Cine sunt?

▼

luni, 31 ianuarie 2022

Callimachi Ralu 1867 – 1941 din Stâncești, o prințesă credincioasă baptistă de excepție

 


    De când Domnul i-a pus pe inimă eruditului profesor conferențiar universitar doctor Emanuel Conțac de la Institutul Teologic Penticostal din București, încă înainte de anul 2011 să cerceteze despre Dumitru Cornilescu și traducerea Bibliei, a scos la iveală lucruri mai puțin știute despre sponsorul lui Cornilescu, Prințesa Ralu Callimachi, fapt pentru care îl apreciez, stimez și îi mulțumesc. În același timp salut cu respect contribuția celor care au venit cu completarea cărții scrise de Alexandru Măianu „Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu” și fratelui Emi Răduț, istoric din Cultul Creștin după Evanghelie.

    Prințesa Ralu Callimachi s-a născut în ziua de 4 octombrie 1867 în localitatea Nisa, pe coasta de Azur în Franța, familia fiind în vacanță acolo. A copilărit în parte la conacul familiei din Stâncești, județul Botoșani, dar ca orice fiu din înalta societate a avut parte de multe vizite prin lumea occidentală a Europei unde este atrasă de un curent nou religios, mai deosebit, mai viu, mai dinamic, mai personal.

    În ziua de 8 mai 1893 Prințesa Ralu Callimachi se căsătorește cu Alexandru Cantacuzino-Pașcanu din familia moldovenească, boierească, Cantacuzino.

    În perioada 1890 – 1895 Ralu Callimachi este posibil să-l fi ascultat pe dinamicul pastor baptist de la Londra C. H. Spurgeon, dar s-a convertit la Paris, într-o biserică baptistă, la predica pastorului Ruben Saillens, fost student și un apropiat al predicatorului Spurgeon.[1]

    Văzând cum viața religioasă a evanghelicilor occidentali este diferită total față de cea a poporului român, este atrasă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și caută să facă din dragoste o lucrare de slujire pentru poporul său. Așa că, intrând în contact cu cartea  „Voiagiul crestinului către eternitatea fericită” a predicatorului baptist englez (1628 – 1688) și apreciindu-I însemnătatea, se decide să o traducă și să o publice.

Conform cu site-ul Academiei Române,  cartea apare în 1890 sub numele „Voiagiul crestinului către eternitatea fericită”,[2] tipărită la tipografia Carol Göbl la București și are 248 de pagini. Numele traducătorului nu este specificat, dar acum după ultimele descoperiri, prefața, deși nu este semnată, este scrisă de Prințesa Ralu Callimachi pentru că folosește apelativul unei clase nobile „Patria mea” și „Limba patriei mele”. Dumitru Cornilescu scrie în cartea domniei sale: „Cum m-am întors și cum am spus și altora” la pagina 5 folosește apelativul „poporul nostru”.

Despre această carte am scris AICI, iar după ce am găsit-o, i-am publicat prefața AICI, dar atunci nu știam cine a tradus-o și publicat-o.

    În anul 1898 Prințesa Ralu Callimachi publică și tipărește: „Noul Testament al Domnului și Mântuitorului Nostru IISUS HRISTOS. După textul în slove cirilice, tipărit cu voea și blagoslovenia (binecuvântarea) prea sfințiților episcopi ai Principatului României, după cel mai ales model dat de preasfinția lor. București, tipografia Curții Regale F. Gobl fii.[3] Strada regală, 19, 1898.”

În 1903 are loc divorțul prin sentința tribunalului Botoșani 21/1903.

    În  anul 1914 prințesa Ralu Callimachi se întâlnește cu Dumitru Cornilescu, cel care va traduce Biblia, care va rămâne peste 100 de ani cea mai citită traducere. Dumitru  Cornilescu traduce Biblia între anii 1916 – 1920 la conacul prințesei din Stâncești, județul Botoșani.[4]

Este posibil ca prințesa să fi sugerat lui Cornilescu să se folosească pentru traducerea Bibliei, de ediția protestantă a Bibliei din franceză, tradusă de Louis Segond. Menționez că prințesa s-a îndrăgostit de Biblie citind-o în altă limbă, nu cea română și i-a văzut diferența de limbaj.

    În 1919/1920 Prințesa Ralu Callimachi înființează  „Societatea Evanghelică Română” și îl numește pe Dumitru Cornilescu secretar, pentru a-i asigura venitul și pentru a-și continua munca de perfecționare a traducerii Bibliei.

