O nouă întâlnire cu bunul meu prieten Eduard Patrașcu preot și traducător al Bibliei, precum și intervenția mea în cadrul sesiunii de comunicări avute cu ocazia conferinței de la Iași 2023

 

Azi 29 aprilie 2023 mă aflu în capitala Moldovei, frumosul Iași, la invitația domnului Eduard Pătrașcu preot și traducător al Bibliei. Acesta a tradus Biblia Catolică 2013 de la Iași, aceasta fiind și prima traducere a Bibliei în Biserica Romano-Catolică din România. La această traducere au participat ca o bună echipă Pr. Alois Bulai şi pr. Eduard Patraşcu - oameni de cultură, cărturari iscusiți în Tainele Cuvântului lui Dumnezeu.

Am ajuns cu trenul în jurul orei opt dimineața. Am luat geanta de voiaj pe umăr și am dat un ocol - nu prea mare - cetății având și aparatul de fotografiat în mână ca să pot face poze clădirilor cu parfum de istorie, arterelor de circulație și altor obiective. Pe drum spre locul în care trebuie să ajung, am zărit statuia Seniorului Corneliu Coposu; am trecut pe lângă statuia Unirii de la 1859, pe lângă ultima reședință a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, am ajuns la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași. De aici am pus GPS-ul să mă ajute să ajung la Institutul Teologic Romano-Catolic iar cu aplicația am ajuns repede la destinație. Am fost primit de un student foarte amabil, mi s-a asigurat un loc și o conexiune la internet ca să pot comunica cu lumea. În jurul orei 12 domnul preot Eduard Patrașcu îmi comunică că aproape toți invitații au sosit mai puțin cel din Italia și de la Timișoara.

Întâlnirea mea cu domnul preot Eduard Patrașcu a avut loc în holul Institutului, o revedere mai mult decât plăcută bazată pe o prietenie de mai mulți ani și un foarte mare respect reciproc. 

De asemenea o mare bucurie mi-a produs și întâlnirea pe care am avut-o cu preotul Alois Bulai. A fost prima întâlnire cu un om de înaltă noblețe sufletească, suflet cald și prietenos, cu un zâmbet plăcut care a apreciat întâlnirea noastră.

O altă întâlnire plăcută a fost cu dr. Emanuel Conțac, profesor la Institutul Teologic Penticostal București.

Azi la Iași a avut loc evenimentul :

„Sesiune de comunicări despre prima traducere a Bibliei în Biserica

Romano-Catolică din România.”

În Aula "Anton Durcovici" a Catedralei Romano-Catolice "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.

Programul a fost moderat de pr. Ştefan Lupu, rectorul Seminarului Mare din Iaşi:

Cuvânt de bun venit; Salutul PS Iosif Păuleţ

Comunicări științifice

 conf. univ. dr. Ioan Dănilă: Limba română în Biblia Catolică

pr. Claudiu Coman: Actualitatea limbii române din Biblia Catolică

Emanuel Conţac: Biblia catolică şi studenţii Institutului Penticostal din Bucureşti Ernesto Borghi: Biblia şi caracterul ei pastoral

Pr. Jan Stefanow (Federaţia Biblică Catolică): Biblia, "sufletul întregii pastoraţii"

Mărturii referitoare la contactul cu Biblia Catolică

Emilia Iorgandopol (Societatea Biblică Interconfesională din România): Proiectul "Vindecarea traumei" şi alte proiecte biblice

Vlad Ropotică (Iaşi: Biserica Romano-Catolică)

Lucian Todoran (Cluj: Biserica Greco-Catolică)

Vasile Bel (Târgu Lăpuş: Biserica Baptistă)

Dan Stoian (Timişoara)

pr. Sorin-Horia Trifa (Biserica Luterană Confesională)

pr. Mihăiţă Popovici (Roman: Biserica Ortodoxă)

La urmă

 Discuţii finale şi concluzii (pr. Alois Bulai; pr. Eduard Patraşcu)

Concert de muzică sacră (Corul Catedralei din Iaşi - dirijor: pr. Robert Râtan) Recepţie (Aula Anton Durcovici)

Mulțumesc domnului Eduard Patrașcu și organizatorilor pentru această invitație deosebită la o dezbatere despre cea mai frumoasă temă posibilă „Traducerea Bibliei”. Dumnezeu merită toată slava cinstea și închinarea pentru că ne-a învrednicit a ne bucura de Cuvântul Său care este veșnic, inspirațional,  fără egal, îndreptar etic, balsam sufletesc, izvor de speranță etc.

Onorată asistență,

Azi, respectiv în 29 aprilie 2023 sunt mai mult decât onorat ca-n fața dumneavoastră să-mi expun opinia mea simplă la această sesiune de comunicări care are ca subiect principal prima traducere a Bibliei în Biserica Romano-Catolică din România:

Percepția unui pastor baptist asupra Bibliei de Iași 2013, de Vasile Bel

Am găsit pe internet în anul 2011, pe când era în plin proces anevoios Biblia în limba română lucrată cu măiestrie și multă migală de traducători ei, preoții Alois Bulai și Eduard Patrașcu, cărturari, iubitori de Dumnezeu și Cuvântul Său. Am deschis fișierele ce erau pe site-ul „Biblia Romano-Catolică” cu mare bucurie și nerăbdare iar primul cuvânt  pe care am vrut să văd în ce mod a fost tradus a fost „Duh”, dar termenul prin care a fost tradus mi-a produs o mare dezamăgire. Suntem aparținători ai răsăritului și de această apartenență nu vom scăpa, dar atunci când aș fi citit „Spirit” m-aș fi simțit ca făcând parte din marea familie a culturii latine, prin extensie și a civilizației apusene.

În ianuarie 2012 am trimis traducătorilor felicitările mele pentru marea lor muncă, exprimându-mi nedumerirea și faptul că mi-ar fi plăcut să văd tradus „Spirit” în loc de „Duh”. Răspunsul primit mi-a satisfăcut pe deplin curiozitatea și indignarea, instant mi-am dat seama că acești doi traducători sunt oameni atașați trup și suflet de ființa noastră națională și că prefer o traducere pentru poporul din care fac parte, marele popor român.

Pentru mine ca pastor baptist pensionat și simplu cetățean al României, Biblia tradusă de preoții Alois Bulai și Eduard Patrașcu este, fără îndoială  o capodoperă a mileniului trei. O traducere reper pentru celelalte traduceri din spectrul românesc. Traducerea din care citesc și predic este cea a lui Dumitru Cornilescu, dar acum urmăresc un cuvânt sau o frază în mai multe traduceri, pentru a compara și a înțelege mai bine textul scripturistic, Biblia de la Iași 2013 oferindu-mi cea mai mare siguranță și-mi place să o am mereu la îndemână.

Cei doi traducători au lucrat cu acuratețe textul tradus pentru că nu au avut în minte alt scop precum Gala Galaction în 1939, care dorea să scoată o traducere împotriva traducerii Cornilescu sau  așa cum a procedat Episcopul Bartolomeu Anania în 2012 ținând mai mult la lexicalul vechilor cazanii.

Pentru mine Biblia de la Iași 2013 este generatoare de idei spirituale inovatoare în ce privește aplicabilitatea Bibliei de către noi, credincioșii oricărei confesiuni. Citind de atâția ani zilnic Biblia Cornilescu din 1976, mi-a intrat în uzanță, rutină și mai mult trebuie să studiez ca să găsesc o idee nouă, pe cînd comparând textele diferitelor traduceri pe care le am,  imediat Biblia tradusă de preoții Alois Bulai și Eduard Patrașcu îmi oferă o gamă largă de noi idei complementare și suplimentare care ajută la o și mai bună înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu.

2 Petru 1:5 De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; VDCC)

2 Petru 1:5 Tocmai de aceea, dați-vă toată silința să adăugați la credința voastră virtutea; la virtute, cunoașterea;, VBRC)

Sau

Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăția cerurilor se ia cu năvală, și cei ce dau năvală pun mâna pe ea. (Matei 11:12, VDCC)

Din zilele lui Ioan Botezătorul și până acum, împărăția cerurilor este asaltată cu violență și cei violenți o iau prin forță. (Matei 11:12, VBRC)

Am citit cu atenție Biblia Catolică între anii 2014 – 2015 și am întrebuințat următoarea metodă care m-a ajutat foarte mult să fac diferența între traducerile românești. Am luat o foaie de hârtie și am făcut patru coloane:

Pe prima coloană am scris Biblia Catolică, 2013

A doua coloană Cornilescu, 1921

A treia coloană Noua Traducere Românească, 2007.

A patra coloană traducerea Bartolomeu Anania, 2001.

Din această cercetare a reieșit că cei doi traducători au tradus într-un limbaj modern, uzual, actual laic și nu bisericesc pe care îl înțeleg mai mult teologii decât oamenii de rând.

De exemplu la Geneza 9:9 traducerea Catolică folosește „Alianță” și toate celelalte „Legământ”. Și celelalte traduceri românești folosesc „Legământ”.

Mulțumesc cu mult respect celor doi traducători care s-au ostenit în 2013 și trudit în 2020 (Galateni 4:11) ca să ne lase o traducere reper care ne va sprijini în descoperire tainelor, misterelor lui Dumnezeu din Scripturi.

Mulțumesc pentru invitație și mă rog Domnului ca poporul nostru român să fie tot mai interesat de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.

Morar Marin 1941 – 2023 din Hondol

 

Fratele Marin Morar s-a născut în ziua de 13 iunie 1941 în localitatea Hondol, județul Hunedoara. Este al treilea copil din cei șase copii ai familiei Morar Petru și Elvira. A fost o familie baptistă din anul 1941.

Este înscris la școala generală din satul natal, face apoi Școala profesională de instalații din Deva, apoi se înscrie la Liceul din orașul Hunedoara. Urmează apoi studiile la Facultatea de subingineri în domeniul automatizări de la Hunedoara, unde după absolvire este angajat la Combinatul Siderurgic în calitate de subinginer. A fost transferat la Combinatul Siderurgic Galați. Aici la Galați este foarte activ în Biserica Creștină Baptistă unde era păstor fratele Ștefănuț Ioan. A lucrat cu mare putere alături de alți patru ingineri.

În anul 1980 se întoarce pe meleagurile ardelene și se stabilește la Zalău, unde este angajat la Întreprinderea de țevi, din oraș.

S-a căsătorit cu Lidia Matei din Creaca și Domnul le-a dat doi copii: Simion Petru și Daniel.

De la venirea sa în Zalău a început să predice Evanghelia la Biserica Creștină Baptistă Nr. 1  și la bisericile din jur. La Cehei a fost ales păstor și apoi la Zalău în anul 1990. A păstorit și biserica din Cuzăplac din anul 1994.

 Fratele nu a primit salar de la biserici, deoarece a fost angajat la întreprindere și așa nu a mai pus povară pe biserici. A lucrat cu hărnicie pe ogorul Evangheliei fără șovăire, întotdeauna răspundea chemării.

A fost unul dintre fondatorii Bisericii Creștine Baptiste din Mierța, în apropiere de orașul Zalău, în anul 2001. A contribuit la înființarea în anul 1996 a Bisericii Creștine Baptiste din Recea Mică.

Avea un glas puternic, vorbea cu claritate, era zâmbitor și întotdeauna avea un cuvânt potrivit acolo unde era nevoie. Era special ca om și predicator, era o fire prietenoasă și te simțeai bine în prejma dumnealui.

În ziua de 25 aprilie 2023, Domnul își cheamă slujitorul său credincios acasă, la odihna veșnică.

Surse:

Ioan Bunaciu

Petrică Morar

O nouă emisiune la Prodocens Media: „Despre erezii” cu Costel Ghioancă

Episodul 01 - Argument

Neobositul și truditorul Cătălin Vasile, fondatorul Prodocens Media, caută să împrospăteze și să țină pasul cu informațiile cele mai necesare pentru a ajuta Biserica Domnului să se ferească de învățături greșite.

1 Timotei 4:1-2 Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor,
2. abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor.
Odată scrise aceste lucruri în Cuvântul Domnului, Biserica trebuie să fie informată, să fie avertizată, ca să fie trează și să rămână în ascultare de Domnul Isus Cristos și Cuvântul său sfânt.

Aceste informări, atenționări, vor veni spre noi și prin acești doi frați care au pe inimă această lucrare de străjeri în cetatea lui Dumnezeu, numită Biserică.

Primul episod este: „Argument”, se potrivește azi în Duminica Tomii, când cei doi își formează raționamentul, dovada adusă în sprijinul Scripturii, în lumina evenimentelor din ziua de azi.

Le dorim succes și Domnul să-i ajute să vină cu argumente, să ne deschidă ochii nouă celor credincioși și să trăim în ascultare de Dumnezeu.

Vizionare plăcută!

Ia crucea și urmează-mi Mie! de Macavei-Zaharia Slev din 1926

 

Am găsit acest frumos articol scris în revista Cultului Baptist „Farul Mântuirii” din anul 1926, de elevul din anul cinci de liceu, Macavei-Zaharia Slev, de la Liceul „Sfântul Sava” din București. În viitorul nu prea îndepărtat vă voi prezenta și biografia bogată a fratelui Macavei-Zaharia Slev, născut în anul 1907 în localitatea Vârfurile, județul Arad.

Lectură plăcută:

Isus a chemat la El tot norodul împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-ți ia crucea și să Mă urmeze.

Ce înseamnă să ne lepădăm de noi înșine și ce înseamnă să luăm crucea și să urmăm lui Cristos după cum ne spune El? Ce înseamnă cuvântul ,,Cruce”? -

Da! Crucea este în primul rând după cum s-ar spune o pedeapsă, care era aplicată la poporul greco-roman, o pedeapsă, care se aplica la făcătorii de rele. În al doilea rând, crucea este lemnul pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru pe Muntele Golgota. Și în al treilea rând, după cum s-ar spune, crucea este o tortură. Numită mai pe scurt!

Cel ce voiește să-mi urmeze Mie, să se lepede de sine însuși și să-și ia crucea. - Într-adevăr, noi dacă vrem să urmăm lui Cristos, atunci trebuie să ne lepădăm de noi înșine și să luăm crucea, pe care Cristos ne-o recomandă. Dar ce înseamnă a lua crucea și ce înseamnă a ne lepăda de noi înșine? A lua crucea înseamnă a suferi cu bărbăție orice suferință în numele lui Cristos! A lua crucea înseamnă a te bucura de orice primejdie, de orice nenorocire ca provenită pentru Cristos! A lua crucea înseamnă a suferi ca și Mântuitorul, care a fost răstignit! El a suferit ca să fie răstignit, El a suferit batjocura celor din jurul Lui, numai și numai, ca să scape omenirea din amorțeala păcatului, care bântuia atunci lumea și care o bântuie și astăzi, în chipul cel mai îngrozitor. Aceasta înseamnă a lua crucea și a urma lui Cristos. El a suferit totul pentru noi, dar noi nu vrem să-L cunoaștem. Ah, ce durere, când noi nu vrem ca să recunoaștem pe un binefăcător al nostru.

A lua crucea înseamnă a suferi totul pentru Cristos. Dar ce înseamnă a ne lepăda de noi înșine? A ne lepăda de noi înșine, înseamnă a nu ne feri de crucea pe care Cristos ne-o recomandă ca să o purtăm. Sunt mulți în zilele de azi, care se roagă lui Dumnezeu numai ca să le ușureze crucea. Dar eu vă zic vouă, acelora, care vă rugați lui Dumnezeu ca să vă ajute ca s-o purtați și s-o duceți la un sfârșit bun, arătându-vă bărbăția voastră în Cristos, căci astfel Cristos ca unul care ne iubește, va face totul pentru noi, dar numai în caz dacă purtăm fără șovăială crucea pe care El ne-o recomandă.

Referitor la cei care se roagă lui Dumnezeu ca să le ușureze crucea, îmi amintesc de o istorioară, care este foarte potrivită pentru ei și prin care vreau să arăt, ce bine este ca un creștin să poarte o cruce cât se poate de mare. Faptul pe care ni-l povestește această istorioară este următorul: Un om care avea o cruce grea, poate ca mulți dintre noi, s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i ușureze crucea, adică să-i dea o cruce mai ușoară. În sfârșit, relativ la această rugăciune, el a visat un vis. Visul pe care l-a visat este următorul: Acest om a visat că se afla într-o grădină cu cruci multe, aici i s-a dat voie să aleagă pe care o vrea, în fine, omul nostru își pune crucea lui jos și încearcă să afle una mai ușoară decât a lui; luându-le pe fiecare în parte ajunge la crucea lui pe care o adusese el și se convinge că într-adevăr nu există o altă cruce, care să fie mai ușoară ca a lui. Însuflețit de acest mare adevăr, își ia crucea și pleacă spre casă, în drumul lui spre casă, el avea să treacă peste un deal dincolo de care se afla o apă, sosind la apă, omul nostru începe să se gândească cum ar putea să treacă peste această apă, deoarece nu se afla niciun pod, sau măcar o punte. Făcând el socoteala, se gândește să arunce crucea peste apă și să încerce să treacă pe ea. Da! Crucea putea el s-o arunce peste apă, dar era vorba dacă crucea era așa de mare ca să ajungă până dincolo? În sfârșit, face încercare, aruncă crucea, crucea ajunge tocmai bine, dar numai o singură palmă dacă lipsea, el se prăpădea cu totul, dar fiindcă crucea lui a fost mare, ea a ajuns pe malul celălalt și astfel omul s-a bucurat crucea lui cea mare. Apostolul Pavel ne spune: ,,Cu cât crucea este mai grea, cu atâta bucuria și sprijinul este mai mare. De aceea, el ne îndeamnă să ne bucurăm de crucea grea. Astfel cel ce poartă o cruce grea va primi în schimb cununa vieții, va primi o cunună strălucită și albă ca zăpada.

Dar cu cât crucea este mai mică, cu atâta bucuria și sprijinul este mai mic. Cei cu crucea mică, adică cei care se îndoiesc de crucea mare, sunt ca stelele pe cer ziua în amiaza, adică sunt pierduți cu totul.

Așadar să luăm exemplu de la omul acela, care a visat visul mai sus arătat și să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne ajute să putem purta crucea oricât de grea ar fi ea, căci numai și numai astfel vom primi mântuirea sufletului, pe care Dumnezeu a pregătit-o de la început pentru fiecare om, care crede în El. Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului ci întoarcerea lui.

Sunt unii creștini, care vor să fie mântuiți, dar să nu-și poarte crucea, însă Dumnezeu nu are nevoie de astfel de creștini. Dumnezeu are nevoie de creștini vioi, de creștini virtuoși în lucrul Său. Cel ce nu lucrează să nu  mănânce spune Apostolul Pavel. Deci și voi creștinilor de felul mai sus arătat, dacă nu voiți să purtați crucea pe care Mântuitorul v-o recomandă, nici să nu așteptați ca să fiți mântuiți, căci zadarnic va fi. Fără cruce nu-i cunună. Ajută-ne Doamne să purtăm crucea Ta de acum și pururea. Ajută-ne Doamne ca pe al Tău nume să-L chemăm și pe Tine totdeauna să Te lăudăm.

                                                             

 

ULTIMATUMUL ÎNVIERII Fap.17:30-34 de Marius Birgean

 

Introducere. Ziua învierii, pe lângă caracterul ei înălțător și crucial pentru credința noastră, este o sărbătoare frumoasă și mult dorită de toți: soare, flori, atmosferă de sărbătoare, întâlniri cu cei dragi, natura trezită la viață, etc. Totuși, fiecare Paști ne aduce mai aproape de o realitate serioasă: judecata lui Dumnezeu. Cu Învierea lui Cristos din morți intrăm în linie dreaptă în planul lui Dumnezeu de a aduce judecata asupra oamenilor prin Cel care L-a înviat din morți.

Pavel proclamă acest adevăr inconfortabil tocmai in Areopagul atenian, în prezența filozofilor epicurieni și stoici. În mesajul său, el pleacă de la ignoranța lor spirituală (recunoscută de ei înșiși) pentru a le vorbi despre un Creator Suprem, care a pus veșnicia in inimile lor și care S-a revelat in chip suprem prin Omul pe care L-a înviat din morți. Drept urmare, Învierea Lui deține puterea unui ultimatum pentru toți oamenii, indiferent de rasă, etnie, sau grad de cultură. Oamenilor nu le place să li se dea ultimatumuri, dar Dumnezeu Își rezervă acest drept acesta atunci când poruncește pocăința lor (v.3).

I.                    Porunca fermă a pocăinței (v.30)

 a)Urzitorul poruncii- ”Dumnezeu...poruncește”

-Dumnezeul Creator a tot ce există (v.24)

-Susținătorul vieții (v.25)

-Conducătorul națiunilor (v.26-27)

-sursa existenței tuturor ființelor umane (v.28)

                      b) ”ușurința” poruncii ” - nu ține seama” de ignoranța din trecut (v.30a)

                       c) urgența poruncii - ”și poruncește acum”

                       d)universalitatea poruncii -  ”tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”

                    II. Certitudinea fermă a judecății (v.31)

a)       O zi consacrată - ”a rânduit o zi”

b)      O metodă consacrată -” va judeca lumea după dreptate”

c)       Un judecător consacrat -”prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta”

d)      O dovadă consacrată - ”L-a înviat din morți” (v.31)

Concluzie. Reacțiile oamenilor la ultimatumul divin au fost și atunci (ca și acum) împărțite. Unii au reacționat prin batjocură și ridiculizare, prin amânarea deciziei (v.32), însă alții, au răspuns cu credință mântuitoare (v.34). Să avem încredere că Evanghelia care Îl proclamă pe Cristosul răstignit și Înviat va aduce rod și astăzi, măcar în unele inimi pregătite să primească ultimatumul Învierii!

Frângerea nu înseamnă înfrângere: pericole și oportunități în suferință de Florin Iosub

„Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia mea, ci a Ta!

- Luca 22:42

Eul nostru, instinctul de conservare, cultura, mass media și mulți alți factori de formare socio-politică sau religioasă ne induc tot mai mult, într-o atmosferă îmbibată de spaima de boală, frica de durere, frica de suferință, frica de constrângeri, frica de zdrobire. Suntem “freak control” și trăim constant cu senzația că frângerea ne face vulnerabili, slabi, neputincioși. Mai mult, cultura în care trăim ne presează cu slogane care ne dau peste cap: tu ești bun, trebuie să ai încredere în tine, meriți mai mult, nu e drept să ți se întâmple asta, etc... Aceeași cultură respinge orice este aparent stricat sau zdrobit: obiecte, relații, persoane. Expresiile consacrate social și cultural precum: “gâtul frânt”, “aripile frânte”, “inima frântă”, etc au preponderent conotații negative și nedorite.

În acest context, ne-am obișnuit prea ușor să apelăm la anestezice, să căutăm antidepresive, să probăm tot felul de scurtături spre o stare mai bună, să fim iubitori de plăceri și aprigi dușmani ai durerii.

Și totuși, cele mai profunde și mai semnificative momente din viață le trăim atunci când suntem zdrobiți, nu când suntem “întregi”. Avraam devine patriarh la aproape 100 de ani, când neputința îl face să își piardă nădejdea că va mai avea un moștenitor, Moise devine robul lui Dumnezeu abia când realizează că este „străin” în Madian – de acolo începe reconstrucția vieții lui, Ghedeon este numai bun de slujire când recunoaște că este tânăr și fără importanță, David scrie cei mai frumoși psalmi când trece prin suferință, profeții mari sau mici sunt exemple de dependență față de Dumnezeu în vremurile de persecuție etc. Exemplul desăvârșit de zdrobire este chiar Hristos, zdrobit pentru păcatele noastre…devine un model de urmat pentru apostoli, pentru Biserica primară și pentru creștinii din generațiile care au urmat.

Solemnitatea și profunzimea suferinței lui Hristos ne provoacă la contemplarea propriei noastre suferințe. De-a lungul vieții Dumnezeu ne trece adesea prin ”valea umbrei morții”: fie în mod intenționat, fie la modul permisiv, pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ și a ne face să realizăm cât de trecători și de fragili suntem. O constatare tristă este că în astfel de situații suferința ne ocupă atât de mult loc în minte și în inimă încât aproape că nu mai putem să ne concentrăm pe nimic altceva...iar cu cât ne afundăm mai adânc în plasa descurajării, cu atât mai greu ne este să fim atenți la lucrurile importante pentru care merită să trăim. Experimentăm atunci ”sindromul omului bolnav” care se manifestă prin faptul că toată lumea trebuie să ne plângă de milă, să ne stea în preajmă, să ne împlinească nevoile...totul să se învârtă în jurul nostru.

Datorită acestor situații inevitabile pentru oricare dintre noi m-am gândit să sistematizez atât câteva pericole care ne pasc în momentele de suferință (pericole care devin adevărate obstacole pe drumul vieții), cât și anumite oportunități care se dezvoltă în asemenea contexte.

Pericole în momentele de suferință

Printre cele mai diabolice și ucigătoare pericole, la mare distanță de următoarele, este izolarea și sentimentul de singurătate. Atât Domnul Isus, pe cruce, când afirmă ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Matei 27:46), cât și alți mari oameni ai credinței, au experimentat sentimentul de singurătate: Moise, când fuge în Madian și spune ”sunt străin într-o țară străină”; Ilie, când trage să moară în pustie după biruința de pe Muntele Carmel; David, când părăsește palatul și fuge de Absalom; Pavel, în temniță, când relatează că toți l-au părăsit atunci când și-a început apărarea... Sentimentul izolării nu poate fi oprit să intervină, dar nu trebuie neapărat să se și instaleze sau să se permanentizeze. Atunci când se întrerupe comunicarea relațională, atât social, cât și spiritual, pasul imediat următor este deznădejdea.

Un alt pericol este sentimentul paralizant de neputință asociat cu fatalismul. Este dezarmant atunci când specialiști sau mai puțin specialiști dau din umeri și spun: ”asta-i tot ce se mai poate face!”, când înțelegi că nu mai există nici o soluție din perspectivă umană. Cu toate astea, nu oamenii au ultimul cuvânt. Multitudinea și diversitatea minunilor pe care le-a făcut Dumnezeu în situații limită sunt o dovadă incontestabilă că la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință!

Sentimentul de non-valoare, că nu insemni nimic pentru tine sau pentru alții, este un alt pericol substanțial în suferință. Provocator este sentimentul pe care l-a trăit bolnavul de la scăldătoarea Betezda din Ierusalim, exprimat într-o expresie simplă, dar deosebit de profundă:”n-am pe nimeni să mă bage în apă!” Uneori nu ne punem problema că ne-ar înțelege ceilalți, sau că ar schimba cu ceva contextul, dar simpla compasiune și relaționare ar putea atenua din greutatea poverii. Cu toate acestea, prezența lui Dumnezeu este întotdeauna acolo, prin Duhul Sfânt, gata să ofere sprijin și încurajare, gata să intervină și să dea sens vieții în ciuda circumstanțelor dificile.

Neîncrederea în Dumnezeu și în ceilalți, asociată cu cârtirea și judecata subiectivă, este unul din cele mai mari pericole. Ironic, dar în felul acesta ne întoarcem tocmai împotriva Celui care mai poate schimba ceva, care poate influența cursul evenimentelor. În plus, suferința nu ne dă dreptul să îl judecăm pe Dumnezeu sau să ne comparăm cu ceilalți pentru că nu suntem cu nimic mai buni ca alții ca să merităm o soartă mai favorabilă.

Consumerismul este un alt pericol: în loc să mai producem ceva pentru ceilalți sau pentru Dumnezeu, devenim o ”gaură neagră” care absoarbe și înghite tot doar pentru a uita de adevărata problemă sau pentru a evita confruntarea cu realitatea. Consumerismul are de a face cu nevoia de uitare, evadare din realitate, dar efectul lui trece repede și realitatea ne ajunge din urmă din nou.

Disperarea este pericolul reprezentat de modul în care nu mai filtrăm din punct de vedere rațional sfaturile și soluțiile pe care Dumnezeu, prin Scriptură, prin Duhul sau prin oameni, ni le oferă și ajungem să ne comportăm haotic, contrar statutului pe care îl avem și în antiteză clară cu mărturisirea credinței noastre. Realitatea este că, până când nu înțelegem că suferința este un simptom, și nu o cauză, vom fi tentați mai mult să scăpăm de ea decât să îi înțelegem cauzele și lecțiile. Tendința orbească de a scăpa de durere cu orice preț, mai ales apelând la soluții aleatorii și nechibzuite, face ca disperarea să crească cu fiecare eșec al acelor soluții. Schimbarea de paradigmă vine din schimbarea modului de abordare a suferinței: în loc să căutăm soluții pentru a scăpa de ea, să căutăm să înțelegem scopul ei, lecțiile pe care le include și impactul asupra prezentului și viitorului nostru.

Oportunități în momentele de suferință

Din perspectiva oportunităților pe care le oferă suferința, de departe cea mai mare oportunitate o reprezintă cea de cunoaștere mai profundă a lui Dumnezeu. Este trist că ne apropiem de Dumnezeu în cel mai profund mod doar atunci când ne ajunge cuțitul la os, dar este o lege a firii care spune că cele mai deosebite esențe și arome se obțin prin zdrobire...în mijlocul teascului descoperi dulceața părtășiei cu Cel care s-a apropiat de noi prin zdrobire. Rugăciunea, postul, Scriptura au o cu totul altă valență în interiorul teascului și ar trebui să profităm la maximum de această oportunitate.

O altă oportunitate este legată de cunoaștere mai profundă a capacităților și limitelor personale. De atâtea ori ne plângem de tot felul de mărunțișuri, ne speriem de orice umbră, credem că vom claca dacă ni se întâmplă ceva rău și chiar ne rugăm să ne ferească Dumnezeu de rău, dar în suferință descoperim că putem purta mult mai mult decât am crezut. Este adevărat că nu prin noi înșine, ci prin Acela care poartă toate poverile și îngrijorările noastre împreună cu noi, dar nu am fi descoperit asta fără circumstanțele suferinței. În utimă instanță suferința crește reziliența: cu fiecare durere, cu fiecare necaz, cu fiecare dificultate, putem fi tot mai întăriți și mai maturi din punct de vedere spirituali.

Dezvoltarea empatiei față de ceilalți este o oportunitate ce nu trebuie ratată atunci când este vorba de suferință. Numai așa înțelegem ce simt alții, ce trăiesc cei care au probleme cu mult mai împovărătoare decât noi, și putem să ne deschidem inima mai mult pentru cei din jur. Empatizarea are și rolul de a minimaliza durerea personală și de a înțelege că se putea și mai rău, că viața altora este nespus mai grea și mai dificilă.

Evaluarea valorilor, principiilor și priorităților este o altă oportunitate pe care nu putem să o încadrăm corect decât în suferință. Un medic de pe o secție de terapie intensivă spunea odată că atunci când vezi un bolnav în fază terminală, sau când îți dai seama că viața cuiva atârnă de un fir de păr, nu prea mai contează ce culoare are canapeaua din living, sau că trebuie să îți iei altă mașină, sau că ți-ai pierdut slujba și trebuie să îți găsești alta... În suferință înțelegem că sunt lucruri mai importante decât lucrurile materiale, că ceea ce suntem este mai important decât ceea ce avem, mai ales în plan spiritual.

În ultimă instanță, suferința aduce cu sine oportunitatea unei reevaluări a identității și a semnificației existențiale. Cine suntem cu adevărat? Pentru ce trăim? Ce urmează? Ce lăsăm după noi? Încotro ne îndreptăm? Toate aceste întrebări sunt măcinate ca într-o moară în mintea omului care suferă și aduc cu ele provocarea căutărilor profunde după răspunsuri. Deși Scriptura nu ne dă de înțeles că Solomon ar fi suferit fizic, se pare că a fost unul dintre cei mai chinuiți oameni din punct de vedere lăuntric: o dovedește căutarea lui continuă după fericire, după împlinire și, totodată, concluzia amară pe care o trage după fiecare soluție nefolositoare: totul este deșertăciune și goană după vânt. Spre sfârșitul vieții acesta declară: ”să ascultăm, dar, încheierea tuturor învățăturilor. Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiast 12:13)

Concluzii

Marii oameni ai lui Dumnezeu au fost oameni ai suferinței: au fost trecuți prin cuptorul ei, au fost zdrobiți în teascul ei, au fost frământați în malaxorul ei, dar niciodată nu au văzut suferința ca un obstacol, ci întotdeauna au privit la ea ca la o ocazie prin care să demonstreze cine sunt, cui îi aparțin și care este menirea vieții lor. Uneori suntem invidioși pe măreția lor, ne dorim să fim ca și ei, dar nu suntem în stare să plătim prețul sacrificiului pe care l-au plătit ei!

Adesea, după matrița folosită cu Hristos, Tatăl găsește cu cale să ne zdobească și pe noi prin suferință...convinși de faptul că Dumnezeu nu face niciodată greșeli, că este suveran și nimic nu-L poate lua prin surprindere, acceptând că planul Lui pentru noi este desăvârșit, în atmosfera propriului nostru Ghetsimani, rostim cu emoție și cu încredere: ”Tată, facă-se voia Ta!”

Pastor,

Florin Iosub

Convins că Sacrificiul de sine este mai puternic decât Iubirea de sine, de Romică Iuga

 

33. Când au ajuns la locul numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga.
34. Isus zicea: „Tată, iartă-i , căci nu știu ce fac!” Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.
35. Norodul stătea acolo și privea. Fruntașii își băteau joc de Isus și ziceau: „Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuși dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”
36. Ostașii, de asemenea, își băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oțet
37. și-I ziceau: „Dacă ești Tu Împăratul iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți!”
38. Deasupra Lui era scris cu slove grecești, latinești și evreiești: „Acesta este Împăratul iudeilor.”
39. Unul din tâlharii răstigniți Îl batjocorea și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi!”
40. Dar celălalt l-a înfruntat și i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași osândă?
41. Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.”
42. Și a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ți aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta!”
43. Isus a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”
44. Era cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.
45. Soarele s-a întunecat și perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.
46. Isus a strigat cu glas tare: „Tată , în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Și când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul.
(Luca 23:33-46)

 

Introducere.

Ce faci atunci când ceea ce ți se întâmplă este nedrept? Când ești abuzat? Ce faci când cineva îți face rău în mod intenționat? Ce faci când trebuie să suferi pe nedrept?

Nu știu exact ce faci tu, dar îți spun ce fac eu de cele mai multe ori. Când ceea ce mi se întâmplă este nedrept, de cele mai multe ori protestez, caut dreptate, reacționez, uneori vreau să pedepsesc. Asta fac eu. Știu că poți spune: Vezi omule că ești pastor, tu nici măcar nu poți spune și nu poți face ce spun eu și ce fac alții.

Luca ne prezintă povestea vieții Domnului Isus. Ceea ce îl determină pe Luca să scrie povestea lui Isus de la începutul ei, este de fapt ceea ce s-a întâmplat la sfârșit, pentru că dacă nu se întâmpla ceva la final, nu merita să scrie despre ceea ce s-a  întâmplat la început. Și aici este începutul a ceea ce s-a întâmplat la sfârșit.

 

1.    Isus a ales calea Sacrificiului de Sine

Luca descrie scena răstignirii

33. Când au ajuns la locul numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga.

Parcă suntem uimiți de puținătatea detaliilor. Nu avem detalii despre răstignire. De ce? Pentru că oamenii din vremea respectivă nu aveau nevoie de detalii. Toți au văzut cu ochii lor cel puțin o răstignire. Au auzit țipetele. Au mirosit transpirația și sângele. Au pus copiilor mâna la ochi atunci când treceau pe lângă una.

Este ca și cum ai face referire azi la un meci de fotbal. Aproape toată lumea știe ceva despre meciul acesta.

Este amintit și locul. Craniul pentru că muntele avea o formă de craniu

De asemenea este menționată compania Domnului Isus. Doi tâlhari

Răstignirea, după informațiile istorice care există se pare că  au inventat-o persanii, au „îmbunătățit-o” grecii și au perfectat-o romanii Ea era pentru criminali, pentru cei mai răi oameni. Niciodată pentru romani. Răstignirea nu era un mijloc de a omorî pe cineva ci un mijloc de a tortura pe cineva.

 

După o propoziție care vizează răstignirea Luca trece la ceea ce spune Isus.

34. Isus zicea:

Ce ar zice oamenii obișnuiți în astfel de situații? Ce ziceau cei răstigniți? Înjurau, blestemau, își vărsau furia, mureau plini de ură. Asta făceau majoritatea.

Ceea ce a spus Isus acolo pe cruce, răstignit între doi tâlhari, privindu-și călăii în față este absolut monumental.

Ceea ce a spus Isus pe cruce, răstignit fiind pe nedrept este unic

Ceea ce a spus Isus în acel moment de durere maximă, chinuit, torturat, batjocorit, ceea ce a spus El este atât de frumos încât ai impresia că nu-i adevărat

Cred că Luca a fost șocat când a auzit pentru prima dată ce a spus Isus pe cruce. Poate nu i-a venit să creadă. Și de aceea Luca cel care a fost prieten și  cu Marcu, și cu Petru cu Iacov și cu alții și probabil că s-a dus pe la fiecare și a întrebat: Ce a zis? El care era și doctor și înțelegea mai bine ca alții cât de dureroasă este răstignirea.

În loc de blestem Isus rostește o binecuvântare

Ceea ce spune Isus la final de viață este în armonie cu ceea ce a spus toată viața. Pentru că Isus a trăit în același fel în care a și murit.

34. Isus zicea: „Tată, iartă-i , căci nu știu ce fac.

Pentru unii Isus acolo pe cruce nu mai are imaginea unui lider puternic.  Un lider puternic, găsește o soluție să evadeze în ultima clipă. Dacă are mâinile și picioarele legate și este lovit, măcar îi scuipă și îi disprețuiește pe călăii lui. Îi scuipă și cumva se mișcă se dezleagă, coboară de pe cruce și îi nimicește. Atunci îi cel mai tare.

Isus nu face asta, nu scuipă ci se lasă scuipat, nu înjură ci se lasă înjurat, nu disprețuiește ci se lasă disprețuit. Unii ar striga în gura mare. Ce looser? Dar de ce face toate astea? Pentru că știe că în final doar iubirea învinge.

Partea cea mai grea: Isus ne invită să trăim și noi ca El. El ne invită să trăim într-un mod atât de diferit încât în anumite momente să îi șocăm pe cei care nu ne iubesc de loc.

Dar oare pentru noi ca oameni este posibil să facem așa ceva? Pur și simplu să rostești o binecuvântare pentru cineva care ți-a făcut cel mai mare rău în viață?

Sigur că cel mai mare rău pe care ți l-a făcut nu a fost să te răstignească. Care a fost cel mai mare rău? Te-a bârfit? Te-a vorbit de rău? Te-a furat? Te-a dat afară de la un loc bun de muncă? A făcut rău copilului tău? Care-i cel mai mare rău pe care ți l-a făcut cineva? Ai iertat din toată inima?

Luca adaugă un detaliu, În timp ce Isus rostește o binecuvântare ce fac ei?

34. Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.

Este imaginea aceea a omului căruia vrei să-i faci un bine și el nici măcar nu te bagă în seamă. El joacă table și aruncă zarurile: șase șase sau cinci patru sau trei unu....

Ți-a făcut rău și îl ierți, dar dacă atunci când încerci să îl ierți nici măcar nu te bagă în seamă, atunci nu-ți vine să te enervezi? Să-l mai ierți?

Ca să-l poți ierta trebuie să-i găsești o scuză: caci nu știu ce fac!"

Asta-i scuza pe care ne-a găsit-o Dumnezeu. Dar nu-i una inventată, așa cum inventează părinții uneori pentru copii lor. Îi una reală.

Noi avem impresia că știm ce facem, dar de fapt nu știm ce facem. Isaia spune: noi rătăceam cu toții ca niște oi

Chiar dacă pare imposibil atunci când se întâmplă așa ceva, atunci când cineva iartă o persoană care nu merită iertată, este atât de frumos, atât de emoționant, are un așa de mare impact încât dacă toți urmșii lui Christos ar trăia așa lumea aceasta ar fi câștigată pentru El mult mai rapid. Dar nu toți trăim așa.

Marea problemă:

Îi mai ușor să crezi în Isus decât să te comporți ca Isus. Dar Isus vrea ca cei ce cred în El să ajungă să se comporte ca El

6. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.
(1 Ioan 2:6)

Isus are prea mulți Admiratori și prea puțini Asemănători

Tu ce ești? Admirator sau Asemănător?

 

Cum se împacă iertarea cu dreptatea?

Isus pe cruce este imaginea perfectă a iertării și dreptății divine. El exprimă cuvinte prin care transmite iertare dar în același timp păcatul nu rămâne nepedepsit pentru că El Isus plătește pentru păcat.

Dacă cineva ne nedreptățește ne abuzează ne face să suferim oare trebuie să stăm nepăsători? Dacă suntem furați nu trebuie să cerem restituirea?

Rachel Denhollander este un nume celebru în America Fostă gimnastă, actualmente un cunoscut avocat a ajuns și mai cunoscută când după o tăcere de 16 ani a ieșit în public și a spus că sub pretextul unui tratament a fost abuzată sexual de medicul lotului de gimnaste Larry Nassar. După ce ea a ieșit în public, aproape 200 de persoane au avut curajul să mărturisească, cele mai multe dintre ele fiind gimnaste.

Rachel este membră într-o biserică Baptistă și una din frământările ei a fost cum se îmbină iertarea cu dreptatea? Ca și creștină vrea să îl ierte ca și victimă vrea să se facă dreptate.

Iată ce spune ea, citându-l pe Martin Luther King jr. „Iertarea are de-a face cu ceva din interiorul meu. Iertând eu aleg să nu acționez în baza impulsurilor mele, să renunț la dorința de răzbunare.

Dreptatea are de-a face cu ceva din exteriorul meu. Consecințele trebuie suportate”.

Rachel spune: „Larry te-am iertat și sper ca să regreți să te pocăiești obții iertare de la Domnul. În același timp Larry trebuie să plătești pentru ce ai făcut„

Isus a plătit pentru noi

 

2.    Isus ne invită să alegem și noi sacrificiul de sine

 

23. Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. (Luca 9:23)

Practic prin această afirmație notată de Luca Isus ne spune că și noi trebuie să trăim ca El.  Noi trebuie să acționăm în baza principiilor sănătoase stabilite de Dumnezeu nu să reacționăm în baza firii noastre pământești.

Ca să fi Asemănător cu Isus înseamnă să renunți la tine, la impulsurile tale.

A purta crucea înseamnă să renunți la propria ta libertate

Asta trebuie să se întâmple zilnic. Asta face diferența. Așa au cucerit lumea urmașii lui Isus.  În fiecare zi „voia Ta să se facă nu voia mea”

Dacă ești un Admirator vei zice Isus face dar eu nu pot.

Dacă ești un Asemănător atunci lupți zilnic să împlinești asta.

24. Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui.  (Luca 9:24)

Cine vrea să își piardă viața pentru alții? Isus a vrut, și de aceea El este așa frumos. Dar Isus ne nvită să facem ceea ce a făcut El.

25. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși? (Luca 9:25)

O anumită vreme s-ar putea ca trăind pentru tine să ai impresia că ești în echipa câștigătoare. Casa ta, mașina ta, telefonul tău, hainele tale, concediile tale. Dar toate acestea sunt pentru o vreme. Cine o să își mai aducă aminte de ele? Dar binele pe care l-ai făcut sacrificandu-te pentru alții rămâne veșnic

 

3.    Isus părea că pierde alegând Sacrificiul de Sine

Imaginea descrisa de urmatoarele versete pare a fi imaginea unuia care pierde. Ascultați:

35. Norodul stătea acolo și privea. Fruntașii își băteau joc de Isus și ziceau: „Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuși dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”
(Luca 23:35)

Ei nu-și doreau un Împărat care să nu lupte. Dacă este Împărat să ne demonstreze prin forță. Forța lui era iubirea

36. Ostașii, de asemenea, își băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oțet
37. și-I ziceau: „Dacă ești Tu Împăratul iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți!”
(Luca 23:36-37)

Soldații nu știau cine este. Ei se bucurau că aveau ocazia să crucifice un galilean. Aceeași mentalitate și la soldați. Dacă ești Mesia demonstrează-ne

38. Deasupra Lui era scris cu slove grecești, latinești și evreiești: „Acesta este Împăratul iudeilor.” (Luca 23:38)

Chiar și tâlharul gândea la fel. Dacă ești împărat atunci fă ce fac împărații adevărat.

39. Unul din tâlharii răstigniți Îl batjocorea și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi!” (Luca 23:39)

Ce nu știau ei este că dacă El se salva singur nu ne-ar fi salvat pe noi. Dar El suferea pentru că ne avea în vedere pe noi.

Ști numele împăratului roman care domnea în momentul răstignirii? Ridică mâna.

Dacă ști cine este Isus riducă mâna. Tiberiu Cezar este o notă de subsol în povestea aceasta. Isus este Eroul. Dar atunci părea că pierde însă în final a fost Câștigătorul.

 

Decizie: Admirator sau Asemănător?

Calea ta cu iubirea de sine? Sau Calea lui Isus cu sacrificiul de Sine.

Oare nu-i cumva ceva nedemn în a primi cu brațele deschise invitația Lui de a primi iertare dar a refuza repetat  invitația Lui de a ne asemăna cu El?

La epicentrul credinței creștine nu-i doar o rugăciune a păcătosului „Doamne am greșit mult și te rog să mă ierți” La epicentrul credinței creștine este decizia unică de a primi iertarea Lui nemeritată și decizia zilnică de a-L uma zilnic

Mulți dintre noi ați luat decizia unică. Astăzi la masa Domnului vă întreb cum stați cu decizia zilnică?

 

Decizia unică este foarte importantă și pentru a avea șansa de a o lua iată ce s-a întâmplat

44. Era cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.
45. Soarele s-a întunecat și perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.
46. Isus a strigat cu glas tare: „Tată , în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Și când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul.  (Luca 23:44-46)

 

Dar decizia zilnică este la fel de importantă.

Nu uita sacrificiul de sine este mai tare decât iubirea de sine

 

Păstor Romică Iuga