și contra jandarmilor. Însă după aceste întâmplări s-a făcut mare cutremur între toți preoții și poporul dimprejur încât s-a înfricat preoțimea și poporul pe tot locul încât nimeni nu mai persecuta bisericile lui Christos.

De la preoții din Potoc s-au învățat toți preoții dimprejur, din cele ce au suferit preoții din Potoc cu armata franceză. Pentru că fratele cel încetat din viață nu s-a îngropat mai înainte de 6 zile, din cauza persecuțiunii ce era peste noi (nu se vede ce e xeroxat) ……fiind eliberat de serviciul militar la depunerea armelor jos. Într-acest timp fiind sporite foarte adunările (Filialele) am fost cerut de frați și ales de bătrâni lucrători (Diacon) pentru serviciul Evangheliei.

Când mi se dete serviciul de diaconie luai în primire 10 adunări (Filiale) și până în anul 1921 s-a sporit numărul adunărilor până la 24 Filiale. În primăvara anului 1921 a trebuit să alegem încă 3 evangheliști, ajutori mie care s-au și Diaconit în vara anului 1922. Tot în anul 1922 putem zice că cu ajutorul Domnului am Evanghelizat tot teritoriul împrejur de ținutul Potoc; fără ca să fii mai rămas vreun sat fără lumină, ci în tot satul era o mică filială a centrului Potoc.

11) În Punctul 11 se cuprinde începutul zidirii capele, și anume (în rezumat):

Cu începutul anului 1920, noi frații din Potoc ne-am hotărât a zidi o casă de rugăciune. La această începere a zidirii, iarăși am avut mari și grele răspunderi, au început din nou persecuțiunile de către preoți și popor din comună, deoarece casa de rugăciune (adunarea) avea să fie zidită tocmai vizavi de biserica gr. ort. Aici a avut ocazie preotul cu poporul a ne acuza (pîrî) cu motivul acela cum că nu-i iertat a se zidi o biserică lângă alta, deoarece se conturbă pacea și aceste afaceri încă mi-au cauzat grele opintiri spre biruința mea și a soților mei, a scăpa. Ba, situația nu era cu putință, decât trebuia să luptăm până vom lua biruința și (nu văd ce scrie din xerox)……

În a cărui mână sunt inimile regilor, și care toată autoritatea există – prin El - și pentru El. Zic că, acest Domn Isus ne-a făcut învingători, biruitori și triumfători, aducându-mi aminte de cuvântul Domnului care zice: ,,ca Dumnezeu prin toți împotrivitorii săi, numai puterea măririi își arată” (II Moisi 9, 16 – 17). Așa că după toată silința, căpătarăm Dreptul prin Comisia cercuală, de a zidi casa de rugăciune, la locul unde era, față în față cu biserica gr. ort. Spre sfârșitul anului 1920, s-a gătat (terminat) zidirea casei care era prețuită cam în preț de 150, 000 (una sută cincizeci de mii) lei și poate acoperi cam 300 – 400 persoane la caz de lipse.

12) Cu începutul anului 1921 s-au început cele mai însemnate persecuții pe alte teritorii, însă pentru teritoriul comunității Potoc și cele dimprejur nu au fost prea grele deoarece noi am suferit cele grele mai înainte. Și acum ca învingători prin puterea lui Dumnezeu stăteam în libertate până la scrierea acestei istorii.

Însă nu voiesc a trece, ci voi mărturisi că tot în acest an am întâlnit o mică cercare (încercare) de suferință, însă nu în teritoriul meu. Ci mergând să cercetez frați din Visag (Vișag?), Plasa Lugoj, și înțelegând prin frați că sunt opriți de jandarmi a se mai aduna laolaltă să se închine lui Dumnezeu. Eu voiam să-i strâng pe sub ascuns ca să le servesc în (nu se vede ce e xeroxat) …..Iaca domnii jandarmi intrară și dânșii în adunare cu o tărie mare amenințând pe frați cum că mai în 2 rânduri le-au ordonat ca să nu se mai adune ,și acum pentru nesupunere veți fi duși la Curtea marțială” , ziseră ei. Apoi eliberară pe surori a merge acasă iar pe noi, partea bărbătească ne-au luat sub supraveghere, ne-au dus și ne-au internat (închis). Ne-au luat protocol cu nume de unde sunt și cine sunt și ce fel de serviciu am? Am fost deținut până târziu, noaptea, și la un timp noaptea am fost cercetat și amenințat aspru ca să părăsesc comuna imediat și să merg mai departe. După ce am fost eliberat înspre ziuă, am adunat frații și surorile, le-am servit cu Cina Domnului și am plecat mai departe cercetând alte adunări unde nu s-a întâmpla nimic până în prezent de scrierea acestei istorii.

13) Aceasta este Istoria pocăinței mele – a lui Vasilie Enașcu – care am pățit-o în timp de 13 ani de la chemarea mea cu care am fost chemat, adică din anul 1911 până în anul 1921. Toate acestea le-am pățit și învățat, acestea m-au oțelit precum se oțelește feru (fierul) când îl scoți din foc și îl pui în apă rece. Fiecare pățanie a fost pentru mine un Tesaur (tezaur, comoară) arătându-mi calea spre cer, precum zice (nu se vede xeroxul) … arătarea Lui să vă bucurați cu bucurie mare”. I Petru 4, 13 – 14.

Deci cu aceste cuvinte sfârșind istoria pocăinței mele, rog pe Părintele ceresc și pe Domnul Isus să binecuvânteze lucrul său care s-a lucrat în anii de mai sus numiți care lucru s-a sporit de la o singură adunare care era în anul 1910, în jurul meu. Și până în prezent constă într-un număr de 80 de filiale. Asemenea  doresc ca Domnul Isus să-și sporească lucrul Său și în viitor însutit ca până acum și rugăciunile mele către Domnul sunt îndreptate ca Dumnezeu să ne dea lucrători pentru secerișul Său mare. Și asemenea lucrători bine instruiți și practici, care din pățania lor proprie să cunoască lungimea, lățimea, înălțimea și adâncimea lucrului Împărăției lui Dumnezeu. Asemenea doresc ca Dumnezeu să binecuvânteze pe bătrânii comunității și uniunile noastre din toată țara românească și din toată lumea.

Iubiți frați bătrâni ai Uniunii noastre, vă rog în numele Domnului Isus să-mi scuzați că poate fi ca Istoria pocăinței mele e prea mare și prea, prea larg scrisă.

Dacă va fi sarcină aprobarea a citi cea multă istorie a mea vă rog să o răzbim aceasta.

Harul Domnului fie cu toți cei în Christos Isus. Amin.

 S-a scris în Potoc la 11 Aprilie 1921         Vasile Enașcu