Pe urmele lui Robert Murray M'Cheyne de Mihai Ciucă

Atunci când l-am felicitat pe fratele Mihai Ciucă, cu ocazia apariţiei cărţii „Baptiștii din Brăila, un veac de mărturie 1918 - 2018”, spunea că ,, Această carte este o mică parte, o picătură dintr-un întreg”. Însă, cât de mare o fi întregul acela, doar Mihai îl știe. Asta se întâmpla în anul 2017. A venit apoi o altă ,,picătură” în anul 2018, care nu a umplut paharul dar nici gol nu a rămas, ci  volumul apei a crescut, deoarece era o picătură cu greutate, o valoare în plus. Această carte (picătură) s-a numit: „Istoria Baptiștilor brăileni în imagini, date șidocumente”. Nu trece mult timp iar Mihai anunță cea de-a treia ,,picătură” . Toate bune şi frumoase! Să vedem de astă dată ce surpriză o sa ne rezerve fratele Mihai şi ,,picăturile” lui cărturăreşti. Abia aşteptam să văd când o să vină şi iată că momentul mult aşteptat este aici, a venit şi la Rohia a treia ,,picătură”  şi încă cum,  că nu-mi venea să cred când am văzut coletul primit de la poştăşiţă. Îndrăznesc şi fac o glumiţă, zicând că ,,a pus Mihai hârtie să călătorească bine cartea să nu se deterioreze”. Când  iau coletul  în mână este destul de greu, îl  desfac și dau peste o carte voluminoasă și groasă frate. Ce mai! Ăsta-i Mihai, un erudit care este aproape de a revărsa o altă  ,,picătură”, care ne va uimi şi ne va îmbogăţi. Aştept cu mult drag şi această carte, pentru că de fapt asta-i viața, o așteptare continuă.

Frate Mihai, sincere felicitări din toată inima mea pentru aportul adus la  îmbogățirea istoriei misiunii creștine. Ce poate fi mai frumos decât să scrii despre „Istoricul Misiunii Scoțiene pentru evreii din Iași”?

Despre carte ce să spun? Autorul  fiind unul de renume printre scriitorii români de istorie evanghelică, bineînţeles că, şi  cartea este una pe măsură. Au scris cuvinte de laudă despre această carte, oameni erudiți precum Conf. univ. dr. Mihaela Bucin de la Universitatea din Szeged, Conf. univ. dr. Emanuel Conțac, un prolific autor de cărți.

Cartea fratelui Mihai este, fără îndoială o nestemată, fără de care tezaurul istoriei evanghelice ar fi unul foarte, foarte sărac. Parcurgând câteva file, apoi  răsfoind-o ca să am ce scrie despre ea mi-am dat seama din prima de valoarea ei. Este deopotrivă  captivantă și fascinantă, încărcată de informații preţioase ce se adresează marilor iubitori de istorie. Pe scurt, eu am aflat multe informaţii interesante dar și de folos.

În încheiere, nu vă mai dau niciun indiciu despre carte, vă las să o descoperiţi pe îndelete, să o savuraţi la o ceaşcă de ceai. Ceea ce pot să fac, cu mare bucurie, este să v-o recomand cu căldură, pentru că nu este scumpă, deja este la reducere. Aşa că nu întârzia şi cumpăr-o! Cu siguranţă îi vei mulțumi autorului și lui Dumnezeu care le-a lăsat pe toate și a poruncit ca toate evenimentele petrecute odinioară să fie scrise, pentru cunoaşterea noastră.

Încă o dată, mii de felicitări autorului Mihai Ciucă, sănătate multă, putere şi inspiraţie de la Tatăl ceresc. Subsemnatul, Vasile Bel, așteaptă următoarele ,,picături”  ale fratelui Mihai şi ale altor fraţi, muncind pe ogoarele binecuvântate ale satului meu Rohia, Maramureș.

Pop Mihai 1932 – 2020, din Căpâlna

 

Fratele Mihai Pop s-a nascut în ziua de 23 iulie 1932 în localitatea Căpâlna, județul Sălaj. În familia Pop Vasile si Marica, a fost al doilea fiu, după Ion. După ei, Dumnezeu a binecuvântate familia cu înca 2 frați și 2 surori, în următoarea ordine: Veronica, Emil, Maria, Gavriș. Gavriș a murit tânăr, în anul 1971, în accident de mașină. Ion a plecat la Domnul în urmă cu 12 ani, Emil în anul 2017, Maria, anul acesta (2020). A rămas în viață doar Veronica, care locuiește în SUA.

Fratele Mihai, de tânăr, a fost atras de Cuvântul Sfânt al Domnului și a căutat să-l împlinească, de aceea a încheiat legământ cu Domnul în apa botezului și   s-a implicat în mod activ în toate activitățile bisericii. A fost mulți ani membru în comitetul Biserici Creștine Baptiste din Căpâlna.

După ce a venit din armată, s-a căsătorit în 1955 cu Maria, fosta Mureșan. Si-au construit cu multă trudă o casă. Dumnezeu i-a binecuvântat cu 3 copii.

1.     Viorica,  căsătorită cu Vasile Zaharia, care au la rândul lor pe Mihaela, căsătorită cu Grigore Frenț; Mihai, căsătorit cu Eliza,  Alex, căsătorit cu Alexandra. A fost binecuvant să-și vadă strănepoții: Maria, Naomi, David, Priscila si Ema.

2.     Vasile, căsătorit cu Sorina. Fiicele lor sunt Ada si Ema.

3.     Nelu, căsătorit cu Corina. Copiii lor:  Andrei, căsătorit cu Cezara și Priscila.

În anul 2007, Dumnezeu a chemat-o acasă pe soția dânsului, pe mama Marie, cum ii spuneam cu toții. I-a fost foarte greu, dar Dumnezeu i-a dat putere să meargă înainte. Îi plăcea să stea la Căpâlna, să viziteze familii, să socializeze.

Era un om de o mare noblețe sufletească, avea un glas blajin și o blândețe se vedea pe chipul dumnealui. Era folosit de Dumnezeu acolo unde era nevoie.

Redau pentru exemplificare  o întâmplare povestită de fratele Cornel Haranguș în cartea dumnealui „Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Dej”, p. 72.

 

„Lângă cofetăria "Lemnul Verde" era un chioşc cu băuturi răcoritoare. Ne-am oprit şi am cerut două sucuri. În timp ce ne stâmpăram setea, am întâlnit pe fr. Pop Mihai din comuna Căpîlna, căruia i se făcuse sete de asemenea.  Văzându-ne necăjiţi, Mihai ne-a întrebat de unde venim şi cum mai stăm cu construcţia casei de rugăciune. I-am povestit că venim de la Bistriţa Bîrgăului, că suntem îngrijoraţi că nu am găsit lemne pentru acoperiş şi nu ştim unde să mai căutăm. După ce a stat puţin şi s-a gândit, fratele Mihai şi-a adus aminte că un inginer silvic din Groşii Ţibleşului, cu un an înainte a tăiat din pădure cele mai frumoase lemne de construcţie pe care le-a formatizat pe 4 feţe şi le-a depozitat la uscat, urmând ca anul următor să-şi construiască o casă mare. Între timp, din motive necunoscute de noi, omul a renunţat să mai construiască casa respectivă. Fratele Mihai ne-a spus că lemnul este de vânzare. MINUNE! Nu strădania noastră a adus lemnul pentru acoperiş, ci Dumnezeu care ni l-a pregătit cu un an înainte. Am umplut un furgon cu lemne uscate şi formatizate exact la dimensiunile care ne trebuiau, obţinute cu un preţ foarte bun. Nu a fost Dumnezeul nostru Unul care ne-a purtat de grijă? Slavă Lui! Încă o dată am înţeles, ca şi în cazul arhitectului Susa Viorel, că atuci când Dumnezeu deschide o uşă, nimeni nu o poate închide şi El le deschide toate la timpul potrivit.”

Iată și cuvintele fiului său, Nelu:

„TATA MIHAI. Așa îi ziceam cu toții: tata Mihai. Se bucura de fiecare dată când ne vedea pe oricare dintre noi. Îi placeau evenimentele, le trăia pe fiecare cu intensitate maximă. Când era programat vreunul, discutam de el în fiecare zi, până ce evenimentul avea loc. A fost putin necăjit când a aflat anul trecut (2019) că nunta lui Andrei va fi ”la anul, în septembrie”. A zis: ”Tare aș vrea să ajung la nunta lui Andrei. De ce o pus-o așa târziu?” Și a ajuns. Și-a cumparat costum nou pentru nuntă. Își iubea toți nepoții. Când știa că vreunul e plecat pe undeva, deși îi spuneam că va veni peste o săptămână, ne întreba în fiecare zi când va veni și dacă e bine.

Se ruga pentru fiecare dintre noi. Dacă se întâmpla ca vreunul să nu-i răspundă la telefon, suna pe toata lumea, ca să știe daca e bine. Dacă era nevoie, suna și pe vecini.

Îi plăcea să cânte. Cânta de multe ori singur, mai multe cântări. L-am găsit la Căpâlna de mai multe ori, singur, cântând cu voce tare, ca și cum ar cânta în fata unei mulțimi. Ne suna la telefon și ne întreba dacă știm cantarea asta, dacă nu o știam o cânta ca să o auzim cum e, dacă o știam, o cânta să auzim dacă o știm așa.

 Îi placea să citească, în special în Biblie. Citea și își făcea tot felul de notițe. Ne scria scrisori, le punea în plic pentru fiecare dintre noi.

Era dornic să împărtășească Cuvântul cu alții. Când găsea pe cineva gata să asculte Cuvantul, îl suna în fiecare zi, îi cânta cântări, citea psalmi, se ruga la telefon.

Dăruia din toată inima, din ceapa pe care o recolta, cartofi, din orice. Când afla de o nevoie, nu spunea la nimeni și dăruia, pentru un copil din Africa, pentru un post de radio creștin, pentru cineva cu care s-a întâlnit în spital și avea o nevoie. O făcea periodic, cu consecvență.

Visa visuri multe. Cele mai multe erau cu adunări mari de oameni, unde se cânta și se predica Cuvântul.

În ultima vreme, Dumnezeu l-a înștiințat că va pleca. Și-a pregătit într-un fel înmormântarea, cântările, poezia.

A muncit din greu, a făcut multe sacrificii ca să iși țină copiii la școală. Deja ne lipsește, ne e dor de dânsul: de telefoanele, cântările, întrebările, despre vreme, buna lui dispoziție... Mulțumim Domnului că ne-a făcut harul să îl avem ca tată și bunic.

Dumnezeu i-a dăruit o viață frumoasă: 88 de ani împliniți. În ultima perioadă a stat mai mult la Cluj, la Viorica, fiica dânsului și Vasile, ginerele pe care îl iubea mult. A fost iubit și de multe ori răsfățat.

 Dumnezeu, în seara zilei de 20 octombrie l-a chemat acasă. A fost o plecare lină, ca o adormire. Nimic nu prevestea plecarea lui. I-a spus Vioricăi ”noapte bună, sper să nu te deranjez la noapte”. Și nu a mai deranjat-o. După cateva minute, Viorica a auzit un sunet suspect. Încercase să se ridice din pat, dar nu a mai putut. În 30 minute era deja în veșnicie. Era exact ziua în care în urma cu 13 ani a fost înmormatarea soției lui, Maria. S-a întalnit cu Maria, sotia lui, pe care a iubit-o așa mult... și cu Mântuitorul, cu Isus. Ne imaginăm ce mai cânta pe acolo. Ce se bucura... Așteptăm ziua când o să-l întâlnim. Deja ne e dor.”

13. Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14:13, VDCC)

Surse:

Nelu și Corina Pop

Cornel Haranguș 

Crezi că ești persecutat? Predică cu putere Evanghelia.

 

Fapte 4:1-31 ( v.29 )      

În aceste zile ne aflăm prinşi între două mari forțe, care aproape ne zdrobesc pe noi, oamenii de rând. O forță este statul laic, care trebuie să asigure liniștea și siguranța cetățeanului membru European, dar care este victimă colaterală a conspirației cu toate explicațiile mediatice și intrigile ţesute în jurul ei. A doua forță este puterea religioasă care trebuie să ne conducă spre pacea și zidirea noastră spiritual şi care se vaită ca ,,din gură de șarpe” că este persecutată. Auzim cuvinte mari precum: „O cruntă batjocorire a libertăților religioase”, „Pandemia a devenit pretext pentru prigonirea creștinilor”, „Se încearcă să se pună pumnul în gură bisericii” sau „Luați mâna de pe Biserică, ea este a lui Hristos!”. Ne întrebăm, cine a pus mâna pe biserică și ce rău vrea să-i facă? Toată această mișcare de forță nu are nimic cu Biserica lui Cristos și cu adevărul pe care ar trebui să-l proclame. Dacă ce se întâmplă în zilele noastre este văzut ca şi persecuție, atunci ce a fost în timpul comunismului sau  în vremea primilor creștini? Ar trebui să ne rușinăm profund și să cerem iertare Domnului că am ajuns să pervertim noțiunea de persecuție.

 

Ce însemna prigoană în timpurile de început ale bisericii?

 

1.     Au pus mâna pe ei, cu violență și i-au arestat.

2.     I-au aruncat în temniță.

3.     Au fost puşi, ca să fie bătuţi.

4.     Au fost ameninţaţi.  Şi încă ce amenințări! Au fost avertizaţi să nu mai predice pentru că-și vor pierde libertatea sau chiar viaţa.

Fratele Viorel Cruceru relatează povestea însângerată a tatălui său, Florea Cruceru, pe care o citești cu lacrimi în ochi, văzând câte a avut de îndurat în vremea comunistă. Dacă în secolul XX era cu putință o prigoană atât de cruntă cu atât mai mult în urmă cu 2000 de ani. Pavel face la început prăpăd, prin amenințări, uciderea ucenicilor, dar apoi el este cel ,,vânat”, prin convertirea lui. Fapte 9:1 și Galateni 1:13.

Domnul Isus a fost condamnat la moarte nu pentru că judecătorul L-a găsit vinovat, ci, pentru că puterea religioasă se simțea deranjată de învățătura Lui. Pilat a spus marilor preoți „Judecați-L voi eu nu-I găsesc nici o vină” și L-a condamnat pentru că nu-l interesa „adevărul” ci să facă pe plac mulțimii.

Din ce pricină a început prigoana?

Deoarece cei din ierarhia bisericească, saducheii erau foarte îngrijorați, mâniați, tulburați, necăjiți pentru că apostolii vesteau Evanghelia și conținutul ei.

1. Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii,
2. foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi.
(Faptele apostolilor 4:1-2, VDCC)

 

Aceste împrejurări, primejdii cu care ne confruntăm azi şi  pe care le trăim nu au niciun element comun, care să ne conducă la ideea de persecuție religioasă sau de conștiință. Personal pot spune, că nu am deloc impresia că suntem opriți să predicăm, ba dimpotrivă, multe alte lucruri le putem face, dar să predicăm cu putere Evanghelia, nu putem.

Putem noi spune azi în rugăciune ce au spus apostolii: „Doamne uită-te la  amenințările lor!”

Care amenințări? Cine amenință? Cine strigă împotriva amenințării? Este eronat să folosești impropriu termenul de ,,persecuție” când ai mijloace puternice prin care poți predica Cuvântul lui Dumnezeu. Este lipsit de bun simț să vorbești de îngrădire, atunci când nu folosești multiplele modalităţi pe care le ai la dispoziție. Astăzi poți să te exprimi liber, să publici articole bombastice despre persecuție, dar, mă repet, ameninţare pe care nu o văd, nu o percep ca fiind una reală. Din păcate, se pare sau asta este impresia mea, că suntem mințiţi, manipulaţi din toate părțile.

Astăzi nu există amenințări atât de catastrofale, dar, poate mâine, cine ştie, pot veni  peste noi amenințări adevărate nu imaginare, amenințări care vor produce suferință nu ca cele de azi care produc doar confuzie şi panică generală.

 

Iar dacă suntem persecutați este o atitudine demnă ca în loc să ne bucurăm ne văicărim?

 - Apostolii s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți. S-au bucurat că au avut onoarea să fie defăimați.

40. Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus şi le-au dat drumul.
41. Ei au plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui.
42. Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos. (Faptele apostolilor 5:40-42, VDCC)

 

- Creștinii din biserica primară au avut o atitudine demnă în faţa persecuției reale a care au fost supuşi şi au suferit fără pic de şovăială..

32. Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
33. pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
34. În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte.
35. Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36. Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.  (Evrei 10:32-36, VDCC)

 

 Concluzia mea este următoarea:

Stat laic, care ești condus de niște oameni vremelnici și nepunticioşi! Față bisericească ce eşti la fel de neputincioasă, Dumnezeu v-a îngăduit să ocupaţi poziţii fruntaşe şi doriţi să vi se aducă onoruri, aşa că faceți ce v-a poruncit Dumnezeu! În numele Sfintei Treimi faceți dreptate, predicați Evanghelia, pentru că veți fi judecați cu mare asprime.

Suferința este demnitatea dăruită de Dumnezeu credinciosului pentru ca acesta să poată accede la scopul final, care este mântuirea,  onoarea supremă..

28. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
(Romani 8:28, VDCC)

16. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.
17. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
18. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.
(2 Corinteni 4:16-18, VDCC)

Istoricul Bisericii Baptiste Cărbunari de COPOCEAN OVIDIU

   

Continui să prezint Bisericile Creștine Baptiste din România care au vechime. Însă îmi pare rău, că doar pe scurt pot să fac prezentările. Sunt fapte vrednice de aducere aminte care se vor pierde, dacă nu ne vom apleca să scriem ce ne-au povestit părinții, bunicii și srăbunicii care au dus credința până la sfârșit în condiții extrem de grele.  Fratele Copocean Ovidiu, pastor al cercului de biserici din Cărbunari, Dognecea și Slatina-Nera, mi-a pus la dispziție ,,Istoricul Biserici din Cărbunari”, lucru pentru care îi mulțumesc mult.

Despre autor.

Fratele Copocean Ovidiu, s-a născut în ziua de 14 ianuarie 1973 în localitatea Cărbunari din județul Caraș-Severin.

Bunicii și părinții fratelui au fost credincioși baptiști și de mic copil a fost dus la Casa Domnului, a fost învățat să-L iubească pe Domnul Isus. A crescut în biserica din Cărbunari și a slujit în toate sectoarele, începând cu cel muzical și apoi în slujirea cu Cuvântul.  A fost botezat în anul 1990 în 16 iulie la Cărbunari de către fratele păstor Sârbu Puiu.

A  făcut școala generală la Cărbunari și liceul la Reșița, iar în luna ianuarie a anului 1994 a terminat armata. A absolvit Institutul Biblic de la Timișoara și este licențiat în teologie la Seminarul Covincton din Statele Unite extensia Lugoj.

Se poate spune, că fratele a urcat treaptă cu treaptă până a ajuns ceea ce este astăzi, doar prin mila Domnului, care L-a ajutat. A fost în comitetul bisericii, la început membru, apoi secretarul bisericii iar mai târziu diacon și prezbiter. După plecarea fratelui Remus Runcan frații trebuiau să caute un alt păstor, aşa că, acolo la Cărbunari, s-au orientat, au căutat iar în anul 2007 fratele Ovidiu a fost ales ca păstor al bisericii din Cărbunari. Anul acesta s-au împlinit 13 ani de când slujește în calitatea aceasta la Cărbunari, ulterior a fost chemat să slujească  la Slatina-Nera și la Dognecea, mulțumită lui Dumnezeu pentru Harul acesta pe care îl are de a fi în slujba Lui. Este căsătorit, Dumnezeu l-a binecuvântat cu doi copii, un băiat și o fată, amândoi făcând legământ cu Domnul în apa botezului. Fata este căsătorită iar ginerele Bogdan Vieru este de asemenea păstor în zona Lugojului, la Ohaba Forgaci și de anul acesta este student la Institutul din București la distanță.

Fratele Copocean Ovidiu slăvește pe Dumnezeu pentru tot ajutorul Lui de care a beneficiat până în prezent.

ISTRORICUL BISERICII CREȘTINE BAPTISTE

          MARANATA   CĂRBUNARI  LA 100 DE ANI

                                      1920-2020

                                     26 iulie 2020

 

                                  INRODUCERE

Istoria acestei biserici este strâns legată de bisericile din Știnăpari, Anina și Moldova-Nouă.  Istoricul bisericii de la începuturile ei a fost întocmit de fratele Bâtea Ilie fiind ajutat în această lucrare de datele care au rămas de la următorii frați bătrâni : Bâtea Ilie ( tatăl fratelui păstor Bâtea Ilie), Ardeleanu Ion (a lu’ Dârja), Borcean Nicolae, Ardelean Nicolae, Telescu Ilie, Izvernari Matei (Nistor), Izvernari Ilinca, Munteanu Matei, Sârbu Petru, Borcean Ion, Avram Floarea, Bâtea Maria, Sârbu Mihai și fratele păstor Andrițoi Gheorghe. Aceştia s-au străduit să adune aceste date, fie din registrele vechi care au rămas, fie de la frații care au fost în viață la data întocmirii acestui istoric.

Putem vedea în acest istoric lucrarea înaintașilor noștrii, putem vedea râvna lor, dragostea lor și jertfa lor depusă pentru lucrarea Evangheliei.

 

                                         CAPITOLUL 1

                                     1922-1925

Așa cum am arătat în partea introductivă istoricul acestei biserici este legat de bisericile din Știnăpari, Anina și Moldova-Nouă. În anul 1919 când biserica din Anina ia amploare printre cei convertiți la credință este și fratele Bâtea Ilie, care în anul următor, 1920 primește botezul nou-testamentar în orașul Moldova-Nouă, botez oficiat în Dunăre de către fratele păstor Drăgilă Dumitru. După primirea botezului, fratele Bâtea Ilie începe lucrarea de propovăduire a Evangheliei în comuna sa natală, toată săptămâna lucra în mină la Anina, iar sâmbăta venea acasă la familie și în acest timp predica Evanghelia în diferite familii. Un ajutor prețios în această lucrare l-a dat fratele Izvernari Ion și soția lui din Știnăpari. Fratele Bâtea Ilie ia legătura în această lucrare cu frații păstori Șuveți Ioan și Enașcu Vasile și la scurt timp apar primii snopi ai Evangheliei : Ardelean Ion cu soția, Ardelean Floarea, Boboescu Ilinca și Adam Marta și în felul acesta se pune temelia acestei biserici.

Fratele Ilie Bâtea deși avea o familie mare, compusă din 6 copii pune la dispoziție casa dânsului amenajând camera cea mai mare ca locaș de închinare unde biserica funcționează regulat timp de trei ani, din 1922 și până în 1925. În această perioadă scurtă apar și alți membrii : Borcean Nicolae (Ghilă) cu soția, Ardelean Nicolae, Rață Maria, Rață Costa, Ardelean Ion ( a lu’ Drumaru), Schinteie Maria (Becica) și alții. Timp de un an biserica este păstorită de frații Șuveți Ioan și Enașcu Vasile, iar din anul 1923 vine ca păstor, Craiovan Ilie de la Moldova-Nouă. Fratele Craiovan organizează lucrarea de propovăduire în toate ramurile de activitate iar un aport deosebit în această lucrare l-a adus sora Nistoran Sandală, care a organizat surorile luând ființă prima societate a surorilor în biserică, apoi sora Sanda a lucrat cu tineretul și cu copii. De partea muzicală a bisericii s-a ocupat un timp fratele Rogobete Andrei tot din Moldova-Nouă care a înființat primul cor al bisericii, fratele cu clarinetul cânta cu fiecare voce în parte și prima cântare care a fost învățată a fost ,,Aproape convins de Cuvântul divin”.

 

                                            CAPITOLUL 2

                                    1925-1947

În anul 1925 biserica face un pas mare, frații cu multă jertfă cumpără o casă de la prietena Boboescu Stana care mai târziu devine și ea soră, și imediat frații încep amenajarea acestei case ca și locaș de închinare. În această casă biserica a funcționat 21 de ani. În anul 1929 fratele Ilie Bâtea se mută definitiv la Anina cu întreaga familie iar lucrarea în biserică este încredințată fratelui Ardelean Ion, care de acum are o misiune grea, de a conduce lucrarea din biserică atât din punct de vedere al predicării Evangheliei cât și pe plan muzical.

În această perioadă apar noi membrii : Telescu Ilie, Lepădat Veta, Munteanu Matei, Avram Floarea, Andrițoi Maria, Ardelean Nicolae, Borcean Ana, Muntean Maria, Roșian Maria, Sârbu Petru, Sârbu Nicolae, Muntean Gheorghe, Murgu Gheorghe, Murgu Ana, Borcean Pavel, Schinteie Maria, Borcean Nicolae, Borcean Dumitra, Bâtea Ana, Marișescu Nicolae, Marișescu Ana, Bâtea Ioana, Andrițoi Magdalena, Borcean Ioana, Sârbu Oprița, Andrițoi Maria, Boboescu Maria, Boboescu Sofia, Boboescu Sali, Boboescu Ilinca, Schinteie Ion (Becica), Bâtea Maria, Bâtea Matei, Presnescu Maria, Borcean Floarea, Borcean Ilinca, Borcean Nicolae, Borcean Ion, Borcean Floarea, Borcean Maria și Runcan Floarea.

Tot în această perioadă bisericile din Știnăpari și Cărbunari primesc în anul 1936 ca păstor al lor pe fratele Costa Popescu. Ca bătrâni ai bisericii în această perioadă au fost frații Bâtea Ilie, Ardeleanu Ion, Munteanu Matei, Sârbu Petru, Borcean Nicolae, Borcean Ion, Borcean Matei, Marișescu Nicolae și alții. În această perioadă biserica crește și numeric și spiritual, atât frații bătrâni menționați mai sus cât și alții încep pregătirile în vederea construirii unui nou locaș de închinare iar în anul 1946 se începe efectiv lucrarea de construcție a actualului locaș de închinare. Frații depun eforturi mari, muncă fizică și bani, unii dintre ei și-au vândut animalele, alții și-au vândut pământurile și alte bunuri ca să poată termina lucrarea de construcție, au fost și multe opoziții din partea autorităților, dar cu ajutorul lui Dumnezeu s-au înlăturat toate piedicile și pe data de 7 septembrie 1947 s-a făcut inaugurarea acestui locaș în care suntem adunați astăzi.

                                         CAPITOLUL 3

                                                 1947-1958

Lucrarea ia  amploare, se înființează un alt cor cu tineri plini de râvnă condus de tânărul Bâtea Nicolae, cor care funcţionează până în anul 1952 când fratele Bâtea Nicolae se mută definitiv la Reșița. În anul 1948 pleacă la Seminar frații Munteanu Nicolae și fratele Schinteie Gheorghe care termină în anul 1952 și sunt ordinați ca păstori, primul la Cărbunari și Moldova-Nouă iar fratele Schinteie la Vârciorova.

După deschiderea noului locaș de închinare în anul 1947 are loc un botez în aer liber în valea Andriului cu 11 suflete : Andrițoi Maria, Borcean Maria (Dumitra), Borcean Gheorghe (Ghilă), Boboescu Mihai (Dumitruțu), Borcean Ana, Borcean Maria (Safta), Muntean Ion, Murgu Maria, Schinteie Ana (Becu), Sârbu Gheorghe (Oprița), Sârbu Gheorghe. În anul 1956 revine la Cărbunari fratele păstor Munteanu Nicolae care după ordinare la numai câteva luni s-a mutat la Moldova Nouă și lucrarea ia mare amploare, în toamna aceluiași an se înfințează din nou corul de către fratele Ion Izvernari și primele cântări care s-au cântat au fost ,,Mărire Ție Isuse” și ,,Cerurile slăvesc pe Domnul”. În anul 1957 are loc un alt botez în valea Andriului cu 11 suflete din Cărbunari și câțiva din Știnăpari, botez oficiat de către fratele păstor Gheorghe Andrițoi. Au fost  botezaţi : Andrițoi Floarea (Cagetu), Bâtea Gheorghe, Borcean Ilinca (Istudor), Cârjan Gheorghe, Cârjan Maria, Petcu Nicolae, Roșian Nicolae ( Lupu), Roșian Floarea (Lupu), Runcan Ion, Sârbu Ion, Sârbu Mihai.

Tot în anul 1957 datorită faptului că biserica a devenit neîncăpătoare, sub îndrumarea fratelui Munteanu Nicolae cu mari eforturi se obține autorizația de prelungire a bisericii cu încă 7 metri. La această lucrare un rol important l-a avut fostul primar Nicolae Rață, care a dat referințe bune despre credincioșii din Cărbunari, și în 7 decembrie 1958 are loc serbarea de deschidere și un botez cu 6 suflete oficiat de fratele păstor Nicolae Munteanu.

 

 

                                                CAPITOLUL 4

                               1958 până în prezent

În anul 1961 în urma unei hotărâri a Consiliului de miniștrii s-a redus numărul de biserici și cu acest prilej bisericii noastre i s-a ridicat autorizația de funcționare și a fost închisă timp de 3 ani până în anul 1964. În perioada cât biserica a fost închisă, frații au luat hotărârea ca la sărbătoarea Învierii Domnului Isus să țină serviciu, și au intrat în biserică și au ținut serviciu. Şeful de post când a auzit lucrul acesta a chemat pe frații Ion Borcean, Nicolae Borcean și Petru Sârbu și sub influența alcoolului i-a luat la rost ba, chiar a încercat să-i bată, după un timp i-a lăsat să plece avertizându-i să nu mai țină nici un fel de serviciu și să nu mai intre în biserică.

În această perioadă frații au făcut demersuri pentru obținerea din nou a autorizației dar fără nici un rezultat. În anul 1964 prin luna iulie un înalt funcționar din Inspectoratul Cultelor a venit la Cărbunari pentru a rezolva niște conflicte în biserica ortodoxă, frații când au auzit lucrul acesta s-au dus și i au prezentat situația bisericii, l-au chemat la biserica, i-au arătat clădirea și l-au rugat să intervină pe lângă Ministrul Cultelor pentru obținerea autorizației. Acesta s-a oprit și după ce a stat puțin pe gânduri i-a sfătuit să facă un memoriu la Președintele țării, Gheorghe Gheorghiu- Dej, memoriu în care să prezinte situația și dacă se poate o fotografie cu clădirea bisericii. Frații au făcut cum li s-a spus și cu câteva zile înainte de 23 august un alt funcționar a venit și a adus autorizația bisericii. După deschiderea bisericii a venit fratele păstor Nicolae Rață și a făcut organizarea bisericii, lucrarea a început din nou și în anul 1965 s-au botezat 8 suflete, botezul ținându-se la Moldova Nouă.

În toamna anului 1973, întrucât era mult tineret, fratele Mihai Sârbu ia inițiativa înființării unui cor care cântă până în anul 1981. În anul 1981 frații hotărăsc înființare unei orchestre și iau legătura cu fratele Costa Ciocoi de la Dognecea care vine la Cărbunari și face această lucrare care dăinuiește și astăzi. Despre perioada de după 1990 nu voi spune prea multe lucuri pentru că o cunoaștem mai îndeaproape, în perioada aceasta biserica a fost păstorită de către frații Sârbu Puiu, Cimpoca Ilie, Runcan Remus și actualmente Copocean Ovidiu. Perioada de după revoluție a fost o perioadă  binecuvântată prin faptul că au fost vremuri de libertate și Cuvântul lui Dumnezeu s-a vestit în biserică și au avut loc diferite evenimente, ne încredințăm și în continuare în Mâna Domnului și Îl rugăm să ne poarte și în continuare pe Brațele Lui.

Biserica a fost păstorită de la înființarea ei și până în prezent de următorii frați păstori : Șuveț Ioan, Enașcu Vasile, Craiovan Ilie, Popescu Costa, Sorescu Meilă, Cocariu Mircu, Munteanu Nicolae, Bâtea Ilie, Andrițoi Gheorghe, Rață Nicolae, Vucu Iacob, Scobercea Ion, Constantin Nicolae, Sârbu Puiu, Cimpoca Ilie, Runcan Remus și actualmente Copocean Ovidiu.

 

                          Slăvit să fie Domnul  !!!!

Munteanu Nicolae 1927 – 1961, din Cărbunari

 

Fratele Munteanu Nicolae s-a născut în ziua de 8 aprilie 1927 în localitatea Cărbunari, regiunea Severin. Părinții se numeau Matei și Maria, de naționalitate română și erau muncitori.

În ziua de 28 iulie 1946 se căsătorește în localitatea de naștere, cu Ana și Domnul le dă 2 copii: Gheorghe, născut în ziua de 14 iunie 1950 și Nicolae, născut în ziua de 1 mai 1951.

Auzind Cuvântul Domnului se pocăiește și în ziua de 28 august 1945, mărturisește credința în apa botezului în Biserica Creștină Baptistă din Cărbunari. Fratele care l-a botezat se numește Costea Popescu.

În anul 1951 absolvă Seminarul Teologic Baptist din București.

În ziua de 16 septembrie 1951 este ordinat ca păstor la Biserica Creștină Baptistă din Știnăpari. Comisia de ordinare era compusă din frații: Goga Dănilă, Românu și Scobercea I. A lucrat ca păstor la Bisericile Baptiste din Cărbunari și Moldova Nouă.

Biserica Baptistă din Cărbunari a progresat odată cu venirea fratelui Munteanu Nicolae. S-a reînființat corul, iar în anul 1958 s-au efectuat lucrări de extindere la clădirea bisericii. În anul 1961, cu ocazia arondării, biserica a fost închisă de autorități și frații au trebuit să plece 3 km la Biserica Baptistă din Știnăpari, până în anul 1964, când s-a redeschis, după multe intervenții.

În anul 1950 publică în revista „Îndrumătorul Creștin Baptist”, un articol cu titlul:

Exemplul Dragostei

I.                E un semn al umilinței

II.              E un semn al dragostei

III.            E un semn al fericirii

A mai publicat: Mielul lui Dumnezeu, pe când era seminarist în anul 1949, Steaua Betleemului,  Copilul minunat, Credința femeii cananience.

A scris și poezie, precum: Mi-e dor, Copile sfânt! Aceste două poezii le-am postat mai jos.

A fost un om sensibil, cu frică de Dumnezeu, care a trăit după îndemnurile Duhului Sfânt.

O boală de plămâni l-a răpus și Dumnezeu a hotărât ca în ziua de 6 decembrie 1961, la vârsta de 34 de ani, să își ia zporul spre Patria Cerească, unde nu mai este durere.

 

Mi-e dor….

1. O, ce-aş dori s-ajung mai sus,

Colo, mai sus de stele,

În ţara veşnicei lumini

Sunt visurile mele.

2. Când va sosi acea zi

Măreaţă pentru mine?

Când voi sosi şi voi trăi

Pe veci Doamne, cu Tine.

3. Atunci cu drag îţi voi cânta

Cu glasul meu Isuse!

Şi-n cor cu toţi Te-om lăuda

Cu melodii nespuse!

4. Privi-voi chipul Tău divin

O veşnicie’ntreagă

Şi-a Ta iubire fără aseamăn

Pe veci de veci ne leagă.

Copile sfânt!

1. Copile Sfânt, Ce-ai coborât

Din slăvile senine,

Te salutăm de mii de ori

Cu cântece sublime.

 

2. Şi Te iubim, cum n-am iubit

Pe nimenea vreodată,

Căci scump ne eşti şi drag, Isus,

În viaţa noastră toată.

 

3. Ne bucurăm că Ai venit,

Pe calea umilinţii,

Ca astfel Tu să ne ridici,

Alături de toţi sfinţii.

 

4. Alături de păstori şi magi

Genunchii ni se pleacă,

Dar graiul nostru e prea slab

Şi vorba-i prea săracă.

 

5. Să-Ţi spunem tot ce simţim,

Şi dorul ce ne leagă;

De Tine, Mire scump şi drag,

O veşnicie’ntreagă.

 

6. Primeşte Pruncule Isus,

Ca dar şi adorare

Primeşte azi a tuturor

Smerită închinare.

                             

Surse:

Ioan Bunaciu

Ovidiu Copocean

Runcan Remus

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist

Lui Dumnezeu închină-te!

Aceste cuvinte au fost spuse de către îngerul trimis de  Dumnezeu la apostolul și evanghelistul Ioan, pe când era exilat în insula Patmos. Dumnezeu i-a descoperit prin înger lucrări tainice, profeții împlinite sau care se vor împlini în viitor. Știind, că cel din faţa lui este îngerul Domnului și deoarece unii evrei au început să se închine la îngeri s-a plecat și el să se închine. Îngerul îi atrage atenția lui Ioan asupra faptului, că toţi aceia care respectă și împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu sunt frați, sunt egali și doar lui Dumnezeu trebuie să ne închinăm.

Ce învățăm sau ce putem extrage din această mică convorbire dintre îngerul Domnului și Evanghelistul Ioan?

8. Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui.
9. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 22:8-9, VDCC)

      I.          Dumnezeu nu este om și nu gândește ca un om

1.     Noi, oamenii în general, cunoaştem definiţia egalităţii, ceea ce ar trebui să presupună asta, dar din păcate, uităm de cele mai multe ori de ea. În România noastră dragă, unii muncesc mulți ani și au pensii mici iar alții doar câțiva ani şi au pensii mari sau speciale. Fiecare din noi trebuie să promovăm egalitatea de şanse, sub toate aspectele, fiindcă toţi am venit pe lume în acelaşi fel.

La Dumnezeu toți oamenii sunt egali și plata este aceeași pentru toţi, lucru care nemulțumește: Matei 20:1-16 (v. 14)

 

2.     La noi, oameni, cu cât ești mai mare în funcție cu atât oamenii simpli ajung tot mai greu. Nu trebuie să ne credem superiori unii altora ci altruişti şi dornici de a ajuta la nevoie.

Contrastul cel mai mare este, că la Dumnezeu cu cât ești mai neînsemnat, plin de bube și lepădat Dumnezeu te vede și te ascultă.  26. De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.
27. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.
28. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, (1 Corinteni 1:26-28, VDCC)

 

3.     Aici pe Pământ, dacă ești bogat ai mulți prieteni, care se adună în jurul tău.

 Dumnezeu, cel  care este bogat în iubirea şi îndurările Lui, are puțini prieteni şi spre El puțini se îndreaptă deşi vrea ca toți oamenii să-i fie preteni și. 13. Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
14. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.
(Matei 7:13-14, VDCC)

                                     

    II.          Dumnezeu nu este om și nu lucrează după sistemul omenesc ierarhic

1.     În sistemul judiciar pământesc avem ca apărare 4 instanțe care au competențe diferite una de cealaltă: Judecătoria, Tribunalul, Curtea de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție. De aici poți apela la forurile de specialitate internaționale pentru a ți se face dreptate.

2.     Dumnezeu are o singură instanță: Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. La această instanță drumul ne este deschis direct prin Domnul Isus Hristos.  19. Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt (Evrei 10:19, VDCC)

3.     Oamenii și-au stabilit ierahii, poziţii sociale, funcţii la care poți ajunge din ce în ce mai greu, din cauză că ai nevoie de mulţi bani, cunoştinţe, dar la Instanța supremă a Universului, trebuie doar să vrei cu adevărat ca să ajungi.

16. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:16, VDCC)

 

  III.          Dumnezeu îți aude glasul ori de câte ori Îl chemi.

1.     Noi, toți oamenii, suntem creaţi de Dumnezeu și suntem creaţia Lui. În Biblie atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament ,Dumnezeu îi numește pe cei ce păzesc Cuvântul Său „Oi” iar Dumnezeu este păstorul.

2.     Oaia ca să ajungă la păstor behăie, adică strigă la el.

Comunicarea între păstor și oaie este personală și directă. Domnul Isus spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.” (Ioan 10:27, VDCC)

14. Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,
(Ioan 10:14, VDCC)

11. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.
12. Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge, şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.
13. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.
14. Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,
15. aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl, şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.
16. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.
(Ioan 10:11-16, VDCC)

 

Din această cauză îngerul l-a împiedicat pe Ioan să i se închine, deoarece,  Dumnezeu este singura şi suprema instanță la care trebuie să apelăm și  căreia trebuie să ne închinăm ca să fim mântuiți.

25. Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri,
26. dar a fost arătată acum prin scrierile prorocilor şi, prin porunca Dumnezeului celui veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor, ca să asculte de credinţă –
27. a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin. (Romani 16:25-27, VDCC)