Cine sunt?

duminică, 21 martie 2021

Mărturisirea de Credință baptistă



După ce și-au luat numele de BAPTIȘTI, aceștia trebuiau să se definească în oceanul de grupări formate în vâltoarea reformelor religioase, care au cuprins bătrânul continent, Europa. Baptiștii au început să-și scrie crezul, ceea ce gândesc și de ce gândesc așa, având Biblia drept inspirație, precum și alte scrieri timpurii ale bisericilor din primele secole. În anul 1614 este tipărită o carte, în paginile căreia apărea o pledoarie pentru libertate. Baptiștii fiind interesați de libertatea pe care Dumnezeu o oferă omului, au căutat să se ridice împotriva persecuției și mai ales a arderii pe rug, așa cum s-a întâmplat cu Balthasar Hubmaier în anul 1528.

În anul 1626 erau 150 de baptiști în 5 biserici din Londra și alte localități mai mici. În anul 1644 erau 47 de biserici baptiste.

 În anul 1644 a fost formulată ,,Mărturisirea de credință” de la Londra în care baptiștii și-au definit crezul și identitatea. În anul 1660 baptiștii numărau în jur de 20.000 de credincioși. De aici încolo, s-a impus o organizare mai bună așa că în urma congresului din anul 1660, a fost definitivată  Mărturisirea de Credință Standard.

 A fost trimisă unor anumite biserici baptiste din Anglia și Țara Galilor, o circulară, în care se cerea fiecărei adunări să-și trimită reprezentanți la o întrunire, ținută la Londra în anul 1677. Aici a fost aprobată și publicată o mărturisire, copie fidelă a modelului Mărturisirii de Credință de la Westminster. Aceasta va fi cunoscută de acum încolo, cu numele de A Doua Mărturisire de la Londra. Prima Mărturisire de la Londra a fost creată de către șapte adunări baptiste din Londra în anul 1644. Acel prim document a fost conceput cu scopul de a face diferența între baptiștii calviniști de curând organizați, baptiștii arminieni și anabaptiști. Deoarece această ,,A Doua Marturisire de la Londra” a fost scrisă în vremuri întunecate de opresiune, ea a fost editată sub anonimat. În anul 1689 baptiștii au fost tolerați în Anglia și bisericile baptiste s-au adunat pentru a defini: „Mărturisirea de credință bapistă de la 1689”.

Iată ce spunea marele predicator baptist Charles H. Spurgeon în anul 1855 în prefața mărturisirii de credință, pe care o publică pentru membri bisericii:

" Acest mic volum, nu este conceput pentru a fi o normă autoritară, sau un cod de credință, pe baza căruia să fiți condamnați, ci mai degrabă un ajutor pentru voi în controverse, o confirmare în credință, și un mijloc de edificare în neprihănire. Aici membrii mai tineri ai bisericii vor avea o mică busolă spre divinitate, și prin intermediul dovezilor Scripturii, vor fi pregătiți să vorbească despre nădejdea care este în ei. Nu vă fie rușine de credința voastră; nu uitați că ea este vechea evanghelie a martirilor, a confesorilor, a reformatorilor și a sfinților. Mai presus de toate, ea este "adevărul lui Dumnezeu", pe care porțile Iadului nu-l pot birui. Lăsați ca viețile voastre să reprezinte crezul pe care îl aveți. Mai presus de toate trăiți în Cristos Isus, și umblați în El, dând crezare niciunei alte învățături cu excepția celei aprobate de El, și care aparține Duhului Sfânt. Grăbiți-vă să cercetați Cuvântul lui Dumnezeu care vă este pus înainte aici"

Așa a luat ființă „ Mărturisirea de credință bapistă”,  care este valabilă și azi. Nu are aceiași valoare ca și Biblia, care la baptiști este singura normă după care ne ghidăm. Mărturisirea este identificarea noastră baptistă în fața statului și a celorlalte  Denominațiuni.

AICI se poate citi.

Surse:

Ciprian Simuț

Charles H. Spurgeon

Leon McBeth

Samuel E. Waldron

Sorin Bădrăgan

2 comentarii:

  1. MULTUMESC PTR PRECIZARI SI CLARIFICĂRI pentru multi ucenici ai lui Hristos din ,,ceata" baptistilor și nu numai!

    RăspundețiȘtergere