Cine sunt?

miercuri, 25 iulie 2018

Frați, surori și cinstiți cetitori ai blogului „Istorie Baptistă”


A trecut o vreme bună de când nu am mai postat și dumneavoastră tot ați trecut pe la blogul meu. Vă mulțumesc mult.
Să nu credeți că am intrat în concediu sau poate am plecat prin ceva ținuturi.
Din anul 1990 de când am intrat în lucrare ca păstor, nu am avut concediu, decât doar o singură dată, la un Crăciun. Da, este de necrezut ca un pastor să meargă în concediu de Crăciun. Ce-i drept și eu m-am plâns că nu am concediu  și Domnul mi l-a dat. Mai erau câteva zile și eram tare bucuroși de apropierea sărbătorilor. Într-o dimineață, degetul mare de la mâna dreaptă era roșu, începea să se umfle și mă durea. Am pus pe el tot ce am știut și ce m-au învățat alții, dar durerea se amplifica. Nemai putând îndura, am mers la doctorul de familie, m-a trimis de urgență la spital, mi-a făcut radiografie, m-a trimis la medic chirurg care m-a internat de urgență.
Am protestat la doctor că nu pot rămâne, eu fiind pastor, doctorul a spus cam râzând: „nu-i bai că vei face cu mine Crăciunul și nu te teme că va face altcineva slujba dumitale”.  Și așa a fost, că pe 25 Decembrie am fost pe masa de operație și până după sărbători am fost în concediu.
Să revin la cele de azi. Am plecat într-un turneu în țară să întâlnesc urmași din familiile înaintașilor noștri. Sunt multe familii care știu multe lucruri, au poze vechi care ne sunt de folos nouă  azi.
Din familia Slăv despre care am scris AICI.
Din familia Popoviciu de la Petriș despre care am scris AICI.
Aceștia știu câte ceva despre participarea baptiștilor la Marea Unire și cum să nu-i vizitezi când  este anul centenarului.
Am venit acasă și timp de aproape o săptămână, împreună cu un grup de frați din Chattanooga, Georgia, am avut activități cu copiii, tineri și bătrâni la Biserica Baptistă „Sfânta Treime” din Târgu Lăpuș. Au plecat frații bucuroși,  eu și mai bucuros că o să mă pun la scris despre participarea baptiștilor la Unire. Bucuros am scris o zi, dar duminică am mers la Casa Domnului și pe la ora 11 a trebuit să plec la urgență, apoi la pat o săptămână. Tromboflebită cu infecție la piciorul drept.
Și uite așa nu ne iese întotdeauna cum vrem noi, dar bine zice Domnul:
20. Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept pe viitor!
21. Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.

(Proverbele 19:20-21, VDCC)

Reânoiesc  apelul de AICI, eu caut ca cel puțin luna august să fiu cu cartea la tipar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu