Acest
istoric este format din declarațiile mai multor frați, unii păstori, alții
frați din biserică și la date diferite. Acestea s-au găsit într-un dosar la
Comunitatea Baptistă Maghiară, semnat Fr. Ardelean, Arad-Șega. Ar putea fi Ardelean Gheorghe care locuia în
Denver, în anul 1984, care are o declarație în acest material.
Predica fr. Truța
Ioan la jubileul de 40 de ani de la construirea casei de rugăciune. 1964
În
1919 am fost ca însoțitor a fratelui din Curtici, venit la mica familie a
fraților din Șega, într-o căsuță mică din str. Școlii. Din grupul de iubitori
ai Domnului, de atunci, nu-mi aduc aminte de alți frați afară de alți frați,
afară de fr. Bulzan Dimitrie.
În
1924 acest mic grup de credincioși au zidit o frumoasă clădire. A fost o cinste
pentru cauza sfântă, pentru numele lui Dumnezeu și pentru poporul botezat. Nici
nu ne putem imagina ce înseamnă această realizare, a acestei familii. Ei au
făcut această mare realizare, această clădire frumoasă cu sudoarea frunții lor,
lucru despre care s-a auzit până la mari depărtări. Noi suntem mai mici decât
ne dăm noi seama, și mai mari cu mult decât
noi ne putem închipui, Dumnezeu ne vede mai mari cu mult decât suntem noi,
și ne-ar plăcea și nouă să facem ceea ce El așteaptă de la noi - să ne vedem
mici în toate lucrurile.
În
1924 au fost de față când s-a deschis această biserică. De atunci și până
astăzi a crescut ca număr și biserica aceasta s-a mărit. O parte bună din
actualii membri de atunci, unii de aici, alții din alte părți sunt moștenitori
ai începuturilor bune realizate până acum de Dumnezeu. Noi toți suntem
moștenitori. Dacă am fi privit pe unii dintre ei, am fi zis că sunt mici și
totuși ei au făcut lucruri mari. Noi cântăm, ne rugăm, noi predicăm, noi ne
bucurăm atât cât suntem influențați de lucrurile cerești. Dumnezeu se bucură de
copii Lui, și lumea are posibilitatea să vadă în copiii Lui, chipul lui
Dumnezeu. Am motive mari să mă umilesc înaintea lui Dumnezeu pentru atât cât am
fost și pentru faptul că nu am fost decât atât și nu mai mult. Am motive mari
ca pentru viitor să mă încred mai mult în Dumnezeu pentru lucrarea ce este în
mâna Lui.
Aniversarea
de acum a Bisericii Șega, ne duce cu gândul la frumoasa priveliște a lui Iacov,
în care cerul este deschis, o scară leagă pământul de el; Dumnezeu este
deasupra noastră și îngerii se plimbă pe scara dintre cer și pământ. Cea mai
elocventă descoperire pe care a avut-o anticul (bătrânul) Iacov a fost aceea
exprimată în cuvintele: ”Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta
cerurilor”. Nu s-ar putea spune și despre Biserica aceasta? Credem că da! Casa
lui Dumnezeu este un loc de binecuvântare pentru oameni. Dumnezeu
binecuvântează lumea prin copii Lui și o face în măsura în care noi suntem
predați Lui.
Nu
uitați fraților că noi am primit o moștenire, și noi la rândul nostru trebuie
să lăsăm o moștenire altora. Să se vadă că suntem copiii Domnului prin
dragoste, blândețe, răbdare, dărnicia noastră pentru Dumnezeu și cauza Lui.
Eu
închei și doresc ca Domnul să ne dea puterea și harul ca să fim așa și să fim o
bună mărturie pentru lumea aceasta.
Bisericii Creștine Baptiste din Arad-Șega de
Cocean Marțian 1964
(Predică ținută de păstorul Bisericii, cu
ocazia aniversării a 40 de ani de la inaugurarea ei – 08.11.1924 - 08.11.1964)
”Tu
ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea”.
Împlinirea acestor Cuvinte dumnezeiești,
rostite de Domnul Isus, se poate vedea și în istoria binecuvântată a acestei
Biserici Creștine. Dacă vom primi cu atenție cum a zidit El această unitate
frățească, așezând piatră vie lângă piatră vie, credincios lângă credincios,
vom putea spune și noi cu apostolul neamurilor, Pavel: ”Eu am sădit, acolo a
udat, dar Dumnezeu a făcut să crească...” (I Cor. 3:6).
Și
acum să aruncăm o privire retrospectivă în istoria acestei Biserici
răscumpărate a lui Cristos, să vedem cum a luat ea ființă, cum s-a lucrat în
ea, cum s-a dezvoltat de la cele mai mici începuturi și până la această dată.
În mod
normal această istorie se împarte în trei etape cuprinse în trei perioade de
timp:
I
Etapă - de la început, până în anul 1924;
II
Etapă - de la 8 noiembrie 1924, până în primăvara anului 1945;
III
Etapă - din anul 1945 până astăzi.
Și
acum să privim fiecare perioadă istorică sub trei aspecte:
- Aspectul evoluției statistice înscrise în
ani;
- Aspectul dezvoltării casei de rugăciune;
- Progresul lucrării sfinte în viața
credincioșilor sub diferiți lucrători.
Un început
slab și nebulos
E greu
să faci istoricul unei Biserici, când îți lipsesc cu desăvârșire urmele scrise;
singurul izvor de informație rămânând doar declarațiile verbale ale unor terțe
persoane, care nu numai că prezintă lucrurile într-un mod foarte redus, dar se
și deosebesc unele de altele.
Acest
lucru mi s-a întâmplat și mie când am început să întocmesc acest istoric.
Oricât m-am străduit să găsesc un început, să dau de un capăt al acestei
lucrări evanghelice din această parte a orașului, n-am găsit, ci am rămas doar
cu constatarea, că firul ei istoric se pierde în negura vremii, oprindu-se la
Cel ce este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul - la Dumnezeu.
Istoricul
acestei Biserici se înscrie ca o rămurea în încrengătura marelui arbore al
Bisericii Creștine, el șerpuiește în timp ce un mic afluent al marelui fluviu -
Creștinismul - , este împletit ca un fir subțire în uriașul cablu al
frământatei istorii universale a Bisericii lui Cristos pe pământ. Deci el face
parte din istoria Bisericii din țara întreagă și din lumea întreagă.
Și
acum să trecem la câteva date concrete:
Scrutând
cu privirea începutul, descoperim în ceața vremii un mic grup de credincioși
nou testamentali ce se adunau în casa fr. Mariș Pavel (poreclit Turcilă)
aproximativ prin anul 1906-1907. Nu se știe de unde au venit. Unii spun că din
comuna Curtici, alții că din biserica din cartierul Pârneava. La fel nu se știe
precis numărul lor. După o vagă informație ar fi fost 3-4 familii.
Cam
prin anul 1908, îi găsim adunându-se în casa fr. Sirian Traian pe strada
Școlii, iar în anul 1909-1910 ei se adunau în casa fratelui Bulzan Dimitrie tot
pe aceeași stradă. În anul 1910 Biserica închiriază un local pentru adunare pe
strada Constantin Brâncoveanu în casa lui Vărzaru, unde se adună până în anul
1924, când își construiesc o casă de rugăciune tot pe aceeași stradă la nr.
28-39, unde este și astăzi.
În
această perioadă Biserica a avut ca lucrători locali pe fr. Sirianu Traian și
Dimitrie Bulzan, iar ca împărțitor de Cină pe fr. Radu Tașca, Vărșendan
Gheorghe și Savu Ioan de la Curtici.
Spre
sfârșitul acestei perioade au venit în Biserică fr. Vidi Dumitru și Moț Ioan
care au lucrat în ogorul Domnului, în special fr. Moț Ioan care este încă în
viață și astăzi în vârstă de 85 de ani. Ceea ce caracterizează Biserica
Domnului în acest timp este dragostea frățească fierbinte. Iată un exemplu în
această privință: Sora Iovanov Ecaterina în vârstă de 84 ani îmi povestește că
atunci când veniră frații împărțitori de Cină, de la Curtici, ei făceau drumul
acesta pe jos, iar când ajungeau în Arad erau așteptați cu multă dragoste de
fr. Iovanov Gheorghe, soțul ei, care îi aducea acasă, le spăla picioarele, le
servea masa și se bucurau cu lacrimi ca și primii creștini.
Deci
privind acest început slab al lucrării Domnului, în acest loc, aducem aminte de
parabola evanghelică în care începutul împărăției lui Dumnezeu este asemănat cu
o sămânță mică de muștar, din care crește apoi un arbore mare. De aici și
învățătura pentru noi, să nu disprețuim niciodată începuturile mici și slabe
din viața noastră și a copiilor noștri, din care pot crește spre slava lui
Dumnezeu cele mai binecuvântate roade. Această idee o exprimă și poetul în
cântarea noastră: ”Nu aștepta până poți face lucrul mare. Nu sta pe departe să
lucești. Fii mult credincios în datorințele tale. Lumină în locul unde ești.
Biserica sub păstoria unor frați cu
pregătire teologică.
La
data de 8 noiembrie 1924, a avut loc serviciul inaugural al noului locaș de
închinăciune, în care suntem și astăzi. Acest serviciu de deschidere a fost
ținut de fr. Atanasie Pascu din Timișoara. La acea dată Biserica număra
aproximativ 50 de membri. Doi ani mai târziu în Biserică au lucrat fr. Bulzan
Dimitrie și Iovanov Gheorghe, iar Cina Domnului a fost servită de fr. Iov
Teodor și Muntean Mihai.
În
anul 1926 Biserica alege ca păstor pe fr. Truța Ioan, un tânăr seminarist, care
a păstorit Biserica până în anul 1929. Din 1929 până în 1937, Biserica a fost
păstorită de fr. Ungureanu Ioan, Cocuț Ioan și Dumitrașcu David. În același an
Biserica a înflorit un frumos cor mixt, sub conducerea fr. Dirijor Vasile
Berbecaru. Numărul membrilor s-a ridicat la 100 de persoane. În 1937 fr. Truța
revine din nou ca păstor al Bisericii și rămâne în această funcție până în anul
1939.
Creșterea bisericii în
ultimii 20 de ani.
După
anii grei ai războiului, ani de crunte persecuții religioase pentru
credincioșii Baptiști din țara noastră, în primăvara anului 1945, odată cu
terminarea războiului a răsărit soarele libertății și bisericile noastre,
astfel casele noastre de rugăciuni au fost redeschise și credincioșii puteau
din nou să se închine lui Dumnezeu. În acest climat al libertății și sub
păstoria unor frați din ce în ce mai pregătiți, biserica a crescut din toate
punctele de vedere.
Dacă
în 1945 biserica număra 120 de membri, acum la sfârșitul anului 1964 numără 396
de membri. În 1945 biserica nu avea decât un cor dezorganizat, un cor mic al
copiilor, cor mare și o orchestră frumoasă.
În
anii 1952-1954 clădirea a fost renovată și spațiul casei de rugăciune lărgit cu
încă 60 metri pătrați, care astăzi solicită o nouă renovare căci a devenit
neîncăpătoare. În acești ani s-au succedat ca diaconi fr. Brândașu Petru și
Teretean Ioan iar în anii din urmă fr. Iovin Nicolae, ca diacon ales al
Bisericii s-a evidențiat prin multă râvnă și devotament în lucrarea sfântă.
Cam
aceasta ar fi în mare istoria acestei Biserici, privită de pe culmea celor 40
de ani de existență.
Domnul
să-și desăvârșească lucrarea Sa începută în acest loc, în inimile noastre
pentru gloria Împărăției Sale pe pământ și spre slăvirea Tatălui, Fiului și
Duhului Sfânt. Amin.
Autobiografie.
Declarație fr. Moț Ioan, Arad, 17 septembrie 1958
M-am născut la 25 august 1878 în
comuna Chier, jud. Arad și am primit Botezul nou testamentar în credința
Baptistă în comuna natală la 1 octombrie 1899 fiind botezat de fr. Crișan
Gheorghe.
După botez am fost alungat de părinți
pentru rușinea ce le-am făcut-o și m-am stabilit în dealul Crivobara nr. 8 ca
vier. Acolo au venit după aceea Bordaș
Ștefan senior și încă doi frați. Mai întâi am
umblat la adunarea din Sederhat, apoi la Gai și în sfârșit la Șega. În
1909 m-am mutat cu familia în Calea Aurel Vlaicu lângă cantonul de linie ferată
CFR ce merge la Pecica frecventând biserica din Gai. Doi ani mai târziu m-am
mutat în Grădiștea lângă fabrica de tutun și am devenit membru al Bisericii din
Arad-Șega a cărei clădire (închiriată) era pe strada C-tin Brâncoveanu colț cu
strada Școlii. În 1912 m-am mutat în str. Școlii nr. 20. În 1913 m-am mutat la
Chier, la părinți; de unde peste un an am revenit la Arad toamna. Primăvara, în
1915, am fost înrolat în armată și trimis pe front.
Cine/care erau membri la Șega în acea
vreme? Fratele Văcariu Gheorghe și sora Văcariu Persida etc. Sora Măriuța
Breban; în total erau 10-12 membri și din aceștia mai multe femei. După aceea
s-a mutat la Arad fr. Bulzan Dimitrie din Pâncota unde locuiește acum fr.
Albert pe acea vreme proprietatea lui Sontag, ginerele lui Nahn. S-au mai
pocăit înainte de război fratele Komen Ilie, Lugoj Pavel și Gyura Petru. După
întoarcerea mea din război am mai aflat membri veniți la Șega pe. Fr. Vrăbieșu
Ghoerghe, fr. Haiduc Mihai, fr. Ardelean Gheorghe.
Cine conducea Biserica? Președintele
”bătrânul adunării” a fost fr. Bulzan Dimitrie. Împărțitor de Cină, din când în
când (neregulat) veneau de la Cercul Bisericesc Curtici de care aparținea Bis.
Șega: fr. Vărșendan și Radu Tașca de la Curtici.
Constatându-se că e lipsă de lucrători
am fost ordinat eu, cam prin anul 1920-1921 de către comisia compusă din: Radu
Tașcă, fr. Vărșendan Gheorghe, fr. Savu Ioan din Radna (socrul lui Liviu Novac,
Chereș Dumitru din Radna și Atanasie Pascu din Parța.
Dirijor de cor: a fost fr. Bulzan
Simion (1919)
Școala Duminicală: nu se ținea.
Cum am venit la credință? În comuna
noastră eram păzitor la porci. În fiecare seară un frate venea în calea
purceilor cu Testamentul în buzunar și când mă întâlnea îmi zicea: ”Ioane tu
știi citi, ia de citește ce scrie aici.” Eu citeam și odată l-am întrebat de
unde se poate cumpăra o astfel de carte? - Iaca la marginea satului, unde
colportorul Kanitzki lasă Testamentele la prietenul Maxin. De acolo am cumpărat
un Nou Testament, cam prin 1895, în limba română cu 20 de kritzari.
În timpul liber citeam cu mare plăcere
”această Carte”.
Tatăl meu era ctitor la biserica
ortodoxă din sat, dar și el a fost la adunarea fraților baptiști de la care
venind acasă a exclamat: ”O, ce lege frumoasă învăluie niște prunci aicea; nu
beau, nu joacă, nu fumează numai cântă și se roagă”! Erau tineri de 15-17 ani.
Eu am fost pătruns de cuvintele acestea bucurându-mă în sinea mea, dar eu nu mă
puteam duce la acele întruniri fiindcă trebuia să păzesc porcii. De atunci am
început să nu mai sudui (înjur) porcii ca până atunci. De la porci am plecat la
Mocrea la lucratul viilor. Aici lucrătorilor li se dădea rachiu, dar eu nu
voiam să beau cu toate îndemnurile, batjocurile și sudalmele celorlalți. O dată
fiind îndemnat să beau ca să prind puteri, mi s-a dezlegat limba și îmi venea
să răspund la provocările lor cu aceleași sudalme. Aceasta mi-a fost învățătură
de minte și nu am mai băut.
Notă informativă
de la fr. Popa Ioan, fost președinte al Uniunii
1959
Dragă frate Ardelean,
În
ziua de 02.11.1958 întâlnindu-ne în Biroul Comunității, mi-ați amintit să vă
spun unele date relative la înființarea Bisericii Baptiste din Sega, când abia
am putut să vă spun unele date de felul acesta. Sosind acasă am spus cele
amintite de dumneavoastră soției mele care mi-a spus următoarele.
Părinții
au venit la credință și s-au botezat în anul 1900, când soția mea era de 5 ani,
iar fratele ei de 3 ani. Pe vremea aceea a fost o soră tânără (fată mare) în
Sega care era botezată în credința baptistă și ca atare era foarte voioasă și
drăguță că la botezul părinților, această soră tânără, numită Cristina a
îngrijit de soția mea și fratele ei.
Sora
Cristina a fost una din primele persoane botezate din Sega. Dacă au mai fost
alte persoane botezate în Șega pe vremea aceea sau numai Cristina, acest lucru
nu îl știu.
Au mai
fost în Sega o soră Văcariu, Nețin, Petru (țigan) iar după aceea a venit de la
Pâncota fratele bătrân Bulzan Dimitrie care avea 3 copii.
În
1924 a fost zidită o bisericuță la a cărui deschidere au fost fratele Atanasie
Pascu și eu și alți frați.
Subsemnatul
(eu) am venit în anul 1921 în Arad. În 1921, 1922 până la 1923 am lucrat la
București și Arad, iar în 23 februarie 1923 s-a format Comunitatea din Arad. Pe
această vreme Bisericile din Dorobanți, din Sega, din Gai, din Micălaca erau în
activitate.
După
amintirile comunicate aici, sora Cristina, a fost una din primii credincioși;
sora Breban, fratele bătrân Bulzan a venit din Pâncota mai târziu. Vă rugăm
încercați să stabiliți date mai de aproape consultând frați bătrâni din Sega și
Gai. Consultați pe fratele bătrân Mio (nr. este vorba de fr. Iovin) care a fost
pe vremea aceea tânăr. La fel pe fr. Mladin, Isaia, pe soacra și soția fr.
Teodor Neța din Gai, dar de la fr. Mio cred că puteți primi bune date
informative.
Vă
trimit prezența în dublu exemplar, unul pentru dvs. și unul se poate să fie dat
fratelui, Popovici (Alexa) când va veni la Arad.
Vă
salutăm cu mult dor și drag dorindu-vă mult spor în lucrul Domnului și te rog
frate să crezi că omul ca și coroană a creației lui Dumnezeu, numai în timpul
cât lucrează pentru Dumnezeu, este mai frumos, mai strălucitor cu sufletul plin
de veselie sfântă și de o credință înfocată de de Cel ce a murit răstignit pe
lemn și a înviat ca Domn și Erou al Cerului.
Vă dorim multe binecuvântări
de la Domnul
Declarația fr.
Gyiura Petru Declarat la 01.09.1974
M-am
născut în 20 iunie 1890 în orașul Arad, și am fost botezat la Brăila în 30
octombrie 1920 de fr. Branca.
Înainte
de a fi botezat, încă din copilărie umblam în Biserica Baptistă din Chechaci,
unde ne conducea fratele Traian de la Pârnava, un om în vârstă de 40-50 de ani,
timp de 2-3 luni.
După
aceea (aproximativ în anul 1902 sau 1903) Biserica s-a mutat în casa unei
familii baptiste, numită Turcilă Ioan.
Biserica
era comună mai mult din femei; astfel îmi amintesc de două femei surori (pe
strada Școlii). A treia oară Catița care e plecat în America. Ele au fost
ajutate în lucrare de frații din Micălaca și Pârnova.
Serviciile
se țineau de surori și erau miercuri seara, sâmbătă seara și duminică toată
ziua, dar atunci când veneau frați din altă parte serviciile erau ținute de
acești musafiri.
Duminică
la orele 9 începea ora de rugăciune până la 10 apoi continua serviciul de
înainte de masă până la orele 11 și altă dată până la 12. După masă serviciul
divin începea la orele 16. Serviciile de închinare constau din predici și
cântări comune. Conducerea serviciilor era încredințată sorei Catița iar
celelalte nu conduceau niciodată.
În
casa fr. Turcilă am stat cam un an și pe urmă ne-am mutat în vreo alte trei
locuri, printre care și la fratele Bulzan în casă. Apoi am închiriat o casă
prin mijlocirea fratelui Văcar Gheorghe în str. C-tin Brâncoveanu colț cu str.
Școlii.
S-a
pornit primul război mondial și am fost dus și eu pe front, apoi după
terminarea războiului mi-am găsit serviciu la Brăila, la familia fratelui
Sezonov, unde am fost și botezat. La Arad m-am înapoiat în anul 1921, când
Biserica sa se aduna în casa din C. Brâncoveanu. Din această perioadă îmi
amintesc de: fr. Bulzan Dimitrie cu familia, dânsul era conducătorul Bisericii
(premergător), fr. Moț Ioan cu familia, fr. Ilie Roman, Lugoj Pavel, Lucaci
Ioan, Bolgovici Iosif, fam. Iovanov veniți din Gai încă dinainte de război.
Fam. Văcar Gheorghe, fam. Ardelean Gheorghe, sora Lanci cu fiica sa, tot Lenci.
Surorile Bogdan, sora văduvă Lenca cu fiul Nețin Arsa, plecat în Franța.
În
1922 era și un cor dirijat de fr. Nețin Arsa și Simion Bulzan. Înmulțindu-se
numărul membrilor s-au hotărât să cumpere un loc de casă și să clădească o casă
de rugăciune nouă a noastră. S-a lansat o listă de subscripții în care s-a
subscris suma de 30.000 lei, sumă cu care s-a cumpărat locul de casă de la
domnul Damian. Fr. Secretar, (nu-i exact, el era casier) a scris scrisori către
Biserici prin care solicita ajutor pentru construirea bisericii.
Îmi
amintesc că am primit ajutor și din America, de la un frate 40.000 lei și de la
o soră alte 40.000 lei pentru construirea bisericii care a durat 2 ani (1923 și
1924). Deschiderea s-a făcut în toamna anului 1924.
Împărțitori
de Cină i-au avut pe: fr. Vărșendan Gheorghe, fr. Radu Tașca, fr. Danțoș de la
Curtici, fr. Erdos, fr. Moț Ioan. Duminica era interzisă călătoria cu trenul de
aceea veneau pe jos.
La
construirea Casei de rugăciune au contribuit cu muncă voluntară toți frații și
surorile care puteau și cu ce puteau (cu căruțe, cu brațele, etc.)
Declarația
fratelui Iovin Nicolae
Pentru
că am fost întrebat de când și de unde a pornit cântatul cu mandolinele și
chitarele unite în orchestră în Bisericile Creștine Baptiste din Arad; Voi
istorisi felul în care frățietatea a găsit și această formă de închinare și
slăvire a lui Dumnezeu, în Bisericile noastre, în casele noastre, în excursiile
noastre și pretutindeni unde credincioșii se adună.
Inițiativa
formării unei orchestre din mandoline și chitare revine fr. Vilmoș Lajos de la
Biserica Baptistă Maghiară din Arad, str. Jean Calvin. De aici a pornit o
scânteie ce mai târziu a aprins inimile tuturor Bisericilor din Arad, de a
cânta Domnului: ”Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele noastre vom suna
din coardele instrumentelor noastre”. Deci, în această Biserică s-a înființat
prima orchestră de mandoline din Arad. Și cum bisericile baptiste nu sunt
biserici vii lucrătoare, desigur după ce au învățat câteva cântări, au început
misiunea după învățătura și porunca Domnului, făcând o ieșire misionară la
biserica Betel. Frățietatea de aici a rămas foarte încântată și hotărâtă să își
formeze și ei o asemenea formație instrumentală. Au urmat consultări cu fr.
Vilmos de la care au aflat că instruirea copiilor a făcut-o un profesor de
muzică pe nume Berghaner care nu era din cultul nostru însă pentru plată s-a
angajat să formeze și aici o orchestră ca aceea de la frații maghiari. Tinerii
de la Betel nu au venit să pornească singuri această acțiune ci au antrenat mai
mulți tineri și din alte biserici străine. Așa s-a înjghebat în 1938 o formație
instrumentală din tineri ai Bisericilor din Arad anume: de la Betel 5, de la
Sega 3, de la Gai 2 și de la Micălsca 5, în total 15 tineri dornici a slăvi pe
cel ce le-a dat mântuirea în dar. (putem aminti numele femeilor ce au avut
harul a intra în numărul primilor 15 orchestranți din Arad: Brândaș Florica și
Măriuca și sora Pojar Magdalena). Această formație a fost posibilă datorită
unei prietenii curate existentă între tinerii credincioși din Bisericile din
Arad.
Scopul
acestei formații a fost în primul rând slăvirea lui Dumnezeu, apoi cunoașterea
muzicii de origine cerească, ocupație pentru tineret, delectare etc. La început
a evoluat numai la Betel, unde se făcea și instruirea, apoi și în alte
biserici.
Cheltuielile
de instruire erau suportate de Biserica Betel iar instrumentele și le-a
procurat fiecare tânăr ori de la magazinul muzical, ori se ocupa cu succes de
confecționarea mandolinelor și chitarelor fr. Vilmos Lajos, de la care de
asemenea s-au procurat.
Acestea
au fost primele biserici care s-au bucurat a avea asemenea formații muzicale,
dar bineînțeles după deschiderea Bisericilor în 1944 s-au format și în
celelalte Biserici orchestre de mandoline precum și în biserici mai mici din
jurul Aradului.
Am
devenit prin harul lui Dumnezeu membru al Bisericii Șega, unde în anul 1947 am
început instruirea primei serii de copii din care s-au format prima orchestră
de percuție în Biserica Creștină Baptistă Arad-Șega. Nu a fost ușor începutul,
dar slăvit să fie Domnul care mi-a dat putere, stăpânire de sine și îndelungă
răbdare, ca să pot duce această lucrare până la sfârșit. Sigur că, copiii au
crescut mari și au venit alți copii ai Bisericii ai căror părinți, împreună cu
Biserica și mai ales conștiința mea, ca și copil răscumpărat al Domnului nu
m-au lăsat să stau nepăsător la aceste cereri, de aceea s-a pornit și a doua
serie, apoi a treia și atât cât am
primit îndemnul de Sus și putere am tot format noi cadre pentru Biserica
noastră, așa că după o muncă de 25 de ani, fără să mă mândresc, căci este
meritul este al Domnului, și nici nu mă voi lăuda că am făcut tot ce puteam,
dar atât că am mulțumirea sufletească că am ridicat 11 serii de orchestranți în
biserica noastră și 5 în alte biserici, pentru care mulțumesc lui Dumnezeu.
Din
1972, când am pus bagheta jos, au mai dus munca aceasta în mod sporadic fr.
Petru Moldovan și Ancatau I.
Dacă
mi se pune întrebarea care este modesta mea părere, a declinului muzicii
instrumentale de percuție în Biserica noastră, voi răspunde scurt: lipsa
oamenilor competenți și gata de jertfă; deci pocăința.
Și
dacă mi se mai pune întrebarea care ar fi recomandarea mea pentru reînvierea
dorinței și posibilității de a cuprinde într-o activitate muzicală a
tineretului nostru din Șega - să fie căutat și găsit omul potrivit pentru locul
potrivit.
Și
mi-aș permite să fac și ultima recomandare pentru tineretul trecut de 15 ani și
eliberat de fr. Pindic Florin (din școala duminicală) a cărui inițiativă mi se
pare extraordinară , să privească cu toată seriozitatea Ps. 119, versetul 9:
”Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău”.
Sâmbătă seara orice tânăr este bine primit la studiul ce se ține în Biserica
noastră și de unde nu se poate ca să nu găsească răspuns la orice problemă
spinoasă din viața sa, din familia sa și de la locul său de muncă. Cuvântul
învățat va fi o pavăză împotriva tuturor ispitelor diavolului. Doresc aceasta
tuturor tinerilor din toată inima.
Declarație fratele
Brîndaș Petru
Fr.
Brîndaș Petru născut în Keteghaz, Ungaria, la data de 03.07.1897 și botezat de
fr. Oală Avram în Gurba la data de 08.08.1925, cu domiciliul în Arad, str.
Ghioceilor, nr. 58, declar:
Despre
societatea femeilor din Arad-Sega îmi amintesc că atunci când am venit, în anul
1926, în Biserica Creștină Baptistă Arad-Sega (având 70-75 membri botezați și
50 de aparținători) această grupare era condusă de sora Iovanov Ecaterina și
mai târziu de sora Dosescu Elena, iar cercul fetelor de sora Berbecar Mărioara.
Scopul lor era rugăciunea comună pentru problemele Bisericii, aducerea prin
citirea Sfintelor Scripturi, precum și ajutorarea celor nevoiași. Ele
confecționau obiecte din pânză, tricotaje, și când aveau o cantitate
suficientă, făceau câte o serbare și obiectele lucrate de mâinile lor le
vindeau tot fraților prin licitație publică.
În
1924 când a fost terminată clădirea nouă a Bisericii Sega, știu de existența
familiilor: Iovanov Gheorghe, Bulzan Dimitrie, Moț Ioan, Muntean Mihai, Bocșa
?, Cozma Senti, Ardelean Gheorghe, Teretean Ioan și alții.
Premergători
ai Bisericii Sega și păstori pe care îi știu: Truța Ioan sen., din anul 1928
sau 1929 pânî în 1934-1935; Ioan Cocuț din 1934-1935 până în 1937-1938; David
Dumitrașcu din 1939 -, și iar fr. Truța din 1939 -?.
Despre
cei ce erau în serviciu la stat ca fr. Haiduc Teodor știu că au fost obligați
să treacă la religia ortodoxă (la înmormântarea fetiței sale a fost obligat să
sărute crucea întinsă de preotul care oficia înmormântarea.)
Redeschiderea
adunării noastre s-a făcut în toamna anului 1944, înainte de Crăciun.
Despre
organizația noastră cultică știu că organ tutelar al Bisericilor, înainte de a
se înființa Comunitățile și Uniunea, erau diferite ,,cercuri bisericești” ca
exemplu Curticiul, Buteniul etc. Misionul intrat la cele 30-35 de Biserici era
vărsat la ,,Cerc” care se îngrijea să trimită la timp ,,împărțitor de Cină” și
”Botezători”.
,,Cina
se împărțea de obicei odată la lună, duminica după masă. Cercul avea un comitet
de conducere.
Cu
privire la perioada când frățietatea era împărțită și combinată în
,,Comunitatea Veche” și ,,Comunitatea Nouă”; prima era condusă de frații:
Socaciu I. R., Ungureanu Ioan, Fînața Teodor și Eva Simion, iar cea Nouă de Dr.
Gill, Cocuț Ioan, Truța Ioan și alții.
După
plecarea la Congresul Mondial Baptist, în America, a fratelui Cocuț Ioan, fr.
Brîndaș Petru a fost ales secretar adjunct. În această calitate într-o zi a
fost invitat la biroul Comunității Vechi, unde s-a întâlnit cu fr. Donca, din
Buteni și cu fr. Torsan din Sîclău și alți reprezentanți ai Comunității Vechi.
Au
discutat împreună și au găsit posibilități de unificare a celor două
Comunități.
Comunitatea
Veche funcționa în baza unei decizii dată în 1905 de Guvernul din Budapesta,
așa că sub scutul acestei decizii să funcționeze împreună ambele Comunități și
toată frățietatea Baptistă. În acest sens s-a întocmit un proces verbal.
Cu
privire la închiderea și sigilarea ușilor Bisericii Creștine Baptiste
Arad-Sega, în calitatea sa o avea de Președinte a Bisericii declară: Am primit
poruncă de la comisarul Mihălțeanu, comisariatul Arad-Sega ca să ținem
serviciile divine duminica numai până la orele 12. Dar în prima duminică
Biserica fiind îndurerată de faptul că Costică Armanschi a fost dat dispărut pe
front, e hotărât ca să țină și după masă un fel de ”Te-Deum” pentru această
dispariție a unui prieten iubit al Bisericii.
Pe la
orele 15 fr. Truța Ioan păstorul Bisericii a început serviciul, dar având teamă
și ceva presimțire, nu a condus de la amvon serviciul și din fața amvonului.
După câteva minute, serviciul a fost brusc și cu brutalitate întrerupt, în ușa
casei de închinăciune a apărut comisarul Mihălțeanu, trântind ușa de perete cu
putere și începând să țipe fel de fel de vorbe jignitoare la adresa celor
adunați și împreună cu doi polițiști ce îl însoțeau, au început să legitimeze
pe cei adunați. Unii frați și surori au trecut prin fața lor legitimându-se iar
alții au dat bir cu fugiții salvându-se prin ușa laterală și apoi escaladând
gardurile, au dispărut, în grădinile vecinilor.
Fr.
Truța Ioan ca păstor și fr. Brînduș
Petru președinte al comitetului au fost ridicați, duși la comisariat și
reținuți în arest. Fr. Săbău Dumitru care a asistat la această arestare și-a
dat seama dincotro bate vântul, a dat fuga la fr. Ungureanu și i-a reluat tot
ce s-a întâmplat. Acesta a vorbit cu episcopul ortodox al Ardealului care a
doua zi i-a comunicat comisarului să-i pună în libertate pe cei doi conducători
ai Bisericii Baptiste Arad-Sega. În vremea aceea fr. Ungureanu era cureaua de
transmisie între Baptiști și conducătorii ortodoxiei. Prin Ungureanu și Fînața
Teodor ortodoxia a voit să zdrobească rezistența Baptiștilor și să treacă în
masă la ortodoxie. Acești doi frați au fost condamnați în Ungaria la câte 7 ani
detenție de unde au fost eliberați înainte de executarea pedepsei în întregime
prin intervenția Patriarhului care a mijlocit schimb de condamnați între
România și Ungaria. Ei au eliberat pe fr. Ungureanu Ioan și Fînața Teodor iar
România a eliberat doi condamnați ai ungurilor.
La
câteva zile după sigilarea Bisericii, același comisar cu un delegat al
oficiului Stării Civile, l-a chemat pe fr. Brînduș să predea inventarul mobil
al Bisericii, pe care l-a lăsat pe loc pentru folosință unei școli primare
germane ce s-a instalat în clădirea noastră.
Harmoniul
a fost dus la Păuliș de către fostul îngrijitor al casei de rugăciune Duncin
Petru. Parte din registrele Bisericii erau la fr. Tiriteanu Ioan, cărțile din
bibliotecă la fr. Tiritean Cornel și Mnotiuc Victor.
În ce
privește registrele Bisericii, fr. Brîndașu a primit poruncă să le ducă la
primăria la secția Stării Civile și să le lase acolo.
Mai
declară despre fr. Berbecaru că era membru în comitet și conducător de cor.
Adesea era acuzat de unii frați că are copii răi, lumești, nepocăiți; atunci el
își pleca capul cu părul nins și nu spunea niciun cuvânt.
Arad
01.12. 1974
Tot fratele Brîndaș cu o altă
ocazie:
În
1926 când am venit la Arad-Sega, am găsit Biserica în actuala clădire din str.
Ceapaiev 28-30. Ea era compusă din 70-75 de membri și nu aparținători trecea
peste o sută și douăzeci.
Împărțitor
de Cină era fr. Muntean Mihai, voluntar, fără niciun fel de plată, nici în bani
și nici în natură, până în 1928 când s-a mutat în Grădiște, iar împărțitor de
Cină și păstor a fost angajat fr. Truța Ioan, proaspăt absolvent al Seminarului
Teologic Baptist din București, ce a servit Biserica până în anul 1932.
După
plecarea fr. Truța a fost angajat fr. Cocuț Ioan care în același timp păstorea
și Biserica Creștină Baptistă din Pârneava. Dânsul a servit Biserica până a
plecat la un Congres Mondial ținut în USA de la care ni s-a mai înapoiat.
Al
treilea păstor angajat și salariat de Biserica Sega a fost fr. Dumitrașcu David
care a păstorit Biserica Sega din 1938 până în 1939, când s-a înapoiat la
Făgăraș. Locul rămas gol îl reocupă fr. Truța Ioan și îl menține până la data
de ...... când a venit ca păstor fr. Cocian Marcel și care este până astăzi
păstorul nostru.
Președinți
de Biserică în acest timp s-au succedat fr. Bulzan Dumitru, Muntean Mihai,
Toretean Ioan și Brândaș Petru.
Corul
Bisericii era format din 25-30 de membri: Brîndaș Petru, Crișan Sever Sofra cu
soția, Lenci, Bocșa, Ardelean Gheorghe, Nicolae Moț.. Prin 1927 a venit: Boar
Ioan cu soția Florița, Bulzan Simion cu soția Ana, sora Barna, sora Iovanov,
sora Bogdan Lencuța, Cosma Axente cu soția Zorica, Bulzan Mitruț și sora sa
Marta, surorile Haiduc, Munteanu Vasilică cu soția, Munteanu Ioan cu soția,
Muntean Petru cu soția, Moț Ecaterina, Berbecar Mărioara, Berbecar Lani,
Berbecar Lali etc.
Corul
era condus de fr. Vasile Berbecar, iar când are cerut să meargă la biserici de
la țară în misiune sau instruirea de coruri, o făcea Axente Cozma.
După
1932 a condus fr. Mitruț Bulzan. Acesta căsătorindu-se la Brașov și părăsind
Arad a urmat fr. Ardelean Gheorghe, Moț Nicoale și Șerban Rozz Iosif.
Declarație sora
Cozma Maria
Sora
Cozma Maria (născută Moț) în Sederhat, jud. Arad, la data de 15.02.1903 și
botezată de fr. Vărșendan Gheorghe în Curtici la data de 28.08.1915, cu
domiciliul în str. Școlii nr. 51, declar:
Tatăl
meu din tinerețe s-a predat Domnului fiind botezat în anul 1899 în pârâul
Cighera de către fr. Crișan Gheorghe în
comuna sa natală. La acest botez tatăl său s-a opus; se numea Moț Ilie și era
ctitor la Biserica ortodoxă din comună, de aceea considera o mare rușine pe
capul său ca fiul să se ducă la ”rătăciții” aceia.
În
ziua botezului de la plecarea grupului spre locul unde urma să fie săvârșit
botezul, tatăl fr. Moț Ioan i-a urmărit înarmat cu o furcă de fier ca să
împiedice ca fiul său (sau poate chiar și pe ceilalți) să fie botezați,
îndemnat fiind de parohul ortodox, care a aruncat asupra pocăiților tot felul
de ocări culminând cu acuzația de ”rătăciți”.
Când
au ajuns la apă, tatăl a făcut calea întoarsă, fără să fi provocat niciun fel
de scandal, ci doar cu amenințarea aceasta s-a despărțit - ”Lasă că vorbim
mâine!”
După
botez fratele Moț Ioan, noul convertit, n-a mai îndrăznit să vină acasă ci s-a
dus la Toda Ștefan, un verișor al său, care era tot baptist, botezat cu câtva
vreme mai înainte. Dacă ar fi venit acasă, în furia sa, tatăl său poate l-ar fi
omorât în bătaie pentru ”rușinea” ce i-a făcut-o.
Pocăința
la Cheri a fost propovăduită la de fr. Cornea Mihai și Erdo Emeric.
În
vremea aceea erau foarte puțini baptiști (pocăiți) și din cei care erau cele
mai multe erau femei bătrâne. Printre cei botezați odată cu fr. Moț Ioan, în
majoritatea lor oameni simpli, fără multă carte, remarcăm pe o dăscăliță din
Cheri (care era străbunica fratelui Handra Sima). Ea nu numai că a primit
Mântuirea și a pășit în apa botezului, dar l-a și îndemnat pe fr. Moș cam așa:
-”Vino Ioane aici cu noi”!
După
câtva vreme fr. Moț a plecat să-și caute de lucru pe alte meleaguri. Așa se
face că a ajuns în hotarul orașului Arad, așa numită în ciufală ”Via
pocăiților”.Terenul aparținea de comuna Sederhat și purta acel nume de ciufală
pentru că aproape toți lucrătorii viei erau pocăiți. Găsim aici pe fr. Moț
Ioan, Muntean Mihai, Farcaș de la Șiria și alții. Toți aceștia erau membri ai
Bisericii Baptiste din Sederhat.
În
timp ce lucra aici la vie i-a fost recomandată o soră tânără din Pâncota ce s-a
botezat de curând și se numea Bulzan Catița cu care s-a cunoscut și s-a și
căsătorit aducând-o și pe ea la Sederhat, la vie.
În
1903 s-a născut povestitoarea acestor întâmplări, pe la începutul pocăinței în
Arad-Sega anume sora Marica Moț căsătorită în anul 1923 cu fr. Cozma Axente.
Notă informativă
de la fr. David Dumitrașcu, Făgăraș,
13.11.1983
Dragă Fane,
Îți
doresc ție, familiei și Bisericii mult Har și toate cele de trebuință din
partea Domnului Dumnezeu, ca să puteți continua drumul spre cer. Cred că ai
primit telegrama și c.p. (carte poștală?) în care ți-am făcut de cunoscut ceea
ce ne interesează. Totuși am așteptat să vii toată săptămâna. În fiecare zi am
fost câte unul acasă, ca nu cumva să vii și să găsești poarta încuiată. Văd că
Dumnezeu totuși a pregătit un mijloc potrivit prin fr. Florea, ca să-ți trimit
ceea ce m-ai rugat.
Am
ajuns ca păstor al Bisericilor din Arad în primăvara anului 1938. Ordinarea ca
păstor s-a făcut în ziua de 4 septembrie 1938, în biserica din Sega. Comisia
examinatoare a fost compusă din următorii frați: Ioan Socaciu, președintele
Uniunii, Nicolae Oncu, Mihai Munteanu, A. Oală, Gheorghe Lulușa și Ioan Cocuț.
Am
rămas păstor al bisericilor din Arad până în anul 1939, când din pricina
izbucnirii celui de al doilea război mondial, am fost mobilizat pentru plecarea
pe front, și astfel a trebuit să-mi sfârșesc slujba de păstor în Arad.
După
terminarea războiul am fost solicitat de unii frați să mă reîntorc înapoi, dar
Dumnezeu a avut alt plan. Am rămas în Făgăraș unde am găsit o bisericuță mică
pe care am păstorit-o în mod benevol timp de aproape 20 de ani.
În
timpul acelor puține zile pe care le-am petrecut în mijlocul bisericilor din
Arad, am avut multe bucurii dar și nu puține necazuri. În acel timp frățietatea
era împărțită în două tabere. Subsemnatul am căutat să nu fac deosebire și am
căutat să fac vizite pastorale și la unii și la alții în fiecare lună trecând
pe la fiecare membru. Lucrând în felul acesta am căutat să apropii cele două
tabere.
Din
partea autorităților. În anul 1938 a apărut din partea Ministerului Cultelor
ord. col. cu nr. 26.203 din 11 iunie 1938 prin care se îngrădea libertatea de
închinăciune și în urma căruia au fost multe biserici închise. Cele din Arad au
continuat să funcționeze până în ziua de 7 dec. 1938, când a apărut un nou
ordin din partea aceluiași minister prin care se specifica, că toate bisericile
care nu s-au conformat deciziei de mai
sus să fie închise. Atunci chestura poliției din Arad a sigilat ușile bisericilor.
În zilele următoare eu am căutat să țin legătura între credincioși făcând
vizite pastorale pe la frați. Cununiile religioase
le-au ținut în familiile respective, iar botezurile în secret.
Bisericile au fost redeschise în preajma sărbătorii Nașterii Domnului.
Cam
acestea sunt lucrurile mai principale ce s-au petrecut când am fost în Arad.
Alăturat
îți trimit fotografia fr. Radu Tașcă pe care ai arătat-o. După ce voi scoate
copia te rog păstreaz-o și când voi veni pe la Arad, o voi lua - că este din
1925.
Pe
aici frigul este destul de mare. S-ar putea ca să nu mai vin dacă frigul se va
înteți, din cauza suferințelor. Ieri am terminat ultima baie acasă contra
reumatismului. Mă simt mai bine.
Multe
salutări tuturor credincioșilor. Ție îți doresc multă sănătate și succes în tot
ceea ce faci pentru lucrarea Domnului. Te rog, răspunde-mi dacă ai primit
această scrisoare și fotografia cerută printr-o C.P.
Dacă
mai ai ceva bun, păstrează pentru mine. Bine!!??
Cu
toată dragostea sa în Cristos
Declarație,
Ardelean Gheorghe Denver, 14.04.1984
(extras dintr-o scrisoare)
....persoanele
pozate în grupul pionierilor (albumul de la a 40-a aniversare) nu sunt toți
pionieri ai credinței baptiste. Vezi că eu am vrut ca numai acei care au fost
membri ai adunării noastre să ocupe acel loc, dar au intrat mulți alții. Eu își
voi defini pe cei ce trebuiau să ocupe acele locuri: în rândul I. Dosescu
Elena, Iovanov Ecaterina, Ardelean Maria, Crișan Sofia, Cozma Marica; rândul
II. Gyura Petru, Crișan Savu, Tiritean Ioan. Aceștia erau membri ce mai trăiau
și au contribuit la clădirea casei noastre de rugăciune. Vidi I. a fost membru
la Gai, iar după ce s-a lăsat de la Calea Ferată Română a venit la Șega 2 sau 3
luni și pe urmă a plecat la Radna la cariera de piatră. După întoarcerea la
Arad nu a mai frecventat adunarea noastră până aproape de sfârșitul vieții.
Referitor
la necesitatea zidirii noului locaș de închinăciune erau două motive:
1. Biserica Șega se aduna pentru închinare
într-o casă situată în str. Constantin Brâncoveanu colț cu str. Școlii. În
aceiași curte mai era un chiriaș pe nume Vlaicu
care dușmănea pe pocăiți. Acesta a uneltit cu proprietarul viei să ne
dea afară cu Biserica, dar fr. Văcaru Gheorghe care era vințelerul viei și a
intervenit și din apartamentul din curte ne-a dat un apartament la stradă. Dar
acest apartament a devenit în scurt timp neîncăpător.
2. Al doilea motiv a fost lipsa de spațiu, de
aceea Biserica a hotărât să ne clădim o nouă casă de rugăciune. Locul a fost
găsit tot pe str. C. Brâncoveanu (Scărișoara de azi, nr. 28-30). Proprietar era
un CFR-ist, domnul Damian, care însă nu a voit să-l vândă pentru biserică, de
aceea au ales pe fr. Vrăbieș Gheorghe să-l cumpere ca să-și clădească o casă.
Bineînțeles că după cumpărare locul a fost donat Bisericii Șega ca să-și ridice
casă de rugăciune.
Așa a lucrat Dumnezeu la construirea acestei
biserici.
Declarație, fr.
Văcar Gheorghe
M-am
născut în Arad-Gai la data de 5 decembrie 1877 și am fost botezat în 15 august
1902 de către botezătorul Crișan Gheorghe, de la Macea, în apa Mureșului. La
botezul meu s-a adunat și alerga lume multă după noi strigând și blestemând că
”Uite, tinerelul acesta acum a fost prostit”.
Îmi
amintesc că fiul meu Ilie s-a născut în Șega și acum are 53 de ani.
Din
tinerețe m-am ocupat cu lucratul viei și eram vier la Gruahulbăr ( vie unde se
găsește acum cooperativa de consum Solidaritatea) aici 11 ani și la Han Sontag
(unde-i sora Ilica, adică fabrica de oxigen, alt 1 an și jumătate) și aici s-a
născut Ilie.
Ca
membrii ai bisericii Șega mi-i amintesc pe sora Măriuța Breban și sora Măriuța
a lui Drecin și noi familia Văcar.
La
amvon predicau fr. Comeniță, Drecin, Vărșendan, Moț, Urdea iar din localnici
fr. Văcar Gheorghe și sora Măriuța iar sora Văcar dicta cântările. În predica
sa fr. Văcar nu contenea a îndemna pe frați și surori ca să fie pregătiți că
”scurt va fi când va veni Cristos”, ceea ce voia să zică că în scurtă vreme va
veni Cristos).
Declarația
Fratelui Văcar Ilie
Confirmă
cele spuse de tatăl dânsului, dar precizează că acel an și jumătate în care a
slujit tatăl său la Han Șontag, timp în care s-a născut dânsul, a fost înaintea
celor 11 când a fost vințeler la Gruahulbăr. Despre via lui Șontag nu-și
amintește nimic, ci doar i s-a spus că acolo s-a născut, dar de via lui
Grunhubăru are amintiri și mai spune că acesta avea încă o vie în Podgoriile
Aradului, unde de asemenea a lucrat tatăl său, și unde uneori îl ducea și pe
dânsul.
Mai dă
un amănunt: în al doilea apartament al domnului Verzaru din str. C. Brâncoveanu
în acea clădire în care se afla și casa noastră de rugăciune, aici locuiau
bunicii domniei sale după mamă.
Declarație, sora Bulzan Marta
Familia
Bulzan Dimitrie a venit din Pâncota la Arad și s-a stabilit în via lui Sontag Gustav ce se întindea între C.
A. Vlaicu și str. Poetului, anume acolo unde mai târziu s-a construit fabrica
de oxigen. Ei au devenit membri în Biserica Creștină Baptistă Arad-Sega în anul
1910.
Lăcașul
de închinăciune a Bisericii Sega era un apartament în casa domnului Verzaru de
pe str. C. Brâncoveanu colț cu str. Școlii.
În
casa de la stradă (că avea și una în curte) erau două apartamente. Casa de
rugăciune nu era în apartamentul de lângă ușa de intrare în curte din str. C.
Brâncoveanu. El era format dintr-o singură cameră de 4x5m și iată cum a fost
folosit acest spațiu.
În
dreptul geamului de la stradă înspre C. Brâncoveanu (cu două rânduri de
giurgiuvele și între ele gratii de fier; rândul din afară deschizându-se în
afară iar cel din interior spre interior) era așezată o bancă din lemn pentru
două persoane și o măsuță dreptunghiulară de 70x30 cm., sub care era făcut un
mic dulăpior în care erau păstrate cărțile de cântări, ustensilele pentru Cina
Domnului, corbanul pentru colectă, etc.
În
dreapta și în stânga acestui ”Amvon” de ambele părți pe câte trei bănci, cu
fața spre predicator erau așezați coriștii. Restul locului din fața ”amvonului”
era ocupat de câte patru bănci de partea dreaptă și patru bănci de partea
stângă, cu spațiu de trecere prin mijloc. Aici ocupau locul frații, surorile și
prietenii Bisericii. Aceștia erau orientați cu
fața dinspre ușă spre amvon.
Despre
ceea ce ne-a declarat fr. Ardelean Gheorghe, anume că în acel colț de stradă pe
lângă cele două apartamente din casa de la stradă, în curte mai era o clădire
cu alte două apartamente, ocupat unul de un cetățean Vlaicu, și celălalt a fost
înainte întrebuințat de noi ca loc de închinăciune, și dânsa își amintește că
era un om rău, care a sfătuit pe dl. Verzaru să ne dea afară din apartamentul
ce-l ocupau. A reușit să-l convingă să facă acest lucru, dar Domnul care nu
lasă pe ai Săi când sunt în necazuri și strigă la El, l-a folosit pe fr. Văcar
Gheorghe, care era vințelerul viei, să schimbe răul în bine prin faptul că în
locul apartamentului din curte ne-a dat unul la stradă.
Viața
de familie
În
august 1915 a fost trimis pe front în război, dar de unde la scurtă vreme, mai
precis în martie 1916 s-a înapoiat. Familia sa încă nu a fost îndepărtată din
casa stăpânului viei, deși brațele de muncă în folosul stăpânului viei nu mai
erau. După înapoierea din război au mai locuit aici un an, deci până în 1917
când s-au mutat în casa proprie, din str. Școlii, nr. 20.
Simion,
fiul cel mai mare al familiei, după revoluția din 1919 s-a căsătorit cu sora
Trâmbiță Ana din Șiria unde s-a și mutat cu domiciliul, iar din 1921 până în
1923 a satisfăcut serviciul militar. După terminarea stagiului militar împreună
cu soția Ana s-a mutat în Arad-Sega la părinții săi, unde li s-a pus o
dispoziție o cameră.
Al
doilea copil, Dumitru (Mitruț) a învățat meseria de pantofar la o rudă a lor din Pâncota, unde a mai lucrat în
continuare și după eliberarea din ucenicie, nu se știe câtă vreme, dar pe urmă
a plecat la Brașov unde s-a angajat la fr. Ghindea David, pe a cărui fiică a și
luat-o în căsătorie, după tot în Brașov a primit botezul nou-testamentar (fără
să știe data).
Marta,
ce care face declarația a rămas în casa părintească până în 1928 când
căsătorindu-se a plecat la Agrij, iar după două luni s-a mutat la București.
Nicolae
(Lali) n-a plecat nicăieri și astăzi locuiește tot în casa părintească.
POSESCU
ELENA (declarație)
M-am
născut în 3 mai 1900, și am fost botezată în Biserica Creștină Baptistă
Arad-Șega (în apa Mureșului) de către fr. Vărșendan Gheorghe în luna iunie
1915.
Atunci
biserica nu avea locaș propriu de închinăciune ci o cameră închiriată în str.
C-tin Brâncoveanu colț cu str. Școlii de la dl. Verzaru Augustin.
Conducătorul
Bisericii (premergător) era fr. Dimitrie Bulzan, și era compusă cam din 20 de
membri și în același an ne-am botezat încă vreo 20 de candidați, printre care
îmi amintesc de Gyura Petru, Pavel Lugoj, Ilie Roman și soțiile lor. Apoi 3
fete: Covaci Jeni, Lucaci Jeni și numele celei de a treia îmi scapă.
Înainte
de a mă boteza, biserica avea între cei 20 de membri pe sora Lenuța Nețin cu
familia (feciorul, conducător de cor și harmonist, care a plecat în 1924 în
Franța și fiica, ce a plecat în 1920 în America). De asemenea era familia Văcar
Gheorghe și Persida precum și sora sorei pe nume Bogățan Ana și trei copii:
Ilie, Catița și Lidia; fam. Moț Ioan și soția Ecaterina cu copii: Marica,
Nicolae, Ioan și Elena. Fratele Moț era predicator la amvon. În 1915 fr. Iovanov
Gheorghe și soția Ecaterina, fratele Iovanov era secretar și casier al
Bisericii.
Serviciile
de închinăciune erau așa: de la 9 la 10 ora de rugăciune, iar după orele 10
continuă serviciul de zidire până la orele 12. După masă, ne adunam la orele 15
și aveam program al tineretului cu poezii, solo-uri, duete, cântări comune și
dura cam până la orele 17. Seara începea la orele 19 un serviciu numit de seara
și dura cam o oră. La acest serviciu adesea veneau predicatori din altă parte –
doi fr. Maghiari Udvaracki și Darabant dintr-un sat învecinat; Radu Tașca și
Vidi Dumitru de la Radna.
Despre
clădirea nouă a Bisericii era necesară fiindcă numărul nostru a crescut, de
acum fiind peste 50 de membri și ne trebuia o sală mai mare. În 1923 fr.
Vrăbieșu Gheorghe, membru al Bisericii noastre a cumpărat un loc de casă în
str. C. Brâncoveanu 28-30 de la domnul Lați Damian. Locul l-a plătit el, dar
domnul Damian s-a supărat când a auzit că pe locul ce l-a vândut se va clădi o
casă de rugăciune. Dacă știa dinainte, nu ar fi vândut locul.
Cu
ajutorul fraților și a unei surori din America, pe nume Blaj, care a contribuit
cu o sumă importantă, c-a clădit biserica locală. Sora aceasta se află acum în
satul Bocsig. Sora Iovanov a trimis două scrisori, în două locuri din America –
la un frate și la o soră pe nume Blaj, cerând ajutor pentru construcția casei
de rugăciune. Fratele Armanschi Const. a contribuit cu zgura din care au fost
bătuți pereții cu lapte de var.
Primul
păstor cu pregătire teologică a fost Truța Ioan, care a fost angajat în anul
1928.
Fratele
Bulzan Dimitrie care era premergătorul Bisericii, dorea ca deschiderea
Bisericii să fie în jurul zilei sale onomastice, sf. Dumitru, la 26 octombrie.
De aici mai departe nu spune nimic, dar după fr. Teretean și Ardelean Gheorghe
deschiderea a avut loc la 8 noiembrie, Sf. Mihai.
La
deschiderea bisericii au venit ca musafiri o mulțime de frați dintre care îl
amintim pe fr. Popa Ioan și Atanasie Pascu din Parța.
Cina
Domnului se servea înainte de masă de către fr. Radu Tașca sau Vărșendan sau
Udvarnaki și alți frați trimiși de cercul bisericesc Curtici.
