Formarea baptiștilor în Suiedia – Rev. Carl Erik Benander

 

Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915.

Lucrarea baptistă în Finlanda vorbitoare de limbă suedeză și printre locuitorii vorbitori de limbă suedeză din Sankt Petersburg și Estonia.

Istoria baptistă din Suedia începe, la propriu, în anul 1848 și, prin urmare, nu acoperă mai mult de două generații. Această perioadă a fost, însă, marcată de un avans rapid al mișcării, o creștere constantă a numărului de biserici și membri și o organizare solidă a lucrării, care s-a dezvoltat într-o activitate de anvergură pentru înaintarea Împărăției Cerurilor, atât în ​​patria sa, cât și în alte părți ale lumii. Atitudinea autorităților legale și a oamenilor față de baptiști și principiile lor s-a schimbat între timp treptat de la ostilitate amară la toleranță și recunoaștere prietenoasă.

Putem introduce rezumatul nostru al istoriei baptiste suedeze cu o scurtă descriere a mișcărilor evanghelice anterioare, care au fost într-o oarecare măsură pregătitoare. La doar câțiva ani după ce Luther și-a luat poziția de reformator în Germania, regele Suediei, Gustavus Vasa, a căutat să introducă credința reformatorilor în Suedia și să o transforme în statul religie. După multe lupte cu partidul catolic, luteranismul a fost în sfârșit stabilit spre sfârșitul secolului al XVI-lea, sub Carol al IX-lea, tatăl lui Gustav Adolf.

Au fost elaborate legi riguroase pentru a-i obliga pe toți locuitorii țării să adere la forma de religie declarată a fi singura adevărată și suficientă. Toată lumea trebuia să fie și să rămână un bun luteran, dar acest lucru nu implica niciun accent pe credința personală vie în Hristos; dimpotrivă, fiecare manifestare a unei vieți religioase puternice a provocat măsuri viguroase de represiune. Cu toate acestea, găsim urme de bărbați și femei în secolul al XVII-lea care erau evident credincioși sinceri. Mișcarea pietismului a ajuns apoi în țară și a câștigat adepți, care, însă, în ciuda abaterilor de opinie, nu au dorit să se rupă de Biserica de Stat. Aceștia au fost persecutați în diferite moduri. Un cleric al Bisericii Constituite (Anander) a fost, de exemplu, acuzat că a predicat diferit față de alți clerici și că a publicat broșuri care denunțau păcatul și viața lumească Nu putea fi condamnat legal, dar s-a considerat oportun să fie declarat nebun și închis într-un azil, unde a fost ținut timp de 10 ani, până la moartea sa în 1697. În anii următori, același mijloc a fost folosit în mod repetat pentru a scăpa de persoanele considerate o pacoste, deoarece insistau asupra seriozității creștine, a credinței și a dreptății vieții.

În prima jumătate a secolului al 18-lea, mai multe persoane au fost urmărite penal pentru opinii disidente privind botezul copiilor, ceea ce i-a determinat să-și rețină copiii de la rit. Unii dintre aceștia, aparținând unor familii nobile, au fost tratați personal cu clemență, dar copiii lor au fost luați cu forța și stropiți. Persoanele de rang inferior au fost tratate mai sever - de exemplu, un student a fost exilat pentru că a predat contrar Bisericii cu privire la ritul botezului, iar un cizmar a fost închis mai mult de 20 de ani pe același motiv. Totuși, nu există dovezi că acești oameni au practicat botezul credincioșilor pentru ei înșiși.

Pietiștii au continuat să mențină în grupuri locale mici un interes spiritual. Mai târziu, Frații Moravieni au început să lucreze în Suedia și au câștigat câțiva adepți. Au urmat câteva decenii de întuneric, infidelitate și lipsă de Dumnezeu. Unele rămășițe ale cercurilor temătoare de Dumnezeu, însă, au supraviețuit, devenind mijlocul de inițiere a unei noi renașteri în timpul celui de-al patrulea deceniu al secolului al 19-lea, iar această renaștere a devenit din ce în ce mai puternică. Împotriva ei a existat o trezire a opoziției și a persecuției

Un pastor metodist din Anglia, un anume George Scott, a întreprins o lucrare misionară la Stockholm în 1830. A făcut mult pentru a încuraja credincioșii să depună eforturi unite în lucrarea creștină. A continuat să predice până în 1842, când a trebuit să plece, deoarece populația orașului fusese stârnită de o ostilitate fanatică, care a culminat cu un atac violent asupra lui și a bisericii sale în timpul unei slujbe de duminică.

Credincioșii zeloși deveniseră numeroși și erau acum agresivi în cererea lor de libertate a conștiinței, în special în două provincii - cele din Helsingland și Dalecarlia. Erau încă luterani, dar se opuneau anumitor practici ale Bisericii. Printre altele, refuzau să primească absolutiunea în forma obișnuită înainte de a lua parte la Cina Domnului și, pentru aceasta, erau pasibili de pedeapsă. Apoi celebrau Cina Domnului în privat, între ei; aceasta era declarată o batjocură la adresa Sacramentului, care, desigur, trebuia pedepsită. Se adunau în casele lor pentru întâlniri devoționale, la care obișnuiau să cânte din imnurile luterane, să citească o predică de Luther sau de un cleric luteran local și să se unească în rugăciune. Un edict regal din ianuarie 1726 interzicea strict astfel de întâlniri devoționale sau conventicule, sub pedeapsa unei amenzi mari pentru prima abatere, închisoare pentru a doua și doi ani de exil pentru a treia. Acest edict a fost acum aplicat Dacă una sau alta dintre infracțiuni avea loc duminică, aceasta era declarată și o încălcare a Sabatului și se aplica o pedeapsă suplimentară. De la începutul anului 1852 până pe 3 iulie 1854, nu mai puțin de 637 de persoane au fost amendate sau închise pentru una sau toate aceste „infracțiuni”. Un tânăr, care încă trăiește ca un bătrân, a fost închis timp de două săptămâni cu o dietă de pâine și apă. Apoi, deoarece a refuzat să recunoască un păcat acționând contrar statutelor Bisericii, a fost trimis înapoi pentru a îndura aceeași încercare timp de 28 de zile.

În această perioadă, lucrarea baptistă a început în Suedia și multe persoane care suferiseră astfel de dragul conștiinței au devenit baptiști.

Începuturile mișcării distinctive pot fi acum prezentate. Prin contactul cu baptiștii din Germania și Danemarca, doi bărbați din Suedia le-au adoptat opiniile și li s-au alăturat - unul în 1843 și celălalt în 1845. Unul, un căpitan de mare suedez pe nume G. W. Schroeder, a fost convertit în Statele Unite și s-a alăturat Bisericii Baptiste a Marinarilor din New York. A făcut o scurtă vizită în Suedia în 1845, iar la Göteborg l-a întâlnit pe un alt marinar care fusese convertit în America și, cu sprijinul unei societăți americane, era acum activ ca misionar printre marinari. Domnul Schroeder i-a atras atenția asupra subiectului botezului și al principiilor baptiste. Acest al doilea om a fost F. O. Nilson, născut în 1809, care era destinat să devină fondatorul lucrării baptiste în Suedia. El a urmat sugestia domnului Schroeder și a început să studieze învățăturile Noului Testament, rezultatul fiind că a mers la Hamburg pentru a cere botezul și a fost botezat acolo de către reverendul J. G. Oncken pe 1 august 1847.

Întorcându-se acasă, domnul Nilson le-a povestit prietenilor săi despre noua sa experiență. Unii dintre ei s-au convins că opiniile sale despre botez și ordinea bisericească erau în armonie cu învățăturile Noului Testament. Un pastor baptist din Copenhaga, pe nume Förster, a fost chemat, iar acesta a venit și a botezat cinci persoane, printre care și soția lui Nilson. Aceștia, împreună cu Nilson, au fost organizați în prima biserică baptistă din Suedia, nu foarte departe de Göteborg, pe 21 septembrie 1848. S-a convenit apoi trimiterea domnului Nilson la Hamburg și recomandarea lui bisericii baptiste de acolo pentru hirotonire.

Domnul Nilson a fost hirotonit și s-a întors să predice și să păstoreze mica turmă, care a crescut atât de rapid încât a numărat curând 54 de membri. Dar, din ceea ce am spus deja, este clar că îi așteptau necazuri și nu au avut mult de așteptat. Nilson se îndepărtase de „adevărata doctrină evanghelică” - adică doctrina Bisericii Luterane de Stat din Suedia - și îi determina pe alții să-l urmeze. Legea prevedea ca astfel de persoane să fie exilate. A fost arestat, judecat și condamnat. Deși un om needucat, a făcut un apel foarte puternic la instanță și s-a comportat cu atâta umilință și calm creștin încât a lăsat o impresie copleșitoare asupra tuturor celor prezenți. Unul dintre avocați a fost atât de profund mișcat încât propria sa convertire a urmat mai târziu Dar litera legii trebuia respectată, iar Nilson a fost condamnat la exil. Apoi a apelat la Curtea Regală și a cerut o audiență în fața regelui Oscar I. Regele, care era favorabil toleranței, l-a primit cu amabilitate, dar el și consilierii săi erau obligați să execute legea. Un apel pentru scutirea de pedeapsă ca act de grație a fost, de asemenea, în zadar. În iulie 1851, Nilson a avut amarul necaz de a-și părăsi draga țară natală. S-a mutat la Copenhaga și a fost chemat să acționeze ca pastor al bisericii baptiste de acolo până în primăvara anului 1853.

La scurt timp după sosirea sa la Copenhaga, a fost invitat la Hamburg pentru a participa la o conferință baptistă. Din Hamburg, a călătorit la Londra, la invitația Dr. Steane, pentru a participa la o întâlnire a Alianței Evanghelice. A fost prezentat la întâlnire și i s-a permis să povestească despre experiențele sale. După ce a vorbit, a fost citită o scrisoare de la Arhiepiscopul Wingard al Suediei, în care își exprima simpatia față de Alianță și regretul pentru absența sa de la întâlnire din cauza vârstei și a sănătății precare. Participanții au fost foarte impresionați de situație și s-au rugat în mod special pentru Suedia.

Membrii bisericii rămași în Suedia au fost hărțuiți în multe feluri de către autoritățile bisericești și municipale și adesea au suferit și violențe din partea vecinilor ostili. Când se nășteau copii, apăreau întotdeauna probleme. Șeriful era trimis cu asistenții săi să ia copilul de acasă, în ciuda protestelor părinților, și să-l ducă la pastorul parohiei pentru stropire, după care acesta era restituit. Apoi, părinților li se prezenta o factură pentru costurile suportate de șerif și asistenții săi. Adesea, oamenii erau prea săraci pentru a plăti, iar urma confiscarea proprietăților, care erau vândute la suma cerută.

 

Având în vedere problemele, s-a decis la o adunare bisericească ca toți cei care doreau să plece și aveau bani pentru călătorie să emigreze în Statele Unite. O scrisoare i-a fost trimisă domnului Nilson cu un apel de a li se alătura ca lider. Acesta a fost de acord și, împreună cu 21 dintre membri, el și soția sa, au pornit la drum spre America în mai 1853. Acolo, Nilson a rămas până în 1860, când, ca un act de favoare regală, sentința sa de exil a fost anulată și s-a întors în Suedia. În anul următor, o biserică baptistă a fost organizată în Göteborg, iar el a devenit pastorul acesteia.

În această perioadă, căpitanul Schroeder a venit din America și s-a stabilit în Göteborg. A construit o casă și în ea a amenajat o sală pentru noua biserică. După câțiva ani, s-a întors la New York, unde a trăit o viață utilă ca un creștin sincer, un baptist convins și un zelot pentru cauza misiunilor, până când a murit în primăvara anului 1914, la vârsta de 93 de ani

Domnul Nilson a lucrat ca pastor al bisericii din Göteborg timp de aproximativ șapte ani. Apoi s-a întors în America și a slujit în câteva biserici baptiste suedeze de acolo; dar treptat a devenit reticent și, în cele din urmă, s-a retras din munca pastorală. În orice caz, și-a îndeplinit eroic misiunea de vestitor și inaugurator al lucrării baptiste în Suedia. Prima biserică, care a fost organizată în jurul său, de la exilul său, a fost slabă și se luptă, fiind situată într-un district din vestul Suediei, unde preoții și oamenii sunt încăpățânați de bigoți împotriva a tot ceea ce suspectează a fi contrar doctrinei pure a Bisericii de Stat. Cu toate acestea, acea mică biserică baptistă din parohia Veddige continuă să existe, iar ultimele rapoarte vorbesc despre perspective mai luminoase pentru viitor.

În providența Sa, Dumnezeu avea un alt om gata să facă un pas înainte și să continue lucrarea când domnul Nilson a fost exilat. Acest bărbat era reverendul Andreas Wiberg, născut în Helsingland în 1816, un om bine educat, care experimentase convertirea în timp ce era student la Universitatea din Upsala. El a fost unul dintre cei influențați în mod benefic de misionarul metodist englez George Scott, la a cărui activitate la Stockholm ne-am referit.

Timp de șase ani, domnul Wiberg a slujit ca cleric al Bisericii de Stat, dar conștiința sa pietistă nu a putut accepta sistemul. A luat parte deschis la slujba pietismului și, prin urmare, a atras asupra sa un avertisment serios din partea Consistoriului și suspendarea timp de trei luni. El s-a opus, printre altele, administrării Cinei Domnului persoanelor neconvertite. Canonicul districtului său l-a acuzat de erezie și a sugerat ca acesta să fie exilat. Urmărirea penală a fost, însă, întreruptă de sinuciderea acuzatorului Domnul Wiberg și-a dat demisia din funcția din Biserica de Stat și s-a alăturat liderilor pietistici de la Stockholm în munca lor. El era încă un apărător ferm al botezului copiilor și, pentru a opri răspândirea concepțiilor baptiste, s-a pregătit să scrie o carte care să respingă „erorile anabaptiste”. În acest moment, a fost invitat de un om de afaceri să-l însoțească într-o călătorie la Hamburg. Acolo i-a întâlnit pe cei doi lideri baptiști, J. G. Oncken și J. Köbner. A urmat o discuție despre botez, iar Wiberg s-a angajat cu nerăbdare să apere punctul de vedere luteran. În timp ce se despărțeau, domnul Köbner i-a dat o broșură despre botez de Pengilly. Acesta a citit-o și, având în vedere argumentele, a simțit că subiectul a cerut o investigație amănunțită. A studiat întreaga chestiune și s-a convins că Biserica Luterană greșea și în acest punct. Prin urmare, când și-a scris cartea, aceasta a fost o apărare a punctului de vedere baptist, nu o respingere, așa cum era intenția sa inițială. Cartea a jucat un rol important în pregătirea drumului pentru gândirea baptistă.

Având o sănătate precară, domnul Wiberg a fost sfătuit să întreprindă o călătorie lungă. În timpul unei scurte șederi la Copenhaga, în drum spre America, i-a făcut o vizită conaționalului său fugar, domnul Nilson, care era pastor al bisericii baptiste locale. Acum simțea că sosise momentul și oportunitatea pentru el să acționeze în conformitate cu convingerile sale și a fost botezat de Nilson în aceeași noapte, 23 iulie 1852. Apoi a plecat în Statele Unite, unde a stat trei ani și s-a angajat în misiune

În timp ce domnul Wiberg se afla în America, a avut loc ceea ce s-ar putea numi un al doilea început al lucrării baptiste în Suedia, cu Stockholm ca centru. Doi bărbați, blănari de meserie, D. Forsell și P. F. Hejdenberg, au călătorit la Hamburg în mai 1854 și au fost botezați acolo. În același timp, domnul Hejdenberg a fost hirotonit să predice și să boteze în Suedia. La întoarcerea lor, șapte persoane au fost botezate la Stockholm pe 15 iunie, iar pe 18 a fost organizată prima biserică baptistă din Stockholm.

Credincioșii din districtul Dalecarlia, unde, așa cum s-a menționat deja, avea loc persecuția, au citit cartea lui Wiberg și mulți au fost convinși de afirmațiile acesteia. Aceștia i-au trimis un mesaj urgent domnului Hejdenberg să vină să-i boteze. El a răspuns și a botezat aproximativ o sută. Două biserici au fost organizate în parohiile Orsa și Elfdalen. Printre cei botezați s-au numărat mai mulți bărbați care au devenit predicatori și lideri locali eficienți. Aceștia au continuat să predice și să boteze cu mare succes, astfel încât în ​​trei ani existau cinci biserici și un total de 563 de membri.

Domnul Hejdenberg a devenit acum un evanghelist itinerant, dar nu i s-a permis să-și continue lucrarea netulburat. A fost arestat și urmărit penal de nenumărate ori. Minunat de spus, era de obicei achitat, dar uneori trebuia să plătească amenzi considerabile. Persecuția, însă, nu a făcut decât să-i alimenteze zelul.

În acea perioadă, un tânăr, talentat și bine educat, de viță nobilă, pe nume C. Möllersvärd, s-a întors din America, unde fusese convertit și se alăturase unei biserici baptiste. A început lucrarea la Stockholm împreună cu Hejdenberg și s-a dovedit a fi un predicator foarte popular. De asemenea, a itinerat în multe părți ale țării.

În 1855, domnul Wiberg s-a întors. Biserica din Stockholm număra atunci 24 de membri, care se închinau într-o sală mică. În Wiberg l-au văzut pe adevăratul lor lider eficient, care pe lângă talentele și învățăturile sale adăugase 3 ani de experiență și observarea metodelor utilizate în rândul baptiștilor americani. Venirea sa a adus bucurie micului grup, iar ei au avut satisfacția suplimentară de a ști că Publicația Baptistă Americană Societatea promisese să-i sprijine pe domnul Wiberg și pe patru evangheliști. Aceasta însemna foarte mult, deoarece acum se putea planifica și desfășura o muncă evanghelică sistematică.

Forțelor de muncă li s-au adăugat trei frați - Gustaf, Johannes și Per Palmquist. Aceștia erau bărbați puternici și bine pregătiți. Primul s-a remarcat ca pastor și lider, al doilea ca evanghelist, iar al treilea ca organizator și editor de școală duminicală.

Domnul Wiberg a găsit un asistent competent în numeroasele sale îndatoriri într-un tânăr nobil pe nume A. Drake, un om talentat și bine educat, care mai târziu s-a remarcat ca redactor și profesor la colegiul teologic.

La aceste nume s-ar putea adăuga cele ale mai multor predicatori locali eroici, prin care Dumnezeu a lucrat pentru a produce treziri și convertiri, pentru a înmuia bigotismul și a depăși opoziția

Povestea din această perioadă este una de creștere și dezvoltare. Când, în 1855, domnul Wiberg s-a întors din America, baptiștii din Suedia nu numărau mai mult de aproximativ 200. Împreună cu alți lucrători, a călătorit mult, predicând, botezând, organizând biserici și oferind sfaturi și încurajări convertiților și comunităților. Multe incidente emoționante de greutăți, persecuții, intervenții divine și victorie ar putea fi aduse din anii care au urmat, dar lipsa spațiului o împiedică.

În 1857, liderii s-au aventurat să facă aranjamente pentru o conferință baptistă, în ciuda restricțiilor Legile încă existente. S-a ținut fără tulburări din partea niciunei părți. S-au adunat 19 delegați din 8 provincii diferite și toți au putut raporta progrese încurajatoare. În câteva locuri, școlile duminicale fuseseră deja înființate. S-a decis în unanimitate organizarea lucrărilor sub un comitet central și s-a exprimat necesitatea unei școli pentru educarea pastorilor.

Anul următor a avut loc o a doua conferință, iar delegații au fost în jur de 100. La această conferință au fost invitați ca oaspeți Dr. Edward Steane și Rev. Howard Hinton din Anglia, precum și Rev. J. G. Oncken și J. Köbner din Germania. Aceștia au venit să ofere sfaturi și încurajări și i-au inspirat pe delegați cu speranță și curaj

În 1861, o a treia conferință s-a întrunit la Stockholm. Apoi a fost prezentat următorul raport statistic: Biserici, 1253; număr total de membri, 4930. În anul tocmai încheiat, 1057 de persoane au fost botezate. La această conferință s-a decis să se dea Comitetului Executiv instrucțiuni pentru a înființa o școală pentru educația predicatorilor.

Următoarea conferință a avut loc în 1866. Domnul Wiberg, în acest interval, petrecuse trei ani în America solicitând contribuții pentru construirea unei capele la Stockholm. Fusese primit cu amabilitate, iar contribuțiile fuseseră generoase. Capela tocmai fusese finalizată, iar în ea s-a întrunit conferința. Este o clădire spațioasă, cu o capacitate de peste o mie de persoane.

Mai târziu, domnul Wiberg și alții au vizitat în mod repetat Anglia și America în scopul de a apela la prieteni creștini pentru ajutor în construirea de capele. Prin urmare, baptiștii suedezi sunt foarte îndatorați prietenilor din ambele țări pentru ajutorul acordat în momentele în care era imposibil să se obțină sumele necesare din orice sursă din Suedia.

La conferința din 1866, domnul Wiberg a avut privilegiul de a-l prezenta pe reverendul K. O. Broady, care fusese trimis ca misionar în țara sa natală de către Uniunea Misionară Baptistă Americană, în scopul fondării unui colegiu pentru educație pastorală. Astfel, această problemă a fost rezolvată în mod satisfăcător.

Domnul Broady este suedez prin naștere, dar a avut primele sale experiențe creștine și și-a dobândit educația teologică în America. S-a dovedit a fi un om cu un caracter deosebit și cu daruri extraordinare ca învățător și predicator. A devenit liderul Uniunii Suedeze după domnul Wiberg, care timp de mai mulți ani a avut o sănătate precară și a decedat în anul 1887 Colegiul (Seminarul Bethel) a fost fondat în 1866, iar influența sa asupra progresului lucrării este inestimabilă. Peste 500 de pastori au fost educați acolo în cei 48 de ani de existență a sa.

Uniunea Misionară Baptistă Americană a sprijinit cu generozitate lucrarea din Suedia din 1866 până când alocările au fost retrase treptat la sfârșitul secolului trecut. Dr. Broady, care timp de 40 de ani a fost președintele de onoare al Colegiului, este încă susținut de Societatea Americană.

În 1866 existau 2 asociații, 183 de biserici, un total de 6877 de membri și 1719 elevi de școală duminicală.

În 1889, s-a făcut o schimbare în organizarea Uniunii, astfel încât fiecare ramură de activitate să fie încredințată unui comitet special. Astfel, au apărut un Comitet pentru Misiuni Străine, un Comitet pentru Misiuni Interne, un Comitet pentru Publicații, un Comitet pentru Construirea de Capele și un Comitet pentru Școală Duminicală; iar Comitetul Executiv al Uniunii a fost format din membrii celorlalte comitete.

Acest sistem a funcționat bine timp de 25 de ani, dar la conferința din iunie 1914, s-a decis în unanimitate o schimbare, astfel încât acum toate ramurile de activitate sunt responsabile de un comitet format din 24 de membri.

Persecuția s-a diminuat treptat, iar legile au fost reformate, astfel încât niciun baptist nu a întâmpinat probleme serioase din partea autorităților în ultimele trei sau patru decenii. Totuși, există suficiente prevederi legale care să ne împiedice serios munca dacă s-ar aplica litera legii. Clericii intoleranți au încercat din când în când, în anii următori, să-i urmărească penal pe baptiști în baza acestor statute practic învechite, dar eforturile lor nu au reușit să obțină aprobarea instanțelor superioare.

Mai mulți baptiști suedezi au fost membri ai Parlamentului suedez, iar influența lor, împreună cu eforturile directe, a fost în multe cazuri decisivă pentru reforme. Rev. J. Byström, D.D., acum președinte al Uniunii, care timp de aproape 20 de ani a fost membru al Parlamentului, a făcut mult pentru a asigură, prin legislație, drepturi anterior refuzate dizidenților.

Practic, baptiștii sunt acum liberi să-și desfășoare activitatea fără a fi molestați grav, iar întregul teritoriu le este deschis.

La 1 ianuarie 1914, statisticile suedeze erau următoarele: Asociații, 21; biserici, 635; membri, 54159; pastori, 377; predicatori locali, 699; studenți pentru slujire, 70; elevi din școlile duminicale, 65404; profesori, 5006; membri ai societăților de tineri, 23222; capele, 623; suma totală a contribuțiilor în 1913, 1328621 kr (73256 lire sterline); cheltuieli pentru misiuni străine, 75000 kr (4166 lire sterline).

I. Munca baptistă în Finlanda vorbitoare de limbă suedeză

În timp ce insulele Åland, din Marea Baltică, erau ocupate de flota engleză în vara anului 1855, reverendul C. Möllersvärd din Suedia, a profitat de ocazie și a mers să predice. Cuvântul a fost ascultat cu nerăbdare și a avut loc o renaștere, cu numeroase convertiri. De îndată ce navele de război engleze au plecat, domnul Möllersvärd a considerat înțelept să plece și a scăpat cu greu de arestarea autorităților ruse. Roadele muncii sale, însă, au rămas. În anul următor, unul dintre convertiți a adus din Suedia câteva exemplare ale cărții lui Wiberg despre botez, a căror citire a determinat trei bărbați să vină la Stockholm pentru a fi botezați. Unul dintre ei, un inspector vamal pe nume G. Fagerström, a fost hirotonit. Și-a botezat soția și soțiile celorlalți doi bărbați și s-au organizat într-o biserică în Föglö. Aceasta se întâmpla în 1856. Apoi a urmat povestea familiară a persecuției și greutăților, dar mica turmă a rezistat.

Din Åland lucrarea s-a răspândit pe continent, iar o biserică a fost organizată în Jacobstad în 1872. Mai multe biserici au apărut succesiv. Multe circumstanțe adverse s-au combinat pentru a îngreuna lupta. Mai mulți predicatori din Suedia s-au dedicat lucrării, în afară de vizitele ocazionale ale altora. Printre aceștia pot fi menționați Rev. I. S. Österman, Rev. Alfr. Hallsten și Rev. M. Lignell, actualul pastor al bisericii din Helsing-fors. Unii nativi din Finlanda au slujit, de asemenea, cu competență ca slujitori ai Evangheliei, printre care se numără Reverendul E. Jansson, J. E. Söderman și Mikael Eriksson.

Baptiștii din Suedia au ajutat lucrarea din Finlanda de la început. Societatea Americană de Misiuni Baptiste Străine oferă, de asemenea, un sprijin considerabil în acest domeniu

Populația vorbitoare de limbă suedeză din Finlanda numără aproximativ 380.000 de locuitori. În prezent, există aproximativ 30 de biserici baptiste și aproximativ 2.000 de membri. Lucrarea s-a răspândit și în rândul populației vorbitoare de limbă finlandeză, dar numărul de biserici și membri dintre acestea este mai mic. În total, în Finlanda există 52 de biserici și 3.156 de membri

II. Lucrarea baptistă printre locuitorii vorbitori de limbă suedeză din Sankt Petersburg și din Estonia.

Din 1889 există o biserică baptistă vorbitoare de limbă suedeză în Sankt Petersburg. Aceasta numără acum șaizeci și patru de membri. Pastorul, reverendul O. E. Signeul, este susținut de Uniunea Baptistă din Suedia. De asemenea, efectuează vizite ocazionale în Provinciile Baltice și în Finlanda.

În Estonia, Uniunea Suedeză susține un misionar pe nume Ch. Engbusk. Acesta lucrează atât printre estonieni, cât și printre populația vorbitoare de limbă suedeză. Biserica sa din Sutlep numără nouăzeci și cinci de membri.

NOTĂ. Lucrarea misionară suedeză în Spania este descrisă în Partea a II-a a acestei cărți, p. 137 și următoarele

Carl Erik Benander , născut pe 4 martie 1861 și decedat în 1956 , a fost un pastor suedez și lider în Biserica Baptistă Suedeză .

Benander a fost rector al Seminarului Bethel între anii 1906–1927 și membru al Alianței Baptiste Mondiale , precum și membru al consiliului de administrație al Misiunii Baptiste Suedeze. Benander este autorul mai multor scrieri religioase și teologice.

Istoricul Bisericii Creștine Baptiste din Vrani și invitație la serbare

 

Invitație

100 de ani de credință, har și binecuvântare!
Cu bucurie și recunoștință înaintea Domnului, vă invităm să sărbătorim împreună centenarul Bisericii Creștine Baptiste „Speranța” Vrani!
Duminică, 1 noiembrie 2026, ora 10:00.
„Până aici Domnul ne-a ajutat!” — Eben-Ezer
Vă așteptăm cu mult drag să ne bucurăm împreună de această sărbătoare deosebită

Istoric

Comuna Vrani se află în lunca Văii Carașului, pe malul drept al râului. Primul credincios baptist din comună a fost Petru Blocovan, venit aici din comuna Potoc și botezat în anul 1917, în comuna Socolari.

În anul 1926, registrul bisericii amintea numele a patru membri, iar în anul 1928 reunea 16 membri, conduși de pastorul Sinta Gheorghe.

În ziua de 14 septembrie 1928 a avut loc un botez în comuna Vrani, în cadrul căruia nouă persoane au fost botezate în numele lui Cristos. Acesta a fost primul botez la care a participat Mităr Nicolae (1895–1978). Împreună cu el s-a botezat aproape toată familia: soția, mama și bunica. Din acel moment, prima biserică baptistă din localitate a început să se întrunească în locuința sa. Fratele Nicolae a fost diacon al bisericii timp de 24 de ani.

Fratele Dragu a urmat câteva cursuri la Seminarul din București, iar la 29 mai 1932 a fost ordinat în comuna Vrani, împreună cu un alt frate, pe nume Ioan Manciu. Ordinarea a fost oficiată de frații Ioan Suveț, Iosif Ghiocel, Gheorghe Lința și Iosif Vucu.

În anul 1937, biserica număra 37 de membri și a cumpărat un lot de pământ pentru construirea casei de rugăciune. Lucrarea a progresat mult în timpul pastorilor Traian Vrăniuț și Dunca Gavril, venit din părțile Transilvaniei. De asemenea, în zonă a activat și pastorul Iosif Ghiocel. Astfel, în jurul anului 1939, biserica număra 68 de membri, iar în toamna aceluiași an, pastorul I. R. Socaciu a organizat aici un curs biblic de opt zile, urmat de evanghelizări. Toate aceste manifestări erau supravegheate de jandarmi și de preotul ortodox.

Lucrarea bisericii a progresat mult, iar în anul 1956 aceasta număra 224 de membri și avea o fanfară. Odată cu colectivizarea agriculturii, tinerii au plecat la orașe. Cu toate acestea, credincioșii rămași au reușit să construiască o anexă și un baptistier în anul 1974. La 7 septembrie 1975, aici a fost oficiat un botez, condus de pastorul bisericii, Vuc Iacob.

După anul 1990, pastor al bisericii a fost Petru Gruia, în timpul căruia au avut loc câteva botezuri mari. Astăzi, biserica are 50 de membri și 20 de aparținători.

Necrologul lui Mităr Nicolae

La 7 iulie 1978, a încetat din viață fratele Mităr Nicolae, din comuna Vrani, județul Caraș-Severin, în vârstă de 84 de ani. Fratele s-a născut la 12 ianuarie 1895, în comuna Vrani, județul Caraș-Severin.

La vârsta de 33 de ani, L-a primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor, iar la 14 septembrie 1928 a primit botezul nou-testamental în comuna Vrani. De remarcat sunt două lucruri: acesta a fost primul botez din comună și, în al doilea rând, fratele a intrat în apa botezului împreună cu aproape toată familia: el, soția, mama și bunica. Până la construirea Casei de Rugăciune, la care fratele a contribuit în mod deosebit, biserica Domnului a funcționat o perioadă și în casa sa.

Fratele Mităr Nicolae a fost diaconul bisericii timp de 24 de ani și a slujit cu toată râvna până la capătul vieții.

Serviciul de înmormântare a fost oficiat de frații păstori Vucu Iacob și Bâtea Ilie. Au mai vorbit din Cuvântul Domnului fratele Dunca Gavrilă și fratele seminarist Liubimirescu Amfilohie.

Domnul să-i mângâie pe cei întristați, iar locul rămas

gol în biserică să-l completeze tot El cu un

altul.

PASTOR

Bâtea Ilie

 

Surse:

Bâtea Ilie

Daniel Stoica

Ioan Bunaciu

Vasile Bel

Glasul Adevărului

Îndrumătorul Creștin Baptist

Farul Mântuirii

ISTORIA BISERICII CREȘTINE BAPTISTE BAHNEA – de Elian Chiciudean

 

Printre bisericile cele mai vechi formate din județul Mureș se află și Biserica Baptistă din localitatea Bahnea. Această comună se găsește la aproximativ 32 km de localitatea Târgu-Mureș, aproape de drumul ce leagă orașul Târnăveni de șoseaua națională Târgu-Mureș–Sighișoara. Este o comună cu oameni simpli, majoritatea agricultori, cu o populație de aproximativ 2.000 de oameni. Populația comunei cuprinde cam un sfert de persoane de naționalitate maghiară și cam tot atâtea de naționalitate romă (țigani). Din punct de vedere religios, proporția cea mai mare o au cei înregistrați la Biserica Ortodoxă, iar apoi, în ordine, Biserica Reformată, Biserica Catolică, Biserica Baptistă și, într-un număr mai mic, deși cu două biserici, Biserica Penticostală.

În anul 1923 se stabilesc în comună două familii: Moldovan Teodor cu Maria și Moldovan Nicolae cu Maria. Aceste două familii erau credincioși baptiști, botezați la Șeuca de către un misionar, Popovici Ioan. Aceștia sunt primii credincioși baptiști din localitate, iar ca misionar, în același an, își începe lucrarea Cozma Gheorghe de la Aiud. Dumnezeu a însoțit lucrarea lor și, în urma acestei binecuvântări, la numai un an de zile, în anul 1924, li s-au mai adăugat încă șase suflete.

Deși viața în acea perioadă era destul de grea, mijloacele de transport fiind animalele sau mersul pe jos, acești oameni au continuat să-L reprezinte cu cinste pe Dumnezeu pentru cei din jurul lor, iar lucrarea lor a mai adăugat în numai șase ani încă 19 suflete la Împărăția lui Dumnezeu. În anul 1930, cele 30 de persoane formează Biserica Baptistă din Bahnea și, tot în acel an, la 3 martie, are loc deschiderea oficială și inaugurarea, totodată, a clădirii care le va sluji ca loc de închinare.

Clădirea care va sluji ca loc de închinare era o casă foarte veche, construită în anul 1843, iar această clădire slujește și astăzi ca clădire a Bisericii, dar cu reparațiile necesare. În anul 1945, prin decretul de recunoaștere a Cultului, Biserica Baptistă își continuă existența, avându-l ca păstor până în anul 1953 pe același Cozma Gheorghe din Aiud.

Numărul membrilor în această perioadă nu cunoaște nicio creștere spectaculoasă, înregistrându-se în anul 1948 38 de membri. Din anul 1946 se începe o lucrare de organizare în rândul tinerilor, formându-se corul, orchestra și fanfara. Toate acestea îl aveau ca dirijor pe tânărul Avram Lăslean.

