miercuri, 21 octombrie 2026

Formarea baptiștilor în Rusia - de Rev. C. T. Byford

 


Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915. (J. H. Rushbrooke (ed.), Mișcarea baptistă pe continentul Europei: O contribuție la istoria modernă (Londra: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915.)

 

Mișcarea din Rusia

1.     În rândul popoarelor neslave.

2.     În rândul rușilor autohtoni

Cel mai remarcabil progres al mișcării baptiste moderne a avut loc în Imperiul Rus. În mai puțin de șaizeci de ani, biserici au fost înființate din Provinciile Baltice din vest până la Marea Japoniei în extremul Orient, de la Archangel în nord până la țărmurile Mării Caspice în sud. Deși numărul membrilor este cel mai mare în rândul rușilor propriu-ziși, există și biserici printre finlandezi, letoni, estonieni, polonezi, basarabeni, sibiri, cazaci și georgieni, oriunde aceste rase predomină, în timp ce germanii rezidenți în Rusia includ aproximativ 17.000 de baptiști în comunitățile lor.

Creșterea fenomenală a mișcării poate fi atribuită în mare măsură la trei factori:

I. În anul 1789, un număr mare de menoniți au fugit din Prusia din cauza unei încercări a guvernului prusac de a le impune serviciul militar, contrar principiilor lor religioase; și sub Ecaterina a II-a, aceștia s-au stabilit în sud-estul Rusiei, unde au fondat comunități agricole înfloritoare și au trăit în relativ confort și pace, guvernul rus respectându-le scrupulele și acordându-le o mare măsură de libertate religioasă și politică. În prezent, aceste comunități menonite sunt stabilite în aproximativ 160 de colonii și sunt formate din aproximativ 50.000 de familii.

2. După Războiul Crimeii a avut loc emanciparea mult promisă a iobagilor. Țăranul rus nu mai era practic proprietatea proprietarului de pământ, ci a devenit un om liber din punct de vedere economic, cultivându-și propriul pământ pe bază comunală. Deținerea proprietăților a dus la formarea mirului, sau a consiliului sătesc, unde se discutau toate problemele legate de viața socială și economică a comunității, și se trecea foarte puțin de la discuțiile despre chestiuni politice la îndatoririle religioase.

Abolirea iobăgiei s-a sincronizat cu o renaștere religioasă în rândul comunităților menonite și cu propagarea noilor doctrine evanghelice, rezultatul fiind că întâlnirea mirului satului a devenit frecvent un serviciu de predicare informal.

3. În timp ce renașterea religioasă era la apogeu, iar țăranii se întâlneau în consiliile sătești și începeau să-și realizeze noua independență acordată, Societatea Biblică Britanică și Străină a primit permisiunea de a difuza scripturile în tot Imperiul. Țăranul rus a primit cu ușurință și aproape cu lăcomie Cuvântul de la mâinile colportorilor și chiar clerul Bisericii Ortodoxe au favorizat răspândirea Sfintei Scripturi.

Astfel, terenul a fost pregătit în mod triplu pentru o proclamare și acceptare largă a doctrinei baptiste. În plus, trebuie să se țină întotdeauna cont de natura esențial religioasă a popoarelor ruse. Religia, spre deosebire de evlavia vitală, a fost întotdeauna o pasiune pentru ele.

Mișcarea din Rusia se împarte în două secțiuni rasiale distincte:

1. Printre popoarele neslave, ale căror biserici sunt cuprinse în Uniunea Baptistă Ruso-Germană; și

2. Printre slavi, federați în două uniuni:

(a) Uniunea Baptistă Națională Rusă.

(b) Creștinii-Baptiști Evanghelici Naționali Ruși.

1. Printre popoarele neslave

Prima biserică baptistă printre non-slavii din Rusia a fost formată în Windau în 1860, nucleul comunității fiind format din câțiva artizani care fuseseră influențați în timp ce lucrau în Memel (Prusia Orientală). În decurs de câteva luni, mai mulți letoni au fost convertiți și botezați, iar mișcarea a început să se răspândească; zece ani mai târziu, fuseseră înființate șaisprezece biserici. Ajutorul a fost oferit din belșug acestui efort de pionierat de către germani Uniunea Baptistă, iar J. G. Oncken a făcut vizite noilor cauze.

Începuturile lucrării în Polonia rusă și primul botez (28 noiembrie 1858) au fost deja descrise într-un capitol anterior al acestei cărți. Principalul convertit botezat cu această ocazie a fost Gottfried Alf, care a devenit un predicator foarte energic. Cea mai veche biserică (la Adamow) a fost formată în 1861. Timp de câțiva ani, a avut loc persecuție sub diverse forme, dar spiritul baptiștilor nu a fost zdruncinat. Înainte de 1867, Alf îndurase zece perioade de închisoare. Din acel an, însă, opoziția s-a potolit, în conformitate cu tendința generală a administrației ruse de a tolera mișcările „sectare” atâta timp cât acestea nu afectează direct comunitățile ortodoxe ruse. Gottfried Alf a murit așa cum trăise ca un predicator zelos și credincios al Evangheliei - pe 18 decembrie 1898, la vârsta de șaizeci și șapte de ani. Aschendorff, tovarășul său în multe necazuri și încercări, este încă în lucrare în Polonia, slujind unei biserici de aproape trei sute de membri.

Între timp, la Sankt Petersburg (Petrograd), avea loc o evoluție neașteptată. J. G. Oncken a vizitat capitala în 1863 pentru a mijloci pe lângă țar în numele fraților din Provinciile Baltice și Polonia, iar mai multe persoane au intrat sub influența sa și și-au exprimat dorința de a fi botezate pe baza mărturisirii de credință. În timpul șederii sale de cinci săptămâni în oraș, Oncken a făcut cunoștință deplină cu candidații, iar pe 3 decembrie, între miezul nopții și ora 1 dimineața.

El a administrat rânduiala. Din câte se poate urmări istoria baptistă în Rusia, aceasta a fost prima administrare a rânduielii botezului credincioșilor în capitală.

S-au menționat deja comunitățile menonite din sud. Succesul lucrării printre coloniștii germani din Lituania și Polonia a determinat un grup de baptiști germani să-i viziteze pe germanii de pe malurile Niprului și Donului. A apărut o renaștere a religiei, care s-a răspândit rapid în toate comunitățile menonite. În câteva luni, 150 de convertiți au fost botezați în Alt Danzig. Zelul misionar al lui J. G. Oncken l-a determinat să viziteze Rusia de Sud în 1869 și nu numai că i-a încurajat pe convertiți, dar i-a și sfătuit în chestiuni de organizare a bisericii și i-a botezat pe noii convertiți după mărturisirea credinței. Mișcarea s-a răspândit cu o rapiditate fulgerătoare și, în cele din urmă, slavii aflați în contact cu menoniții au început să fie interesați.

Odată cu convertirea și botezul membrilor Sfintei Biserici Ortodoxe, a început o perioadă de persecuție. Guvernul rus a încercat să limiteze "noua religie" la coloniștii germani. Au fost promulgate edicte care amenințează cu consecințe grave oricine i-ar atrage pe ortodocși de la credința lor. Predicatorii au fost limitați la propriile parohii, dar totul fără succes. A urmat apoi exilul primului grup de baptiști ruso-germani din Rusia prin porturile de la Marea Neagră. Aceștia au găsit refugiu în România, unde au fondat comunitatea baptistă din Tulcea. Mai târziu, alții au fugit în Bulgaria și s-au stabilit în porturile Varna și Burghas; în timp ce Jacob Klundt, exilat din Alt Danzig, a fondat biserici în Salonic, Podgorița și Lompalanka. 21 septembrie 1879 poate fi considerată o zi memorabilă în istoria baptiștilor germani din Rusia, deoarece la acea dată a fost publicat un decret imperial care permitea și proteja libertatea lor de cult conform conștiinței lor și valida căsătoriile celebrate de pastorii baptiști între membrii propriilor biserici. Această măsură de libertate s-a datorat în mare parte contelui Sievers, pe atunci ministru de interne, care, într-un interviu cu J. G. Oncken, a declarat că este în favoarea libertății religioase, dar că în niciun caz nu ar fi de acord ca toate sectele să fie permise în Rusia sau ca vreuneia să i se permită să facă convertiți din Sfânta Biserică Ortodoxă.

În noiembrie 1879, baptiștii germani din Petrograd și-au revendicat libertatea în baza noii legi. Aceasta, după respectarea multor formalități, a fost acordată. Pe 23 a aceleiași luni, domnul Cargill, care mai târziu a fondat o biserică la Rustchuk, Bulgaria, în timpul exilului său din Rusia, a depus jurământul de credință față de țar și, în loc să sărute crucifixul, i s-a permis să-și pună mâna pe Biblia de la amvonul bisericii nou recunoscute. Jurământul său de credință a inclus, de asemenea, o promisiune solemnă că „va predica și învăța doctrina pură a baptiștilor și nimic altceva și că va fi atent la toate ereziile dacă acestea ar apărea printre baptiști” și că va anunța autoritățile dacă ar apărea astfel de erezii. De asemenea, a trebuit să promită să se străduiască să trăiască întotdeauna o viață dreaptă, pură și fără prihană.

La scurt timp după acceptarea proclamației, la Petrograd s-au luat măsuri pentru baptiștii suedezi, letoni și estoni, pe lângă cei de naționalitate germană.

Din Riga și Libau, mișcarea s-a răspândit în Estonia, prima biserică din această din urmă țară fiind formată în Reval în anul 1894. Majoritatea estonienilor erau luterani, iar primii pionieri au suferit mult, nu din cauza funcționarilor guvernamentali, ci din cauza clerului luteran. Baronul Uxküll, ale cărui moșii se află în districtul Kegel, a fost fondatorul lucrării printre estonieni, spre deosebire de germani, care aveau biserici în Reval și Hapfal. Estonienii sunt extrem de săraci și, deși s-au făcut multe printre ei și s-au înființat aproximativ 24 de biserici, cu aproximativ 3000 de membri, mai sunt multe de făcut imediat ce se poate asigura o slujire complet echipată și susținută.

Odată cu deschiderea Căii Ferate Transsiberiene și dezvoltarea rapidă a dominionilor asiatice ale țarului, mulți dintre frații din Rusia de Sud s-au mutat în "Orientul Auriu". Prima biserică a fost formată la Hoffnungsthal, la est de Lacul Baikal, în 1907, iar treptat alte biserici au fost înființate în toate orașele mari situate de-a lungul traseului liniei transcontinentale. Biserica din Alexandernevsky, fondată în 1910, a ajuns deja la 566 de membri.

Pe lângă aceste curente principale ale creștinismului baptist în Rusia, pe lângă munca lor în rândul non-slavilor, există biserici, în principal în Caucaz, de alte rase. În Tiflis și Baku există biserici baptiste armene și georgiene, în timp ce în Vladikavkas una dintre biserici este compusă din membri tătari.

Mișcarea din Finlanda și lucrarea suedeză din Petrograd și Estonia au fost descrise în anexa la capitolul precedent.

2. Printre slavi.

Din punct de vedere istoric, mișcarea printre slavii din Rusia poate fi urmărită până la două surse distincte, prima germană, a doua britanică; prima în principal printre țăranii din sud, a doua printre nobilii din nord; și timp de mai bine de 20 de ani, cele două mișcări au progresat independent una de cealaltă.

Prima sursă este reprezentată de renașterea din coloniile menonite din sud. Deși această mișcare a fost în esență de origine și caracter german, totuși asocierea dintre ruși și germani a fost atât de strânsă încât, odată cu entuziasmul misionar al noilor convertiți, aceștia din urmă au început să facă prozelitism printre vecinii lor ruși

Primii țărani convertiți de la ortodoxie au fost Rjaboschapka, un fierar angajat de baptistul german Kalweit; Ratushny, care ani de zile se angajase ca muncitor la recoltă pentru un german devotat din districtul Odesa din Herson; și Lassotsky, din provincia Kiev. Deși la acea vreme nu se cunoșteau unul altuia, toți erau călăuziți la noua credință prin influența evlavioasă a stăpânilor lor și abia după câțiva ani, acești trei pionieri s-au întâlnit și s-au bucurat împreună de credința lor comună. Michail Ratushny a fost convertit în jurul anului 1860 și, după recoltă, s-a întors în satul său, Bessoka, și a început să-i întrebe pe țărani despre cunoștințele lor despre „noua cale”. Problema a fost adusă în fața mirului satului și de acolo înaintată preotului satului. Ratushny a învățat să citească pentru a putea citi singur scripturile, iar în timpul iernii lungi, bărbați și femei s-au întâlnit în casa lui, învățând să citească, explicând povestea Evangheliei și, în acest proces, renunțând la icoane și ceremonii exterioare și găsind în studiile lor un nou impuls și o nouă afecțiune. Unii dintre săteni au fost botezați de Abraham Unger, un pastor baptist german, și imediat noii membri ai bisericii au început să urmeze precedentul Noului Testament, mergând doi câte doi în sate, predicând Cuvântul Mișcarea s-a răspândit treptat spre nord, până când și-a găsit fortăreața în provinciile Tambov și Saratov.

Atât femeile, cât și bărbații au luat parte la cruciada evanghelistică. Predica femeilor a fost de o putere remarcabilă. Exemplul lor a fost la fel de elocvent ca și discursul lor. Bărbații erau dornici să ducă "vestea bună". Se înțelegea clar că fiecare convertit trebuie să fie un evanghelist și, de îndată ce recolta era adunată, țăranii porneau în cupluri, vizitând satele din district și chiar mai departe, pentru a predica.

Printre primii convertiți s-au numărat Stephanoff și Ivanoff. În timpul unui turneu de predicare, au întâlnit în casa unui fermier un negustor din Tiflis și funcționarul său. Negustorul, pe nume Veronia, era ortodox, funcționarul său, Pavloff, era molokan. Cei doi au fost convertiți și botezați, iar la întoarcerea acasă a început mișcarea în Caucaz. În mai puțin de cinci ani, au fost vizitate 148 de sate, iar în fiecare dintre ele s-au făcut convertiți, au urmat botezuri, iar mișcarea a câștigat o puternică influență asupra țărănimii.

Rapiditatea creșterii sale a dus la probleme. Încă din primele zile au existat cazuri izolate de persecuție; bărbați și femei au fost tratați cu cruzime și, ocazional, închiși. Pe 5 iulie 1867, șapte frați, inclusiv pionierul Ratușnîi, au fost închiși la Odessa, dar au fost eliberați la scurt timp după aceea, la intervenția țarului. Clerul ortodox a început să fulmine împotriva noii erezii. Rjaboschapka a fost arestat în timp ce conducea o întâlnire lângă Odessa, iar el și membrii congregației sale au fost dezbrăcați și biciuiți.

Lunga și respingătoarea serie de persecuții, în loc să înăbușe mișcarea, a dus la creșterea acesteia și, în cele din urmă, în 1881, s-a recurs la exilul baptiștilor. În anul următor, peste 4000 de familii baptiste au fost trimise în Siberia și Transcaucazia din provinciile Tambov și Herson. În 1882, administrația centrală le-a dat șefilor poliției locale dreptul de a condamna din proprie inițiativă și autoritate orice țăran care, în ciuda avertismentelor, au continuat să participe la întâlnirile baptiștilor și să aplice amenzi de aproape orice valoare. Doi ani mai târziu, văzând că măsurile anterioare s-au dovedit inutile ca factor de descurajare a propagandei, s-a făcut un pas suplimentar. Liderii au fost condamnați la ani de închisoare în compania unor criminali de rând, exilați în Siberia și Caucaz și alungați dincolo de granițe. Dar nici măcar astfel de metode de represiune nu au avut efect. În locurile în care acești oameni au fost închiși sau în care au fost exilați, alții au fost convertiți și botezați, iar biserici s-au format. Oriunde liderii au fost închiși și exilați, au apărut lideri noi. Mii de oameni au fost exilați în coloniile penale din Est, dar mii au rămas credincioși în sate. În 1888, Guvernul a conceput măsuri mai severe, nu numai împotriva liderilor, ci și împotriva membrilor în general.

Michail Ratushny a fost trimis în Siberia; Stephan Lassotsky în Transcaucazia; Ivan Rjaboschapka în Erivan, lângă Muntele Ararat; Pavlov în Orenburg; Ivanoff în teritoriile transcaspice; Elias Sukhach a fost condamnat la doi ani în batalioanele penale și exil perpetuu în cea mai îndepărtată parte a Siberiei.

În ciuda persecuțiilor riguroase, mișcarea a luat amploare, iar în august 1891, Pobiedonostseff, procurorul Sfântului Sinod, a convocat la Moscova o conferință a demnitarilor ecleziastici din cele 41 de episcopate rusești pentru a lua în considerare măsurile de suprimare a ereziei baptiste. Au fost prezentate statistici care arătau că 28 dintre dieceze erau grav afectate infectați", și că virulența infecției depășea puterea clerului local de a o expulza.

Următoarele sunt câteva dintre rezoluțiile și articolele convenite la ședința Sinodului:

"Creșterea rapidă a acestei secte reprezintă un pericol serios pentru stat. Tuturor sectanților li se interzice să-și părăsească satele (aceasta pentru a preveni propaganda predicatorilor țărani). Toți cei care încalcă credința vor fi judecați nu de un juriu într-o instanță civilă, ci de judecători ecleziastici special numiți. Toate pașapoartele vor fi marcate, astfel încât deținătorilor acestora să li se poată refuza angajarea, cazarea sau divertismentul; iar rezidența în Rusia le va fi imposibilă. Niciun sectant nu va fi calificat legal să închirieze, să cumpere sau să dețină proprietăți imobiliare. Toți copiii sectanților vor fi luați de sub controlul părinților și educați în credința ortodoxă.

-"ARTICOLUL 187. - Infracțiune: Părăsirea Sfintei Biserici Ortodoxe pentru o altă comunitate religioasă.

"Pedeapsă: Pierderea drepturilor civile și personale; în cazuri mai ușoare, optsprezece luni într-un reformator

"ARTICOLUL 189.- Infracțiune: Predicarea sau scrierea de lucrări religioase pentru a perverti pe alții.

"Pedeapsă Prima infracțiune, pierderea anumitor drepturi personale și închisoare de la opt la șaisprezece luni; a doua infracțiune, închisoare într-o fortăreață de la treizeci și două la patruzeci și opt de luni; a treia infracțiune, exil.

"ARTICOLUL 196.-Infracțiune: Răspândirea opiniilor ereticilor sau sprijinirea acestora.

"Pedeapsă: Exil în Siberia sau în altă parte îndepărtată a Imperiului."

