Am făcut noi ce ni s-a poruncit și ce eram datori, în raport cu Dumnezeu? Luca 17: 7 – 10.

 

Luca 17:7-10 Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: ‘Vino îndată și șezi la masă’?

8. Nu-i va zice mai degrabă: ‘Gătește-mi să mănânc, încinge-te și slujește-mi până voi mânca și voi bea eu; după aceea, vei mânca și vei bea și tu’?

9. Va rămâne el îndatorat față de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred.

10. Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: ‘Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.’”

Omul imediat după ce a trecut de o mică vârstă, are datoria să meargă la grădiniță, școală, să învețe, să facă cinste părinților, să-și găsească serviciu cu datoriile ce se impun. Omul se căsătorește și are mai multe datorii și cu cât avansează în vărstă, datoriile se înmulțesc. Mai presus de aceste datorii omeneși și necesare, noi ca oameni, avem o mai mare datorie pe care o neglijăm total, dar este de o importanță majoră de care atârnă viața și moartea.

Când plecăm din această lume, familia ne va plânge și tângui, vor spune ce grijulii am fost cu familia și cu cei din jur, dar atât, mai mult de atât nu pot face. Dacă am făcut ce suntem datori să facem față de Dumnezeu, ne vom bucura cu El.

Domnul Isus ne spune că în raportul nostru cu Dumnezeu suntem ca un rob în raport cu stăpânul său. Robul lucrează toată ziua și seara trebuie să-i pregătească întâi stăpânului și după aceea va putea să șadă să-și pregătească și să mănânce. Se pare a fi acesta un abuz pentru că robul este obosit după munca de o zi?  Totuși Domnul Isus spune care este adevărul: Luca 17:10 Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: ‘Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.’” Nu cumva suntem exploatați peste măsură de mult? Este acest fel de lucru corect din partea lui Dumnezeu?

-Ce trebuie să facem și ce suntem datori, ca să fim doar niște robi netrebnici?

-Ce trebuie să facem ca să avem pretenția să mâncăm în casa Marelui Stăpân?

-Ce datorie mai importantă decât datoriile zilnice trebuie să facem?

1.-Primul lucru care sântem datori să-l facem este să-l iubim pe Dumnezeu, pentru că El ne-a iubit întâi.

-Suntem datori să-l iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi.

1 Ioan 4:19 Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.
-Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat în cel mai înalt grad cu putință, ce numai Dumnezeu putea arăta pentru omul păcătos.

Romani 5:8 Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
-Dumnezeu nu ne-a iubit pentru că noi aveam un merit, că am făcut ceva și El este obligat să ne iubească. Ne-am răzvrătit înaintea Lui și El ne-a iubit.

-Aceasta este marea dragoste a lui Dumnezeu.

Ioan 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
-Pentru această dragoste mare, pentru că El ne-a iubit pe când eram păcătoși și răzvrătiți împotriva Lui și noi suntem datori să-L ibim complet, adică cu toată inima, sufletul, puterea și cugetul nostru.

Luca 10:27-28 El a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
28. „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus; „fă așa și vei avea viața veșnică.”
-Nu este niciun abuz din partea lui Dumnezeu când ne cere să-L iubim cu toată ființa noastră.

2.-Al doilea lucru pe care suntem datori să-l facem este să iertăm cum Tatăl din cer ne-a iertat.

-Așa cum Dumnezeu a procedat cu dragoostea, iubindu-ne El întâi, așa suntem datori să iertăm pentru că el ne-a iertat întâi.

Coloseni 3:13 Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.

-Iertarea este un act înalt de demnitate și onoare, fiind deasupra viciilor și neputinței umane.

-Dumnezeu ne-a iertat pentru că nu era cu putință să plătim datoria față de El, care ne-a făcut numai bine.

-Dumnezeu nu ne-a iertat pentru că am meritat, ci ne-a iertat că i sa făcut milă de noi.
Matei 18:21-35 Atunci, Petru s-a apropiat de El și I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?”
22. Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.
23. De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi.
24. A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni .
25. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui și tot ce avea, și să se plătească datoria.
26. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat și a zis: ‘Doamne, mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti tot.’
27. Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria.
28. Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el și-l strângea de gât, zicând: ‘Plătește-mi ce-mi ești dator.’
29. Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga și zicea: ‘Mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti.’
30. Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță până va plăti datoria.
31. Când au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult și s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.
32. Atunci, stăpânul a chemat la el pe robul acesta și i-a zis: ‘Rob viclean! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
33. Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?’
34. Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora.
35. Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”
Acest text de mai sus ne arată că suntem într-o mai mică situație în relația cu semenul nostru.

Noi îi datorăm mult lui Dumnezeu pentru tot binele ce ni-l face și ne-a iertat și noi trebuie să ne facem milă de semenul nostru și nu pentru că merită sau nu, să-l iertăm.

 Calittatea lui Dumnezeu de a face bine, trebuie să se vadă în copiii Săi.

Efeseni 4:32 Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.
-Dacă eu nu am capacitatea de-a ierta ca Dumnezeu, îmi adun osândă atunci când rostesc rugăciunea Tatăl nostru, pe care o repetăm aproape zilnic.

Matei 6:7-15 Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.
8. Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi.
9. Iată dar cum trebuie să vă rugați: ‘Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău;
10. vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.
11. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
12. și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri
13. și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!’
14. Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.
15. Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
Versetul 15 este categoric Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
-Dumnezeu nu este un tiran când are pretenții de la noi, este o lucrare pe care El a făcut-o în viața mea.

3.-A treia datorie pe care o avem și suntem datori să o punem în practică este vegherea.

-Sunt câteva lucruri foarte importante pentru care trebuie să veghem.

3:1.-Nu știm când vine Stăpânul și noi trebuie să fim apți în orice moment ar veni să-L putem servi așa cum ne-a făcut El întâi.

Marcu 13:35-37 Vegheați dar, pentru că nu știți când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântarea cocoșilor, sau dimineața.
36. Temeți-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.
37. Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheați!’”
3:2- Ispita este permanent în apropierea noastră și demnitatea dată nouă de copii ai lui Dumnezeu nu se cade să cădem în fața ispitei așa cum s-a petrecut în viața Domnului Isus.

Marcu 14:38 Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.”
3:3.-Vegherea împreună cu rugăciunea ne dă putere să fim gata pentru orice împrejurare.

Luca 21:36 Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă , ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.”
-Cel mai important lucru este să stăm în picioare atunci când Fiul Omului, Domnul Isus va veni să judece pe cei vii și pe cei morți.

-Dacă atunci nu vom putea rămâne în picioare, va fi în zadar toată strădania mea de a a fi fost responsabil în micile noastre îndatoriri, pentru că nu am făcut ce eram datori să facem. Domnul Isus plin de dragoste ne învață care este cea mai împortantă datorie pe care trebuie să o aplicăm, ca să ne bucurăm în veșnicie cu El. Nu este abuz, nu este nedreptate, ci este o obligație a ceea ce Dumnezeu ne-a făcut nouă întâi. Niciun om nu era vrednic, nu merită bunătatea și dragostea lui Dumnezeu, dar și-a făcut milă de noi, ne-a iubit și ne-a iertat. Această atitudine trebuie să o am și eu și tu, ca să fim fii ai Tatălui nostru din cer.

Matei 5:43-48 Ați auzit că s-a zis: ‘Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.’
44. Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,
45. ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.
46. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?
47. Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?
48. Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.
Doamne ajută-ne să facem voia Ta sfântă și binecuvântată!

170 de Ani de Har: Moștenirea Bisericii Noastre - de Dan Anghel

 

Iubiți frați și surori, prin harul lui Dumnezeu stăm astăzi împreună, în anul 2026, la aniversarea a 170 de ani de prezență baptistă pe pământ românesc. Stau în fața dumneavoastră plină de emoție, ca cel din urmă membru de etnie germană din Biserica „Betania”, pentru a vă împărtăși istoria noastră. Este o poveste a credinței, a suferinței și a dragostei frățești în Hristos.

Pionierii și Casa din Popa Rusu

• Totul a început la 30 aprilie 1856, când dulgherul Karl Johann Scharschmidt și soția sa Augusta au sosit la București, după o călătorie de două săptămâni cu un car tras de boi.

• La început, înaintașii noștri germani se adunau în locuința lor, iar când numărul a crescut, au transformat chiar atelierul de dulgherie în casă de rugăciune, strângând duminica mesele de lucru pentru a asculta Cuvântul.

• Un an deosebit în maturizarea bisericii a fost 1878, când au luat ființă Școala Duminicală și asociația tinerilor, iar zelul misionar s-a extins prin întemeierea de noi biserici la Iași și Cataloi.

• O altă zi de mare bucurie pentru istoria noastră a fost 27 septembrie 1896, când s-a inaugurat clădirea din strada Popa Rusu, prima casă de rugăciune baptistă din țară, construită cu sprijinul fratelui Karl Friedrich Weigel.

• Aici, harul a atins și poporul român: în 1896 au fost botezați primii credincioși români, Ștefan Pîrvu și Niculae Manole. Iar mai târziu, în 1903, s-a alăturat bisericii și fratele Constantin Adorian, cel care avea să devină un stâlp al mișcării baptiste românești.

Vremuri de Război, Slujire Separată și Unirea în Dragoste

• Vremurile grele ale războiului ne-au testat credința, iar în 1942, cultul a fost scos în afara legii, biserica fiind sigilată de autorități.

• Totuși, chiar și în acele vremuri întunecate și pline de ură antisemită, biserica noastră a fost un refugiu. Într-un gest de mare curaj, păstorii noștri germani, Johannes Fleischer și Carl Ströbel, l-au ordinat în cea mai mare taină ca diacon, chiar aici în Popa Rusu, pe evreul convertit Richard Wurmbrand, cu ușile încuiate. Tot în acest locaș a oficiat el, mai târziu, primul său botez.

• Sfârșitul războiului a adus noi tragedii, mulți etnici germani fiind deportați în Rusia la muncă forțată.

• Totuși, anul 1962 a fost momentul în care destinele fraților germani și români s-au împletit definitiv. Când biserica baptistă română din str. Apele Minerale, păstorită de fratele Florea Simionescu, a rămas fără clădire, noi i-am primit cu brațele deschise în Popa Rusu.

• Deși trăiam într-o minunată părtășie și am format un comitet comun, am convenit să ținem serviciile divine separat, respectând identitatea fiecăruia: frații români se adunau dimineața, iar noi, frații germani, aveam serviciul după-amiaza.

• În 1963, adunarea noastră devenise o casă în trei limbi, numărând 153 de membri: 100 de români, 45 de germani și 7 maghiari.

• Din cauza emigrării familiilor noastre spre vest și a greutăților financiare de după cutremurul din 1977, la 10 noiembrie 1979 am luat decizia de a dona domeniul și patrimoniul clădirii către Biserica Baptistă Română. Am făcut-o cu bucurie, dar am stipulat clar în actul de predare dreptul de a ne păstra în continuare programele separate în limba germană. Aceste slujbe s-au încheiat abia în anul 1980, odată cu plecarea pastorului nostru Adolf Novak, moment în care noi, ultimii germani rămași, ne-am integrat complet și cu toată inima în slujirile bisericii române.

O Casă a Popoarelor și un Leagăn al Educației

• Locașul nostru din strada Popa Rusu 22 a fost, de-a lungul vremii, o adevărată casă a popoarelor și un refugiu pentru mulți.

• Cu mare bucurie ne amintim că, începând cu 26 martie 1922, biserica noastră a pus la dispoziție în mod dezinteresat toate încăperile pentru a găzdui primul Seminar Teologic Baptist din România. Aici și-au început cursurile primii studenți și tot aici a predat ca profesor Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei, până la finalizarea noii clădiri din strada Berzei în anul 1924.

• Pe lângă noi și români, aici s-a întâlnit Congregația Baptistă Maghiară în anul 1946.

• Mai târziu, ne-au trecut pragul și alți credincioși: Biserica Baptistă Internațională din București și-a început activitatea aici în anul 1991.

• Apoi, Biserica Creștină Baptistă Chineză și-a găsit loc în clădirea noastră începând cu anul 2002.

• De asemenea, ne-am bucurat să-i găzduim pe frații evrei mesianici, iar Biserica Baptistă Bunavestire și-a avut sediul administrativ tot aici, pentru o vreme.

Păstorii Bisericii

• Dumnezeu ne-a binecuvântat cu păstori care au slujit Trupul lui Hristos. Privind la șirul slujitorilor din 1863 și până astăzi, aș dori să îi amintesc în ordine cronologică, începând cu frații noștri germani și continuând cu păstorii români:

• Păstori germani: August Liebig, Daniel Schwengler, J. G. Wilhelm Hammerschmidt, Benjamin Schlipf, Carol Strobel, Johann Fleischer, Hans Christian Grob, Georg Teutsch și Adolf Novak.

• Păstori români: Florea Simionescu, Iosif Sărac, Ilie Țundrea, Liviu Căprar, Soterius Tătaru, Radu Cristian Oprea, Emanuel Dejeu, Daniel Fodorean și Constantin Ghioancă.

Privind astăzi la Biserica „Betania”, mă bucur să văd că este continuatoarea vie a acelei mici adunări germane de la 1856. Limba s-a schimbat, programele s-au unit, dar Hristos a rămas același. Vă mulțumesc, dragi frați și surori, că sunteți familia mea și că duceți mai departe făclia credinței, trăind mereu în speranța glorioasei veniri a Domnului Isus. Der Herr kommt! Amin.

Cât de mult a iubit Dumnezeu lumea?

 

Ioan 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Cuvântul din Ioan 3:16 este expresia cea mai înaltă a lui Dumnezeu pentru o omenire care zace în cel rău. Este expresia cea mai profundă în dorința lui Dumnezeu de a-l câștiga pe omul condamnat la moarte, prin însăși acțiunea lui. Este expresia cea mai delicată, atentă cu nevoile omului din Univers. Este glasul care vine de deasupra spațiului și timpului pentru omul care are orizontul mai mult aplecat spre pământ.

Este mesajul cel mai bun și dulce al singurului Dumnezeu veșnic, care are o sensibilitate ce trece dincolo de orice gândire umană. Drept a fi ca noi să sensibilizăm pentru mântuirea noastă acest mesaj cutremurător de dulce și gingaș al Creatorului nostru.

Ce facem și cum ne raportăm la dragostea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru?

1.-Ioan 3:16 este expresia cea mai înaltă a lui Dumnezeu pentru o omenire care zace în cel rău.

1 Ioan 5:19 Știm că suntem din Dumnezeu și că toată lumea zace în cel rău.
-Răul acela este mare și are repercursiuni veșnice și dramatice.

2.-Ioan 3:16 este expresia cea mai profundă în dorința lui Dumnezeu de a-l câștiga pe omul condamnat la moarte, prin însăși acțiunea lui.

-Este vorba de înzestrarea lui Dumnezeu cu o mare putere de pătrundere, de înțelegere a lucrurilor pe care omul le ignoră.

Matei 22:4-6 A trimis iarăși alți robi și le-a zis: ‘Spuneți celor poftiți: «Iată că am gătit ospățul meu; juncii și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata, veniți la nuntă.»’
5. Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui și altul la negustoria lui.
6. Ceilalți au pus mâna pe robi, și-au bătut joc de ei și i-au omorât.

-Este vorba de planul lui Dumnezeu care dovedește profunzime, seriozitate, inteligență.

Ieremia 29:11 Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.

-În gândirea Lui profundă, El are gânduri bune, planuri bune, dar care nu se potrivesc cu gândirea noastră umană.

-Gândirea noastră este perversă, cu înclinare spre lucruri de mică valoare.

Isaia 55:8-9 „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul.
9. „Ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.

3.-Ioan 3:16 este expresia cea mai delicată, atentă cu nevoile omului din Univers.

-Aici se vede gingășia unui Tată responsabil, cu o gândire matură, corectă și demnă.

Osea 11:8-9 Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ți fac ca Admei? Cum să te fac ca Țeboimul? Mi se zbate inima în Mine și tot lăuntrul Mi se mișcă de milă!
9. Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim, căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău și nu voi veni să prăpădesc.

-Este caracterul plin de finețe al unui Tată căruia îi pasă de creația Sa, dar care îi întoarce spatele.
Osea 11:1-4 „Când era tânăr Israel, îl iubeam și am chemat pe fiul Meu din Egipt.
2. Dar, cu cât prorocii îi chemau, cu atât ei se depărtau: au adus jertfe baalilor și tămâie chipurilor idolești.
3. Și totuși Eu l-am învățat pe Efraim să meargă și l-am ridicat în brațe, dar n-au văzut că Eu îi vindecam.
4. I-am tras cu legături omenești, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am plecat spre ei și le-am dat de mâncare.

4.- Ioan 3:16 este glasul care vine de deasupra spațiului și timpului pentru omul care are orizontul mai mult aplecat spre pământ, spre zona îngustă și apăsătoare.

-Prin această mare dragoste, Dumnezeu a pregătit lucruri la care nu putem gândi, nu le putem pătrunde, dar le putem admira frumusețea prin credință, că sunt așa cum ne sunt prezentate în Cuvînt.

1 Corinteni 2:9 Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”

5.-Ioan 3:16 este cea mai mare valoare pe care Dumnezeu a sacrificat-o pentru neamul omenesc, care nu prea este încântat de această imensă valoare.

1 Petru 1:18-19 căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri,
19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.

Este decizia fiecărui om să se lase copleșit de sincera iubire veșnică a lui Dumnezeu, să mediteze plin de dargoste la dragostea imensă cu care suntem acum iubiți. Mâine se poate să fie târziu și ne vom întâlni cu dreptatea aspră a lui Dumnezeu, care se va manifesta împotriva celor ce i-au întors spatele sau l-au ignorat fățiș.

Dacă azi este ignorat, este neglijat, nu ne interesează oferta Lui, nu vom fi nicicum iertați de atitudinea noastră. Romani 8:32 El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?

Ce așteaptă Dumnezeu de la noi, creștinii secolului douăzeci și unu? Romani 12: 1 - 8

 

Omenirea are mari pretenții de la Dumnezeu și suntem îndreptățiți să avem pretenții pentru că este Tatăl nostru care ne-a creiat. El ne dă, dar nu suntem noi mulțumiți cu ce avem și vrem tot mai mult, că nu suntem împliniți în ce avem. Dumnezeu însă are și El pretențiile Lui față de noi, pentru că a plătit foarte scump mântuirea noastră. El poate rămânea cu acel mare preț pe care l-a plătit pentru noi, că nu-I pare rău, dar dacă eu nu-i dau importanța cuvenită a ceea ce a făcut Domnezeu și prețul plătit, vom pierde totul, viața veșnică cu El, dar vom fi în focul cel veșnic care nu se stinge.

Avem mari așteptări de la Dumnezeu, dar citește în continuare să vezi ce așteaptă Dumnezeu de la noi și pune la inimă, ca să fii mântuit să fii cu El în împărăția Lui.

Este cel mai frumos lucu aici pe pământ să fii pe placul Domnului.

-1.-Prin ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, ne-a câștigat pentru Sine.

-Noi nu mai suntem ai noștri, suntem ai Tatălui din cer, suntem Templul locuinței Sale.

1 Corinteni 6:19-20 Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?
20. Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

-Suntem ai Lui prin creație, dar și prin faptul că ne-a cumpărat.
1 Corinteni 7:23 Voi ați fost cumpărați cu un preț. Nu vă faceți dar robi oamenilor.

-Prețul este inestimabil pentru că nu se compară cu valorile de pe pământ.

1 Petru 1:18-19 căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri,
19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.

-2.-Pavel, prin marea îndurare a lui Dumnezeu, ne îndeamnă, vrea să ne convingă un adevăr necesar pentru orice credincios.

Romani 12:1 Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
-2:1.- Aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie

-În Vechiul Testament se aducea jertfă un animal pentru iertarea păcatelor.

Evrei 9:22 Și, după Lege, aproape totul este curățit cu sânge; și fără vărsare de sânge, nu este iertare.
-În Noul Testament Domnul Isus este Mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor noastre.

Ioan 1:29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

-Mielul pe care l-a văzut Ioan Botezătorul, l-a arătat să-L vadă oamenii. Noi îl vedem?

Evrei 10:12-14 El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu
13. și așteaptă de acum ca vrăjmașii Lui să-I fie făcuți așternut al picioarelor Lui.
14. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.
-Acum noi suntem datori ca trupul nostru să-l facem o jertfă vie – care trăiește.

2:2.-Jertfa aceasta adusă în trupul nostru, trebuie să corespundă standardului lui Dumnezeu.

-Să fie vie, nu moartă, pentru că noi am murit față de păcat și trăim pentru Dumnezeu.

Galateni 2:19 Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
-Suntem o lumină care arde pentru Dumnezeu, prin care Dumnezeu este slăvit.

Matei 5:13-16 Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni.
14. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
15. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă.
16. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
-Trebuie să fie sfântă, plăcută lui Dumnezeu, nu cum credem noi că este bine.

-Dacă nu-i place lui Dumnezeu ce facem, degeaba luptăm.

Matei 7:21-22 Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne , Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.
22. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’
-3.-Credinciosul are alte coordonate, nu cele ale lumii, nu se potrivește tiparul lumii.

Romani 12:2 Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.
-Echilibrează pornirile firești după tiparul sfânt al lui Dumnezeu.

Romani 12:3 Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.
-4.-Cum se poate aduce această jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu?

-Făcând slujba duhovnicească, punând în aplicare darurile date de Dumnezeu. V. 4 – 8.

-Să te ții de slujba încredințată –

V. 7 Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură. 8 Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.

-La milostenie intră ce spune Domnul Isus în Matei 25: 25 – 46. Am fost și ați făcut.

Matei 25:35-36 Căci: 1. am fost flămând și Mi-ați dat de mâncare; 2. Mi-a fost sete și Mi-ați dat să beau; 3. am fost străin și M-ați primit;
36. 4. am fost gol și M-ați îmbrăcat; 5. am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; 6. am fost în închisoare și ați venit la Mine.
-De aici reies șase purtări, șase atitudini față de cei în nevoie. Cine are un dar pentru aceste nevoi umane?

Este uimitor de frumos ca să fim o jertfă vie, plăcută lui Dumnezeu. Să fim ceva ce aduce bucurie Creatorului nostru, pentru că El ne va da o mai mare bucurie, satisfacție când vom fi cu El. Dacă până acun nu te-ai gândit la aceasta sau ai amânat sau nu ai dat mare importanță, acum este timpul să renunți la alte plăceri și să trăiești în așa fel să-i placă Domnului de ce faci. Ești dispus acum?

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție au aceeași valoare? Nu

Ioan 5:39 Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

Așa cum am mai scris citesc în aceste zile Noul Testament tradus de Fericitul Dr. Ioan Bălan din anul 1925 și la Ioan 21: 25 scrie „Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărțile care s-ar fi scris. Amin.” Nota de subsol a acestui verset scrie: „De aici se vede, cât de mult greșesc pocăiții, care vreau să cunoască din Sfânta Scriptură toată învățătura și toate faptele Mântuitorului.” Ni se induce că nu putem cunoaște în întregime viața Domnului Isus, din Scriptură, lucru ce mi se pare total greșit dacă citești Noul Testament în întregimea lui.

O altă sursă ortodoxă spune: „Scriptura Noului Testament are autoritate supremă în Biserică, dar nicidecum unică, ci numai împreună cu Tradiţia, căci o bună parte din învăţătura Apostolilor nu a fost consemnată de ei în scris, dar asta nu înseamnă că noi nu avem nevoie de ea sau că ar fi de prisos.”

Nu mai spun că sursele care susțin această poziție a faptului că Scriptura și Tradiția se completează ,au o atitudine care nu seamănă cu învățătura Mântuitorului Isus Cristos, ci vorbesc jignitor și nu după cum este scris.

Tot ce este azi Sfânta Tradiție, s-a dezvoltat după ce împăratul Constantin a dat libertate creștinilor și au fost obligați să facă cruce, icoane, haine preoțești pe care Domnul Isus, apostolii și primii creșini din primele trei secole nu le-au purtat.

Un exemplu, tămâia. În primele trei secole tămâia era respinsă de sființi părinți, precum Iustin Martirul (155), Tertulian (200), Clement Alexandrinul și Origen. Ei scriau că adevărata „tămâie cu miros plăcut” nu este fumul material, ci rugăciunea care se ridică dintr-o conștiință curată (făcând referire la Apocalipsă 5:8, unde scrie că potirele cu tămâie sunt rugăciunile sfinților).

 1.-Chiar dacă Biblia confirmă că nu toate lucrurile sunt lăsate în scris în ea, are un mesaj clar și nu lasă impresia că ar fi valabile alte învățături, precum Sfânta Tradiție, pentru că:

-Scripturile sunt suficiente în a duce pe om pe calea mântuirii, o spune chiar Domnul Isus în seara din ziua învierii.

Luca 24:45-47 Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile.
46. Și le-a zis: „Așa este scris și așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze a treia zi dintre cei morți.
47. Și să se propovăduiască tuturor neamurilor , în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.
-Apostolul Pavel declară și el că Evanghelia sa se bazează pe Sfintele Scripturi.

Romani 1:1-4 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,
2. pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi.
3. Ea privește pe Fiul Său, născut din sămânța lui David, în ce privește trupul,
4. iar în ce privește duhul sfințeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morților, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
-Doar Sfintele Scripturi sunt însuflate de Dumnezeu nu și Sfânta Tradiție, care este făcută de oameni și votată de om.

2 Timotei 3:15-17 din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Hristos Isus.
16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
-Scriptura dă înțelepciunea care duce la mântuire.

-Scriptura este insuflată de Dumnezeu dacă, era vorba de tradițe, Biblia spunea asta.

-Scriptura este de folos singură, fără alte surse.

-Sccriptura este singura care dă învățătura sănătoasă. Domnul Isus condamnă alte surse ca fiind datini evreiești, chiar dacă erau consemnate în scrieri precum Talmudul.

-Scriptura are singură autoritate de a mustra, pentru că Ea nu este viciată ca omul.

-Scriptura îndreaptă căile greșite ale oamenilor prinse în tradiție.

-Scriptura este singura care dă înțelepciunea venită de la Dumnezeu, tradiția este făcută de om, este înțelepciunea umană, nu Divină.

2.-Domnul Isus face trimitere la Scriptură, pe care oamenii trebuie să o știe.

-Dacă vrem să cunoaștem planul lui Dumnezeu putem să-l știm din Scriptură.

Matei 21:42 Isus le-a zis: „N-ați citit niciodată în Scripturi că: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri’?
-Dacă nu cunoști Sripturile te rătăcești și Tradiția este o cale a rătăcirii.

Matei 22:29 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

4.-Scriptura spune că noi suntem mântuiți dacă ținem Evanghelia cum ne este transmisă.

1 Corinteni 15:1-2 Vă fac cunoscută, fraților, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o, în care ați rămas
2. și prin care sunteți mântuiți, dacă o țineți așa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba ați crezut.
-Credinciosul trebuie să privească în Cuvântul lui Dumnezeu ca să-și ghideze viața corect.

Iacov 1:22-25 Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri.
23. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o oglindă
24. și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era.
25. Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

-Scriptura ne spune că această carte trebuie citită zilnic, trebuie să cugetăm zilnic asupra ei.
Iosua 1:8 Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune.
5.-Scriptura condamnă pe cei care intervin în textul ei, ca să adauge sau să scoată.

-Dumnezu nu acceptă să intervenim, să-I modifiăm Cuvântul Său.

Eclesiastul 3:14 Am ajuns la cunoștința că tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci, și la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut, și că Dumnezeu face așa pentru ca lumea să se teamă de El.
-Pedeapsa este mare pentru acei ce intervin în textul Scripturii.

18. Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
19. Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.
(Apocalipsa 22:18-19)

-Lcrurile se vor petrece în istorie cum spun Scripturile, nu cum spune tradiția.

Matei 26:54 Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că așa trebuie să se întâmple?”
În Biblie cuvîntul „este scris” apare de 112 ori.

-Scriptura nu vorbește degeaba, ea este unică în toate privințele.

 Iacov 4:5 Credeți că degeaba vorbește Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.

Formarea baptiștilor în Elveția - de R. W. Herrmann

 

Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915.

În anul 1847, Oncken a călătorit în sudul Germ
aniei și și-a extins turneul în Elveția. În Hochwart a botezat câteva persoane și a organizat o biserică. Doi ani mai târziu, biserica din Zürich a fost formată; dar abia în anii '50 mișcarea a avansat definitiv. În 1856 au existat cincizeci și două de botezuri în Zürich, iar I. I. Hofer a devenit misionarul de acolo. În același timp, mici grupuri de baptiști din St. Gallen și Thurgau căutau ajutor pastoral. În 1859, doi predicatori, F. Meyer și I. Harnisch, au fost trimiși din Hamburg în Elveția. Sprijinul lor a venit din Hamburg. Mișcarea s-a răspândit la Bischofszell și de acolo la Herisau. De asemenea, ar trebui menționate darurile și serviciile excepționale ale pastorului orb, Anton Haag, a cărui muncă s-a extins pe parcursul a peste douăzeci de ani, de la sfârșitul anilor șaizeci

Dar în Elveția, ca și în alte părți, mișcarea s-a confruntat cu persecuții severe. Botezurile obligatorii ale copiilor, dispersarea întrunirilor, aplicarea de amenzi și confiscarea proprietăților erau frecvente. În 1858, cantonul Argovia a abolit botezul obligatoriu și a legalizat căsătoria civilă a disidenților. În cantonul Appenzell, botezul obligatoriu a continuat, iar întrunirile erau permise doar celor domiciliați în canton. În 1865, Consiliul Federal din Berna a conferit libertate completă de cult creștin în întreaga zonă a Federației, dar la inițiativa clerului, această decizie a fost supusă votului popular în anul următor și anulată, după care Haag și Harnisch au fost expulzați din țară. În cele din urmă (în 1874), constituția a fost revizuită într-un sens liberal, iar libertatea a fost asigurată.

În prezent, în Elveția există șapte biserici cu 877 de membri, în strânsă legătură cu Uniunea Germană.*

* În Elveția francofonă (inclusă în Asociația Franco-Elvețiană) există încă șase biserici, cu 383 de membri.

Formarea baptiștilor în Olanda - de R. W. Herrmann

 

Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915.

Cu ocazia unei vizite la Oldenburg și Friesland, Köbner și-a extins călătoria în Olanda vecină. Acolo, cu puțin timp înainte, apăruse o mișcare în favoarea botezului credincioșilor, iar în cadrul acestei mișcări, Dr. Feisser, pastor al Bisericii Reformate, a fost un spirit conducător. Köbner l-a vizitat și a descoperit că era pe cale să "re-stropiască" un număr de persoane care părăsiseră recent Biserica. Intenția a fost abandonată având în vedere demonstrația lui Köbner că botezul biblic implica imersiunea. În mai 1845, Dr. Feisser a venit la Hamburg și, după ce i-a convins pe baptiști de temeinicia opiniilor sale, s-a întors cu Köbner, care l-a botezat pe el și pe alți șase pentru a forma prima biserică din Stadskanaal, cu Feisser ca pastor. Köbner a plecat ulterior la Amsterdam, unde, prin botezul a patru persoane, a pus bazele unei biserici. Cam în aceeași perioadă, Oncken din Hamburg botezasă pe trei olandezi, iar întoarcerea lor la Amsterdam a întărit micul grup pe care îl găsise Köbner. Ulterior, Oncken a vizitat Olanda și a botezat câțiva credincioși.

În aprilie 1858, un evanghelist, E. Gerdes, un fost menonit, a venit la Stadskanaal, unde s-a alăturat baptiștilor și a devenit pastorul lor, deoarece Dr. Feisser locuia la acea vreme la Nieuwe Pekela. Lucrarea sa a prosperat și au avut loc mai multe botezuri. A părăsit Stadskanaal în toamna anului 1859 și a fost ulterior un scriitor foarte popular de cărți pentru tineri, deși nu mai avea legătură cu baptiștii. După plecarea sa, evanghelistul J. Witmond, un fost învățător, a venit și el la Stadskanaal și s-a alăturat baptiștilor, de care a fost chemat la pastorat. A făcut o muncă foarte eficientă acolo până în 1865 Dr. Feisser, care nu simpatiza cu calvinismul rigid al baptiștilor germani, astfel încât legătura de unire nu era foarte puternică și care, din cauza constituției sale slabe și a numeroaselor adversități, se descurajase, a murit la Nieuwe Pekela în același an, 1865.

În 1864, o nouă lucrare a început în țară sub influența bisericilor germane din Frisia de Est. Ocazia a fost oferită de publicarea unei lucrări scrise de doi pastori reformați în apărarea practicii puse sub semnul întrebării a botezului copiilor. A. Willms, un pastor din Frisia de Est, a respins efectiv acest lucru. O copie a respingerii sale a ajuns la Franeker în Olanda, unde câteva persoane pioase au citit-o și s-au convins de legitimitatea botezul credincioșilor. Au intrat în corespondență cu Willms și au cerut o vizită. Rezultatul a fost botezul a patru persoane de către De Neui în 1864, iar altele au urmat. Grupul a fost organizat ca o filială a bisericii din Ihren, Frisia de Est, al cărei pastor era Willms. De Neui s-a stabilit în Franeker și și-a extins influența până la Amsterdam. Câțiva ani mai târziu, mulți dintre membri, inclusiv De Neui, au emigrat în America. Munca sa a fost preluată în 1871 de De Weerdt.

În 1866, reverendul H. J. Kloekers, care fusese misionar în China, inițial pentru o societate misionară olandeză, dar după botezul său la Shanghai pentru Societatea Misionară Baptistă, s-a întors în Olanda, sperând să lucreze acolo pentru Împărăția lui Dumnezeu. S-a îndreptat spre Stadskanaal și a fost rugat de biserică să devină pastorul acesteia. În timpul slujirii sale, mulți au fost convertiți și botezați.

Cam în acea perioadă, bisericile din Amsterdam, Stadskanaal și Franeker au încercat să se unească, dar cum biserica din Franeker a insistat asupra acceptării Glaubensbekenntnis-ului din Hamburg, a devenit clar că o uniune formală era imposibilă. Domnul Kloekers a preferat punctul de vedere al baptiștilor englezi și americani și s-a opus cu tărie calvinismului baptiștilor germani.

Întrucât nu s-a putut forma nicio Uniune, au fost organizate conferințe amicale și a fost publicat un ziar lunar, Titus, cu domnul Tekelenburg ca redactor. Totuși, acest lucru nu a durat mult, deoarece bisericile din Friesland, Franeker, Makkum și Workum au fost absorbite de Bund-ul german, iar cooperarea s-a dovedit dificilă.

În jurul anului 1879, reverendii J. Horn, J. de Hart, N. van Beek și B. Roeles, evangheliști și pastori ai unor biserici mici și independente, au acceptat botezul credincioșilor și, împreună cu cea mai mare parte a membrilor lor, s-au alăturat baptiștilor. În cele din urmă, ideea preferată a domnului Kloekers a fost realizată, iar o Uniune de biserici independente a fost formată pe 26 ianuarie 1881, la Foxhol. În același an, a apărut un nou ziar lunar, De Christen, cu redactorii domnilor Kloekers și Horn. Ulterior, publicația lunară a devenit bilunară, iar mai târziu săptămânală. Timp de mulți ani, redactorul a fost domnul van Beek.

În 1885, divergențele dintre cei doi editori, Kloekers și Horn, au stârnit discuții serioase în Adunarea Generală a Uniunii și au dus la unele secesiuni. Majoritatea baptiștilor olandezi înclinau acum spre o comuniune strânsă cu Bund-ul german și, după lungi negocieri și explicații preliminare, Uniunea Olandeză a fost primită în comuniune cu Bund-ul la Conferința de la Hamburg din august 1891.

Unele biserici (în Friesland, Franeker, Workum și în alte părți) s-au remarcat pentru o vreme și chiar au refuzat să primească membri ai bisericilor Uniunii la masa Domnului, din cauza "neortodoxiei" lor. Mai târziu, însă, s-au apropiat una de cealaltă.

De la admiterea Uniunii în Bund-ul german, tinerii care doreau să fie instruiți pentru slujire au fost acceptați la Colegiul Predicatorilor din Hamburg, iar reverendul B. Planting, pastorul bisericii din Amsterdam, A. Hof de Groningen și J. Loun din Nieuwe Pekela au fost educați acolo, în timp ce Rev. J. W. Weenink din Stadskanaal a studiat la Colegiul Pastorilor din Londra.

Bisericile olandeze, deși sărace, lucrează pentru nevoile spirituale ale compatrioților lor prin școli duminicale, întâlniri ale tinerilor, întâlniri evanghelistice etc., iar lucrarea misionară nu este neglijată de ele, deși nu sunt încă capabile să-și trimită proprii misionari în coloniile olandeze. Ele susțin lucrarea baptistilor germani din Camerun și a Societății Misionare Britanice din Congo, unde singura fiică a domnului Kloekers, doamna W. Holman Bentley, a lucrat timp de mulți ani. Fiica cea mică a Dr. Feisser, doamna John Bell, a lucrat și și-a dat viața pentru cauza Maestrului.

Astfel, în Olanda, unde lucrarea baptiștilor este atât de dificilă din cauza opoziției Bisericii de Stat și a altor biserici, baptiștii așteaptă un viitor mai luminos.

Există acum în Olanda douăzeci și patru de biserici, 1860 de membri și 2300 de erudiți.

Barna Gheorghe 1932 – 2026 din Nermiș

 

Fratele Gheorghe Barna s-a născut în ziua de 12 octombrie 1932, la Nermiș, județul Arad. Părinții s-au numit Gheorghe și Maria, de naționalitate română și confesiune baptistă.

Face  7 clase primare în localitatea natală.

Se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București între anii 1955-1959.

Aude Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu și îl primește cu drag în inimă. În ziua de 13 iulie 1953 este botezat în localitatea natală de către fratele Popovici Pavel din Comănești.

În ziua de 13 septembrie 1953 se căsătoreşte la Nermiș cu Elena Moza (1933), împreună având 3 copii: Rodica (1954), Emil (1962) și Monica (1971).

În anul 1958, după finalizarea anului III de Seminar este ordinat ca pastor în biserica din Nermiș de către frații păstori Dudău Ilie, Harap Dumitru și Mihoi Gheorghe.

Între anii 1958-1978 - este păstor în cercul de biserici Beliu, care cuprinde bisericile din Nermiș, Archiș, Bârzești, Sâc (Săliște), Cărand, Beliu, Urvișu de Beliu, Comănești, Agriju Mic, Botfei, Groșeni și Susani, timp în care nu este salarizat ca pastor, câştigându-şi existenţa din agricultură şi din activitatea de croitorie a soţiei.

Între anii 1970-1971,  pentru o perioadă de un an și nouă luni, îi este ridicat carnetul de pastor, nemaiputând oficia acte de cult.

În anul 1978  se stabileşte împreună cu familia în orașul Ineu şi este păstor în bisericile din Ineu (Colonia Traian), Cermei, Șomoșcheș, Șicula, Gurba, Chereluș, Lunca Teuz și Chișlaca, până în anul 1991.

În anul 1991 se pensionează, însă continuă să slujească în biserica din Ineu, cartierul Traian, până în anul 2000.

Fratele Gheorghe Barna a fost un credincios devotat lucrării Domnului toată viața sa de copil și slujitor al Domnului. Pe când era al Seminar a înțeles că baptiștii nu folosesc băuturi alcoolice și nici vin. A venit acasă și a scos toată via ce o aveau părinții săi, oamenii îl numeau nebun, dar lucrul acesta a dus la o mare trezire în sat și împrejurimi. Fratele nu s-a jucat cu păcatul, nu a fost tolerant, ci l-a curmat fără milă.

În ziua de 22 septembrie 2026, Domnul l-a  chemat acasă în împărăția Sa sfântă și binecuvântată.

Înființarea bisericilor baptiste în Franța - de Rushbrooke, J. H.

 

Articol din: „Rushbrooke, J. H. The Baptist Movement in the Continent of Europe. Second Issue: Revised and Re-written. London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C., 1923, pp. 175 – 181.

UN DOMENIU DIFICIL

FRANȚA este un ținut de interes excepțional pentru baptiști. Are numeroase baptisterii, dintre care unele datează din secolul al IV-lea și se poate lăuda, de asemenea, că a dat naștere mișcărilor valdenze și albigense, că a fost martoră la muncile și suferințele unor precursori precum Henri de Lausanne și Peter Bruys și că a oferit protecția munților săi estici anabaptiștilor persecutați.

Părerile baptiste s-au înscris în tendința Reformei franceze, iar numai represiunea severă a evitat rezultatele naturale ale acelei mari mișcări. Spre pierderea sa infinită, protestantismul francez timpuriu nu a avut stimulul unei nonconformități; și, ciudat de spus, abia după marea Revoluție bisericile renascente au început să includă adunări de dizidenți.

În Flandra franceză, de unde protestanții fuseseră exterminați de persecuția diabolică din partea trupelor din Alba, a apărut pentru prima dată mișcarea baptistă modernă.

În satul Nomain, în 1810, un fermier a găsit într-un colț al vechii sale case o Biblie care fusese de mult a rămas ascunsă și nefolosită. A citit-o cu nerăbdare și a împrumutat-o ​​vecinilor, pe care i-a adunat ulterior. Au construit un mic lăcaș de cult și l-au primit în 1819 pe primul vizitator baptist din acea regiune. Acesta era un tânăr de 23 de ani, Henri Pyt, destinat să devină unul dintre cei mai mari evangheliști francezi. Pyt era un fiu spiritual al lui Robert Haldane. Deloc un confesionalist militant, a fost totuși condus să predea principiile baptiste grupului din Nomain, precum și unor mici grupuri vecine a căror existență se datora influenței soldaților creștini englezi staționați în district după bătălia de la Waterloo.

