Cine sunt?

marți, 25 iunie 2024

Florea Cruceru 1920 – 2014 din Sârbii Măgura de Viorel Cruceru

 


Prezint cu mult drag și emoție biografia unui frate, dăruit de Dumnezeu să predice Evanghelia pe plaiurile noastre românești, într-o perioadă în care era o mare luptă între lumină și întuneric. Citind această biografie o să vă dați seama de puterea pe care Dumnezeu o dă omului credincios, să nu renunțe la credință, chiar dacă i se pune pistolul la tâmplă. Experiențele tragice prin care a trecut fratele Florea Cruceru sunt un balsam alinător pentru noi cei de azi, care ne bucurăm de libertate deplină.

Mulțumesc Domnului pentru așa oameni și frateleui păstor de la Slatina, Viorel Cruceru, pentru materialul pus la dispoziție.

Lectură plăcută!

„Cu mult înainte ca Florea Cruceru să se nască, un oarecare băiat din Sinești fu răpit de otomani și pregătit pentru a fi ienicer. Această divizie a fost desființată în 1826 de către sultanul Mahmud al II-lea din pricina răscoalelor interne. Probabil că atunci sau într-un alt context, tânărul amintit a hotărât să se întoarcă în țara sa natală. Odată ajuns înapoi în satul natal, s-a așezat pe dealul din Valea Merilor, departe de satul așezat la strada principală aflată pe malul râului Plapcea. Nu era acceptat de sătenii care îl considerau turc așa că a fost primul care și-a întemeiat căminul pe deal. Și-a înălțat un dâmb de delimitare a pământului său care mai poate fi văzut chiar și astăzi. Lumea vorbea despre el spunând că este mahomedan „pentru că toți ienicerii erau forțați să devină mahomedani.” Venise îmbrăcat în straiele turcești ale ienicerilor și tot pe acelea le purta pentru că nu avea altele. Nimeni nu voia să-l aibă de ginere. Sătul de gura bârfitoare a sătenilor, a hotărât să-și atârne de gât o cruce mare, de lemn, ca să dea de înțeles lumii că e creștin. Și așa i-a rămas numele: Cruceru, adică purtătorul de cruce. Numele s-a perpetuat și l-au „purtat” și urmașii săi. Petre a fost unul din urmașii „ienicerului” Cruceru. Acesta s-a căsătorit cu Tudora Voicu. În această familie de țărani simpli se năștea, la data de 13 octombrie 1920, în Comuna Sârbii Măgura, Florea Cruceru, unul din cei opt frați, din care doi băieți au murit la scurt timp după naștere și o fată la vârsta de 18 ani.

De mici mergeau împreună cu părinții la muncile câmpului, ca toți copiii de țărani. Și dacă erau prea mici să ajute cu treburile, stăteau în căruța trasă de boi. Acolo petreceau multe răsărituri mergând pe câmp, dormeau sau se jucau. Obișnuiau să pună foi de porumb peste care puneau o pătură și așa dormeau pe ceva mai moale. Când mergeau să muncească, mergea toată familia și uneori și alții. Iar sub căldura soarelui dogoritor din sud cântau. Fetele, Titina și Ioana, aveau voci foarte plăcute și armonioase. Nu de puține ori, când erau la muncile câmpului, vecinii care îi însoțeau le rugau insistent să cânte. Seara, pe când nu exista social media, Petre Cruceru aduna toată familia și cântau cu toții, un lucru nu tocmai obișnuit pentru acele vremuri. Așa și-a învățat bătrânul Petre băieții să cânte la caval și fluier. Era una din activitățile favorite ale familiei Cruceru și erau cunoscuți în sat pentru asta. Când se mergea la clacă, cântau spre admirația tuturor celor cu care se adunau pentru a face treabă, să curețe porumb sau ce treburi mai erau de făcut. La fel și la muncile câmpului, vocile cele mai căutate erau ale Ioanei și Titinei care erau însoțite de vocile băieților Florea, Radu și Gică. Clasele primare le-a făcut în școala din sat iar, când a terminat patru clase, tatăl lui nu i-a mai dat voie să continue în ciuda insistențelor învățătorului Marinescu care și-a dat seama de potențialul pe care îl avea băiatul slab și înalt cu ochi albaștri. De atunci înainte a fost folosit la muncile câmpului, în gospodărie la ce era nevoie și la creșterea animalelor, la grădina de zarzavat care era o sursă de venit pentru familie, la strângerea și uscarea diferitelor plante medicinale și fructe de pădure pe care mama lui, Tudora, le comercializa sub formă de tinctură sau direct uscate pentru diferire remedii naturale și ceaiuri. Petre Cruceru a considerat că a fost suficient ca fiul lui să învețe să scrie, să citească și să facă calcule. Deși nu a fost mult, a fost mai mult decât au avut parte cei 60-70% din locuitorii județului Olt care nu știau să citească în anii 1930. Bătrânul Petre Cruceru era un om cinstit, blând, cu frică de Dumnezeu, care atunci când se supăra, „înjurătura” lui era de fapt o binecuvântare: „Firi-ai a lu` Dumnăzău să fii.” Deși era un simplu țăran, punea mare accent pe cinste, respect și biserică. Așa și-a crescut copiii și a insistat ca ei să fie oameni cinstiți, respectuoși și iubitori de Dumnezeu.

Fratele mai mare al lui Florea Cruceru, Marin, a învățat să fie cojocar la Slatina, timp de trei ani. A devenit la rândul lui cojocar și l-a învățat meserie și pe fratele lui. Florea Cruceru a lucrat cojocărie de la vârsta de 13 ani pentru mai bine de 30 de ani. 

Al doilea Război Mondial a dat peste cap planurile tuturor românilor, inclusiv ale țăranului de rând. Pe 23 noiembrie 1940, România s-a alătura puterilor centrale, ca urmare a unei lovituri de stat condusă de Mareșalul Ion Antonescu, țara devenind dictatură. Ca membră a puterilor centrale, România a invadat alături de Germania, începând cu 22 iunie 1941, eternul dușman ce-i luase Basarabia: URSS-ul condus de comuniști. Printre cei chemați la război s-a aflat și Florea Cruceru care este concentrat pe 13 martie 1941, la câteva luni după ce împlinise douăzeci de ani. Inițial ordinul de chemare la război era pentru infanterie. Însă Dumnezeu avea alte planuri. După o ninsoare puternică, a fost chemat de primar împreună cu alți bărbați din sat să curețe zăpada, dar nu s-a dus știind că în curând urma să plece la război. Urma să-i primească și ordinul de încorporare care ajunsese la primărie. Zamfir Țîrpeagă, primarul poreclit Notaru , s-a supărat pe el pentru că nu s-a dus la curățat zăpada și i-a făcut sesizare la centrul militar teritorial Slatina. Cu prima ocazie când l-a întâlnit, i-a spus cu supărare și dispreț în față:

-Tu nu meriți, bă, să faci armata la infanterie care este o armă specială (el însuși făcând armata la infanterie). Drept pedeapsă, am cerut să fii trimis la artileria antiaeriană. Pedeapsa consta în faptul că pregătirea pentru artilerie se făcea la Galați, iar pentru infanterie la Slatina, la o foarte mare distanță de casă pentru mijloacele de transport ale acelor vremuri. Comisariatul a admis sesizarea primarului. Primarul a crezut că îi face un rău, dar Dumnezeu, în suveranitatea Sa, a folosit acest eveniment pentru a-l proteja. Florea Cruceru  spunea:

-La infanterie erau carne de tun. La artilerie antiaeriană, când atacam eram ultimii, când ne retrăgeam eram primii. Aveau obuze și tunuri grele nemțești care stăteau în spatele multor linii, iar mărimea și prețul lor le făceau valoroase, dar erau și greu de transportat așa că foloseau camioane germane. Studiind documentele sale militare, se poate vedea cum inițial a fost repartizat la infanterie ca mai apoi să fie mutat la antiaeriană. A fost „luat la război” pe 15 februarie 1942.

Ajuns la Galați, a fost parte a regimentului 6 de artilerie unde a ajuns comandant de tun, specialitatea altimetrie. Acolo a avut parte de o bună pregătire și chiar au avut ocazia să fie vizitați de regele Mihai înainte de plecarea pe frontul de est, care și-a făcut timp să dea mâna cu fiecare dintre ei. Mereu i-a purtat un mare respect regelui Mihai care a fost o persoană ce i-a inspirat pe mulți soldați să lupte pentru patria lor. A luptat pe frontul de est, ajungând până dincolo de Bug spre peninsula Crimeea, de unde a fost trimis înapoi cu batalionul de artilerie la Odesa pentru a participa la apărarea antiaeriană și anti navală a orașului. În urma doborârii celui mai bun pilot de război rus la Odesa, a fost propus de nemți pentru decorarea cu cea mai înaltă medalie militară, Crucea de Fier. Din nou, în providența lui Dumnezeu, l-a scutit să primească medalia din cauza schimbării survenite la 23 August 1944 când România s-a alăturat Antantei pentru a lupta împotriva puterilor centrale. Toți cei medaliați cu Crucea de Fier au fost declarați ulterior de regimul comunist criminali de război și au sfârșit prin a fi împușcați sau în cel mai fericit caz condamnați la zeci de ani de temniță, mulți sfârșindu-și viața în chinuri groaznice. A participat la eliberarea Transilvaniei de Nord, apoi a luptat în Ungaria și Cehoslovacia în munții Tatra. A luat parte la sprijinirea infanteriei române care lupta împotriva cazematelor și a cuiburilor de mitraliori germani. Încetarea războiului l-a găsit la granița cu Austria. A fost decorat cu medalia „Bărbăție și credință, Clasa a III-a cu spade.”  „Pentru curajul, priceperea, și munca pe care a depus-o la campania contra germano-maghiarilor pentru eliberarea Transilvaniei de nord și în operațiunile din Ungaria și Cehoslovacia în calitate de comandanți de tunuri, șefi de aparate, telefoniști, agenți de transmisiuni și legătură ai unităților pe timpul incursiunilor aviației inamice în regiunile Balomir, Mihai Viteazu, Luncani, Câmpia Turzii, Someșeni, Cluj, Oradea Mare, Turkeve, Miskloc, Losenci, Sloven și Piestany” citat din ordinul de zi pentru decernarea decorației. A fost lăsat la vatră cu gradul de sergent major, fiind avansat în grad în mod excepțional înainte de lăsarea la vatră. Fiind rugat să rămână în cadrul armatei, a refuzat cum a refuzat să emigreze în SUA la invitația unor ofițeri americani care vizitau trupele române înainte de venirea în țară și ofereau posibilitatea emigrării. Își iubea familia și țara și a vrut să se întoarcă acasă.

În februarie 1947 s-a căsătorit cu Floarea Bălăuroiu cu care a fost căsătorit 67 de ani. În anul 1948 a intrat în legătură cu Oastea Domnului, aceasta schimbându-i cursul vieții. În scurt timp, împreună cu frații lui Marin, Gică și Radu Cruceru (viitor pastor) și sora lor Titina au devenit nucleul de bază al Oastei în zona comunei Sinești și comunele învecinate. După 1948, Oastea a fost declarată ilegală de regimul comunist proaspăt instalat la conducere prin fraudă și cu ajutorul soldaților ruși. Florea Cruceru a devenit o voce foarte respectată în Județul Olt, fiind conducătorul Oastei în zonă. A fost invitat să meargă cu grupul de ostași în multe biserici din satele și comunele din jur. În 23 August 1948, la invitația preotului de la Ursoaia, o comună vecină, a fost invitat cu grupul de ostași la biserică unde a avut loc slujba de dimineață apoi au fost rugați să rămână și după amiază. Imediat, după slujbă, a fost arestat împreună cu tot grupul fiind închiși la primărie până urma să vină tovarășu de la Slatina. La venire celui de la Siguranța Statului, grupul a fost eliberat, dar lui Florea Cruceru i s-a luat prima declarație. A fost interogat, apoi avertizat să se potolească că deja este sub observarea atentă a Siguranței (viitoarea odioasă Securitate). Acesta este momentul în care i s-a deschis dosar de urmărire individuală (DUI) sub titulatura „Predicatorul”, dosar ce va fi închis în decembrie 1989!

În 1948, Radu Cruceru a cunoscut la moară pe unul din puținii credincioși baptiști din Olt, Rădulescu, numit Agronomu’ (care fusese botezat la Brașov). Acesta locuia în satul Bacea și i-a vizitat acasă, apoi l-a pus în legătură cu pastorul baptist Arvat Ion de la Balaci, Teleorman. Acesta a mers pe jos mai bine de 30 de km pentru a-i vizita. Acest om a lui Dumnezeu a devenit mentorul, prietenul și sfătuitorul lui Florea Cruceru. Pentru că preoții din zonă nu le-au mai dat voie să folosească cântările de la Oastea Domnului și nici să se adune în biserici, au început să se adune cu pastorul Arvat Ion în casa fratelui cel mai mare pentru a studia Biblia. Tot atunci fratele Arvat i-a dat prima Biblie pe care o citea cu asiduitate.  Astfel, în 1948 s-a născut biserica baptistă din Valea Merilor. Aceasta era formată în principal de cei din familia Cruceru.

În foarte scurt timp, adunările ținute în casa fratelui mai mare și zelul evanghelistic au atras atenția preotului ortodox Elisei Friptu care le-a cerut vecinilor să arunce cu pietre pe acoperișul de tablă al casei și să spargă geamurile casei în timp ce erau la slujbă. Popa Friptu a refuzat să le elibereze adeverința pentru a fi botezat împreună cu frații, sora și mama așa cum cerea legea. Din 1949, popa a intensificat persecuția împotriva grupului de credincioși. În grup au fost infiltrați informatori din 1948, conform DUI „Predicatorul” luat de la CNSAS. Cel care s-a ocupat de grup ca pastor a fost Ion Arvat care a așteptat în zadar ca preotul să le elibereze adeverințele pentru a fi botezați. În 2 aprilie 1950 Florea Cruceru, considerat conducătorul credincioșilor baptiști, deși nici unul nu era botezat, a fost chemat la biserică de către popa Elisei Friptu pentru a-i elibera adeverințele de botez. Popa era însoțit de un sobor de cinci preoți din Comuna Potcoava folosind pretextul adeverințelor ca să-l confrunte pe tânărul credincios. Deși tânăr în credință Florea i-a înfruntat și înfundat cu propria lor Biblie, stârnind un potop de mânie și chiar blesteme în momentul în care a lut Biblia de pe altar și a citit din Fapte 4:12. Discuția a fost lungă, dar Dumnezeu i-a dat tărie și înțelepciune să răspundă cu Biblia la toate întrebările lor legate de mântuire, botez, sfinți, fecioara Maria și altele. În urma discuției avute, popa Elisei Friptu, împreună cu ceilalți preoți au făcut un raport în care l-au descris ca un „element deosebit de dușmănos, reacționar, împotriva noii orânduiri a poporului, trumanist” (Truman, președintele Americii de atunci era baptist) și bineînțeles a refuzat să elibereze adeverințele de botez. Declarația lui Elisei Friptu este în dosarul de condamnare al lui Florea Cruceru. Din acel moment, chemările la postul de miliție s-au îndesit, fiind pus să dea multiple declarații cu privire la credința sa, grupul din care făcea parte, poziția față de noua orânduire. În noaptea de 1 iunie 1950 a fost luat din pat de lângă soție și arestat. L-au dus la sediul Securității din Slatina. Apoi a fost dus la Pitești. Printr-o minune a scăpat ca să nu fie selectat pentru „Experimentul Pitești, reeducarea prin tortură”, dar a fost trimis la Capul Midia, în lagărul morții. A executat o pedeapsă de un an în condiții inumane de muncă până la exterminare. Aici a întâlnit alți credincioși și pastori evanghelici, printre care și pe pastorul Bîc Ioan de la Timișoara care i-a deveni mentor și prieten. Au păstrat legătura și după eliberare. Împreună cu alți credincioși, au făcut parte din Biserica din lagărul morții care a funcționat toată perioada cât a ținut lagărul de la Capul Midia, experimentând minuni ale protecției și prezenței lui Dumnezeu și convertiri la credință. Când era la Capul Midia, frații lui mai mici, Radu și Gică, au fost botezați în 21 aprilie 1951 de către Arvat Ion, împreună cu mama și sora lui Titina și încă alte 6-7 persoane. Evident, fără adeverință de botez. Din grupul primilor botezați, Dumitru Neacșu și  Ion Dumitrescu au fost judecați de Tribunalul militar Craiova și au fost condamnați la 6 luni de pedeapsă cu suspendare, fiind amenințați că dacă vor continua să frecventeze adunările ilegale din Valea Merilor pedeapsa le va fi dublată, cu executare. Aceștia au continuat să fie prezenți la adunările credincioșilor, Dumnezeu protejându-i. După eliberarea de la canal, nimeni nu a avut curaj să-l boteze pentru că preotul Friptu spusese că cine-l va boteza pe criminalul de război Florea Cruceru (spunea asta pentru că luptase pe frontul de est) va fi trimis la canal împreună cu el pentru 25 de ani. Cumva, vestea a ajuns la pastorul Gheorghe Pop din București care a venit și l-a botezat în 30 noiembrie 1951, în râul Plapcea. Botezătorul și botezatul au fost bătuți cu ouă de către sătenii instigați de preot și doar intervenția miraculoasă a lui Dumnezeu i-a oprit să nu-i omoare cu pietre. Despre această zi, unul din informatori dă detalii amănunțite în DUI al lui Florea Cruceru. A fost condamnat la domiciliu forțat timp de 5 ani și privat de dreptul la muncă tot atâta timp. În fiecare zi de luni, la ora 7 trebuia să fie la postul de miliție din Potcoava. A fost bătut crunt de mai multe ori de fostul plutonier de jandarmi Stamatoiu, fiind pus de fiecare dată să declare ce a făcut, cu cine s-a întâlnit în sat, cine a venit nou în grupul de credincioși, cine a venit din alte localități. Pentru că refuza să detalieze despre persoane și evenimente, a suferit o bătaie soră cu moartea. Odată pe lună trebuia să meargă la Slatina, la Sediul Securității. De la început i s-a spus că va trebui să devină informator și să semneze un angajament și va fi liber să călătorească și i se va oferi serviciu. A refuzat mereu și mereu. Cu trecerea anilor, pentru că a rămas ferm în decizia de a nu deveni informator, fiecare vizită la Securitate a devenit un chin. Era tot mai des torturat psihic și fizic. În iunie 1954 s-a prezentat la vizita lunară la securitatea din Slatina, ofițer fiind evreul Mudava. Acesta era ofițerul care îl luase în observare imediat după ce a fost eliberat de la Capul Midia. De la început i-a spus că aceasta este ziua decisivă, ori semnează să devină informator, ori semnează că a fost criminal de război în URSS, ori va fi împușcat. Împreună cu un alt ofițer de securitate, Diță Gheorghe, viitorul șef al Securității  Argeș, cel mai longeviv Șef de Securitate din România, l-au bătut și torturat cu rândul timp de nouă ore. Fiecare câte o oră. L-au trezit în repetate rânduri din leșin cu furtunul cu apă, cerându-i să semneze hârtiile prin care să devină informator. Pentru că tot refuza, Mudava a scos pistolul din toc, a tras siguranța, i l-a pus la tâmplă și țipa să semneze sau îl împușcă. În mod neașteptat, șeful Securității, care asculta din camera vecină, a intervenit și l-a oprit pe evreul Mudava să își ducă la cap acțiunea. Comandantul avea lacrimi în ochi și din acel moment i-a ridicat interdicția de a părăsi comuna și i-a spus că nu va mai fi chemat la Sediul Securității pentru „că ți-ai câștigat libertatea.” În notițele sale  scrie despre acest moment: „ziua cea mai grea din viața mea, ziua examenului final, ziua intervenției miraculoase a lui Dumnezeu care m-a lăsat să mai trăiesc.”  În urma acestui act, Diță Gheorghe i-a făcut raport și ulterior comandantul a fost destituit din funcție. În anul 1954 a fost contactat de fratele Ioan Socaciu care  auzise de suferințele îndurate de la pastorul Ion Arvat. În urma discuției, a insistat ca acesta să meargă la seminar, fiind impresionat de blândețea și smerenia unui tânăr care suferise deja foarte mult pentru credința în Dumnezeu. În 1954 a mers la seminar, terminând doar 2 ani din cauză că soția s-a îmbolnăvit foarte rău și a trebuit să aibă grijă de ea. La seminar era cunoscut ca un om al rugăciunii și postului, disciplină pe care a practicat-o toată viața lui. A fost ordinat în 1955 prin Comunitatea Baptistă Brașov, ca pastor pentru biserica din Valea Merilor cu obligația de a merge la Corbeni, Arefu, Tulburea (județul Argeș) și din când în când la Găujani (Județul Vâlcea). Comisia de ordinare a fost alcătuită din pastorii Mircu Cocar din Sibiu, Cornel Mara din Brașov și Isac Ioan din București.

În anul 1957 i s-a născut singurul copil, după mai bine de 10 ani de rugăciuni și mult post în ciuda faptului că medicii nu-i dădeau nici o șansă soției să nască. Acesta este pastor în Oltenia, la Slatina. 

Florea Cruceru a slujit în zona Corbeni, Tulburea și Arefu unde a botezat mai multe persoane, fiind arestat în 23 ianuarie 1958 ca urmare a activității misionare în zonă. A fost eliberat de către comandantul securității în 24 ianuarie în urma unei minuni a lui Dumnezeu, fiind amendat cu 450 de lei. În 1958, Biserica din Valea Merilor a hotărât trecerea la Comunitatea de București, pastorul Florea Cruceru pierzându-și susținerea financiară din partea comunității de Brașov. A refuzat să plece din zonă, deși a fost rugat să meargă în Banat, în comunitatea de Brașov sau Cluj. A fost nevoit să își ia serviciu la Energo montaj Brașov care avea lucrări în zonă. La cel moment, în județul Argeș, la Arefu, Tulburea și Corbeni era un grup de credincioși dedicați care se adunau fără a avea autorizație de funcționare. A continuat să slujească cu Evanghelia și în biserică, botezând noaptea și oficiind acte de cult în bisericile din Olt, Teleorman, Vâlcea și Argeș. În aceste județe a parcurs zeci de mii de kilometri cu bicicleta sau pe jos.  Imediat după ce s-a angajat ca electrician la Energo montaj, și-a continuat studiile, terminând 7 clase. A făcut cursuri de calificare la locul de muncă pentru operator la Schela de extracție a petrolului Icoana unde s-a mutat cu serviciul.

În 1970, pastorul Iosif Sărac, girant al bisericii din Potcoava, un om cu inimă mare și dragoste pentru Dumnezeu, văzând nevoia unui pastor local, dar și dedicarea cu care slujea  bisericile din zonă, a discutat cu Florea Cruceru ca să revină în lucrare dacă departamentul cultelor vor accepta. În acel moment era operator la stația de Dezbenzinare Icoana. La 1 ianuarie 1970 a intrat iar în lucrare oficial, slujind până în 1983 ca pastor al cercului de biserici din Olt, Teleorman și Argeș. Comunitatea de București urma să contribuie cu 1/3 din salariu, restul urmând să fie acoperit de biserica din Potcoava. Tot pastorul Iosif Sărac a avut inițiativa construcției noii clădiri a bisericii din Potcoava, care a fost inaugurată în vara anului 1970, fiind construită fără autorizație. Prin multe minuni a rămas în picioare. Și clădirea bisericii din Floru a fost construită fără autorizație, cu ajutorul fostului torționar Mudava care la vremea construcției era inspector de culte și pe care Dumnezeu l-a folosit ca să construiască clădirea fără autorizație.  În Teleorman a slujit în Balaci și a redeschis biserica din Tecuci-Kalinderu. A lucrat în Argeș la Miroși, Râca, iar Dumnezeu l-a ajutat să înființeze biserici la Țițești (unde biserica a funcționat fără autorizație), Câmpulung (biserica adunându-se la Biserica Evanghelică Română tot fără autorizație) și la Pitești. În cea mai mare parte a străbătut aceste localități pe jos iarna sau pe bicicletă vara, mergând în circuite de câte 3 zile pentru a vizita credincioșii răspândiți în 20 de localități diferite.

În 1973 a semnat memoriul celor 50 de pastori baptiști, făcut de pastorul Vasile Taloș,  privitor la îngrădirile impuse bisericilor din România.

În 1974 a depus actele pentru deschiderea bisericii din Pitești și pentru deschiderea bisericii la Slatina. În ambele orașe s-a rugat în 1950, arestat fiind, pentru o biserică baptistă. Pitești a fost ultimul oraș unde a fost luat din gară de duba securității când s-a dat jos din tren. A fost dus la sediul securității unde a fost anchetat și bătut, umplut de sânge, de comandantul securității colonelul Diță Gheorghe care i-a adus aminte că a fost unul din cei doi securiști care l-au torturat cu rândul în 1954.  Trecuseră peste 20 de ani și se reîntâlneau. De asemenea, tot aici a fost interogat de mai multe ori de maiorul Ghițulescu care era tot la fel de dur precum comandantul lui. În martie 1980 a fost deschisă biserica din Pitești. Imediat după deschidere s-a retras din Pitești, fiind apreciat foarte mult de cei care l-au cunoscut. Mulți îi cinstesc și azi memoria. În Slatina, prima rugăciune pentru o biserică baptistă a înălțat-o în 1950 în beciul securității. După ce a depus actele în 1974 pentru deschiderea bisericii, i s-a spus în vara anului 1989 că „niciodată, niciodată, niciodată nu va fi o biserică de sectanți în județul unde s-a născut cel mai iubit fiu al poporului.”  În decembrie 1989, împreună cu fiul său, Viorel Cruceru, au pregătit actele pentru deschiderea bisericii din Slatina.  Biserica a fost deschisă oficial în 25.02. 1990 primul păstor fiind Florea Cruceru. Primul copil binecuvântat în noua clădire a fost nepotul pastorului Florea Cruceru, Beniamin Cruceru. Bunicul și-a binecuvântat nepotul  împreună cu Isac Ioan care participase la ordinarea lui Florea Cruceru. Actualmente Beniamin este pastor al bisericii „Harul” din Slatina.  Florea Cruceru a fost un om simplu, dar blând, modest, smerit și care avea darul evanghelizării. L-a iubit pe Dumnezeu, biserica lui Dumnezeu, dușmanii, chiar și pe frații care i-au făcut viața grea și a trăit simplu până la vârsta de 94 de ani, lăsând în urmă o mărturie deosebită care dăinuie peste ani. Credincioși sau necredincioși oamenii mărturisesc că au fost marcați de blândețea lui și compasiunea pentru toți oamenii. A plecat acasă în 22 februarie 2014 după ce cu câteva zile înainte își binecuvântase fiul, nora, nepotul și pe soția acestuia. Și-a văzut strănepoții de la cele două nepoate Rebeca și  Luiza. În 22 februarie 2014 a servit ultimul prânz pe pământul acesta apoi  s-a rugat pentru soția lui și pentru o credincioasă care îi ajuta apoi a zis: „Sunt obosit. Eu mă odihnesc un pic. Chemați-l pe Viorel, pe Delia, pe Beni și Alina să vină în vizită.” S-a întins pe pat, a împreunat mâinile a închis ochii și a plecat să se odihnească. A murit după o bătrânețe fericită și sătul de zile. La înmormântare a fost Marius Cruceru (care l-a considerat ca un tată după moartea tatălui său) cu fanfara de la Aleșd, pastorii Ghiță Alexandru, Silviu Cârlescu, Raul Costea, Nicu Andrei căruia i-a fost mentor și foarte mulți credincioși și oameni din comună. În 3 decembrie, același an, soția lui Florica a plecat după soțul ei iubit.

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El.”

 

 

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu