Cine sunt?

joi, 24 februarie 2022

Al XII-lea Congres Mondial Baptist, Tokyo 1970

 


După o absență de 20 de ani, baptiștii români au primit dezlegare să fie prezenți la Congresul Alianței Mondiale Baptiste, ținut între 12 – 18 iulie 1970 la Tokyo, Japonia. A fost mâna bună a lui Dumnezeu care a înmuiat inima președintelui comunist, Ceaușescu, la intervenția vicepreședintelui Liberiei și Președintelui Alianței Mondiale Baptiste, Dr. William Tolbert jr.

Lucrările Congresului s-au desfășurat în sala congreselor numită „Budokan”. Din partea Uniunii Baptiste din România au participat frații: Nicolae Covaci, președinte și Țunea Ioachim, secretar general.

Cei doi au plecat din București la Moscova, unde s-au întâlnit cu delegațiile baptiste din: Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Portugalia, care apoi au călătorit împreună până la Tokyo.

Când delegații au sosit la Tokyo, au fost întâmpinați de fratele dr. Denny, secretarul general al Alianţei Mondiale Baptiste, care și-a exprimat adânca bucurie și satisfacție că delegația română va fi prezentă la lucrările Congresulului.

Duminică dimineaţă, 12 iulie 1970, delegaţia Uniunii noastre a fost invitată de către pastorul Dr. Shuichi Matsumura, pentru a lua parte la aniversarea a 20 de ani de la infiinţarea bisericii baptiste „Tokiwadai“ din Tokyo, pe care dânsul o păstoreşte de la înfiinţare. Au mai fost invitaţi: Dr. W Totlbert cu soţia, Dr. Adams cu soţia, domnul Meisaburo Kato, primarul sectorului Itabashi-ku, unde se află biserica, Dr. Winston Krawley, secretarul Bordului de Misiune din Orient, Dr. Yoshi — kazu Nakajima, secretarul general al Uniunii Baptiste din Japonia, Rev. Jidkov Mihail, păstorul bisericii baptiste din Moscova, etc. Înainte de începerea serviciului festiv, Dr. Shuichi Matsumura, pastorul bisericii, vicepreşedinte al Alianţei Mondiale Baptiste şi organizatorul Congresului din Tokyo, a salutat delegaţiile prezente, începand cu delegaţia din România. Fiecare delegaţie a fost primită cu aplauze de către asistenţa din biserică.

După terminarea serviciului festiv a urmat o recepţie dată de către membrii bisericii în cinstea păstorului şi a musafirilor, în sala de recepţii a bisericii.

La orele 18 seara au început lucrările Congresului Mondial Baptist, în marea sală a congreselor „Budokan“.

Pe aleea principală care ducea de la bulevard spre sală, era instalată pe o mică colină, o cruce înaltă de vreo 6 metri, pe care erau scrise în limba japoneză şi engleză, cuvintele :

„Al 12-lea Congres Mondial Baptist“.

La intrarea în Palatul ce cuprindea marea sală a Congresului, erau scrise pe un panou mare în ambele limbi (engleză şi japoneză), cuvintele:

„Bine aţi venit la cel de-al 12-lea Congres Mondial Baptist“.

Motoul Congresului a fost:

„Împăcarea prin Cristos”

Congresul a fost transmis la radio și televiziune, fiind vizionat de peste 60 milioane de telespectatori din Japonia, Australia și America. La acest Congres au fost afișate 75 de drapele ale țărilor participante.

Au împodobit lucrările Congresului formații corale venite din diferite țări, care erau compuse din 15 – 20 de persoane. Corul Congresului era compus din 600 de persoane, Orchestra simfonică din Tokyo, acestea cântau laudele Domnului.

O cântare care revenea pe buzele participanților care știau situația din spatele cortinei de fier, știau neazurile din țările comuniste care difereau de la țară la țară, dar era și așa zisa „Lumea a treia” cu foametea și necazurile sociale ce le aveau,  spunea:

„În Hristos nu este Est sau Vest

Nici Sud sau Nord

Ci o mare părtășie a dragostei

Pentru toți locuitorii pământului”.

Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a deschis în seara zilei de duminică, 12 iulie 1970, orele 18, în Marea Sală a Congresului care avea 16.000 locuri și era plină până la refuz cu delegații din 75 de țări, dar și diferiți invitați și formațiile muzicale.