Pyt nu a rămas mai mult de 18 luni în nordul Franței, iar influența sa baptistă s-ar fi pierdut complet dacă unii dintre adepții săi nu ar fi fost oameni de valoare deosebită, dintre care unii au devenit primii colportori francezi.

O împrejurare providențială a venit și în ajutorul mișcării emergente. Un pastor baptist american, Howard Malcolm, după ce a făcut un turneu în Franța în 1831 pentru sănătatea sa, a fost profund impresionat de oportunitățile evanghelistice din acea țară și a influențat Societatea Misionară Baptistă Americană să deschidă lucrări acolo. Consiliul a avut norocul să obțină serviciile cuiva admirabil calificat pentru o astfel de muncă de pionierat. Născut în Marsilia, Casimir Rostan, primul misionar, era un om matur, cu o mare învățătură și un seriozitate creștină deosebită. Aparținând unor cercuri sociale înalte, devenise baptist și predicator în America și era probabil să atragă simpatiile multora dintre liderii gândirii și moralei franceze. A plecat pe mare în octombrie 1832, împreună cu profesorul Chase, care a fost însărcinat să facă o anchetă exhaustivă cu privire la posibilitățile de a stabili o cauză baptistă puternică în Franța. Rostan a început la Paris, închiriind o parte din vechea mănăstire din Cluny și intervievând, cu Noul Testament în mâini, unii dintre oamenii de frunte ai timpului său. A obținut un succes considerabil prin susținerea unei serii de prelegeri despre apologetica creștină într-o sală bine-cunoscută din Paris.

Dr. Chase abia se întorsese în America pentru a raporta rezultatele călătoriei sale, când trista veste a ajuns la Boston că Rostan căzuse victimă devotamentului său, asistând la muribunzi în timpul unei epidemii de holeră. Slujirea sa a durat doar treisprezece luni, iar speranțele Consiliului ar fi fost zdrobite dacă un tânăr, care cu ani mai devreme fusese convertit la Paris, nu ar fi consimțit să meargă imediat în oraș. Acest nou lucrător, Isaac Willmarth, a fost mijlocul de conectare cu baptiștii americani a unora dintre adunările nordice influențate de Pyt. Sănătatea precară l-a obligat să se întoarcă în America în 1837, iar domnii Sheldon și Willard, care lucraseră la Paris din 1835, au împărțit de atunci încolo conducerea lucrării. Sheldon a rămas la Paris până în 1839, iar Willard a plecat la Douai, unde o mică „școală a profeților” a fost deschisă sub conducerea sa. Willard a rămas până în 1856, iar influența sa a fost primordială în dezvoltarea lucrării. Un om cu o cultură vastă și un zel neclintit, cu convingeri baptiste puternice, a lăsat asupra mișcării o amprentă pe care timpul nu a mai șterso. În 1848, i s-a alăturat Dr. Devan, un fost misionar în China, care, după o scurtă ședere la Paris (unde a reînviat lucrarea pentru o vreme), a mers la Lyon și acolo, până în 1853, a condus lucrarea baptistă din sud.

Acești lucrători americani au fost ajutați în sarcina lor grea de camarazi băștinași pioși și serioși. Printre aceștia, cei mai importanți s-au numărat Thieffry, un pionier simplu și credincios, a cărui memorie a rămas mult timp parfumată; Jean-Baptist Crétin, a cărui viață este un poem al eroismului pionier și a cărui influență în interiorul și în afara denominațiunii a fost timp de cincizeci de ani fără egal. Lui îi suntem datori pentru cea mai veche, cea mai copioasă și cea mai convingătoare literatură baptistă franceză. Fratele Lepoids, un creștin foarte bun, a fost timp de peste douăzeci de ani pastorul eficient al primei biserici din Paris. Pastorul Foulon, un lucrător talentat, a emigrat devreme în America, dar a lăsat un înlocuitor valoros în persoana Pastorului Dez, care, timp de șaizeci de ani, a lucrat cu credință și în mod evident Mulți au fost ceilalți eroi ai primelor lupte - Moutel, Foulbœuf, Lemaire, Boileau, Cadot, Vincent tatăl etc. Alții au ajutat și ei, deși nu în cadrul slujirii obișnuite, și puține biserici se puteau lăuda cu o echipă mai bună de lucrători laici decât cea care o includea pe acea femeie admirabilă, Esther Carpentier, pe frații Hersigny, Ferret și mulți alții.

Într-adevăr, era nevoie de lucrători eficienți în anii în care dificultățile erau formidabile. Părinții nu căutau posturi liniștite și ușoare; satele bigote și orașele lumești erau domeniile lor obișnuite. Au fost momente când întrunirile erau interzise sau făcute imposibile de controlul local rigid.

Pastorii și colportorii au fost închiși, iar capelele au fost închise - una dintre ele timp de peste treisprezece ani. Convertiții își pierdeau adesea slujba, familiile erau divizate, iar un număr considerabil - floarea bisericilor - trebuiau să se mute în America pentru a-I sluji lui Dumnezeu în libertate.

Baptiștii au contribuit în mare măsură la munca modernă de colportaj din Franța, iar multe dintre cuceririle lor au fost rodul răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu. Numeroase alte biserici protestante au fost, de asemenea, îmbogățite prin aceste activități ale baptiștilor.

 

Încă din 1861, pionierilor americani ai lucrării baptiste din Franța le-a venit ideea că un aranjament convenabil pentru a ajunge în cele trei țări francofone ar fi să existe două secții - una pentru districtele de la nord de Paris și pentru Belgia și alta pentru districtele de la sud de Paris și pentru Elveția. Timp de mulți ani, această sugestie a fost pusă în aplicare și, până în zilele Armistițiului, planul a funcționat cu rezultate bune, cele două secțiuni fiind legate în Uniunea Baptistă Franceză

Secțiunea nordică, al cărei nume complet era Fédération des Eglises Baptistes du Nord de la France, a activat în nordul Franței și Bretania, precum și în Belgia. Cele 15 biserici organizate și numeroasele avanposturi ale Federației erau repartizate în districte romano-catolice, iar o mare majoritate a membrilor săi aparțineau familiilor romano-catolice. Federația ajungea în mod regulat la aproximativ 2000 de alte persoane, prin întâlniri ținute în cele 16 capele ale sale, 13 săli de misiune și 36 de case private rezervate în acest scop. De asemenea, desfășura o muncă eficientă în aer liber și o cantitate mare de colportaj. M. St. Vincent ar trebui menționat ca unul dintre liderii săi influenți. În cadrul Federației a existat un progres remarcabil în ceea ce privește contribuțiile, ultima medie anuală fiind de aproximativ 48 de șilingi per membru.

Secțiunea sudică era cunoscută sub numele de Association des Eglises Baptistes Franco-Suisses. Domeniul său de activitate includea orașe mari romano-catolice sau lumești, precum Paris, Lyon, Marsilia și Nisa, precum și cele trei puncte strategice principale ale protestantismului francofon: Cevennes-ul de Sud, Pays de Montbéliard și Elveția Franceză. Asociația includea, de asemenea, 15 biserici și avea numeroase avanposturi; două treimi din membrii săi erau de origine protestantă. Membrii se întâlneau în cinci capele și într-un număr mare de săli de misiune și case private. Principala lor metodă de recrutare era efortul individual al membrilor, iar principala lor activitate se desfășura prin campanii de evanghelizare, al căror tip era fie munca de colportaj la țară a lui M. Sainton, fie marile întâlniri ținute în multe locuri de Dr. R. Saillens

De asemenea, trebuie menționate operațiunile Societății Misionare Baptiste din Bretania. Aici, începuturile lucrării s-au datorat interesului baptiștilor galezi față de bretoni, cu care sunt înrudiți prin rasă și limbă. Primul misionar a fost reverendul John Jenkins, care a părăsit pastoratul său din Glamorgan-shire în 1843 pentru a conduce noua întreprindere. În 1872, reverendul A. Llewellyn Jenkins, după ce a studiat la Colegiul Regent's Park, a devenit coleg cu tatăl său și timp de peste 40 de ani a lucrat cu mare devotament. În anul 1913, reverendul C. Hanmer Jenkins – nicio rudă cu predecesorii săi, deși omonim și galez – a fost trimis ca al doilea misionar.

De la începutul anilor '70, sediul Misiunii se află la Morlaix, dar există treisprezece stații unde se predică în bretonă și franceză. Școlile au peste 130 de elevi și aproximativ 50 de participanți la comuniune. În ultimii ani, oamenii au devenit mai accesibili influenței evanghelice și există indicii că semănatul răbdător de peste două generații va fi justificat de o recoltă bogată.

 

Marele Război Mondial a adus o povară zdrobitoare de suferință întregii denominațiuni. Pentru Federația bisericilor din nord, ale cărei toate câmpurile, cu excepția a două, se aflau în zona de luptă, acesta a implicat un dezastru total. Turme împrăștiate, membri înfometați, deportați sau închiși, proprietăți misiunii ruinate, anxietate universală, pierderi și doliu, au fost partea acelei comunități pașnice și harnice

Este imposibil să descriem magnitudinea încercărilor, problemelor și oportunităților din ultimii ani de reconstrucție. Pe lângă manifestarea unor calități naționale deosebite, disperarea, materialismul sau creștinismul falsificat au fost întâlnite peste tot. Echipamentul material al lucrării este inadecvat; dar mai presus de toate, este nevoie de un echipament spiritual mai amplu.

Societatea Americană Baptistă pentru Misiuni Străine își asumă cu seriozitate și generozitate sarcina de a promova lucrarea în țara pe care Adoniram Judson a învățat să o cunoască ca prizonier și despre care a spus: Franța evanghelizată ar oferi "stimulent tuturor claselor inteligente din Europa!"

Maria și-a ales partea cea bună stând la picioarele Domnului Isus, care nu i se va lua. Am ales și noi această parte bună? Luca 10: 38 - 42

 

Dumnezeu Tatăl l-a făcut pe om cu înțelepciune, judecată și i-a dat o minte înțeleaptă ca să meargă pe cărarea vieții cu înțelepciune, cu folos. Pentru a trăi cu folos, atât pentru propria persoană, cât și pentru familia fiecăruia, omul trebuie să aleagă în fiecare zi. Dacă este tânăr omul se gândește la viitor, carieră, familie și multe alte alegeri. Dacă este trecut de tinerețe, alege dacă mai are rost să alerge sau să renunțe, să mai reducă din activități și să aleagă pe care să le abandoneze, care să rămână și așa mai departe. Domnul Isus îi spune Martei, sora Mariei și a lui Lazăr: „Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” Avem și noi ca țintă a vieții această alegere? Suntem conștienți că această alegere este cea mai importantă? Ne-am gândit să învestim în această alegere care nu ni se va lua?

1.-Prima alegere este să fii în prezența Domnului Isus.

-Prezența Domnului Isus în viața omului, conferă cea mai mare siguranță.

Matei 8:23-27 Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El.
24. Și, deodată, s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri. Și El dormea.
25. Ucenicii s-au apropiat de El și L-au deșteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!”
26. El le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile și marea și s-a făcut o liniște mare.
27. Oamenii aceia se mirau și ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până și vânturile și marea?”

-Pzența Lui în viața mea este reală când primesc Cuvântul Său prin credință în inimă.

Ioan 1:12-13 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
13. născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

-Prin primirea Cuvântului în inimă, ai prezența Domnului Isus, a Tatălui și a Duhului Sfânt.
Romani 10:8-11 Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta.” Și cuvântul acesta este cuvântul credinței, pe care-l propovăduim noi.
9. Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.
10. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
11. după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.”

-Dacă-L iubim, El locuiește în noi, în ființa noastră, în inimă.

Ioan 14:21-24 Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.”
22. Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, și nu lumii?”
23. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el.
24. Cine nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul pe care-l auziți nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.

2.-A doua alegere este să stai la picioarele Sale.

-La picioarele Domnului este locul unic și foarte important din această lume.

-La picioarele Domnului este cea mai înaltă facultate din lume, pentru că Domnul Isus are cuvintele vieții veșnice: Ioan 6:68 „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.
-Pavel a învățat la picioarele unui mare învățat numit Gamaliel, membru al Soborului evreiesc, om de mare cinste și lăudat de popor.

Faptele apostolilor 22:3 „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învățat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinților noștri și am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteți și voi toți azi.
-Pavel a învățat mult de la acest învățător al Legii, încât Festus, dregătorul roman din Cezarea, i-a spus.

Faptele apostolilor 26:24 Pe când vorbea el astfel, ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”

3.-A treia alegere este să-i asculți învățătura, să o primești și să o trăiești.

-Domnul Isus când învăța noroadele le pune o întrebare, la care este bine să luăm seama.

Luca 6:46-49  De ce-Mi ziceți: ‘Doamne, Doamne!’ și nu faceți ce spun Eu?
47. Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele și le face.
48. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte și a așezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape și s-a năpustit șuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.
49. Dar cine aude și nu face se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Și s-a năpustit șuvoiul asupra ei, ea s-a prăbușit îndată, și prăbușirea acestei case a fost mare.”

-Învățătura pe care trebuie să ne o însușim, sunt Cuvintele Domnului și ce este scris în Legea Domnului.

Luca 10:26-28 Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?”
27. El a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
28. „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus; „fă așa și vei avea viața veșnică.”

-Și psalmistul cere putere să trăiască după Cuvântul Domnului, pentru că atunci ești ascultat.

Psalmii 119:17  Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc Cuvântul Tău!
Psalmii 119:40 Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!

Psalmii 119:77  Să vină  peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea Ta este desfătarea mea.

Psalmii 119:116  Sprijină-mă, după făgăduinţa Ta, ca să trăiesc şi nu mă lăsa de ruşine în nădejdea mea!
Psalmii 119:144 Învăţăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!

Partea cea bună pe care a ales-o Maria, a fost să stea în prezența Domnului, la picioare Sale și să asculte Cuvintele Domnului care dau viață. Noi putem face același lucru prin citirea zilnică a Cuvântului, deoarece Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt prezenți și ne ajută să înțelegem ce citim și să trăim după cum este scris.