Formarea baptiștilor în Olanda - de R. W. Herrmann

 

Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915.

Cu ocazia unei vizite la Oldenburg și Friesland, Köbner și-a extins călătoria în Olanda vecină. Acolo, cu puțin timp înainte, apăruse o mișcare în favoarea botezului credincioșilor, iar în cadrul acestei mișcări, Dr. Feisser, pastor al Bisericii Reformate, a fost un spirit conducător. Köbner l-a vizitat și a descoperit că era pe cale să "re-stropiască" un număr de persoane care părăsiseră recent Biserica. Intenția a fost abandonată având în vedere demonstrația lui Köbner că botezul biblic implica imersiunea. În mai 1845, Dr. Feisser a venit la Hamburg și, după ce i-a convins pe baptiști de temeinicia opiniilor sale, s-a întors cu Köbner, care l-a botezat pe el și pe alți șase pentru a forma prima biserică din Stadskanaal, cu Feisser ca pastor. Köbner a plecat ulterior la Amsterdam, unde, prin botezul a patru persoane, a pus bazele unei biserici. Cam în aceeași perioadă, Oncken din Hamburg botezasă pe trei olandezi, iar întoarcerea lor la Amsterdam a întărit micul grup pe care îl găsise Köbner. Ulterior, Oncken a vizitat Olanda și a botezat câțiva credincioși.

În aprilie 1858, un evanghelist, E. Gerdes, un fost menonit, a venit la Stadskanaal, unde s-a alăturat baptiștilor și a devenit pastorul lor, deoarece Dr. Feisser locuia la acea vreme la Nieuwe Pekela. Lucrarea sa a prosperat și au avut loc mai multe botezuri. A părăsit Stadskanaal în toamna anului 1859 și a fost ulterior un scriitor foarte popular de cărți pentru tineri, deși nu mai avea legătură cu baptiștii. După plecarea sa, evanghelistul J. Witmond, un fost învățător, a venit și el la Stadskanaal și s-a alăturat baptiștilor, de care a fost chemat la pastorat. A făcut o muncă foarte eficientă acolo până în 1865 Dr. Feisser, care nu simpatiza cu calvinismul rigid al baptiștilor germani, astfel încât legătura de unire nu era foarte puternică și care, din cauza constituției sale slabe și a numeroaselor adversități, se descurajase, a murit la Nieuwe Pekela în același an, 1865.

În 1864, o nouă lucrare a început în țară sub influența bisericilor germane din Frisia de Est. Ocazia a fost oferită de publicarea unei lucrări scrise de doi pastori reformați în apărarea practicii puse sub semnul întrebării a botezului copiilor. A. Willms, un pastor din Frisia de Est, a respins efectiv acest lucru. O copie a respingerii sale a ajuns la Franeker în Olanda, unde câteva persoane pioase au citit-o și s-au convins de legitimitatea botezul credincioșilor. Au intrat în corespondență cu Willms și au cerut o vizită. Rezultatul a fost botezul a patru persoane de către De Neui în 1864, iar altele au urmat. Grupul a fost organizat ca o filială a bisericii din Ihren, Frisia de Est, al cărei pastor era Willms. De Neui s-a stabilit în Franeker și și-a extins influența până la Amsterdam. Câțiva ani mai târziu, mulți dintre membri, inclusiv De Neui, au emigrat în America. Munca sa a fost preluată în 1871 de De Weerdt.

În 1866, reverendul H. J. Kloekers, care fusese misionar în China, inițial pentru o societate misionară olandeză, dar după botezul său la Shanghai pentru Societatea Misionară Baptistă, s-a întors în Olanda, sperând să lucreze acolo pentru Împărăția lui Dumnezeu. S-a îndreptat spre Stadskanaal și a fost rugat de biserică să devină pastorul acesteia. În timpul slujirii sale, mulți au fost convertiți și botezați.

Cam în acea perioadă, bisericile din Amsterdam, Stadskanaal și Franeker au încercat să se unească, dar cum biserica din Franeker a insistat asupra acceptării Glaubensbekenntnis-ului din Hamburg, a devenit clar că o uniune formală era imposibilă. Domnul Kloekers a preferat punctul de vedere al baptiștilor englezi și americani și s-a opus cu tărie calvinismului baptiștilor germani.

Întrucât nu s-a putut forma nicio Uniune, au fost organizate conferințe amicale și a fost publicat un ziar lunar, Titus, cu domnul Tekelenburg ca redactor. Totuși, acest lucru nu a durat mult, deoarece bisericile din Friesland, Franeker, Makkum și Workum au fost absorbite de Bund-ul german, iar cooperarea s-a dovedit dificilă.

În jurul anului 1879, reverendii J. Horn, J. de Hart, N. van Beek și B. Roeles, evangheliști și pastori ai unor biserici mici și independente, au acceptat botezul credincioșilor și, împreună cu cea mai mare parte a membrilor lor, s-au alăturat baptiștilor. În cele din urmă, ideea preferată a domnului Kloekers a fost realizată, iar o Uniune de biserici independente a fost formată pe 26 ianuarie 1881, la Foxhol. În același an, a apărut un nou ziar lunar, De Christen, cu redactorii domnilor Kloekers și Horn. Ulterior, publicația lunară a devenit bilunară, iar mai târziu săptămânală. Timp de mulți ani, redactorul a fost domnul van Beek.

În 1885, divergențele dintre cei doi editori, Kloekers și Horn, au stârnit discuții serioase în Adunarea Generală a Uniunii și au dus la unele secesiuni. Majoritatea baptiștilor olandezi înclinau acum spre o comuniune strânsă cu Bund-ul german și, după lungi negocieri și explicații preliminare, Uniunea Olandeză a fost primită în comuniune cu Bund-ul la Conferința de la Hamburg din august 1891.

Unele biserici (în Friesland, Franeker, Workum și în alte părți) s-au remarcat pentru o vreme și chiar au refuzat să primească membri ai bisericilor Uniunii la masa Domnului, din cauza "neortodoxiei" lor. Mai târziu, însă, s-au apropiat una de cealaltă.

De la admiterea Uniunii în Bund-ul german, tinerii care doreau să fie instruiți pentru slujire au fost acceptați la Colegiul Predicatorilor din Hamburg, iar reverendul B. Planting, pastorul bisericii din Amsterdam, A. Hof de Groningen și J. Loun din Nieuwe Pekela au fost educați acolo, în timp ce Rev. J. W. Weenink din Stadskanaal a studiat la Colegiul Pastorilor din Londra.

Bisericile olandeze, deși sărace, lucrează pentru nevoile spirituale ale compatrioților lor prin școli duminicale, întâlniri ale tinerilor, întâlniri evanghelistice etc., iar lucrarea misionară nu este neglijată de ele, deși nu sunt încă capabile să-și trimită proprii misionari în coloniile olandeze. Ele susțin lucrarea baptistilor germani din Camerun și a Societății Misionare Britanice din Congo, unde singura fiică a domnului Kloekers, doamna W. Holman Bentley, a lucrat timp de mulți ani. Fiica cea mică a Dr. Feisser, doamna John Bell, a lucrat și și-a dat viața pentru cauza Maestrului.

Astfel, în Olanda, unde lucrarea baptiștilor este atât de dificilă din cauza opoziției Bisericii de Stat și a altor biserici, baptiștii așteaptă un viitor mai luminos.

Există acum în Olanda douăzeci și patru de biserici, 1860 de membri și 2300 de erudiți.

Barna Gheorghe 1932 – 2026 din Nermiș

 

Fratele Gheorghe Barna s-a născut în ziua de 12 octombrie 1932, la Nermiș, județul Arad. Părinții s-au numit Gheorghe și Maria, de naționalitate română și confesiune baptistă.

Face  7 clase primare în localitatea natală.

Se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București între anii 1955-1959.

Aude Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu și îl primește cu drag în inimă. În ziua de 13 iulie 1953 este botezat în localitatea natală de către fratele Popovici Pavel din Comănești.

În ziua de 13 septembrie 1953 se căsătoreşte la Nermiș cu Elena Moza (1933), împreună având 3 copii: Rodica (1954), Emil (1962) și Monica (1971).

În anul 1958, după finalizarea anului III de Seminar este ordinat ca pastor în biserica din Nermiș de către frații păstori Dudău Ilie, Harap Dumitru și Mihoi Gheorghe.

Între anii 1958-1978 - este păstor în cercul de biserici Beliu, care cuprinde bisericile din Nermiș, Archiș, Bârzești, Sâc (Săliște), Cărand, Beliu, Urvișu de Beliu, Comănești, Agriju Mic, Botfei, Groșeni și Susani, timp în care nu este salarizat ca pastor, câştigându-şi existenţa din agricultură şi din activitatea de croitorie a soţiei.

Între anii 1970-1971,  pentru o perioadă de un an și nouă luni, îi este ridicat carnetul de pastor, nemaiputând oficia acte de cult.

În anul 1978  se stabileşte împreună cu familia în orașul Ineu şi este păstor în bisericile din Ineu (Colonia Traian), Cermei, Șomoșcheș, Șicula, Gurba, Chereluș, Lunca Teuz și Chișlaca, până în anul 1991.

În anul 1991 se pensionează, însă continuă să slujească în biserica din Ineu, cartierul Traian, până în anul 2000.

Fratele Gheorghe Barna a fost un credincios devotat lucrării Domnului toată viața sa de copil și slujitor al Domnului. Pe când era al Seminar a înțeles că baptiștii nu folosesc băuturi alcoolice și nici vin. A venit acasă și a scos toată via ce o aveau părinții săi, oamenii îl numeau nebun, dar lucrul acesta a dus la o mare trezire în sat și împrejurimi. Fratele nu s-a jucat cu păcatul, nu a fost tolerant, ci l-a curmat fără milă.

În ziua de 22 septembrie 2026, Domnul l-a  chemat acasă în împărăția Sa sfântă și binecuvântată.

Înființarea bisericilor baptiste în Franța - de Rushbrooke, J. H.

 

Articol din: „Rushbrooke, J. H. The Baptist Movement in the Continent of Europe. Second Issue: Revised and Re-written. London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C., 1923, pp. 175 – 181.

UN DOMENIU DIFICIL

FRANȚA este un ținut de interes excepțional pentru baptiști. Are numeroase baptisterii, dintre care unele datează din secolul al IV-lea și se poate lăuda, de asemenea, că a dat naștere mișcărilor valdenze și albigense, că a fost martoră la muncile și suferințele unor precursori precum Henri de Lausanne și Peter Bruys și că a oferit protecția munților săi estici anabaptiștilor persecutați.

Părerile baptiste s-au înscris în tendința Reformei franceze, iar numai represiunea severă a evitat rezultatele naturale ale acelei mari mișcări. Spre pierderea sa infinită, protestantismul francez timpuriu nu a avut stimulul unei nonconformități; și, ciudat de spus, abia după marea Revoluție bisericile renascente au început să includă adunări de dizidenți.

În Flandra franceză, de unde protestanții fuseseră exterminați de persecuția diabolică din partea trupelor din Alba, a apărut pentru prima dată mișcarea baptistă modernă.

În satul Nomain, în 1810, un fermier a găsit într-un colț al vechii sale case o Biblie care fusese de mult a rămas ascunsă și nefolosită. A citit-o cu nerăbdare și a împrumutat-o ​​vecinilor, pe care i-a adunat ulterior. Au construit un mic lăcaș de cult și l-au primit în 1819 pe primul vizitator baptist din acea regiune. Acesta era un tânăr de 23 de ani, Henri Pyt, destinat să devină unul dintre cei mai mari evangheliști francezi. Pyt era un fiu spiritual al lui Robert Haldane. Deloc un confesionalist militant, a fost totuși condus să predea principiile baptiste grupului din Nomain, precum și unor mici grupuri vecine a căror existență se datora influenței soldaților creștini englezi staționați în district după bătălia de la Waterloo.

Pyt nu a rămas mai mult de 18 luni în nordul Franței, iar influența sa baptistă s-ar fi pierdut complet dacă unii dintre adepții săi nu ar fi fost oameni de valoare deosebită, dintre care unii au devenit primii colportori francezi.

O împrejurare providențială a venit și în ajutorul mișcării emergente. Un pastor baptist american, Howard Malcolm, după ce a făcut un turneu în Franța în 1831 pentru sănătatea sa, a fost profund impresionat de oportunitățile evanghelistice din acea țară și a influențat Societatea Misionară Baptistă Americană să deschidă lucrări acolo. Consiliul a avut norocul să obțină serviciile cuiva admirabil calificat pentru o astfel de muncă de pionierat. Născut în Marsilia, Casimir Rostan, primul misionar, era un om matur, cu o mare învățătură și un seriozitate creștină deosebită. Aparținând unor cercuri sociale înalte, devenise baptist și predicator în America și era probabil să atragă simpatiile multora dintre liderii gândirii și moralei franceze. A plecat pe mare în octombrie 1832, împreună cu profesorul Chase, care a fost însărcinat să facă o anchetă exhaustivă cu privire la posibilitățile de a stabili o cauză baptistă puternică în Franța. Rostan a început la Paris, închiriind o parte din vechea mănăstire din Cluny și intervievând, cu Noul Testament în mâini, unii dintre oamenii de frunte ai timpului său. A obținut un succes considerabil prin susținerea unei serii de prelegeri despre apologetica creștină într-o sală bine-cunoscută din Paris.

Dr. Chase abia se întorsese în America pentru a raporta rezultatele călătoriei sale, când trista veste a ajuns la Boston că Rostan căzuse victimă devotamentului său, asistând la muribunzi în timpul unei epidemii de holeră. Slujirea sa a durat doar treisprezece luni, iar speranțele Consiliului ar fi fost zdrobite dacă un tânăr, care cu ani mai devreme fusese convertit la Paris, nu ar fi consimțit să meargă imediat în oraș. Acest nou lucrător, Isaac Willmarth, a fost mijlocul de conectare cu baptiștii americani a unora dintre adunările nordice influențate de Pyt. Sănătatea precară l-a obligat să se întoarcă în America în 1837, iar domnii Sheldon și Willard, care lucraseră la Paris din 1835, au împărțit de atunci încolo conducerea lucrării. Sheldon a rămas la Paris până în 1839, iar Willard a plecat la Douai, unde o mică „școală a profeților” a fost deschisă sub conducerea sa. Willard a rămas până în 1856, iar influența sa a fost primordială în dezvoltarea lucrării. Un om cu o cultură vastă și un zel neclintit, cu convingeri baptiste puternice, a lăsat asupra mișcării o amprentă pe care timpul nu a mai șterso. În 1848, i s-a alăturat Dr. Devan, un fost misionar în China, care, după o scurtă ședere la Paris (unde a reînviat lucrarea pentru o vreme), a mers la Lyon și acolo, până în 1853, a condus lucrarea baptistă din sud.

Acești lucrători americani au fost ajutați în sarcina lor grea de camarazi băștinași pioși și serioși. Printre aceștia, cei mai importanți s-au numărat Thieffry, un pionier simplu și credincios, a cărui memorie a rămas mult timp parfumată; Jean-Baptist Crétin, a cărui viață este un poem al eroismului pionier și a cărui influență în interiorul și în afara denominațiunii a fost timp de cincizeci de ani fără egal. Lui îi suntem datori pentru cea mai veche, cea mai copioasă și cea mai convingătoare literatură baptistă franceză. Fratele Lepoids, un creștin foarte bun, a fost timp de peste douăzeci de ani pastorul eficient al primei biserici din Paris. Pastorul Foulon, un lucrător talentat, a emigrat devreme în America, dar a lăsat un înlocuitor valoros în persoana Pastorului Dez, care, timp de șaizeci de ani, a lucrat cu credință și în mod evident Mulți au fost ceilalți eroi ai primelor lupte - Moutel, Foulbœuf, Lemaire, Boileau, Cadot, Vincent tatăl etc. Alții au ajutat și ei, deși nu în cadrul slujirii obișnuite, și puține biserici se puteau lăuda cu o echipă mai bună de lucrători laici decât cea care o includea pe acea femeie admirabilă, Esther Carpentier, pe frații Hersigny, Ferret și mulți alții.

Într-adevăr, era nevoie de lucrători eficienți în anii în care dificultățile erau formidabile. Părinții nu căutau posturi liniștite și ușoare; satele bigote și orașele lumești erau domeniile lor obișnuite. Au fost momente când întrunirile erau interzise sau făcute imposibile de controlul local rigid.

Pastorii și colportorii au fost închiși, iar capelele au fost închise - una dintre ele timp de peste treisprezece ani. Convertiții își pierdeau adesea slujba, familiile erau divizate, iar un număr considerabil - floarea bisericilor - trebuiau să se mute în America pentru a-I sluji lui Dumnezeu în libertate.

Baptiștii au contribuit în mare măsură la munca modernă de colportaj din Franța, iar multe dintre cuceririle lor au fost rodul răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu. Numeroase alte biserici protestante au fost, de asemenea, îmbogățite prin aceste activități ale baptiștilor.

 

Încă din 1861, pionierilor americani ai lucrării baptiste din Franța le-a venit ideea că un aranjament convenabil pentru a ajunge în cele trei țări francofone ar fi să existe două secții - una pentru districtele de la nord de Paris și pentru Belgia și alta pentru districtele de la sud de Paris și pentru Elveția. Timp de mulți ani, această sugestie a fost pusă în aplicare și, până în zilele Armistițiului, planul a funcționat cu rezultate bune, cele două secțiuni fiind legate în Uniunea Baptistă Franceză

Secțiunea nordică, al cărei nume complet era Fédération des Eglises Baptistes du Nord de la France, a activat în nordul Franței și Bretania, precum și în Belgia. Cele 15 biserici organizate și numeroasele avanposturi ale Federației erau repartizate în districte romano-catolice, iar o mare majoritate a membrilor săi aparțineau familiilor romano-catolice. Federația ajungea în mod regulat la aproximativ 2000 de alte persoane, prin întâlniri ținute în cele 16 capele ale sale, 13 săli de misiune și 36 de case private rezervate în acest scop. De asemenea, desfășura o muncă eficientă în aer liber și o cantitate mare de colportaj. M. St. Vincent ar trebui menționat ca unul dintre liderii săi influenți. În cadrul Federației a existat un progres remarcabil în ceea ce privește contribuțiile, ultima medie anuală fiind de aproximativ 48 de șilingi per membru.

Secțiunea sudică era cunoscută sub numele de Association des Eglises Baptistes Franco-Suisses. Domeniul său de activitate includea orașe mari romano-catolice sau lumești, precum Paris, Lyon, Marsilia și Nisa, precum și cele trei puncte strategice principale ale protestantismului francofon: Cevennes-ul de Sud, Pays de Montbéliard și Elveția Franceză. Asociația includea, de asemenea, 15 biserici și avea numeroase avanposturi; două treimi din membrii săi erau de origine protestantă. Membrii se întâlneau în cinci capele și într-un număr mare de săli de misiune și case private. Principala lor metodă de recrutare era efortul individual al membrilor, iar principala lor activitate se desfășura prin campanii de evanghelizare, al căror tip era fie munca de colportaj la țară a lui M. Sainton, fie marile întâlniri ținute în multe locuri de Dr. R. Saillens

De asemenea, trebuie menționate operațiunile Societății Misionare Baptiste din Bretania. Aici, începuturile lucrării s-au datorat interesului baptiștilor galezi față de bretoni, cu care sunt înrudiți prin rasă și limbă. Primul misionar a fost reverendul John Jenkins, care a părăsit pastoratul său din Glamorgan-shire în 1843 pentru a conduce noua întreprindere. În 1872, reverendul A. Llewellyn Jenkins, după ce a studiat la Colegiul Regent's Park, a devenit coleg cu tatăl său și timp de peste 40 de ani a lucrat cu mare devotament. În anul 1913, reverendul C. Hanmer Jenkins – nicio rudă cu predecesorii săi, deși omonim și galez – a fost trimis ca al doilea misionar.

De la începutul anilor '70, sediul Misiunii se află la Morlaix, dar există treisprezece stații unde se predică în bretonă și franceză. Școlile au peste 130 de elevi și aproximativ 50 de participanți la comuniune. În ultimii ani, oamenii au devenit mai accesibili influenței evanghelice și există indicii că semănatul răbdător de peste două generații va fi justificat de o recoltă bogată.

 

Marele Război Mondial a adus o povară zdrobitoare de suferință întregii denominațiuni. Pentru Federația bisericilor din nord, ale cărei toate câmpurile, cu excepția a două, se aflau în zona de luptă, acesta a implicat un dezastru total. Turme împrăștiate, membri înfometați, deportați sau închiși, proprietăți misiunii ruinate, anxietate universală, pierderi și doliu, au fost partea acelei comunități pașnice și harnice

Este imposibil să descriem magnitudinea încercărilor, problemelor și oportunităților din ultimii ani de reconstrucție. Pe lângă manifestarea unor calități naționale deosebite, disperarea, materialismul sau creștinismul falsificat au fost întâlnite peste tot. Echipamentul material al lucrării este inadecvat; dar mai presus de toate, este nevoie de un echipament spiritual mai amplu.

Societatea Americană Baptistă pentru Misiuni Străine își asumă cu seriozitate și generozitate sarcina de a promova lucrarea în țara pe care Adoniram Judson a învățat să o cunoască ca prizonier și despre care a spus: Franța evanghelizată ar oferi "stimulent tuturor claselor inteligente din Europa!"

Maria și-a ales partea cea bună stând la picioarele Domnului Isus, care nu i se va lua. Am ales și noi această parte bună? Luca 10: 38 - 42

 

Dumnezeu Tatăl l-a făcut pe om cu înțelepciune, judecată și i-a dat o minte înțeleaptă ca să meargă pe cărarea vieții cu înțelepciune, cu folos. Pentru a trăi cu folos, atât pentru propria persoană, cât și pentru familia fiecăruia, omul trebuie să aleagă în fiecare zi. Dacă este tânăr omul se gândește la viitor, carieră, familie și multe alte alegeri. Dacă este trecut de tinerețe, alege dacă mai are rost să alerge sau să renunțe, să mai reducă din activități și să aleagă pe care să le abandoneze, care să rămână și așa mai departe. Domnul Isus îi spune Martei, sora Mariei și a lui Lazăr: „Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” Avem și noi ca țintă a vieții această alegere? Suntem conștienți că această alegere este cea mai importantă? Ne-am gândit să învestim în această alegere care nu ni se va lua?

1.-Prima alegere este să fii în prezența Domnului Isus.

-Prezența Domnului Isus în viața omului, conferă cea mai mare siguranță.

Matei 8:23-27 Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El.
24. Și, deodată, s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri. Și El dormea.
25. Ucenicii s-au apropiat de El și L-au deșteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!”
26. El le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile și marea și s-a făcut o liniște mare.
27. Oamenii aceia se mirau și ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până și vânturile și marea?”

-Pzența Lui în viața mea este reală când primesc Cuvântul Său prin credință în inimă.

Ioan 1:12-13 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
13. născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

-Prin primirea Cuvântului în inimă, ai prezența Domnului Isus, a Tatălui și a Duhului Sfânt.
Romani 10:8-11 Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta.” Și cuvântul acesta este cuvântul credinței, pe care-l propovăduim noi.
9. Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.
10. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
11. după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.”

-Dacă-L iubim, El locuiește în noi, în ființa noastră, în inimă.

Ioan 14:21-24 Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.”
22. Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, și nu lumii?”
23. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el.
24. Cine nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul pe care-l auziți nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.

2.-A doua alegere este să stai la picioarele Sale.

-La picioarele Domnului este locul unic și foarte important din această lume.

-La picioarele Domnului este cea mai înaltă facultate din lume, pentru că Domnul Isus are cuvintele vieții veșnice: Ioan 6:68 „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.
-Pavel a învățat la picioarele unui mare învățat numit Gamaliel, membru al Soborului evreiesc, om de mare cinste și lăudat de popor.

Faptele apostolilor 22:3 „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învățat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinților noștri și am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteți și voi toți azi.
-Pavel a învățat mult de la acest învățător al Legii, încât Festus, dregătorul roman din Cezarea, i-a spus.

Faptele apostolilor 26:24 Pe când vorbea el astfel, ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”

3.-A treia alegere este să-i asculți învățătura, să o primești și să o trăiești.

-Domnul Isus când învăța noroadele le pune o întrebare, la care este bine să luăm seama.

Luca 6:46-49  De ce-Mi ziceți: ‘Doamne, Doamne!’ și nu faceți ce spun Eu?
47. Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele și le face.
48. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte și a așezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape și s-a năpustit șuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.
49. Dar cine aude și nu face se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Și s-a năpustit șuvoiul asupra ei, ea s-a prăbușit îndată, și prăbușirea acestei case a fost mare.”

-Învățătura pe care trebuie să ne o însușim, sunt Cuvintele Domnului și ce este scris în Legea Domnului.

Luca 10:26-28 Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?”
27. El a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
28. „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus; „fă așa și vei avea viața veșnică.”

-Și psalmistul cere putere să trăiască după Cuvântul Domnului, pentru că atunci ești ascultat.

Psalmii 119:17  Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc Cuvântul Tău!
Psalmii 119:40 Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!

Psalmii 119:77  Să vină  peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea Ta este desfătarea mea.

Psalmii 119:116  Sprijină-mă, după făgăduinţa Ta, ca să trăiesc şi nu mă lăsa de ruşine în nădejdea mea!
Psalmii 119:144 Învăţăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!

Partea cea bună pe care a ales-o Maria, a fost să stea în prezența Domnului, la picioare Sale și să asculte Cuvintele Domnului care dau viață. Noi putem face același lucru prin citirea zilnică a Cuvântului, deoarece Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt prezenți și ne ajută să înțelegem ce citim și să trăim după cum este scris. 

Raportul și mesajul Secretarului General Rev. Arnold T. Ohrn 1955

 

Prezint mai jos Raportul și mesajul Secretarului General al Alianței Mondiale Baptiste Rev. Arnold T. Ohrn, D.D. de la al 9-lea Congres Baptist Mondial, ținut în perioada 16 – 22 iulie 1955, la Londra. Aici, la acest Congres al Alianței Mondiale Baptiste, baptiștii din România și țările comnuniste, nu au putut participa din cauză că nu li s-a permis de către regimul comunist.

Am considerat că baptiștii și cei ce citesc istoria baptișilor, să cunoască aceste informații despre aceea perioadă tristă în istoria omenirii.

Cine dorește să cunoască mai multe despre Congresele Alianței, poate achiziționa cartea: „Vasile Bel, Congresele Alianței Mondiale Baptiste, O scurtă prezentare a congreselor și relațiile cu baptiștii din România 1905 – 2023, Editura RISOPRINT, Cluj Napoca, 2023.”

Lecturare plăcută!

Este cu un profund sentiment de recunoștință pentru privilegiul de a sluji Alianței în ultimii șapte ani că mă ridic în această dimineață pentru a lua cuvântul. Dar nu sunt în mod deosebit recunoscător pentru faptul că trebuie să vă întrerup cu ceva atât de prozaic precum un raport despre fapte și cifre, în timp ce dumneavoastră v-ați bucurat atât de evident de aceste zile. Aș fi preferat cu mult să aleg un text și să predic o predică sau să vă spun povești despre baptiștii pe care i-am întâlnit în întreaga lume. Dar este de datoria mea să vă prezint câteva informații despre activitățile și evenimentele din cadrul organizației noastre. Pentru a realiza acest raport, îmi este permis să adaug câteva observații cu privire la situația în care ne aflăm.

I. Alianța în prezent

S-a spus că Alianța nu este un organism administrativ, ci o părtășie. Rămâne însă adevărat faptul că această părtășie are un cadru organizațional și, asemenea tuturor organizațiilor, nu poate evita administrarea propriilor afaceri. De aici rezultă necesitatea unor funcționari și a unor Comitete Executive și Administrative. Cu privire la aceste organisme, multe informații pot fi obținute prin citirea Constituției. Dar acel document nu ne spune cum au funcționat ele în realitate. Timp de mulți ani, Comitetul Executiv s-a întrunit rar și la intervale neregulate. Din 1946 însă, Comitetul Executiv s-a întrunit în fiecare an. Comitetul ales la Cleveland a fost primit în U.S.A. în 1951, în Danemarca în 1952, în U.S.A. în 1953 și din nou în Anglia în 1955. În pofida faptului că Alianța nu oferă niciodată bani pentru călătoriile între continente, aceste întâlniri au fost bine frecventate; de mai mult de o dată, toate cele șase continente au fost reprezentate. Un comitet mai restrâns, Comitetul Administrativ, a avut nouă întâlniri între aceste reuniuni și a luat decizii necesare, care au fost ulterior supuse aprobării Comitetului Executiv.

Comitetul Executiv care a slujit din 1950 până la acest Congres a pierdut nu mai puțin de șapte dintre membrii săi prin moarte, între aceștia numărându-se un vicepreședinte și ambii trezorieri aleși în 1950. Dr. D. V. Jemison din Alabama, prin natura sa, președinte onorific al Convenției Naționale Baptiste, U.S.A., a fost unul dintre vicepreședinții noștri. Mr. George B. Fraser din Washington, D.C., important în consiliile Convenției Baptiste de Sud, a fost apreciatul nostru trezorier occidental și consilier juridic. Mr. C. T. Le Quesne, C.Q., remarcabil prin slujirea sa față de Uniunea Baptistă din Marea Britanie, a fost trezorierul nostru oriental devotat. Ceilalți patru membri pierduți au fost Dr. Ellis Adams Fuller, remarcabil prin slujirea sa ca președinte al Seminarului Teologic Baptist de Sud, Louisville, Kentucky; Dr. Waldo C. Machum, înțeleptul și de încredere Secretar General al Federației Baptiste din Canada; Dr. John B. McLaurin, elocventul și inspiratul Secretar General al Comitetului Canadian pentru Misiuni Baptiste Străine; și Dr. M. Theron Rankin, Secretar Executiv al Comitetului pentru Misiuni Străine al Convenției Baptiste de Sud, un om cu o viziune măreață. Ne putem permite cu toții să pierdem îndrumarea unor oameni de asemenea valoare. Dar Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru slujirea lor fericită și neobosită în cauza noastră.

Opt convenții sau uniuni au solicitat apartenența la Alianța Mondială Baptistă de la ultimul Congres și au primit această calitate prin Comitetul Executiv. Acestea sunt:

·       Convenția Baptistă din Columbia

·       Convenția Baptistă din Venezuela

·       Uniunea Baptistă din Camerunul Francez

·       Convenția Baptistă din Camerunele Britanice

·       Convenția Bisericilor Baptiste din Filipine

·       „Shinseikai”, Japonia (care este Convenția Baptistă afiliată Alianței prin Convenția Baptistă Americană)

·       Uniunea Baptistă din Haiti

·       Convenția Bisericilor Baptiste din Circumscripțiile Nordice, Andhra State, India.

Acest lucru nu înseamnă că baptiștii aparținând acestor grupări nu au făcut până acum parte din familia Alianței Mondiale Baptiste. Încă de la începuturile sale, Alianța a urmat regula potrivit căreia baptiștii din așa-numitele „câmpuri de misiune” fac parte din părtășia noastră mondială în virtutea apartenenței lor la organismele baptiste afiliate Alianței. Ceea ce s-a întâmplat este că ei au ajuns la o maturitate care aduce cu sine un simț mai mare al responsabilității și îi determină să caute apartenența în Alianță prin propriul lor drept. Cu siguranță, această dorință tot mai mare de a ieși din tutela noastră și de a sta pe propriile picioare, această conștiință a datoriei și demnității, poate fi privită ca o indicație că lucrarea comitetelor noastre a dat naștere unor biserici înzestrate cu vigoare și vitalitate. În mod firesc, valul crescând al naționalismului ajută la continuarea acestei tendințe spre independență. Dar, în rândul baptiștilor, această dezvoltare nu a dus la izolare, ci este însoțită de dorința de a participa la acea expresie a internaționalismului pe care o avem în Alianța noastră Mondială Baptistă.

Comitete și responsabili

Două comitete prevăzute în Constituția noastră au sprijinit foarte mult lucrarea Alianței: Comitetul Femeilor și Comitetul pentru Tineret.

Președinții acestor comitete, Mrs. George R. Martin și Mr. Robert S. Denny, vor prezenta ei înșiși rapoarte Congresului. Dar prezentarea ar fi incompletă dacă nu am sublinia datoria pe care o avem față de acești conducători de seamă. Activitățile neobosite ale doamnei Martin au ajuns în multe părți ale lumii, iar realizările remarcabile ale Comitetului Femeilor nu ar fi fost posibile fără munca sa dedicată în conducerea, inspirarea și finanțarea activităților acestuia.

Robert Denny a condus Comitetul pentru Tineret cu pricepere și devotament. Cei puțini dintre noi care au avut ocazia să privească în culisele activității au ajuns să aprecieze foarte mult calitățile sale de conducător înțelept, ingenios și eficient.

Situația din lume a făcut necesară continuarea activității unui comitet de ajutorare. Președintele, Dr. R. Paul Caudill, va prezenta raportul comitetului său, dar trebuie spus că preocuparea sa sinceră și slujirea sa credincioasă au făcut posibilă acordarea ajutorului necesar celor lipsiți și fără adăpost care au primit sprijin prin intermediul lui.

Șapte comisii de studiu au fost numite cu puțin timp înainte de Congresul de la Cleveland din 1950: comisii pentru Libertatea Religioasă, pentru Evanghelism și Viața Bisericii, pentru Justiție Socială, pentru Misiuni Baptiste Mondiale, pentru Mișcările Religioase Contemporane, pentru Doctrina Bisericii și pentru Doctrina Botezului. Apartenența la aceste comisii a fost stabilită în mare măsură pe baza capacității celor desemnați de a participa la conferințele pregătitoare de trei zile desfășurate la Cleveland. Cei mai mulți dintre ei nu au putut să se întâlnească între Cleveland și Londra, deși membrii mai restrânși ai patru dintre comisii au avut ocazia să se întâlnească timp de câteva zile pentru discuții folositoare, în anii 1952, 1954 și 1955. Însă lipsa fondurilor face imposibilă reunirea comisiilor ai căror membri sunt răspândiți în multe țări. În măsura în care astfel de comisii trebuie să fie continuate — fără îndoială că unele dintre ele vor trebui să fie reorganizate — noul Comitet Executiv va trebui să le reorganizeze pe baze mai practice. Le suntem recunoscători conducătorilor acestor comisii pentru munca bună desfășurată, în ciuda dificultăților care nu le-au fost provocate de ei.

În această perioadă de cinci ani, Alianța a avut trei secretari cu normă întreagă. Secretarul General a lucrat de la sediul din Washington, D.C. Secretarul General Adjunct din Europa, Dr. W. O. Lewis, și-a avut biroul la Londra. Biroul Secretarului pentru Tineret, Dr. Joel Sörenson, a fost situat la Stockholm.

Dr. Lewis a slujit acum Alianța timp de șaisprezece ani, în calitate de Secretar General și, de asemenea, ca Director al Activității de Ajutorare pe continentul european. Dacă a existat vreodată un om care s-a dedicat în întregime colaboratorilor săi și poporului baptist răspândit în nenumăratele țări și regiuni ale Europei, acela este, fără îndoială, W. O. Lewis. El a întruchipat bunătatea, disponibilitatea de a ajuta și loialitatea și a fost pentru noi o mare onoare să lucrăm împreună cu el.

Primul Secretar pentru Tineret al Alianței, Dr. Sörenson, a slujit timp de cinci ani și jumătate. Acum consideră că este călăuzit să părăsească această poziție pentru a deveni pastor. Este încurajator să spunem că el a dus activitatea pentru tineret a Alianței Mondiale Baptiste un pas important înainte. Publicația trimestrială intitulată „Baptist World Alliance Youth News” este realizarea sa. Am fost privilegiați să avem ca lider al tineretului un om cu o minte ageră, un spirit nobil și un zel evanghelistic autentic și plin de viață.

În timp ce călătoriile Dr. Lewis au fost limitate la Europa, Dr. Sörenson și-a extins, de asemenea, călătoriile spre alte trei continente: America de Nord și de Sud și Asia.

Secretarul General a vizitat toate cele șase continente și a petrecut aproximativ opt luni din perioada de douăsprezece luni departe de țara în care locuiește.

La aceste călătorii se adaugă și călătoriile Președintelui nostru în patru continente — Europa, cele două Americi și Australasia — și se va vedea că ultimii cinci ani reprezintă o perioadă unică în istoria Alianței. Trebuie însă să ne amintim că legăturile dintre diferitele părți ale părtășiei noastre baptiste au fost mult timp afectate de evenimentele mondiale. A fost nevoie de mult efort pentru a recupera timpul pierdut și pentru a restabili legăturile.

Au fost realizate și noi contacte. Africa, de exemplu, a primit pentru prima dată vizite din partea unui reprezentant al Alianței. Aceste călătorii nu sunt excursii turistice. Ele sunt dedicate în întregime scopului de a aduce inspirație pentru frățietate și întărirea legăturilor unității. Există încă multe țări în care oamenii noștri nu au auzit niciodată o voce sau nu au întins o mână care să le simbolizeze apartenența la părtășia din care fac parte.

Niciun președinte al Alianței nu a călătorit atât de mult și atât de departe în timpul mandatului său prezidențial precum Dr. F. Townley Lord. El s-a dedicat din toată inima sarcinii de a reprezenta Alianța în țări îndepărtate. Alianța îi este profund îndatorată bisericii sale pentru că i-a permis să se dedice acestei slujiri universale și îi este, de asemenea, îndatorată lui însuși pentru disponibilitatea sa de a-și asuma eforturile și greutățile călătoriilor. Contribuția sa a fost de mare folos Alianței. Nu numai că a îmbogățit istoria organizației noastre, dar numeroasele sale scrisori către Baptist Times au trezit un interes nou în rândul baptiștilor față de alți baptiști. Vocea sa caldă și personală a întărit legăturile care ne unesc. Numele său este pentru mii de oameni, în multe țări, sinonim cu prietenia.

Această scurtă prezentare ar trebui să menționeze cel puțin câteva dintre cele mai importante evenimente din viața baptistă internațională din ultimii cinci ani.

La Paris, în octombrie 1950, a luat ființă Federația Baptistă Europeană, iar prima sa adunare generală a avut loc la Copenhaga, în 1952. Recent, Societatea Misionară Baptistă Europeană a luat naștere din cadrul Federației, ca o ramură a acesteia, dacă se poate spune astfel, a Alianței. Baptiștii din Germania, Franța, Elveția și alte țări, care nu aveau o societate misionară proprie, s-au unit pentru a desfășura o lucrare comună în interiorul Camerunului francez. În 1951, Uniunea Femeilor Baptiste Nord-Americane a fost constituită prin inițiativa Comitetului Femeilor din Alianță. Prima Convenție a Femeilor Baptiste din Canada și Statele Unite, fără deosebire de rasă sau organizație, a avut loc la Columbus, Ohio, în noiembrie 1953. În vara aceluiași an, la Rio de Janeiro, a avut loc cu succes cea de-a patra Conferință Mondială Baptistă a Tineretului.

În ianuarie 1954, publicația intitulată The Baptist World și-a început existența modestă. Ea este publicată de zece ori pe an și este trimisă gratuit către mai mult de două mii de destinatari. Poate că va fi necesară solicitarea unei mici contribuții de abonament din partea persoanelor care nu o primesc în cadrul capacității lor oficiale. Această publicație, deși modestă, are mari posibilități. Nu disprețuiți ziua începuturilor mici.

Libertatea religioasă

Alianța este hotărâtă să continue lupta pentru libertatea religioasă deplină pentru fiecare om, pretutindeni. Nu este întotdeauna ușor să știm cum să slujim cel mai bine această cauză. În cel puțin un caz, o ambasadă publică mondială a unui guvern față de minoritățile religioase a eșuat. Ar trebui oare să se încerce din nou această metodă? Nu este dificil să publicăm atacuri energice împotriva celor responsabili de persecuție. Dar trebuie să ne asigurăm cu mare atenție că protestele noastre nu fac lucrurile noastre să înrăutățească situația celor persecutați. Ca să nu se creadă că tăcerea relativă din partea conducătorilor Alianței înseamnă lipsă de activitate, trebuie spus că situația dificilă a fraților noștri nu a fost uitată și că s-au făcut în mod constant pași discreți, care poate sau poate nu au dus la alinarea unei asupriri nedrepte.

O prezentare a faptelor, ușor de verificat din rapoarte independente și de încredere, este cu siguranță necesară. Nu este un secret faptul că situația este, de exemplu, deplorabilă într-o țară precum Spania. Bisericile nu pot fi construite sau autorizate pentru cult, iar autoritățile găsesc scuze pentru închiderea unora dintre cele folosite anterior. Nicio școală baptistă nu poate fi înființată; copiii sunt obligați să primească instruire în religia romano-catolică în școlile de stat. Căsătoria este refuzată în unele cazuri; tinerii din armată trebuie să-și manifeste credința în diferite moduri; nu există locuri de muncă pentru baptiști în instituțiile guvernamentale, iar ușile sunt adesea închise. Întâlnirile particulare în case sunt periculoase, iar amenzile și închisoarea sunt soarta probabilă a celor descoperiți atunci când se întâlnesc pentru rugăciune și citirea Bibliei. Multe mii de pesetas au fost plătite sub formă de amenzi, iar mai mulți pastori și membri ai bisericilor cunosc interiorul închisorilor spaniole.

Imaginea de ansamblu nu este însă lipsită de aspecte mai luminoase.

Este o bucurie pentru noi toți faptul că baptiștii din întreaga lume, care au fost împiedicați mult timp să participe la congresele noastre, sunt astăzi împreună cu noi. Din 1928 nu am mai avut niciunul dintre frații noștri ruși împreună cu noi la un Congres. Delegații din Uniunea Sovietică nu-și pot ascunde bucuria.

În același timp, această întrebare cere un răspuns: De ce nu sunt aici frații noștri polonezi și cehoslovaci? Unde sunt frații noștri de credință din Ungaria, România și Bulgaria? Și ce putem spune despre frații noștri din China? Nu putem spera că venirea prietenilor noștri din Uniunea Sovietică și, de asemenea, prezența aici a cinci delegați din Germania de Est, cu permisiunea guvernului lor, poate însemna că barierele nenaturale care separă națiuni și creștini de alte națiuni și creștini au început să se fisureze și să se prăbușească?

Este imposibil să nu ne exprimăm profunda preocupare pentru frații noștri baptiști care, după cunoștințele noastre, se află încă în închisoare în China, Bulgaria și Cehoslovacia. Nu putem să ne întâlnim decât la Tronul Harului. Dar puterea rugăciunii poate pătrunde prin perdelele și zidurile închisorilor și poate aduce mângâiere celor care suferă pe nedrept.

Este necesar să facem o mențiune specială cu privire la Cehoslovacia. Acuzațiile împotriva Alianței au fost difuzate în întreaga lume prin Radio Praga, în urmă cu aproape doi ani. Aceste acuzații îi vizau nu numai pe cei patru bărbați care au fost condamnați la pedepse lungi cu închisoarea pentru presupuse acte împotriva Alianței Mondiale Baptiste, care a fost declarată vinovată de instigare și obligată să plătească pentru aceste activități.

Cu șapte ani în urmă, Dr. C. Oscar Johnson, președintele Alianței, împreună cu secretarul general, a vizitat Praga. Cât de bine ne amintim întâlnirea noastră de rămas-bun cu conducătorii baptiști, când unul dintre frații noștri iubiți, Henry Prochazka, pe atunci vicepreședinte al Alianței, iar mai târziu condamnat la doisprezece ani de închisoare, a rostit aceste cuvinte: „S-ar putea să nu ne mai întâlnim niciodată.” Este puțin probabil să vi se permită să ne vizitați sau să ni se permită nouă să vizităm baptiștii din străinătate. Ar fi chiar imprudent din partea noastră să ne scriem unul altuia.”

Și totuși, Alianța nu a încetat niciodată să comunice cu acești frați, iar până în prezent nu am primit nicio informație de la ei. Alianța nu este interesată de secrete politice sau militare. Ea există pentru a promova părtășia și pentru a vorbi în apărarea libertății religioase. Desigur, știm cu toții că acuzațiile împotriva noastră sunt neadevărate. Dar autoritățile țării respective nu mai pot, cu siguranță, să ignore adevăratele fapte. Trăind într-o perioadă în care tensiunile teribile ale lumii par să se diminueze, putem spera acum că printre cei aflați la putere vor prevala sfaturi mai înțelepte și mai umane și că distanța dintre frații noștri se va încheia foarte curând.

Toată libertatea este relativă. Când națiuni considerate lipsite de libertate de către alte popoare declară: „Suntem liberi”, ele pot fi îndreptățite în parte de faptul că se bucură acum de libertăți pe care înainte nu le aveau. Când bisericile care au fost cândva persecutate ajung să se bucure de un anumit grad de libertate în închinare, ele vor înțelege în mod firesc că lanțuri grele au fost îndepărtate și vor acorda mai puțină atenție celor mai ușoare care încă rămân. Dar recunoștința noastră pentru îmbunătățirea situației fraților noștri nu trebuie să însemne că vom înceta să lucrăm și să ne rugăm pentru deplina libertate a sufletului și a conștiinței lor, pentru noi înșine și pentru toți oamenii.

Realizările noastre

Alianța Mondială Baptistă poate că nu a atins toate obiectivele propuse în urmă cu cincizeci de ani. Trebuie să fim modești și să regretăm atunci când ne gândim la ceea ce ar fi putut fi realizat. Dar, cu siguranță, avem motive să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru tot ceea ce Alianța noastră a fost ajutată să realizeze.

·       Ea a simbolizat unitatea în diversitate.

·       A adus mângâiere și curaj grupurilor baptiste izolate din multe țări.

·       A oferit inspirație frățietății la congrese și conferințe.

·       A coordonat și canalizat acțiunile de ajutorare ale baptiștilor noștri după cele două războaie mondiale.

·       A distribuit hrană și îmbrăcăminte celor care sufereau de foame și frig.

·       A contribuit la reconstruirea bisericilor și instituțiilor baptiste care zăceau în ruine.

·       A inspirat și a încurajat cooperarea dintre baptiștii din diferite țări și uniuni.

·       A înălțat stindardul libertății religioase.

·       Și, în multe feluri, a făcut să răsune acele adevăruri pentru care stăm neclintiți.

II

Alianța noastră și-a justificat pe deplin existența în cursul jumătății de secol care a trecut.

Dar ea își are locul său într-o măsură și mai mare în anii care ne stau înainte. Creșterea noastră uimitoare, de la șase la aproape douăzeci și unu de milioane în cincizeci de ani, o creștere care continuă la fel de rapid ca întotdeauna, reprezintă o provocare pentru Alianță de a se adapta din nou la misiunea sa. Să nu fie oare adevărat că, pe măsură ce creștem numeric, trebuie să creștem și mai mult în spiritul nostru de mărturie? Este adevărat că, de când s-a născut Alianța, au apărut mari mișcări interconfesionale în domeniul ecumenic și s-au cristalizat într-o organizație mondială. Dar nu este oare la fel de adevărat că până și acele denominațiuni care s-au alăturat aproape în totalitate acestei mișcări au simțit nevoia de a-și întări propria identitate confesională la nivel internațional? În cazul baptiștilor, această nevoie devine și mai urgentă.

Doar aproximativ o treime dintre baptiștii noștri au considerat posibil să se afilieze la Consiliul Mondial al Bisericilor. Nu este de competența Alianței noastre să spună, sau chiar să discute, dacă baptiștii și convențiile noastre ar trebui sau nu să caute o astfel de afiliere. Fiecare dintre ele trebuie să decidă singur. Dar un lucru este clar: fără o Alianță Mondială Baptistă, cele paisprezece milioane de baptiști ar fi lipsiți de singurul mijloc practic de exprimare și cultivare a conștiinței lor cu privire la o părtășie creștină universală.

Împreună, în părtășie, slujire și cooperare

Pe măsură ce ne dedicăm din nou misiunii care ne stă înainte, să ne amintim unii altora încă o dată aceste cuvinte fundamentale din Constituția noastră: Alianța există pentru a promova spiritul de părtășie, slujire și cooperare.

Nicăieri nu găsim acest scop exprimat mai potrivit decât în acea emblemă care apare pe insignele purtate de delegații la Congresul din 1905 și care a fost reprodusă la fiecare Congres ulterior. Priviți cele două mâini care se strâng peste glob!

În mod firesc, ele simbolizează „mâna dreaptă a părtășiei”, o părtășie care se întinde peste oceane și continente. Dacă dorim să facem această părtășie reală pentru numărul nostru mare de membri, trebuie atât să găsim noi mijloace de a o promova, cât și să consolidăm acele modalități prin care experiența a dovedit că este eficientă. Printre acestea se numără vizitele prezidențiale și ale secretarilor în toate părțile lumii și congresele sau conferințele internaționale, globale ori regionale.

Îmi amintesc cuvintele unui predicator local după o întâlnire în Bengalul de Est unde au fost povestite întâmplări despre baptiști din alte părți ale lumii: „Am trăit în întuneric; nu am știut nimic despre frații și surorile noastre din alte țări; dar acum aproape că simțim că ne-am atins mâinile.”

Nicăieri nu simțim această întindere a mâinilor atât de profund ca la un Congres Mondial precum acesta. În urmă cu două seri, la o întâlnire mai restrânsă, am avut privilegiul de a asculta un discurs al Sir Geoffrey Shakespeare, fiul lui Dr. J. H. Shakespeare, care a organizat primul Congres la Londra, în 1905. Vorbitorul ne-a povestit despre spitalul din Londra, care a renunțat la folosirea radiului în activitatea sa de vindecare și l-a înlocuit cu cobalt. Dar, a explicat el, cobaltul trebuie trimis la fiecare cinci ani, în întregime sau parțial, către un reactor atomic, unde poate fi reîncărcat.

Cu siguranță, nimeni nu ar fi putut ilustra mai bine funcția esențială a unui Congres Mondial Baptist. După mulți ani, amintirile fiecăruia dintre noi despre ceilalți încep să se estompeze. Sentimentul nostru de apartenență împreună devine mai slab, iar distanțele și diferențele par tot mai mari. Avem nevoie să ne „reîncărcăm” la fiecare cinci ani sau cam așa ceva și, atunci când ne întoarcem de la o întâlnire precum aceasta, putem fiecare să contribuim la revitalizarea în biserica și convenția noastră a acelui sentiment de unitate pe care îl posedă poporul nostru, dar pe care nu îi recunoaștem întotdeauna puterea și gloria.

Emblema de pe insigna dumneavoastră poate fi, de asemenea, interpretată ca simbolizând slujirea. Poate că aceasta nu a fost intenția ei în 1905, când, cu câteva zile înainte, catastrofe universale acoperiseră pământul cu ruine și vieți distruse. Dar, cu siguranță, miile de baptiști ai noștri nu puteau privi acea emblemă fără să se gândească la mâinile de ajutor care se întindeau peste uscat și mare, în mijlocul suferinței lor.

Aceștia sunt oameni care erau flămânzi și care trăiesc astăzi datorită mâinii care le-a oferit ajutor. Nu pot să nu mă gândesc la miile de frați și surori ai noștri „strămutați”, unii dintre ei condamnați ani întregi la lagăre mizerabile, dar care vorbeau fără speranță despre libertate sau despre propriile lor case. Iar apoi, de pretutindeni, mâna unui frate i-a apucat, i-a ridicat din mlaștina deznădejdii și disperării în care se scufundau și i-a condus spre case noi și vieți noi, în țările de peste mări.

Cu siguranță, având în vedere problema suferinței și a refugiaților lipsiți de adăpost, încă nerezolvată în mari părți ale lumii, dorim să continuăm lucrarea de ajutorare și slujire. Mâinile noastre sunt mâinile Stăpânului și nu le putem ține înapoi.

Cuvântul din Constituția noastră care se referă la cooperare. Oare nu înseamnă aceasta o unire a mâinilor pentru îndeplinirea unor sarcini comune?

Îmi amintesc adesea de o seară de acum patru ani, când am ajuns într-un oraș din Europa Centrală, unde refugiați baptiști din diferite țări întemeiaseră o biserică. Bisericile din care proveneau în Europa de Est fuseseră distruse de urgia războiului; dar, deși proveneau din țări diferite și nu se cunoscuseră anterior, dintr-o dată, prin minunata lucrare a lui Dumnezeu, s-au unit și au format o nouă biserică baptistă.

Cu materiale cumpărate cu bani primiți din străinătate, ei erau acum construiau noul locaș de închinare. În timpul zilei trebuiau să muncească pentru a-și câștiga existența, dar noaptea își luau pe rând locul la construirea bisericii, cântând adesea în timp ce lucrau sub lumina becurilor electrice. În acea seară, un grup tocmai începuse lucrul. Primul pe care l-am văzut era un tânăr de vârstă mijlocie, care, cu o lopată cu coadă lungă, turna nisip și pietriș într-o betonieră. Tinerele fete aduceau de la o anumită distanță găleți grele cu apă. Băieții împingeau roabe cu materiale pe rampă, către bărbații care lucrau efectiv la construcția clădirii.

Am numărat oameni din șase țări diferite care lucrau în acel schimb de noapte. Erau oameni din Rusia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia, România și Iugoslavia, iar ei construiau în Germania, folosind materiale oferite de baptiști suedezi care locuiau în Statele Unite și Canada. I-am spus unuia dintre ei: „Cu adevărat, aceasta este Alianța Mondială Baptistă în miniatură!” În timp ce lucrăm la propriile noastre responsabilități imediate, în regiuni îndepărtate ale lumii, nu ne putem permite să uităm bucuria și privilegiul de a ne uni mâinile cu frații de credință din întreaga lume, într-o cooperare și mai strânsă decât cea pe care am experimentat-o în trecut.

Aș îndrăzni să interpretez mâinile împreunate de pe insignele noastre nu doar ca pe o emblemă a părtășiei, slujirii și cooperării, exprimate în Constituția noastră, ci și ca pe un simbol al unei amintiri sugerate de război.

Când Norvegia a fost invadată în urmă cu cincisprezece ani, povestea ne spune că un tânăr aviator al meu a fost trimis să întâmpine inamicul cu unul dintre avioanele de vânătoare învechite pe care le avea țara mea în acele zile. Nu se putea aștepta ca aceștia să se întoarcă vii. Când s-au urcat în avion, s-au privit în ochi și, fără să vorbească, și-au strâns mâinile într-un legământ tăcut, promițând să rămână credincioși până la sfârșit și să trăiască și să moară împreună. Au făcut aceasta împreună.

În timp ce ne întâlnim la acest Congres și ne strângem mâinile cu baptiști din mai mult de șaizeci de țări, oare aceste mâini strânse nu înseamnă mai mult decât simple saluturi cordiale și fericite? Oare nu ar trebui să însemne și o promisiune de a ne dedica nouă înșine sarcinii de a lupta pentru credința care a fost încredințată sfinților, un legământ de a rămâne credincioși, indiferent de ceea ce s-ar putea întâmpla, acelor adevăruri care ne-au fost încredințate ca popor?

Simplitatea credinței noastre

S-a făcut referire la creșterea fără egal a forței noastre numerice în ultimii cincizeci de ani. Acest lucru ne oferă motive de bucurie și de laudă către Dumnezeu. Totul se datorează puterii Celui care Își arată puterea celor slabi și harul Său celor smeriți.

Cum se face că am fost binecuvântați astfel, când alte familii de creștini nu au fost mai puțin devotate Mântuitorului nostru, iar unii dintre ei au demonstrat un zel și mai mare prin dăruire și sacrificiu?

Progresul nostru nu poate fi explicat prin acei factori pe care oamenii în general consideră importanți. Banii nu constituie explicația, deoarece majoritatea oamenilor noștri trăiesc în condiții foarte modeste, iar alte câteva denominațiuni au o avere mult mai mare. Nu poate fi vorba nici despre bogăția și frumusețea liturghiei, deoarece majoritatea oamenilor noștri se închină în cele mai simple forme și în cele mai sărace case. Fastul ritual aparține altora.

Avem oare instituții de vindecare și de învățământ care să explice creșterea noastră? Am privit cu mândrie spitalele și școlile baptiste din diferite țări, dar trebuie să mărturisesc că există alte denominațiuni care au instituții mai numeroase și mai bine dotate. Excelăm noi prin standardele culturale ale slujitorilor noștri sau suntem remarcați prin gândirea noastră teologică? Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții active predând într-un mic seminar baptist și aș proceda din nou la fel dacă aș avea de ales. Dar trebuie să existe o altă explicație pentru succesul nostru decât aceea a burselor de studiu, căci nivelul mediu de educație din cadrul slujirii noastre nu este atât de ridicat precum în unele grupări care înregistrează foarte puțin progres, dacă înregistrează vreunul. Trebuie să admitem că, cu puține excepții, teologii de frunte ai vremii nu se găsesc în rândurile noastre.

Dacă ne gândim la un sistem ecleziastic disciplinat și bine coordonat ca fiind esențial pentru progres, un sistem în cadrul căruia strategiile de amploare mondială pot fi elaborate și aplicate cu fermitate, atunci suntem în urma mai multor altor denominațiuni. Suprapunerile și risipa de efort sunt prea evidente în lucrarea noastră.

În fiecare dintre domeniile menționate, baptiștii sunt depășiți de mai multe alte comunități creștine și nu ar fi greu să numim denominațiuni care ne depășesc în toate aceste domenii luate împreună. Atunci care este secretul răspândirii rapide și mondiale a mișcării noastre?

Omenește vorbind, cred că progresul nostru este legat de simplitatea noastră. Ne-am născut din oameni simpli, din oamenii de rând, iar geniul baptist constă, în opinia mea, în faptul că ne-am ținut cu credincioșie de simplitatea creștinismului din Noul Testament.

Dintre aceste simplități, cred că simplitatea mesajului nostru este cea dintâi și cea mai importantă. În esență, este adevărat că ne-am concentrat asupra simplei Evanghelii a Celui care a murit pentru păcatele noastre și a fost înviat dintre cei morți pentru a ne împăca cu Dumnezeu. Crucea și Învierea au reprezentat punctele centrale ale predicării noastre oriunde am înaintat. Nu este vorba despre discursuri psihologice sau sociologice cu privire la temele zilei, care să aibă drept scop strângerea oamenilor în bisericile noastre, ci despre o mărturie simplă și nepretențioasă a puterii mântuitoare a lui Isus Hristos.

Mână în mână cu aceasta merge simplitatea credinței noastre în Cuvântul lui Dumnezeu. Ridicolul și persecuția nu au reușit să vindece poporul nostru de credința sa statornică potrivit căreia niciun om, nicio biserică și nicio tradiție nu au puterea de a schimba ceea ce Domnul nostru ne-a poruncit și, în mod deosebit, că nu trebuie să înlocuim botezul creștin atât de des întâlnit al copiilor cu botezul nou-testamentar al credincioșilor și numai al credincioșilor.

Printre aceste simplități includ și concepția despre Biserică de care poporul nostru s-a ținut atât de naiv și de statornic: ideea simplă că Biserica este o părtășie a acelora care L-au primit personal pe Hristos. În mod instinctiv, ei au simțit că mișcarea noastră este sortită pieirii dacă îi acceptăm pe aceia care aderă la ea doar pentru că sunt membri ai unor familii creștine și că, în cele din urmă, copiii familiilor creștine ar trebui primiți ca membri pentru ca, în acest fel, să poată fi mai ușor aduși sub influența creștină și, în cele din urmă, la Hristos.

Legată de aceasta este concepția noastră simplă despre independența bisericii locale: credința noastră că biserica locală este unitatea fundamentală a organizării creștine și că, deși există o interdependență corespunzătoare între aceste unități, nicio autoritate nu poate scuti biserica locală de datoria de a sta pe propriile picioare și de a funcționa independent ca instrument al lui Hristos, Capul Bisericii.

Insistența noastră asupra autonomiei a mers uneori până la extreme, dar, cu siguranță, ceva esențial pentru lucrarea noastră s-ar pierde dacă ne-am îndepărta de acest principiu. Am înțeles acest lucru foarte puternic atunci când un misionar baptist din Pakistan mi-a povestit despre conversația sa cu un misionar romano-catolic din aceeași regiune. Ei vorbeau despre pericolul care părea atunci iminent, și anume că toți misionarii străini ar putea fi nevoiți să părăsească țara.

Catolicul a spus: „Dacă acest lucru s-ar întâmpla, nu ar trece mult timp până când ar exista o singură biserică în această regiune, iar aceasta ar fi o biserică baptistă. Lucrarea voastră se construiește în jurul străinilor. Odată cu plecarea lor, ea s-ar prăbuși. Dar lucrarea voastră se bazează pe bisericile locale, pe părtășia de sine stătătoare a credincioșilor. Lucrarea voastră va continua.”

Aceasta mă conduce direct la sublinierea unui alt principiu simplu căruia poporul nostru, în general, i-a rămas credincios: mărturia pentru Hristos a credinciosului obișnuit.

Nu pot spune că am fost întotdeauna credincioși acestui principiu. Dar pot spune că în acele regiuni din Asia, Africa sau America de Sud în care lucrarea noastră progresează cel mai rapid, acest lucru se datorează în mare măsură răspândirii Cuvântului prin membrii bisericii.

Ziua noastră a trecut dacă începem să producem o categorie de „clerici”, ca o clasă profesională separată, un fel de „preoție”, care să asigure predicarea și învățătura și să se adreseze mulțimii, în timp ce acestea ar trebui să fie lucrarea fiecărui membru al trupului lui Hristos; dacă renunțăm vreodată la ideea nou-testamentară: „Fiecare ucenic este un martor”, sau, așa cum a spus Oncken: „Fiecare baptist este un misionar.”

Evanghelizarea, mărturia personală a așa-numitului membru „laic”, este mijlocul prin care adevărul lui Hristos a fost răspândit pretutindeni, iar mișcarea noastră s-a extins în Brazilia, în Congo sau în regiunile muntoase ale Asiei.

Simplitățile Noului Testament — mă tem să le enumăr mai departe — constituie secretul progresului nostru. Indiferent de ajustările pe care le-am putea adopta în metode și în organizare, în funcție de vremurile în schimbare, aceste principii simple trebuie să rămână ale noastre dacă vrem să înaintăm așa cum am făcut până acum. Dacă le vom trăda, atunci, cu siguranță, cât timp Dumnezeu trăiește, El va ridica alte biserici care să ne ia locul biserici care, indiferent de forma pe care o vor avea, se vor strădui să respecte căile Noului Testament.

În timp ce ne întâlnim din nou la acest Congres Jubiliar și ne strângem mâinile, fie ca aceste mâini împreunate să însemne mai mult decât simple saluturi sau rămas-bunuri; fie ca ele să implice o promisiune pe care o putem face, că, prin harul lui Dumnezeu, vom predica simpla Evanghelie și vom umbla pe căile simple care, în prosperitate ca și în sărăcie, în popularitate ca și sub persecuție, ne-au făcut să rămânem cu toată puterea și cu tot sufletul la simplitățile creștinismului Noului Testament.