    În anul 1920 apare Noul Testament și Psaltirea Împăratului David, traducerea Dumitru Cornilescu, sub egida SER finanțat de Prințesa Ralu Callimachi.[5]

    În anul 1921 apare ediția princeps a Bibliei, traducerea Cornilescu, Stâncești-Botoșani, sub egida SER, tiparul este finanțat de Prințesa Ralu Callimachi.

    În anul 1922 fratele  Constantin Adorian spune: „Prințesa Ralu Callimachi a tipărit pe cheltuiala ei: Călătoria Creștinului și multe alte broșuri, care le-a și răspândit în  timpul războiului prin spitale, pe la soldații răniți.

I. R. Socaciu: „Cer ca Congresul de azi să-i mulțumească printr-un delegat Prințesei Callimachi pentru sprijinul și interesul domniei Sale față de literatura creștină.” Congresul aprobă cu unanimitate.[6]

    Perioada în care Prințesa Ralu Callimachi a locuit la București, a fost membră în Biserica Creștină Baptistă Germană din București, unde a fost o bună credincioasă și frecventa biserica cu regularitate.[7]

 

    În anul 1930 Prințesa Ralu Callimachi încetează sprijinul acordat lui Dumitru Cornilescu.[8]

    Spre apusul vieții a locuit la fiica sa în Salcea, județul Suceava, unde a şi trecut în veşnicie în 1944. În această perioadă a frecventat întâlnirile Adunării Creştine după Evanghelie din Văratec, județul Suceava.

    Caracterul ei nobil, dragostea și pasiunea pentru omenirea pierdută, dar și dorința nobilă a prințesei ca oamenii să fie mântuiți, se vede dintr-o scrisoare pe care prințesa Ralu o trimite cumnatei sale Maria, în ziua de Paște, 20 aprilie 1941, publicată de profesorul Conțac.

„Mii de salutări calde pentru frumoasa sărbătoare a Paștilor. În ciuda răzvrătirii tot mai accentuate a acestei omeniri păcătoase față de Dumnezeu, Creatorul și Binefăcătorul ei, bunătatea lui Dumnezeu și mila lui nu ne lipsesc. Domnul Isus Hristos este același mereu, nu dorește moartea veșnică a păcătosului, ci îl cheamă la pocăință. Marele său dar de iertare și de viață veșnică, ce l-a costat atât de mult, ne este oferit fără plată, nu trebuie decât să ne recunoaștem pierduți, să-l luăm și să mulțumim. El, preaiubitul Mântuitor, este cel care a plătit datoria noastră, sângele lui scump ne spală de orice întinăciune, prin moartea sa ispășitoare ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl. Dacă Domnul Isus Hristos este cu adevărat Mântuitorul nostru personal, atunci, Dumnezeu Tatăl ne iartă, ne dă viață veșnică și ne acceptă să fim copii ai Lui. A Lui să fie toată slava. Iată vestea bună pe care ne-o aduc și ne-o repetă în fiecare an frumoasele sărbători de Paști.

Și tu, dragă soră, acceptă-L pe Mântuitorul Isus Hristos ca Mântuitor personal, învață să-L cunoști și să ai această unitate cu El, care va umple inima de bucurie, de pace și de fericire, chiar în aceste vremuri de mari tenebre și încercări”.[9]

     Mulțumim lui Dumnezeu pentru un așa om de valoare, dăruit poporului său, pusă total în slujba lui Dumnezeu cu întreaga sa ființă, dar și avere.



    Obligatoriu de citit următoarele cărți:

 









[1] Gheorghe Oprea Teodorescu, Marin Ionescu, Istoricul Adunărilor Creștine după Evangheliei din România, partea II-a, Uniunea Comunităților Creștine după Evanghelie.  Conțac  a primit de la Răduț.

[3]Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 21.

[4] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 22.

[5] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 22.

[6] AUBCBR Fond Corespondență I, D 02 - Procese Verbale Congres si Comitete, Uniune 1918-1924, pp. 186, 187. Congresul Comunității Baptiste Române din România Mare ținut la Buteni în zilele de 28 – 30 septembrie 1922. Discuții la referatul fratelui Vicaș „Starea literaturii și al colportagiului”

[7] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, pp. 249 – 251. Din scrisoarea lui Jan Staneschi scrisă după plecarea la Domnul a fratelui Dumitru Cornilescu. Titlul scrisorii este: „A căzut un Cedru din Liban”.

[8] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 24.

[9] Emanuel Conțac, Cornilescu, din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi. Editura Risoprint și editura Logos, Cluj Napoca 2014, pp. 396 – 398.




at

4 comentarii: