vineri, 28 septembrie 2018

Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Cuceu - pe net



Dumnezeu ne face să intersectăm cu unele evenimente istorice. Anul acesta au fost și încă vor mai fi, dar depinde cum le vom întâmpina. La Biserica Baptistă din Cuceu, jud. Sălaj, Dumnezeu ne-a făcut părtași, la serbarea de 100 de ani de istorie a Bisericii. A fost o serbare înălțătoare și cei prezenți au slăvit pe Domnul pentru îndurarea Lui.
Serbarea acum este istorie, dar cei ce doresc pot să se informeze despre Cuceu, Biserica Baptistă din Cuceu și despre cei 100 de ani, din mica carte:
„Centenarul Bisericii Creștine Baptiste din Cuceu, județul Sălaj
1918-2018”




Acum cartea este postată pe situl:

Publicații Baptiste Istorie baptistă scrisă – România” 

administrat de fratele Alexandru Valeriu Terlea, din Hațeg vezil AICI.

Cartea se  poate citi AICI.
Pe „Publicații Baptiste se pot citi cărți noi și vechi, reviste vechi și alte publicații baptiste.
Mulțumesc iubite cetitor, pentru că ai trecut pe la mine și Domnul să te aibă în pază. 










miercuri, 26 septembrie 2018

John Clifford 1836 - 1923 și cuvântarea de la Congresul Baptiștilor din Berlin 1908



John Clifford s-a născut la data de 16 octombrie 1836, în Sawley, Derbyshire.[1]
 Încă de tânăr a muncit într-o fabrică care producea dantelă, acolo atrăgând atenţia liderilor comunităţii baptiste, care l-au trimis la Academie în Leicester şi la Colegiul Baptist din Nottingham, ambele în Anglia, spre a fi pregătit pentru a deveni păstor.
În anul 1850, după ce mama lui, care era o iubitoare a Bibliei și voia ca și băiatul ei să-i calce pe urme, fr. John Clifford se  pocăiește, își predă viața în mâna Domnului și renunță la lume, plăceri și păcat.[2]
 În 1858, a fost chemat să slujească ca pastor baptist, la o capelă din Paddington, Londra.
S-a înscris în anul 1859 la Universitatea din Londra, fiind licenţiat în litere, în anul 1861.
În anul următor, 1862, este licenţiat în ştiinţe, masterand în litere în 1864 şi licenţiat în drept în 1866.
 În 1883 i s-a oferit titlul onorific de Doctor, de către Colegiul Bates, din Statele Unite, fiind cunoscut de atunci drept Dr. Clifford.
 Ca şi predicator, scriitor, el a devenit o forţă creatoare şi nu numai.
El a fost preşedintele Asociaţiei Baptiste din Londra în anul 1879, al Uniunii Baptiste  în anul 1888 şi 1899 şi preşedintele Consiliului Naţional al Bisericilor Evanghelice,  în anul 1891.
A luptat și pentru drepturile baptiștilor din România.[3]
Fratele John Clifford a murit în 20 noiembrie 1923 la Londra, Marea Britanie.
 

  Cuvântarea lui Dr. John Clifford de la primul Congres European 1908[4]
Despre acest Congres am scris AICI și AICI.
Lectură plăcută.

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. (1 Tesaloniceni 5:23)