Aceste rezoluții și articole nu au fost menite să rămână literă moartă. Persecuția a devenit mai violentă în toată Rusia europeană. Ivan Kostromin a fost trimis în Caucaz, soția sa în Siberia, iar cei opt copii ai săi au fost plasați în mănăstiri și mănăstiri de maici. Andreas Erstratenko și unsprezece familii din satul său au fost exilați, Andreas fiind condamnat la doi ani într-o fortăreață, pierderea tuturor drepturilor civile și exil perpetuu în Siberia. În ziua arestării sale, a fost martor la biciuirea propriei mame și, două zile mai târziu, a aflat că suferințele ei s-au soldat cu moartea.

Persecuțiile au durat timp de paisprezece ani, dar odată cu căderea lui Pobiedonostseff de la putere, severitatea măsurilor a fost relaxată, iar în 1905 li s-a acordat o măsură de libertate "sectanților".

În timp ce țăranii din sud primeau și proclamau cu bucurie Evanghelia, cealaltă mișcare era în desfășurare printre nobilii din nord. Povestea datează din vremurile agitate ale Războiului Crimeii. În timpul conflictului de pe Titanic, un tânăr ofițer de artilerie englez a fost convertit. Circumstanțele convertirii sale în afara orașului Sebastopol l-au determinat să se roage într-un mod foarte special pentru Rusia și poporul rus. Douăzeci de ani mai târziu, câteva tinere prințese ruse călătoreau în Elveția și au fost convinse să participe la întâlnirile evanghelice ținute de M. Monod, M. de Pressensé și ofițerul englez, Lord Radstock.

Doamnele ruse au fost profund mișcate și i-au cerut englezului să viziteze Petrogradul și conduc slujbe similare în capitală. Rugăciunile de douăzeci de ani au fost astfel ascultate, iar Lordul Radstock a găsit calea deschisă pentru el. Timp de trei ierni consecutive (1874-1877) a condus slujbe religioase în capitala de nord.

La început, întâlnirile au avut loc în Biserica Americană, dar ulterior i-au fost deschise saloanele reședințelor aristocratice. Palatul Prințesei Lieven a devenit în cele din urmă sediul mișcării. Slujbele au fost de cel mai simplu caracter - lecturi biblice și rugăciune - dar au produs rezultate remarcabile. Liderii celor mai exclusiviste secțiuni ale societății ruse au venit la întâlniri.

Colonelul Paschkoff, contele Brobinsky și contele Korff, printre alții, au fost convertiți, iar întâlnirile au avut loc în casele lor

Prinți și țărani, ofițeri ai armatei și marinei, funcționari civili și studenți universitari, chiar și călugări și preoți, au umplut întâlnirile. Societatea a fost profund mișcată. Când noii convertiți au mers la moșiile lor de la țară vara, au început să predice țăranilor lor. Contele Brobinsky a avut o experiență unică. Plin de zel, și-a chemat țăranii pentru a le spune vestea bună și, spre surprinderea sa, a descoperit că în aceeași iarnă Simon Stephanoff și Ivanovitch Ivanoff vizitaseră satul, iar muncitorii de la fermă primiseră cu bucurie aceeași Evanghelie. Astfel, mișcările din nord și sud s-au întâlnit și s-au unit.

În 1880, colonelul Paschkoff a invitat câțiva dintre liderii sudici să se întâlnească cu el și cu membrii săi din nord prieteni din Petrograd. Poliția, însă, a auzit de adunarea propusă și, deși până atunci nu se încercase nimic împotriva credincioșilor din capitală, delegații au fost arestați la sosire și trimiși înapoi acasă. Astfel, prima conferință propusă s-a dovedit a fi un eșec. În ochii autorităților, o astfel de întâlnire a nobililor și țăranilor era prea periculoasă pentru a fi permisă. Colonelul Paschkoff, un om bogat, a întreprins activități filantropice în oraș și a îngrijit oameni de toate felurile și condițiile în spiritul lui Hristos.

Influența liderilor a avansat constant, până când, în cele din urmă, Pobiedonostseff a sesizat în aceasta un pericol grav pentru structura statului și a decis să-l zdrobească. Colonelul Paschkoff a fost exilat în Siberia, dar o influență puternică a Curții a modificat sentința și a asigurat în schimb exilul său în Europa de Vest. A găsit o sferă pentru predicarea Evangheliei sale la Paris și, ulterior, a întreprins o călătorie de caravană în Austria, predicând Evanghelia. Oriunde a mers, s-a dovedit a fi un evanghelist eficient. A murit în exil la Paris în 1902.

Contele Brobinsky a fost trimis în Siberia și privat de toate drepturile civile; dar după doi ani i s-a permis să se întoarcă acasă pentru a-și rezolva treburile și, în cele din urmă, a fost exilat în Occident. A lucrat în Elveția și, ulterior, a fost timp de câțiva ani un lider proeminent în Misiunea McAll din capitala Franței.

La început, sectarii erau numiți radstockiți, apoi paschkoviști și, mai târziu, baptiști creștini evanghelici naționali ruși. În prezent, Ivan Prohanoff, fost student la Colegiul Baptist Bristol, este președintele Uniunii și are sediul central în capitală.

Slujbele se țin încă în casa Prințesei Lieven din Petrograd, iar unii dintre primii pionieri sunt încă activi în predicarea Evangheliei, în ciuda tuturor obstacolelor.

Politica guvernului rus de a suprima mișcarea baptistă prin exilarea liderilor a dus la probleme cu totul diferite de așteptările birocraților. Nu numai că bisericile au fost unite în fața unei amenințări comune, dar exilați au rămas loiali credinței lor. Cei care au fost trimiși în coloniile penale au găsit printre ceilalți condamnați un sol roditor în care să semene sămânța bună. Dostoievski, în "Casa Morților", descrie un incident care i-a atras atenția: un baptist exilat care învață cu răbdare un tătar bașkirian să citească povestea Evangheliei și îi dezvăluie tovarășului său dragostea susținătoare a lui Dumnezeu în Isus Hristos. Acest incident ar putea fi multiplicat de o sută de ori.

În coloniile libere, baptiștii și-au continuat propaganda și au fost înființate biserici. Andreas Erstratenko, în provincia Omsk, are o biserică cu 6200 de membri răspândiți în tot districtul. În Harbin, Blagovestchenk, Vladivostock, Irkutsk, pe tot întinsul Siberian, acești oameni au înființat comunități de credincioși.

De altfel, politica de exil a fost roditoare în Kașgaria, în noi oportunități misionare în Buhara și spre frontiera afgană, există biserici fondate de misionari care au ajuns pe câmpurile lor de slujire în lanțuri, împinși mai departe de cnutul gărzii cazacilor

Activitatea baptiștilor ruși nu s-a limitat la predicarea în satele și orașele Imperiului. Experiența unică prin care au trecut i-a condus în slujirea creștină pe mai multe căi. Prima lor grijă a fost pentru membrii lor în vârstă, iar sub aripa Uniunii Naționale Baptiste au fost construite și întreținute corespunzător aziluri de bătrâni în Balașov și în alte orașe din centrul Rusiei. S-a folosit gratuit tipografia și s-a distribuit un flux constant de periodice, broșuri și alte publicații în cantități mari. William Fetler este redactorul revistei Guest, o evidență lunară a muncii și slujirii în legătură cu biserica sa din Petrograd. Ivan Prokhanoff este redactorul revistei Christian, condusă pe modelul cunoscutului săptămânal publicat în Anglia, Morning Star, în care problemele politice, sociale, etice și științifice ale zilei sunt tratate din punctul de vedere evanghelic gratuit, și o publicație lunară pentru tineri, numită Young Vineyard.

De asemenea, s-au făcut încercări de a se asigura educația tinerilor pentru slujire. Mulți dintre ei, în special cei non-slavi, au fost instruiți la Hamburg, iar Uniunea Ruso-Germană a fondat un seminar la Lodz; dar după doi ani de existență, școala din Lodz a fost închisă prin ordin al guvernului. Profesorii și elevii au fost înlăturați la Riga și s-au întâlnit în sala de clasă a uneia dintre bisericile de acolo, dar această încercare a fost, de asemenea, înăbușită de autorități.

Ivan Prokhanoff a adunat în casa sa optsprezece tineri și le-a oferit un curs sistematic de instruire biblică. În 1913, a obținut permisiunea de a închiria o clădire și de a înființa o școală recunoscută la Petrograd. Deținând o catedră la Universitatea din Riga, i s-au acordat facilități speciale, iar inițiativa este pe bună dreptate pentru a forma un nucleu pentru un proiect mai amplu.

Deși școlile duminicale ca atare sunt interzise de autorități, munca în rândul copiilor nu a fost neglijată, iar în Petrograd există patru școli elementare pentru copiii baptiști, în timp ce în bisericile mai mari din întreaga țară și chiar din Siberia și Caucaz, s-au luat măsuri pentru ca aceștia să primească o educație elementară care altfel le-ar fi refuzată.

În 1910 s-a încercat introducerea unei mișcări similare Societăților Creștine de Efort în alte țări, dar permisiunea a fost refuzată de Guvern, iar acolo unde astfel de societăți ale tinerilor au fost înființate fără autorizația Ministrului de Interne, inovatorii au fost arestați și închiși.

 

S-au făcut progrese către libertatea religioasă; politica exilului a fost abandonată; închisoarea este acum aplicată doar pentru încălcarea legii "fundamentale" a Imperiului - conform căreia "este o infracțiune împotriva statului ca oricine să convingă pe altcineva să părăsească Biserica Ortodoxă". Până când această lege este abrogată sau suspendată, frații din Rusia trebuie în mod necesar să sufere, deoarece propaganda misionară este pentru ei o necesitate vitală.

Statisticile fiabile sunt extrem de dificil de obținut; dar o estimare conservatoare plasează cifrele la: Uniunea Națională Baptistă Rusă, 97000; Uniunea Ruso-Germană, 36527; Baptiștii Creștini Evanghelici Ruși, 8472; sau un total general, excluzând Finlanda, de aproximativ 142000 de credincioși botezați.

 

ANEXĂ LA CAPITOLUL V

MIȘCAREA ÎN RÂNDUL SLAVILOR NON-RUȘI ȘI ÎN RÂNDUL RASELOR BALCANICE ÎN GENERAL

1. Boemia și Moravia

 

Boemia, "leagănul Reformei", țara lui Huss și Ieronim, se află astăzi sub călcâiul papalității. Spiritul de intoleranță preoțească este mai larg răspândit ca întotdeauna, iar oricine predică contrar decretelor Vaticanului trebuie să se aștepte la persecuție. Biserica Reformată (Prezbiteriană) din Boemia a făcut un serviciu excelent în trezirea simpatiilor protestante latente ale cehilor, iar din rândurile ei a provenit primul baptist din timpurile moderne.

S-a menționat deja în anexa la capitolul al doilea al acestei cărți că un pastor baptist german din Silezia depusese unele eforturi pentru a continua propaganda baptistă în Boemia. Temelia unei lucrări permanente a fost însă pusă de Henry Novotny. Acest om, care până la vârsta sa douăzeci de ani, fusese un romano-catolic devotat, a fost convertit în Misiunea Prezbiteriană din Praga și a plecat la Basel pentru a se pregăti pentru slujire. După terminarea studiilor, a călătorit la Edinburgh, a studiat la Colegiul Bisericii Libere și s-a întors în patria sa ca pastor hirotonit. Treptat, adevărul botezului credincioșilor i-a fost revelat, iar în 1885 a călătorit la Lodz, în Polonia, și acolo a fost botezat de Rev. Charles Ondra. Întorcându-se la Praga, bazându-se doar pe Dumnezeu pentru sprijin, a început să predice. Bărbați și femei au fost convertiți, s-a format o biserică și acum, după mai puțin de treizeci de ani de muncă, există peste treizeci de orașe și sate în care este proclamată doctrina baptistă.

Lucrarea a fost continuată în mijlocul unei opoziții neobosite atât din partea Guvernului, cât și a preoților. Școlile duminicale, cu excepția copiilor „ereticilor” declarați, sunt interzise; vânzarea liberă a Bibliei este mai mult sau mai puțin rigid interzisă; frecvent colportorii sunt închiși sub diverse pretexte; distribuirea de pliante înseamnă încălcarea legii. Botezurile sunt ilegale și, în ultimii ani, în timp ce prietenii au ținut o slujbă de botez într-un loc retras, gloanțele puștilor jandarmilor le-au fluierat pe lângă urechi.

 

În ciuda numeroaselor dezavantaje, mișcarea a avut un succes remarcabil. Pe lângă întâlnirea centrală din Praga, există 12 stații de predicare în zonele rurale, cu o medie de 1500 de întâlniri pe an, în timp ce anul trecut aproximativ s-au vândut 1.000 de Biblii și s-au distribuit mii de tractate.

Henry Novotny a încetat din viață în ianuarie 1912, după o boală lungă și dureroasă; însă misiunea sa a fost preluată de fiul său, Joseph. Botezat în 1897, la vârsta de doar unsprezece ani, Joseph Novotny a urmat, la optsprezece ani, cursurile Colegiului Baptist din Hamburg timp de doi ani; ulterior a studiat la Colegiul Baptist Midland din Nottingham, finalizându-și în cele din urmă studiile la universitățile din Praga, Viena și Geneva. După moartea tatălui său, el a devenit conducătorul lucrării din Boemia, predicând într-o sală închiriată din Praga, vizitând comunitățile din zonele rurale, întărindu-i pe credincioși, botezând noii convertiți, îndeplinind lucrarea de evanghelist și ajungând, prin pana sa iscusită, la mii de compatrioți aflați dincolo de raza de acțiune a vocii sale.

Pe lângă Uniunea Germană, care până nu demult acorda subvenții regulate, Misiunea Scoțiană pentru Boemia a sprijinit multă vreme mișcarea din Praga și împrejurimi; în prezent, se propune construirea unei biserici pe un amplasament central, care să servească drept sediu pentru baptiștii din Boemia.

În Moravia, principalul centru este capitala, Brno. Biserica de aici a avut o istorie sinuoasă și nesatisfăcătoare, confruntându-se cu o conducere deosebit de nefericită în ultimii ani.

2. Balcanii.

(a) Considerații generale. — Statele balcanice au fost, timp de secole, „arena” Europei și când nu au fost în război cu turcii, au fost ocupați să lupte între ei. În aceste state mici din colțul sud-estic al Europei se găsește o varietate uluitoare de naționalități și religii, iar ura lor comună față de guvernul otoman pare a fi singura legătură de uniune.

Deși există biserici baptiste în toate statele, de la granița rusă până la Marea Adriatică și din Ungaria până la Bosfor, acestea sunt relativ slabe și se luptă, deoarece în fiecare țară, cu excepția Bulgariei, oamenii au dus o luptă teribilă pentru a-și menține poziția împotriva forțelor gemene ale tiraniei politice și bigotismului ecleziastic și a unirii acestor forțe pentru exterminarea lor.

Bisericile baptiste din Balcani diferă unele de altele prin sistem politic, organizare și anumite detalii minore ale vieții bisericești, dar sunt una în ceea ce privește doctrinele răscumpărării, botezul credincioșilor și necesitatea armonizării vieții și a doctrinei

Bulgaria, unde există o mare parte a libertății religioase, are cel mai mare număr de membri ai bisericii, urmată îndeaproape de România. În Bosnia, Macedonia și Tracia, există comunități mici izolate, care se întâlnesc pentru închinare în casele prietenilor și se confruntă cu mari dificultăți. În Turcia europeană există trei biserici mici, ai căror membri sunt în principal armeni; în Albania, câteva familii împrăștiate, alungate din Serbia pentru credința lor; în timp ce în Grecia, biserica baptistă înființată acum 25 de ani a fost de trei ori suprimată de guvernul elen și abia recent a fost reînviată. Politica obscurantistă a guvernului grec nu este pe deplin realizată în Anglia; doar aici, printre regatele balcanice, scripturile au circulația interzisă în limba comună.

Serbia, acum câțiva ani, era un câmp foarte promițător, dar au izbucnit persecuții severe, în special împotriva membrilor bisericii din Belgrad. Ici și colo, în toată țara, puținii credincioși se întâlnesc totuși pentru închinare în case private.

Războaiele actuale și cele precedente au provocat ravagii în rândul bisericilor; pastori și membri și-au dat viața pe câmpul de luptă și în spitalele de febră, iar condițiile vor necesita rapid o politică temeinică de reconstrucție.

(b) Bulgaria. Bulgaria s-a bucurat în ultimii 30 de ani de o măsură liberală de libertate religioasă; nu există restricții asupra credinței individuale sau asupra propovăduirii principiilor religioase. Consiliile misionare din Statele Unite au desfășurat timp de o jumătate de secol o muncă de succes în toată țara și au înființat o școală excelentă la Samakov, la câțiva kilometri de Sofia.

Mișcarea baptistă din Bulgaria, însă, nu este rezultatul muncii "misionarilor străini", ci poate fi urmărită până la trei surse distincte:

1. În timpul persecuțiilor aprige suferite de baptiști în Rusia în anii '80, mulți dintre lideri au găsit refugiu în Bulgaria și Rumelia de Est. Acești exilați baptiști au început să predice Evanghelia în noua lor casă.

Rustchuk, pe Dunăre, are cea mai mare clădire bisericească din Bulgaria și a fost timp de mulți ani singura biserică din regat. Domnul Cargill, în prezent pastor al bisericii construite de Madame Tcher-koff pe Vasilli Ostrow, Petrograd, a fost exilat din Rusia în 1882 și s-a stabilit mai întâi la Burghas. Doi ani mai târziu, a călătorit la Rustchuk și acolo a început să predice. În 1887, i s-a alăturat un alt exilat rus, Ivan Palamedoff, și mai târziu și Vasilli Marchoff. Treptat, predicarea și influența lor au început să se facă simțite și s-a format o biserică, care se întrunea într-o cameră închiriată. În 1898, clădirea actuală, spațioasă, a fost ridicată de comunitatea baptistă și deschisă fără datorii.

În 1892, domnul Cargill a primit permisiunea de a se întoarce în Rusia, iar locul său de pastor a fost ocupat de un alt exilat rus, Elias Gerassimenkoff, din Vladikavkas, care încă supraveghează biserica și stațiile de biserică, deoarece lucrarea s-a extins în orașele Hortanza, Kustendje, Plevna și Borisgrad

Mai în sus pe Dunăre și aproape de frontiera sârbă, se află orașul comercial Lom, aglomerat și în creștere. Biserica de aici își datorează existența muncii unui exilat din sudul Rusiei, Jacob Klundt.

În timp ce Klundt locuia în Herson, o renaștere a izbucnit în rândul locuitorilor acelei provincii, iar aproximativ 150 de persoane din satul său, inclusiv el însuși, au fost convertite și botezate. A început să predice și să conducă slujbe, rezultatul inevitabil fiind că atenția autorităților a fost atrasă asupra sa și a fost arestat și închis. În 1865 a fost exilat din Rusia și privat de drepturile civile, ajungând la Tulcea, Catalonia și București România. Aici a intrat în contact cu Dr. Alexander Thomson, de la Societatea Biblică Britanică și Străină, și a început să ducă Cuvântul lui Dumnezeu prin Balcani. Alungat din Salonic, a călătorit în și în împrejurimi, în Șurub; alungat de acolo, s-a dus la Podgorița, de acolo la Scutari și, pentru o vreme, a lucrat în Cettinje (Muntenegru).

În 1880 a vizitat Lom, iar în timpul șederii sale în oraș, un profesor bulgar și soția sa au fost convertiți și botezați. Timp de 20 de ani, Klundt a călătorit peste trecătorile montane către orașele menționate anterior, predicând alpiniștilor îndrăzneți și mulțimilor din piețe, botezând convertiți, întemeind biserici, întărind credincioșii în credință, până când, în seara zilelor sale (avea 82 de ani), s-a stabilit în Lom, unde are supravegherea bisericii și a stațiilor de la Rasgrad, Marhala, Ferdinand și Berkowitza.

Printre alte biserici fondate de exilații ruși se numără una în Sofia, unde mulți dintre cei mai faimoși pionieri baptiști și-au găsit un cămin temporar - Pavloff, Reichoff și Borisimoff; în timp ce comunitățile din Varna și Burghas își au începuturile până la Feodor Kostromin, un cazac de pe Don, acum pastor al bisericii din Nicolaiev, Rusia.

2. Se aude frecvent afirmația că cel mai bun ajutor al lucrării misionare este răspândirea pe scară largă a Cuvântului lui Dumnezeu. În inima Munților Balcani se află o biserică înfloritoare, care a luat naștere prin achiziționarea întâmplătoare a unui exemplar al Evangheliilor de către doi tineri ucenici, Gregor Dumnikoff și Petro Kirkilanoff, ambii din Kazanlek acești doi bărbați au început să-și studieze noua achiziție și, în timp, alții li s-au alăturat. Descoperind singuri adevărul botezului credincioșilor, au căutat pe cineva care să administreze rânduiala, dar au eșuat în căutarea lor. În cele din urmă, au fost determinați să-și facă reclamă în revistele din Sofia și Rustchuk, iar ca răspuns, Cargill și Palamedoff au traversat Balcanii și, după ce au petrecut câteva zile în compania prietenilor, i-au botezat în râul care curge pe lângă oraș și i-au format într-o biserică. Vasilli Tartargeoff este actualul pastor, dar membrii au avut de suferit serios din cauza războiului lamentabil. Există trei stații misionare în sate de pe câmpia Traciei.

3. Un alt grup de biserici, cu Chirpanul ca centru, își datorează existența strădaniei abnegate a lui Peter Doycheff. Doycheff s-a născut la aproximativ 90 de kilometri de Chirpan și, la fel ca William Carey, a fost cizmar în tinerețe. Convertit la vârsta de 17 ani, la scurt timp după aceea a intrat la școala misionară din Samakov, lângă Sofia, și de acolo a continuat la un colegiu baptist din Statele Unite, absolvind ulterior la Universitatea McCormick din Chicago. După o perioadă de muncă de succes în Statele Unite, s-a întors în țara sa.

Alegând Chirpanul drept sediu central, datorită poziției sale strategice, și-a început lucrarea acolo. Natura sa blândă, caracterul creștin și ținuta bărbătească au început curând să se vadă, iar bărbați și femei s-au adunat în jurul lui. Conversiile au fost urmate de botezuri, iar la trei ani de la sosirea sa a fost formată o biserică. S-au strâns fonduri pentru construirea unei case de rugăciune și a unui azil parohial, iar lucrarea s-a extins la Novi Zagora, Stara Zagora, Shipka și Gabrovo.

 

La începutul Războiului Balcanic, existau 98 de membri în biserica de origine, iar viitorul era luminos și promițător. Doycheff s-a dedicat cu toată inima lucrării de evanghelizare în rândul trupelor bulgare și sârbe, iar guvernul i-a acordat permisiunea de a vizita și prizonierii turci. Chiar înainte de semnarea păcii, a contractat o boală teribilă și, după trei zile, a murit. Aproximativ 17 membri de sex masculin ai bisericii au fost înregistrați ca fiind uciși sau dispăruți în timpul războiului, iar mica comunitate, lipsită de pastor și diaconi, trebuie să-și reia lupta.

Singurul fiu al lui Doycheff, Jupiter, studiază în prezent la Colegiul Robert din Constantinopol și speră să continue mai târziu misiunea și pastoratul tatălui său

(c) România. Baptiștii din România pot fi urmăriți până la două surse distincte, independente una de cealaltă, deși au început cam în aceeași perioadă, acum cincizeci de ani sau cam așa ceva. În acea perioadă a avut loc fondarea bisericilor germane de către imigranți meșteri germani, bărbați care fuseseră sub influența lui J. G. Oncken și care au fost susținuți constant timp de ani de zile de Uniunea Baptistă Germană, precum și fondarea bisericilor de către frați din Rusia, care fuseseră exilați din propriile case pentru fidelitatea lor față de Isus Hristos și aderența lor la principiile baptiste.

Mai târziu, au apărut alte două secțiuni de baptiști înființate: unul printre românii propriu-ziși, care au fost foarte ajutați de prezența Rev. B. Schlipf, și celălalt printre maghiarii care s-au stabilit în capitală, București.

Lucrarea germană a fost începută la București în 1862 de către domnul Weigl, un maestru fierar, membru al uneia dintre bisericile din Berlin. Când a început afacerile în țară, a adunat în jurul său un număr de bărbați și femei, cu aceleași gânduri ca el în viața și munca creștină, și a fost formată o biserică.

Aproximativ 10 ani mai târziu, un colportor al Societății Biblice Germane, pe nume Johann Hammerschmidt, a acceptat păstorirea micii biserici, dar, deși a făcut o muncă constantă și conștiincioasă timp de mulți ani, comunitatea nu a adunat niciodată mai mult de 90 de membri. Au existat convertiri și botezuri, dar condițiile de viață din România erau de așa natură încât exista un flux constant de emigrare către Statele Unite, iar câteva sute de credincioși botezați au fost transferați în biserici din țările mai libere ale Occidentului

Hammerschmidt și-a dat demisia de pastorat acum cinci ani și s-a retras în Germania de Nord. La scurt timp după ce a părăsit țara, un pastor germano-american, reverendul B. Schlipf, la cererea unor membri români ai bisericii sale din Statele Unite, le-a vizitat patria cu scopul de a raporta despre lucrare și a acceptat chemarea bisericii din București de a rămâne pastor.

De la venirea sa în funcție, lucrarea a progresat minunat. Într-adevăr, a avut atât de mult succes încât ostilitatea latentă a comunității civile și ecleziastice.

Autoritățile au fost stârnite, iar acum doi ani s-a făcut o încercare, fericit zădărnicită de intervenția consulului american, de a-l deporta.

În mare parte datorită activității sale, s-au format noi biserici printre românii propriu-ziși și imigranții maghiari.

În prezent, există patru biserici germane în România, cu un total de 335 de membri, fiecare având un pastor hirotonit care face o treabă excelentă.

Cu câțiva ani în urmă, existau mai multe biserici baptiste rusești în România, membrii fiind formați din cei care fuseseră alungați din casele lor, dar în prezent a mai rămas doar una, care se întrunește în Tulcea, în provincia Dobrogea

Unii dintre cei mai faimoși pionieri baptiști și-au găsit un cămin temporar în România - Ivanov din Baku; Kostromin din Nicolaiev Pavloff din Odessa; Kuchnireff din Kiev și alții au fost cu toții membri ai bisericii din exil. Odată cu nașterea Țarevițului și amnistia ulterioară acordată exilaților religioși, majoritatea s-au întors acasă, iar din acel moment bisericile rusești din România au trebuit să lupte pentru existență; întotdeauna sărace, sărăcia lor este acum îngrozitoare.

Lucrarea strict românească se află sub conducerea pastorală a lui C. Adorian, care își are centrul în București. Anul trecut, baptiștii de naționalitate românească și-au unit forțele și au format o asociație cu C. Adorian ca președinte, iar acesta a primit ajutor de la bisericile puternice ale românilor de peste graniță, în Transilvania.

Cea mai recentă dezvoltare a mișcării baptiste din România se află printre miile de maghiari rezidenți în capitală. Reverendul G. Guist este responsabil de aceasta, iar mica sa biserică de 25 de membri are un câmp larg și promițător. Această biserică este afiliată Uniunii Naționale Baptiste Maghiare și primește ajutor de la bisericile de naționalitate maghiară de peste graniță.

joi, 15 octombrie 2026

Istoric al Bisericii Creștine Baptiste „Maranatha” Suceava

 


Duminică 18 octombrie 2024, cu ajutorul Domnului se vor sărbători 30 de ani ai locației BISERICII CREȘTINE BAPTISTE „MARANATHA” din Suceava. Vor fi prezenți frații:  -SORIN BADRAGAN (UBCBR), Cătălin Croitor (președintele Comunității Baptiste de Suceava), fratele păstor pensionar DAN BOINGEANU și frați slujitori care au prins de la început la construcția clădirii.

În anul 2026, Biserica Creștină Baptistă „Maranatha” din Suceava împlinește 47 de ani.

       În anii 1958–1960 s-au mutat în Suceava mai multe familii, precum Ioan Tuchlei, Victor Bodnariuc, Ștefan Hostiuc, Petru Antonese, Gheorghe Mitrofan, Vasile Măriei, Mihai Măriei, Vasile Lăzurcă, Mihai Mitrofan, Samuel Chibici și alte familii din împrejurimi sau din alte orașe, cum a fost cazul familiei Ghender, ce a venit de la Arad și a tânărului lordache Alexa, venit de la Lupeni, care mergeau la închinare la Biserica Baptistă din Ipotești. 

Astfel, în anul 1964 au început să se întocmească actele necesare pentru recunoașterea și aprobarea în oraș a unei Biserici Creștine Baptiste. Acest ideal a fost purtat de mult în inimile unora, în acest scop unii și-au vândut moștenirea sau chiar casa și s-au mutat în oraș, cum este și cazul fratelui Victor Bodnariuc.

Inițiativa de a începe, asumându-ne riscuri pentru înfăptuirea acestui ideal, a venit la îndemnul fratelui Orest Hapenciuc, care atunci era păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Ipotești, de care aparțineau mai toți cei ce locuiau în oraș. Însă lucrurile nu erau simple pentru a deschide o nouă biserică.

         Regimul, reprezentat de Departamentul Cultelor, care se ocupa de problemele religioase și îl avea ca inspector pe împuternicitul Valerian Galan, nici nu voia să audă de așa ceva. Dimpotrivă, autoritățile doreau să reducă numărul bisericilor și nicidecum să-l mărească sau, în cel mai rău caz, să-l mențină pe cel existent. Totuși, dorința de a avea o biserică locală ardea în fiecare din noi. Întâlnirile în casele familiilor trebuiau organizate cu grijă, căci eram în atenția informatorilor și, imediat ce se auzeau cântări, apărea milițianul să ne ancheteze. Dar cine, când și unde să înceapă strângerea credincioșilor?

         Am discutat acest plan cu fratele Victor Bodnariuc, care fusese secretar al Comunității Baptiste pe zona județului Suceava și care se desființase în urma arondării comunităților mai mici, el încă fiind omul de legătură cu Departamentul Cultelor, când a auzit de intenția noastră de a întemeia o biserică în oraș, a spus categoric: „încă nu este timpul. Și dacă începeți, eu nu voi recunoaște nimic, în caz că voi fi anchetat!” Să acționăm fără aprobare, în mod clandestin, era riscant și nu puteam prevedea o reușită. A rămas să ne mai consultăm, să mai așteptăm și să ne rugăm Domnului pentru înfăptuirea acestei dorințe.

          Totuși, într-o zi, venind prîn Suceava, fratele Vasile Croitoru al lui Gheorghe din Bosanci, care și el urma cursurile la Seminarul Teologic Baptist din București, întrebându-ne de gândul începerii Bisericii în oraș, lucru pe care îl știa și el, ne-a mustrat, spunându-ne că suntem fricoși și lipsiți de curaj și ne-a spus că nu vom face nimic niciodată dacă stăm cu mâinile încrucișate. Prin felul său, Prin vorbele lui pline de îndrăzneală, Domnul Dumnezeu ne-a inspirat atâta curaj, încât de la acea dată am pornit acțiunea de a întocmi actele necesare pentru deschiderea Bisericii. Am mers din familie în familie și am întocmit un tabel în patru exemplare, cu semnătura fiecăruia dintre cei care își dădeau consimțământul în acest scop. Cei înscriși inițial au fost în număr de 31 de membri, suficienți pentru a constitui o Biserică, deoarece prevederile legale cereau cel puțin 21 de membri.

           Tabelul a fost întocmit, dar era necesar și un memoriu care să justifice cererea noastră. Motivele erau: distanța mare până la cea mai apropiată biserică, în Ipotești, familii cu copii mici, frați în vârstă și bolnavi care locuiau tocmai în Ițeam, ploi, viscole, zăpezi și lipsa mijloacelor de transport până la Ipotești, precum și începuturi de adunări prin case, situație ce nu putea fi supravegheată de păstor. Ca drept fundamental, s-a mai amintit că unii lucrau la întreprinderi cu foc continuu, pe trei schimburi, iar serviciile religioase fiind recunoscute numai duminica dimineața, erau văduviți de dreptul de a se închina la Casa de Rugăciune, având această posibilitate doar o dată la trei săptămâni. Dar cine să facă acest memoriu ca să fie cât mai acceptabil, căci dintre noi nici unul nu eram obișnuiți cu redactarea unor astfel de texte? Am apelat la șeful de serviciu al contabilității de la Oficiul Farmaceutic unde lucram, Aurelian Minolovici, om deștept și cu simpatie față de credincioși, care a acceptat să îl redacteze. El ne-a compus acest memoriu, deși era riscant și putea include unele urmări neplăcute, deoarece asemenea fapte puteau fi interpretate ca o încălcare a ideologiei comuniste și atașarea la unele idei subversive.

         Cu acest memoriu am mers la fratele Victor Bodnariuc și împreună, după ce am mai modificat din termenii care nu corespundeau limbajului creștin și mai adăugând din ceea ce era de semnalat, am definitivat și memoriul. După aceasta a trebuit și un proces-verbal de constituire a noii Biserici, ce s-a făcut în cadrul unei adunări generale ținute în biserica mamă

din Ipotești. La acestea, Biserica a trebuit să-și dea și ea acordul și să garanteze buna conduită și comportarea corespunzătoare a credincioșilor ce vor să se desprindă de ea.

        După ce toate documentele au fost pregătite, Biserica a înaintat printr-o adresă la Comunitatea Creștină Baptistă de București trei exemplare din acte, din care unul rămânea acolo, iar două exemplare, însoțite de un aviz favorabil, erau trimise la Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste, for al Cultului nostru la nivel național.

Aceasta, la rândul său, cu o recomandare specială, trimitea actele spre aprobare la Departamentul General al Cultelor.

           Starea a rămas mult timp încordată, dar sub anumite presiuni și lămuriri, în urma faptului că fratele Victor a luat autorizația de la Biserica Creștină din Marginea, închizând aici Casa de Rugăciune, și dând-o la inspectorul de culte pentru a ne aproba deschiderea Bisericii Creștine Baptiste în orașul Suceava, lucrurile s-au mai aplanat. Procedura aceasta era o pretenție a autorităților, de a închide într-un loc o Biserică, pentru a aproba înființarea alteia în altă parte.

Îndeplinindu-se și această cerință foarte neplăcută, după șapte ani de așteptare, insistență și rugăciune, în sfârșit, în luna ianuarie 1972 am primit autorizație de funcționare a Bisericii Creștine Baptiste în orașul Suceava.


            Astfel, pe data de 29 ianuarie 1972, a avut loc serviciul de inaugurare a Bisericii, în localul de pe Strada Tăbăcarilor nr. 22, într-un suflu sfânt, cald și plin de bucurie, la care au participat, din partea Uniunii, Nicolaie Covaci, ca președinte, loan Șandru și loan Bolea, din partea Comunității, păstorii Orest Hapenciuc și Victor Bodnariuc, precum și alți musafiri de prin împrejurimi.

             În anul 1989, fratele Victor Bodnariuc a ieșit la pensie, iar în locul lui a devenit păstor fratele Dan BOINGEANU timp în care a început să se reînvioreze lucrarea cu tineretul și cu copiii. În cele din urmă, după Revoluție, prin harul lui Dumnezeu și mila fraților străini în anul 1991 din inițiativa fraților Dan Boingeanu, Victor Bodnariuc, Iordache Alexa și a comitetului au început demersurile pentru aprobarea construirii unei noi Case de Rugăciune pe strada Dragoș Vodă. Prin Duhul Domnului, forța spirituală a bisericii s-a mărit, iar Mântuitorul Și-a revărsat diferite daruri în biserică. S-au format coruri, o fanfară și o orchestră, grupuri de slujire a copiilor precum și diferite grupuri de misiune ale tineretului.

La data de 20 octombrie 1996 a avut loc deschiderea oficială a Bisericii Baptiste „Maranatha” și s-a desfășurat primul serviciu divin.

În această biserică s-a botezat fratele păstor Sorin Bădrăgan în anul 1993.

 

           Zile de har și binecuvântare în Comunitatea de Suceava

      În zilele de 18, 19 şi 20 martie, 1999 în Biserica nr. 1 Maranatha dîn Suceava, păstor fiind Dan Boingeanu, s-au adunat aproape toţi pastorii şi cei ce fac misiune din această Comunitate. Motivul pentru care frăţietatea dîn Suceava a fost prezentă in număr aşa mare a fost expunerea susținută de frații misionari americani: Roy Hope, Dasi Ginn şi Ron Gunter.

În prima expunere fr. Ray Hope a prezentat tema: "Cum să zidim o biserică statornică într-o lume schimbătoare”. Fratele Ray și-a bazat expunerea pe textul din 1 Timotei 6:12-21.

Printre altele fr. Ray a arătat: - Această chemare este a lui Dumnezeu şi fără ajutorul Lui eşuăm.

- Noi trebuie să fim glasul lui Dumnezeu în această lume

- Dacă vrem să clădim o biserică tare, noi trebuie să fim tari

- Scopul bisericii este de a-i câștiga pe oameni pentru Hristos.

Fr. Dasi a prezentat tema: ”Cum găsim siguranță într-o lume nesigură?”.

Fr. Ron Gunter a ales subiectul: ’’Strategia plantării de noi biserici”.

Apoi au fost prezentate și teme precum:

- Despre ascultare şi neascultare (Numeri cap. 13 şi 14)

- Succesul în slujire (F. Ap. 4:23-32)

- Momente de criză care apar în biserici (F. Ap. 16:25-33)

- Războiul spiritual (Efeseni 1:4-12)

- Conducerea spirituală (Matei 7:28-29)

- Slujirea împreună (1 Corinteni 12:4-7)

În ziua de 20 au fost invitate și soțiile noastre, iar conferinţa cu surorile a fost ţinută de soţiile misionarilor americani. Au fost clipe frumoase, de neuitat, iar Cuvântul Domnului a fost la loc de cinste.  GHEORGHE AGHENȚ

         La data de 23 mai 1999, în Biserica Creştină Baptistă Maranatha dîn Suceava a avut loc un botez nou-testamental, prilej cu care 24 de suflete L-au mărturisit pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Actul botezului a fost oficiat de fratele păstor Dan Boingeanu, iar Evanghelia a fost propovăduită de fratele Viorel Candreanu.

             La data de 4 iulie 1999, în Biserica Maranatha dîn Suceava a avut loc ceremonia de înmânare a diplomelor pentru absolvenții Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, promoţia 1999. Ei au fost însoțiți de rectorul institutului, fratele dr. Vasile Talpoş.

 

Frații păstori care au slujit în Biserica MARANATHA Suceava amintim printre primii:

 


1.     Mihai Mitrofan  Născut la 22 iunie 1930, la Bosanci, jud. Suceava.

Părinții: Gherasim și Maranda, de naționalitate română și confesiune baptistă.

Studii:

- 7 clase primare în localitatea natală.

- Liceul Teoretic.

- Seminarul Teologic Baptist din București (1949-1951, 1954-1955, 1957-1958).

16 septembrie 1945 - este botezat în localitatea natală de către fratele Silvestru Ungureanu.

28 octombrie 1958 - se căsătorește cu Hortenzia Croitor, împreună având 6 copii: Viorel (1959), Victor (1960), Mircea (1963), Liviu (1965), Dorin (1966) și Virgil (1974).

1971 - este ordinat ca pastor al bisericii din Calafindești, jud. Suceava.

29 ianuarie 1972 - pentru un an de zile Biserica Baptistă nr. 1 dîn Suceava se întâlnește la locuinţa lui.

1971-1978 - este pastor al bisericii din Pătrăuții Sucevei, jud. Suceava.

1971-1989 - este pastor al bisericilor din Câmpulung Moldovenesc, Măriței, Bosanci, Calafindești și Șerbăuți.

1974-1989 - este pastor al bisericilor din Pojorâta și Vatra Dornei.

1989 - se pensionează și emigrează în SUA, de unde se întoarce după puțin timp. Apoi slujește ca pastor pensionar în zona județului Suceava. Decedat la 9 februarie 2019.

2.     Victor Bodnariuc,  Născut la 12 august 1926, la Ipotești, jud. Suceava. 

Părinții: Mihai și Mafta, de naționalitate română și confesiune ortodoxă.

Studii:  - şcoala primară în localitatea natală.  - Seminarul Teologic Baptist din București (1947-1949, 1957-1959).

17 iunie 1945 - este botezat în localitatea Prelipca de către fratele Ungureanu Silvestru.

1951 - se căsătorește la Ipotești cu Aurelia Chibici (fiica pastorului Grigore Chibici), împreună având o fată, Cornelia (1953).

1951 - este ales secretar al Comunității de Suceava.

1951-1962 - este misionar al Comunității, slujind acolo unde este nevoie.

1961 - este ales și ordinat pastor al bisericii din Vicovul de Sus, având arondate și bisericile din Câmpulung, Pojorâta și Dorna Cândrenilor.

1962 - în urma decesului primei soții, se recăsătorește la Pojorâta cu Raveica Flocea, împreună având 3 copii: Dorin (1963), David (1965) și Dorina (1974).

1962-1975 - este vicepreședinte al Comunității de București.  1972-1989 - este pastor al bisericii dîn Suceava.  1988 - se pensionează. Decedat la 18 ianuarie 2000.

3.     Dan BOINGEANU.

4.     Ionuț Amateesei.

5.     Marius Bojoga.

6.     Pastorul Cătălin Croitor a obținut licența și masteratul în teologie la Seminarul Baptist din cadrul Queen's University, Belfast, Irlanda de Nord, a debutat ca păstor la Biserica Baptistă „Maranatha" Suceava, iar de 10 ani slujește Biserica Baptistă „Betleem" Suceava, acordând în ultimii 2 ani asistență spirituală și Bisericii „Betel" din Câmpulung Moldovenesc.

Surse:

Daniel Stoica

Costin Dumitru

Gheorghe Mitrofan

Vasile Bel

Creștinul Azi

Harul






marți, 13 octombrie 2026

Pastorul Bărnuț Daniel, proaspăt doctor în teologie

 


Pastorul Bărnuț Daniel de la Biserica Creștină Baptistă Reșița și profesor la Liceul Teologic Baptist din Reșița, a parcurs studiile doctorale și a primit titlul de Doctor „Magna cum laude” la  UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI  ȘCOALA DOCTORALĂ DE TEOLOGIE ȘI STUDII RELIGIOASE.

Titlul lucrării doctorale este:

”ÎN LUME, DAR NU AI LUMII – PERSPECTIVĂ TEOLOGICĂ ASUPRA RELAȚIEI DINTRE

ECCLESIA ȘI POLIS ÎN BISERICILE BAPTISTE DIN BANATUL MONTAN 1920-1925”

Coordonator științific:

Prof. Univ. Dr. Habil. OTNIEL IOAN BUNACIU

Doctor Bărnuț Daniel este un intelectual baptist de bună clasă, este harnic lucrător în via Domnului, un slujitor credincios ce face lucrarea cu mare dăruire, de bună calitate și este foarte dinamic, cu o viziune solidă în lumea baptistă.

Felicitări frate păstor și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Câteva cuvinte sespre Scopul Cercetării scrise chiar de autor:

„Acest demers de cercetare academică își propune identificarea, recuperarea și valorizarea memoriei, documentelor și mărturiilor perioadei de început a credinței baptiste în Banatul Montan 1920-1925.

Din punct de vedere al duratei vieții, ne aflăm la aproximativ a treia generație de la primii credincioși baptiști din Banatul Montan. Există, încă, o memorie și istorie orală active ce pot fi identificate și înregistrate. Informații istorice despre oameni, familii, biserici, evenimente și, nu în ultimul rând, aspectele identitare etnografice specifice perioadei respective ce-și clamează neuitarea. Dincolo de importanța evidentă, obiectivă a acestui demers academic există și o latură subiectivă, în cheie minoră afectivă dar atât de necesară. Având în vedere metodele de cercetare sociologică aplicate, rezultatele pot să deceleze informații relevante și descriptive, inclusiv emoțiile specifice acelei perioade. În același timp, arhivele/documentele bisericilor, familiilor și desigur fondul de colecții și documente din cadrul Arhivelor Naționale ale României – Caraș-Severin sunt un adevărat tezaur de informație care trebuie explorat pentru a putea înțelege teologia și praxiologia primilor credincioși baptiști din Banatul de Munte.

Rezultatele acestei cercetări ar putea crea premisele unei posibile revitalizări a exprimării ecleziale prin reactualizarea în contemporaneitate a Teologiei/ Ecleziologiei și praxis-ului primilor credincioși baptiști din Banatul Montan.”



Cine este Dr. Bărnuț Daniel, pastor baptist la Reșița?

Născut în 26 Noiembrie 1964 în localitatea Bocșa, județul Caraș Severin în familia Bărnuț Vasile și Rafila, părinți deosebiți care și-au crescut cei trei fii Ioan-Gheorghe (John), Daniel, Dorel-Marcel în frica de Dumnezeu, dragoste de Biserică și țară. A frecventat cursurile primare/gimnaziale în Bocșa iar cele liceale în Caransebeș promoția 1983. După îndeplinirea stagiului militar, februarie 1985, se întoarce la Domnul în 9 Martie 1985 și este botezat în data de 23 Iunie 1985 în Biserica Creștină Baptistă din Bocșa de către fratele păstor Tinco Ilie-Cornel. În 6 Noiembrie 1988 se căsătorește cu Elisabeta Marincat (Dorina) și Dumnezeu binecuvântează familia lor cu doi băieți Emanuel-Dorin (10 Octombrie 1989) și Filip-Daniel (8 Septembrie 1992).

Implicat în lucrarea de misiune pe sate a Bisericii începând cu iulie 1985. Împreună cu grupul de misiune al Bisericii este arestat, judecat și condamnat contravențional pentru viață parazitară și deranjarea liniștii și ordinii publice (Decretul nr. 153 din 24 martie 1970)

În anul 1989 este admis la Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl absolvă în anul 1993 cu teza de licență Dicționar Grec-Român (Alpha-Epsilon).

În 14 Martie 1993 este ales ca păstor al Bisericii Creștine Baptiste Nr. 1 Reșița și este ordinat în 19 Septembrie 1993 slujind până în prezent în aceeași Biserică.

-Prin grația lui Dumnezeu în perioada 1997-2002 este bursier studii post-universitare la Universitatea din Oxford-Regent’s Park College, Universitatea din Cardiff, Marea Britanie, programul de Master of Theology cu disertația Towards a  theology for relations between Church and civil government in Romania: Beyond the Byzantine legacy.

-Inițiază în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nr.1 din Reșița înființarea Liceului Teologic Baptist Reșița în anul 1995 unde slujește ca profesor de Teologie până în prezent. Această lucrare a început cu înscrierea a 5 elevi în mai 1995 iar în anul 2026 doar prin ajutorul lui Dumnezeu sunt înmatriculați peste 1200 elevi acoperind toate ciclurile de învățământ, funcționând și în locațiile Bocșa Română, Bocșa Vasiova, Caransebeș, Moldova Nouă și Oțelu-Roșu.

-Începând cu anul 2016 este director al Departamentului de Învățământ Preuniversitar din cadrul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România. Printre alte slujiri implicite acestui departament probabil cea mai notabilă fiind coordonarea colectivului de autori pentru manualele de Religie Cultul Baptist clasele I-XII și Disciplinele Teologice de Specialitate.

-În anul 2023 obține ca bursier al Universității București – Facultatea de Teologie Baptistă titlul de doctor în Teologie Baptistă – coordonator prof.univ.dr. habil. Otniel-Ioan Bunaciu - cu teza În lume dar nu ai lumii – perspectivă teologică asupra relației dintre ecclesia și polis în bisericile baptiste din Banatul Montan 1920-1925

Versete reper pentru slujire II Corinteni 12:15 Eu voi cheltui prea bucuros din ale mele și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre. Galateni 4:30 Dar ce zice Scriptura?






vineri, 9 octombrie 2026

Am făcut noi ce ni s-a poruncit și ce eram datori, în raport cu Dumnezeu? Luca 17: 7 – 10.

 


Luca 17:7-10 Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: ‘Vino îndată și șezi la masă’?

8. Nu-i va zice mai degrabă: ‘Gătește-mi să mănânc, încinge-te și slujește-mi până voi mânca și voi bea eu; după aceea, vei mânca și vei bea și tu’?

9. Va rămâne el îndatorat față de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred.

10. Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: ‘Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.’”

Omul imediat după ce a trecut de o mică vârstă, are datoria să meargă la grădiniță, școală, să învețe, să facă cinste părinților, să-și găsească serviciu cu datoriile ce se impun. Omul se căsătorește și are mai multe datorii și cu cât avansează în vărstă, datoriile se înmulțesc. Mai presus de aceste datorii omeneși și necesare, noi ca oameni, avem o mai mare datorie pe care o neglijăm total, dar este de o importanță majoră de care atârnă viața și moartea.

Când plecăm din această lume, familia ne va plânge și tângui, vor spune ce grijulii am fost cu familia și cu cei din jur, dar atât, mai mult de atât nu pot face. Dacă am făcut ce suntem datori să facem față de Dumnezeu, ne vom bucura cu El.

Domnul Isus ne spune că în raportul nostru cu Dumnezeu suntem ca un rob în raport cu stăpânul său. Robul lucrează toată ziua și seara trebuie să-i pregătească întâi stăpânului și după aceea va putea să șadă să-și pregătească și să mănânce. Se pare a fi acesta un abuz pentru că robul este obosit după munca de o zi?  Totuși Domnul Isus spune care este adevărul: Luca 17:10 Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: ‘Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.’” Nu cumva suntem exploatați peste măsură de mult? Este acest fel de lucru corect din partea lui Dumnezeu?

-Ce trebuie să facem și ce suntem datori, ca să fim doar niște robi netrebnici?

-Ce trebuie să facem ca să avem pretenția să mâncăm în casa Marelui Stăpân?

-Ce datorie mai importantă decât datoriile zilnice trebuie să facem?

1.-Primul lucru care sântem datori să-l facem este să-l iubim pe Dumnezeu, pentru că El ne-a iubit întâi.

-Suntem datori să-l iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi.

1 Ioan 4:19 Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.
-Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat în cel mai înalt grad cu putință, ce numai Dumnezeu putea arăta pentru omul păcătos.

Romani 5:8 Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
-Dumnezeu nu ne-a iubit pentru că noi aveam un merit, că am făcut ceva și El este obligat să ne iubească. Ne-am răzvrătit înaintea Lui și El ne-a iubit.

-Aceasta este marea dragoste a lui Dumnezeu.

Ioan 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
-Pentru această dragoste mare, pentru că El ne-a iubit pe când eram păcătoși și răzvrătiți împotriva Lui și noi suntem datori să-L ibim complet, adică cu toată inima, sufletul, puterea și cugetul nostru.

Luca 10:27-28 El a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
28. „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus; „fă așa și vei avea viața veșnică.”

-Nu este niciun abuz din partea lui Dumnezeu când ne cere să-L iubim cu toată ființa noastră.

2.-Al doilea lucru pe care suntem datori să-l facem este să iertăm cum Tatăl din cer ne-a iertat.

-Așa cum Dumnezeu a procedat cu dragoostea, iubindu-ne El întâi, așa suntem datori să iertăm pentru că el ne-a iertat întâi.

Coloseni 3:13 Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.

-Iertarea este un act înalt de demnitate și onoare, fiind deasupra viciilor și neputinței umane.

-Dumnezeu ne-a iertat pentru că nu era cu putință să plătim datoria față de El, care ne-a făcut numai bine.

-Dumnezeu nu ne-a iertat pentru că am meritat, ci ne-a iertat că i sa făcut milă de noi.
Matei 18:21-35 Atunci, Petru s-a apropiat de El și I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?”
22. Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.
23. De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi.
24. A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni .
25. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui și tot ce avea, și să se plătească datoria.
26. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat și a zis: ‘Doamne, mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti tot.’
27. Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria.
28. Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el și-l strângea de gât, zicând: ‘Plătește-mi ce-mi ești dator.’
29. Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga și zicea: ‘Mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti.’
30. Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță până va plăti datoria.
31. Când au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult și s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.
32. Atunci, stăpânul a chemat la el pe robul acesta și i-a zis: ‘Rob viclean! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
33. Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?’
34. Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora.
35. Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Acest text de mai sus ne arată că suntem într-o mai mică situație în relația cu semenul nostru.

Noi îi datorăm mult lui Dumnezeu pentru tot binele ce ni-l face și ne-a iertat și noi trebuie să ne facem milă de semenul nostru și nu pentru că merită sau nu, să-l iertăm.

 Calittatea lui Dumnezeu de a face bine, trebuie să se vadă în copiii Săi.

Efeseni 4:32 Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.
-Dacă eu nu am capacitatea de-a ierta ca Dumnezeu, îmi adun osândă atunci când rostesc rugăciunea Tatăl nostru, pe care o repetăm aproape zilnic.

Matei 6:7-15 Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.
8. Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi.
9. Iată dar cum trebuie să vă rugați: ‘Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău;
10. vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.
11. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
12. și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri
13. și nu ne duce
în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!’
14. Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.
15. Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.

Versetul 15 este categoric Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
-Dumnezeu nu este un tiran când are pretenții de la noi, este o lucrare pe care El a făcut-o în viața mea.

3.-A treia datorie pe care o avem și suntem datori să o punem în practică este vegherea.

-Sunt câteva lucruri foarte importante pentru care trebuie să veghem.

3:1.-Nu știm când vine Stăpânul și noi trebuie să fim apți în orice moment ar veni să-L putem servi așa cum ne-a făcut El întâi.

Marcu 13:35-37 Vegheați dar, pentru că nu știți când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântarea cocoșilor, sau dimineața.
36. Temeți-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.
37. Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheați!’”

3:2- Ispita este permanent în apropierea noastră și demnitatea dată nouă de copii ai lui Dumnezeu nu se cade să cădem în fața ispitei așa cum s-a petrecut în viața Domnului Isus.

Marcu 14:38 Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.”
3:3.-Vegherea împreună cu rugăciunea ne dă putere să fim gata pentru orice împrejurare.

Luca 21:36 Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă , ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.”
-Cel mai important lucru este să stăm în picioare atunci când Fiul Omului, Domnul Isus va veni să judece pe cei vii și pe cei morți.

-Dacă atunci nu vom putea rămâne în picioare, va fi în zadar toată strădania mea de a a fi fost responsabil în micile noastre îndatoriri, pentru că nu am făcut ce eram datori să facem. Domnul Isus plin de dragoste ne învață care este cea mai împortantă datorie pe care trebuie să o aplicăm, ca să ne bucurăm în veșnicie cu El. Nu este abuz, nu este nedreptate, ci este o obligație a ceea ce Dumnezeu ne-a făcut nouă întâi. Niciun om nu era vrednic, nu merită bunătatea și dragostea lui Dumnezeu, dar și-a făcut milă de noi, ne-a iubit și ne-a iertat. Această atitudine trebuie să o am și eu și tu, ca să fim fii ai Tatălui nostru din cer.

Matei 5:43-48 Ați auzit că s-a zis: ‘Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.’
44. Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,
45. ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.
46. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?
47. Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?
48. Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.

Doamne ajută-ne să facem voia Ta sfântă și binecuvântată!