Cine sunt?

luni, 9 ianuarie 2017

Marius Silveșan - Doctor în istorie





Am prezentat nu demult un baptist, proaspăt doctor în istorie (vezi aici). Acum vin cu un alt doctor baptist mai vechi, dar tânăr și foarte activ în domeniul academic. Dar, ca orice român, are cont de Facebook, precum și un blog, unde sunt depozitate multe informații din istoria evanghelică. Lucrarea dumnealui este de mai mare amploare și de aceea vă prezint câteva date biografice, iar aepoi CV-ul cu toate lucrările sale.
Pentru cei interesați de istoria baptistă, dumnealui este omul potrivit la locul potrivit. Căutați-l, întrebați-l, cereți-i părerea și veți vedea că vă va fi de folos.

DR. MARIUS SILVEȘAN
-          Născut în București.
-          Școala generală în cartierul în care a crescut, Giulești.
-          A urmat apoi liceul.
-          1999- 2003:  Facultatea de Istorie, Universitatea din București, specializarea Istorie contemporană românească.
-          2003-2005: master în cadrul aceleiași instituții, specializarea Istoria secolului XX.
-          2008-2011: doctorat la Facultatea de Istorie, Universitatea din București, sub coordonarea acad. Dinu C. Giurescu. A absolvit doctoratul în sesiunea septembrie 2011, cu calificativul Foarte Bine, distincția Summa cum laude.  Titlul tezei de doctorat: „Dinamica raporturilor dintre stat și Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965”. Lucrarea a fost publicată la Editura „Cetatea de Scaun”, Târgoviște, 2012, sub titlul Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)



-          A mai publicat împreună cu Ioan Bunaciu o biografie a acestuia sub titlul: „Pelegrin spre Patria Cerească”.
-          Împreună cu Bogdan Emanuel Răduț, a publicat lucrarea: „Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977)”.
-          A lucrat 3 luni la Metro Voluntari, pe postul agent achiziții clienți.
-          În perioada 2005-2008, a fost profesor de istorie la mai multe școli și licee din București, printre care și Școala generală Timotheus .
-          Începând cu februarie 2012, lucrează ca bibliotecar, documentarist, redactor la Institutul Teologic Baptist din București, având atribuții multiple, printre care coordonarea activității de la Biblioteca ITBB și reprezentarea Bibliotecii în relațiile externe.
-          Este căsătorit din 2007 cu Tabita și împreună au doi copii: Ioan Albert (2009) și Aurora Emanuela (2014).




Redau CV-ul întreg, pentru că este bogat în lucrări de valoare.


 

Academic CV

                                                                                

CV european+ listă lucrări științifice
Nume și prenume: Marius Silveșan
Adresa: București

Educație

Studii postuniversitare în domeniul Biblioteconomie și știința informării, 2013
Facultatea de Litere, Universitatea din București

Doctorat în Istorie, Universitatea din București, 2011
Domenii: Istoria secolului XX, Comunism, Relația Biserică-Stat
Teza de doctorat: Dinamica raportului dintre Stat şi Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965. (susținută în sesiunea septembrie 2011 – calificativul foarte bine, distincția „Suma cum laude”)
Master în Istorie, Universitatea din București, 2007
Domenii: Istoria secolului XX, Istoria socială
Disertaţia: Societatea românească între anii 1975-1989.

Licenţă în Istorie, Universitatea din Bucureşti, 2003
Domenii: Istorie, Viaţa cotidiană
Lucrarea de licenţă: Viaţa cotidiană a românilor din mediul urban între anii 1960-1975

Civic education Project & Universitatea din Bucureşti, 2001
Seminar: Istoria Imperiului Otoman (1300-1922)

Experiență profesională

Bibliotecar, documentarist, redactor – Institutul Teologic Baptist din București (febr. 2012 – prezent)
Profesor de istorie – Şcolile din Bucureşti:
Şcoala Generală ‘Timotheus’ – Sept 2006- Aug. 2008
Şcoala Generală ‘George Bacovia’ - Mar.2006 – Aug.2006       
Colegiul Tehnic ‘Traian’- Sept.2005-Aug.2008
Liceul de coreografie ‘Floria Capsaly’- Sept.2005-Feb.2006

Stagii de documentare şi cercetare


Stagiu de inițiere în biblioteconomie organizat de către Biblioteca Centrală Universitară București în luna februarie 2012, absolvit cu nota 10 (calificativul foarte bine)
Stagiu de cercetare și documentare la Open Society Archive (OSA), Budapest, Hungary, deținătoare a unei părți din arhiva RFE/RL (Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute) http://www.osaarchivum.org/, perioada (iunie-septembrie 2010).

Stagiu  de documentare și cercetare la Central European University (CEU), Budapest, www.ceu.hu/, The Central European University Budapest Library's, www.library.ceu.hu/,  în perioada iunie-septembrie 2010,

Stagiu de documentare în Biblioteca IBTS  (International Baptist Theological Seminary) al Federaţiei Baptiste Europene,  Praga,  Republica Cehă, iulie 2009; http://ibts.eu/library


Activităţi de documentare şi cercetare


Arhiva Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Bucureşti (AINMER)
Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte, Bucureşti (ASSC)
Arhivele Naţionale Istorice Centrale ,Bucureşti (ANIC)
Biblioteca Central Universitară ,,Carol I” București
Biblioteca Facultăţii de Istorie, Universitatea din București
Biblioteca Institutului Teologic Baptist Internațional (IBTS), Praga, Republica Cehă.
Biblioteca Institutului Teologic Baptist din București
Open Society Archive (OSA), Budapest, Hungary
The Central European University Budapest Library's (CEU)
Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS)
Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, București (ADMAE)
Arhiva Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (AUBCBR)

Licenţe/Certificate


Certificat de competenţe lingvistice pentru limba engleză, emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Universitatea din Bucureşti, Centrul pentru limbi străine. (Nivelul B2 şi C1) în Septembrie 2008.

Agent de turism-ghid, emis de Ministerul Turismului (2008)

Aria de interes

• Istoria politică şi socială a României contemporane, în principal după cel de-al doilea război mondial.
• Istoria creștinismului în România, în principal relația Biserică-Stat, represiunea regimului comunist asupra Bisericii şi istoria comunităților evanghelice.
• Istoria orală

Publicații

A.     Cărți

  1. Cărți publicate ca unic autor
Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, (410 p).  (ISBN 978-606-537-145-3).
  1. Cărți publicate ca și coautor
Ioan Bunaciu, Marius Silveșan, Pelerin spre patria cerească, București, 2013, (184 p).
Marius Silveșan; Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977), Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014, (136 p). (ISBN 978-973-53-1177-3)
3.      Capitole de carte
„Literatură și societate” în Cătălin Dupu, Sublimul imperfecțiunii, Editura Cetate Deva, Deva, 2016, pp. 144-171.
„Iosif Țon și apărarea libertății religioase în comunism” în volumul Sfinți, eroi și martiri., coordonat de Olimpiu Manuel Glodarenco, Paul Bocănete Cristina Constantin, Editura SITECH, Craiova, 2016, pp. 556-568. (ISBN 978-606-11-5618-4).

„Evoluția legislației religioase referitoare la baptiștii din România în timpul regimului Antonescu” în Jurnalul libertății de conștiință 2015, Iar Editions Sic 2015, coordonatori Ganoune Diop, Mihnea Costoiu, Liviu – Bogdan Ciucă, Nelu Burcea, pp. 271-290 (ISBN 978-2-9532450-4-2).
„Comunitatea baptistă din România – metode și instrumente de cercetare” în volumul Sfinți, eroi și martiri. Sesiunea Națională de Comunicări Științifice. Ediția I Mânăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus 9-13 septembrie 2015, coordonat de Olimpiu Manuel Glodarenco și Paul Bocănete, Editura Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Editura SITECH, Craiova, 2015, pp. 242-251.

„Istoria unei instituții evanghelice: Seminarul Teologic Baptist din România” în volumul Tradiție, istorie, armată. Lucrările Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice „Tradiție, Istorie, Armată”, Ediția a II-a, Constanța, 4-5 iunie 2015, coordonat de Olimpiu Manuel Glodarenco, Editura Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Editura SITECH, Craiova, pp. 323-335.
 „Identitatea baptistă și comunismul în România” în volumul Identități sociale, culturale, etnice și religioase în comunism, coordonat de Cosmin Budeancă și Florentin Olteanu, Editura Polirom, Iași, 2015, pp. 386-402. Volumul reunește lucrările prezentate la ediția a IX-a a simpozionului internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus, derulat între 9-12 iulie 2014 a apărut la Editura Polirom sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și a Memorialului Rezistentei Anticomuniste „Țara Făgărașului”.

„Învățământul în timpul Domnitorului Constantin Brâncoveanu” în volumul Cultura brâncovenească în contextul culturii europene. Simpozion științific 22-24 septembrie 2014, Mânăstirea Sâmbăta de Sus, Editura Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Editura SITECH, Craiova, Colecția Studii, pp. 214-237. Coordonator volum Olimpiu Manuel Glodarenco.
„Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă”, articol publicat în volumul Stalinizare şi destalinizare. Evoluții instituționale și impact social, coordonat de Cosmin Budeancă şi Florentin Olteanu, Editura Polirom, Iași, 2014, pp. 275-293.
,,Pastorii baptiști din România între anii 1948-1965” în volumul Destine individuale și colective în comunism, Editura Polirom, Iași, 2013, pp. 282-305. Editori volum: Constantin Olteanu și Cosmin Budeancă,
„Romania’s Baptist Churches under the persecution of the Communist Regime. Reply and resistance actions” în Remembrance in time/ed.: Elena Helerea, Gabriela Mailat, Florentin Olteanu, Editura Universității „Transilvania” Brașov, 2012, 2 vol. Vol. I Communist Regimes – Repression and Resistance. Policies of Communist Regimes. 2012,  pp. 143-152. Volumul a fost publicat și în format ebook: Partea I  Communist Regimes – Repression and Resistance. Policies of Communist Regimes. 2012,  pp. 143-152.
„Bisericile Baptiste din România sub persecuția regimului comunist. Acțiuni de răspuns și rezistență” în volumul în Remembrance in time/ed.: Elena Helerea, Gabriela Mailat, Florentin Olteanu, Editura Universității „Transilvania” Brașov, 2012. Ebook, Partea II  Lucrări susținute la Simpozionul internațional „Regimurile comuniste - Memorie recentă pentru o societate deschisă,  pp. 745-765.
 „Relaţia dintre Cultul Baptist şi statul român între anii 1948-1989. Studiu de caz: alegerile la comunităţile baptiste din anul 1975”, articol în volumul Sfârşitul regimurilor comuniste. Cauze, desfăşurare, consecinţe. Editori: Constantin Olteanu (Memorialul Rezistenței Anticomuniste „Țara Făgărașului”) și Cosmin Budeancă (Institutul de Investigarea a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2012.

B.     Articole

  1. În reviste științifice de specialitate
Silveșan M., „Libertatea evanghelicilor reflectată în literatura postdecembristă. Istoria recentă a evanghelicilor români în scrierile lui Cătălin Dupu”, în Jurnalul libertății de conștiință, 4/2016 ce cuprinde lucrările Conferinței științifice internaționale „Libertatea religioasă și de conștiință în contextul securității sociale”, Editura IarSic, Les Arcs, France, 2016, pp. 130-149.  (ISSN 2495-1757)
 Silvesan M., „Impactul Primului Război Mondial în viața comunităților Creștine Baptiste din România Mare.” În Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române, Nr. XVII/2014. (http://www.icsumures.acad-cluj.ro/anuare/rezumate%202014.pdf, p. 8) Accesat 31.01.2014.
Silvesan M.,  The Intellectuals in the Evangelical Churches during the Communist regime”, articol în BRUKENTHALIA, Revistă Română de Istorie Culturală, Supliment al Revistei Brukenthal. Acta Musei, Senior Editor: Mihaela GRANCEA, Professor, ‘Lucian Blaga’ University, Sibiu,   Editura Muzeului Național Brukenthal, Sibiu/Hermannstadt, 2013, pp. 130-139. 
Silvesan M., ,,Considerații de ordin demografic privind orașul românesc între 1960-1975”, articol în Studia Universitatis Cibiniensis. Series Historica, Vol. VI, 2009, pp.199-215. (Disponibil on-line la adresa http://istorie.ulbsibiu.ro/studia/studia6/Silvesan.pdf, accesat 28.06.2012)
  1. Articole de popularizare a istoriei bisericii 
„Istoria Seminarului Teologic Baptist din București: binecuvântări și provocări I” în Revista Creștinul Azi, Nr. 4 (159), iulie-august 2016, pp. 14.16.
„Ce sunt baptiștii? Protestanți sau neoprotestanți?” în Revista Farul Creștin, Arad, septembrie 2015, p.
„Conferința Științifică «Bisericile  Evanghelice din România în secolul XX: aspecte istorice și identitare»”, în Revista Farul Creștin, Arad, iulie 2015, p. 2.
„Constantin Adorian, omul prin care baptismul trece la români” în Mariș Daniel Marius, Colda Teodor-Ioan,  Constantin Adorian: un lider baptist vizionar, Editura Carmel Print, Arad, 2015, pp. 191-192.
„Țărmul de Aur 2014” în Revista Farul Creștin, Arad, octombrie 2014, p. 14.
„Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965”, în Revista Farul Creștin, Arad, Iulie 2014, p. 2.
„Creștini Baptiști tipăresc Biblia la București în 1987” în Revista Farul Creștin, Arad, Ianuarie 2014, p. 6.
„Implicarea baptiștilor români în acțiuni de protest social împotriva regimului comunist” în Revista Creștinul Azi, nr. 4/2013 (141), iulie-august 2013, pp. 9-10.
Ioan Bunaciu, Marius Silveșan, „Despre martirii noștri” în Revista Creștinul Azi, nr. 4/2013 (141), iulie-august 2013, pp. 7-8.
„Deschiderea anului universitar 2012-2013” în Revista Creștinul Azi, nr. 5/2012 (136), septembrie-octombrie 2012, p. 2.
„ATUNCI ȘI ACUM: Festivitatea de absolvire la Seminarul Teologic Baptist și la Institutul Teologic Baptist” în Revista Creștinul Azi, nr. 4/2012 (135), iulie-august 2012, pp. 11-13. Revista este disponibilă și on-line la adresa http://revistacrestinulazi.ro/wp-content/uploads/2012/08/CA4.swf (accesat 16.08.2012)
„Pot avea informatorii rol pozitiv?” în Revista Creștinul Azi, nr. 3/2012 (134), mai-iunie 2012, pp. 10-12. Revista este disponibilă și on-line la adresa http://revistacrestinulazi.ro/wp-content/uploads/2012/06/Crestinul-Azi-3.swf (accesat 23.06.2012)
„Sărbătoarea Paștelui în atenția organelor de partid” în Revista Creștinul Azi, nr. 2/2012 (133), martie-aprilie 2012, pp. 16-17. Revista este disponibilă și on-line la adresa http://revistacrestinulazi.ro/wp-content/uploads/2012/05/CA2-2012.swf (accesat la 17.05.2012)
„Tentativa de naționalizare a Seminarului Teologic Baptist” în Revista Creștinul Azi, nr. 1/2012 (132), ianuarie-februarie 2012, pp. 17-18.
„Ordinul secret al Mareșalului Antonescu privind deportarea baptiștilor în Transnistria” în Revista Creștinul Azi, nr. 6/2011 (131), noiembrie-dec. 2011, pp. 18-19.
,,Personalități marcante ale baptiștilor români (1874-1984)”, în Creștinul Azi, Revista Bisericilor Creștine Baptiste din România, Nr. 5/2011 (130), septembrie-octombrie 2011, p.12. [Prezentare a cărții Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei în Bisericile baptiste din România 1874-1984 de Ioan Bunaciu. Editura Făclia, Oradea, 2011]
„Acțiuni de contestare și răspuns față de acțiunile statului II. Reacția pastorilor baptiști” în Revista Creștinul Azi, nr. 4/2011 (129), iulie-august 2011, pp. 18-20.
„Acțiuni de contestare și răspuns față de acțiunile statului. Reacția pastorilor baptiști” în Revista Creștinul Azi, nr. 3/2011 (128), mai-iunie 2011, pp. 7-8.
,,Ioan Bunaciu. Două titluri noi și o aniversare”, în Creștinul azi, Revista Bisericilor Creștine Baptiste din România,  Nr.1(126), ianuarie-februarie 2011, p. 19.
,,Ioan Bunaciu la 86 de ani” în Ioan Bunaciu, Concepția baptistă despre lucrarea Duhului Sfânt, Editura Uniunii Baptiste, București, 2011, pp. 117-118.
,,Ioan Bunaciu: 60 de ani de slujire cu evanghelia în România (file de lectură a cărții Ioan Bunaciu, Umblând pe ape printre stânci, București, 2009, 112 p. și anexe)”, în Creștinul azi, Revista Bisericilor Creștine Baptiste din România, Nr. 2/2010 (121), martie-aprilie 2010, p.19.
  1. Articole în curs de publicare
 „Între control și rezistență. Afirmarea identității baptiste în România anilor ‘80” articol în volumul După 20 de ani. Perspective asupra căderii comunismului în România: cauze, desfășurare, consecințe, editor Dorin Dobrincu.
            ,,Bisericile Creștine Baptiste din România. Aspecte ale secularizării între anii 1948-1965”, articol în volumul Secularizarea și Europa contemporană – particularitățile Europei Centrale și de Est, editor lector univ. dr. Ionuț Popescu, Universitatea ,,Babeș – Bolyai” Cluj - Napoca, Facultatea de Teologie Greco-catolică Departamentul Oradea.
  1. Postfețe
„Creștinii în «Epoca de Aur» a comunismului românesc”, postfață la cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu, Editura Cetate Deva, Deva, 2014, pp. 117-120.
„Libertatea: un drept al omului”, postfață cărții La est de libertate de Cătălin Dupu, Editura Cetate Deva, 2015, pp. 113-116.

C.      Comunicării


Participare la Simpozionului Internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus,  Ediția a XI-a, 1-4 septembrie 2016, „Opoziție și solidaritate în comunism”. Organizatorii evenimentului: Fundația Culturală „Negru Vodă” Făgăraș, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Muzeul Rezistenței Anticomuniste Făgăraș, Universitatea Transilvania din Brașov, Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” și Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus., prin susținerea comunicărilor: Adaptare și tactici de supraviețuire în comunism a credincioșilor baptiști din România; Prietenie și solidaritate în apărarea libertății religioase în comunism: Iosif Țon și Silviu Cioată (în colaborare cu Bogdan Emanuel Răduț).
„Libertatea evanghelicilor reflectată în literatura postdecembristă. Istoria recentă a evanghelicilor români în scrierile lui Cătălin Dupu”, - Conferința științifică internațională „Libertatea religioasă și de conștiință în contextul securității sociale”, București, septembrie 2016. Organizatori Asociația Conștiință și Libertate în colaborare cu Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților. București, Palatul Parlamentului, 29 septembrie 2016.
Participare la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice. „Sfinți, eroi și martiri” Ediția I, desfășurată în perioada 9-13 septembrie 2015, la Făgăraș – Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus. Organizatori: Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Culte, Mitropolia Ardealului, Mânăstirea „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Universitatea „Tomis” – Constanța, prin susținerea comunicării Comunitatea baptistă din România – metode și mijloace de cercetare.
      Participare la Simpozionului Internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus,  Ediția a X-a, 8-11 iulie 2015, „După 25 de ani. Evaluări și reevaluări istoriografice privind comunismul”. Organizatori: Fundația Culturală Negru Vodă – Făgăraș, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Fundația Culturală „Negru Vodă” Făgăraș, Memorialul Rezistenței Anticomuniste „Țara Făgărașului”, Asociația Culturală „Mozaic” Cluj-Napoca, prin susținerea comunicării Istoriografia Bisericii Baptiste din România în secolul XX.
                        Participare la Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice „Tradiție, Istorie, Armată”, Ediția a II-a, Constanța, 4-5 iunie 2015. „Regele Ferdinand I” prin susținerea comunicării Istoria unei instituții evanghelice: Seminarul Teologic Baptist din România. Organizator: Muzeul Militar Național al României „Regele Ferdinand I”
                        Participare la Conferința Științifică „Bisericile  Evanghelice din România în secolul XX: aspecte istorice și identitare”, București, 31 martie 2015 prin susținerea comunicării Federația Reprezentativă a Cultelor Evanghelice Recunoscute din R.P.R. și necesitatea colaborării evanghelicilor români în comunism. Organizatori: Centrul de Cercetare pentru Studii Istorice și Teologice Baptiste din cadrul Institutului Teologic Baptist din București împreună cu Centrul de Cercetare a Credinței și Culturii din cadrul Universității din București.
                        Participare la Simpozionul științific Cultura brâncovenească în contextul culturii europene, desfășurat în perioada 22-24 septembrie 2014, la Făgăraș – Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus. Organizatori: Guvernul României Secretariatul de Stat pentru Culte, Mitropolia Ardealului, Mânăstirea „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” prin susținerea comunicării Învățământul în timpul Domnitorului Constantin Brâncoveanu.
                        Participare la Simpozionului Internațional Identități culturale, etnice și religioase, Ediția a IX-a, 9-12 iulie 2014, Făgăraș – Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus. Organizatori: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Fundația Culturală „Negru Vodă” Făgăraș, Memorialul Rezistenței Anticomuniste „Țara Făgărașului”, Asociația Culturală „Mozaic” Cluj-Napoca, prin susținerea comunicării Identitatea baptistă și comunismul în România.
                             Participare la Simpozionului Internațional Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social. Ediția a VIII-a, 4-7 Iulie 2013, Organizatori: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Fundația Culturală „Negru Vodă” Făgăraș, Memorialul Rezistenței Anticomuniste „Țara Făgărașului”, Asociația Culturală „Mozaic” Cluj-Napoca, prin susținerea comunicării Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă.
                        Participare la Simpozionului Internațional Memorie recentă pentru o societate deschisă Ediția a VII-a, 1-4 august 2012, Făgăraș – Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus. Organizatori: Fundația Culturală „Negru Vodă” Făgăraș, Memorialul Rezistenței Anticomuniste Făgăraș, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Universitatea Transilvania din Brașov, prin susținerea comunicării Bisericile Baptiste din România sub persecuția regimului comunist. Acțiuni de răspuns și rezistență.
                        Participare în calitate de invitat la manifestarea științifică Jean Calvin pe înțelesul tuturor. Chemare la reformare spirituală, organizată în data de 29 octombrie 2011 la București de Institutul Teologic Baptist din București, Facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea București, Societatea Teologică „Baptismos”, Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din București. În cadrul acestei manifestări am susținut comunicarea Reforma protestantă și reforma lui Calvin la Geneva. Un scurt istoric.
                        Participare în calitate de lector la Simpozionului Internațional Condamnarea comunismului – între justiție și istorie, Ediția a VI-a, 30 iunie-3 iulie 2011, Făgăraș – Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus. Organizatori: Fundația Culturală Negru Vodă – Făgăraș, Memorialul Rezistenței Anticomuniste Făgăraș, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, prin susținerea comunicării Acțiuni de rezistență ale Bisericilor Creștine Baptiste din România față de constrângerile și controlul regimului comunist.
                        Participare la Sesiunea anulă de comunicări științifice, ediția a VI-a, organizată de către Asociația Studenților la Istorie ,,Dacia” (ASID) din cadrul Universității din București, desfășurată la București în perioada 4-6 mai 2011 sub genericul Istorie și propagandă prin susținerea comunicării Propaganda ateistă în România anilor '50-'60. Studiu de caz: Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii (S.R.S.C.).
Participare la Simpozionul internațional Secularizarea și Europa contemporană – particularitățile Europei Centrale și de Est, organizat de către Universitatea ,,Babeș – Bolyai” Cluj - Napoca, Facultatea de Teologie Greco-catolică Departamentul Oradea, Episcopia Română Unită cu Roma,  Greco-catolică de Oradea Mare,
desfășurat la Oradea în perioada 4-5 martie 2011, prin susținerea comunicării Dinamica raporturilor dintre Stat și Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965.
Participare la Simpozionul Internațional Destine Individuale și colective în comunism, Ediţia a V-a, 22-25 iulie 2010, Făgăraş,- Sâmbăta de Sus, prin susţinerea comunicării: Pastorii baptiști în România 1948-1965, organizat de Fundația Culturală ,,Negru Vodă”, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Mânăstirea ,,Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus, Universitatea de Arte București, Asociația Culturală ,,Mozaic” Cluj-Napoca.
Participare la Sesiunea anulă de comunicări științifice, ediția a V-a, organizată de către Asociaţia Studenților la Istorie ,,Dacia” (ASID) din cadrul Universității din București, desfăşurată la București în perioada 5-7 mai 2010, prin susţinerea comunicării  Dinamica raporturilor dintre Stat și Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965.Studiu de caz: cadrul legislativ.
Participarea la Sesiunea anulă de comunicări științifice, desfășurată sub genericul: Sub semnul lui Clio, ediția a IV-a, organizată de către Facultatea de Istorie și Patrimoniu ,,Nicolae Lupu” din cadrul Universității ,,Lucian Blaga” din Sibiu, desfășurată la Sibiu în data de 16 aprilie 2010, prin susţinerea comunicării Între control şi rezistență. Dinamica raporturilor dintre stat și Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965.
Participare la Conferinţa După 20 de ani. Perspective asupra căderii comunismului în România: cauze, desfăşurare, consecinţe, organizată de către Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului din cadrul Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iaşi în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în Romania şi Fundaţia Konrad Adenauer, desfăşurată la Iaşi în perioada 12-13 noiembrie 2009, prin susţinerea comunicării Între control şi evaziune: Biserica Baptistă în România anilor ’80.
Participare la Simpozionul Internaţional Sfârşitul regimurilor comuniste. Cauze, desfăşurare, consecinţe. Ediţia a IV-a, 25-28 iunie 2009, Făgăraş,- Sâmbăta de Sus, prin susţinerea comunicării : „Relaţia dintre Cultul Baptist şi statul român între anii 1948-1989. Studiu de caz: alegerile la comunităţile baptiste din anul 1975”, organizat de Fundația Culturală ,,Negru Vodă”, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), Mânăstirea ,,Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus, Universitatea de Arte București, Asociația Culturală ,,Mozaic” Cluj-Napoca cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer.

Participare la Sesiunea de comunicări a doctoranzilor din cadrul Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti, 24 Aprilie 2009, prin susţinerea comunicării: ,,Între evaziune şi control. Timpul liber în comunismul românesc”.

1.      Workshop-uri
Workshop: Persecuţia Bisericii în România. Cazul Evanghelicilor. Proiect de istorie orală, organizat de Centrul pentru Studiul Istoriei Protestantismului din Iaşi, Iași, Iunie 2009.

2.      Școli doctorale
Participare la Școala doctorală Condițiile teoretice ale lucrării de doctorat, organizată de către Universitatea din București, la Moeciu, Complex Grădiștea județul Brașov în perioada 25-28 martie 2011.
Participare la Şcoala de vară organizată de către Şcolile Doctorale de Istorie, Matematică, Filosofie, Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti în localitatea Sinaia, 25-27.09.2009.

5.      Tutoriat

Tutore la cursul Cercetare, redactare în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, 2012-prezent.
Activităţi de tutoriat cu studenţii de la programul masteral de învăţământ la distanţă în anul şcolar 2008/2009, (coord. Conf.univ. dr. Ecaterina Lung)
            Activităţi de tutoriat cu studenţii din anii II şi III ai Facultăţii de Istorie, Universitatea din  Bucureşti în anul şcolar 2008/2009 (coord. Lect. univ. dr. Daniela Zaharia)
Asistent examinator (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie, 2008-2011)

6.      Alte activităţi

Colaborator al Revistei „Creștinul Azi” (2010 – prezent)

Editor al site-ului pe teme de istorie religioasă, Istorie Evanghelică
          http://istorieevanghelica.ro (2009 - prezent)
Participare la dezbaterea „Cazul Bodnariu de la ei la noi” organizată de Biserica Creștină Baptistă Adonai din București alături de Conf. Univ. dr. Octavian Baban (Institutul Teologic Baptist din București), Lect. Univ. dr. Alexandru Vlașin (Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București), Dr. Roxana Gavrilă (jurist). Moderator: Pastor Dr. Costel Ghioancă. București, februarie 2016.

Inițiator și organizator din partea Institutului Teologic Baptist al Conferinței științifice „Bisericile evanghelice din România în secolul XX” care s-a desfășurat la Institutul Teologic Baptist din București în data de 31 martie 2015. Din punct de vedere instituțional evenimentul a fost realizat de Centrul de Cercetare pentru Studii Istorice și Teologice Baptiste din cadrul Institutului Teologic Baptist din București și Centrul de Cercetare al Credinței și Culturii din cadrul Universității din București în parteneriat cu Revista Creștinul Azi și Site-ul IstorieEvanghelica.ro.
                       
                        Participare alături de Cătălin Vasile (Team leader pe divizia wireless și Consultant tehnic Motorola Solutions pe Europa Centrală și de Est) și Dr. Constantin Ghioancă (teolog și pastor al Bisericii Baptiste Adonai din București), la dezbaterea publică „Secretele succesului în carieră” organizată de către Biserica Baptistă Adonai București în data de 24 noiembrie 2013.

Referent științific al lucrării, Din istoria Creștinilor după Evanghelie: culegere de documente, Bogdan Emanuel Răduț (editor),  Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013.

Coordonator de echipă pentru proiectul UniBuc Classica în anii universitari 2008/2009, 2009/2010, derulat de către Universitatea din Bucureşti. (coord. Conf. Univ. dr. Ecaterina Lung)  http://www.unibuc.ro/CLASSICA/

Participant în calitate de profesor coordonator împreună cu un grup de elevi la Sesiunea de referate Momente contemporane - România 2007, organizată de către Inspectoratul Şcolar al Sectorului 2 în colaborare cu Şcoala cu clasele I-VIII Nr.71 ,,Iovan Ducici" Bucureşti, cu referatul: O.N.U”.

7.      Interviuri

Radio Vocea Evangheliei Suceava (martie 2013) – realizat de către David Reguș
Radio Vocea Evanghelie Oradea (august 2014) – realizat de către Dr. Daniel Tanc
Radio Vocea Evangheliei Constanța ( august 2014) – realizat de către Nelu Roșu
"Isus Hristos este Modelul Suprem de viață și fericire" Interviu cu Cătălin Dupu publicat în cartea Farul de la capătul inimii de  Cătălin Dupu, Editura Cetate Deva, Deva, 2014, pp. 119-125.
Radio Vocea Evangheliei Timișoara (decembrie 2014) – realizat de către Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei Sibiu (martie 2015) -  realizat de către Dorin Rus

2 comentarii: