Cine sunt?

sâmbătă, 24 octombrie 2020

Pop Mihai 1932 – 2020, din Căpâlna

 


Fratele Mihai Pop s-a nascut în ziua de 23 iulie 1932 în localitatea Căpâlna, județul Sălaj. În familia Pop Vasile si Marica, a fost al doilea fiu, după Ion. După ei, Dumnezeu a binecuvântate familia cu înca 2 frați și 2 surori, în următoarea ordine: Veronica, Emil, Maria, Gavriș. Gavriș a murit tânăr, în anul 1971, în accident de mașină. Ion a plecat la Domnul în urmă cu 12 ani, Emil în anul 2017, Maria, anul acesta (2020). A rămas în viață doar Veronica, care locuiește în SUA.

Fratele Mihai, de tânăr, a fost atras de Cuvântul Sfânt al Domnului și a căutat să-l împlinească, de aceea a încheiat legământ cu Domnul în apa botezului și   s-a implicat în mod activ în toate activitățile bisericii. A fost mulți ani membru în comitetul Biserici Creștine Baptiste din Căpâlna.

După ce a venit din armată, s-a căsătorit în 1955 cu Maria, fosta Mureșan. Si-au construit cu multă trudă o casă. Dumnezeu i-a binecuvântat cu 3 copii.

1.     Viorica,  căsătorită cu Vasile Zaharia, care au la rândul lor pe Mihaela, căsătorită cu Grigore Frenț; Mihai, căsătorit cu Eliza,  Alex, căsătorit cu Alexandra. A fost binecuvant să-și vadă strănepoții: Maria, Naomi, David, Priscila si Ema.

2.     Vasile, căsătorit cu Sorina. Fiicele lor sunt Ada si Ema.

3.     Nelu, căsătorit cu Corina. Copiii lor:  Andrei, căsătorit cu Cezara și Priscila.

În anul 2007, Dumnezeu a chemat-o acasă pe soția dânsului, pe mama Marie, cum ii spuneam cu toții. I-a fost foarte greu, dar Dumnezeu i-a dat putere să meargă înainte. Îi plăcea să stea la Căpâlna, să viziteze familii, să socializeze.

Era un om de o mare noblețe sufletească, avea un glas blajin și o blândețe se vedea pe chipul dumnealui. Era folosit de Dumnezeu acolo unde era nevoie.

Redau pentru exemplificare  o întâmplare povestită de fratele Cornel Haranguș în cartea dumnealui „Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Dej”, p. 72.

 

„Lângă cofetăria "Lemnul Verde" era un chioşc cu băuturi răcoritoare. Ne-am oprit şi am cerut două sucuri. În timp ce ne stâmpăram setea, am întâlnit pe fr. Pop Mihai din comuna Căpîlna, căruia i se făcuse sete de asemenea.  Văzându-ne necăjiţi, Mihai ne-a întrebat de unde venim şi cum mai stăm cu construcţia casei de rugăciune. I-am povestit că venim de la Bistriţa Bîrgăului, că suntem îngrijoraţi că nu am găsit lemne pentru acoperiş şi nu ştim unde să mai căutăm. După ce a stat puţin şi s-a gândit, fratele Mihai şi-a adus aminte că un inginer silvic din Groşii Ţibleşului, cu un an înainte a tăiat din pădure cele mai frumoase lemne de construcţie pe care le-a formatizat pe 4 feţe şi le-a depozitat la uscat, urmând ca anul următor să-şi construiască o casă mare. Între timp, din motive necunoscute de noi, omul a renunţat să mai construiască casa respectivă. Fratele Mihai ne-a spus că lemnul este de vânzare. MINUNE! Nu strădania noastră a adus lemnul pentru acoperiş, ci Dumnezeu care ni l-a pregătit cu un an înainte. Am umplut un furgon cu lemne uscate şi formatizate exact la dimensiunile care ne trebuiau, obţinute cu un preţ foarte bun. Nu a fost Dumnezeul nostru Unul care ne-a purtat de grijă? Slavă Lui! Încă o dată am înţeles, ca şi în cazul arhitectului Susa Viorel, că atuci când Dumnezeu deschide o uşă, nimeni nu o poate închide şi El le deschide toate la timpul potrivit.”

Iată și cuvintele fiului său, Nelu:



„TATA MIHAI. Așa îi ziceam cu toții: tata Mihai. Se bucura de fiecare dată când ne vedea pe oricare dintre noi. Îi placeau evenimentele, le trăia pe fiecare cu intensitate maximă. Când era programat vreunul, discutam de el în fiecare zi, până ce evenimentul avea loc. A fost putin necăjit când a aflat anul trecut (2019) că nunta lui Andrei va fi ”la anul, în septembrie”. A zis: ”Tare aș vrea să ajung la nunta lui Andrei. De ce o pus-o așa târziu?” Și a ajuns. Și-a cumparat costum nou pentru nuntă. Își iubea toți nepoții. Când știa că vreunul e plecat pe undeva, deși îi spuneam că va veni peste o săptămână, ne întreba în fiecare zi când va veni și dacă e bine.

Se ruga pentru fiecare dintre noi. Dacă se întâmpla ca vreunul să nu-i răspundă la telefon, suna pe toata lumea, ca să știe daca e bine. Dacă era nevoie, suna și pe vecini.

Îi plăcea să cânte. Cânta de multe ori singur, mai multe cântări. L-am găsit la Căpâlna de mai multe ori, singur, cântând cu voce tare, ca și cum ar cânta în fata unei mulțimi. Ne suna la telefon și ne întreba dacă știm cantarea asta, dacă nu o știam o cânta ca să o auzim cum e, dacă o știam, o cânta să auzim dacă o știm așa.

 Îi placea să citească, în special în Biblie. Citea și își făcea tot felul de notițe. Ne scria scrisori, le punea în plic pentru fiecare dintre noi.

Era dornic să împărtășească Cuvântul cu alții. Când găsea pe cineva gata să asculte Cuvantul, îl suna în fiecare zi, îi cânta cântări, citea psalmi, se ruga la telefon.

Dăruia din toată inima, din ceapa pe care o recolta, cartofi, din orice. Când afla de o nevoie, nu spunea la nimeni și dăruia, pentru un copil din Africa, pentru un post de radio creștin, pentru cineva cu care s-a întâlnit în spital și avea o nevoie. O făcea periodic, cu consecvență.

Visa visuri multe. Cele mai multe erau cu adunări mari de oameni, unde se cânta și se predica Cuvântul.

În ultima vreme, Dumnezeu l-a înștiințat că va pleca. Și-a pregătit într-un fel înmormântarea, cântările, poezia.

A muncit din greu, a făcut multe sacrificii ca să iși țină copiii la școală. Deja ne lipsește, ne e dor de dânsul: de telefoanele, cântările, întrebările, despre vreme, buna lui dispoziție... Mulțumim Domnului că ne-a făcut harul să îl avem ca tată și bunic.

Dumnezeu i-a dăruit o viață frumoasă: 88 de ani împliniți. În ultima perioadă a stat mai mult la Cluj, la Viorica, fiica dânsului și Vasile, ginerele pe care îl iubea mult. A fost iubit și de multe ori răsfățat.

 Dumnezeu, în seara zilei de 20 octombrie l-a chemat acasă. A fost o plecare lină, ca o adormire. Nimic nu prevestea plecarea lui. I-a spus Vioricăi ”noapte bună, sper să nu te deranjez la noapte”. Și nu a mai deranjat-o. După cateva minute, Viorica a auzit un sunet suspect. Încercase să se ridice din pat, dar nu a mai putut. În 30 minute era deja în veșnicie. Era exact ziua în care în urma cu 13 ani a fost înmormatarea soției lui, Maria. S-a întalnit cu Maria, sotia lui, pe care a iubit-o așa mult... și cu Mântuitorul, cu Isus. Ne imaginăm ce mai cânta pe acolo. Ce se bucura... Așteptăm ziua când o să-l întâlnim. Deja ne e dor.”

13. Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14:13, VDCC)


Surse:

Nelu și Corina Pop

Cornel Haranguș 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu