Cine sunt?

miercuri, 24 martie 2021

Ghiţă Alexandru 1926 – 2005, din Gurbănești

 


S-a născut în comuna Gurbănești,  satul Valea Presnei, județul Ilfov, zona Lehliu,  în 27.02.1926, fiind fiu de țărani, Panait și Trandafira, oameni gospodari, care au avut 7 copii. A copilărit în satul natal unde a vrut să facă 7 clase elementare, dar mama lui a fost bolnavă multă vreme, iar la vârsta de 29 de ani a murit. Dumnealui, fiind cel mai mare copil, a trebuit să ajute în familie, care a mai fost lovită prin moartea a două surori. La vârsta de 10 ani, rămânând orfan, a simțit lipsa mamei și dragostea de mamă, de aceea, cred că în viață a fost foarte prietenos și plin de dragoste pentru cei din jur.

La vârsta de 14 ani pleacă la București, unde se înscrie ca ucenic cu contract de 4 ani la atelierul de tâmplărie al lui Mitică Stănescu. În anul 1945, a plecat la Galați ca ajutor de maistru, la o școală, apoi a lucrat la un spital.

În 1947 s-a angajat la Șantierul Naval Transport din Galați, la atelierele de tâmplărie. Într-o zi, trecând spre gară, a văzut  o clădire care semăna cu o casă de închinăciune, a observat o tablă de piatră pe care era scris: „Trecătorule și tu cititorule, în acest locaș de rugăciune poți asculta Cuvântul Domnului în fiecare duminică.” Duminică a venit aici să audă Cuvântul predicat de fr. Radu Mihai și a fost cercetat, deși până acum nu știa nimic despre pocăiți. Fratele păstor a invitat prietenii din biserică să își predea viața Domnului și să îl urmeze în apa botezului, lucru ce l-a făcut cu mare bucurie. A fost botezat în 22.08.1948, în localitatea Galați, de către fratele Mihai Radu.

            În 1948 a fost încorporat, iar în 1950 a fost lăsat la vatră, s-a bucurat că îl are pe Domnul în inimă și că nu merge singur în armată. În timpul stagiului militar a ajuns în București, unde a vizitat și Seminarul Teologic, a rămas uimit și a zis că vrea să vină și el aici. În luna octombrie 1950, după două zile de la ieșirea din armată, s-a înscris la Seminarul Teologic din București.

În vacanța din anul I de studiu a fost repartizat să facă practică în Galați. În anul II a fost repartizat în comunitatea Mureș, iar în timpul  anului III, în comunitatea Arad. La terminarea Seminarului, în anul  1953, a fost repartizat de Uniunea Comunităților Baptiste din R.P.R. la Comunitatea de Satu Mare, deși era cerut de frații din Arad și se pare că și dumnealui dorea să meargă acolo.

Fratele Miclăuș Nicolae, fiind președinte de  Comunitate, a cerut Uniunii să îi repartizeze  un seminarist, ca pastor și îl primeşte pe fratele Alexandru Ghiță să lucreze în toată regiunea, de acum Maramureș, care cuprindea întreg județul Satu Mare și i se asigura o locuință în localitatea Satu Mare.

În ziua de 26 august 1953 fratele Alexandru Ghiță primește recunoașterea ca păstor din partea Ministerului Cultelor cu nr.11266/1953.

Totuși, lucrurile se schimbă și când fratele este ordinat ca păstor în Biserica din Baia Mare, la data de 25.11.1953, primește în păstorire zona Șomcuta Mare, Cehu Silvaniei Oarța, Băsești, Târgu Lăpuș și Rohia. În Satu Mare și în zonele Carei, Halmeu, Oaș, unde a fost repartizat pentru început, este trimis fratele Dinu Ioan, care se stabilește cu locuința la Carei. Fratele primește locuință în Baia Mare la Biserica Creștină Baptistă.

A fost păstor între anii 1953 – 1957, când pleacă la Galaţi, în zona natală. Frații au rămas nedumeriți din cauza plecării cam neanunțată a fratelui și nu au înțeles gestul fratelui pentru că nu s-a consultat cu nimeni, nici nu a anunțat din timp, numai i-a pus în fața faptului împlinit.

În arhivele Uniunii s-a găsit o scrisoare a fratelui, către  fratele Isac,secretar al Uniunii,  în care spunea că a venit aici la Baia Mare unde sunt greutăți și poate că aceste greutăți l-au silit să plece. Fratele era un om deosebit de prietenos, un om al unirii, care căuta să unească frații  şi să-i ajute să treacă peste resentimente, pentru că erau neînțelegeri între baptiști și penticostali, iar fratele căuta să facă pace. Alerga mult, iar condițiile de deplasare nu erau prea bune, mijloacele de transport fiind rare.

Fratele Pop Ioan și Cosma Grigore din Rohia, trebuiau să vină la Baia Mare la Conferința Comunității și au pornit pe jos, pe o distanță de aproape 50 km, dar după un mers de aproximativ 15 km, i-a ajuns un camion încărcat cu lemne și i-a luat sus pe lemne. Când fratele Alexandru Ghiță mergea la Rohia sau localitățile mai îndepărtate, mergea de sâmbăta, căci mai găsea mijloace de transport. Acolo, până noaptea târziu, vorbea din Biblie, vizita prieteni, le explica Cuvântul și mulţi oameni se pocăiau.

Dupa aceasta, s-a întors în Galați de unde era soția dumnealui,  s-a încadrat în câmpul muncii, deoarece securitatea a făcut presiuni asupra dumnealui. A frecventat Biserica Creștină Baptistă din Galați pâna la plecarea în veșnicie. A lucrat în Biserică ca diacon, prezbiter al bisericii, a slujit-o prin multe necazuri din partea statului, pâna când a fost ordinat fratele Ovidiu Ghiță, fiul fratelui Alexandru, ca pastor în 1987. Și după aceasta a slujit cu Cuvântul pâna n-a mai putut.

În ziua de 8 aprilie 2005 fratele Alexandru Ghiță este chemat în veșnicie, ca să nu mai fie urmărit și șicanat de Securitate, ci să fie la masă împreună cu Avram, Isac și Iacov.

Surse:

Paul Ghiță

Arhive

 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu