Adevărata zi de odihnă - Marcu 16:9, de Pascu Geabău, articol din 1962

 

Bunul Dumnezeu a îngăduit ca prin mijloacele moderne de azi, să putem să ne spunem păsul, părerea și cumva ne descărcăm emoțional că am pus țara la cale. Facebookul este un mijloc unde oamenii care nu se cunosc fizic, se împrietenesc. Așa se face că sâmbăta vine de la oameni care au respect pentru ziua de sâmbătă, mesaje precum: „Sabat fericit” sau „Sabat plăcut” și este adevărat că mie nu îmi place deloc. Eu înțeleg din Biblie că Dumnezeu a făcut sabatul ca omul să fie fericit, nu o zi, ci în fiecare zi.

Și așa că mi-a venit bine acest articol scris de Pascu Geabău în revista cultului baptist „Îndrumătorul Creștin Baptist” din 1962, cam demult, 62 de ani și să le explice Taica că așa era alintat fratele Pascu, despre care am scris AICI.

O să vedeți că este interesant articolul.

„După învățătura Vechiului Testament și mai ales după cea a Noului Testament și potrivit cu practica primelor biserici, adevărata zi de odihnă este Ziua de Duminică - ,,ziua întâia a săptămânii”.

Contrariul acestei doctrine noutestamentale, există în creștinism și părerea că nu Duminica e ziua de odihnă, ci Sabatul care ar fi fost orânduit de Dumnezeu ,,din veșnicii și până în veșnicii”. Părerea aceasta contrarie, însă, se bazează pe o interpretare greșită a unor texte biblice, întrucât în Noul Testament nu aflăm repetată porunca ținerii Sabatului, nici măcar o dată, spre deosebire de Vechiul Testament, unde în nenumărate rânduri se spune: ,,Să țineți Sabatul...”; ,,Păziți sabatele Mele”...; ,,adu-ți aminte de ziua Sabatului....” etc, etc.

O exegeză clară și obiectivă a textelor ce se referă la ținerea Sabatului ne va aduce suficientă lumină pentru a vedea că Sabatul a fost un legământ special încheiat de Dumnezeu numai cu poporul Israel (Exod 31:17), legământ ce a durat până la Hristos; El fiind sfârșitul Legii (Romani 10:4) deci și al Sabatului.

Totuși la această afirmație se găsesc oameni, care vin cu obiecția, că termenul folosit cu privire la ținerea Sabatului este acela de ,,legământ veșnic” și deci înseamnă că ar avea o valabilitate nesfârșită, și în sensul acesta ,,ziua a șaptea” trebuie să fie ziua de odihnă și pentru credincioșii de astăzi. Ne surprinde însă faptul că, cei ce aduc această obiecție n-au ajuns până acum la concepția de a susține și practica: tăierea împrejur (Geneza 17:13) precum și preoția Vechiului Testament împreună cu darurile și jertfele de mulțumire ce sunt mulțumite de Dumnezeu fiindcă și acestea ca Sabatul sunt învestite cu termeni de ,,legământ veșnic” sau ,,lege veșnică” (Levitic 3:17; 6:18,22; 7:34,36; 9:16; 10:15; 24: 3,8, etc.)

Toate aceste legi sau legăminte au fost date de Dumnezeu cu scopul de a rămâne veșnice. Însă Israel, poporul ales, cu care Dumnezei a încheiat aceste legăminte, nu și-a dus la îndeplinire chemarea, alegerea pe care i-o făcuse Dumnezeu de a câștiga prin el toată lumea la monoteism. De aceea, Dumnezeu în vremurile din urmă, și-a ales un popor prin care să vorbească lumii, și cu acest popor, care este biserica universală noutestamentală, a încheiat un legământ nou, mai tare decât primul, fiind întărit nu cu sânge de țapi și viței, ci cu sângelelui Isus Hristos, Fiul Lui, Mielul fără de cusur. (Evrei 7:21-22; 8:6,7; 9:11-15)

Hristos deci este sfârșitul Legii, El este sfârșitul vechiului legământ, cu Sabatul și tot El este întemeietorul legământului nou, care are ca zi de odihnă, ziua întâia a săptămânii.

Pentru a ne convinge de acest adevăr vom recurge la textele biblice, în care se va arăta clar că ziua întâia a săptămânii este:

         Prorocită în Vechiul Testament

Astfel în Levitic 23;15 și 16 se arată ziua întâia a săptămânii poruncită ca o sărbătoare sfântă. ,,Din a doua zi după Sabat adică de Duminica începând să numărați șapte săptămâni întregi care fac 49 de zile, ultima fiind zi de Sabat, plus o zi, a cincizecea, care este ziua întâia a săptămânii, ziua Cincizecimii” (7x7=49+1=50).

Apoi un alt text care arată în mod foarte clar că ziua Duminicii, ziua Învierii din morți a Domnului Isus Hristos e adevărata zi de odihnă, este acela din Psalmul 118:22-24. Pentru a înțelege textul acesta voi da răspuns la câteva întrebări și anume:

1. - Cine este ,,piatra din capul unghiului clădirii”?

   - Este Isus Hristos potrivit cu Isaia 28:16 și Efeseni 2:20.

2. - Când și în ce zile a fost lepădată piatra de zidari?

    - Isus Hristos - ,,piatra” - a fost lepădată de zidari atunci când a fost răstignit și îngropat, în zilele de vineri și sâmbătă, zile în care iadul împreună cu toți demonii s-a bucurat crezând că L-au biruit pe Hristos.

3.- Când și în ce zi a fost pusă piatra în capul unghiului clădirii?

   - Isus ,,piatra” a fost pus în capul unghiului clădirii în ziua întâia a săptămânii, când înviind din morți ca biruitor a spus: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ” (Matei 28:28).

Acum, după ce am răspuns la aceste întrebări, lămurind termenii din text, cităm din nou textul, adăugând și explicațiile de mai sus: ,,Piatra (Isus Hristos), pe care au lepădat-o zidarii (vineri și sâmbătă), a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii duminică, în ziua întâi a săptămânii, când Hristos a înviat în slavă, dintre cei morți. Domnul a făcut lucrul acesta și este o minunăție înaintea ochilor noștri. ,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim în ea”.

Care zi ar trebui deci să fie adevărata zi de odihnă și bucurie pentru creștini? Ziua în care Hristos a fost lepădat, sau când a fost pus în capul unghiului clădirii? Psalmistul, profețind precizează că adevărata zi de bucurie, de veselie și de odihnă e Duminica,  - ziua Învierii. Și pentru noi creștinii nici nu există o zi mai măreață, ca aceea când Hristos a pus pecetea mântuirii noastre prin învierea Sa din morți.

Această zi profețită ca adevărată zi de odihnă o găsim stabilită în Noul Testament prin următoarele acte de seamă:

Învierea Domnului Isus din morți întocmai cum s-a profețit, confirmă, sfințește și stabilește pentru toți creștinii din toate timpurile, ziua întâia a săptămânii, ca adevărata zi de odihnă în noul legământ. (Marcu 16:9; Luca 24:1 –6 și Ioan 20:1).

Pogorârea Duhului Sfânt în toată plinătatea sa peste ucenicii Domnului la sărbătoarea Cincizecimii (Rusaliile) este încă o dovadă în plus, prin care ni se confirmă același adevăr cu privire la adevărata zi de odihnă. (Fapte: 2:1-4).

Alte dovezi care stabilesc și stau la temelia aceluiași adevăr sunt:

 - Strângerea laolaltă a ucenicilor în același loc în ziua întâia a săptămânii. Ioan 20:19 și 26; Faptele 2:1 –4).

-Bisericile Noutestamentale se adunau la serviciile de închinare tot în ziua întâi a săptămânii. (Faptele 20:7 și 1 Corinteni 16:2).

- Apostolul Ioan în Apocalipsa 1:10 spune: ,,În ziua Domnului erau în Duhul. Termenul de ,,ziua Domnului” folosit aici în originalul grecesc, care tradus ad literam, în românește ar veni ,,ziua Domnească” (a Domnului). Deci apostolul Ioan nu în ziua Sabatului era în Duhul, ci în ziua Domnului Isus.

Nu aflăm nicăieri în Noul Testament, Biserica lui Hristos adunată măcar o dată în ziua a șaptea. Găsim numai pe Pavel, că în scop misionar vizitează în mod regulat sinagogile iudeilor, în zilele de Sabat, cu scopul de a-i câștiga și pe aceia pentru Hristos.

Aceasta însă nu ne îngăduie a crede că apostolul Pavel ar fi ținut Sabatul, ca Iudeii, căci atunci suferințele Lui din partea lor n-ar mai fi avut rost.

Astfel îl găsim pe Pavel bătut și scos afară din hotarele lor după ce predicase într-o zi de Sabat. Vedem că predicile ținute de apostolul Pavel, în zilele de Sabat, întărâta pe iudei, dar umpleau de bucurie pe neamuri. (Faptele 13:14, 42-50; 17:2-5; 18:4-6). Acestea sunt dovezi că Pavel nu ținea Sabatul, ci vizita sinagogile numai cu scop misionar.

Deci, ca o concluzie, după toate cele arătate până aici, potrivit cu învățătura Noului Testament și a Vechiului Testament precum și cu practica primelor biserici, noi sărbătorim, ca zi de odihnă, spre slava lui Dumnezeu și ca o mulțumire sinceră față de Cel ce ne-a mântuit sufletele ,,Ziua întâia a săptămânii” - ziua Învierii glorioase a Domnului Isus din morți.”