În urma acestei mișcări se observă o revigorare, care a dus la creșterea numărului de membri la 44 de persoane botezate și înregistrate în registrul de membri din anul 1951. Avându-se în vedere și satele din jurul comunei, a început lucrarea și în două dintre ele: Bernadea și Idrifaia, în anul 1952 existând doi membri în Bernadea și trei în Idrifaia. În anul 1953 a fost chemat ca păstor Căluț Dumitru din Târnăveni, care a păstorit Biserica până în 1955.

Nu sunt evenimente deosebite în această perioadă, iar numărul de membri a rămas aproximativ același. Din anul 1956 s-au perindat pentru scurtă vreme mai mulți păstori. Astfel, i-au avut ca păstori pe Luca Gheorghe, Bold Iosif și Fodor Andrei. Această lipsă de lucrători timp de trei ani de zile, sau această perindare de păstori, nu a ajutat Biserica. De aceea se observă o scădere a implicării membrilor în lucrarea de mărturisire și de mărturie. Numai în anul 1957, în 10 martie, au fost puși sub disciplină cinci membri și puțin mai târziu excluși.

La sfârșitul anului 1959 este chemat ca păstor fratele Pintecan Vasile, proaspăt absolvent al Seminarului din București. În anul 1960, la propunerea păstorului, are loc refacerea clădirii bisericii și chiar reamenajarea ei. Având o poziție bună, în centrul orașului, au reușit să dea un aspect plăcut acestei clădiri vechi de 90 de ani. Pe lângă biserica din Bahnea, păstorul Pintecan Vasile mai avea în cerc bisericile din Suplac, Târnăveni și Bobohalma.

Cu toate acestea, a fost păstorul Bisericii până în anul 1987. Deși în tot acest timp s-au adăugat suflete noi la numărul membrilor Bisericii, numărul membrilor a rămas constant, în jurul cifrei de 40. În anul 1987, în urma plecării pastorului Pintecan, cercul a fost preluat de tânărul păstor Onaca Gheorghe, care i-a slujit până la plecarea lui în județul Bihor. În ciuda problemelor care ridicau serioase întrebări pentru lucrarea păstorului, Biserica a continuat să rămână lângă el, ceea ce a însemnat o mare încurajare pentru el. În preajma plecării lui Onaca, la câteva evanghelizări la care le-au avut, a fost printre alții invitat și pastorul Vasile Paul, păstor al Bisericii Baptiste nr. 2 Târgu-Mureș. Această întâlnire și cunoaștere, în același timp, l-a determinat ca, în momentul când Onaca a plecat, să apeleze la Vasile Paul și să fie cuprins în cercul pastoral al Bisericii Baptiste nr. 2.

În urma acceptării acestei cereri, a fost trimis ca misionar din partea Bisericii tânărul Chiciudean Elian. Din anul 1997 și până în 22 octombrie 1998, Elian a lucrat ca misionar, iar la acea dată a fost ordinat ca păstor al cercului care cuprinde bisericile din Bahnea, Suplac, Sovata și Ulieș. În acest timp, cu ajutorul Domnului, s-a reformat corul, ținându-se cont de noua generație care există în Biserică, dar care nu cântase niciodată în cor. De asemenea, s-a dezvoltat lucrarea cu copiii, avându-se în vedere și predarea religiei în școala din localitate.

În anul 1999 s-a reparat întreaga clădire a bisericii, dându-i-se o față complet nouă și modernă. Singurul lucru care s-a păstrat de la vechea clădire a fost cărămida. După doar o lună de muncă intensă, pe data de 30 mai, biserica a putut să reintre în locașul de închinare în cadrul unui serviciu special de mulțumire. Această lucrare a însemnat foarte mult atât pentru membrii bisericii care au contribuit cu toții, dar și pentru ceilalți, care au fost uimiți de participarea în unitate a tuturor membrilor. Ne rugăm ca Dumnezeu să pecetluiască și să binecuvânteze mai departe această lucrare.

Istoricul Bisericii Creștine Baptiste, din Arad-Șega

 

Acest istoric este format din declarațiile mai multor frați, unii păstori, alții frați din biserică și la date diferite. Acestea s-au găsit într-un dosar la Comunitatea Baptistă Maghiară, semnat Fr. Ardelean, Arad-Șega. Ar putea fi Ardelean Gheorghe care locuia în Denver, în anul 1984, care are o declarație în acest material.

 

Predica fr. Truța Ioan la jubileul de 40 de ani de la construirea casei de rugăciune. 1964

În 1919 am fost ca însoțitor a fratelui din Curtici, venit la mica familie a fraților din Șega, într-o căsuță mică din str. Școlii. Din grupul de iubitori ai Domnului, de atunci, nu-mi aduc aminte de alți frați afară de alți frați, afară de fr. Bulzan Dimitrie.

În 1924 acest mic grup de credincioși au zidit o frumoasă clădire. A fost o cinste pentru cauza sfântă, pentru numele lui Dumnezeu și pentru poporul botezat. Nici nu ne putem imagina ce înseamnă această realizare, a acestei familii. Ei au făcut această mare realizare, această clădire frumoasă cu sudoarea frunții lor, lucru despre care s-a auzit până la mari depărtări. Noi suntem mai mici decât ne dăm noi seama, și mai mari cu mult decât  noi ne putem închipui, Dumnezeu ne vede mai mari cu mult decât suntem noi, și ne-ar plăcea și nouă să facem ceea ce El așteaptă de la noi - să ne vedem mici în  toate lucrurile.

În 1924 au fost de față când s-a deschis această biserică. De atunci și până astăzi a crescut ca număr și biserica aceasta s-a mărit. O parte bună din actualii membri de atunci, unii de aici, alții din alte părți sunt moștenitori ai începuturilor bune realizate până acum de Dumnezeu. Noi toți suntem moștenitori. Dacă am fi privit pe unii dintre ei, am fi zis că sunt mici și totuși ei au făcut lucruri mari. Noi cântăm, ne rugăm, noi predicăm, noi ne bucurăm atât cât suntem influențați de lucrurile cerești. Dumnezeu se bucură de copii Lui, și lumea are posibilitatea să vadă în copiii Lui, chipul lui Dumnezeu. Am motive mari să mă umilesc înaintea lui Dumnezeu pentru atât cât am fost și pentru faptul că nu am fost decât atât și nu mai mult. Am motive mari ca pentru viitor să mă încred mai mult în Dumnezeu pentru lucrarea ce este în mâna Lui.

Aniversarea de acum a Bisericii Șega, ne duce cu gândul la frumoasa priveliște a lui Iacov, în care cerul este deschis, o scară leagă pământul de el; Dumnezeu este deasupra noastră și îngerii se plimbă pe scara dintre cer și pământ. Cea mai elocventă descoperire pe care a avut-o anticul (bătrânul) Iacov a fost aceea exprimată în cuvintele: ”Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor”. Nu s-ar putea spune și despre Biserica aceasta? Credem că da! Casa lui Dumnezeu este un loc de binecuvântare pentru oameni. Dumnezeu binecuvântează lumea prin copii Lui și o face în măsura în care noi suntem predați  Lui.

Nu uitați fraților că noi am primit o moștenire, și noi la rândul nostru trebuie să lăsăm o moștenire altora. Să se vadă că suntem copiii Domnului prin dragoste, blândețe, răbdare, dărnicia noastră pentru Dumnezeu și cauza Lui.

Eu închei și doresc ca Domnul să ne dea puterea și harul ca să fim așa și să fim o bună mărturie pentru lumea aceasta.

Bisericii Creștine Baptiste din Arad-Șega de Cocean Marțian 1964

    (Predică ținută de păstorul Bisericii, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la inaugurarea ei – 08.11.1924 - 08.11.1964)

”Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea”.

 Împlinirea acestor Cuvinte dumnezeiești, rostite de Domnul Isus, se poate vedea și în istoria binecuvântată a acestei Biserici Creștine. Dacă vom primi cu atenție cum a zidit El această unitate frățească, așezând piatră vie lângă piatră vie, credincios lângă credincios, vom putea spune și noi cu apostolul neamurilor, Pavel: ”Eu am sădit, acolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească...” (I Cor. 3:6).

Și acum să aruncăm o privire retrospectivă în istoria acestei Biserici răscumpărate a lui Cristos, să vedem cum a luat ea ființă, cum s-a lucrat în ea, cum s-a dezvoltat de la cele mai mici începuturi și până la această dată.

În mod normal această istorie se împarte în trei etape cuprinse în trei perioade de timp:

I Etapă - de la început, până în anul 1924;

II Etapă - de la 8 noiembrie 1924, până în primăvara anului 1945;

III Etapă - din anul 1945 până astăzi.

Și acum să privim fiecare perioadă istorică sub trei aspecte:

 - Aspectul evoluției statistice înscrise în ani;

 - Aspectul dezvoltării casei de rugăciune;

 - Progresul lucrării sfinte în viața credincioșilor sub diferiți lucrători.

                                  Un început slab și nebulos

E greu să faci istoricul unei Biserici, când îți lipsesc cu desăvârșire urmele scrise; singurul izvor de informație rămânând doar declarațiile verbale ale unor terțe persoane, care nu numai că prezintă lucrurile într-un mod foarte redus, dar se și deosebesc unele de altele.

Acest lucru mi s-a întâmplat și mie când am început să întocmesc acest istoric. Oricât m-am străduit să găsesc un început, să dau de un capăt al acestei lucrări evanghelice din această parte a orașului, n-am găsit, ci am rămas doar cu constatarea, că firul ei istoric se pierde în negura vremii, oprindu-se la Cel ce este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul - la Dumnezeu.

Istoricul acestei Biserici se înscrie ca o rămurea în încrengătura marelui arbore al Bisericii Creștine, el șerpuiește în timp ce un mic afluent al marelui fluviu - Creștinismul - , este împletit ca un fir subțire în uriașul cablu al frământatei istorii universale a Bisericii lui Cristos pe pământ. Deci el face parte din istoria Bisericii din țara întreagă și din lumea întreagă.

Și acum să trecem la câteva date concrete:

Scrutând cu privirea începutul, descoperim în ceața vremii un mic grup de credincioși nou testamentali ce se adunau în casa fr. Mariș Pavel (poreclit Turcilă) aproximativ prin anul 1906-1907. Nu se știe de unde au venit. Unii spun că din comuna Curtici, alții că din biserica din cartierul Pârneava. La fel nu se știe precis numărul lor. După o vagă informație ar fi fost 3-4 familii.

Cam prin anul 1908, îi găsim adunându-se în casa fr. Sirian Traian pe strada Școlii, iar în anul 1909-1910 ei se adunau în casa fratelui Bulzan Dimitrie tot pe aceeași stradă. În anul 1910 Biserica închiriază un local pentru adunare pe strada Constantin Brâncoveanu în casa lui Vărzaru, unde se adună până în anul 1924, când își construiesc o casă de rugăciune tot pe aceeași stradă la nr. 28-39, unde este și astăzi.

În această perioadă Biserica a avut ca lucrători locali pe fr. Sirianu Traian și Dimitrie Bulzan, iar ca împărțitor de Cină pe fr. Radu Tașca, Vărșendan Gheorghe și Savu Ioan de la Curtici.

Spre sfârșitul acestei perioade au venit în Biserică fr. Vidi Dumitru și Moț Ioan care au lucrat în ogorul Domnului, în special fr. Moț Ioan care este încă în viață și astăzi în vârstă de 85 de ani. Ceea ce caracterizează Biserica Domnului în acest timp este dragostea frățească fierbinte. Iată un exemplu în această privință: Sora Iovanov Ecaterina în vârstă de 84 ani îmi povestește că atunci când veniră frații împărțitori de Cină, de la Curtici, ei făceau drumul acesta pe jos, iar când ajungeau în Arad erau așteptați cu multă dragoste de fr. Iovanov Gheorghe, soțul ei, care îi aducea acasă, le spăla picioarele, le servea masa și se bucurau cu lacrimi ca și primii creștini.

Deci privind acest început slab al lucrării Domnului, în acest loc, aducem aminte de parabola evanghelică în care începutul împărăției lui Dumnezeu este asemănat cu o sămânță mică de muștar, din care crește apoi un arbore mare. De aici și învățătura pentru noi, să nu disprețuim niciodată începuturile mici și slabe din viața noastră și a copiilor noștri, din care pot crește spre slava lui Dumnezeu cele mai binecuvântate roade. Această idee o exprimă și poetul în cântarea noastră: ”Nu aștepta până poți face lucrul mare. Nu sta pe departe să lucești. Fii mult credincios în datorințele tale. Lumină în locul unde ești.

         Biserica sub păstoria unor frați cu pregătire teologică.

La data de 8 noiembrie 1924, a avut loc serviciul inaugural al noului locaș de închinăciune, în care suntem și astăzi. Acest serviciu de deschidere a fost ținut de fr. Atanasie Pascu din Timișoara. La acea dată Biserica număra aproximativ 50 de membri. Doi ani mai târziu în Biserică au lucrat fr. Bulzan Dimitrie și Iovanov Gheorghe, iar Cina Domnului a fost servită de fr. Iov Teodor și Muntean Mihai.

În anul 1926 Biserica alege ca păstor pe fr. Truța Ioan, un tânăr seminarist, care a păstorit Biserica până în anul 1929. Din 1929 până în 1937, Biserica a fost păstorită de fr. Ungureanu Ioan, Cocuț Ioan și Dumitrașcu David. În același an Biserica a înflorit un frumos cor mixt, sub conducerea fr. Dirijor Vasile Berbecaru. Numărul membrilor s-a ridicat la 100 de persoane. În 1937 fr. Truța revine din nou ca păstor al Bisericii și rămâne în această funcție până în anul 1939.

                     Creșterea bisericii în ultimii 20 de ani.

După anii grei ai războiului, ani de crunte persecuții religioase pentru credincioșii Baptiști din țara noastră, în primăvara anului 1945, odată cu terminarea războiului a răsărit soarele libertății și bisericile noastre, astfel casele noastre de rugăciuni au fost redeschise și credincioșii puteau din nou să se închine lui Dumnezeu. În acest climat al libertății și sub păstoria unor frați din ce în ce mai pregătiți, biserica a crescut din toate punctele de vedere.

Dacă în 1945 biserica număra 120 de membri, acum la sfârșitul anului 1964 numără 396 de membri. În 1945 biserica nu avea decât un cor dezorganizat, un cor mic al copiilor, cor mare și o orchestră frumoasă.

În anii 1952-1954 clădirea a fost renovată și spațiul casei de rugăciune lărgit cu încă 60 metri pătrați, care astăzi solicită o nouă renovare căci a devenit neîncăpătoare. În acești ani s-au succedat ca diaconi fr. Brândașu Petru și Teretean Ioan iar în anii din urmă fr. Iovin Nicolae, ca diacon ales al Bisericii s-a evidențiat prin multă râvnă și devotament în lucrarea sfântă.

Cam aceasta ar fi în mare istoria acestei Biserici, privită de pe culmea celor 40 de ani de existență.

Domnul să-și desăvârșească lucrarea Sa începută în acest loc, în inimile noastre pentru gloria Împărăției Sale pe pământ și spre slăvirea Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Amin.

Autobiografie. Declarație fr. Moț Ioan, Arad, 17 septembrie 1958

M-am născut la 25 august 1878 în comuna Chier, jud. Arad și am primit Botezul nou testamentar în credința Baptistă în comuna natală la 1 octombrie 1899 fiind botezat de fr. Crișan Gheorghe.

După botez am fost alungat de părinți pentru rușinea ce le-am făcut-o și m-am stabilit în dealul Crivobara nr. 8 ca vier. Acolo au venit după aceea  Bordaș Ștefan senior și încă doi frați. Mai întâi am  umblat la adunarea din Sederhat, apoi la Gai și în sfârșit la Șega. În 1909 m-am mutat cu familia în Calea Aurel Vlaicu lângă cantonul de linie ferată CFR ce merge la Pecica frecventând biserica din Gai. Doi ani mai târziu m-am mutat în Grădiștea lângă fabrica de tutun și am devenit membru al Bisericii din Arad-Șega a cărei clădire (închiriată) era pe strada C-tin Brâncoveanu colț cu strada Școlii. În 1912 m-am mutat în str. Școlii nr. 20. În 1913 m-am mutat la Chier, la părinți; de unde peste un an am revenit la Arad toamna. Primăvara, în 1915, am fost înrolat în armată și trimis pe front.

Cine/care erau membri la Șega în acea vreme? Fratele Văcariu Gheorghe și sora Văcariu Persida etc. Sora Măriuța Breban; în total erau 10-12 membri și din aceștia mai multe femei. După aceea s-a mutat la Arad fr. Bulzan Dimitrie din Pâncota unde locuiește acum fr. Albert pe acea vreme proprietatea lui Sontag, ginerele lui Nahn. S-au mai pocăit înainte de război fratele Komen Ilie, Lugoj Pavel și Gyura Petru. După întoarcerea mea din război am mai aflat membri veniți la Șega pe. Fr. Vrăbieșu Ghoerghe, fr. Haiduc Mihai, fr. Ardelean Gheorghe.

Cine conducea Biserica? Președintele ”bătrânul adunării” a fost fr. Bulzan Dimitrie. Împărțitor de Cină, din când în când (neregulat) veneau de la Cercul Bisericesc Curtici de care aparținea Bis. Șega: fr. Vărșendan și Radu Tașca de la Curtici.

Constatându-se că e lipsă de lucrători am fost ordinat eu, cam prin anul 1920-1921 de către comisia compusă din: Radu Tașcă, fr. Vărșendan Gheorghe, fr. Savu Ioan din Radna (socrul lui Liviu Novac, Chereș Dumitru din Radna și Atanasie Pascu din Parța.

Dirijor de cor: a fost fr. Bulzan Simion (1919)

Școala Duminicală: nu se ținea.

Cum am venit la credință? În comuna noastră eram păzitor la porci. În fiecare seară un frate venea în calea purceilor cu Testamentul în buzunar și când mă întâlnea îmi zicea: ”Ioane tu știi citi, ia de citește ce scrie aici.” Eu citeam și odată l-am întrebat de unde se poate cumpăra o astfel de carte? - Iaca la marginea satului, unde colportorul Kanitzki lasă Testamentele la prietenul Maxin. De acolo am cumpărat un Nou Testament, cam prin 1895, în limba română cu 20 de kritzari.

În timpul liber citeam cu mare plăcere ”această Carte”.

Tatăl meu era ctitor la biserica ortodoxă din sat, dar și el a fost la adunarea fraților baptiști de la care venind acasă a exclamat: ”O, ce lege frumoasă învăluie niște prunci aicea; nu beau, nu joacă, nu fumează numai cântă și se roagă”! Erau tineri de 15-17 ani. Eu am fost pătruns de cuvintele acestea bucurându-mă în sinea mea, dar eu nu mă puteam duce la acele întruniri fiindcă trebuia să păzesc porcii. De atunci am început să nu mai sudui (înjur) porcii ca până atunci. De la porci am plecat la Mocrea la lucratul viilor. Aici lucrătorilor li se dădea rachiu, dar eu nu voiam să beau cu toate îndemnurile, batjocurile și sudalmele celorlalți. O dată fiind îndemnat să beau ca să prind puteri, mi s-a dezlegat limba și îmi venea să răspund la provocările lor cu aceleași sudalme. Aceasta mi-a fost învățătură de minte și nu am mai băut.

Notă informativă de la fr. Popa Ioan, fost președinte al Uniunii  1959

          Dragă frate Ardelean,

În ziua de 02.11.1958 întâlnindu-ne în Biroul Comunității, mi-ați amintit să vă spun unele date relative la înființarea Bisericii Baptiste din Sega, când abia am putut să vă spun unele date de felul acesta. Sosind acasă am spus cele amintite de dumneavoastră soției mele care mi-a spus următoarele.

Părinții au venit la credință și s-au botezat în anul 1900, când soția mea era de 5 ani, iar fratele ei de 3 ani. Pe vremea aceea a fost o soră tânără (fată mare) în Sega care era botezată în credința baptistă și ca atare era foarte voioasă și drăguță că la botezul părinților, această soră tânără, numită Cristina a îngrijit de soția mea și fratele ei.

Sora Cristina a fost una din primele persoane botezate din Sega. Dacă au mai fost alte persoane botezate în Șega pe vremea aceea sau numai Cristina, acest lucru nu îl știu.

Au mai fost în Sega o soră Văcariu, Nețin, Petru (țigan) iar după aceea a venit de la Pâncota fratele bătrân Bulzan Dimitrie care avea 3 copii.

În 1924 a fost zidită o bisericuță la a cărui deschidere au fost fratele Atanasie Pascu și eu și alți frați.

Subsemnatul (eu) am venit în anul 1921 în Arad. În 1921, 1922 până la 1923 am lucrat la București și Arad, iar în 23 februarie 1923 s-a format Comunitatea din Arad. Pe această vreme Bisericile din Dorobanți, din Sega, din Gai, din Micălaca erau în activitate.

După amintirile comunicate aici, sora Cristina, a fost una din primii credincioși; sora Breban, fratele bătrân Bulzan a venit din Pâncota mai târziu. Vă rugăm încercați să stabiliți date mai de aproape consultând frați bătrâni din Sega și Gai. Consultați pe fratele bătrân Mio (nr. este vorba de fr. Iovin) care a fost pe vremea aceea tânăr. La fel pe fr. Mladin, Isaia, pe soacra și soția fr. Teodor Neța din Gai, dar de la fr. Mio cred că puteți primi bune date informative.

Vă trimit prezența în dublu exemplar, unul pentru dvs. și unul se poate să fie dat fratelui, Popovici (Alexa) când va veni la Arad.

Vă salutăm cu mult dor și drag dorindu-vă mult spor în lucrul Domnului și te rog frate să crezi că omul ca și coroană a creației lui Dumnezeu, numai în timpul cât lucrează pentru Dumnezeu, este mai frumos, mai strălucitor cu sufletul plin de veselie sfântă și de o credință înfocată de de Cel ce a murit răstignit pe lemn și a înviat ca Domn și Erou al Cerului.

                  Vă dorim multe binecuvântări de la Domnul

Declarația fr. Gyiura Petru Declarat la 01.09.1974

M-am născut în 20 iunie 1890 în orașul Arad, și am fost botezat la Brăila în 30 octombrie 1920 de fr. Branca.

Înainte de a fi botezat, încă din copilărie umblam în Biserica Baptistă din Chechaci, unde ne conducea fratele Traian de la Pârnava, un om în vârstă de 40-50 de ani, timp de 2-3 luni.

După aceea (aproximativ în anul 1902 sau 1903) Biserica s-a mutat în casa unei familii baptiste, numită Turcilă Ioan.

Biserica era comună mai mult din femei; astfel îmi amintesc de două femei surori (pe strada Școlii). A treia oară Catița care e plecat în America. Ele au fost ajutate în lucrare de frații din Micălaca și Pârnova.

Serviciile se țineau de surori și erau miercuri seara, sâmbătă seara și duminică toată ziua, dar atunci când veneau frați din altă parte serviciile erau ținute de acești musafiri.

Duminică la orele 9 începea ora de rugăciune până la 10 apoi continua serviciul de înainte de masă până la orele 11 și altă dată până la 12. După masă serviciul divin începea la orele 16. Serviciile de închinare constau din predici și cântări comune. Conducerea serviciilor era încredințată sorei Catița iar celelalte nu conduceau niciodată.

În casa fr. Turcilă am stat cam un an și pe urmă ne-am mutat în vreo alte trei locuri, printre care și la fratele Bulzan în casă. Apoi am închiriat o casă prin mijlocirea fratelui Văcar Gheorghe în str. C-tin Brâncoveanu colț cu str. Școlii.

S-a pornit primul război mondial și am fost dus și eu pe front, apoi după terminarea războiului mi-am găsit serviciu la Brăila, la familia fratelui Sezonov, unde am fost și botezat. La Arad m-am înapoiat în anul 1921, când Biserica sa se aduna în casa din C. Brâncoveanu. Din această perioadă îmi amintesc de: fr. Bulzan Dimitrie cu familia, dânsul era conducătorul Bisericii (premergător), fr. Moț Ioan cu familia, fr. Ilie Roman, Lugoj Pavel, Lucaci Ioan, Bolgovici Iosif, fam. Iovanov veniți din Gai încă dinainte de război. Fam. Văcar Gheorghe, fam. Ardelean Gheorghe, sora Lanci cu fiica sa, tot Lenci. Surorile Bogdan, sora văduvă Lenca cu fiul Nețin Arsa, plecat în Franța.

În 1922 era și un cor dirijat de fr. Nețin Arsa și Simion Bulzan. Înmulțindu-se numărul membrilor s-au hotărât să cumpere un loc de casă și să clădească o casă de rugăciune nouă a noastră. S-a lansat o listă de subscripții în care s-a subscris suma de 30.000 lei, sumă cu care s-a cumpărat locul de casă de la domnul Damian. Fr. Secretar, (nu-i exact, el era casier) a scris scrisori către Biserici prin care solicita ajutor pentru construirea bisericii.

Îmi amintesc că am primit ajutor și din America, de la un frate 40.000 lei și de la o soră alte 40.000 lei pentru construirea bisericii care a durat 2 ani (1923 și 1924). Deschiderea s-a făcut în toamna anului 1924.

Împărțitori de Cină i-au avut pe: fr. Vărșendan Gheorghe, fr. Radu Tașca, fr. Danțoș de la Curtici, fr. Erdos, fr. Moț Ioan. Duminica era interzisă călătoria cu trenul de aceea veneau pe jos.

La construirea Casei de rugăciune au contribuit cu muncă voluntară toți frații și surorile care puteau și cu ce puteau (cu căruțe, cu brațele, etc.)

 

Declarația fratelui Iovin Nicolae

Pentru că am fost întrebat de când și de unde a pornit cântatul cu mandolinele și chitarele unite în orchestră în Bisericile Creștine Baptiste din Arad; Voi istorisi felul în care frățietatea a găsit și această formă de închinare și slăvire a lui Dumnezeu, în Bisericile noastre, în casele noastre, în excursiile noastre și pretutindeni unde credincioșii se adună.

Inițiativa formării unei orchestre din mandoline și chitare revine fr. Vilmoș Lajos de la Biserica Baptistă Maghiară din Arad, str. Jean Calvin. De aici a pornit o scânteie ce mai târziu a aprins inimile tuturor Bisericilor din Arad, de a cânta Domnului: ”Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele noastre vom suna din coardele instrumentelor noastre”. Deci, în această Biserică s-a înființat prima orchestră de mandoline din Arad. Și cum bisericile baptiste nu sunt biserici vii lucrătoare, desigur după ce au învățat câteva cântări, au început misiunea după învățătura și porunca Domnului, făcând o ieșire misionară la biserica Betel. Frățietatea de aici a rămas foarte încântată și hotărâtă să își formeze și ei o asemenea formație instrumentală. Au urmat consultări cu fr. Vilmos de la care au aflat că instruirea copiilor a făcut-o un profesor de muzică pe nume Berghaner care nu era din cultul nostru însă pentru plată s-a angajat să formeze și aici o orchestră ca aceea de la frații maghiari. Tinerii de la Betel nu au venit să pornească singuri această acțiune ci au antrenat mai mulți tineri și din alte biserici străine. Așa s-a înjghebat în 1938 o formație instrumentală din tineri ai Bisericilor din Arad anume: de la Betel 5, de la Sega 3, de la Gai 2 și de la Micălsca 5, în total 15 tineri dornici a slăvi pe cel ce le-a dat mântuirea în dar. (putem aminti numele femeilor ce au avut harul a intra în numărul primilor 15 orchestranți din Arad: Brândaș Florica și Măriuca și sora Pojar Magdalena). Această formație a fost posibilă datorită unei prietenii curate existentă între tinerii credincioși din Bisericile din Arad.

Scopul acestei formații a fost în primul rând slăvirea lui Dumnezeu, apoi cunoașterea muzicii de origine cerească, ocupație pentru tineret, delectare etc. La început a evoluat numai la Betel, unde se făcea și instruirea, apoi și în alte biserici.

Cheltuielile de instruire erau suportate de Biserica Betel iar instrumentele și le-a procurat fiecare tânăr ori de la magazinul muzical, ori se ocupa cu succes de confecționarea mandolinelor și chitarelor fr. Vilmos Lajos, de la care de asemenea s-au procurat.

Acestea au fost primele biserici care s-au bucurat a avea asemenea formații muzicale, dar bineînțeles după deschiderea Bisericilor în 1944 s-au format și în celelalte Biserici orchestre de mandoline precum și în biserici mai mici din jurul Aradului.

Am devenit prin harul lui Dumnezeu membru al Bisericii Șega, unde în anul 1947 am început instruirea primei serii de copii din care s-au format prima orchestră de percuție în Biserica Creștină Baptistă Arad-Șega. Nu a fost ușor începutul, dar slăvit să fie Domnul care mi-a dat putere, stăpânire de sine și îndelungă răbdare, ca să pot duce această lucrare până la sfârșit. Sigur că, copiii au crescut mari și au venit alți copii ai Bisericii ai căror părinți, împreună cu Biserica și mai ales conștiința mea, ca și copil răscumpărat al Domnului nu m-au lăsat să stau nepăsător la aceste cereri, de aceea s-a pornit și a doua serie, apoi a treia și atât cât  am primit îndemnul de Sus și putere am tot format noi cadre pentru Biserica noastră, așa că după o muncă de 25 de ani, fără să mă mândresc, căci este meritul este al Domnului, și nici nu mă voi lăuda că am făcut tot ce puteam, dar atât că am mulțumirea sufletească că am ridicat 11 serii de orchestranți în biserica noastră și 5 în alte biserici, pentru care mulțumesc lui Dumnezeu.

Din 1972, când am pus bagheta jos, au mai dus munca aceasta în mod sporadic fr. Petru Moldovan și Ancatau I.

Dacă mi se pune întrebarea care este modesta mea părere, a declinului muzicii instrumentale de percuție în Biserica noastră, voi răspunde scurt: lipsa oamenilor competenți și gata de jertfă; deci pocăința.

Și dacă mi se mai pune întrebarea care ar fi recomandarea mea pentru reînvierea dorinței și posibilității de a cuprinde într-o activitate muzicală a tineretului nostru din Șega - să fie căutat și găsit omul potrivit pentru locul potrivit.

Și mi-aș permite să fac și ultima recomandare pentru tineretul trecut de 15 ani și eliberat de fr. Pindic Florin (din școala duminicală) a cărui inițiativă mi se pare extraordinară , să privească cu toată seriozitatea Ps. 119, versetul 9: ”Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău”. Sâmbătă seara orice tânăr este bine primit la studiul ce se ține în Biserica noastră și de unde nu se poate ca să nu găsească răspuns la orice problemă spinoasă din viața sa, din familia sa și de la locul său de muncă. Cuvântul învățat va fi o pavăză împotriva tuturor ispitelor diavolului. Doresc aceasta tuturor tinerilor din toată inima.

 

Declarație fratele Brîndaș Petru

Fr. Brîndaș Petru născut în Keteghaz, Ungaria, la data de 03.07.1897 și botezat de fr. Oală Avram în Gurba la data de 08.08.1925, cu domiciliul în Arad, str. Ghioceilor, nr. 58, declar:

Despre societatea femeilor din Arad-Sega îmi amintesc că atunci când am venit, în anul 1926, în Biserica Creștină Baptistă Arad-Sega (având 70-75 membri botezați și 50 de aparținători) această grupare era condusă de sora Iovanov Ecaterina și mai târziu de sora Dosescu Elena, iar cercul fetelor de sora Berbecar Mărioara. Scopul lor era rugăciunea comună pentru problemele Bisericii, aducerea prin citirea Sfintelor Scripturi, precum și ajutorarea celor nevoiași. Ele confecționau obiecte din pânză, tricotaje, și când aveau o cantitate suficientă, făceau câte o serbare și obiectele lucrate de mâinile lor le vindeau tot fraților prin licitație publică.

În 1924 când a fost terminată clădirea nouă a Bisericii Sega, știu de existența familiilor: Iovanov Gheorghe, Bulzan Dimitrie, Moț Ioan, Muntean Mihai, Bocșa ?, Cozma Senti, Ardelean Gheorghe, Teretean Ioan și alții.

Premergători ai Bisericii Sega și păstori pe care îi știu: Truța Ioan sen., din anul 1928 sau 1929 pânî în 1934-1935; Ioan Cocuț din 1934-1935 până în 1937-1938; David Dumitrașcu din 1939 -, și iar fr. Truța din 1939 -?.

Despre cei ce erau în serviciu la stat ca fr. Haiduc Teodor știu că au fost obligați să treacă la religia ortodoxă (la înmormântarea fetiței sale a fost obligat să sărute crucea întinsă de preotul care oficia înmormântarea.)

Redeschiderea adunării noastre s-a făcut în toamna anului 1944, înainte de Crăciun.

Despre organizația noastră cultică știu că organ tutelar al Bisericilor, înainte de a se înființa Comunitățile și Uniunea, erau diferite ,,cercuri bisericești” ca exemplu Curticiul, Buteniul etc. Misionul intrat la cele 30-35 de Biserici era vărsat la ,,Cerc” care se îngrijea să trimită la timp ,,împărțitor de Cină” și ”Botezători”.

,,Cina se împărțea de obicei odată la lună, duminica după masă. Cercul avea un comitet de conducere.

Cu privire la perioada când frățietatea era împărțită și combinată în ,,Comunitatea Veche” și ,,Comunitatea Nouă”; prima era condusă de frații: Socaciu I. R., Ungureanu Ioan, Fînața Teodor și Eva Simion, iar cea Nouă de Dr. Gill, Cocuț Ioan, Truța Ioan și alții.

După plecarea la Congresul Mondial Baptist, în America, a fratelui Cocuț Ioan, fr. Brîndaș Petru a fost ales secretar adjunct. În această calitate într-o zi a fost invitat la biroul Comunității Vechi, unde s-a întâlnit cu fr. Donca, din Buteni și cu fr. Torsan din Sîclău și alți reprezentanți ai Comunității Vechi.

Au discutat împreună și au găsit posibilități de unificare a celor două Comunități.

Comunitatea Veche funcționa în baza unei decizii dată în 1905 de Guvernul din Budapesta, așa că sub scutul acestei decizii să funcționeze împreună ambele Comunități și toată frățietatea Baptistă. În acest sens s-a întocmit un proces verbal.

Cu privire la închiderea și sigilarea ușilor Bisericii Creștine Baptiste Arad-Sega, în calitatea sa o avea de Președinte a Bisericii declară: Am primit poruncă de la comisarul Mihălțeanu, comisariatul Arad-Sega ca să ținem serviciile divine duminica numai până la orele 12. Dar în prima duminică Biserica fiind îndurerată de faptul că Costică Armanschi a fost dat dispărut pe front, e hotărât ca să țină și după masă un fel de ”Te-Deum” pentru această dispariție a unui prieten iubit al Bisericii.

Pe la orele 15 fr. Truța Ioan păstorul Bisericii a început serviciul, dar având teamă și ceva presimțire, nu a condus de la amvon serviciul și din fața amvonului. După câteva minute, serviciul a fost brusc și cu brutalitate întrerupt, în ușa casei de închinăciune a apărut comisarul Mihălțeanu, trântind ușa de perete cu putere și începând să țipe fel de fel de vorbe jignitoare la adresa celor adunați și împreună cu doi polițiști ce îl însoțeau, au început să legitimeze pe cei adunați. Unii frați și surori au trecut prin fața lor legitimându-se iar alții au dat bir cu fugiții salvându-se prin ușa laterală și apoi escaladând gardurile, au dispărut, în grădinile vecinilor.

Fr. Truța Ioan ca păstor  și fr. Brînduș Petru președinte al comitetului au fost ridicați, duși la comisariat și reținuți în arest. Fr. Săbău Dumitru care a asistat la această arestare și-a dat seama dincotro bate vântul, a dat fuga la fr. Ungureanu și i-a reluat tot ce s-a întâmplat. Acesta a vorbit cu episcopul ortodox al Ardealului care a doua zi i-a comunicat comisarului să-i pună în libertate pe cei doi conducători ai Bisericii Baptiste Arad-Sega. În vremea aceea fr. Ungureanu era cureaua de transmisie între Baptiști și conducătorii ortodoxiei. Prin Ungureanu și Fînața Teodor ortodoxia a voit să zdrobească rezistența Baptiștilor și să treacă în masă la ortodoxie. Acești doi frați au fost condamnați în Ungaria la câte 7 ani detenție de unde au fost eliberați înainte de executarea pedepsei în întregime prin intervenția Patriarhului care a mijlocit schimb de condamnați între România și Ungaria. Ei au eliberat pe fr. Ungureanu Ioan și Fînața Teodor iar România a eliberat doi condamnați ai ungurilor.

La câteva zile după sigilarea Bisericii, același comisar cu un delegat al oficiului Stării Civile, l-a chemat pe fr. Brînduș să predea inventarul mobil al Bisericii, pe care l-a lăsat pe loc pentru folosință unei școli primare germane ce s-a instalat în clădirea noastră.

Harmoniul a fost dus la Păuliș de către fostul îngrijitor al casei de rugăciune Duncin Petru. Parte din registrele Bisericii erau la fr. Tiriteanu Ioan, cărțile din bibliotecă la fr. Tiritean Cornel și Mnotiuc Victor.

În ce privește registrele Bisericii, fr. Brîndașu a primit poruncă să le ducă la primăria la secția Stării Civile și să le lase acolo.

Mai declară despre fr. Berbecaru că era membru în comitet și conducător de cor. Adesea era acuzat de unii frați că are copii răi, lumești, nepocăiți; atunci el își pleca capul cu părul nins și nu spunea niciun cuvânt.         

Arad 01.12. 1974

            Tot fratele Brîndaș cu o altă ocazie:

În 1926 când am venit la Arad-Sega, am găsit Biserica în actuala clădire din str. Ceapaiev 28-30. Ea era compusă din 70-75 de membri și nu aparținători trecea peste o sută și douăzeci.

Împărțitor de Cină era fr. Muntean Mihai, voluntar, fără niciun fel de plată, nici în bani și nici în natură, până în 1928 când s-a mutat în Grădiște, iar împărțitor de Cină și păstor a fost angajat fr. Truța Ioan, proaspăt absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, ce a servit Biserica până în anul 1932.

După plecarea fr. Truța a fost angajat fr. Cocuț Ioan care în același timp păstorea și Biserica Creștină Baptistă din Pârneava. Dânsul a servit Biserica până a plecat la un Congres Mondial ținut în USA de la care ni s-a mai înapoiat.

Al treilea păstor angajat și salariat de Biserica Sega a fost fr. Dumitrașcu David care a păstorit Biserica Sega din 1938 până în 1939, când s-a înapoiat la Făgăraș. Locul rămas gol îl reocupă fr. Truța Ioan și îl menține până la data de ...... când a venit ca păstor fr. Cocian Marcel și care este până astăzi păstorul nostru.

Președinți de Biserică în acest timp s-au succedat fr. Bulzan Dumitru, Muntean Mihai, Toretean Ioan și Brândaș Petru.

Corul Bisericii era format din 25-30 de membri: Brîndaș Petru, Crișan Sever Sofra cu soția, Lenci, Bocșa, Ardelean Gheorghe, Nicolae Moț.. Prin 1927 a venit: Boar Ioan cu soția Florița, Bulzan Simion cu soția Ana, sora Barna, sora Iovanov, sora Bogdan Lencuța, Cosma Axente cu soția Zorica, Bulzan Mitruț și sora sa Marta, surorile Haiduc, Munteanu Vasilică cu soția, Munteanu Ioan cu soția, Muntean Petru cu soția, Moț Ecaterina, Berbecar Mărioara, Berbecar Lani, Berbecar Lali etc.

Corul era condus de fr. Vasile Berbecar, iar când are cerut să meargă la biserici de la țară în misiune sau instruirea de coruri, o făcea Axente Cozma.

După 1932 a condus fr. Mitruț Bulzan. Acesta căsătorindu-se la Brașov și părăsind Arad a urmat fr. Ardelean Gheorghe, Moț Nicoale și Șerban Rozz Iosif.

Declarație sora Cozma Maria

Sora Cozma Maria (născută Moț) în Sederhat, jud. Arad, la data de 15.02.1903 și botezată de fr. Vărșendan Gheorghe în Curtici la data de 28.08.1915, cu domiciliul în str. Școlii nr. 51, declar:

Tatăl meu din tinerețe s-a predat Domnului fiind botezat în anul 1899 în pârâul Cighera de către fr.  Crișan Gheorghe în comuna sa natală. La acest botez tatăl său s-a opus; se numea Moț Ilie și era ctitor la Biserica ortodoxă din comună, de aceea considera o mare rușine pe capul său ca fiul să se ducă la ”rătăciții” aceia.

În ziua botezului de la plecarea grupului spre locul unde urma să fie săvârșit botezul, tatăl fr. Moț Ioan i-a urmărit înarmat cu o furcă de fier ca să împiedice ca fiul său (sau poate chiar și pe ceilalți) să fie botezați, îndemnat fiind de parohul ortodox, care a aruncat asupra pocăiților tot felul de ocări culminând cu acuzația de ”rătăciți”.

Când au ajuns la apă, tatăl a făcut calea întoarsă, fără să fi provocat niciun fel de scandal, ci doar cu amenințarea aceasta s-a despărțit - ”Lasă că vorbim mâine!”

După botez fratele Moț Ioan, noul convertit, n-a mai îndrăznit să vină acasă ci s-a dus la Toda Ștefan, un verișor al său, care era tot baptist, botezat cu câtva vreme mai înainte. Dacă ar fi venit acasă, în furia sa, tatăl său poate l-ar fi omorât în bătaie pentru ”rușinea” ce i-a făcut-o.

Pocăința la Cheri a fost propovăduită la de fr. Cornea Mihai și Erdo Emeric.

În vremea aceea erau foarte puțini baptiști (pocăiți) și din cei care erau cele mai multe erau femei bătrâne. Printre cei botezați odată cu fr. Moț Ioan, în majoritatea lor oameni simpli, fără multă carte, remarcăm pe o dăscăliță din Cheri (care era străbunica fratelui Handra Sima). Ea nu numai că a primit Mântuirea și a pășit în apa botezului, dar l-a și îndemnat pe fr. Moș cam așa: -”Vino Ioane aici cu noi”!

După câtva vreme fr. Moț a plecat să-și caute de lucru pe alte meleaguri. Așa se face că a ajuns în hotarul orașului Arad, așa numită în ciufală ”Via pocăiților”.Terenul aparținea de comuna Sederhat și purta acel nume de ciufală pentru că aproape toți lucrătorii viei erau pocăiți. Găsim aici pe fr. Moț Ioan, Muntean Mihai, Farcaș de la Șiria și alții. Toți aceștia erau membri ai Bisericii Baptiste din Sederhat.

În timp ce lucra aici la vie i-a fost recomandată o soră tânără din Pâncota ce s-a botezat de curând și se numea Bulzan Catița cu care s-a cunoscut și s-a și căsătorit aducând-o și pe ea la Sederhat, la vie.

În 1903 s-a născut povestitoarea acestor întâmplări, pe la începutul pocăinței în Arad-Sega anume sora Marica Moț căsătorită în anul 1923 cu fr. Cozma Axente.

Notă informativă de la fr. David Dumitrașcu,  Făgăraș, 13.11.1983

               Dragă Fane,

Îți doresc ție, familiei și Bisericii mult Har și toate cele de trebuință din partea Domnului Dumnezeu, ca să puteți continua drumul spre cer. Cred că ai primit telegrama și c.p. (carte poștală?) în care ți-am făcut de cunoscut ceea ce ne interesează. Totuși am așteptat să vii toată săptămâna. În fiecare zi am fost câte unul acasă, ca nu cumva să vii și să găsești poarta încuiată. Văd că Dumnezeu totuși a pregătit un mijloc potrivit prin fr. Florea, ca să-ți trimit ceea ce m-ai rugat.

Am ajuns ca păstor al Bisericilor din Arad în primăvara anului 1938. Ordinarea ca păstor s-a făcut în ziua de 4 septembrie 1938, în biserica din Sega. Comisia examinatoare a fost compusă din următorii frați: Ioan Socaciu, președintele Uniunii, Nicolae Oncu, Mihai Munteanu, A. Oală, Gheorghe Lulușa și Ioan Cocuț.

Am rămas păstor al bisericilor din Arad până în anul 1939, când din pricina izbucnirii celui de al doilea război mondial, am fost mobilizat pentru plecarea pe front, și astfel a trebuit să-mi sfârșesc slujba de păstor în Arad.

După terminarea războiul am fost solicitat de unii frați să mă reîntorc înapoi, dar Dumnezeu a avut alt plan. Am rămas în Făgăraș unde am găsit o bisericuță mică pe care am păstorit-o în mod benevol timp de aproape 20 de ani.

În timpul acelor puține zile pe care le-am petrecut în mijlocul bisericilor din Arad, am avut multe bucurii dar și nu puține necazuri. În acel timp frățietatea era împărțită în două tabere. Subsemnatul am căutat să nu fac deosebire și am căutat să fac vizite pastorale și la unii și la alții în fiecare lună trecând pe la fiecare membru. Lucrând în felul acesta am căutat să apropii cele două tabere.

Din partea autorităților. În anul 1938 a apărut din partea Ministerului Cultelor ord. col. cu nr. 26.203 din 11 iunie 1938 prin care se îngrădea libertatea de închinăciune și în urma căruia au fost multe biserici închise. Cele din Arad au continuat să funcționeze până în ziua de 7 dec. 1938, când a apărut un nou ordin din partea aceluiași minister prin care se specifica, că toate bisericile care  nu s-au conformat deciziei de mai sus să fie închise. Atunci chestura poliției din Arad a sigilat ușile bisericilor. În zilele următoare eu am căutat să țin legătura între credincioși făcând vizite pastorale pe la frați. Cununiile religioase le-au ținut în familiile respective, iar botezurile în secret. Bisericile au fost redeschise în preajma sărbătorii Nașterii Domnului.

Cam acestea sunt lucrurile mai principale ce s-au petrecut când am fost în Arad.

Alăturat îți trimit fotografia fr. Radu Tașcă pe care ai arătat-o. După ce voi scoate copia te rog păstreaz-o și când voi veni pe la Arad, o voi lua - că este din 1925.

Pe aici frigul este destul de mare. S-ar putea ca să nu mai vin dacă frigul se va înteți, din cauza suferințelor. Ieri am terminat ultima baie acasă contra reumatismului. Mă simt mai bine.

Multe salutări tuturor credincioșilor. Ție îți doresc multă sănătate și succes în tot ceea ce faci pentru lucrarea Domnului. Te rog, răspunde-mi dacă ai primit această scrisoare și fotografia cerută printr-o C.P.

Dacă mai ai ceva bun, păstrează pentru mine. Bine!!??

                                          Cu toată dragostea sa în Cristos

                  

Declarație, Ardelean Gheorghe Denver, 14.04.1984

       (extras dintr-o scrisoare)

....persoanele pozate în grupul pionierilor (albumul de la a 40-a aniversare) nu sunt toți pionieri ai credinței baptiste. Vezi că eu am vrut ca numai acei care au fost membri ai adunării noastre să ocupe acel loc, dar au intrat mulți alții. Eu își voi defini pe cei ce trebuiau să ocupe acele locuri: în rândul I. Dosescu Elena, Iovanov Ecaterina, Ardelean Maria, Crișan Sofia, Cozma Marica; rândul II. Gyura Petru, Crișan Savu, Tiritean Ioan. Aceștia erau membri ce mai trăiau și au contribuit la clădirea casei noastre de rugăciune. Vidi I. a fost membru la Gai, iar după ce s-a lăsat de la Calea Ferată Română a venit la Șega 2 sau 3 luni și pe urmă a plecat la Radna la cariera de piatră. După întoarcerea la Arad nu a mai frecventat adunarea noastră până aproape de sfârșitul vieții.

Referitor la necesitatea zidirii noului locaș de închinăciune erau două motive:

1. Biserica Șega se aduna pentru închinare într-o casă situată în str. Constantin Brâncoveanu colț cu str. Școlii. În aceiași curte mai era un chiriaș pe nume Vlaicu  care dușmănea pe pocăiți. Acesta a uneltit cu proprietarul viei să ne dea afară cu Biserica, dar fr. Văcaru Gheorghe care era vințelerul viei și a intervenit și din apartamentul din curte ne-a dat un apartament la stradă. Dar acest apartament a devenit în scurt timp neîncăpător.

2. Al doilea motiv a fost lipsa de spațiu, de aceea Biserica a hotărât să ne clădim o nouă casă de rugăciune. Locul a fost găsit tot pe str. C. Brâncoveanu (Scărișoara de azi, nr. 28-30). Proprietar era un CFR-ist, domnul Damian, care însă nu a voit să-l vândă pentru biserică, de aceea au ales pe fr. Vrăbieș Gheorghe să-l cumpere ca să-și clădească o casă. Bineînțeles că după cumpărare locul a fost donat Bisericii Șega ca să-și ridice casă de rugăciune.

Așa a lucrat Dumnezeu la construirea acestei biserici.

Declarație, fr. Văcar Gheorghe

M-am născut în Arad-Gai la data de 5 decembrie 1877 și am fost botezat în 15 august 1902 de către botezătorul Crișan Gheorghe, de la Macea, în apa Mureșului. La botezul meu s-a adunat și alerga lume multă după noi strigând și blestemând că ”Uite, tinerelul acesta acum a fost prostit”.

Îmi amintesc că fiul meu Ilie s-a născut în Șega și acum are 53 de ani.

Din tinerețe m-am ocupat cu lucratul viei și eram vier la Gruahulbăr ( vie unde se găsește acum cooperativa de consum Solidaritatea) aici 11 ani și la Han Sontag (unde-i sora Ilica, adică fabrica de oxigen, alt 1 an și jumătate) și aici s-a născut Ilie.

Ca membrii ai bisericii Șega mi-i amintesc pe sora Măriuța Breban și sora Măriuța a lui Drecin și noi familia Văcar.

La amvon predicau fr. Comeniță, Drecin, Vărșendan, Moț, Urdea iar din localnici fr. Văcar Gheorghe și sora Măriuța iar sora Văcar dicta cântările. În predica sa fr. Văcar nu contenea a îndemna pe frați și surori ca să fie pregătiți că ”scurt va fi când va veni Cristos”, ceea ce voia să zică că în scurtă vreme va veni Cristos).

Declarația   Fratelui Văcar Ilie

Confirmă cele spuse de tatăl dânsului, dar precizează că acel an și jumătate în care a slujit tatăl său la Han Șontag, timp în care s-a născut dânsul, a fost înaintea celor 11 când a fost vințeler la Gruahulbăr. Despre via lui Șontag nu-și amintește nimic, ci doar i s-a spus că acolo s-a născut, dar de via lui Grunhubăru are amintiri și mai spune că acesta avea încă o vie în Podgoriile Aradului, unde de asemenea a lucrat tatăl său, și unde uneori îl ducea și pe dânsul.

Mai dă un amănunt: în al doilea apartament al domnului Verzaru din str. C. Brâncoveanu în acea clădire în care se afla și casa noastră de rugăciune, aici locuiau bunicii domniei sale după mamă.

Declarație, sora Bulzan Marta

Familia Bulzan Dimitrie a venit din Pâncota la Arad și s-a stabilit în  via lui Sontag Gustav ce se întindea între C. A. Vlaicu și str. Poetului, anume acolo unde mai târziu s-a construit fabrica de oxigen. Ei au devenit membri în Biserica Creștină Baptistă Arad-Sega în anul 1910.

Lăcașul de închinăciune a Bisericii Sega era un apartament în casa domnului Verzaru de pe str. C. Brâncoveanu colț cu str. Școlii.

În casa de la stradă (că avea și una în curte) erau două apartamente. Casa de rugăciune nu era în apartamentul de lângă ușa de intrare în curte din str. C. Brâncoveanu. El era format dintr-o singură cameră de 4x5m și iată cum a fost folosit acest spațiu.

În dreptul geamului de la stradă înspre C. Brâncoveanu (cu două rânduri de giurgiuvele și între ele gratii de fier; rândul din afară deschizându-se în afară iar cel din interior spre interior) era așezată o bancă din lemn pentru două persoane și o măsuță dreptunghiulară de 70x30 cm., sub care era făcut un mic dulăpior în care erau păstrate cărțile de cântări, ustensilele pentru Cina Domnului, corbanul pentru colectă, etc.

În dreapta și în stânga acestui ”Amvon” de ambele părți pe câte trei bănci, cu fața spre predicator erau așezați coriștii. Restul locului din fața ”amvonului” era ocupat de câte patru bănci de partea dreaptă și patru bănci de partea stângă, cu spațiu de trecere prin mijloc. Aici ocupau locul frații, surorile și prietenii Bisericii. Aceștia erau orientați cu  fața dinspre ușă spre amvon.

Despre ceea ce ne-a declarat fr. Ardelean Gheorghe, anume că în acel colț de stradă pe lângă cele două apartamente din casa de la stradă, în curte mai era o clădire cu alte două apartamente, ocupat unul de un cetățean Vlaicu, și celălalt a fost înainte întrebuințat de noi ca loc de închinăciune, și dânsa își amintește că era un om rău, care a sfătuit pe dl. Verzaru să ne dea afară din apartamentul ce-l ocupau. A reușit să-l convingă să facă acest lucru, dar Domnul care nu lasă pe ai Săi când sunt în necazuri și strigă la El, l-a folosit pe fr. Văcar Gheorghe, care era vințelerul viei, să schimbe răul în bine prin faptul că în locul apartamentului din curte ne-a dat unul la stradă.

Viața de familie

În august 1915 a fost trimis pe front în război, dar de unde la scurtă vreme, mai precis în martie 1916 s-a înapoiat. Familia sa încă nu a fost îndepărtată din casa stăpânului viei, deși brațele de muncă în folosul stăpânului viei nu mai erau. După înapoierea din război au mai locuit aici un an, deci până în 1917 când s-au mutat în casa proprie, din str. Școlii, nr. 20.

Simion, fiul cel mai mare al familiei, după revoluția din 1919 s-a căsătorit cu sora Trâmbiță Ana din Șiria unde s-a și mutat cu domiciliul, iar din 1921 până în 1923 a satisfăcut serviciul militar. După terminarea stagiului militar împreună cu soția Ana s-a mutat în Arad-Sega la părinții săi, unde li s-a pus o dispoziție o cameră.

Al doilea copil, Dumitru (Mitruț) a învățat meseria de pantofar la o  rudă a lor din Pâncota, unde a mai lucrat în continuare și după eliberarea din ucenicie, nu se știe câtă vreme, dar pe urmă a plecat la Brașov unde s-a angajat la fr. Ghindea David, pe a cărui fiică a și luat-o în căsătorie, după tot în Brașov a primit botezul nou-testamentar (fără să știe data).

Marta, ce care face declarația a rămas în casa părintească până în 1928 când căsătorindu-se a plecat la Agrij, iar după două luni s-a mutat la București.

Nicolae (Lali) n-a plecat nicăieri și astăzi locuiește tot în casa părintească.

POSESCU ELENA   (declarație)

M-am născut în 3 mai 1900, și am fost botezată în Biserica Creștină Baptistă Arad-Șega (în apa Mureșului) de către fr. Vărșendan Gheorghe în luna iunie 1915.

Atunci biserica nu avea locaș propriu de închinăciune ci o cameră închiriată în str. C-tin Brâncoveanu colț cu str. Școlii de la dl. Verzaru Augustin.

Conducătorul Bisericii (premergător) era fr. Dimitrie Bulzan, și era compusă cam din 20 de membri și în același an ne-am botezat încă vreo 20 de candidați, printre care îmi amintesc de Gyura Petru, Pavel Lugoj, Ilie Roman și soțiile lor. Apoi 3 fete: Covaci Jeni, Lucaci Jeni și numele celei de a treia îmi scapă.

Înainte de a mă boteza, biserica avea între cei 20 de membri pe sora Lenuța Nețin cu familia (feciorul, conducător de cor și harmonist, care a plecat în 1924 în Franța și fiica, ce a plecat în 1920 în America). De asemenea era familia Văcar Gheorghe și Persida precum și sora sorei pe nume Bogățan Ana și trei copii: Ilie, Catița și Lidia; fam. Moț Ioan și soția Ecaterina cu copii: Marica, Nicolae, Ioan și Elena. Fratele Moț era predicator la amvon. În 1915 fr. Iovanov Gheorghe și soția Ecaterina, fratele Iovanov era secretar și casier al Bisericii.

Serviciile de închinăciune erau așa: de la 9 la 10 ora de rugăciune, iar după orele 10 continuă serviciul de zidire până la orele 12. După masă, ne adunam la orele 15 și aveam program al tineretului cu poezii, solo-uri, duete, cântări comune și dura cam până la orele 17. Seara începea la orele 19 un serviciu numit de seara și dura cam o oră. La acest serviciu adesea veneau predicatori din altă parte – doi fr. Maghiari Udvaracki și Darabant dintr-un sat învecinat; Radu Tașca și Vidi Dumitru de la Radna.

Despre clădirea nouă a Bisericii era necesară fiindcă numărul nostru a crescut, de acum fiind peste 50 de membri și ne trebuia o sală mai mare. În 1923 fr. Vrăbieșu Gheorghe, membru al Bisericii noastre a cumpărat un loc de casă în str. C. Brâncoveanu 28-30 de la domnul Lați Damian. Locul l-a plătit el, dar domnul Damian s-a supărat când a auzit că pe locul ce l-a vândut se va clădi o casă de rugăciune. Dacă știa dinainte, nu ar fi vândut locul.

Cu ajutorul fraților și a unei surori din America, pe nume Blaj, care a contribuit cu o sumă importantă, c-a clădit biserica locală. Sora aceasta se află acum în satul Bocsig. Sora Iovanov a trimis două scrisori, în două locuri din America – la un frate și la o soră pe nume Blaj, cerând ajutor pentru construcția casei de rugăciune. Fratele Armanschi Const. a contribuit cu zgura din care au fost bătuți pereții cu lapte de var.

Primul păstor cu pregătire teologică a fost Truța Ioan, care a fost angajat în anul 1928.

Fratele Bulzan Dimitrie care era premergătorul Bisericii, dorea ca deschiderea Bisericii să fie în jurul zilei sale onomastice, sf. Dumitru, la 26 octombrie. De aici mai departe nu spune nimic, dar după fr. Teretean și Ardelean Gheorghe deschiderea a avut loc la 8 noiembrie, Sf. Mihai.

La deschiderea bisericii au venit ca musafiri o mulțime de frați dintre care îl amintim pe fr. Popa Ioan și Atanasie Pascu din Parța.

Cina Domnului se servea înainte de masă de către fr. Radu Tașca sau Vărșendan sau Udvarnaki și alți frați trimiși de cercul bisericesc Curtici.