De ce a trebuit să vină poporul baptist la poporul român

Dumnezeu spune prin Cuvântul său următoarele:

„Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.”
(Marcu 16:15-16, VDCC)

Mesajul este clar și simplu: „propovăduiţi Evanghelia” . Această lucrare au făcut-o baptiștIi când au venit la poporul nostru român. Nu au adus cu ei nici o tradiție, datină, obicei, ci Biblia pe care o purtau cu ei și mesajul ei îl răspândeau cu simplitate și pe înțelesul oamenilor.

Foaia „Biserica și Școala” 1902 relatează despre parohul George Cherecheiu din Pedigd,  face cercetări despre pocăiți și constată: 

„aveau în buzunar testamentul vechiu și cu cartea de cântări a lui Gheorghe Șimonca”.

Aici poate se face o eroare voită sau o scăpare, pentru că baptiștii nu foloseau Testamentul Vechi singur, doar întreaga Biblie sau Noul Testament.

Predicarea Evangheliei de către Biserica străbună a eșuat și din cauza limbii vorbite. Un exemplu este și constatarea făcută de „Revista Literară” 1888.

”Curentul cultural grec la români: „de atunci (sec. IX) limba slavonă a luat locul celei grecești, atât în biserică, cât și în școală”…. „biserica fără carte nu poate exista, nici prospera. Cultura aceasta însă la Români, după ideile acelui timp, a continuat a se face, conform obiceiului tradițional, tot în limba slavonă”.

„Românii, deprinși cu biserica și cu cultura slavonă, n-au arătat în vechime tendințe de a-și româniza biserica și a-și cultiva limba  și au rămas în acea stare până în timpul reformei apusene, care a fost o mare revoluțiune contra despotismului nesuferit al catolicismului papist din apusul Europei”. 

„Epoca de la Vasile Lupu și Mathei Basarab, cu dreptul, constituie o epocă deosebită, cu caracter propriu, prin o dezvoltare intelectuală superioară timpilor precedenți, de acum slavonismul dispare cu repeziciune la Români, iar în locul slavonismului ia preponderență helenismul, care, la rândul său a contribuit la cultura limbei și literaturei Române”.

Putem vedea și controversele în jurul Noului Testament 1648, dacă are sau nu influență reformată, calvină apuseană; unii zic da, alții nu, dar putem să constatăm că Biserica ia măsuri și începe să revină la Cuvânt, dar apare o mai mare problemă.

Nicolae Iorga vorbește despre Sinodul din Târgoviște  1659:

„Dar Mihnea nu se dă bătut. La scrisoarea din 5 Martie (1659) el răspunde la 21, punct de punct. Ca unul ce a cetit Istoria bisericească a lui Sozomen, scrierile lui Teodoret, Prescurtarea, „Sinopsis”, a lui Cedren, ca unul care e orientat în toată Scriptura și literatura patristică, putând vorbi cu competență de orice erezii, el argumentează larg și bine. A vrut să oprească „după nevoile timpului și locului” beția din mânăstiri, a vrut să împiedice desfrâul”.

Denumim acest fapt prin eșuarea celor puși să predice Evanghelia.

 Dr. Ath. M. Marienescu, Membru al Academiei Române scrie în 1905:

„La biserică au început s-o rărească bărbații cam le la 1860, și mai pe urmă femeile, așa că astăzi bisericile se văd pline de oameni numai la hram și mai ales pe la Sărbătorile Crăciunului, Bobotezei și la Paști; încolo, peste an, câțiva bătrâni și câteva femei. Numărul spovediților și al împărtășiților a scăzut; îngrijirile pentru răposați s-au împuținat… divorțurile, căsătoriile nelegiuite se înmulțesc, iar seriozitatea în educațiunea copiilor s-a slăbit. pag 147.

Cauza ar fi alcoolul, vezi din pag 146.

Între anii 1845-1860 se ivește un hoț de vite în sat, dar la data din urmă și până mai anii trecuți, ajunseseră să fie vreo 5-6 hoți. pag 148.

Omoruri, pag 148 la 1863, primul omor”.

Ca să nu fiu acuzat de cine știe ce, mai dau un citat din „Unirea, foaie bisericească-politică” 1897 în articolul de pe prima pagină: Phthisis religios scrie cauza care duce la deslipirea oamenilor de biserica strămoșească și la acceptarea noii credințe baptiste:

 „nemulțumirea poporului cu procedura preoților și beția lucrătorilor”.

Problema nu era doar la noi, românii, ci era răspândită și era reflectată de scriitori.

În cartea „Ierusalim” de  Selma Lagerlof  1852 București, deși este un roman, spune o realitate la capitolul: „La învățătorul satului”

 „ De 80 de ani, de când viețuiau Ingmarii în comună, nu se pomenise acolo un om cărui să-i fi dat în gând să înnoiască religia care era mama oblăduitoare a tuturor. Auziseră sătenii că ici și colo se formează secte religioase: baptiști și alții, dar spuneau, râzând, că parascovenii de asta sunt bune pentru cei din Appelbo și Gagnef. La ei nu o să pătrundă niciodată prostiile astea. Toți veneau la biserică, regulat, chiar pe viscolul cel mai mare. Predicatorul nu era un om excepțional, dar ei se duceau la biserică numai ca să cinstească numele Domnului și nu ca să asculte o predică frumoasă. Numai învățătorul îndrăznea câteodată să spună. Predicatorul nostru are o singură predică pe care o repetă într-una..Învățătorul satului era singurul necăjit de insuficiența pastorului”. Pag. 37. „într-una din zile, se adună câțiva notabili ai satului și foarte îngrijorat le spusese că are de gând să înceapă un ciclu de predici pentru luminarea și întărirea oamenilor în credința cea veche, care parcă a început să slăbească.. Trebuiau pregătiți oamenii pentru ziua când vor cădea peste ei misionarii sectelor”. Pag 39.

Învățătorul satului spune preotului: „Părerea mea este că suntem amenințați de o invazie de eretici și sectanți. Trebuie să ajutăm biserica cu orice chip”. Pag 39.

 Constatăm că baptiștii au venit cu Evanghelia pe un ogor în care vestirea Evangheliei nu era o prioritate pentru cei ce trebuiau să facă acest lucru.

Dumnezeu însă veghează ca Evanghelia să fie vestită la toate popoarele, națiunile și limbile.

„Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod”. (Apocalipsa 14:6)

În aceste împrejurări au venit baptiștii care au fost bine primiți de popor, dar criticați de biserica cuvântătoare.

Românii, pregătiți pentru baptiști

În postarea mea de azi, vreau să prezint câteva surse care ne adeveresc că românii au știut bine ce se întâmplă în Europa, referitor la starea religioasă, la mișcările de a aduce Biblia în prim plan, de a fi dată oamenilor să o citească și s-o trăiască. Oamenii citind Biblia au înțeles că trebuie să asculte învățătura Domnului Isus care spune:

„Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.” (Marcu 16:15-16, VDCC)

Baptiștii pun în practică întreaga Biblie, așa cum este ea scrisă.

Într-un  raport din lunile martie-aprilie 1552, despre veniturile regești din Transilvania, se spune că în zona Bistriței lucrau anabaptiști: 

„în ele (mină) lucrează oameni săraci, pribegi, printre care se spune că ar fi și unii anabaptiști”.

Dintr-o scrisoare către Caligari, nunțiul în Polonia 27 martie 1580, Cluj-Mănăștur, spune că la Baciu erau lideri ai anabaptiștilor.

Conrad Iacob Hiltebrandt 1629-1679 pastor, deși nu avea simpatie pentru anabaptiști scrie: 

„Fiecare din ei cunoaște un meșteșug și fiecare atelier este numit după meșteșugul pe care meșteșugarul îl practică în el, ca: atelier de cuțitărie etc. Lucrează mai ales cuțite și furculițe frumoase, cu prăselele bătute în sidef, de asemenea cu prăsele din tot felul de oase colorate, cu care ungurii își împodobesc cingătoarea”…  

Poate pe viitor o să public întreg acest articol pentru că este interesant.

Se pare că prima carte  de istorie  care vorbește despre anabaptiști, cei care au pus în practică întreaga învățătură a Domnului Isus este: „Istoria și descrierea veche și modernă ale regatului Ungariei și ale altor state care și-au au fost, ori îi sunt încă vasale, Paris, 1688, scrisă de Claude Vanel citată de Scarlat Callimachi, Din Cărți Vechi, pagini privitoare la Istoria Românilor, Editura „Universul” S. A. 1946. Iată citatul: 

„Printre toți acești oameni, religia este o mare confuzie”. Unii sunt arieni, alții anabaptiști, alții socinieni, lutherieni și calviniști. Aceste herezii s-au strecurat, în Transilvania, la sfârșitul secolului trecut. Ne descrie și luptele dintre catolici și calviniști, anabaptiști”.

Cartea a fost scrisă în Franța, este adevărat,  dar tinerii noștri la Paris au învățat și cartea a ajuns în România și se vede că era cunoscută de români.

Pentru că baptiștii erau asociați cu comuniștii încă din secolul XIX de către unii scriitori români și mai ales de intelectualii ortodocși aduc în discuție  că și Marx și Engels au scris despre anabaptiști, au scris în favoarea filozofiei lor, dar au scris.

Organul Luminarei, gazetă Bisericească, politică si literară 1847 vorbește despre adunările anglicane și metodiste, se discută despre ideea de reformă în cetatea Oxford, despre puritani, câștigarea întregii  libertăți religioase. Anunță că Societatea biblică națională și străină din Londra, în anul 1846 a tipărit 1.419.283 de biblii. Această societate avea membri baptiști și se vor îngriji ca și în limba română să traducă și să tipărească biblii.

O carte ce pregătea români pentru a cunoaște ce se întâmplă în Europa, cu mutările ei religioase, a fost scrisă de Basiliu Rați „Istoria Bisericească” în 1854,  unde vorbește de anabaptiști și alte denominațiuni apărute.

Despre tipărirea Bibliei în Anglia vorbește și în 1860.

„Amiculu Școalei” 1861, la rubrica „Varietăți”, redă o statistică din Londra și spune: „locuitori 2.800.000 care locuiesc în 300.000 de case. Pentru mântuirea lor sufletească îngrijesc 930 preoți în 429 biserici și 423 alte case mici de rugăciune. Dintre biserici 121 sunt a independenților; 100 a baptiștilor; 77 Wesleyanilor; 29 a catolicilor; …”

„Românul” 1864 într-un articol semnalează că și baptiștii predică adevărul.

„Istoria Bisericească” pe scurt 1877 vorbește despre anabaptiști, Ioan Hus, prezbiterieni.

„Telegraphulu” de București 1882 pomenește numele baptiști într-un articol despre perfecționiști din Oneida America.

„Biserica și Școala” 1886  vorbește despre libertatea de conștiință a baptiștilor.

„România Liberă” 1887  într-un articol despre „Situația din Anglia” vorbește că baptiștii sunt activi în politică, de partea țăranilor și nu de partea aristocrației.

Revista periodică „Eclesiastică” 1887 din București, vorbește despre „Biserica Luterană” și spune că baptiștii au ajuns la cea mai mare cutezanță prin doctrinele lor. Apoi în articolul ,Biserica Reformată” spune: „în Irlanda biserica dominantă este cea catolică; cu toate acestea sunt foarte multe secte protestante. Sectele cele mai puternice în cele 3 regate unite sunt „metodiști” și „baptiști”.  Aceste două secte concurează foarte mult atât cu biserica episcopală din Anglia și biserica prezbiteriană din Scoția, cât și cu biserica catolică din Irlanda.

De aici se înmulțesc tot mai mult informațiile despre baptiști.

Așa că baptiștii  când au venit între români au știut cine sunt și ce vestesc ei. Chiar dacă mai marii poporului român i-au denigrat, totuși românii i-au primit cu cinste.

Biserica Baptistă din Dretea, jud. Cluj – 120 de ani

Ioan Coldea sn. despre începutul Bisericii Baptiste din Dretea, jud. Cluj:
„Se presupune că a început prin anul 1895. A venit un frate lucrător și cînd a ajuns la prima casă din capătul satului a întrebat dacă este în satul acesta cineva care a citit Biblia? Omul se chema Peiter… din Ungaria. Predicatorul a fost adus la bunicul COLDEA ONUȚ, care citise Biblia cu litere slavone, adusă de la biserica greco-catolică, căci nimeni nu știa citi în ea [nici preotul] numai bunicul. El era bolnav și fiindcă nu putea să meargă la cîmp la lucru a adus Biblia din biserică [era corator] și a citit-o și recitit-o de mai multe ori timp de trei ani, memorînd mult din ea. Astfel fratele a fost adus la bunicul; au început discuțiile care au ținut pînă la revărsatul zorilor. Din această discuție s-au ales ca bunicii mei; tatăl tatălui meu și tatăl mamei mele cu o sora s-au convertit în noaptea aceea. Astfel s-a pus temelia Biserici Baptiste din Dretea.

Revista România Evanghelică
Posted on 2 Noiembrie 2015 

https://roev.wordpress.com/2015/11/02/biserica-baptista-din-dretea-jud-cluj-120-de-ani/

Familia Drăgan Traian și Estera, din Cuceu

În data de 06 dec. 2016 am participat la înmormântarea surorii Ardelean Ana din Cuceu. Serviciul  s-a ținut în incinta Bisericii Baptiste, lucru care m-ia stârnit multe amintiri plăcute. Am fost pentru prima dată la Biserica  din Cuceu în anul 1979 și băncile din față erau pline de tineri, băieți și fete, care cântau pentru slava Domnului din tot sufletul lor. Astăzi sunt mai puțini și mai trecuți spre bătrânețe, dar activi. În această Biserică au primit pe Domnul  doi tineri pe care îi prezint înaintea dumneavoastră cu mult drag.

Acești tineri se numeau Traian și Estera, i-am cunoscut în anul 1976 la Biserica Baptistă din Baia Mare unde fratele era un bun predicator al Cuvântului Domnului.

              În  cadrul societații și al familiei, familia fratelui Drăgan Traian a fost percepută ca o familie de oameni modești, docili, bine pregătiți profesional,cu credința în Dumnezeu și un exemplu demn de urmat.

          Fetele cu care Dumnezeu le-a binecuvantat familia „consideră că părinții lor au fost oameni responsabili, care au încercat și cred că au și reușit să le înconjoare cu dragoste, cu gingășie și mai ales cu o mare responsabilitate părintească.

         Ei au știut să iubească, dar și să corijeze unele inadvertențe ale copilăriei și tinereții noastre. Considerând că pentru credincios arma biruinței este credința, părinții noștri ne-au purtat pe brațe de rugăciune toată perioada vieții lor.

Traian Drăgan 1926 – 2000. 

Fratele Traian Drăgan[1] s-a născut la 18 august 1926  în localitatea  Cuceu, unde credința creștină baptistă a prins rădăcini înainte de anul 1920. Aici face școala primară de 7 ani, așa cum era în vremea aceea și continuă să studieze și la Jibou.

După aceste cursuri fratele se gândește să își găsească un ajutor potrivit care să îl ajute și la direcția în viață, așa că o găsește rapid pe Estera, fată frumoasă din satul lui natal și în anul 1948 fac nunta.

Fratele găsește de lucru la Căile Ferate Române unde lucrează puțină vreme. Porniți în viață,împreună cu soția sa constată că au mare nevoie de Dumnezeu și se decid să Îl urmeze pe Domnul în apa botezului, aşa că spun Bisericii din Cuceu, iau legătura cu fr. Ioan Bălănean și acesta îi botează în anul 1953, aparținând Bisericii Baptiste Cuceu.

Fr. Ioan Bălănean, văzând ca tânărul Traian are darul vorbirii, îl sfătuiește să plece la Seminar, lucru pe care îl face. La Seminar este îndrăgit de profesori, mai ales de Alexa Popovici pentru că avea darul oratoriei și parcă se potriveau în gândire şi vorbire. Acest lucru s-a văzut peste ani, când îl auzeai vorbind pe fr. Traian, erai sigur că a învățat la ”picioarele” lui Alexa Popovici.

Frații din București l-au rugat insistent să rămână acolo, dar având soție, părinți și ogoare a venit acasă, în Cuceu slujind în această zonă a Sălajului. Domnul a îngăduit sa vină peste țară comunismul, care, fără comentarii, a luat ogoarele de la oameni, aceştia trebuind să se reorienteze. Astfel, fr. Traian își ia soția și pleacă cu fiica lor, Viorica,  tocmai în județul Bacău, orașul Moinești unde își completează studiile în domeniul sondelor de țiței. Aici Domnul îl binecuvântează cu o a două fetiță, Lidia.

În anul 1962, la insistențele unei rudenii, vine la Baia Mare și se angajează la Cercetări Miniere unde lucrează  până la ieșirea la pensie. Cu timpul, a venit la cârma bisericii fr. Rusu, cu care s-a înțeles foarte bine și fr. Traian era activ, conducea studiul biblic ca un bun predicator, cu un dar  plăcut de predicare, cu claritate și mult patos, era zâmbitor și vesel și a făcut parte din comitetul bisericii. Era prietenos şi comunicativ, de aceea și preotul ortodox îl chema la înmormântări să aibă un cuvânt, lucru nu prea întâlnit, iar când a murit fratele, preotul a cerut voie familiei să se roage. Familia l-a încuviinţat,  preotul și-a dat hainele de preot jos și, fără să își facă cruce, s-a rugat cu foc și lacrimi.

S-a pensionat de la "Cercetări miniere" în 1991, după care s-a mutat cu soția Estera la Cuceu. Aici nu s-a oprit din predicare, era foarte dinamic și bisericile se bucurau nespus de prezența lui, avea curaj, îmbărbăta frații și bisericile mici.

Cele doua fete îl vizitau, dar în anul 2000, când ajung fetele acasă, tata le spune ceva înduioșător. Redăm declarația fiicei fr. Traian, Lidia:

„Bine c-aţi venit dragele mele, altă întâlnire nu vom mai avea, decât în cer, să ştiţi că eu mor, simt că mi-a venit ceasul"! Cât am stat acolo, 2 zile ne-a tot repetat, ne-a dat sfaturi, ne-a explicat cum să ne împărţim ce va rămâne după el, să nu ne certăm că suntem surori, şi, cel mai frumos lucru, le-a îndemnat pe fiica mare si pe nepoată să se împace cu Tatăl! Bineînţeles, am zâmbit toate, cu mama împreună, pentru că nu ni se părea nimic în neregulă.

În săptămâna următoare, marţi a venit la Baia Mare, cu o problema legată de pensie şi să-l consoleze pe soţul meu în legătură cu soacra mea, care făcuse un ACV. I-a spus: „Dragul tatii, încrede-te în D-zeu căci este mare,    n-am venit deodată şi nu ne putem duce deodată." M-a rugat să-l plimb cu maşina prin oraş, parcă-l apucase aşa un dor, şi tot repetându-mi că va muri, s-a întors la Cuceu şi vineri a făcut un ACV, iar duminică a murit.

La Cuceu s-a ținut o slujbă de înmormântare, oficiată de către fratele Teofil Mihoc, la care a participat tot satul, l-am  dus  la Baia Mare, l-am îngropat în cripta lui din Horia1.  Slujba a fost ţinută de fr. Morcan Iosif, fr. Chereji Daniel şi fr. Rusu Simion. Au participat cca. 100 de oameni, a avut o înmormântare frumoasă, cum viața i-a fost frumoasă!”[2]

DRAGAN ESTERA 1930 - 2016

         Drăgan Estera,născută Noje, a văzut lumina zilei la 19.04.1930 în satul Cuceu, județul Sălaj, în mijlocul „unui rai” lăsat de Dumnezeu pe pămant. 

Provine dintr-o familie numeroasă, cu șapte copii, din parinții Vasile și Estera, oameni care prin hărnicia lor și-au creat o situație materială și o reputație foarte bună în comunitatea satului Cuceu.

          De la tot ce o înconjura și-a format o părere frumoasă  despre ființa care a creat acest colț de rai și a crescut cu dragoste în suflet fața de Creatorul Divin.

      De-a lungul anilor a încercat să aprofundeze filozofia omului simplu din popor,  formându-și principii solide pe tot parcursul vieții, crescând și trăind cu ochii larg deschiși spre visare.

Sora Estera a absolvit școala primară în localitatea sa natală, în perioada grea a războiului pe care și-a completat-o pe parcurs cu alte studii.

Se căsatorește în anul 1948 cu fratele Drăgan Traian  cu care va avea împreuna două fiice: Viorica și Lidia, Dumnezeu ajutându-i să-și vadă fiicele căsătorite, cu școli superioare și trei nepoți cu o bună poziție în societate.

          In anul 1953 îl primeste cu inima deschisă pe Dumnezeu în viața sa, împreună cu parinții, socrii și  trei frați.

         A trăit alături de fratele o viață mândră și binecuvântată de Domnul pe pămant, sprijinindu-și  soțul în misiunea pe care o desfășura. 

        Dar rolul complex al celui care l-a primit pe Domnul în viața sa este măreț. Sora a știut să se apropie de frații de credință din Bisericile Baptiste Cuceu și Baia Mare (unde a activat ca membră) învațând de la cei cu experiență  și sprijinindu-i pe începători.

          Pentru că sufletul unui om nu este deloc simplu și, în lumina realității, își dezvăluie zeci și sute de fațete, de lumini și umbre, de culori și nuanțe, dânsa îi sprijinea pe frații din biserici vorbindu-le despre credință prin exemplul personal și prin ajutor necondiționat.

Nici unul dintre cei care i-au bătut în poartă, necăjiti și întristați, nu au plecat din casa ei fără o speranță. Cu vorbe mesteșugite a căutat să-i apropie mai mult de credință, pentru că ea este singura adevarată și curată care-ți aduce liniște și pace în suflet și o viață veșnică. Zicea mereu că numai prin credință poți invinge, indiferent de calvarul vieții prin care trebuie să treci și mereu să privești înainte cu fruntea sus și cu mare încredere în Dumnezeu.

     De-a lungul vieții a reușit să-i țină pe mulți lângă credință și să-i îndemne  și pe alții spre credință. Demn de amintit este familia fratelui Câțcăuan Traian si Dorica, actuali membri în Biserica Creștină Baptistă din Cuceu si mulți alții. Fratele Traian este diaconul bisericii, un om de o aleasă omenie si credință, un sprijin real pentru intreaga biserică.

        Care om ar putea duce la bun sfârșit o viața închinata Domnului, dacă nu unul care vibrează profund la binele și răul care se întamplă în jurul său, la frumusețe și urâțenie, la moralitate și imoralitate, la reușită și eșec, știind să păstreze un echilibru în toate.

Rămânând văduvă, în anul 2000 a trăit retrasă în localitatea natală unde Dumnezeu a binecuvantat-o cu înca 16 ani de viață, pentru că a fost un om puternic, tenace și răbdătoare, cu încredere în ființa supremă, Dumnezeu, pe care o considera „stânca măreției mele”, pană la vârsta de 86 de ani.

Casa din Cuceu

           Miercuri, 23.11.2016, Dumnezeu a chemat-o la El, iar ea s-a dus fericită să-l intâlnească lăsând în urmă o familie unită și puternică cu credința în Dumnezeu.

Declarația Lidiei, fiica cea mică a familiei:

  „Ne-au îndrumat și ne-au sădit în suflet “sămânța credinței” care ne-a urmărit pe tot parcursul existenței noastre. Părinții  erau în stare să muncească pentru noi zi și noapte ca să reușim în viață și să ajungem oameni integri în familie și societate.

           Citatele care ne-au ghidat viața, rostite mereu de tata, au constituit linia directoare a parcursului nostru existential:”nu de moarte mă cutremur,ci de veșnicia ei”; „că la omul credincios sabia ramâne jos, Dumnezeu din rău l-a scos”; și intrebările: „Unde îți vei petrece veșnicia?”; „Ce faci cu pacatele tale?”; „Cui îi pasă de sufletul tău?”; „Grozav lucru este să cazi în mainile Dumnezeului celui Viu......”

Le mulțumim, i-am iubit și i-am stimat și trăim cu speranța că într-o zi ne vom întâlni în ceruri”.

Cele două fiice ale familiei sunt:

1. Viorica, profesoară, căsătorită cu Vasile Iacob, tehnician în construcții. Are 2 copii: Diana, avocat și Andrei, economist, necăsătoriți.

2. Lidia,  inginer economist la Liceul Economic Baia Mare,  căsătorită cu Teodor Morariu inginer constructor și profesor. Au băiat, Călin 32 de ani doctorand în turism, profesor la liceu, necăsătorit.

Mulţumim Domnului pentru aşa oameni de nădejde!

---

                [1]Biografie realizată împreună cu Lidia și Viorica, cele două fiice ale familiei.

[2] Vasile Bel, Biserica Creştină Baptistă Română din Baia Mare,

Istorie şi reflecţii  1930-1990