Cine sunt?

luni, 10 ianuarie 2022

Theodore Floyd (Ted) Adams al IX-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste 1955–1960



Noul Președinte al Alianței, Dr. Adams, a intrat în cel de-al douăzecilea an al său de păstorire, la Prima Biserică Baptistă din Richmond, Virginia, biserică ce are o vechime de 175 de ani. Primul lui contact direct cu Alianța a fost în cadrul celui de-al patrulea Congres Mondial, ținut la Toronto în 1928. Dr. Frank Leavell este cel care l-a introdus în cercul acelora care erau preocupați de lucrarea cu tineretul a Alianței.

Dr. Adams a devenit mai târziu, un membru valoros al Comitetului Executiv. În perioada anilor 1947- 1950 a fost unul dintre cei șapte vice-președinți. Niciun alt membru al Comitetului Executiv nu a arătat un interes mai mare sau o cunoaștere mai profundă a ceea ce presupune lucrarea din cadrul organizației noastre baptiste la modul general; sau în special lucrarea cu tineretul, cu femeile și asistența socială.

Odată cu mutarea sediului Alianței la Washington, D.C., în 1947, s-a dovedit a fi mult mai mult decât un membru al sub-comitetelor administrative, în cadrul cărora sfaturile lui înțelepte s-au dovedit de necontestat.

Cât despre calitățile sale ca și persoană, putem cita din paginile revistei ”The Baptist Times”, câteva rânduri scrise despre el, de către cineva care îl cunoaște bine. Aceste cuvinte vor putea fi recunoscute de către fiecare persoană în parte, care a simțit impactul acestui remarcabil lider creștin.

,,Theodore Floyd Adams, acest gentleman creștin, aduce Scaunului Prezidențial, o anume personalitate caldă, convingătoare și o dedicare totală și profundă, fidel fiind ideii de părtășie mondială în interiorul poporului nostru baptist. În acest rol managerial el își va îndeplini foarte bine prerogativele și va urmări propășirea Alianței Baptiste Mondiale.

Baptiștiii de pretutindeni vor descoperi, în persoana noului nostru președinte un predicator fascinant cu o inimă de păstor, un muncitor neobosit, un lider alert și un creștin purtător de lumină interioară și exterioară.”

S-a născut în anul 1898 în orașul Palmyra, din statul New York, Statele Unite ale Americii. A locuit împreună cu familia sa în statele Oregon și Indiana, vizitând și Europa în 1910 la doar 11 ani. Înainte de a intra la Universitatea Denison, un colegiu Baptist din Ohio, a studiat pentru a deveni chiropractician (fizioterapeut) în Chicago.

Primele două locuri în care a păstorit au fost în Ohio: primul în orașul Cleveland iar mai apoi în Toledo. În Cleveland, a fost ales ca și vicepreședinte al Uniunii Baptiste Naționale a Tineretului, funcție pe care a îndeplinit-o într-atât de bine încât în anul 1928, Alianța Baptistă Mondială l-a numit în cadrul Comietului Tineretului al Alianței. Adams a slujit ca președinte al Consiliului Bisericilor din Toledo și a fost ales în bordul executiv al Alianței Baptiste Mondiale, în 1934.

Prima Biserică Baptistă din Richmond, statul Virginia, care era o biserică sudică de renume cu un impresionant și bogat istoric în ce privește slujirea păstorilor locali sau externi, a lansat o invitație și lui Adams, dorindu-l ca păstor. Deși biserica era una dintre emblemele orașului, ale statului se confrunta cu grave probleme, cauzate de o scădere a frecvenței enoriașilor și datorii din ce în ce mai mari. Adams a spus nu invitației, dar Dumnezeu a continuat să spună DA. Astfel că în februarie 1936, Adams și familia sa au ajuns în Richmond, ”simțindu-se ca niște străini într-un loc străin”.

Dar Adams nu a rămas nicidecum un străin. Odată cu venirea lui biserica s-a restabilizat și a prosperat. Adams s-a implicat în numeroase organizații, locale și naționale. În Richmond el a pus bazele unui spital, a unui serviciu de consiliere, sprijin, și a fondat o asociație interdenominațională clericală. El a ajutat și la înființarea unei agenții naționale de asistență, denumită CARE (Grijă). Prin aceste acțiuni caritabile a câștigat respectul și admirația întregului stat Virginia. Până și faimoasa revistă TIME (care există și în zilele noastre) i-a apreciat munca și dedicarea, punând pe coperta numărului din 5 Decembrie, 1955, portetul acestui devotat slujitor al Mîntuitorului.

Adams s-a retras de la amvonul bisericii din Richmond în anul 1968, lansându-se într-o nouă carieră la fel de prestigioasă, aceea de a preda. Așa că a predat la Seminarul Baptist Sud-estic din Carolina de Nord, până în anul 1980 atunci când a fost chemat la Domnul. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu