Nici nu știu cum să încep a spune, ce am descoperit în
căutările mele despre baptiști. Nici nu căutam așa ceva, nici nu îmi trecea
prin cap să caut, dar căutând despre formarea bisericilor baptiste din Canada,
am dat peste această informație care, ce este drept, mi-a căzut tare bine. Ale lui
Dumnezeu sunt tainele și noi le descoperim după voia sa.
Informația din titlu nu aparține unui baptist, nici chiar
al unui pretien de-al baptiștilor, nici de „propaganda baptistă” din America,
ci de un diplomat acreditat de Regatul României Mari, să ajute comunitatea
românească din America. După Marea Unire din 1918, problemele românilor au fost
mari și trebuiau rezolvate. Cei mai mulți români erau din Transilvania, Imperiul
Austro-Ungar și odată cu desființarea lui, românii veniți s-au văzut cu
agoniseala lor blocată. Trebuiau ca acești români să-și refacă actele și să
intre în legalitate.
Domnul Șerban Drutzu scrie această
carte la Washington, D. C. în anul 1922 și este tipărită la Chicago, la o
tipografie românească. De la domnia sa aflăm ce istoricii noștri baptiști nu au
scris și nu au descifrat bine, despre bisericile baptiste române din Canada,
subiect despre care voi scie în alt articol.
În carte se vorbește de ocupația românilor, presa
românească, biserici românești. Autorul se ocupă doar de Biserica Ortodoxă și
cea Greco-Catolică și nu amintește despre bisericile baptiste românești și
ziarul lor „Chreștinul”, fondat în anul 1913 de Louis Avram Gredys, de care am
scris zilele acestea AICI.
Redau articolul din carte așa cum
este scris:
„Aici e locul a spune că în ce privește școala românească
în America, nu s-a făcut aproape nimic. Abia în toamna anului 1921 s-a deschis
o școală "Regele Ferdinand" în orasul Indianapolis.
Mișcarea a pornit exact pe calea descrisă mai sus, învațător
fiind un baptist, student la teologie și care deși funcționează ca preot, nu e
recunoscut. Deși acest început a fost primit cu bucurie si entuziasm de catre
membrii parohiei din Indianapolis, autorul a avut deziluzia sa fie informat ca
acest, — să-i zicem preot, — la baza unui asemenea început "dezinteresat"
nutrește alte intenții; ar fi o adevărată fericire dacă informațiile mele s-ar
dovedi inexacte. Vestea deschiderii acestei școli a deșteptat interesul
celorlalte centre românești, la
Detroit si Alliance punându-se în
discuție formarea unei alteia”.
Dacă ne spunea numele studentului
baptist român era și mai bine, dar cum nu ni l-a spus, bănuim doar.
Nu știu să răspund, poate mă ajută
cineva, câteva păreri despre cine ar fi putut face acest lucru. Păstorii care au
păstorit biserica baptistă din Indianapolis în jurul anului 1920 – 1922 sunt:
„La sfârşitul războiului (1918) cei mai mulţi dintre
fraţi s’au reântors în România. Aflăm apoi ca premergător pe fratele George
Kish, iar în urma acestui frate a luat conducerea fratele Pavel Brânduşe.”
Un student foarte activ care scria Lecțiunile pentru
Școala Duminecală în anul 1921 a fost și fratele Pantelimon Andrișan. A terminat
în anul anul 1922 Seminarului din Louisville. Poate dumnealui să fie pentru că
pleacă în România după absolvire și devine profesor la Seminarul Teologic
Baptist din București.
Rămânem cu întrebarea la care nu avem răspuns, dar cu
bucuria că Dumnezeu a pus pe inima unui baptist să deschidă o școală românească
în America, după care s-au înmulțit aceste școli.
Surse:
Șerban Drutzu
Vasile W. Jones
Revista Chreștinul
