Mărturisirea baptistă a lui Thomas Helwys, din 1611

 

Thomas Helwys a pus bazele formării mișcării baptiste. La începutul secolului al XVII-lea, Helwys a fost principalul susținător al ideii ca Biserica și statul să fie separate în chestiunile de credință și de conștiință, astfel încât indivizii să se bucure de libertatea conștiinței religioase. Susținerea libertății religioase putea fi periculoasă la acea vreme. A murit în închisoare, ca urmare a persecuției disidenților englezi sub regele Iacob I, și este considerat un martir.

O declarație de credință a englezilor rămași la Amsterdam, în Olanda.

Evrei 11:6.
Fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu. Evrei 11.

Romani 14:23.
Orice nu este din credință este păcat.

Către toți cei smeriți, care iubesc adevărul în simplitate. Har și pace!

Credem și mărturisim:

1. Că sunt TREI care mărturisesc în cer: TATĂL, CUVÂNTUL și DUHUL; și acești TREI sunt un singur DUMNEZEU, în deplină egalitate (1 Ioan 5:7; Filipeni 2:5, 6), prin Care toate lucrurile sunt create și păstrate, în cer și pe pământ (Geneza 1).

2. Că acest DUMNEZEU a creat la început toate lucrurile din nimic (Geneza 1:1) și l-a făcut pe om din țărâna pământului (Geneza 2:7), după chipul Său (Geneza 1:27), în dreptate și sfințenie adevărată (Efeseni 4:24). Totuși, fiind ispitit, omul a căzut prin neascultare (Efeseni 3:1-7). Prin neascultarea lui, toți oamenii au păcătuit (Romani 5:12-19). Păcatul lui a fost socotit asupra tuturor și, astfel, moartea a trecut asupra tuturor oamenilor.

3. Că, prin sămânța făgăduită a femeii, ISUS HRISTOS, și prin ascultarea Lui, toți sunt făcuți neprihăniți (Romani 5:19). Toți sunt făcuți vii (1 Corinteni 15:22), neprihănirea Lui fiind socotită tuturor.

4. Că, în ciuda acestui fapt, oamenii sunt, prin fire, copii ai mâniei (Efeseni 2:3), născuți în nelegiuire și zămisliți în păcat (Psalmul 51:5). Sunt înțelepți în a face răul, dar nu au cunoștință în ceea ce privește binele (Ieremia 4:22). Omul firesc nu înțelege lucrurile Duhului lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:14). De aceea, omul nu este readus la starea sa de dinainte. Așa cum omul, în starea sa de nevinovăție, având în sine toată înclinația spre bine și nicio înclinație spre rău, putea, totuși, fiind ispitit, să cedeze sau să se împotrivească, tot astfel, acum, fiind căzut și având toată înclinația spre rău și nicio înclinație sau voință spre vreun bine, poate, totuși, prin harul dăruit de DUMNEZEU, să primească harul sau să-l respingă, potrivit cuvintelor din Deuteronom 30:19: «Iau cerul și pământul martori: Astăzi am pus înaintea voastră viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege, deci, viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta.»

5. Că DUMNEZEU a predestinat, înainte de întemeierea lumii, ca toți cei ce cred în El să fie mântuiți (Efeseni 1:4, 12; Marcu 16:16), iar toți cei ce nu cred să fie osândiți (Marcu 16:16), toate acestea fiind cunoscute mai dinainte (Romani 8:29). Aceasta este alegerea și osândirea despre care se vorbește în Scripturi cu privire la mântuire și condamnare; nu faptul că DUMNEZEU i-ar fi predestinat pe oameni să fie răi și, astfel, să fie osândiți, ci faptul că oamenii care sunt răi vor fi osândiți. Căci DUMNEZEU vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea adevărului (1 Timotei 2:4). El nu vrea ca nimeni să piară, ci dorește ca toți oamenii să vină la pocăință (2 Petru 3:9) și nu voiește moartea celui ce moare (Ezechiel 18:32). De aceea, DUMNEZEU nu este autorul condamnării nimănui, după cuvintele profetului (Osea 13): «Pierzarea ta, Israele, vine de la tine, dar ajutorul tău vine de la Mine.»

6. Că omul este socotit neprihănit numai prin neprihănirea lui HRISTOS, înțeleasă prin credință (Romani 3:28; Galateni 2:16), dar credința fără fapte este moartă (Iacov 2:17).

7. Că oamenii pot cădea din harul lui DUMNEZEU (Evrei 12:15) și se pot îndepărta de adevărul pe care l-au primit și l-au recunoscut (Evrei 10:26), după ce au gustat din darul ceresc, au fost făcuți părtași la DUHUL SFÂNT și au gustat din cuvântul cel bun al lui DUMNEZEU și din puterile veacului viitor (Evrei 6:4, 5). De asemenea, după ce au scăpat de întinăciunea lumii, pot fi din nou încurcați în ea și biruiți (2 Petru 2:20). Un om drept își poate părăsi neprihănirea și poate pieri (Ezechiel 18:24, 26). De aceea, nimeni să nu îndrăznească să creadă că, pentru că are sau a avut odată har, îl va avea întotdeauna. Ci toți oamenii să aibă încredere că, dacă vor răbda până la sfârșit, vor fi mântuiți. Nimeni, așadar, să nu îndrăznească să fie nepăsător, ci toți să-și ducă la bun sfârșit mântuirea cu frică și cutremur.

8. Că ISUS HRISTOS, Fiul lui DUMNEZEU, a doua Persoană sau subzistență în Treime, la plinirea vremii, S-a arătat în trup, fiind, după trup, din sămânța lui David și a israeliților (Romani 1:3 și 8:5), Fiul Mariei Fecioare, născut din substanța ei (Galateni 4:4), prin puterea DUHULUI SFÂNT, care a umbrit-o (Luca 1:35). Fiind astfel Om adevărat, El a fost asemenea nouă în toate, cu excepția păcatului (Evrei 4:15), fiind o singură persoană în două naturi distincte: DUMNEZEU ADEVĂRAT și OM ADEVĂRAT.

9. Că ISUS HRISTOS este Mijlocitorul Noului Testament între DUMNEZEU și om (1 Timotei 2:5), având toată puterea dată Lui în cer și pe pământ (Matei 28:18), fiind singurul REGE (Luca 1:33), PREOT (Evrei 7:24) și PROFET (Faptele Apostolilor 3:22). El, fiind și singurul Dătător de legi, a stabilit în Testamentul Său o regulă absolută și perfectă de îndrumare, care trebuie respectată de toți oamenii, în orice vreme. La aceasta niciun prinț și nimeni altcineva nu poate adăuga sau din care nu poate să scoată, fără a atrage judecățile înfricoșătoare denunțate împotriva celor care vor face astfel (Apocalipsa 22:18, 19).

10. Că Biserica lui HRISTOS este o ceată de oameni credincioși (1 Corinteni 1:2; Efeseni 1:1), separați de lume prin Cuvântul și Duhul lui DUMNEZEU (2 Corinteni 6:17), fiind uniți cu DOMNUL și unii cu alții prin Botez (1 Corinteni 12:13), pe baza propriei lor mărturisiri de credință (Faptele Apostolilor 8:37) și a păcatelor (Matei 3:6).

11. Că, deși, în ceea ce Îl privește pe HRISTOS, Biserica este una (Efeseni 4:4), totuși ea este alcătuită din diverse congregații particulare, oricâte ar exista în lume. Fiecăreia dintre acestea, chiar dacă este alcătuită doar din două sau trei persoane, HRISTOS îi dă toate mijloacele mântuirii (Matei 18:20; Romani 8:32; 1 Corinteni 3:22). Acestea sunt Trupul lui HRISTOS (1 Corinteni 12:27) și o Biserică întreagă (1 Corinteni 14:23). De aceea, pot și trebuie ca, atunci când se adună împreună, să se roage, să profețească, să frângă pâinea și să administreze toate rânduielile sfinte, chiar dacă încă nu au slujitori sau dacă slujitorii lor se află în închisoare, sunt bolnavi ori sunt împiedicați, prin orice alte mijloace, să ajungă la Biserică (1 Petru 4:10 și 2:5).

12. După cum o adunare Îl are pe HRISTOS, tot astfel Îl au toate adunările (2 Corinteni 10:7). Cuvântul lui DUMNEZEU nu vine de la nimeni și nici nu este destinat unei singure adunări (1 Corinteni 14:36), ci, așa cum vine la toată lumea, vine și la fiecare Biserică în parte (Coloseni 1:5, 6). De aceea, nicio Biserică nu ar trebui să pretindă vreo prerogativă asupra alteia.

13. Fiecare Biserică trebuie să-i primească pe toți membrii săi prin Botez, în urma mărturisirii credinței și a păcatelor lor, făcută prin predicarea Evangheliei, conform instituției primare (Matei 28:19) și practicii apostolice (Faptele Apostolilor 2:41). Prin urmare, Bisericile constituite în orice alt mod sau alcătuite din alte persoane nu sunt conforme cu Testamentul lui Hristos. 33/84

14. Că Botezul sau spălarea cu apă este manifestarea exterioară a morții față de păcat și a umblării într-o viață nouă. (Romani 6:2, 3, 4) Și, prin urmare, nu se aplică în niciun fel pruncilor.

15. Cina Domnului este manifestarea exterioară a comuniunii spirituale dintre HRISTOS și credincioși (1 Corinteni 10:16, 17) pentru a vesti moartea Lui până la venirea Lui (1 Corinteni 11:26).

16. Membrii fiecărei Biserici sau congregații ar trebui să se cunoască unii pe alții, pentru a putea îndeplini toate îndatoririle iubirii unii față de alții, atât în ceea ce privește sufletul, cât și trupul (Matei 18:15; 1 Tesaloniceni 5:14; 1 Corinteni 12:25). În special, bătrânii ar trebui să cunoască întreaga turmă în mijlocul căreia DUHUL SFÂNT i-a pus supraveghetori (Faptele Apostolilor 20:28; 1 Petru 5:2, 3). Prin urmare, o Biserică nu ar trebui să fie atât de numeroasă încât membrii săi să nu se poată cunoaște în mod personal unii pe alții.

17. Frații care stăruie în păcat și nu se pocăiesc, în urma îndemnului Bisericii, trebuie excluși de la comuniunea sfinților (Matei 18:17; 1 Corinteni 5:4, 13). Prin urmare, nu săvârșirea păcatului îndepărtează pe cineva din Biserică, ci refuzul de a asculta Biserica și de a se pocăi.

18. Cei excomunicați nu trebuie evitați în ceea ce privește relațiile din societatea civilă (2 Tesaloniceni 3:15; Matei 18:17).

19. Fiecare Biserică ar trebui, după exemplul ucenicilor lui Hristos și al Bisericilor primare, să se adune în fiecare primă zi a săptămânii, aceasta fiind ziua Domnului, pentru a se ruga, a profeți, a-L lăuda pe Dumnezeu, a frânge pâinea și a îndeplini toate celelalte părți ale comuniunii spirituale, spre închinarea la Dumnezeu, spre zidirea reciprocă și spre păstrarea adevăratei religii și a evlaviei în Biserică (Ioan 20:19; Faptele Apostolilor 2:42 și 20:7; 1 Corinteni 16:2). De asemenea, membrii nu ar trebui să lucreze în ocupațiile lor în ziua Domnului, potrivit echității legii morale, pe care Hristos nu a venit să o desființeze, ci să o împlinească (Exodul 20:8 etc.).

20. Că slujitorii fiecărei Biserici sau congregații sunt fie bătrâni, care, prin slujba lor, hrănesc în mod special turma în ceea ce privește sufletele membrilor ei (Faptele Apostolilor 20:28; 1 Petru 5:2, 3), fie diaconi, bărbați și femei, care, prin slujba lor, ajută la împlinirea nevoilor fraților săraci și neputincioși în ceea ce privește trupurile lor (Faptele Apostolilor 6:1-4). 34/84

21. Acești slujitori trebuie aleși atunci când există persoane calificate, potrivit regulilor din Testamentul lui Hristos (1 Timotei 3:2-7; Tit 1:6-9; Faptele Apostolilor 6:3, 4), prin alegerea și aprobarea Bisericii sau congregației din care fac parte (Faptele Apostolilor 6:3, 4 și 14:23), cu post, rugăciune și punerea mâinilor (Faptele Apostolilor 13:3 și 14:23). Întrucât nu există reguli diferite pentru bătrâni, există un singur fel de bătrâni.

22. Că slujitorii fiecărei Biserici sau congregații sunt legați, prin funcția lor, numai de congregația particulară din care sunt aleși (Faptele Apostolilor 14:23 și 20:17; Tit 1:5). Prin urmare, nu pot revendica, în virtutea funcției lor, nicio autoritate asupra altei congregații, cu excepția cazului în care ar dori să aibă un apostolat.

23. Că Scripturile Vechiului și Noului Testament sunt scrise pentru instruirea noastră (2 Timotei 3:16) și că ar trebui să le cercetăm, căci ele mărturisesc despre HRISTOS (Ioan 5:39). Prin urmare, trebuie folosite cu respect, ca Scriptură sfântă a lui DUMNEZEU, care este singura noastră îndrumare în toate lucrurile.

24. Că magistratura este o rânduială sfântă a lui DUMNEZEU și că fiecare suflet ar trebui să i se supună nu doar de frică, ci și de dragul conștiinței. Magistrații sunt slujitorii lui DUMNEZEU pentru binele nostru; ei nu poartă sabia degeaba. Ei sunt slujitorii lui DUMNEZEU pentru a se răzbuna pe cei ce fac răul (Romani 13). Este un păcat îngrozitor să-i vorbești de rău pe cei aflați în autoritate și să disprețuiești guvernarea (2 Petru 2:10). Ar trebui să plătim tributul, vama și toate celelalte îndatoriri. Trebuie să ne rugăm pentru ei, căci DUMNEZEU vrea ca ei să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea adevărului Său (1 Timotei 2:1, 4). Prin urmare, ei pot fi membri ai Bisericii lui HRISTOS, păstrându-și magistratura, căci nicio rânduială sfântă a lui DUMNEZEU nu împiedică pe nimeni să fie membru al Bisericii lui HRISTOS. Ei poartă sabia lui DUMNEZEU — sabie care, în toate administrațiile legitime, trebuie apărată și susținută, cu viața și cu tot ce au, de slujitorii lui DUMNEZEU aflați sub guvernarea lor, potrivit primei instituiri a acelei rânduieli sfinte. Oricine susține contrariul afirmă, dacă își înțelege propria poziție, că magistrații sunt slujitori ai diavolului și că, prin urmare, nu trebuie să ne rugăm pentru ei și nici să aprobăm vreuna dintre acțiunile lor, întrucât tot ceea ce fac — precum pedepsirea vinovaților și apărarea țărilor, statului și persoanelor prin sabie — ar fi ilegal.

25. Că este îngăduit, într-o cauză dreaptă, pentru judecarea unui litigiu, să se jure în Numele Domnului (Evrei 6:16; 2 Corinteni 1:23; Filipeni 1:8). 35/84

26. Că morții vor învia, iar cei vii vor fi schimbați într-o clipă, având aceleași trupuri în substanță, deși diferite în calități (1 Corinteni 15:52 și 38; Iov 19:15-28; Luca 24:30).

27. Că, după înviere, toți oamenii se vor înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui HRISTOS, pentru a fi judecați după faptele lor; cei evlavioși se vor bucura de viața veșnică, iar cei răi, fiind condamnați, vor fi chinuiți veșnic în iad (Matei 25:46).

O scrisoare de John Rottmayer jr., din Cluj, la 20 februarie 1871

 

Am găsit în revista Missionsblatt der Evangelisch-Taufgesinnten acest articol, scris de John Rottmayer jr. din Cluj, și îl fac public pentru iubitorii de istorie baptistă. John Rottmayer jr. este fiul fratelui Rottmayer Janos (1818–1901), despre care am scris AICI. Este uimitor să vezi cum au lucrat acești oameni într-un ogor arid, dar cu credință și dragoste față de Dumnezeu și față de oamenii care trăiau în întuneric spiritual; ei au venit cu lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Transilvania – Cluj (Klausenburg), tradus de AI

Următoarele știri ne-au parvenit de la fratele John Rottmayer jr. din Cluj, la 20 februarie 1871.

„De dragul Sionului nu voi tăcea și, de dragul Ierusalimului, nu voi înceta, până când dreptatea lui nu va răsări ca o lumină strălucitoare, iar mântuirea lui nu va arde ca o făclie.”
Isaia 62:1

Aceste cuvinte sunt un îndemn puternic, care ne încurajează să continuăm lucrarea Domnului fără oprire. Pentru slava Domnului trebuie să mărturisim și noi: Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, de aceea suntem plini de bucurie. Chiar dacă până acum am semănat numai în nădejde, Cuvântul Domnului este sigur: multe semințe vor răsări și vor aduce roade pentru viața veșnică.

În anul care a trecut, am avut voie să vindem un număr frumos de scrieri sfinte și să vizităm multe localități din întreaga Transilvanie. Rugăciunea noastră zilnică este ca Domnul să Se îndure de poporul sărman, care șade în întuneric și în umbra morții.

Avem un colportor la Brașov. Numărul scrierilor sfinte răspândite prin Depozitul Biblic din Cluj este următorul: 1.603 Biblii, 4.041 de Testamente și 1.308 de părți, în total 6.952 de exemplare.

Ne bucurăm că Domnul a făcut ca, prin noi, Cuvântul Său să fie răspândit într-un număr atât de mare. Cu acest prilej, unii au dat mărturie despre Mântuitorul, iar mai multe tractate au fost răspândite, în cea mai mare parte, în rândul populației de la sate.

Am primit, la cererea noastră, tractate în limba maghiară și în limba română, prin intermediul fraților din Scoția. Îmi îngădui ca, folosind acest prilej, să întreb dacă la Hamburg se găsesc cumva tractate sau cărți în limba maghiară, de exemplu, istorii biblice sau istorii bisericești. Ne-ar fi de mare folos să primim o informație, deoarece am putea folosi asemenea materiale.

În prezent avem deplină libertate din partea autorităților. Deși până acum nu avem aici pe nimeni despre care să putem spune că este un suflet care călătorește împreună cu noi pe calea cea strâmtă spre Canaan, totuși am ajuns să cunoaștem o femeie în Nagy Falu, care este un copil drag al lui Dumnezeu și cu care păstrăm legătura prin corespondență. Domnul să mai aducă mulți oameni la noi, pentru Numele Său!

Mulțumim Domnului, ne aflăm într-o stare bună și ne bucurăm de fiecare veste care ne parvine prin revista misionară și prin «Zionsbote». Ne-a părut însă rău că nu am primit al doilea număr al scrisorilor de pe teatrul de război și vă rugăm să ni-l trimiteți, precum și pe cele care vor mai apărea în tipar, deoarece ne interesează în mod deosebit soarta iubiților noștri frați aflați pe front.

Ne bucurăm că îngrozitoarele masacre au încetat și ne rugăm, de asemenea, pentru pace. O, fie ca Domnul, care a făcut lucruri mari, să facă să răsară și din această suferință o binecuvântare pentru ambele popoare!

Surse:

Revista Missionsblatt der Evangelisch-Taufgesinnten (Hamburg: Oncken)        

Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă până se zice azi

 

Luca 13:23–24 Cineva I-a zis: „Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns: „Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea.”

Matei 7:13–14

„Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află.”

Afirmația Domnului Isus din Luca 13:24 – „Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea” – este simplă și clară. Ea ne ajută să înțelegem voia și planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea fiecărui om. Biserica Ortodoxă afirmă că nu există mântuire în afara ei, în timp ce noi, baptiștii, subliniem că omul trebuie să se străduiască să intre pe calea cea îngustă. Această cale duce la viața veșnică împreună cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Calea largă, pe care merg mulți, duce la pierzare.

Două căi duc în veșnicie: una largă și una îngustă. Pe care dintre ele ești?

Dă-ți silința și intră pe calea îngustă, care duce la viață! Omul trebuie să decidă, înaintea lui Dumnezeu, în privința propriei veșnicii. Nu mai poate da vina pe Adam sau pe alte lucruri, ci decizia îi aparține fiecăruia în mod personal. Ești gata să bați la poarta cea îngustă?

1. Afirmația Domnului Isus ne arată o direcție clară pe drumul vieții noastre.

Nicio biserică – ortodoxă, baptistă sau de altă confesiune – nu mântuiește, pentru că numai Cel care Și-a dat viața pentru oameni este Mântuitorul fiecărui om.

Faptele apostolilor 4:12

„În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”

Nicio biserică nu este, prin ea însăși, calea care duce la Dumnezeu, ci Domnul Isus este singura Cale.

Ioan 14:6

„Isus i-a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.»”

Rolul bisericii este să-i învețe pe oameni Calea Domnului, să-i îndrume pe credincioși, să-i ajute să meargă pe calea cerută de Domnul, să-i sprijine pe cei slabi și să împlinească și alte lucrări asemănătoare.

1 Corinteni 11:1

„Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.”

2. Afirmația Domnului Isus confirmă faptul că există două opțiuni, două căi, iar noi ne aflăm pe una dintre ele.

Minciuna celui rău ne spune că pe vârful unui munte se poate ajunge pe mai multe căi și că nu contează pe care mergi, ci este important doar să ajungi sus.

Domnul Isus ne spune că există două căi și ne arată cu claritate pe care dintre ele trebuie să intrăm.

Luca 13:24

„Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea.”

Așa cum există viață și moarte, bine și rău, lumină și întuneric, tot astfel există două căi opuse. Nu există o alternativă sau o altă soluție, pentru că singura cale spre cer este Domnul Isus.

Fiecare om trebuie să aleagă pe ce cale vrea să meargă. Dacă nu alegi calea îngustă, te afli pe calea cea largă, pe care merg mulți, dar care duce la pierzare și la chin veșnic.

Matei 11:28–30

„Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.”

Dumnezeu ne-a pus înainte aceste două opțiuni și ne poruncește să alegem. În același timp, El are îndelungă răbdare cu noi și ne dă timp.

Deuteronomul 30:15–20

„Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul. Căci îți poruncesc azi să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui și să păzești poruncile Lui, legile Lui și rânduielile Lui, ca să trăiești și să te înmulțești și ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în țara pe care o vei lua în stăpânire. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta și te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei și să le slujești, vă spun astăzi că veți pieri și nu veți avea zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul. Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El, căci de aceasta atârnă viața ta și lungimea zilelor tale și numai așa vei putea locui în țara pe care a jurat Domnul că o va da părinților tăi, lui Avraam, Isaac și Iacov.”

3. Afirmația Domnului Isus nu lasă loc de interpretări și nu depinde de apartenența la o confesiune.

Alegerea îi aparține fiecărui om, potrivit poruncii lui Dumnezeu, care nu se schimbă pentru nimeni.

Ioan 10:7–11

„Isus le-a mai zis: «Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Ușa oilor. Toți cei ce au venit înainte de Mine sunt hoți și tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra și va ieși și va găsi pășune. Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi.»”

Omul nu intră pe această ușă doar pentru că este copil, ci atunci când este convins de ceea ce spune Dumnezeu și când el însuși Îi dă dreptate.

Luca 7:29–30

„Și tot norodul care L-a auzit și chiar vameșii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan, dar fariseii și învățătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.”

Toată înțelepciunea lumii și cele mai iscusite raționamente nu pot sta împotriva poruncii și Legii lui Dumnezeu. Cel mai înțelept lucru este să ascultăm de voia sfântă a lui Dumnezeu.

Perspectiva lui Henry James Rushbrooke după ce au trecut 81 de ani de la formarea baptiștilor europeni 1834 – 1915

 

Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915. (J. H. Rushbrooke (ed.), Mișcarea baptistă pe continentul Europei: O contribuție la istoria modernă (Londra: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915.)

Este imposibil să citești fără uimire și mirare povestea desfășurată în paginile precedente. Pe continentul european, acum puțin peste optzeci de ani, mărturia baptistă era practic inexistentă. Prima parte a acestei cărți descrie micul pârâu care a fost începutul unei inundații puternice; și am urmărit de la botezul lui Oncken ( 1834 ) încoace influența tot mai mare care a afectat înființarea de biserici cu aproximativ un sfert de milion de membri înregistrați și a căror număr este probabil de nu mai puțin de trei sferturi de milion, dacă luăm în considerare adepții și învățații. Cu toate acestea, limitele studiului nostru au împiedicat chiar și o relatare completă a efectelor mișcării inițiate la Hamburg, deoarece există comunități baptiste germane în Statele Unite ale Americii, în Africa de Sud britanică și în coloniile germane - în special în Camerun; iar misionarii din Germania și Suedia au lucrat nobil în alte domenii, alături de reprezentanți ai bisericilor britanice și baptiști americani. Cu adevărat, „cel mic a devenit o mie”. Dacă în a doua parte a poveștii noastre găsim mai puțin progres, dacă avem de-a face cu mișcări sporadice de influență mai restrânsă, lipsite de tendința (atât de pronunțată în mișcarea principală) de a depăși limitele statului și rasei și de a revendica dominația mondială, găsim totuși elemente semnificative de încurajare. Nu este remarcabil faptul că unul dintre cele mai promițătoare eforturi baptiste, încă la început în Portugalia, să fie rezultatul entuziasmului misionar al baptiștilor brazilieni, care au fost stimulați de preocuparea pentru interesele religioase ale patriei lor? De-a lungul poveștii prezentate acum cititorilor noștri, deși multe dintre comunități sunt numeric nesemnificative, întâlnim un temperament de evanghelizare agresivă, bogat în promisiuni. Retrospectiva oferă motive din belșug de mulțumire; perspectiva este radiantă de speranță

Susținem că baptiștilor li se încredințează o responsabilitate specială față de popoarele Europei și că progresul lor inegalabil este o mărturie în acest sens. Mesajul lor este mesajul de care națiunile continentale au nevoie; cu atât mai urgentă este datoria de a lua în considerare modul în care acesta trebuie prezentat eficient. Problemele cu care trebuie să ne confruntăm sunt, în cele din urmă, una - cum poate fi evanghelizată Europa?

Povestea trecutului este bogată în indicii și sugestii pe care cei care caută să rezolve această problemă le pot ignora doar cu prețul eficacității lor. În primul rând, evanghelizarea de succes descrisă în această carte nu este rezultatul unor influențe străine efort misionar în sensul obișnuit. Oncken a fost un călător neobosit; dar înțelepciunea sa supremă ca om de stat ecleziastic se manifestă în recunoașterea faptului că extinderea Împărăției lui Dumnezeu în Europa trebuie realizată nu prin călătoriile lucrătorilor itineranți, nici prin munca directă a străinilor, ci prin munca susținută a lucrătorilor nativi din fiecare localitate și națiune. În Olanda, Danemarca, Suedia, Polonia, Rusia și în alte părți, este văzut ajutându-i pe cei care locuiesc în aceste țări și, în ciuda influenței centrale a mișcării sale din primii ani, mărturia baptistă nu este nicăieri prezentată ca introducerea unui crez străin. De regulă, este oferită de prieteni și vecini celor cu care s-au asociat din copilărie, iar acestei metode i se datorează o mare parte din succesul său. Chiar și acolo unde cel mai puternic impuls, ca în Ungaria, trebuie urmărit către un imigrant din Germania, dezvoltarea lucrării a trecut în alte mâini și, în măsura în care a devenit în esență o mișcare nativă, a prosperat. În mod similar, o tendință religioasă atât de influentă precum cea din Petrograd, cu ale cărei începuturi este asociat numele lordului Radstock, și-a câștigat puterea în mare parte pentru că porecla de „Radstockit” a dispărut rapid - dacă, într-adevăr, a fost vreodată folosită în general și alte porecle au legat lucrarea de personaje cunoscute ale capitalei rusești. Pare inutil să insistăm asupra faptului că răspândirea principiilor evanghelice pe continentul european nu poate fi niciodată asigurată prin metodele folosite în tratarea problemelor primitive și ne cultivate în alte părți; totul depinde de oferta de lucrători nativi de tipul potrivit. Sarcina simpatizantului străin este de a-i ajuta pe aceștia și oferind sugestii provenite din experiența din alte părți, să-i lase liberi să-și aleagă și să-și aplice propriile metode.

O ilustrare evidentă a valorii acestui principiu este oferită de Suedia. Numai în această țară, dintre toate cele pe care le-am studiat, baptiștii au un număr de membri proporțional cu populația, comparabil cu cel din Marea Britanie, iar această poziție a fost atinsă în mai puțin de 70 de ani de la fondarea primei biserici. Suedia este, de asemenea, singura țară în care, timp de aproape 50 de ani, a existat un colegiu teologic, care a trimis un flux continuu de predicatori și lideri instruiți Germania ar fi avut, fără îndoială, o comunitate bisericească mai puternică decât are, dacă nu ar fi existat dificultățile care - în ciuda eforturilor lui Oncken - au amânat înființarea permanentă a unui colegiu până în anul 1880. În prezent, apelul din partea muncitorilor mai vizionari din diferite țări europene este pentru lideri instruiți, iar asigurarea acestora poate fi în mod înțelept ajutată într-o oarecare măsură din exterior. Într-adevăr, în multe cazuri, nevoia nu poate fi satisfăcută altfel. Comunitățile nou înființate, conștiente de puterea convertitoare a Evangheliei și de posedarea Duhului Sfânt, sunt de obicei lente în a recunoaște și chiar reticente în a lua în considerare importanța unei organizații permanente; și sunt în mod necesar lipsite de experiență în problemele care apar doar odată cu trecerea anilor.

Mai mult, membrii sunt, de regulă, săraci; pretențiile de evanghelizare directă aproape că le epuizează resursele; și, dacă există vreo marjă, sunt dispuși să respingă sugestia că aceasta poate fi folosită în mod profitabil pentru Împărăția lui Dumnezeu în orice alt mod decât prin creșterea efortului evanghelic imediat. Ne putem îndoi dacă, în afară de inițiativa baptiștilor americani, coreligionarii lor suedezi ar fi fost pregătiți atât de devreme să înființeze un colegiu sau dacă, în afară de un ajutor considerabil din aceeași sursă, Germania ar fi satisfăcut nevoia similară. Apelul pentru asistență în formarea lucrătorilor nativi a fost lansat în ultimii ani în mod insistent din două țări, deși nu singure, Rusia și Ungaria. Avem încredere că în curând va exista un răspuns la ambele apeluri. Având în vedere noile relații politice, ar trebui să fie mai ușor decât până acum pentru baptiștii britanici să răspundă apelului Rusiei; și, pe de altă parte, sperăm cu sinceritate că trista separare datorată războiului nu va continua să afecteze mult timp relațiile noastre cu frații noștri din Ungaria.

Într-o lucrare remarcabilă citită la Congresul Baptist European de la Stockholm, în iulie 1913, prietenul meu, regretatul Dr. Newton Marshall, a efectuat un studiu al distribuției geografice a baptiștilor din Europa pentru a prezenta lecțiile succesului și eșecului comparativ. El a ajuns la anumite concluzii clare:

În primul rând, distincțiile rasiale contează puțin în ceea ce privește influențarea răspândirii ideilor baptiste: rasele teutonă, slavă și maghiară s-au dovedit ospitaliere la mesaj. Este adevărat, rasele latine au fost mai puțin receptive, dar printre ele se găsește o excepție semnificativă - românii din Ungaria înregistrează în ultimii ani o creștere fenomenală a numărului de membri ai bisericii lor.

În al doilea rând, diferențele de condiție socială exercită o influență redusă asupra receptivității popoarelor: Suedia, rurală și agricolă, și Germania, urbană și industrială, sunt la fel de puternice țări baptiste.

În al treilea rând, diferitele grade de cultură și educație nu prezintă niciun impediment. Germania și Suedia, țări cu un nivel ridicat de educație, sunt la fel de receptive ca Rusia și Ungaria, unde avalanșa de analfabeți (deși după convertire membrii manifestă un zel considerabil pentru cunoaștere) a dus la un mare avans.

O analiză mai atentă, însă, dezvăluie doi factori ca obstacole grave în calea răspândirii mesajului baptist - romano-catolicismul și represiunea politică.

Într-o atmosferă de libertate, baptiștii au prosperat și adesea au prosperat în ciuda intoleranței politice; dar acolo unde, timp de secole, Biserica Romană a ocupat exclusiv domeniul și este încă dominantă, avansul lor este împiedicat de restricții legale; și chiar și acolo unde, ca în Franța, puterea politică a preoției a dispărut, asocierea creștinismului cu relele sistemului roman a discreditat în mintea populară nu numai acel sistem, ci odată cu el orice altă formă de creștinism. Prin urmare, ca o sarcină principală a baptiștilor, Dr. Marshall a îndemnat la un efort decisiv pentru a face față influenței romane în Europa. Apelul nu a fost uitat și va fi luat în considerare pe deplin la momentul potrivit; deocamdată toate planurile de anvergură au trebuit să fie abandonate din cauza situației internaționale.

Prin urmare, problema fundamentală apare sub două aspecte: ca un apel special de a satisface nevoia de conducere instruită și un apel mai general de a analiza poziția religioasă din Europa, astfel încât să se formuleze o politică amplă și de om de stat pentru lucrarea baptistă în ansamblu. Dar, din păcate! există și probleme noi, care nu se apăruseră atunci când am început pregătirea acestei cărți. Ne apropiaserăm unii de alții; cele două congrese baptiste europene din 1908 (la Berlin) și din 1913 (la Stockholm) treziseră printre baptiștii continentului și între ei și noi un sentiment de unitate. Dar acum? Țara lui Oncken, căreia baptiștii îi datorăm atât de mult, este în război cu a noastră. Loialități profunde și conflictuale ne despart de frații noștri din Germania și din Ungaria. Câmpul de misiune al baptiștilor germani din Camerun a devenit teatru de război. Bisericile baptiste din Belgia, Franța, Polonia și Prusia Orientală sunt distruse Toate acestea sunt extrem de triste; dar refuzăm să credem că ostilitățile naționale, oricât de catastrofale, vor afecta permanent unitatea poporului nostru. În rugăciune, credință și iubire rămânem una; loialitățile noastre naționale ne influențează, dar nu sunt prețuite în detrimentul loialității religioase mai largi și mai profunde; în Hristos Isus nu recunoaștem nici britanic, nici german, nici francez, nici rus, ci frați în El. Sentimentul de unitate în Hristos - al unei unități mai largi și mai profunde chiar și decât cea a baptiștilor - va fi cel mai puternic dintre motivele care ne vor conduce ca să ne facem partea în legarea rănilor provocate de război; și vom prețui speranța pe care un distins compatriot din Oncken a exprimat-o în termeni ai Noului Testament pe o carte poștală scrisă la începutul anului 1915 unui prieten englez:

... și "Și am auzit un glas puternic din cer, zicând: «Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii, ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor și nu va mai fi moarte... ... Și Cel ce ședea pe tron... a zis: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Eu sunt Alfa și Omega.»"

Formarea băptiștilor în Portugalia – de REV. João Jorge de Oliveira

 

Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915. (J. H. Rushbrooke (ed.), Mișcarea baptistă pe continentul Europei: O contribuție la istoria modernă (Londra: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915.)

 

În 1907 a fost organizată Convenția Națională Baptistă din Brazilia în orașul Bahia. În cadrul acestei prime adunări s-a hotărât evanghelizarea Portugaliei, iar un misionar, Dr. Z. C. Taylor, a fost însărcinat să viziteze acea țară pentru a examina condițiile și a-și prezenta raportul la următoarea convenție.

Dr. Taylor a găsit în Porto câțiva credincioși[1] care doreau să fie botezați conform Noului Testament și, după ce a botezat aproximativ douăzeci, i-a organizat într-o biserică baptistă.

Convenția din 1908 a primit raportul Dr. Taylor și a decis să trimită un om pe câmp, dar nu a fost găsit nimeni. În 1911, scriitorul și soția sa au fost trimiși la Porto, unde au ajuns în luna august. Au găsit o mică biserică de treisprezece membri, care persistaseră de-a lungul anilor de luptă. Lucrarea a continuat cu oarecare vigoare și acum există trei biserici baptiste și două misiuni, patru școli duminicale și o școală de zi, în timp ce se construiește un tabernacol mare care va găzdui biserica din Porto. Acesta va costa, când va fi finalizat, aproximativ 1800 de lire sterline sau mai mult. Se speră să fie inaugurat în august 1915. Banii pentru clădire sunt strânși în multe țări. S-au primit donații din Germania, Anglia, Statele Unite, Italia, Brazilia și Honolulu, precum și din Portugalia, unde membrii bisericii au manifestat o mare abnegație. Se speră să deschidă biserica fără datorii.

În cursul anului 1914 au fost organizate două biserici noi - una în orașul Vizeu și cealaltă în Tondella. Un evanghelist este responsabil de aceste cauze, care sunt vizitate o dată sau de două ori pe lună de către misionar.

Convenția din Brazilia speră să strângă fonduri pentru a angaja un alt lucrător pe teren, astfel încât scriitorul speră să aibă în curând una sau două săli în alte locuri, unde, la momentul potrivit, vor fi organizate biserici.

Portugalia este deschisă Evangheliei și, dacă va veni suficient ajutor, în scurt timp va exista un electorat numeros în această țară dominată de preoți.

João Jorge de Oliveira  (1883-1958)

Pionier al Misiunii Baptiste Internaționale: În anul 1911, João Jorge de Oliveira a fost numit oficial de către Convenția Baptistă Braziliană ca primul misionar trimis de Brazilia peste hotare, fiind repartizat în Portugalia.

Marea veste a anului 1911 a fost numirea tânărului portughez, João Jorge de Oliveira, și a soției sale, prelidiana Frias de Oliveira, din Pernambuca, ca primii misionari ai baptiștilor brazilieni din Portugalia, pentru a merge în orașul Porto la scurt timp după adunarea convenției de la Campos, unde a fost consacrat pentru.

---

[1] Acest mic grup și-a datorat existența vizitei unui domn Young, care petrecuse o perioadă în lucrare de evanghelizare în oraș. -ED

Formarea baptiștilor în Norvegia de REV. DIRECTOR O. J. ÖIE, M.A.

 

Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915. (J. H. Rushbrooke (ed.), Mișcarea baptistă pe continentul Europei: O contribuție la istoria modernă (Londra: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915.)

Primul misionar baptist a venit în Norvegia în 1857.

El a fost Fredrik L. Rymker, un marinar danez care fusese convertit și botezat în America. Susținut parțial de un norvegian-american din Providence, Rhode Island, și parțial de Societatea Prietenilor Marinarilor din New York, s-a întors mai întâi acasă în Danemarca și a început să lucreze în Odense, orașul său natal, deși fără prea mult succes. Apoi a decis să meargă în Norvegia. Auzind că o renaștere avea loc în Skien și în orașele înconjurătoare și că deja mai mulți părăsiseră Biserica de Stat, a decis să se stabilească la Porsgrund, lângă Skien, unde a găsit terenul bine pregătit.

Omul care deschisese calea a fost Rev G. A. Lammers, pastor al Bisericii Luterane din Skien. Un om bine educat, entuziast, elocvent și cu adevărat convertit, el predicase necesitatea convertirii cu mare putere. Acest lucru, însă, era contrar doctrinei luterane a regenerării baptismale, iar mulți i s-au opus cu vehemență, în timp ce noii convertiți îl priveau ca pe părintele și conducătorul lor spiritual. Studiul său al scripturilor l-a condus la convingerea că doctrinele Bisericii Luterane nu puteau fi armonizate cu Noul Testament, în special cu doctrinele regenerării în botezul pruncilor și uniunea Bisericii cu Statul. În iunie 1856, el și alții au părăsit Biserica de Stat, iar în iulie același an a organizat o „Biserică Apostolică Liberă” cu douăzeci și opt de membri, care în curând au crescut la aproximativ o sută. În anul următor, a întreprins o călătorie misionară la Tromsö, în nordul Norvegiei, unde se instalase o renaștere similară. Și acolo a fost organizată o biserică pe aceleași principii ca și biserica din Skien, iar ulterior o serie de altele, în special în sudul și nordul țării. Între timp, s-a discutat problema botezului: dacă regenerarea baptismală era contrară Bibliei și experienței creștine, ce loc avea botezul pruncilor? „Dl. Lammers susținea că copiii nu ar trebui botezați până când nu L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal, dar că cei stropiți în copilărie nu ar trebui rebotezați.” Această poziție a fost nesatisfăcătoare pentru unii dintre membrii săi, iar în septembrie 1858, nouăsprezece au fost scufundați după mărturisirea credinței într-un lac de lângă Skien. Un bărbat l-a botezat mai întâi pe un altul, iar acesta din urmă i-a botezat pe toți ceilalți. Acești nouăsprezece au fost excluși din Biserica Liberă și, în consecință, s-au organizat în „Biserica Creștinilor Disidenți” (Den kristelige dissenter-menighet). Aceasta era practic o biserică baptistă.

Fondată fără nicio influență externă, cu excepția celei a Noului Testament. Nu a acceptat însă numele baptist și nici nu s-a unit cu baptiștii ulterior, ci a existat separat timp de câțiva ani, până când s-a dizolvat treptat. Domnul Lammers s-a întors în cele din urmă la Biserica Luterană, dar a pregătit calea pentru baptiști.

În astfel de circumstanțe, domnul Rymker a venit în Norvegia și a început să lucreze la Porsgrund. Nu era un om educat și nici un mare predicator, dar era pios, bun la suflet și bine versat în scripturi. Pe 25 decembrie 1858, l-a botezat pe un tânăr pe nume Carl Gundersen Kongeröd, iar în anul următor pe alții. Prima biserică baptistă a fost organizată pe 22 aprilie 1860, la Tolnæs, o fermă de lângă Skien, cu șapte membri - patru bărbați și trei femei. Acesta a fost începutul bisericii actuale din Skien. Comunitatea a crescut în ciuda multor opoziții și persecuții din partea Bisericii de Stat. Membrii erau plini de dragoste și zel și proclamau adevărul oriunde mergeau O altă biserică a fost organizată în același an (1860) în Larvik, dar din cauza lipsei unei conduceri eficiente, nu a supraviețuit mult timp. În august 1861, F. O. Nilson, un predicator laic suedez, exilat din propria țară din cauza opiniilor sale baptiste, a vizitat Skien și alte locuri, iar lucrarea sa s-a dovedit a fi o binecuvântare pentru puținii baptiști persecutați din Norvegia. O a treia biserică a fost organizată în 1862 în orașul Kragerö. Aceasta este încă o societate mică și înfloritoare, deși a întâmpinat multe dificultăți.

Unul dintre cele mai mari obstacole în calea progresului lucrarea baptistă din Norvegia a fost lipsa unei conduceri eficiente. Domnul Rymker s-a întors în Danemarca în 1863, iar cei care fuseseră convertiți, deși pioși și serioși, nu au putut să conducă mișcarea. Primul pastor baptist norvegian a fost Godtfred Hübert, care a fost convertit și botezat în Boston, S.U.A. După ce a servit un an în marina americană în timpul Războiului Civil, s-a întors acasă în Norvegia în 1862 și a început să predice. Timp de peste douăzeci de ani a fost susținut de baptiștii englezi. Cea mai mare lucrare a sa a fost făcută în Bergen, unde a organizat o biserică și a ridicat un excelent loc de cult. Domnul Hübert încă trăiește ca membru de onoare al bisericii baptiste din Christiania. Alături de el au fost mai mulți predicatori laici, printre care doi frați suedezi, Oluf Larsson și O. B. Hans-son, care în 1863 au început munca misionară în Norvegia. Biserici au fost organizate în Arendal, Risör, Bergen, Tromsö, Langesund, Trondhjem și în alte locuri.

Primul pas către o organizare mai bună a fost făcut la Skien în 1872, odată cu formarea „Asociației Districtului Sudic”. O asociație districtuală similară a fost formată în 1877 de către bisericile de la nord de Cercul Polar, cu Tromsö ca centru. Următorul pas a fost făcut la Bergen în 1877, odată cu organizarea „Conferinței Baptiste Norvegiane”, incluzând toate bisericile din Norvegia. Existau atunci paisprezece biserici cu 511 membri și doisprezece pastori, șase școli duminicale cu 374 de elevi și două lăcașuri de cult - și anume Tromsö și Bergen. Dintre cei doisprezece pastori, nouă erau norvegieni și trei erau suedezi. Unii erau parțial susținuți de baptiștii englezi și parțial de biserici, în timp ce alții își lucrau meseria pentru a se întreține. Mulți fermieri și pescari slujeau și ca predicatori laici în fiecare duminică. Majoritatea nu aveau „educație superioară”, dar toți aveau o experiență de viață și predicau cu putere. Adunau oamenii în case de la țară și în aer liber, iar oamenii îi ascultau cu bucurie. Adesea trebuiau să spargă gheața în sens literal, deoarece foloseau lacurile, fiordurile și râurile ca baptisterii. Câțiva au fost închiși pentru botezul unor persoane sub 19 ani, în timp ce alții au fost amendați, iar proprietățile lor au fost confiscate pentru neplată. Printre pionieri se pot menționa J. Jensen, P. Helbostad, A. Milde, G. Nesse, Fr. Nilsen, M.A. Öhrn și, mai târziu, J. M. Sellevold și J. A. Öhrn. Toți aceștia sunt încă în viață și majoritatea sunt încă activi Biserici au fost organizate în Værdalen (1880), Tiste-dalen (1884), Andöen (1884), Christiania (1884), Bjarkö (1884), Vardö, cea mai nordică biserică baptistă din lume (1886) etc. În 1889 s-au format două noi asociații districtuale, una cu Tron-dhjem ca centru și cealaltă cu Bergen ca centru. De atunci, lucrarea a crescut constant. Acum există treizeci și nouă de biserici distribuite în întreaga țară și împărțite în patru asociații. Asociația Nordică (la nord de Cercul Polar) are doisprezece biserici cu 978 de membri, Asociația Tron-dhjem șapte biserici cu 660 de membri, Asociația Vestică (cu Bergen ca centru) șapte biserici cu 386 de membri, iar Asociația Sudică treisprezece biserici cu 1.598 de membri.

Biserica din Christiania este cea mai mare din Norvegia, având 458 de membri sub îndrumarea pastorală a Rev. J. A. Öhrn. Toate bisericile sunt unite într-o singură conferință, care se întrunește anual.

Nevoia de educație pastorală a fost resimțită intens timp de mulți ani. Mai mulți dintre tinerii din anii anteriori au studiat la Seminarul Teologic Bethel din Stockholm. Dar au fost grav dezavantajați de folosirea limbii suedeze după ce s-au întors în Norvegia. Din 1884 până în 1910, tinerii care intenționau să intre în slujire au studiat la Seminarul Teologic Dano-Norvegian al Universității din Chicago, dar foarte puțini dintre aceștia s-au întors în Norvegia. În 1910, Seminarul Teologic Baptist a fost înființat în Christiania, cu scriitorul ca director și Arnold T. Öhrn, B.A., ca asistent.

Numeroase au fost dificultățile cu care baptiștii au trebuit să se confrunte în Norvegia. Mulți luterani au crezut și au predicat că botezul credincioșilor este un păcat de neiertat și că baptiștii sunt condamnați pe vecie, deoarece resping în mod voit harul mântuitor al botezului copiilor. Acum, însă, această doctrină pierde teren, iar unii pastori luterani îi consideră pe baptiști frați în Hristos. Legile au dat puțină libertate dizidenților. Până în 1845, aceștia au fost supuși exilului și sunt încă împiedicați din toate părțile. Regele, Consiliul Regelui, toți profesorii din școlile publice și toți directorii școlilor superioare de stat trebuie să aparțină Bisericii de Stat. Mulți baptiști plătesc astăzi impozite pentru susținerea pastorilor luterani.

De asemenea, trebuie menționate dificultățile financiare practic toți baptiștii din Norvegia provin din clasele de mijloc și inferioare și nu au putut susține în mod adecvat lucrarea misionară. Baptiștii englezi au oferit un oarecare ajutor timp de câțiva ani, iar mai târziu Societatea Americană Baptistă de Misionare Străine a ajutat. Acest ajutor a fost foarte apreciat.

Lucrarea face progrese, iar țara se deschide din ce în ce mai mult pentru baptiști. În timp ce populația a crescut în deceniul 1900-1910 cu 64%, creșterea numărului de baptiști a fost de 294%. Poziția lor socială este mai bună, iar domnul A. Sigurdsen, un baptist din Skien, este chiar membru al Parlamentului. Doctrinele lor despre libertatea religioasă, botezul credincioșilor și apartenența la biserică regenerată câștigă rapid teren, iar perspectivele pentru viitor sunt foarte promițătoare.

Rev. Director O. J. Öie, M.A s-a născut la ferma Øie din Hardanger pe 10 ianuarie 1879 și a fost acceptat în congregația Strandebarm în 1901. A călătorit în Statele Unite și a studiat, întorcându-se în 1909.

În 1910 a devenit directorul școlii misionare nou înființate și a rămas ca atare până la moartea sa. Nimeni nu putea fi mai calificat pentru sarcina sa responsabilă, de a instrui lucrători pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Era un om extrem de precis și corect în tot ceea ce făcea și, în același timp, cea mai delicată persoană imaginabilă. Remarcile sale rapide și potrivite sunt bine cunoscute și se repetă constant printre foștii săi studenți.

Øie a deținut numeroase funcții de încredere în cadrul Societății și a fost, de asemenea, un reprezentant demn și apreciat față de lumea exterioară. De asemenea, a lăsat o amprentă indelebilă ca autor. A murit în 1943.

Pe vremea lui Øie, Școala Misiunii se afla în Tabernacol, incinta a ceea ce este acum Biserica Baptistă Oslo Sentrum.

A scris și alte lucrări

Cjz Hübmaier, Balthasar ( kssb )(link către interogarea de căutare)

are titlu

Un erou al credinței din epoca Reformei : viața și opera lui Balthasar Hübmaier: schiță istorică

atribuire

de OJ Öie

publicare

1931

Stockholm , 1921

Băleanu Gheorghe 1929–2002 din Pescari

 

Fratele Gheorghe Băleanu s-a născut la 6 decembrie 1929 în localitatea Coronini (Pescari), județul Caraș-Severin, România. Părinții săi se numeau Dumitru și Ana, erau de confesiune baptistă, iar Domnul le-a dăruit șase copii, dintre care unul a murit la vârsta de 20 de ani.

A urmat șapte clase primare și școala profesională la Bocșa, unde a ținut prima predică în Biserica Creștină Baptistă. Între anii 1951 și 1959 a urmat cursurile Seminarului Teologic Baptist din București.

Mergând la biserică de mic copil, împreună cu părinții săi, a îndrăgit lucrarea Domnului și s-a hotărât să devină un slujitor al Domnului. Astfel, la vârsta de 17 ani, a făcut legământ cu Domnul, fiind botezat. La 27 aprilie 1946, a fost botezat în localitatea Berzavia de către pastorul Ilie Dărăban.

În aprilie 1954, s-a căsătorit cu Elisaveta Fometescu, iar în toamna aceluiași an a început cursurile Seminarului Teologic din București. În perioada vacanțelor, a slujit cu Evanghelia în mai multe localități din Banat și Ardeal.

În anul 1956, a fost ordinat ca pastor al Bisericii Baptiste din Sebiș (Arad), lucrând cu Evanghelia și în satele din jur, precum Roșia, Revetiș, Crogna, Păulean și altele.

În același an, s-a născut primul copil al familiei, Rodica.

La 13 iunie 1959, a primit diploma de absolvire a Seminarului Teologic Baptist din București, an în care s-a născut și al doilea copil al familiei, Marcel. A slujit ca pastor al Bisericii din Sebiș și al bisericilor din împrejurimi din 1956 până în 1965. În acel an, s-a mutat cu familia în orașul Bocșa, din Banat, slujind cu Evanghelia în numeroase localități din jur, precum Doclin, Biniș, Berzovia, Gherteniș, Bărbosu, Valeapai, Vișag și altele.

Înflăcărați de dragostea pentru lucrarea Domnului, credincioșii baptiști din Bocșa au reconstruit locașul de închinare și, spre surprinderea autorităților comuniste, la numai un an de la demolarea primei biserici, în 1977, a avut loc inaugurarea unui nou locaș de închinare. După demolarea bisericii din Bocșa, frații din Comunitatea de Timișoara s-au unit cu toții în jurul fratelui Băleanu și l-au ales președinte al Comunității Baptiste, în ciuda faptului că Departamentul Cultelor nu a fost de acord.

În 1971, s-a mutat cu familia la Timișoara, dar a continuat să păstorească aceleași biserici, făcând naveta cu trenul. Biserica din Bocșa a devenit neîncăpătoare, așa că, împreună cu frații, a construit o biserică mai mare. Aceasta a fost demolată de autoritățile comuniste, însă frații nu s-au lăsat învinși și au construit, cu multă râvnă, o altă biserică. Lucrările au început în martie 1977, iar în octombrie a avut loc inaugurarea noului locaș de închinare, în care frații se închină și astăzi.

În această perioadă, fratele Băleanu a fost ales și președinte al Comunității de Timișoara, timp în care a redeschis, prin obținerea autorizațiilor de funcționare, bisericile care fuseseră arondate de regimul comunist.

Până în 1983, a păstorit în paralel bisericile din Bocșa, Timișoara nr. 3 și Timișoara nr. 4, iar din 1983 până în 1985 a păstorit numai cele două biserici din Timișoara.

În anul 1985, fiind constrâns de autorități, a trebuit să părăsească țara și s-a stabilit în Hollywood, Florida, SUA, unde a continuat să lucreze cu Evanghelia și a colaborat frumos cu fratele Teofil Talpeș și cu fratele Petrică Mateașu până în anul 2002, când Domnul l-a chemat acasă.

La 14 septembrie 1997, a participat la sărbătoarea organizată de Biserica Creștină Baptistă din Bocșa, care a marcat 20 de ani de la inaugurarea bisericii reconstruite după demolare.

A scris o carte intitulată „Biserica și vecina ei – Lumea”.

La 14 august 2002, în Hollywood, Florida, Statele Unite ale Americii, fratele Gheorghe Băleanu a fost chemat de Domnul în veșnicie.

Fratele Gheorghe Băleanu a lăsat în urma sa o lucrare frumoasă, prin construirea de noi locașuri de închinare, prin cărțile pe care le-a scris și prin cântările pe care, chiar și bolnav fiind, le cânta cu bucurie spre lauda Domnului.

La serviciul de înmormântare, care a avut loc în Biserica Baptistă Română HARUL din Hollywood, Florida, în ziua de 17 august, a participat un numeros public, iar Evanghelia a fost vestită cu putere de către frații păstori Ioan Sporea, Mark Hobafcovici, Mircea Husar și Florin Vancea. Fratele Petrică Mateașu a oficiat actul de înmormântare.

Corul și fanfara L-au slăvit pe Dumnezeu cu acest prilej.

Dorim ca Dumnezeu să o mângâie pe sora Elisaveta și pe ceilalți membri ai familiei.

Surse:

Cornel Haneș

Rodica Băleanu-Berinde

Arhivă

Revista Harul

De ce Domnul Isus este singurul Mijlocitor?

 

Pentru că El a suferit și a fost numit de prorocul Isaia „Omul durerilor”.Textul de bază este Isaia 53.

În vorbirea noastră de zi cu zi, rostim numele lui Dumnezeu, dar uneori îl folosim în mod nepotrivit: înjurăm, blestemăm, avem atitudini dușmănoase, criticăm și vorbim de rău. Astfel, nu luăm în seamă ceea ce ne spune Dumnezeu în Cuvântul Său și nu acordăm atenția cuvenită jertfei Domnului Isus, numit de Isaia „Omul durerilor”.

Cântăm o dată pe an Prohodul Domnului, dar nu medităm întotdeauna suficient de profund la suferințele și durerea Lui. Uneori rămânem reci și indiferenți față de lucrarea prin care Dumnezeu ne oferă mântuirea. De aceea, să privim cu atenție la ceea ce a suferit Domnul Isus, la ceea ce a făcut pentru noi și la rezultatele suferinței Sale.

I. Cum a fost privit „Omul durerilor”? (Isaia 53:2–4, 7)

1.     A fost ca o odraslă slabă (v. 2).

Cum Îl privesc eu astăzi?

2.     Nu avea frumusețe care să ne atragă (v. 2).

Văd eu frumusețea Lui lăuntrică și slava Sa?

3.     Nu avea o înfățișare care să ne atragă (v. 2).

Mă atrag dragostea Lui și gingășia cu care mă cheamă?

4.     A fost disprețuit (v. 3).

Îl disprețuiesc pe Cel care vede în mine o mare valoare?

5.     A fost „Om al durerilor” (v. 3).

Înțeleg durerea Lui și sunt mișcat în adâncul sufletului?

6.     A fost obișnuit cu suferința (v. 3).

Am luat seama la felul în care a îndurat suferința?

7.     Nu a fost băgat în seamă (v. 3).

L-am trecut cu vederea sau Îl voi iubi cunoscând ceea ce a făcut pentru mine?

8.     A fost socotit pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit (v. 4).

Înțeleg acum că a suferit pentru noi?

9.     A fost chinuit și asuprit (v. 7).

Mă sensibilizează suferința pe care a îndurat-o?

II. Ce a făcut și cum S-a comportat „Omul durerilor”? (Isaia 53:4–12)

10.  A purtat suferințele noastre (v. 4).

A purtat și suferința mea. Îi sunt recunoscător?

11.  A luat asupra Lui durerile noastre (v. 4).

I-am încredințat Lui durerile mele?

12.  A fost străpuns pentru păcatele noastre (v. 5).

Mă umple de recunoștință jertfa Lui?

13.  A fost zdrobit pentru fărădelegile noastre (v. 5).

Mă sensibilizează acest adevăr în suflet și în conștiință?

14.  Nu Și-a deschis gura când a fost chinuit și asuprit (v. 7).

Noi protestăm când ni se face o nedreptate; observ diferența dintre reacția mea și răbdarea Lui?

15.  A fost ca o oaie mută înaintea celor care o tund (v. 7).

Ce învăț din tăcerea și răbdarea Lui?

16.  Nu a făcut nicio nelegiuire (v. 9).

El a fost fără păcat și a purtat păcatele noastre. Îi arăt respectul cuvenit?

17.  În gura Lui nu s-a găsit vicleșug (v. 9).

Pot învăța de la El sinceritatea și curăția?

18.  A purtat povara nelegiuirilor noastre (v. 11).

Sunt recunoscător pentru ceea ce nimeni altcineva nu putea face pentru mine?

19.  S-a dat pe Sine la moarte (v. 12).

S-a dat pe Sine pentru ca noi să avem viață. Apreciez acest dar?

20.  A purtat păcatele multora (v. 12).

Îi încredințez Lui păcatele mele?

21.  S-a rugat pentru cei vinovați (v. 12).

Recunosc marea Lui iubire față de cei păcătoși?

III. Care sunt rezultatele suferinței „Omului durerilor”? (Isaia 53:5, 10–12)

22.  Pedeapsa Lui ne-a adus pacea (v. 5).

Am primit pacea pe care o oferă Dumnezeu prin Domnul Isus?

23.  Va vedea o sămânță de urmași (v. 10).

Fac și eu parte din poporul răscumpărat al Lui?

24.  Planul Domnului va propăși în mâinile Lui (v. 10).

Mă încred în lucrarea Lui biruitoare?

25.  Va vedea rodul muncii și al suferințelor Sale și Se va înviora (v. 11).

Mă regăsesc și eu în mulțimea celor răscumpărați?

26.  Îi va îndreptăți pe mulți (v. 11).

Am primit îndreptățirea pe care o oferă Dumnezeu?

27.  Va primi partea Sa între cei mari (v. 12).

Îmi găsesc locul între cei care Îi aparțin?

28.  Va împărți prada cu cei puternici (v. 12).

Sunt gata să mă încred în biruința Lui?

IV. Care era situația omului? (Isaia 53:1, 6, 8)

29.  Rătăceam ca niște oi (v. 6).

Cunoscând Adevărul, sunt gata să-L urmez?

30.  Ne vedeam fiecare de drumul și de interesele noastre (v. 6).

Sunt gata să părăsesc calea mea și să urmez calea Lui?

31.  Omul nu a crezut vestea și planul lui Dumnezeu pentru mântuire (v. 1, 8).

Voi primi prin credință planul de mântuire al lui Dumnezeu?

32.  S-a crezut că El a fost șters de pe pământ (v. 8).

Acum avem Cuvântul lui Dumnezeu și putem înțelege ce a făcut El pentru noi. Voi primi planul Său?

În legătură cu batjocorirea Domnului Isus la răstignire, vezi Matei 27:39–44. Trecătorii, conducătorii religioși și tâlharii răstigniți împreună cu El L-au batjocorit și I-au cerut să Se coboare de pe cruce.

V. Lucrarea «Omului durerilor» face parte din planul lui Dumnezeu (Isaia 53:6, 8–12)

33.  Domnul a făcut acest plan (v. 6).

Dumnezeu a făcut cunoscut planul Său pentru omul rătăcit. Îi recunosc înțelepciunea și dreptatea?

34.  Domnul a îngăduit ca El să fie apăsat (v. 8).

Prin suferința Fiului Său, Dumnezeu ne cheamă la eliberare. Voi primi această chemare?

35.  Domnul L-a lovit pentru nelegiuirile poporului Său (v. 8).

Prin jertfa Lui, Dumnezeu ne oferă viața. Voi primi darul Său?

36.  I-a rânduit mormântul între cei răi și cu cel bogat, la moartea Lui (v. 9).

Ce înțeleg din împlinirea planului lui Dumnezeu prin moartea și îngroparea Domnului Isus?

37.  Domnul L-a zdrobit prin suferință (v. 10).

Suferința Lui face parte din planul prin care Dumnezeu oferă mântuire. Am inima deschisă față de acest adevăr?

38.  A fost pus în numărul celor fărădelege (v. 12).

El a luat asupra Sa păcatele noastre, pentru ca noi să putem fi răscumpărați. Mă încred pe deplin în planul lui Dumnezeu?

Concluzie

Domnul Isus este singurul Mijlocitor deoarece, prin suferința și jertfa Sa, a purtat păcatele noastre și a deschis calea împăcării cu Dumnezeu. Isaia 53 ne cheamă să nu rămânem indiferenți, ci să recunoaștem ceea ce a făcut El pentru noi, să ne încredem în planul lui Dumnezeu și să răspundem cu credință, recunoștință și ascultare.

Pentru tema mijlocirii, 1 Timotei 2:5: «Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos».