Cine sunt?

marți, 6 decembrie 2022

Un caz de persecuție din multe altele, din primăvara comunistă 1948

 


Despre Cosma Grigore, predicator baptist din localitatea Rohia, am scris AICI și o întâmplare din viața de zi cu zi. Azi vin cu documentele pe care le-am  găsit în arhivă. În ziua de 15 februarie 1948 predicatorul primește vizita unui plutonier de jandarmi, care se pare este pus pe fapte mari de persecuție.

Fratele Grigore scrie necazul care a venit peste dumnealui, Comunității Bisericilor Baptiste Creștine din Chiuiești, județul Someș.

                          „Iubiți frați!

Cu toate că citim în revista Îndrumătorul Creștin că cultul baptist e prevăzut  de stat ca cult liber în R. P. R., totuși noi nu ne putem bucura deplin de această libertate. Deoarece autoritățile influențate de către cei ce vor să-și  apere propriile interese, aduc asupra noastră acuze nedrepte și neîntemeiate.

Aducem la cunoștință fraților un caz:

Domnul plutonier șef al postului de jandarmi din comuna Rohia, făcând serviciul prin com. Peteritea a arestat pe un Martor al lui Iehova care înainte a fost baptist. Trecând prin com. Rohia a cunoscut pe frații. Și Domnul plutonier a intrat  cu el în casa fratelui predicator Cosma Grigore a somat soția și copiii, fratele lipsind de acasă, iar dl. plutonier împreună cu Domnul subofițer din loc au făcut o percheziție generală atât la sus numitul frate cât și în localul casei de rugăciune, ridicând Biblia, cărți de cântări și alte cărți, reviste, calendare, registrele și autorizația casei de rugăciune. După toate acestea a fost chemat fratele la postul de jandarmi făcându-i-se proces verbal și ne-a interzis strângerea la serviciul divin.

Rugăm din suflet pe iubiții frați a interveni dacă e posibil.

                                                            Predicator:

                                                                       Grigore Cozma”

Comunitatea trimite scrisoarea către Uniune.

„Comunitatea Bisericilor Baptiste Creștine din Jud. Someș - Chiuiești

Către, Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din România

                                                                                                           București

           Iubiți frați,

Alăturat vă trimitem plângerea fraților din comuna Rohia..., șeful de post plutonier major Luțu Florea în ziua de 15 III 1948... domiciliul fr. Grigore Cosma unde este și casa de rugăciune, și le-a interzis să se mai adune la rugăciune.

Rugăm interveniți locului în drept, ca frații să fie liberi să se întâlnească, iar Dl. Șef să-și primească observația.

Totodată vă trimitem un tabel nominal al Bisericii ....... pentru a se trimite autorizație de funcționare.

                         Chiuiești la 1 Aprilie 1948”

Uniunea trimite scrisoare Către Ministerul Cultelor Dr. G. V. Ispir.

 

„Blv. Basarab Nr. 56 bis

                                                              14 Aprilie 1948

Onor. Ministerul Cultelor

                    Domnule Ministru,

Avem onoarea de a spune binevoitoarei Dvs, cunoștințe cele ce urmează:

    În ziua de 15 martie 1948, dl Plutonier-major de jandarmi, Luțu Florea, trecând prin comuna Rohia județul Someș, a intrat în casa de rugăciune baptistă din acea localitate, făcând o percheziție amănunțită atât în biserica mai sus amintită cât și la locuința predicatorului Cosma Grigore.

Cu această ocazie s-au confiscat toate cărțile religioase: Biblii, cărți de cântări, etc., iar predicatorului i s-a desat proces verbal punându-i-se în vedere că, pe viitor, credincioșii creștini baptiști din acea localitate să nu se mai întrunească la serviciile religioase.

Dl șef de post n-a binevoit să ia în considerare că este vorba de un locaș de rugăciune aparținător cultului creștin baptist și a ignorat autorizația noastră cu nr.39 R, emisă în baza art.3 din Decretul Lege nr. 553/944 și art. 41 din Statutul de organizare al Cultului Creștin Baptist, publicat în Monitorul Oficial nr. 68 din 21 Martie 1946.

Față de cele de mai sus, cu onoare vă rugăm să binevoiți a interveni locului în drept, spre a se da un ordin circular tuturor autorităților locale, încunoștințându-se că, Cultul Creștin Baptist este cult recunoscut și va fi tratat ca atare.

Primiți vă rugăm Domnule Ministru, asigurarea deosebitelor noastre considerațiuni.”

Tot pe această notă Uniunea trimite o informare despre persecuții și hărțuirea baptiștilor din localitatea Ciocotiș, care se află tot în zona orașului Târgu Lăpuș, acum județul Maramureș.

„Domniei Sale,

            Domnului Dr. G. V. Ispir

        Secretar General al Ministerului de Culte, București

      Stimate Domnule Ispir,

Locuitorii Gherghel Pante, Jonce Marie, Barboș Simion, Jonce Joana Ilie, Jonce Saveta, Jonce Grigore Ilie, Jonce Grigore Iacob și Jonce Irina din comuna Ciocotiș, județul Solonoc-Doboca, adunându-se la rugăciune în casa particulară au fost amendați la câte 1.005 lei și puși în urmărire pentru a li se vinde vitele.

Aducându-vă aceasta la cunoștință, vă rog să binevoiți a interveni ca Ministerul de Culte, căruia s-a comunicat cazul printr-o petiție să ia măsuri de urgență, chiar telegrafic, ca urmărirea să fie anulată, pentru ca să nu se lovească într-un mod așa de crud în soarta unor oameni sărmani, care cu încrederea în ordinul Ministerului Nr. 2143 au socotit, că se pot întruni laolaltă.

Mulțumindu-vă în mod călduros, vă rog, a primi Domnule Secretar-General, salutările mele cele mai distinse.”

Surse:

Arhive



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu