Cine sunt?

luni, 30 august 2021

Mariș Ioan 1882 – 1928 din Caporal Alexa

 

Fratele Ioan Mariș se naște în anul 1882 în localitatea Gherechiu (azi Caporal Alexa),din  județul Arad într-o familie bine înstărită, tatăl dumnealui fiind primar al comunei. Provenind dintr-o familie bună din punct de vedere social, a primit și o educație aleasă, mai ales că micuțul Ioan avea o minte iscusită și ageră gata să acumuleze cunoștințele primite de la dascălii săi.

Auzind despre Cuvântul lui Dumnezeu, fratele Ioan, caută să se apropie tot mai mult de El, să-L înțeleagă și să trăiască după voia Lui, dar lucrul acesta i-a adus necazuri. Fratele Ioan Mariș a mers pe calea credinței în Dumnezeu, dar a trebuit să plece din sânul familiei și din localitate, pentru că făcea de rușine familia care era prima în sat, tatăl său fiind primar, după cum am specificat la începutul biografiei. Mai mult decât atât, tatăl său într-un acces de furie l-a amenințat că-l împușcă dacă nu termină să se pocăiască și nu vrea să renunțe la aceste idei.

Fratele Ioan a citit în Evanghelie că Domnul Isus ne-a atenționat că trebuie să iubim, și să ascultăm de Dumnezeu mai mult chiar decât de părinți și așa a făcut. Văzând că tatăl său nu se înduplecă și nu-i acceptă decizia, își ia familia, părăsește locurile natale și ajunge paznic în Buteni la o familie baptistă înstărită al cărui cap de familie era Sida Teodor. Aici i se întărește credința, se roagă pentru familia lui rămasă în localitatea Caporal Alexa și cum Domnul face minuni, înmoaie inima tatălui său care-i cere să revină acasă. Pribeagul se întoarce acasă, în familia lui de sânge dar și familia de credință, Biserica Creștină Baptistă din Caporal Alexa, care se bucură de reîntoarcerea acasă a martirului pentru Hristos. Toți erau cu ochii în lacrimi, pentru că fratele Mariș Ioan a trecut printr-o persecuție și restriște cruntă, dar care a fost dată uitării odată cu revenirea lui acasă.

A fost un om care în scurta-i viață a trecut prin multe necazuri și încercări. Deși a întâmpinat multe obstacole cu ajutorul lui Dumnezeu a trecut peste tot și toate, fiind călit și pregătit pentru a fi de folos altora. A știut să dea sfaturi înțelepte, a mustrat cu blândețe, a îndemnat, a încurajat, a reușit să fie la îndemâna lui Dumnezeu, ajutându-și frații și semenii indiferent de confesiune.

Chiar dacă a fost umilit de cunoscuții săi sau nu, el a mers înainte; a ajutat la construirea Casei de Rugăciune din localitate și a fost respectat de toți consătenii, chiar dacă aparțineau de alte religii, încât ajunge și el primar ca tatăl său. Ocupă această funcție, de prim om în localitate, fiind ales nu numai o dată, ci de mai multe ori, ca o răsplată și o cinste dată de Dumnezeu, pentru că a renunțat la familie, dar a rămas credincios lui Dumnezeu.

Surse:

Farul Mântuirii

duminică, 29 august 2021

Al șaptelea Congres Mondial Baptist: Copenhaga, Danemarca - 29 iulie – 3 august 1947

 

Acest Congres Mondial al Baptiștilor trebuia să aibă loc în vara anului 1944, dar întregul glob pământesc era în flăcări, din cauza izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial al cărui sfârșit  nu era previzibil încă.

În timp ce Congresul era în plină pregătire Dumnezeu îl cheamă acasă, în Patria Sa cerească pe James Henry Rushbrooke, președintele în funcție al Alianței Mondiale Baptiste (1939-1947) o mare pierdere pentru întreg poporul Baptist Mondial, dar lucrările de pregătire au continuat concomitent cu legarea rănilor pricinuite de cele două evenimente dureroase. Unele informații erau puse la punct și deși președintele Alianței nu mai era, unele documente de organizare care îi purtau semnătura erau și ele definitivate.

La acest Congres baptiștii Români din America au fost reprezentați de V. V. Jones, secretarul general. Din România au plecat frații: Ioan R. Socaciu, președintele de onoare al Uniunii, Nicolae Covaci secretar general, Dârlea Teodor, casier și Alexandru Balc, președintele organizației tineretului Baptist din România. Delegația a plecat spre congres cu avionul din București.

 

Congresul și-a început sesiunile de activități, marți 29 iulie 1947, la ora 15. La deschiderea Congresului prim-ministrul din Danemarca Kund Kristensen, și-a exprimat bucuria că țara sa a fost locul întâlnirii tutuor acelora, care au fost izolați pe tot parcursul nemilosului război. Apoi a luat cuvântul H. P. Sorensen, primarul orașului gazdă, Copenhaga, care a urat bun venit delegaților. A vorbit apoi dr. H. Fugisang-Damgaard episcopul luteran; după aceea a adresat câteva cuvinte de bun venit, dr. Bredahl Petersen, președintele Uniunii Baptiste din Danemarca și pastor local. La toate aceste urări de bine și aprecieri a răspuns dr.E. A. Fridell, președintele interimar al Alianței. La această primă sesiune a cântat corul unit al Baptiștilor Danezi.

Mai jos redau raportul întocmit de delegația română participant în cadrul fastuosului eveniment și publicat în revista „Îndrumătorul Creștin”.

Lecturare plăcută!

Raportul Delegației Baptiste Române participantă la Congresul Mondial Baptist din Copenhaga 29 Iulie – 3 August 1947

        Iubiți frați,

Cu ajutorul Domnului, după multe greutăți și piedici pe care le-a avut de întâmpinat, s-a reușit în sfârșit ca în dimineața zilei de 30 Iulie 1947, delegația frățietății baptiste din România să părăsească țara cu destinația Copenhaga, capitala Danemarcei pentru a participa la lucrările celui de al șaptelea Congres Mondial Baptist, fixat pentru zilele de 29 Iulie – 3 August 1947 precum și la Congresul Internațional al Tineretului Baptist ținut în aceeași localitate de la    4-7 August 1947.

Delegația era formată din frații: Ioan Socaciu, Nicolae Covaciu, Alexandru Bâlc și Teodor Dârlea.

Plecarea a avut loc de pe aeroportul București-Băneasa cu un avion de pasageri Cehoslovac la ora 6,39 cu prima destinație Praga, urmând ca de acolo să se continue drumul spre Copenhaga.

Autoritățile cehoslovace au manifestat o deosebită atenție și solicitudine față de delegația baptistă română acordându-i imediat viza de tranzit și oprire până la prima posibilitate de continuare a drumului. Cele 40 de ore staționare în Praga, le-am folosit pentru vizitarea bisericii baptiste și a păstorului ei din localitate, precum și a diferitelor instituții mai importante.

Din primul contact pe care l-am avut cu poporul cehoslovac am putut constata că  vecina și prietena noastră Cehoslovacia, deși a avut de îndurat cele mai crunte umilințe în ultimii ani, totuși a fost prima țară din Europa Centrală care a reușit să-și redreseze viața economică și industrială, și aceasta datorită hărniciei populației precum și priceperii conducătorilor ei. Curățenia și ordinea exemplară pedomină peste tot. Se remarcă lipsa absolută a cerșetorilor și vagabonzilor de pe străzi. Impresionant este faptul că cetățenii capitalei, ocupați peste zi cu resturile lor, se retrag odată cu căderea serii în căminurile lor, astfel că plimbările și staționările pe străzi sau în localuri sunt inexistente. Trecerea noastră prin capitala Cehoslovaciei a coincis cu Congresul Tineretului Democrat din Europa, pentru care motiv întreaga capitală era frumos pavoazată cu drapelurile tuturor țărilor participante dintre care am remarcat cu multă plăcere drapelul țării noastre dragi fâlfâind alături de ale celorlalte națiuni.

În dimineața zilei de 1 August 1947, orele 6,40 decolam de pe aeroportul Praga cu destinația Copenhaga.

Emoțiile la vederea Copenhagei, așezată pe litoralul de Est al Danemarcei, localitate pe cae noi am dorit-o așa de mult și unde știam că sunt adunați frații noștri din toate colțurile lumii, le-au copleșit pe toate celelalte. Nu știu cum ne-am coborât din avion. Am alergat spre birourile aeroportului unde am fost adânc impresionați de vederea marilor și frumoaselor inscripții în limba engleză și daneză, expuse pe panouri speciale; cuprinzând următoarele: ,,Bine ați venit frați baptiști din toate colțurile lumii la cel de al șaptelea Congres al Alianței Mondiale Baptiste”. De îndată ne sunt îndeplinite formele legale după care suntem conduși la Biroul Congresului, unde ni se face primirea, dându-se fiecărui delegat legitimația de intrare la Congres, împreună cu programul Congresului. Din primul moment când luăm contact cu fr. Dr. Breadhl Petersen, Secretarul General al Congresului, Domnia Sa ne arată o deosebită solicitudine și atenție, cunoscând greutățile și necazurile pe care le-a întâmpinat poporul baptist din România în timpul anilor de prigoană. După înregistrare la Biroul Congresului, am plecat imediat la cel mai mare auditoriu al Capitalei, unde se desfășura programul acestei dimineți. Ajungem în sală la ora 11 precis, unde fratele Dr. Harold C. Phillips, păstorul primei biserici baptiste din Cleveland (U.S.A) unul dintre cei mai mari predicatori baptiști, își dezvolta predica cu multă revărsare a puterii Duhului Sfânt, reușind să capteze atenția întregii asistențe. Subiectul predicii era: ,,Lucrarea fiecăruia va fi dată pe față”(1 Cor. 3:13). După inspiratoarea predică a fratelui Dr. Phillips urmează corul mixt al fraților din Suedia.

Mulțimea delegaților de la bisericile baptiste din cele mai îndepărtate țări ale lumii, și-au pregătit din timp toate formalitățile necesare unei lungi călătorii spre a putea ajunge la timp la acest congres. Fiecare delegat și-a ales mijloacele de transport cele mai la îndemână, spre a putea ajunge la întâlnirea mult dorită. Sunt delegați care au plecat cu luni de zile înainte din țările lor, pe calea oceanelor spre a se putea bucura cu frații de aceeași credință, cum este de pildă cazul bătrânului frate C. I. Tinsley, din Australia, care a călătorit peste 12.000 de mile până a ajuns la acest congres.

La tribuna frumos pavoazată cu drapelurile tuturor națiunilor participante la congres, iau loc oficialitățile de la conducerea Alianței Mondiale Baptiste precum și înalții reprezentanți ai autorităților Daneze. Din partea conducerii Alianței Mondiale Baptiste, Dr. O. W. Lewis, Secretarul General al Alianței Mondiale Baptiste, Dr. T. C. Bau din China, unul dintre vicepreședinții Alianței, Dr. Louie Newton, Președintele Convenției Baptiste de Sud U. S.A., Dr. M. Rankin Secretar Executiv al Bordului de Misiune de Sud, Dr. Gh. W. Sadler, Reprezentantul Bordului de Misiune de Sud pentru Europa, Africa și Orientul Apropiat, Dr. John Norgaard, Președintele Uniunii Baptiste din Danemarca și Director al Seminarului Teologic Baptist din Tölóse, Dr. Bredahl Petersen, Vicepreședintele Uniunii Baptiste din Danemarca, păstorul primei biserici baptiste din Copenhaga și Secretar General al Congresului, precum și fr. T. C. Tinsley, Președ. Uniunii Baptiste din Australia; Domnia Sa prezidează Congresul ca președinte de vârstă.

Printre personalitățile daneze se remarcă îndeosebi prezența D-lui Prim Ministru Dr. Kund Cristensen, Primarul General al Capitalei, Dl. H. P. Sórensen, Arhiepiscopul Danemarcei Dr. H. Fuglsang Damgaard, iar la mesele din jurul tribunei mulțimea de fotografi și reporteri de la toate marile cotidiene și reviste din lume.

Deschiderea solemnă a Congresului începe prin cântări comune, cântate de toți delegații participanți fiecare cântând în limb sa maternă. Toate cântările sunt familiare și înălțătoare. Fiecare cânta cu inima plină de bucurie și credincioșie. Astfel se crează o admirabilă atmosferă spirituală plină de prezența Duhului Sfânt care se simte în inima fiecăruia.

După o rugăciune rostită de fr. Dr. E. A. Fridell din U. S. A., fr. Dr. O. W. Lewis, Secretarul General al Alianței Mondiale Baptiste dă cuvântul Excelenței Sale Dl. Dr. Kund Cristensen, Primul Ministru al Danemarcei.

Dăm mai jos câteva fragmente din cuvântarea pe care a rostit-o:

,,Sunt foarte fericit ca în numele Guvernului danez să pot ura din toată inima și cu toată sinceritatea un bun venit tuturor delegaților baptiști adunați aici din toate părțile lumii, la cel de al șaptelea Congres al Alianșei Mondiale Baptiste, pe care capitala țării noastre, Copenhaga, a avut deosebita cinste să-l găzduiască.

,,Noi ne vom strădui ca toți musafirii noștri să se simtă cât mai bine în capitala Danemarcei și ne place să credem că musafirii noștri la întoarcerea în țările domniilor lor vor duce cu dânșii amintiri plăcute din scurtul timp petrecut în Copenhaga.

,,E foarte important pentru fiecare țară ca din oamenii de rând ai poporului ei să se ridice persoane conducătoare care să fie în stare ca prin influența lor să contribuie la ridicarea vieții sociale, intelectuale și spiritual a poporului lor.

,,Astăzi mai mult ca oricând în universul întreg avem nevoie mai mare ca nicicând de cât mai adevărați idealiști, care să poată conduce popoarele prin realitățile grele de astăzi. Este pentru mine o deosebită cinste ca să vorbesc astăzi unui congres mondial cu cei mai numeroși reprezentanți ai diferitelor națiuni și rase din rândul cărora s-au ridicat persoane cu adevărat spirit democratic.

,,De aceea îmi exprim speranța că lucrurile și hotărârile congresului Dvs. vor aduce fericirea și binecuvântarea nu numai popoarelor care compun bisericile Dvs. pe care le reprezentați aici – ci și pentru toate  națiunile globului care se străduiesc să lucreze pentru o prietenie sinceră și o cooperare rodnică”.

 

Cel de al doilea care ia cuvântul este Primarul General al capitalei, Dl. Dr. H. P. Sorensen, care printre altele spune:

,,Este o deosebită onoare pentru mine ca în calitate de Primar General al capitalei să urez bun venit tuturor domnilor delegați participanți la acest congres.

,,Orașul nostru în ultimul timp a găzduit multe congrese și reprezentanți din străinătate, dar nici unul din ele n-a avut așa de mulți delegați ca aceștia ai Dvs.

,,Dacă veți întâmpina ceva greutăți în orașul nostru vă cer scuze pentru aceasta. Noi vî asigurăm toată dragostea și ospitalitatea cetățenilor noștri. Vă dorim cea mai deplină bună reușită a tuturor problemelor mari care vă preocupă în mod special pe Dvs. cei din lumea baptistă și în general pe toate națiunile globului.

,,Noi trăim într-o lume plină de frică, suspiciuni și mari îngrijorări pentru viitor. Crizele de tot felul și frica izbucnirii unui nou război formează subiectele de discuții în toate ziarele lumii.

,,Cred, și nu mă îndoiesc, că Dvs. care aparțineți unei mari denominațiuni religioase mondiale, vă veți uni cu dorința mea ca toate mijloacele posibile să fie întrebuințate pentru înlăturarea primejdiilor, nenorocirilor și distrugerilor pe care un nou război le-ar putea cauza. Cu aceste cuvinte vă urez tuturor bun venit la Copenhaga”.

Din cuvântarea arhiepiscopului Dr. Fuglsang Damgaard, reținem: după ce ne face urarea de bun venit și transmite salutul în numele tuturor denominațiunilor religioase din Danemarca, spune că se simte obligat a exprima adâncul regret pentru marea pierdere pe care Alianța Mondială Baptistă a încercat-o prin moartea Președintelui ei, Dr. J. H. Rushbrooke, un mare bărbat atât în lumea eclesiastică cât și în cea diplomatică mondială.

,,Salută în mod special pe reprezentanții bisericilor tinere din noile câmpuri misionare din țările păgâne. Mii și mii de păgâni au fost câștigați pentru Domnul Isus Hristos prin bărbați și femei care și-au predate viețile lor, urmându-I pilda Sa vie, precum și a înaintașilor Săi, în funte cu marele misionar și pionier Baptist William Carey…”

Dr. Norgaard, Președintele Uniunii Baptiste Daneze, salută congresiștii din Danemarca, iar fr. Dr. B. Petersen, Secretarul General al Congresului dă citire mesajului Președintelui Statelor Unite, fr. Harry S. Truman, adresat de la Casa Albă din Washington către Congres cu următorul cuprins:

 

,,Casa Albă, Wahington                                                                         15 Iulie 1947

Către,

     al Șaptelea Congres Mondial Baptist

Sunt fericit să trimit salutări celui de al Șaptelea Congres al Alianței Mondiale Baptiste.

Lumea de astăzi are nevoie disperată de acțiuni positive luate de către forțele bunei voințe și ale cooerării, în timp cee a caută după formula unei păci durabile.

Prin întrunirea împreună, pentru discuții și închinăciune într-o înaltă atmosferă de prietenie și dragoste frățească, baptiștii simbolizează speranța omenirii întregi pentru un viitor mai bun și mai strălucit.

Pentru a asigura libertatea și pacea mondială pe care toți oamenii de bine o doresc în mod sincer și stăruitor, e necesar a ne dedica pe noi înșine nu numai unei colaborări politice și economice, ci tot așa de bine și unei colaborări spirituale. Acestui scop ideal îi închinăm cele mai bune eforturi ale Statelor Unite.

Primiți, vă rog cele mai bune dorințe din partea mea pentru succesul Dvs.

             ss. Harry S. Truman”

Programul primei zile se încheie prin apelul națiunilor făcut de către fr. Dr. Lewis, Secretarul General al Alianței Mondiale Baptiste.

 

Ziua a 2-a 30 Iulie 1947

Programul începe la ora 9,30 în sala mare a stadionului. Are loc un serviciu special în memoria defunctului Dr. J. H. Rushbrooke fostul președinte al Alianței Mondiale Baptiste. Iau rând pe rând cuvântul – evocând personalitatea, activitatea și devotamentul, dus până la sacrificiu – a celui mult regretat frate al nostru mai mare.

Astfel vorbesc în ordinea succesivă următorii: Dr. W. H. Ernagin din U. S. A., păstorul K. A. Moden din Suedia, Dr. F. Townley Lord englez, Dr. H. H. Bingam din Canada, Dr. C. O. Johnson și Dr. T. G. Bau din China. Marea solemnitate ia sfârșit cu o cântare cantata de corul mixt din Suedia.

În aceeași zi, după masa s-au ținut întrunirile pe secțiuni:

1. Secțiunea Tineretului și a Șc. Duminicale, sub președenția fr. Dr. T. G. Dunning, Președintele Organizației Mondiale a tineretului,

2. Secțiunea misionarilor din străinătate și a societăților de misiune sub conducerea fr. Dr. T. M. Rankin, Secretarul executive al Bordului de Misiune din Convenția de Sud U. S. A.;

3. Secțiunea istorică, cu o conferință despre istoria baptiștilor de Rev. E. A. Payne din Oxford, Anglia;

4. Secțiunea muzicală sub conducerea fr. Eimar Torstenson, organistul primei biserici baptiste din Copenhaga;

5. Conferința despre obligația noastră de a predica Evanghelia între evrei.

La aceste secțiuni s-au discutat cele mai importante probleme specifice fiecărei secțiuni, pe care le vom comunica frățietății din țară după ce vom primi darea de seamă generală a congresului pentru care s-a și făcut intervenția cuvenită la biroul Alianței, precum și din revistele și ziarele fraților americani și englezi; care au avut delegați la fiecare din secțiunile de mai sus.

În seara zilei de 30 Iulie 1947 au avut loc programe importante în cele două mari săli ale capitalei; în Sala Kopenhagen în care s-a discutat problema: ,,Greutățile în evanghelizarea lumii”, sub conducerea fr. Dr. Pitt Beers din U. S. A. Iau parte la discuții Dr. Louie Newton, Președintele Convenției Baptiste de Sud din U. S. A., Păstorul E. C. Rust din Anglia și fr. Dr. Shape din U. S. A. Discuțiile sunt alternate cu cântări comune și cântări ale corului din Danemarca. Cea de a doua ședință are loc în sala stadionului, unde se desfășoară un mare program de evanghelizare în cadrul congresului, sub conducerea fr. P. Grarup din Copenhaga, având între vorbitori pe marele predicator Dr. Harold Jelsen din U. S. A. precum și alți predicatori din Asia și Africa. În încheiere cântă corul din Suedia.

A treia zi a Congresului.

Ședința începe la ora 9,30 în sala stadionului cu citirea raportului Secretarului General al Alianței Dr. D. W. Lewis despre responsabilitățile și relațiile Alianței Mondiale Baptiste cu celelalte denominațiuni religioase și diferite alte organizații cu character nelucrativ, după care urmează referatul fratelui Dr. T. H. Pruden din U.S.A. despre Consiliul Mondial al Bisericilor. Asupra acestei probleme importante s-a căzut de accord ca Alianța Baptistă Mondială, respectiv toate organizațiile baptiste din lume, să conlucreze cu Consiliul Mondial Bisericesc pe teren spiritual și mai ales filantropic, întrucît la această organizație mondială toate denominațiunile religioase își trimit oful lor pentru a fi transmis credincioșilor din anumite regiuni în suferință. Nu vor putea însă colabora în domeniul organizatoric, întrucât principiile bisericii baptiste sunt pentru o biserică liberă într-un stat liber, în timp ce principiile generale ale celorlalte biserici, member ale Consiliului Mondial Bisericesc admit principiul unirii bisericii cu statul și subvenționarea ei de către stat.

Alianța Mondială Baptistă are mai mulți bărbați de seamă membrii reprezentanți ai ei în Consiliul Mondial Bisericesc care sunt repartizați pe țări și regiuni. În Europa îl avem pe fr. Dr. M. Franks pentru țările din centrul și sud-estul Europei.

După masa zilei de 31 Iulie au loc întruniri pe secțiuni după cum urmează:

Conferința Conducătorilor Laici, având ca subiect : Responsabilitatea baptiștilor laici”, raportorul acestei probleme fiind simpaticul Dr. Ernest Brown, fost ministru în cabinetul englez; Conferința femeilor cu subiectul: ,,Responsabilitățile femeilor creștine în viața familială, bisericească și social -filantropică”, sub conducerea sorei George R. Martin din U.S.A.; Conferința Confesorilor și a foștilor confesori sub conducerea confesorului colonel Paul J. Maddox, co nfesor superior din S.U.A. al trupelor din Europa; Conferința studenților în teologie sub conducerea rectorului colegiului teologic Baptist din Bristol, Dr. Arthur Dakin, tratându-se următoarele subiecte: ,,Ce așteptăm noi de la acest congress?”, ,,Lipsurile noastre ca studenți baptiști”, ,,Spiritul misionar în teologia baptistă”, ,,Un studiu profund al principiilor și istoriei baptiste”, ,,Glasul studențimii chineze”, ,,Tovărășia studenților baptiști din Răsărit și Apus”.

Conferința rectorilor și a directorilor de la școlile și seminariile teologice cu următoarele subiecte: ,,Schimb de profesori și studenți”, ,,Seminariile teologice continentale”, ,,Contribuția baptistă la teologie”.

În seara zilei de 31 Iulie 1947 la orele 19,30 are loc desfășurarea discuțiilor în legătură cu studierea unor probleme cu caracter international, ca: ,,Problema rasială în lumina Noului Testament”, ,,Națiunile unite din punct de vedere creștin”, ,,Contribuția baptistă la pacea mondială”.

Corul suedez împodobește programul serii.

În același timp în sala stadionului are loc programul de evanghelizare al Congresului sub conducerea Doctorului B. Petersen din Danemarca. Iau cuvântul Dr. C. Oscar Johnson din U.S.A., și alți frați de culoare neagră din Africa și Orient. Corul mixt danez contribuie la bucuria sufletească.

 

Ultima zi a Congresului de la Copenhaga

    Duminică 3 August 1947

După relatările fr. Prof. I. R. Socaciu.

Casa de rugăciune Röbnerkirken (biserica Kobner) este neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși doritori a ajunge înlăuntru. Bucuria și mândria de pe fețele localnicilor mărturisesc că niciodată mărețul templu de închinare lui Dumnezeu n-a cuprins atâta lume, aleasă din toate depărtările.

Conducătorii Alianței Mondiale baptiste în frunte cu Dr. Lewis se numără printre cei dintâi participanți la Serviciul divin.

Păstorul bisericii, Dl. Dr. Petersen, fericita gazdă, face o frumoasă introducere, după care, conducerea serviciului divin este luată de Dr. Newton, președintele Convenției baptiste din Sud (U.S.A.). Serviciul decurge sincer, maiestuos și înălțător. O pace divină leagă inimile tuturor în aceiași armonie. Predici mișcătoare îi mișcă pe ascultători într-o tăcere senină, neîntreruptă decât de corul bisericii, următor fiecărei predici.

La amvon s-au perindat printre alți: fr. Dr. Barbour, un păstor negru din Statele Unite ale Americii, fr. I. R. Socaciu din România, fr. Hans Rockel din Germania și Dr. Newton.

Păstorul negrilor, Dr. Barbour, din Statele Unite analizează credința creștină, din care remarcăm cuvintele: ,,Isus Cristos este piatra de temelie pe care se bazează toată construcția credinței. Murind răstignit pe crucea de pe un munte, afară de zidurile Ierusalimului, prin jertfa Sa ne-a câștigat iertarea păcatelor și mântuirea desăvârșită. Credința lui Isus este nu numai îndestulătoare dar ea este unica, singura care poate aduce păcătosului fără deosebire de națiune sau limbă, ietarea păcatelor și mântuirea, iar între popoare, pacea și înfrățirea adevărată”. Predica fr. Hans Rockel a fost străbătută de un val de întristare. Domnia sa a înfățișat ascultătorilor orbirea în care a fost adâncită Germania hitleristă. Conducătorii de ieri ai Germaniei s-au așezat pe ei înșiși în locul lui Isus. De aceea au dus țara în mod fatal la catastrofă și ruină. Mulți germani în special tineri, au venit la lumina lui Isus, treziți din visul întunecat al fascismului.

Fr. Dr. Newton, aduce salutul celor peste 4 milioane de baptiști din Convenția de Sud, din Statele Unite. Din substanțială predică a D-rului Newton, sunt de neuitat aceste cuvinte:

,,Ne place să stăm alături de Domnul Isus, care a zis: ,,Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie”. Ne place să stăm alături de Ioan Botezătorul care a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Ne place să stăm alături de Pavel, care predica: ,,N-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit”. Ne place să stăm alături de toți credincioșii Nou-testamentali, și în special de cei din Europa, care au trecut prin atâtea greutăți. Ne place să stăm alături de Onken, care a spus: ,,Fiecare baptist un misionar”. Misionarul trebuie să meargă să ducă libertatea prin Hristos. El trebuie să ducă mesajul eliberării spirituale a individului și a bisericii, de orice putere civilă și eclesiastică. Misionarul trebuie să meargă cu picioare iuți, cu brațe puternice și inima caldă”.

Fr. I. R. Socaciu, îmbrăcat în pitorescul costum național, a reținut îndeosebi atenția ascultătorilor. Domnia sa a arătat tot trecutul negru pe care l-au avut creștinii baptiști în România, până la 23 August 1944. Fiecare regim din trecut, ajuns la putere își făcea un punct de mândrie din suprimarea drepturilor religioase ale baptiștilor și din așezarea pe spinarea lor a celor mai neomenești prigoniri. Niciunul din dregătorii țării nu se gândeau să-și păstreze jurământul de a respecta Constituția, în care zăcea litera moartă a respectării libertăților religioase. Valurile prigonirilor, schimbătoare uneori, au crescut totuși mereu, până ce în anul 1942, toate casele de rugăciune au fost confiscate și profanate păgânește. Credincioșii baptiști au fost aruncați în temnițe și lagăre cu miile. Mulți credincioși au fost omorâți de călăii regimului terorist, fără nicio judecată.

În numele unui război zis sfânt, dictatorii răului au târây poporul într-un măcel nesocotit, dincolo de hotarele țării, pretinzând că lucrează pentru salvarea creștinismului și civilizației. În acest timp, acasă, cu concursul fără rezervă al unei biserici dominante, credincioșii baptiști erau supuși la cele mai primitive asupriri: bătăi, schingiuiri, întemnițări, eliminări din școli și servicii publice, confiscări de  bunuri etc.

Toți acești nori grei s-au risipit la 23 August 1944. Astăzi poporul Român eliberat se bucură de absoluta libertate religioasă. Fiecare cetățean este lober a crede sau a nu crede. Oricine poate să-și urmeze credința sa după convingerile sale religioase. Autoritățile superioare de stat nu mai fac discriminări de religie sau limbă. Credincioșii baptiști români mulțumesc tuturor bisericilor care s-au rugat pentru ei în timpul suferințelor până ce Dumnezeu și-a arătat binecuvântarea Sa. Și acum aceleași biserici să se roage lui Dumnezeu pentru ca El să dea puteree necesară credincioșilor Săi ca să poată ridica poporul român, greu încercat de distrugerile unui rîzboi nedorit, la un nivel de viață mai demnă și mai fericită.

Vorbitorul român a trezit bucuria, manifestată a congresiștilor danezi, englezi, americani, negri, și alții, care erau mulțumiți să ducă în sfârșit celor de acasă vestea eliberării unui popor îndelung apăsat și chinuit.

În aceiași zi de Duminică 3 Aug., după masă la orele 2, delegații Congresului, vizitatorii, cercetașii din câteva țări, toată elita orașului Copenhaga și mii de tineri s-au adunat în marea piață din inima Capitalei, Fron Harvet.

Toată această mulțime încolonată după cea mai desăvârșită ordine, a pornit în procesiune spre stadionul orașului. Muzici instrumentale și coruri înălțau cântece de slavă lui Dumnezeu pe tot parcursul drumului.

Delegația română urmând grupului englez era obiectul unei deosebite atenții. Delegații și vizitatorii englezi  cunosc bine poporul român din gura regretatului Dr. Rushbrooke, neobositul luptător pentru câștigarea drepturilor noastre religioase. Ei strâng călduros mâna delegaților români și își exprimă frățeasca bucurie pentru libertatea câștigată. Între ei, deosebit de atent se manifestă Dr. Enest Brown, fostul ministru al Muncii în cabinetul englez din timpul războiului antifascist. Cuvintele frățești ale acestui mare om al lumii și al lui Dumnezeu sunt de meritat: ,,Sunt bucuros că pot da mâna unuia din Românii care au trecut prin prigoniri și suferințe pentru credința nou-testamentală. Pentru mine acest moment este o mare sărbătoare. Salut Poporul român și doresc tuturor bucurie și fericire. Rog pe bunul Dumnezeu să vă ajute ca, mergând acasă, să lucrați cu Evanghelia pentru binele și fericirea poporului vostru și să ajutați conducătorilor voștri în eforturile ce le fac pentru o lume mai bună, pentru înfrățire și pace”.

Stadionul orașului Copenhaga cuprindea în această zi minunată peste 15.000 suflete. Printre alți vorbitori, la tribună au apărut fr. I. R. Socaciu și fr. A. Haider Ali, păstorul unei biserici din India. Reporterii fotografici se grăbeau să fixeze aceste momente solemne.

Păstorul indian, fr. A. Haider Ali, spune că e fericit că a putut să facă un drum de peste 700 mile spre a ajunge la Copenhaga în mijlocul fraților și prietenilor dragi.

Cuvintele fr. I. R. Socaciu vestind libetatea cultului baptist în Țara Românească stârnesc valuri de bucurie în această mare de capete în sărbătoare.

În seara aceleiași zile, la orele 7, 30 are loc un ultim meeting. Sala K.B., Hallen, imensă, este plină până la refuz.

Aici a fost introdus noul președinte al Alianței, fr. Dr. O. Johnson, un vechi prieten al fr. Socaciu, coleg de la Seminarul din Louisville.

Între cei câțiva vorbitori fr. I. Socaciu transmite lumii întregi baptiste salutul poporului român, rugând pe cei 4500 delegați la Congres să nu înceteze cu rugăciunile lor către Dumnezeu pentru păstrarea libertăților baptiștilor români, așa de greu dobândite.

 

 

sâmbătă, 28 august 2021

Duhul Sfânt, râul de apă vie ce curge din inima celui credincios


37. În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
38. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”
39. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.

(Ioan 7:37-39, VDCC)

Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt, ca să ne pregătească, să ne instruiască în vederea trăirii după voia Lui, dar ne este dat și înspre folosul și ajutorul altora. „ Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. ”(1 Corinteni 12:7) Noi, credincioșii de azi am uitat această învățătură a Domnului și de aceea ne supărăm când ni se spune că nu facem bine ceva. Suntem creștini normali care ne bazăm doar pe confortul propriu și nu pe a da înspre folosul altora. Mergem la programele din biserică doar să primim nu să dăm și noi ceva înapoi comunității de credincioși din care facem parte, d-apoi tuturor oamenilor din jurul nostru.

 I.          Domnul Isus ne vorbește de o nevoie a omului care este setea.

Setea este o nevoie fiziologică pe care o au oamenii, animalele, toate viețuitoarele atunci când simt nevoia să bea apă. La sensul figurat setea este văzută ca și o poftă, o dorință arzătoare;  mai înseamnă și un apetit de nestăpânit de a face ceva, de aceea Biblia vorbește despre sete în mai multe feluri:

1.    Oameni însetați de sânge, cum spunem noi azi, care doar să se afirme calcă pe cadavre, nu le pasă, nu îi interesează, nu le vine greu să distrugă pe alcineva ca să se ridice. 

23. Şi Tu, Dumnezeule, îi vei coborî în fundul gropii. Oamenii setoşi de sânge şi de înşelăciune nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor. Eu însă mă încred în Tine! (Psalmii 55:23)

2.    Oameni însetați de a înșela. A înșela pe cineva este un păcat și o mare urâciune înaintea Domnului și mulți folosesc această ,,îndeletnicire”  neprincipială.

3.    Oameni însetați după dreptate.

6. Fericiţi sunt cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, căci ei vor fi săturaţi. (Matei 5:6)

4.    Oameni însetați după Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Oameni dornici după adevăr, după binele suprem, după a căuta voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită. Romani 12:2.

11. Iată, vin zile”, zice Domnul Dumnezeu, „când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. (Amos 8:11)

Ce fel de sete ne stăpânește viața? Ce pofte însetate căutăm să le astâmpărăm din valorile mortale ale lumi? Știm că unele izvoare nu sunt aducătoare de satisfacție, ci de moarte?

II.          Domnul Isus ne îndeamnă să ne astâmpărăm setea la unicul izvor tămăduitor și care este la El însuși. Ioan 4: 7- 15.

1.    Apa pe care ne o dă Domnul Isus este dătătoare de viață.

2.    Această apă dătătoare de viață odată servită setea încetează pentru totdeauna.

3.    Această apă transformă omul într-un izvor al cărui apă ajunge în veșnicie.

 

III.           Credința în Domnul Isus transformă omul însetat într-o abundență de apă vie, dintr-un veșnic însetat într-un izvor care stinge setea altora.

Omul nenăscut din nou, omul firesc din punctul de vedere al Bibliei are mereu o sete, o neîmplinire, este nemulțumit și totuși vrea mai mult și nu are, pentru că niciun izvor al lumi nu îi poate aduce satisfacția deplină. Domnul Isus a venit și prin exemplul Lui de dăruire și prin Duhul Sfânt, ne face să fim asemenea cu Învățătorul care dăruiește și satisface setea celor din jur.

1.    Domnul Isus nu a venit să fie slujit, ci El să slujească.

45. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:45)

2.    Domnul Isus ne-a dat o pildă despre cum să ne comportăm pe acest pământ cu semenii noștri cu care venim în contact.

15. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. (Ioan 13:15)

3.    Trupul Domnului Isus este hrana și băutura adevărată care astâmpără orice nevoie omenească.

55. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
(Ioan 6:55)

IV.           Direcția în care ar trebui să se reverse râurile din inima credinciosului?

Domnul Isus vorbește despre „Râuri” care vor stinge nevoile multor oameni aflați în mari nevoi și strâmtorări. Râurile ce curg din inima celui credincios sunt îndreptate spre următoarele locuri:

34. Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. (Matei 25:34)

1.     Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat;

2.     Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut;

3.     am fost străin şi M-aţi primit;

4.     am fost gol şi M-aţi îmbrăcat;

5.     am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi;

6.     am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.


 Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
38. Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39. Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?’
40. Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.
(Matei 25:35-40)

 

A înflăcăra darul Duhului Sfânt este și dorința arzătoare de a lăsa ca din ființa mea, din inima mea să curgă spre cei în nevoie lucruri care să completeze nevoia mare din viața lor. Duhul Sfânt este râul care prin inima mea dăruită contribuie la alinarea setei celor însetați. A fi doar însetat după programe fastuoase, muzică ce-ți satisface trupul și altele de același fel, înseamnă a fi un credincios care ai stins Duhul. De aceea nu plac programele, predicile, bisericile și înființăm altele, ce iar nu ne plac pentru că nu dăm.

17. Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.
18. Voi face să izvorască râuri pe dealuri şi izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia în iaz şi pământul uscat în şuvoaie de ape;

(Isaia 41:17-18)

 

 

joi, 26 august 2021

Adunarea Sfinților de Dr. Octavian Caius Obeada

 


Cu mare plăcere și dragoste anunț apariția unei cărți ce aparține unui domeniu al Teologiei mai puțin cercetat, care se numește „Apologetică”. Această lucrare extraordinară o recomand cu multă căldură, deoarece este scrisă cu scopul de a ne cunoaște originile adunărilor noastre.

Mulțumesc Domnului pentru că a venit momentul în care, și în spațiul nostru Românesc apar cărți de apologetică scrise de un frate român. Cartea  „Adunarea Sfinților” este prima dintr-o trilogie de apologetică gândită de fratele Dr. Octavian Caius Obeada. „Adunarea Sfinților” a văzut lumina tiparului în luna august a acestui an, 2021, cea de a doua este la tipar în curs de apariție și se numește:  De ce sunt creștin?” iar cea de a treia ,,Apologetică și doctrine”, este într-un stadiu avansat de pregătire, aproape de a fi data la tipar.

,,Adunarea Sfinților” a apărut la editura „Risoprint”, Cluj-Napoca, 2021 și are 290 de pagini. Prefața este semnată de  Conf.univ.dr. Daniel Fodorean Decan – Institutul Teologic Baptist din București. De asemenea beneficiază de o recomandare din partea fratelui președinte al Uniunii, Viorel Iuga și Dr. Costel Ghioancă, pastor la biserica ,,Adonai” din București.

Cine este Dr. Octavian Caius Obeada?



Dr. Octavian Caius Obeada – este un apologet care de peste 20 de ani este implicat în explicarea și apărarea valorilor creștine. Apologetica este o ramură a teologiei care are ca scop principal apărarea religiei creștine prin intermediul argumentelor raționale și istorice așa cum au făcut-o apostolii, mai târziu apologeții fiecărui secol. Pe o linie clasică, probatorie, dr. Caius Obeada atestă existența lui Dumnezeu, divinitatea lui Isus și încrederea pe care noi, ca și creștini o avem în Biblie, ca Unicul Cuvânt al lui Dumnezeu.

Dr. Obeada și-a început studiile superioare la Delhi College (Associate Degree in Nursing), continuându-și-le la Hartwick College unde a absolvit fiind licențiat în Științe/Asistență medicală. Dorindu-și să cunoască cât mai multe și să se perfecționeze, a urmat studiile universitare la prestigioasa Universitate de stat din Bighamton, New York (Universitatea de stat Binghamton din New York este o universitate de cercetare). În cadrul acesteia a obținut masteratul și doctoratul în ,,Nursing Practice”, specialitatea „medicină de urgenţă.”  

Din 2002, apologetul Dr. Caius Obeada este fondatorul misiunii educative ,,Vox Dei Ministries”, lansând prima bibliotecă creștină în format online, care a inclus și prima ediție tipărită online a Bibliei. În 2003 a lansat publicația online de apologetică denumită „ Publicația de Apologetică.” Totodată au fost lansate o serie de programe video online cu emisiuni bazate pe tematici dintre cele mai variate și care stârnesc interesul iubitorilor de cunoaștere. Dintre acestea amintim: „Pe urmele înaintașilor noștri,”  „Anale Istorice”, ,,Apologetica” și altele la fel de informative și interesante.

Dr. Caius Obeada este autor şi cercetător independent în domeniile teologiei şi ale apologeticii, fondatorul Institutului de Apologetică ,,Vox Dei” precum și director/coordonator pentru Misiunea Apologetică „Reasonable Faith / Romanian Chapter” (Credința Rațională/Capitolul Românesc).







sâmbătă, 21 august 2021

Duhul Sfânt persoană în plinătatea Dumnezeirii

 



Dumnezeu este ființa Supremă care nu are început, nici sfârșit, El a creat toate lucrurile și prin puterea Lui stau în ființă. Dumnezeu este Duh și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și adevăr. În același timp, Biblia ne vorbește despre Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt, ca fiind trei persoane care formează o  unitate desăvârșită, numită Dumnezeire. Pentru că persoanele Sfintei Treimi sunt trei, dar este un singur Dumnezeu, o singură ființă, nu putem aprecia ușor complexitatea existenței acestui adevăr, mai ales că noi apreciem persoanele Sfintei Treimi, la persoana noastră de om.

      I.          Duhul Sfânt purcede, pornește de la Dumnezeu, dar este persoană distinctă în plinătatea Dumnezeirii.

1.    Domnul Isus vorbește despre El, adică este o persoană de gen masculin.

26. Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. (Ioan 15:26, VDCC)

13. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.
14. El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
(Ioan 16:13-14)

 

2.    Domnul Isus în aceste 3 versete de mai sus, arată ce va face Duhul Sfânt.

a.     Îl va mărturisi, îl va face cunoscut pe Domnul Isus.

b.    Ne va călăuzi pe noi oamenii, în tot adevărul.

c.     Va vorbi tot ce a auzit de la Tată și Fiul.

d.    Va descoperi lucrurile viitoare.

e.    Îl va proslăvi pe Domnul Isus.

f.      Va lua din învățătura Domnului Isus și ne va descoperi.

Ca Duhul Sfânt să ne poată descoperi învățătura Domnului Isus, noi oamenii trebuie să o citim, să o învățăm și să o cunoaștem.

    II.          Duhul Sfânt este prezent ca persoană discrete, dar foarte activă înainte de a fi lumea și până azi.

1.    Înainte de creație, când totul era postiu și gol.

2. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. (Geneza 1:2, VDCC)

2.    În Vechiul Testament, Duhul Sfânt era prezent în oamenii credincioși și îi călăuzea pentru a face voia lui Dumnezeu.

3. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, (Exodul 31:3, VDCC)

11. Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!
(Psalmii 51:11, VDCC)

3.    În Noul Testament și până azi, este prezent pe pământ, dar locuiește în acei oameni care au încheiat legământ prin botez, cu Dumnezeu.

38. „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
(Faptele apostolilor 2:38, VDCC)

 

  III.          Duhul Sfânt a fost alături de Domnul Isus în tot timpul trăirii Sale pe pământ.

Domnul Isus a venit și a trăit pe acest pământ, dar nu a fost lăsat singur. Prezența Tatălui și a Duhului Sfânt se vede deslușit în acest interval, de la concepere și înălțarea la cer.

1.    La conceperea Domnului Isus, ca Om.

34. Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”
35. Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
(Luca 1:34-35, VDCC)

2.    La botez, în apa Iordanului.

21. După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul,
22. şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
(Luca 3:21-22, VDCC)

3.    În pustie, unde a fost ispitit în multe chipuri și feluri.

1. Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie,
2. unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea; şi, după ce au trecut acele zile, a flămânzit.

(Luca 4:1-2, VDCC)

4.    Duhul Sfânt a fost permanent cu Domnul Isus.

18. „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi (Luca 4:18, VDCC)

1. Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni,
2. de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.
(Faptele apostolilor 1:1-2, VDCC)

 

 IV.          Prezența Duhului Sfânt în credincios aduce cu sine prezența întregii Dumnezeiri.

1.    Dumnezeirea este prezentă prin Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, în acel om care împlinește poruncile și-L iubește pe Domnul.

21. Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.”
22. Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, şi nu lumii?”
23. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
(Ioan 14:21-23, VDCC)

2.    Dacă-L avem pe Domnul în inimă.

9. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.
10. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.
(Coloseni 2:9-10, VDCC)

 

   V.          S-a bucurat întreaga Dumnezeire de primele roade ale venirii Domnului Isus pe pământ.

1. Când ucenicii au făcut după cum poruncise Domnul Isus.

21. În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” (Luca 10:21, VDCC)

 

Aceeași bucurie și prezență a plinătății Dumnezeiești este atunci când o persoană încheie legământ în apa botezului.

19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. (Matei 28:19, VDCC)

10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
11. „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
(Isaia 53:10-11, VDCC)

 

Domnul Isus Cristos vorbește foarte mult despre Duhul Sfânt în camera de sus, după ce instituie Cina Domnului, Noul Legământ în Sângele Mielului.  În capitolele 14, 15, 16 din Evanghelia lui Ioan, Domnul revine la Duhul Sfânt și lucrarea Lui. Vom putea pricepe persoana Duhului Sfânt doar în intimitatea  părtășiei la care suntem invitați de Cuvântul lui Dumnezeu.

Lui Dumnezeu să-i fie lauda în veci pentru Duhul Său cel Sfânt.