Cu treburi pe la București și o întâlnire plăcută cu fratele păstor Sorin Bădrăgan

 

Dacă Bucureștiul este capitala țării, mai rar sau foarte rar ai de mers în capitală, că de aceea este capitală. Dacă, însă, ai pe cineva drag acolo, drumurile se înmulțesc și călătoriile devin mai dese. Așa este și cu mine, bătrânul pastor din Rohia. Având fiică, ginere și nepoți în București, cum să nu mergi o dată sau de două sau și de mai multe ori pe an în capitală? Că doar ești legat cu funii de dragoste familială.

Așa am ajuns și în luna ianuarie 2023 la copiii mei și, când cobor din tren, mă cuprinde o melancolie mult plăcută și o stare de nostalgie, ca de fiecare dată, deoarece prin această gară au trecut mulți înaintași baptiști. Gara de Nord ar avea multe să ne spună despre discuțiile purtate de mai-marii baptiștilor în sala de așteptare sau pe peron, așteptând trenul să-i ducă la destinația aleasă.

Ieșind din zona sufletească a credinței baptiste, merg la nepoți și cea mai mare plăcere a mea este să-mi duc nepoțica la școală. Aici  se activează o altă stare sufletească, pentru că școala la care merge nepoata este aproape de Biblioteca Institutului Teologic Baptist din București, de sediul Uniunii Baptiste din România și al Comunității Creștine Baptiste de București.

Azi, 12 ianuarie 2023, duc nepoata la școală și dau fuga la Bibliotecă, pentru că această bibliotecă conține o comoară de mare valoare ce atesă urmele fraților mei baptiști, care au umblat pe teritoriul României, prin sate și orașe, predicând Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos.

Aici îl întâlnesc pe fratele păstor Sorin Bădrăgan, o veche cunoștință, iubitor de istorie baptistă, lucru dovedit prin cartea ce a scris-o în anul 2018, „Baptiștii. Repere Istorice și identitare”, despre care puteți citi AICI. Dar cum timpul este scump, prețios și scurt, schimbăm câteva vorbe de suflet și protocol, care izvorăsc dintr-o inimă de păstor: „Ce faceți? Mă bucur să vă văd!”, dar și alte întrebări mai concrete: „Ce fac frații de la Lăpuș?” Eu zic: „Bine!” și întreb de biserica din Ferentari. Apoi, o strângere de mână care, cu un zâmbet frățesc, certififică solemnitatea plină de dragoste a întâlnirii prietenești dintre doi copii ai lui Dumnezeu. Rămâne apoi o altă amintire, pe care o vom trecere în revistă la o altă întâlnire plăcută, într-un viitor cunoscut doar de Creatorul nostru, care știe tot ce facem în prezent și în viitor.

Dumnezeul Cerului și al pământului să ne dea binecuvântarea Lui cerească!