Congresul de la Berlin. (Urmarea vorbirii fratelui Clifford)[5]
1. Scopul nostru este: iarăşi a introduce în lume puterea vieţii, focul (cel sfânt) sinceritatea, viaţa sufletească, predarea deplină, curajul, răbdarea, voiciunea, (sprintenia), credinţa şi iubirea cea dintâi către Domnul nostru. Cu râvna creştinilor celor dintâi a ne sili, să o dobândim lumea pentru Domnul... Ne silim la curăţenia cea dintâi, la supunerea din vremea cea dintâi, lăsăm să strălucească spiritul martirilor celor dintâi şi în numele lui Isus şi prin puterea Duhului Sfânt, voim a răspândi spiritul cel serios şi biruitor al religiozităţii adevărate şi al lucrării morale.
2. Acesta cuprinde în sine, că trebuie să ne reîntoarcem la Cristos; că cu cât suntem mai aproape de El, cu atâta suntem mai aproape noi unu către altul şi către vechiul izvor al puterii creştinilor celor dintâi, Isus este izvorul unirii noastre. Creştinătatea şi Cristos, sunt una. Creştinătatea e o religie, în care Cristos decide (hotărăşte) toate. Însuşirile învăţăceilor dintâi, numai aşa le putem câştiga, dacă ne ţinem de izvorul lor. Pe Isus trebuie să-l vedem. El e singur preot al poporului său, El e centrul creştinătăţii iar răscumpărarea e chemarea lui cea mai înaltă. Moartea lui a mântuit lumea. El e elementul (puterea) ce mişcă toate în creştinătate.
Unde Cristos s-a predicat şi a fost primit, totdeauna El era care a murit pentru noi. Deoarece El ne mântuieşte, El şi stăpâneşte. El e stima (autoritatea) cea îndestulătoare pe veci cu valoare şi desăvârşită a testamentului nou, atât în viaţa omului cât şi în viaţa statului.
3. Cel mai caracteristic pentru adunările baptiste se cuprinde în aceea, ca să cunoaştem şi să ne alipim de aceea, că adunarea lui Cristos, sau comunitatea şi organizaţiunea adunării spiritualmente să rămână curată. Iubirea noastră către Domnul ne mişcă pe noi a fi credincioşi către adunarea aceea, care după a noastră părere stă mai aproape de Duhul lui şi de voia lui; iar într-aceea nu putem fi îndoielnici, că adunarea aceasta care este trupul şi locuinţa Duhului său, numai din unii ca aceia poate sta, care sunt renăscuţi prin Duhul său şi sunt în legătură cu Dânsul prin credinţă vie.
Asta-i aceea – şi nu botezul – care ne deosebeşte pe noi de alte comunităţi (biserici) şi nu ne lasă a ne uni cu ele. Ce priveşte botezarea, afară de quakeri, mai toate adunările (sectele) s-ar putea numi baptiste. Noi personalmente nu ţinem mult despre apa botezului; alte adunări (biserici) sunt acelea, care afirmă (întăresc) că botezul e o renaştere şi mijloceşte mântuire, că-l face pe om sau pe prunc membru membru al împărăţiei lui Dumnezeu şi moştenitor al cerului.
Noi ceremoniilor  externe nu le însuşim putere mântuitoare. Aceasta tăgăduim şi o respingem; noi zicem, că această pricepere e străină pentru spiritul creştinismului, aceasta înaintea multora e falsificarea religiei lui Cristos; pentru această întunecime aceia sunt responsabili, cei ce o părtinesc. Nu ne vom lăsa de aceea, că omul sau pruncul, trebuie să aibă credinţă în Domnul Isus Cristos; botezul trebuie să fie mărturisirea proprie a învăţăcelului, înainte de ce ar avea aceasta valoare pentru el. Numai aceasta, şi nu părerea despre forme externe (de dinafară) este aceea; care ne face pe noi cunoscuţi şi pe care principiile noastre fundamentale sunt aşezate.
