De ce a trebuit să vină poporul baptist la poporul român

Dumnezeu spune prin Cuvântul său următoarele:

„Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.”
(Marcu 16:15-16, VDCC)

Mesajul este clar și simplu: „propovăduiţi Evanghelia” . Această lucrare au făcut-o baptiștIi când au venit la poporul nostru român. Nu au adus cu ei nici o tradiție, datină, obicei, ci Biblia pe care o purtau cu ei și mesajul ei îl răspândeau cu simplitate și pe înțelesul oamenilor.

Foaia „Biserica și Școala” 1902 relatează despre parohul George Cherecheiu din Pedigd,  face cercetări despre pocăiți și constată: 

„aveau în buzunar testamentul vechiu și cu cartea de cântări a lui Gheorghe Șimonca”.

Aici poate se face o eroare voită sau o scăpare, pentru că baptiștii nu foloseau Testamentul Vechi singur, doar întreaga Biblie sau Noul Testament.

Predicarea Evangheliei de către Biserica străbună a eșuat și din cauza limbii vorbite. Un exemplu este și constatarea făcută de „Revista Literară” 1888.

”Curentul cultural grec la români: „de atunci (sec. IX) limba slavonă a luat locul celei grecești, atât în biserică, cât și în școală”…. „biserica fără carte nu poate exista, nici prospera. Cultura aceasta însă la Români, după ideile acelui timp, a continuat a se face, conform obiceiului tradițional, tot în limba slavonă”.

„Românii, deprinși cu biserica și cu cultura slavonă, n-au arătat în vechime tendințe de a-și româniza biserica și a-și cultiva limba  și au rămas în acea stare până în timpul reformei apusene, care a fost o mare revoluțiune contra despotismului nesuferit al catolicismului papist din apusul Europei”. 

„Epoca de la Vasile Lupu și Mathei Basarab, cu dreptul, constituie o epocă deosebită, cu caracter propriu, prin o dezvoltare intelectuală superioară timpilor precedenți, de acum slavonismul dispare cu repeziciune la Români, iar în locul slavonismului ia preponderență helenismul, care, la rândul său a contribuit la cultura limbei și literaturei Române”.

Putem vedea și controversele în jurul Noului Testament 1648, dacă are sau nu influență reformată, calvină apuseană; unii zic da, alții nu, dar putem să constatăm că Biserica ia măsuri și începe să revină la Cuvânt, dar apare o mai mare problemă.

Nicolae Iorga vorbește despre Sinodul din Târgoviște  1659:

„Dar Mihnea nu se dă bătut. La scrisoarea din 5 Martie (1659) el răspunde la 21, punct de punct. Ca unul ce a cetit Istoria bisericească a lui Sozomen, scrierile lui Teodoret, Prescurtarea, „Sinopsis”, a lui Cedren, ca unul care e orientat în toată Scriptura și literatura patristică, putând vorbi cu competență de orice erezii, el argumentează larg și bine. A vrut să oprească „după nevoile timpului și locului” beția din mânăstiri, a vrut să împiedice desfrâul”.

Denumim acest fapt prin eșuarea celor puși să predice Evanghelia.

 Dr. Ath. M. Marienescu, Membru al Academiei Române scrie în 1905:

„La biserică au început s-o rărească bărbații cam le la 1860, și mai pe urmă femeile, așa că astăzi bisericile se văd pline de oameni numai la hram și mai ales pe la Sărbătorile Crăciunului, Bobotezei și la Paști; încolo, peste an, câțiva bătrâni și câteva femei. Numărul spovediților și al împărtășiților a scăzut; îngrijirile pentru răposați s-au împuținat… divorțurile, căsătoriile nelegiuite se înmulțesc, iar seriozitatea în educațiunea copiilor s-a slăbit. pag 147.

Cauza ar fi alcoolul, vezi din pag 146.

Între anii 1845-1860 se ivește un hoț de vite în sat, dar la data din urmă și până mai anii trecuți, ajunseseră să fie vreo 5-6 hoți. pag 148.

Omoruri, pag 148 la 1863, primul omor”.

Ca să nu fiu acuzat de cine știe ce, mai dau un citat din „Unirea, foaie bisericească-politică” 1897 în articolul de pe prima pagină: Phthisis religios scrie cauza care duce la deslipirea oamenilor de biserica strămoșească și la acceptarea noii credințe baptiste:

 „nemulțumirea poporului cu procedura preoților și beția lucrătorilor”.

Problema nu era doar la noi, românii, ci era răspândită și era reflectată de scriitori.

În cartea „Ierusalim” de  Selma Lagerlof  1852 București, deși este un roman, spune o realitate la capitolul: „La învățătorul satului”

 „ De 80 de ani, de când viețuiau Ingmarii în comună, nu se pomenise acolo un om cărui să-i fi dat în gând să înnoiască religia care era mama oblăduitoare a tuturor. Auziseră sătenii că ici și colo se formează secte religioase: baptiști și alții, dar spuneau, râzând, că parascovenii de asta sunt bune pentru cei din Appelbo și Gagnef. La ei nu o să pătrundă niciodată prostiile astea. Toți veneau la biserică, regulat, chiar pe viscolul cel mai mare. Predicatorul nu era un om excepțional, dar ei se duceau la biserică numai ca să cinstească numele Domnului și nu ca să asculte o predică frumoasă. Numai învățătorul îndrăznea câteodată să spună. Predicatorul nostru are o singură predică pe care o repetă într-una..Învățătorul satului era singurul necăjit de insuficiența pastorului”. Pag. 37. „într-una din zile, se adună câțiva notabili ai satului și foarte îngrijorat le spusese că are de gând să înceapă un ciclu de predici pentru luminarea și întărirea oamenilor în credința cea veche, care parcă a început să slăbească.. Trebuiau pregătiți oamenii pentru ziua când vor cădea peste ei misionarii sectelor”. Pag 39.

Învățătorul satului spune preotului: „Părerea mea este că suntem amenințați de o invazie de eretici și sectanți. Trebuie să ajutăm biserica cu orice chip”. Pag 39.

 Constatăm că baptiștii au venit cu Evanghelia pe un ogor în care vestirea Evangheliei nu era o prioritate pentru cei ce trebuiau să facă acest lucru.

Dumnezeu însă veghează ca Evanghelia să fie vestită la toate popoarele, națiunile și limbile.

„Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod”. (Apocalipsa 14:6)

În aceste împrejurări au venit baptiștii care au fost bine primiți de popor, dar criticați de biserica cuvântătoare.