Crezi că ești persecutat? Predică cu putere Evanghelia.

 

Fapte 4:1-31 ( v.29 )      

În aceste zile ne aflăm prinşi între două mari forțe, care aproape ne zdrobesc pe noi, oamenii de rând. O forță este statul laic, care trebuie să asigure liniștea și siguranța cetățeanului membru European, dar care este victimă colaterală a conspirației cu toate explicațiile mediatice și intrigile ţesute în jurul ei. A doua forță este puterea religioasă care trebuie să ne conducă spre pacea și zidirea noastră spiritual şi care se vaită ca ,,din gură de șarpe” că este persecutată. Auzim cuvinte mari precum: „O cruntă batjocorire a libertăților religioase”, „Pandemia a devenit pretext pentru prigonirea creștinilor”, „Se încearcă să se pună pumnul în gură bisericii” sau „Luați mâna de pe Biserică, ea este a lui Hristos!”. Ne întrebăm, cine a pus mâna pe biserică și ce rău vrea să-i facă? Toată această mișcare de forță nu are nimic cu Biserica lui Cristos și cu adevărul pe care ar trebui să-l proclame. Dacă ce se întâmplă în zilele noastre este văzut ca şi persecuție, atunci ce a fost în timpul comunismului sau  în vremea primilor creștini? Ar trebui să ne rușinăm profund și să cerem iertare Domnului că am ajuns să pervertim noțiunea de persecuție.

 

Ce însemna prigoană în timpurile de început ale bisericii?

 

1.     Au pus mâna pe ei, cu violență și i-au arestat.

2.     I-au aruncat în temniță.

3.     Au fost puşi, ca să fie bătuţi.

4.     Au fost ameninţaţi.  Şi încă ce amenințări! Au fost avertizaţi să nu mai predice pentru că-și vor pierde libertatea sau chiar viaţa.

Fratele Viorel Cruceru relatează povestea însângerată a tatălui său, Florea Cruceru, pe care o citești cu lacrimi în ochi, văzând câte a avut de îndurat în vremea comunistă. Dacă în secolul XX era cu putință o prigoană atât de cruntă cu atât mai mult în urmă cu 2000 de ani. Pavel face la început prăpăd, prin amenințări, uciderea ucenicilor, dar apoi el este cel ,,vânat”, prin convertirea lui. Fapte 9:1 și Galateni 1:13.

Domnul Isus a fost condamnat la moarte nu pentru că judecătorul L-a găsit vinovat, ci, pentru că puterea religioasă se simțea deranjată de învățătura Lui. Pilat a spus marilor preoți „Judecați-L voi eu nu-I găsesc nici o vină” și L-a condamnat pentru că nu-l interesa „adevărul” ci să facă pe plac mulțimii.

Din ce pricină a început prigoana?

Deoarece cei din ierarhia bisericească, saducheii erau foarte îngrijorați, mâniați, tulburați, necăjiți pentru că apostolii vesteau Evanghelia și conținutul ei.

1. Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii,
2. foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi.
(Faptele apostolilor 4:1-2, VDCC)

 

Aceste împrejurări, primejdii cu care ne confruntăm azi şi  pe care le trăim nu au niciun element comun, care să ne conducă la ideea de persecuție religioasă sau de conștiință. Personal pot spune, că nu am deloc impresia că suntem opriți să predicăm, ba dimpotrivă, multe alte lucruri le putem face, dar să predicăm cu putere Evanghelia, nu putem.

Putem noi spune azi în rugăciune ce au spus apostolii: „Doamne uită-te la  amenințările lor!”

Care amenințări? Cine amenință? Cine strigă împotriva amenințării? Este eronat să folosești impropriu termenul de ,,persecuție” când ai mijloace puternice prin care poți predica Cuvântul lui Dumnezeu. Este lipsit de bun simț să vorbești de îngrădire, atunci când nu folosești multiplele modalităţi pe care le ai la dispoziție. Astăzi poți să te exprimi liber, să publici articole bombastice despre persecuție, dar, mă repet, ameninţare pe care nu o văd, nu o percep ca fiind una reală. Din păcate, se pare sau asta este impresia mea, că suntem mințiţi, manipulaţi din toate părțile.

Astăzi nu există amenințări atât de catastrofale, dar, poate mâine, cine ştie, pot veni  peste noi amenințări adevărate nu imaginare, amenințări care vor produce suferință nu ca cele de azi care produc doar confuzie şi panică generală.

 

Iar dacă suntem persecutați este o atitudine demnă ca în loc să ne bucurăm ne văicărim?

 - Apostolii s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți. S-au bucurat că au avut onoarea să fie defăimați.

40. Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus şi le-au dat drumul.
41. Ei au plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui.
42. Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos. (Faptele apostolilor 5:40-42, VDCC)

 

- Creștinii din biserica primară au avut o atitudine demnă în faţa persecuției reale a care au fost supuşi şi au suferit fără pic de şovăială..

32. Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
33. pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
34. În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte.
35. Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36. Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.  (Evrei 10:32-36, VDCC)

 

 Concluzia mea este următoarea:

Stat laic, care ești condus de niște oameni vremelnici și nepunticioşi! Față bisericească ce eşti la fel de neputincioasă, Dumnezeu v-a îngăduit să ocupaţi poziţii fruntaşe şi doriţi să vi se aducă onoruri, aşa că faceți ce v-a poruncit Dumnezeu! În numele Sfintei Treimi faceți dreptate, predicați Evanghelia, pentru că veți fi judecați cu mare asprime.

Suferința este demnitatea dăruită de Dumnezeu credinciosului pentru ca acesta să poată accede la scopul final, care este mântuirea,  onoarea supremă..

28. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
(Romani 8:28, VDCC)

16. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.
17. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
18. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.
(2 Corinteni 4:16-18, VDCC)