Tot această lege dă valoare părerii noastre în privinţa lucrurilor adunării. Pe această bază pretindem, că adunarea să fie neatârnătoare de decesiunile şi controalele autorităţilor politice, şi afacerile sale proprii ea sigură să le conducă, ascultând totdeauna de Domnul; într-acest înţeles vom aşeza condiţiile pentru comunitate în adunările noastre.
4. În urma acestor principii noi, baptiştii, ne simţim datori a primi toate interesele misiunii şi în general a tot poporului, nu numai pentru viaţa viitoare, ci şi pentru aceasta pământească. Principiile noastre ne aduc pe noi neînconjurat la aceea, ca să servim oamenilor ca oameni, fără privire la rangul lor şi la stima lor morală. Pentru noi omul este sufletul, celelalte sunt numai lucruri de dinafară, cărora le însuşim ceva valoare, dar acelea nu sunt de căpetenie.
Sufletul, cu aceasta avem treabă – acesta în toate părţile este apăsat, subjugat. – Dumnezeu a dat Evanghelia pentru aceea, că tot cel ce se va face ei părtaş, să meargă s-o vestească consorţilor săi, care întrebuinţând în toată starea lor, să înceteze orice nedreptate în lume.
În numele lui Isus Cristos prin puterea Duhului pentru creştinătate suntem îndatoraţi a alunga din lume toată mizeria poporului, a lua de pe umerii fraţilor noştri sarcinile celea multe, cu care i-au încărcat pe ei subjugările seculare; a şterge de pe pământ orice dispoziţiuni neadevărate şi tradiţiunule celea nedrepte, care aţâţă clasă asupra altei clase, popor asupra altui popor, care fac pe cei slabi şi săraci pradă şi sclavi subjugaţi celor tari şi bogaţi, a curăţi meseria şi industria de orice le otrăveşte şi le prefac în blestem; jos cu lucrarea pruncilor ce îi omoară în trup şi suflet; jos cu aşa simbrie puţină, din care om nu poate trăi,... cu aşa relaţii de lucru a căror constricţiune îl face pe lucrător victima morbului şi mizeriei, şi îi scurtează viaţa.
Trebuie să îndreptăm atenţia omenirii la această neegalitate, la nedreptatea şi la miteria din lumea aceasta, care atârnă din răutatea şi nepăsarea oamenilor, care apoi se socoteşte ca de purtare de grijă a lui Dumnezeu. Aceasta-i batjocură de Dumnezeu, şi păcat în contra Duhului îndurării şi a lui Isus Cristos. -  Fiul lui Dumnezeu pentru aceea a venit, ca să strice lucrurile diavolului, noi numai întru atâta vom fi dovediţi ca următori ai Săi, întrucât vom lua parte în această luptă purtată în contra puterilor întunecimii.
Noi trebuie să ne înfăţişăm în interesul progresului soţial, pentru realizarea silinţelor noastre frăţeşti, pentru libertate, pentru dreptate, pentru egalitatea tuturor şi pentru pacea generală. Aceasta încă-i a nostru lucru, ca să stârpim bătaia şi spiritul care o aţâţă, şi să facem capăt metodei ruşinoase a ziarelor care le suţine. Bătaia de totului stă împotrivă cu învăţăturile şi cu spiritul lui Cristos. El e capul păcii. Împărăţia lui e împărăţia păcii, iar problema adunărilor noastre e, a lupta în contra spiritului militarist; până când popoarele îşi strâng aramte şi-şi pregătesc scule de război şi de omor, datorinţa noastră e a ne ruga şi prin cuvânt şi exemplu, a face tot ce este cu putinţă, pentru ca să fie cât mai de curând pace pe pământ şi între oameni bunăvoie.
5. Nu putem încunjura nici aceasta, ca să fim tălmăcitorii libertăţii conştiinţei. – Conştiinţa trebuie să fie liberă de prescrierile oricărei instituţiuni, fie acelea aşa de sfinte ca bisericile sau puternice ca parlamentul; liberi de supravegherea oricărui om, fie acela preot sau metropolit împărat sau domnitor. – Unde este Duhul lui Cristos, acolo este libertatea. – Numai Dumnezeu are autoritate asupra conştiinţei – de aceea trebuie să fie liberă, ca să fie în stare a se cunoaşte însuşi pe sine şi a-şi ajunge scopul ce Dumnezeu i-a pus înainte.
6. Prin adevăr noi ne-am făcut liberi, Creştinătatea e descoperirea adevărului, aceasta a adus dreptate în lume. Acesta nu lasă s-ajungă minciuna la suprafaţă; Suflarea lui omoară pe cel nedrept, face capăt la orice răutate şi făţărie. Creştinii cei dintâi mai vârtos au primit moartea, decât să mintă. –
Lucrul cel mai esenţial pentru fiecare om şi pentru fiecare adunare e iubirea de adevăr şi curajul a umbla după aşa principii, care preţuiesc lucrurile după adevărata lor valoare. – Nimic nu dă religiei tărie durabilă pe pământ, ca sinceritatea. – Nu e permis a sta înainte cu esplicări (vorbiri) viclene meşteşugite.
O ce vedere se deschide înaintea noastră dacă privim la adevărurile acestea şi la starea prezentă a Europei! Ce strigăt de luptă se aude spre îmbărbătare! De am putea întreba: cine va răspunde la aşa pretensiuni? –
1. Cu aceasta una suntem încurat că: Roma de curând îşi va pierde forţa sa cea periculoasă, care în timp atât de lung a exercitat peste Europa, deşi ameninţă ea cu pedepsele celea mai groaznice, nu mai poate împiedica ca să nu se lase oamenii de ea cu grămada.
În Franţa autorităţile se ocupă sfărâmând lanţurile care au legat naţiunea de Roma, iar creştinătatea a pornit pe calea triumfării; cu sute şi cu mii s-au dat francezii protestatari evanghelici, fiii Italiei aruncă jos de pe ei jugul papal şi străbat spre lumină şi spre libertate, ochii Spaniei se deschid, Portugalia se deşteaptă, locuitorii Islandei sunt iuţi în silinţa lor ca să se elibereze de apăsarea seculară.
Destul de bine vedem în toate părţile Europei rescularea (murmurarea) cea întinsă în contra Romei, un semn despre aceasta e modernismul; acesta însă nu oferă vindecare, --- Mântuitorul Evangheliei e ascuns. Preotul stă în locul lui - -  oamenii rămân dinafară de religie, cu urgie se-ntorc de către datinile cele putrezite dispreţuind pe zeloţii cei orbi care le mai oferă lor credinţă acolo. Urăsc biserica, ei ştiu desigur că acolo numai egoismul, iubirea de mărire, frica de adevăr, făţărnicia şi minciuna lucrează, şi deoarece sunt cu astfel de cugetare antiromană, e teamă, că ei vor fi contrari creştinătăţii şi religiei.
2. Mai jalnică-i starea bisercii greco-ortodoxe în privinţa aceasta; ea nu înaintează, ci-i rămasă înapoi. Precum se aude, persecutarea fraţilor noştri în Rusia din partea mai marilor bisericeşti e cu mult mai cruntă ca odinioară. Ţarul a dat libertate pentru congesiuni, dar aceasta precum se vede i-au foarte iritat pe domnii prelaţi; de curând au avut o şedinţă la Kiev în care au hotărât că vor continua lupta în contra celor ce cugetă altucm. (adică în contra tuturor confesiunilor afară de religia lor).
3. Poporul cere pâine, ei le dau lor scorpioni; alţii gândesc că vrea să se îndrepte şi le dau pietre. Poporului îi lipseşte religia cea adevărată, dar îl tratează cu ceremonii, cu credinţă oarbă, cu icoane, cu liturghii, cu tradiţii şi cu alte mâncăruri slabe. El îşi cere parte din silinţa soţială, ajutor în lupta pentru existenţă, relaţiune mai bună în privinţa industriei, mai multă libertate sufletească, dar nu capătă nimic. O, dacă nu numai evanghelişti am fi noi baptiştii, ci şi bărbaţii de stat şi am cunoaşte că ora noastră e aici; să auzim numai decât glasurile celor ce strigă de la miază-nopate şi de la apus, care se roagă de noi ca odinioară Macedoneanul de Pavel: „Treci la noi, şi ne ajută!” O, de am cunoaşte aceea dimpreună toţi, că nu este lucru mai urgent (mai degrabă) decât a mişca înainte în modul cel mai înrâurător cauza adunărilor noastre în Europa.
Lipsa e mare şi strigă. Principiile şi puterile care mult pot alătura lipsa, le-am cercat. Acestea nu sunt temporale, ci veşnice; nu sunt legate de un loc, ci sunt universale. Acestea în toată perioada erau aruncate în cuptorul experienţei dureroase, dar totdeauna s-au dovedit aur curat. Ele de la Dumnezeu vin, şi la Dumnezeu conduc. În Cristos ne aşează pe noi înaintea lui Dumnezeu, îl împacă pe om cu lumea lui Dumnezeu, apoi cu sine şi cu împrejurimea lui. Îi dau lui pace, şi viaţa lui o aduc în armonie cu glasurile cele cereşti. Îl conduc pe el la adevăr, la stăpânire de sine, la libertate, la serviciul Dumnezeiesc. Cel spiritual stă înainte de toate. Urăşte minciuna, şi în iubire de sinceritate şi în toată dreptatea se sileşte spre libertatea spirituală, aşa că poate lua sus şi virtuţile ştiinţei şi poate ajuta şi în înaintarea lumii. Principiile noastre ne învaţă la drepturile noastre. „Fiecare membru al adunării baptiste e un misionar!” Asta a fost deviza lui Onchen; să fie şi a noastră, şi astfel viitorul Europei vom face să devină mai bun. Luptele şi suferinţele în trecut, nu erau în zadar. Acestea s-au făcut pietre de temelie pentru viitor. Aceşti ani de luptă şi ai statornicei răbdări sunt factorii acestei vieţi pământeşti; desigur învingerea noastră e a noastră; lucrarea noastră de evanghelizare nu e permis să se oprească. Trebuie să continuăm lupta, şi iubirea de suflete să o ţinem în prospătatea ei. Nu vedem încă scopul, dar calea o cunoaştem, şi pe conducătorul. Cunoaştem căile lui, îl cunoaştem pe Dânsul. Să-l urmăm pe El şi numaidecât. Ultimele lui cuvinte erau: „Mergeţi”, -  „predicaţi Evanghelia”, - „pe învăţăcei îi botezaţi, învăţându-i să păzească celea ce eu v-am ordinat vouă”; iar promsiunea lui e: „Iacă eu sunt cu voi în toate zilele până în sfârşitul lumii”, în toate lucrurile încă şi în celea mai mici, în tot timpul, şi: „Datu-mi s-a toată puterea în cer şi pe pământ”.
După vorbirea fratelui Clifford au vorbit şi alţi fraţi germani şi englezi, despre lucruri ale credinţei noastre, despre scopurile noastre şi despre creşterea fraţilor noştri. Au zis că ar fi foarte de dorit să avem şcoli proprii. S-a vorbit şi despre aceea, că lucrul sufletesc ce înaintare are prin foi – Seara au fost vorbiri despre începutul baptismului în Europa şi că baptiştii sunt primii luptători pentru libertatea conştiinţei. – Marţi au fost vorbiri despre principiile şi despre scopurile noastre, despre chestiunea de lucrători, despre pacea în toată lumea. – După-amiază au vorbit reprezentanţi a 8 ţări, despre începutul pocăinţei în ţările lor. De la noi a vorbit fr. Balog.
Seara era o mare sărbătorire ţinută în o sală ce cuprindea în sine 6000 de persoane. Aici cânta un cor ce stătea din 400 de membri. Au fost vorbiri şi aici, însă numai aceia înţelegeau ceva, care erau mai aproape de cel ce vorbea, ceilalţi numai cântările auzeau.




[1] https://en.wikipedia.org/wiki/John_Clifford_(minister)
[2] Farul Mântuirei, Anul V, Nr. 1-2, București, ianuarie 1924, p. 7.
[3] Farul Mântuirei, Anul IV, Nr. 2, februari 1923, p. 5,6.
[4] Această cuvântare o avem prin bunăvoința fratelui Daniel Stoica pastor  la Ineu.
[5] Adevărul, Foaia oficială a Baptiştilor români din Ungaria,  Anul 1, Nr. 5, Noiembrie, 1908, pag. 67-70.

marți, 25 septembrie 2018

Ioan Chișmorie 1904 – 1973, din Măderat



Prezint o scurtă biografie a fratelui Ioan Chișmorie, care a avut dar mare de la Dumnezeu în domeniul muzicii. A compus multe cântări de mare profunzime, cântări care se cântă în unele biserici și azi.
A fost un om dăruit lui Dumnezeu și numele Lui l-a înălțat.  A  compus, a scris, a cântat, a învățat pe alții, a muncit pentru slava Domnului.
Biografia  completă, făcută de Saintclaire Chișmorie, o puteți vedea AICI, iar multe poze frumoase, dar și de suflet, puteți vedea AICI. Se poate asculta AICI muzică de fratele Ioan Chișmorie. Vedeți și AICI. Vezi și AICI la RoEvanghelica.
Fratele Ioan Chișmorie se naște pe 29 ianuarie 1904, în familia lui George și Ana din Măderat, jud. Arad.
A făcut 6 clase primare în satul natal Măderat, unde a descoperit darul pe care Dumnezeu i l-a dat.
În anul 1917 este atras de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, primind botezul și face parte din Biserica Baptistă din Măderat.
În anul 1918 participă în comuna Șiria la un curs de muzică.
În ziua de 21 iunie 1923, dirijează corurile din Seleuș și Gurba, la un botez oficiat de fr. Ioan Socaciu,  în apa Crișului Alb.[1]
În 1922 se înscrie la Conservatorul Municipal din Timişoara, pe care în anul al doilea îl abandonează din cauza neînţelegerii cu conducerea.
În ziua de 2 februarie 1926 participă cu corul din Măderat, la o căsătorie în Biserica Baptistă din Mâsca. Ceremonia a fost oficiată de fr. Ioan Ungurean, păstorul Bisericii Baptiste din Curtici.
Participă la toate serbările şi congresele acelor timpuri. La Congresul Tineretului Baptist de la Buteni în 1925, îl întâlneşte pe Gill Everett, cel ce din anul 1933 până în 1938 avea să fie directorul Seminarului Baptist din Bucureşti.
 În 1928, la Congresul de la Curtici, leagă relaţii de prietenie cu Dr. Rushbrooke, care mai târziu a ajuns preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste, care a intervenit nu o dată pe lângă autorităţile din România, pentru drepturile religioase.
La 33 de ani, în 1937, publică prima carte de cântări „Cântările Armoniei”, cu 64 de cântări. Continuă să compună cântări tot mai complexe, în ideea de a publica volumul II al „Cântărilor Armoniei”, dar evenimentele politice ce au avut loc în acea vreme, s-au dovedit a fi mai vitrege decât dorinţa autorului.
Între anii 1941 – 1944, este mobilizat și dus la Războiul Mondial, dar Domnul l-a ocrotit și s-a întors acasă, în familie.
La Congresul Cultului Baptist din Buteni,  ținut în zilele  23-24 octombrie 1948,  fr. Chismorie participă cu corul din Măderat, alături de alte coruri din țară.
În 1950 se căsătoreşte cu Maria Chirla din Tulca şi împreună au avut 4 copii: Stelian, Felix, Saintclaire, Eleonora. Continuă şi după aceea să călătorească prin toată ţara, vizitând aproape toate bisericile neoprotestante, organizează cursuri de 20-25 de zile de cor, de fanfară şi orchestre, făcea cursuri de dirijori, învăţând pe toţi care doreau să exceleze în organizarea de coruri. În afară de compoziţii, mai scrie piese religioase, poezii, nuvele, epigrame, rugăciuni şi un oratoriu, „Iosif în Egipt”.
Prigoana şi hărţuirile securităţii din acea vreme s-au accentuat tot mai mult în ultimii ani de viaţă ai compozitorului. După avertizări multiple şi ameninţări, i s-a interzis să mai organizeze cursuri de orchestre, fanfare sau coruri cu tinerii din bisericile neoprotestante. A fost acuzat de mobilizare în masă a tineretului şi nu de puţine ori şi-a petrecut nopţile pe la posturile de miliţie.
În dimineaţa zilei de 25 aprilie 1973, Dumnezeu a hotărât să îşi cheme acasă robul care i-a fost bun şi credincios până la capăt.
Surse:
Saintclaire Chișmorie
Farul Mântuirei
Alexa Popovici


[1] Farul Mântuirei, Anul IV, Nr. 13, 14 București Iulie 1932, p. 17.



De la Alin Cristea