Cu ocazia prezentării drapelelor, fiecare delegat spunea la microfon în limba lui motoul Congresului, iar asistența aplauda. Din partea României a defilat pe scenă cu drapelul fratele Nicolae Covaci. Când delegatul baptist din Rusia a defilat cu drapelul să spună în limba rusă motoul, fratele Richard Wurmbrand care era în sală, a strigat: „Sângele creștinilor este pe acest steag”, fratele cu steagul a ieșit de pe scenă, iar fratele Richard Wurmbrand a fost evacuat în liniște de poliție din sală.

Seara s-a încheiat cu predica Congresului rostită de Theodore F. Adams, preşedinte de onoare al Alianţei Mondiale Baptiste, după care s-a cântat ,,Sfant e legămantul“ cu întreaga asistenţă şi s-a rostit Benedicţia de către pastorul Seiji Akiba, din Japonia.

În cele șapte zile ale Congresului au predicat din Cuvântul Domnului:

— Dr. William R. Tolbert, preşedintele Alianţei.

— Dr. Theodore Adams, preşedintele de onoare al Alianţei.

— Dr. Joan F. Soren, preşedintele de onoare al Alianţei.

— Mrs. R. L. Mathis, preşedinta Departamentului Femeilor.

— Dr. Paul Mbende din Camerun, vicepreşedintele Alianţei.

— Dr. Herschel H. Hobbs din SUA, vicepreşedintele Alianţei.

— Dr. Suichi Matsumura din Japonia, vicepreşedintele Alianţei.

— Dr. S. Denny, secretar general al Alianţei.

— Dr. R. Goulding, secretar general adjunct al Alianţei.

— Dr. M. V. Samson, directorul Seminarului Baptist din India.

— Dr. J. T. Ayorinde, secretarul general al Uniunii Baptiste din Nigeria.

— Dr. David Lagergren, directorul Seminarului Baptist din Stoekholm.

— Lam Chi Fung, pastor baptist din Hong Kong.

— U Kyaw Than, pastor baptist din Burma.

— R. N. Baroi, pastor baptist din Pakistan.

— E. H. Watson, pastor baptist din Australia.

— Rubens Lopez, pastor baptist din Brazilia.

— Sem Marseifle, pastor din Haiti.

— Miss Angie Brooks, preşedinta Adunării Generale a Naţiunilor Unite, Secretar de Stat al Republicii Liberia.

— Gerhard Claas, secretar general al Uniunii Baptiste din R.F.G.

— Rev, Pawlik, secretar general al Uniunii Baptiste din Polonia.

— Rev, Tunea Ioachim, secretar general al Uniunii Baptiste din R. S. Romania.

— David Russel, secretar general al Uniunii Baptiste din Anglia.

— Rudolf Thaut, directorul Seminarului Baptist din Hamburg, R.F.G.

— Rev. Gonsaives, secretar general al Uniunii Baptiste din Portugalia.

— Salim B. Kawar, pastor din Iordania.

— Billy Graham, evanghelist baptist din S.U.A.

Rezoluții.

În ultima zi a Congresului, Comitetul a prezentat mai multe Rezoluții:

1.    Rezoluția pentru pace.

2.    Rezoluția împotriva discriminării rasiale.

Lucrările Congresului au fost încheiate printr-un program special, în seara zilei de 18 iulie 1970. Cu mult înainte de inceperea programului, sala s-a umplut până la refuz. Pe tribună se afla Conducerea Alianţei, în frunte cu noul preşedinte, Dr. V. Carney Hargroves, Comitetul Executiv al Alianţei, reprezentanţi ai autorităţilor şi invitaţi.

După predica lui Billy Graham, Dr. Tolbert, devenit de acum preşedinte de onoare al Alianţei, a mulţumit organizatorilor Congresului, reprezentanţilor autorităţilor, oaspeţilor şi delegaţilor care au participat la Congres,        rugându-i să transmită salutul Conducerii Alianţei şi al Congresului Mondial Baptist, tuturor baptiştilor din lume.

Surse:

Nicolae Cuvaci

Îndrumătorul Creștin Baptist

Baptist Herald

Baptists Together in Christ 1905 – 2005




      

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu