Cine sunt?

miercuri, 18 ianuarie 2017

Carol Telbisz, (1854-1914) a făcut bine baptiștilor



Într-un articol despre baptiști am găsit numele unui om care a făcut bine baptiștilor în vremea lor de formare (1860-1900) ca popor credincios pe meleagurile noastre străbune.
Născut într-o familie de țărani săraci la Cenad, de origine bulgară, cu puține șanse de la viață, dar  Dumnezeu i-a dat  darul să învețe și a ajuns foarte sus; doctor în drept la Viena și a fost propus să candideze,  dar fiind fiu de țăran fără titlu nobiliar nu putea accede la o funcție electivă. Oamenii care au crezut în el i-au acordat titlul de „nemeş” şi astfel a devenit primar în anul 1885, iar mandatul său s-a prelungit până în 1914.
De religie nu am găsit ce este, doar că cei de la Tribuna Poporului spun despre el: „păgânul primar al Timișoarei”. Poate avea o religie, poate nu, dar făcea dărnicie cam la toate bisericile conform cu ce spune presa din accea vreme. Am cerut ajutor la doamna Conf.dr. Mihaela Bucin,  şef de catedră, Catedra de Limba şi Literatura Română,  Facultatea Pedagogică Juhász Gyula,  după materialele ce le-a consultat,  ar putea fi catolic: „nu găsesc că primarul Telbisz ar fi avut credință, era catolic prin tradiție”.

Deși articolul este scurt și ostil atât primarului cât și baptiștilor, el ne descoperă lucruri de valoare pentru noi. Articolul este scris în 1898 sub numele: „Treceri cu duiumul”. Iată-i conținutul:
 „După cum ni se scrie din Timișoara , în vremea din urmă, locuitorii din suburbii, tot mai mult să lasă ademeniți de momelile predicatorilor baptiști. Nu mai departe, miercurea  trecută o familie a trecut la nazaricuși,  ear la  baptiști au trecut patru deodată. E mare temere, că numărul rătăciților va crește, căci păgânul primar al Timișoarei, cu a căror prilej el îi încurajează și îi îndeamnă că numai „unguritatea” și „simțul național maghiar” să și-l conserve”. 
Poporul baptist încurajat și  îndemnat de un primar simplu la origine, dar care a rămas în istorie ca unul care a dezvoltat orașul Timișoara, ridicându-l pe locul 3 după Viena și Budapesta. Dacă atât am găsit despre acest om în relația lui cu baptiștii și cum articolul este  negativ, cred că a făcut în adevăr bine neamului nostru baptist. Așa că-l prezint cu dragoste spre a cunoaște oameni de bine.

4. Aceştia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul şi au zis:
                      „Face să-i faci acest bine;
5. căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga.”

                                 (Luca 7:4-5, VDCC)
          
Mulțumim Domnului care ridică oameni prin care își crește poporul Său.

Vedeți alte surse de informare: Aici. Aici, Aici.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu