Formarea baptiștilor în Norvegia de REV. DIRECTOR O. J. ÖIE, M.A.

 

Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915. (J. H. Rushbrooke (ed.), Mișcarea baptistă pe continentul Europei: O contribuție la istoria modernă (Londra: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915.)

Primul misionar baptist a venit în Norvegia în 1857.

El a fost Fredrik L. Rymker, un marinar danez care fusese convertit și botezat în America. Susținut parțial de un norvegian-american din Providence, Rhode Island, și parțial de Societatea Prietenilor Marinarilor din New York, s-a întors mai întâi acasă în Danemarca și a început să lucreze în Odense, orașul său natal, deși fără prea mult succes. Apoi a decis să meargă în Norvegia. Auzind că o renaștere avea loc în Skien și în orașele înconjurătoare și că deja mai mulți părăsiseră Biserica de Stat, a decis să se stabilească la Porsgrund, lângă Skien, unde a găsit terenul bine pregătit.

Omul care deschisese calea a fost Rev G. A. Lammers, pastor al Bisericii Luterane din Skien. Un om bine educat, entuziast, elocvent și cu adevărat convertit, el predicase necesitatea convertirii cu mare putere. Acest lucru, însă, era contrar doctrinei luterane a regenerării baptismale, iar mulți i s-au opus cu vehemență, în timp ce noii convertiți îl priveau ca pe părintele și conducătorul lor spiritual. Studiul său al scripturilor l-a condus la convingerea că doctrinele Bisericii Luterane nu puteau fi armonizate cu Noul Testament, în special cu doctrinele regenerării în botezul pruncilor și uniunea Bisericii cu Statul. În iunie 1856, el și alții au părăsit Biserica de Stat, iar în iulie același an a organizat o „Biserică Apostolică Liberă” cu douăzeci și opt de membri, care în curând au crescut la aproximativ o sută. În anul următor, a întreprins o călătorie misionară la Tromsö, în nordul Norvegiei, unde se instalase o renaștere similară. Și acolo a fost organizată o biserică pe aceleași principii ca și biserica din Skien, iar ulterior o serie de altele, în special în sudul și nordul țării. Între timp, s-a discutat problema botezului: dacă regenerarea baptismală era contrară Bibliei și experienței creștine, ce loc avea botezul pruncilor? „Dl. Lammers susținea că copiii nu ar trebui botezați până când nu L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal, dar că cei stropiți în copilărie nu ar trebui rebotezați.” Această poziție a fost nesatisfăcătoare pentru unii dintre membrii săi, iar în septembrie 1858, nouăsprezece au fost scufundați după mărturisirea credinței într-un lac de lângă Skien. Un bărbat l-a botezat mai întâi pe un altul, iar acesta din urmă i-a botezat pe toți ceilalți. Acești nouăsprezece au fost excluși din Biserica Liberă și, în consecință, s-au organizat în „Biserica Creștinilor Disidenți” (Den kristelige dissenter-menighet). Aceasta era practic o biserică baptistă.

Fondată fără nicio influență externă, cu excepția celei a Noului Testament. Nu a acceptat însă numele baptist și nici nu s-a unit cu baptiștii ulterior, ci a existat separat timp de câțiva ani, până când s-a dizolvat treptat. Domnul Lammers s-a întors în cele din urmă la Biserica Luterană, dar a pregătit calea pentru baptiști.

În astfel de circumstanțe, domnul Rymker a venit în Norvegia și a început să lucreze la Porsgrund. Nu era un om educat și nici un mare predicator, dar era pios, bun la suflet și bine versat în scripturi. Pe 25 decembrie 1858, l-a botezat pe un tânăr pe nume Carl Gundersen Kongeröd, iar în anul următor pe alții. Prima biserică baptistă a fost organizată pe 22 aprilie 1860, la Tolnæs, o fermă de lângă Skien, cu șapte membri - patru bărbați și trei femei. Acesta a fost începutul bisericii actuale din Skien. Comunitatea a crescut în ciuda multor opoziții și persecuții din partea Bisericii de Stat. Membrii erau plini de dragoste și zel și proclamau adevărul oriunde mergeau O altă biserică a fost organizată în același an (1860) în Larvik, dar din cauza lipsei unei conduceri eficiente, nu a supraviețuit mult timp. În august 1861, F. O. Nilson, un predicator laic suedez, exilat din propria țară din cauza opiniilor sale baptiste, a vizitat Skien și alte locuri, iar lucrarea sa s-a dovedit a fi o binecuvântare pentru puținii baptiști persecutați din Norvegia. O a treia biserică a fost organizată în 1862 în orașul Kragerö. Aceasta este încă o societate mică și înfloritoare, deși a întâmpinat multe dificultăți.

Unul dintre cele mai mari obstacole în calea progresului lucrarea baptistă din Norvegia a fost lipsa unei conduceri eficiente. Domnul Rymker s-a întors în Danemarca în 1863, iar cei care fuseseră convertiți, deși pioși și serioși, nu au putut să conducă mișcarea. Primul pastor baptist norvegian a fost Godtfred Hübert, care a fost convertit și botezat în Boston, S.U.A. După ce a servit un an în marina americană în timpul Războiului Civil, s-a întors acasă în Norvegia în 1862 și a început să predice. Timp de peste douăzeci de ani a fost susținut de baptiștii englezi. Cea mai mare lucrare a sa a fost făcută în Bergen, unde a organizat o biserică și a ridicat un excelent loc de cult. Domnul Hübert încă trăiește ca membru de onoare al bisericii baptiste din Christiania. Alături de el au fost mai mulți predicatori laici, printre care doi frați suedezi, Oluf Larsson și O. B. Hans-son, care în 1863 au început munca misionară în Norvegia. Biserici au fost organizate în Arendal, Risör, Bergen, Tromsö, Langesund, Trondhjem și în alte locuri.

Primul pas către o organizare mai bună a fost făcut la Skien în 1872, odată cu formarea „Asociației Districtului Sudic”. O asociație districtuală similară a fost formată în 1877 de către bisericile de la nord de Cercul Polar, cu Tromsö ca centru. Următorul pas a fost făcut la Bergen în 1877, odată cu organizarea „Conferinței Baptiste Norvegiane”, incluzând toate bisericile din Norvegia. Existau atunci paisprezece biserici cu 511 membri și doisprezece pastori, șase școli duminicale cu 374 de elevi și două lăcașuri de cult - și anume Tromsö și Bergen. Dintre cei doisprezece pastori, nouă erau norvegieni și trei erau suedezi. Unii erau parțial susținuți de baptiștii englezi și parțial de biserici, în timp ce alții își lucrau meseria pentru a se întreține. Mulți fermieri și pescari slujeau și ca predicatori laici în fiecare duminică. Majoritatea nu aveau „educație superioară”, dar toți aveau o experiență de viață și predicau cu putere. Adunau oamenii în case de la țară și în aer liber, iar oamenii îi ascultau cu bucurie. Adesea trebuiau să spargă gheața în sens literal, deoarece foloseau lacurile, fiordurile și râurile ca baptisterii. Câțiva au fost închiși pentru botezul unor persoane sub 19 ani, în timp ce alții au fost amendați, iar proprietățile lor au fost confiscate pentru neplată. Printre pionieri se pot menționa J. Jensen, P. Helbostad, A. Milde, G. Nesse, Fr. Nilsen, M.A. Öhrn și, mai târziu, J. M. Sellevold și J. A. Öhrn. Toți aceștia sunt încă în viață și majoritatea sunt încă activi Biserici au fost organizate în Værdalen (1880), Tiste-dalen (1884), Andöen (1884), Christiania (1884), Bjarkö (1884), Vardö, cea mai nordică biserică baptistă din lume (1886) etc. În 1889 s-au format două noi asociații districtuale, una cu Tron-dhjem ca centru și cealaltă cu Bergen ca centru. De atunci, lucrarea a crescut constant. Acum există treizeci și nouă de biserici distribuite în întreaga țară și împărțite în patru asociații. Asociația Nordică (la nord de Cercul Polar) are doisprezece biserici cu 978 de membri, Asociația Tron-dhjem șapte biserici cu 660 de membri, Asociația Vestică (cu Bergen ca centru) șapte biserici cu 386 de membri, iar Asociația Sudică treisprezece biserici cu 1.598 de membri.

Biserica din Christiania este cea mai mare din Norvegia, având 458 de membri sub îndrumarea pastorală a Rev. J. A. Öhrn. Toate bisericile sunt unite într-o singură conferință, care se întrunește anual.

Nevoia de educație pastorală a fost resimțită intens timp de mulți ani. Mai mulți dintre tinerii din anii anteriori au studiat la Seminarul Teologic Bethel din Stockholm. Dar au fost grav dezavantajați de folosirea limbii suedeze după ce s-au întors în Norvegia. Din 1884 până în 1910, tinerii care intenționau să intre în slujire au studiat la Seminarul Teologic Dano-Norvegian al Universității din Chicago, dar foarte puțini dintre aceștia s-au întors în Norvegia. În 1910, Seminarul Teologic Baptist a fost înființat în Christiania, cu scriitorul ca director și Arnold T. Öhrn, B.A., ca asistent.

Numeroase au fost dificultățile cu care baptiștii au trebuit să se confrunte în Norvegia. Mulți luterani au crezut și au predicat că botezul credincioșilor este un păcat de neiertat și că baptiștii sunt condamnați pe vecie, deoarece resping în mod voit harul mântuitor al botezului copiilor. Acum, însă, această doctrină pierde teren, iar unii pastori luterani îi consideră pe baptiști frați în Hristos. Legile au dat puțină libertate dizidenților. Până în 1845, aceștia au fost supuși exilului și sunt încă împiedicați din toate părțile. Regele, Consiliul Regelui, toți profesorii din școlile publice și toți directorii școlilor superioare de stat trebuie să aparțină Bisericii de Stat. Mulți baptiști plătesc astăzi impozite pentru susținerea pastorilor luterani.

De asemenea, trebuie menționate dificultățile financiare practic toți baptiștii din Norvegia provin din clasele de mijloc și inferioare și nu au putut susține în mod adecvat lucrarea misionară. Baptiștii englezi au oferit un oarecare ajutor timp de câțiva ani, iar mai târziu Societatea Americană Baptistă de Misionare Străine a ajutat. Acest ajutor a fost foarte apreciat.

Lucrarea face progrese, iar țara se deschide din ce în ce mai mult pentru baptiști. În timp ce populația a crescut în deceniul 1900-1910 cu 64%, creșterea numărului de baptiști a fost de 294%. Poziția lor socială este mai bună, iar domnul A. Sigurdsen, un baptist din Skien, este chiar membru al Parlamentului. Doctrinele lor despre libertatea religioasă, botezul credincioșilor și apartenența la biserică regenerată câștigă rapid teren, iar perspectivele pentru viitor sunt foarte promițătoare.

Rev. Director O. J. Öie, M.A s-a născut la ferma Øie din Hardanger pe 10 ianuarie 1879 și a fost acceptat în congregația Strandebarm în 1901. A călătorit în Statele Unite și a studiat, întorcându-se în 1909.

În 1910 a devenit directorul școlii misionare nou înființate și a rămas ca atare până la moartea sa. Nimeni nu putea fi mai calificat pentru sarcina sa responsabilă, de a instrui lucrători pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Era un om extrem de precis și corect în tot ceea ce făcea și, în același timp, cea mai delicată persoană imaginabilă. Remarcile sale rapide și potrivite sunt bine cunoscute și se repetă constant printre foștii săi studenți.

Øie a deținut numeroase funcții de încredere în cadrul Societății și a fost, de asemenea, un reprezentant demn și apreciat față de lumea exterioară. De asemenea, a lăsat o amprentă indelebilă ca autor. A murit în 1943.

Pe vremea lui Øie, Școala Misiunii se afla în Tabernacol, incinta a ceea ce este acum Biserica Baptistă Oslo Sentrum.

A scris și alte lucrări

Cjz Hübmaier, Balthasar ( kssb )(link către interogarea de căutare)

are titlu

Un erou al credinței din epoca Reformei : viața și opera lui Balthasar Hübmaier: schiță istorică

atribuire

de OJ Öie

publicare

1931

Stockholm , 1921

Băleanu Gheorghe 1929–2002 din Pescari

 

Fratele Gheorghe Băleanu s-a născut la 6 decembrie 1929 în localitatea Coronini (Pescari), județul Caraș-Severin, România. Părinții săi se numeau Dumitru și Ana, erau de confesiune baptistă, iar Domnul le-a dăruit șase copii, dintre care unul a murit la vârsta de 20 de ani.

A urmat șapte clase primare și școala profesională la Bocșa, unde a ținut prima predică în Biserica Creștină Baptistă. Între anii 1951 și 1959 a urmat cursurile Seminarului Teologic Baptist din București.

Mergând la biserică de mic copil, împreună cu părinții săi, a îndrăgit lucrarea Domnului și s-a hotărât să devină un slujitor al Domnului. Astfel, la vârsta de 17 ani, a făcut legământ cu Domnul, fiind botezat. La 27 aprilie 1946, a fost botezat în localitatea Berzavia de către pastorul Ilie Dărăban.

În aprilie 1954, s-a căsătorit cu Elisaveta Fometescu, iar în toamna aceluiași an a început cursurile Seminarului Teologic din București. În perioada vacanțelor, a slujit cu Evanghelia în mai multe localități din Banat și Ardeal.

În anul 1956, a fost ordinat ca pastor al Bisericii Baptiste din Sebiș (Arad), lucrând cu Evanghelia și în satele din jur, precum Roșia, Revetiș, Crogna, Păulean și altele.

În același an, s-a născut primul copil al familiei, Rodica.

La 13 iunie 1959, a primit diploma de absolvire a Seminarului Teologic Baptist din București, an în care s-a născut și al doilea copil al familiei, Marcel. A slujit ca pastor al Bisericii din Sebiș și al bisericilor din împrejurimi din 1956 până în 1965. În acel an, s-a mutat cu familia în orașul Bocșa, din Banat, slujind cu Evanghelia în numeroase localități din jur, precum Doclin, Biniș, Berzovia, Gherteniș, Bărbosu, Valeapai, Vișag și altele.

Înflăcărați de dragostea pentru lucrarea Domnului, credincioșii baptiști din Bocșa au reconstruit locașul de închinare și, spre surprinderea autorităților comuniste, la numai un an de la demolarea primei biserici, în 1977, a avut loc inaugurarea unui nou locaș de închinare. După demolarea bisericii din Bocșa, frații din Comunitatea de Timișoara s-au unit cu toții în jurul fratelui Băleanu și l-au ales președinte al Comunității Baptiste, în ciuda faptului că Departamentul Cultelor nu a fost de acord.

În 1971, s-a mutat cu familia la Timișoara, dar a continuat să păstorească aceleași biserici, făcând naveta cu trenul. Biserica din Bocșa a devenit neîncăpătoare, așa că, împreună cu frații, a construit o biserică mai mare. Aceasta a fost demolată de autoritățile comuniste, însă frații nu s-au lăsat învinși și au construit, cu multă râvnă, o altă biserică. Lucrările au început în martie 1977, iar în octombrie a avut loc inaugurarea noului locaș de închinare, în care frații se închină și astăzi.

În această perioadă, fratele Băleanu a fost ales și președinte al Comunității de Timișoara, timp în care a redeschis, prin obținerea autorizațiilor de funcționare, bisericile care fuseseră arondate de regimul comunist.

Până în 1983, a păstorit în paralel bisericile din Bocșa, Timișoara nr. 3 și Timișoara nr. 4, iar din 1983 până în 1985 a păstorit numai cele două biserici din Timișoara.

În anul 1985, fiind constrâns de autorități, a trebuit să părăsească țara și s-a stabilit în Hollywood, Florida, SUA, unde a continuat să lucreze cu Evanghelia și a colaborat frumos cu fratele Teofil Talpeș și cu fratele Petrică Mateașu până în anul 2002, când Domnul l-a chemat acasă.

La 14 septembrie 1997, a participat la sărbătoarea organizată de Biserica Creștină Baptistă din Bocșa, care a marcat 20 de ani de la inaugurarea bisericii reconstruite după demolare.

A scris o carte intitulată „Biserica și vecina ei – Lumea”.

La 14 august 2002, în Hollywood, Florida, Statele Unite ale Americii, fratele Gheorghe Băleanu a fost chemat de Domnul în veșnicie.

Fratele Gheorghe Băleanu a lăsat în urma sa o lucrare frumoasă, prin construirea de noi locașuri de închinare, prin cărțile pe care le-a scris și prin cântările pe care, chiar și bolnav fiind, le cânta cu bucurie spre lauda Domnului.

La serviciul de înmormântare, care a avut loc în Biserica Baptistă Română HARUL din Hollywood, Florida, în ziua de 17 august, a participat un numeros public, iar Evanghelia a fost vestită cu putere de către frații păstori Ioan Sporea, Mark Hobafcovici, Mircea Husar și Florin Vancea. Fratele Petrică Mateașu a oficiat actul de înmormântare.

Corul și fanfara L-au slăvit pe Dumnezeu cu acest prilej.

Dorim ca Dumnezeu să o mângâie pe sora Elisaveta și pe ceilalți membri ai familiei.

Surse:

Cornel Haneș

Rodica Băleanu-Berinde

Arhivă

Revista Harul

De ce Domnul Isus este singurul Mijlocitor?

 

Pentru că El a suferit și a fost numit de prorocul Isaia „Omul durerilor”.Textul de bază este Isaia 53.

În vorbirea noastră de zi cu zi, rostim numele lui Dumnezeu, dar uneori îl folosim în mod nepotrivit: înjurăm, blestemăm, avem atitudini dușmănoase, criticăm și vorbim de rău. Astfel, nu luăm în seamă ceea ce ne spune Dumnezeu în Cuvântul Său și nu acordăm atenția cuvenită jertfei Domnului Isus, numit de Isaia „Omul durerilor”.

Cântăm o dată pe an Prohodul Domnului, dar nu medităm întotdeauna suficient de profund la suferințele și durerea Lui. Uneori rămânem reci și indiferenți față de lucrarea prin care Dumnezeu ne oferă mântuirea. De aceea, să privim cu atenție la ceea ce a suferit Domnul Isus, la ceea ce a făcut pentru noi și la rezultatele suferinței Sale.

I. Cum a fost privit „Omul durerilor”? (Isaia 53:2–4, 7)

1.     A fost ca o odraslă slabă (v. 2).

Cum Îl privesc eu astăzi?

2.     Nu avea frumusețe care să ne atragă (v. 2).

Văd eu frumusețea Lui lăuntrică și slava Sa?

3.     Nu avea o înfățișare care să ne atragă (v. 2).

Mă atrag dragostea Lui și gingășia cu care mă cheamă?

4.     A fost disprețuit (v. 3).

Îl disprețuiesc pe Cel care vede în mine o mare valoare?

5.     A fost „Om al durerilor” (v. 3).

Înțeleg durerea Lui și sunt mișcat în adâncul sufletului?

6.     A fost obișnuit cu suferința (v. 3).

Am luat seama la felul în care a îndurat suferința?

7.     Nu a fost băgat în seamă (v. 3).

L-am trecut cu vederea sau Îl voi iubi cunoscând ceea ce a făcut pentru mine?

8.     A fost socotit pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit (v. 4).

Înțeleg acum că a suferit pentru noi?

9.     A fost chinuit și asuprit (v. 7).

Mă sensibilizează suferința pe care a îndurat-o?

II. Ce a făcut și cum S-a comportat „Omul durerilor”? (Isaia 53:4–12)

10.  A purtat suferințele noastre (v. 4).

A purtat și suferința mea. Îi sunt recunoscător?

11.  A luat asupra Lui durerile noastre (v. 4).

I-am încredințat Lui durerile mele?

12.  A fost străpuns pentru păcatele noastre (v. 5).

Mă umple de recunoștință jertfa Lui?

13.  A fost zdrobit pentru fărădelegile noastre (v. 5).

Mă sensibilizează acest adevăr în suflet și în conștiință?

14.  Nu Și-a deschis gura când a fost chinuit și asuprit (v. 7).

Noi protestăm când ni se face o nedreptate; observ diferența dintre reacția mea și răbdarea Lui?

15.  A fost ca o oaie mută înaintea celor care o tund (v. 7).

Ce învăț din tăcerea și răbdarea Lui?

16.  Nu a făcut nicio nelegiuire (v. 9).

El a fost fără păcat și a purtat păcatele noastre. Îi arăt respectul cuvenit?

17.  În gura Lui nu s-a găsit vicleșug (v. 9).

Pot învăța de la El sinceritatea și curăția?

18.  A purtat povara nelegiuirilor noastre (v. 11).

Sunt recunoscător pentru ceea ce nimeni altcineva nu putea face pentru mine?

19.  S-a dat pe Sine la moarte (v. 12).

S-a dat pe Sine pentru ca noi să avem viață. Apreciez acest dar?

20.  A purtat păcatele multora (v. 12).

Îi încredințez Lui păcatele mele?

21.  S-a rugat pentru cei vinovați (v. 12).

Recunosc marea Lui iubire față de cei păcătoși?

III. Care sunt rezultatele suferinței „Omului durerilor”? (Isaia 53:5, 10–12)

22.  Pedeapsa Lui ne-a adus pacea (v. 5).

Am primit pacea pe care o oferă Dumnezeu prin Domnul Isus?

23.  Va vedea o sămânță de urmași (v. 10).

Fac și eu parte din poporul răscumpărat al Lui?

24.  Planul Domnului va propăși în mâinile Lui (v. 10).

Mă încred în lucrarea Lui biruitoare?

25.  Va vedea rodul muncii și al suferințelor Sale și Se va înviora (v. 11).

Mă regăsesc și eu în mulțimea celor răscumpărați?

26.  Îi va îndreptăți pe mulți (v. 11).

Am primit îndreptățirea pe care o oferă Dumnezeu?

27.  Va primi partea Sa între cei mari (v. 12).

Îmi găsesc locul între cei care Îi aparțin?

28.  Va împărți prada cu cei puternici (v. 12).

Sunt gata să mă încred în biruința Lui?

IV. Care era situația omului? (Isaia 53:1, 6, 8)

29.  Rătăceam ca niște oi (v. 6).

Cunoscând Adevărul, sunt gata să-L urmez?

30.  Ne vedeam fiecare de drumul și de interesele noastre (v. 6).

Sunt gata să părăsesc calea mea și să urmez calea Lui?

31.  Omul nu a crezut vestea și planul lui Dumnezeu pentru mântuire (v. 1, 8).

Voi primi prin credință planul de mântuire al lui Dumnezeu?

32.  S-a crezut că El a fost șters de pe pământ (v. 8).

Acum avem Cuvântul lui Dumnezeu și putem înțelege ce a făcut El pentru noi. Voi primi planul Său?

În legătură cu batjocorirea Domnului Isus la răstignire, vezi Matei 27:39–44. Trecătorii, conducătorii religioși și tâlharii răstigniți împreună cu El L-au batjocorit și I-au cerut să Se coboare de pe cruce.

V. Lucrarea «Omului durerilor» face parte din planul lui Dumnezeu (Isaia 53:6, 8–12)

33.  Domnul a făcut acest plan (v. 6).

Dumnezeu a făcut cunoscut planul Său pentru omul rătăcit. Îi recunosc înțelepciunea și dreptatea?

34.  Domnul a îngăduit ca El să fie apăsat (v. 8).

Prin suferința Fiului Său, Dumnezeu ne cheamă la eliberare. Voi primi această chemare?

35.  Domnul L-a lovit pentru nelegiuirile poporului Său (v. 8).

Prin jertfa Lui, Dumnezeu ne oferă viața. Voi primi darul Său?

36.  I-a rânduit mormântul între cei răi și cu cel bogat, la moartea Lui (v. 9).

Ce înțeleg din împlinirea planului lui Dumnezeu prin moartea și îngroparea Domnului Isus?

37.  Domnul L-a zdrobit prin suferință (v. 10).

Suferința Lui face parte din planul prin care Dumnezeu oferă mântuire. Am inima deschisă față de acest adevăr?

38.  A fost pus în numărul celor fărădelege (v. 12).

El a luat asupra Sa păcatele noastre, pentru ca noi să putem fi răscumpărați. Mă încred pe deplin în planul lui Dumnezeu?

Concluzie

Domnul Isus este singurul Mijlocitor deoarece, prin suferința și jertfa Sa, a purtat păcatele noastre și a deschis calea împăcării cu Dumnezeu. Isaia 53 ne cheamă să nu rămânem indiferenți, ci să recunoaștem ceea ce a făcut El pentru noi, să ne încredem în planul lui Dumnezeu și să răspundem cu credință, recunoștință și ascultare.

Pentru tema mijlocirii, 1 Timotei 2:5: «Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos».

Formarea baptiștilor în Suiedia – Rev. Carl Erik Benander

 

Acest articol este luat din J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915.

Lucrarea baptistă în Finlanda vorbitoare de limbă suedeză și printre locuitorii vorbitori de limbă suedeză din Sankt Petersburg și Estonia.

Istoria baptistă din Suedia începe, la propriu, în anul 1848 și, prin urmare, nu acoperă mai mult de două generații. Această perioadă a fost, însă, marcată de un avans rapid al mișcării, o creștere constantă a numărului de biserici și membri și o organizare solidă a lucrării, care s-a dezvoltat într-o activitate de anvergură pentru înaintarea Împărăției Cerurilor, atât în ​​patria sa, cât și în alte părți ale lumii. Atitudinea autorităților legale și a oamenilor față de baptiști și principiile lor s-a schimbat între timp treptat de la ostilitate amară la toleranță și recunoaștere prietenoasă.

Putem introduce rezumatul nostru al istoriei baptiste suedeze cu o scurtă descriere a mișcărilor evanghelice anterioare, care au fost într-o oarecare măsură pregătitoare. La doar câțiva ani după ce Luther și-a luat poziția de reformator în Germania, regele Suediei, Gustavus Vasa, a căutat să introducă credința reformatorilor în Suedia și să o transforme în statul religie. După multe lupte cu partidul catolic, luteranismul a fost în sfârșit stabilit spre sfârșitul secolului al XVI-lea, sub Carol al IX-lea, tatăl lui Gustav Adolf.

Au fost elaborate legi riguroase pentru a-i obliga pe toți locuitorii țării să adere la forma de religie declarată a fi singura adevărată și suficientă. Toată lumea trebuia să fie și să rămână un bun luteran, dar acest lucru nu implica niciun accent pe credința personală vie în Hristos; dimpotrivă, fiecare manifestare a unei vieți religioase puternice a provocat măsuri viguroase de represiune. Cu toate acestea, găsim urme de bărbați și femei în secolul al XVII-lea care erau evident credincioși sinceri. Mișcarea pietismului a ajuns apoi în țară și a câștigat adepți, care, însă, în ciuda abaterilor de opinie, nu au dorit să se rupă de Biserica de Stat. Aceștia au fost persecutați în diferite moduri. Un cleric al Bisericii Constituite (Anander) a fost, de exemplu, acuzat că a predicat diferit față de alți clerici și că a publicat broșuri care denunțau păcatul și viața lumească Nu putea fi condamnat legal, dar s-a considerat oportun să fie declarat nebun și închis într-un azil, unde a fost ținut timp de 10 ani, până la moartea sa în 1697. În anii următori, același mijloc a fost folosit în mod repetat pentru a scăpa de persoanele considerate o pacoste, deoarece insistau asupra seriozității creștine, a credinței și a dreptății vieții.

În prima jumătate a secolului al 18-lea, mai multe persoane au fost urmărite penal pentru opinii disidente privind botezul copiilor, ceea ce i-a determinat să-și rețină copiii de la rit. Unii dintre aceștia, aparținând unor familii nobile, au fost tratați personal cu clemență, dar copiii lor au fost luați cu forța și stropiți. Persoanele de rang inferior au fost tratate mai sever - de exemplu, un student a fost exilat pentru că a predat contrar Bisericii cu privire la ritul botezului, iar un cizmar a fost închis mai mult de 20 de ani pe același motiv. Totuși, nu există dovezi că acești oameni au practicat botezul credincioșilor pentru ei înșiși.

Pietiștii au continuat să mențină în grupuri locale mici un interes spiritual. Mai târziu, Frații Moravieni au început să lucreze în Suedia și au câștigat câțiva adepți. Au urmat câteva decenii de întuneric, infidelitate și lipsă de Dumnezeu. Unele rămășițe ale cercurilor temătoare de Dumnezeu, însă, au supraviețuit, devenind mijlocul de inițiere a unei noi renașteri în timpul celui de-al patrulea deceniu al secolului al 19-lea, iar această renaștere a devenit din ce în ce mai puternică. Împotriva ei a existat o trezire a opoziției și a persecuției

Un pastor metodist din Anglia, un anume George Scott, a întreprins o lucrare misionară la Stockholm în 1830. A făcut mult pentru a încuraja credincioșii să depună eforturi unite în lucrarea creștină. A continuat să predice până în 1842, când a trebuit să plece, deoarece populația orașului fusese stârnită de o ostilitate fanatică, care a culminat cu un atac violent asupra lui și a bisericii sale în timpul unei slujbe de duminică.

Credincioșii zeloși deveniseră numeroși și erau acum agresivi în cererea lor de libertate a conștiinței, în special în două provincii - cele din Helsingland și Dalecarlia. Erau încă luterani, dar se opuneau anumitor practici ale Bisericii. Printre altele, refuzau să primească absolutiunea în forma obișnuită înainte de a lua parte la Cina Domnului și, pentru aceasta, erau pasibili de pedeapsă. Apoi celebrau Cina Domnului în privat, între ei; aceasta era declarată o batjocură la adresa Sacramentului, care, desigur, trebuia pedepsită. Se adunau în casele lor pentru întâlniri devoționale, la care obișnuiau să cânte din imnurile luterane, să citească o predică de Luther sau de un cleric luteran local și să se unească în rugăciune. Un edict regal din ianuarie 1726 interzicea strict astfel de întâlniri devoționale sau conventicule, sub pedeapsa unei amenzi mari pentru prima abatere, închisoare pentru a doua și doi ani de exil pentru a treia. Acest edict a fost acum aplicat Dacă una sau alta dintre infracțiuni avea loc duminică, aceasta era declarată și o încălcare a Sabatului și se aplica o pedeapsă suplimentară. De la începutul anului 1852 până pe 3 iulie 1854, nu mai puțin de 637 de persoane au fost amendate sau închise pentru una sau toate aceste „infracțiuni”. Un tânăr, care încă trăiește ca un bătrân, a fost închis timp de două săptămâni cu o dietă de pâine și apă. Apoi, deoarece a refuzat să recunoască un păcat acționând contrar statutelor Bisericii, a fost trimis înapoi pentru a îndura aceeași încercare timp de 28 de zile.

În această perioadă, lucrarea baptistă a început în Suedia și multe persoane care suferiseră astfel de dragul conștiinței au devenit baptiști.

Începuturile mișcării distinctive pot fi acum prezentate. Prin contactul cu baptiștii din Germania și Danemarca, doi bărbați din Suedia le-au adoptat opiniile și li s-au alăturat - unul în 1843 și celălalt în 1845. Unul, un căpitan de mare suedez pe nume G. W. Schroeder, a fost convertit în Statele Unite și s-a alăturat Bisericii Baptiste a Marinarilor din New York. A făcut o scurtă vizită în Suedia în 1845, iar la Göteborg l-a întâlnit pe un alt marinar care fusese convertit în America și, cu sprijinul unei societăți americane, era acum activ ca misionar printre marinari. Domnul Schroeder i-a atras atenția asupra subiectului botezului și al principiilor baptiste. Acest al doilea om a fost F. O. Nilson, născut în 1809, care era destinat să devină fondatorul lucrării baptiste în Suedia. El a urmat sugestia domnului Schroeder și a început să studieze învățăturile Noului Testament, rezultatul fiind că a mers la Hamburg pentru a cere botezul și a fost botezat acolo de către reverendul J. G. Oncken pe 1 august 1847.

Întorcându-se acasă, domnul Nilson le-a povestit prietenilor săi despre noua sa experiență. Unii dintre ei s-au convins că opiniile sale despre botez și ordinea bisericească erau în armonie cu învățăturile Noului Testament. Un pastor baptist din Copenhaga, pe nume Förster, a fost chemat, iar acesta a venit și a botezat cinci persoane, printre care și soția lui Nilson. Aceștia, împreună cu Nilson, au fost organizați în prima biserică baptistă din Suedia, nu foarte departe de Göteborg, pe 21 septembrie 1848. S-a convenit apoi trimiterea domnului Nilson la Hamburg și recomandarea lui bisericii baptiste de acolo pentru hirotonire.

Domnul Nilson a fost hirotonit și s-a întors să predice și să păstoreze mica turmă, care a crescut atât de rapid încât a numărat curând 54 de membri. Dar, din ceea ce am spus deja, este clar că îi așteptau necazuri și nu au avut mult de așteptat. Nilson se îndepărtase de „adevărata doctrină evanghelică” - adică doctrina Bisericii Luterane de Stat din Suedia - și îi determina pe alții să-l urmeze. Legea prevedea ca astfel de persoane să fie exilate. A fost arestat, judecat și condamnat. Deși un om needucat, a făcut un apel foarte puternic la instanță și s-a comportat cu atâta umilință și calm creștin încât a lăsat o impresie copleșitoare asupra tuturor celor prezenți. Unul dintre avocați a fost atât de profund mișcat încât propria sa convertire a urmat mai târziu Dar litera legii trebuia respectată, iar Nilson a fost condamnat la exil. Apoi a apelat la Curtea Regală și a cerut o audiență în fața regelui Oscar I. Regele, care era favorabil toleranței, l-a primit cu amabilitate, dar el și consilierii săi erau obligați să execute legea. Un apel pentru scutirea de pedeapsă ca act de grație a fost, de asemenea, în zadar. În iulie 1851, Nilson a avut amarul necaz de a-și părăsi draga țară natală. S-a mutat la Copenhaga și a fost chemat să acționeze ca pastor al bisericii baptiste de acolo până în primăvara anului 1853.

La scurt timp după sosirea sa la Copenhaga, a fost invitat la Hamburg pentru a participa la o conferință baptistă. Din Hamburg, a călătorit la Londra, la invitația Dr. Steane, pentru a participa la o întâlnire a Alianței Evanghelice. A fost prezentat la întâlnire și i s-a permis să povestească despre experiențele sale. După ce a vorbit, a fost citită o scrisoare de la Arhiepiscopul Wingard al Suediei, în care își exprima simpatia față de Alianță și regretul pentru absența sa de la întâlnire din cauza vârstei și a sănătății precare. Participanții au fost foarte impresionați de situație și s-au rugat în mod special pentru Suedia.

Membrii bisericii rămași în Suedia au fost hărțuiți în multe feluri de către autoritățile bisericești și municipale și adesea au suferit și violențe din partea vecinilor ostili. Când se nășteau copii, apăreau întotdeauna probleme. Șeriful era trimis cu asistenții săi să ia copilul de acasă, în ciuda protestelor părinților, și să-l ducă la pastorul parohiei pentru stropire, după care acesta era restituit. Apoi, părinților li se prezenta o factură pentru costurile suportate de șerif și asistenții săi. Adesea, oamenii erau prea săraci pentru a plăti, iar urma confiscarea proprietăților, care erau vândute la suma cerută.

 

Având în vedere problemele, s-a decis la o adunare bisericească ca toți cei care doreau să plece și aveau bani pentru călătorie să emigreze în Statele Unite. O scrisoare i-a fost trimisă domnului Nilson cu un apel de a li se alătura ca lider. Acesta a fost de acord și, împreună cu 21 dintre membri, el și soția sa, au pornit la drum spre America în mai 1853. Acolo, Nilson a rămas până în 1860, când, ca un act de favoare regală, sentința sa de exil a fost anulată și s-a întors în Suedia. În anul următor, o biserică baptistă a fost organizată în Göteborg, iar el a devenit pastorul acesteia.

În această perioadă, căpitanul Schroeder a venit din America și s-a stabilit în Göteborg. A construit o casă și în ea a amenajat o sală pentru noua biserică. După câțiva ani, s-a întors la New York, unde a trăit o viață utilă ca un creștin sincer, un baptist convins și un zelot pentru cauza misiunilor, până când a murit în primăvara anului 1914, la vârsta de 93 de ani

Domnul Nilson a lucrat ca pastor al bisericii din Göteborg timp de aproximativ șapte ani. Apoi s-a întors în America și a slujit în câteva biserici baptiste suedeze de acolo; dar treptat a devenit reticent și, în cele din urmă, s-a retras din munca pastorală. În orice caz, și-a îndeplinit eroic misiunea de vestitor și inaugurator al lucrării baptiste în Suedia. Prima biserică, care a fost organizată în jurul său, de la exilul său, a fost slabă și se luptă, fiind situată într-un district din vestul Suediei, unde preoții și oamenii sunt încăpățânați de bigoți împotriva a tot ceea ce suspectează a fi contrar doctrinei pure a Bisericii de Stat. Cu toate acestea, acea mică biserică baptistă din parohia Veddige continuă să existe, iar ultimele rapoarte vorbesc despre perspective mai luminoase pentru viitor.

În providența Sa, Dumnezeu avea un alt om gata să facă un pas înainte și să continue lucrarea când domnul Nilson a fost exilat. Acest bărbat era reverendul Andreas Wiberg, născut în Helsingland în 1816, un om bine educat, care experimentase convertirea în timp ce era student la Universitatea din Upsala. El a fost unul dintre cei influențați în mod benefic de misionarul metodist englez George Scott, la a cărui activitate la Stockholm ne-am referit.

Timp de șase ani, domnul Wiberg a slujit ca cleric al Bisericii de Stat, dar conștiința sa pietistă nu a putut accepta sistemul. A luat parte deschis la slujba pietismului și, prin urmare, a atras asupra sa un avertisment serios din partea Consistoriului și suspendarea timp de trei luni. El s-a opus, printre altele, administrării Cinei Domnului persoanelor neconvertite. Canonicul districtului său l-a acuzat de erezie și a sugerat ca acesta să fie exilat. Urmărirea penală a fost, însă, întreruptă de sinuciderea acuzatorului Domnul Wiberg și-a dat demisia din funcția din Biserica de Stat și s-a alăturat liderilor pietistici de la Stockholm în munca lor. El era încă un apărător ferm al botezului copiilor și, pentru a opri răspândirea concepțiilor baptiste, s-a pregătit să scrie o carte care să respingă „erorile anabaptiste”. În acest moment, a fost invitat de un om de afaceri să-l însoțească într-o călătorie la Hamburg. Acolo i-a întâlnit pe cei doi lideri baptiști, J. G. Oncken și J. Köbner. A urmat o discuție despre botez, iar Wiberg s-a angajat cu nerăbdare să apere punctul de vedere luteran. În timp ce se despărțeau, domnul Köbner i-a dat o broșură despre botez de Pengilly. Acesta a citit-o și, având în vedere argumentele, a simțit că subiectul a cerut o investigație amănunțită. A studiat întreaga chestiune și s-a convins că Biserica Luterană greșea și în acest punct. Prin urmare, când și-a scris cartea, aceasta a fost o apărare a punctului de vedere baptist, nu o respingere, așa cum era intenția sa inițială. Cartea a jucat un rol important în pregătirea drumului pentru gândirea baptistă.

Având o sănătate precară, domnul Wiberg a fost sfătuit să întreprindă o călătorie lungă. În timpul unei scurte șederi la Copenhaga, în drum spre America, i-a făcut o vizită conaționalului său fugar, domnul Nilson, care era pastor al bisericii baptiste locale. Acum simțea că sosise momentul și oportunitatea pentru el să acționeze în conformitate cu convingerile sale și a fost botezat de Nilson în aceeași noapte, 23 iulie 1852. Apoi a plecat în Statele Unite, unde a stat trei ani și s-a angajat în misiune

În timp ce domnul Wiberg se afla în America, a avut loc ceea ce s-ar putea numi un al doilea început al lucrării baptiste în Suedia, cu Stockholm ca centru. Doi bărbați, blănari de meserie, D. Forsell și P. F. Hejdenberg, au călătorit la Hamburg în mai 1854 și au fost botezați acolo. În același timp, domnul Hejdenberg a fost hirotonit să predice și să boteze în Suedia. La întoarcerea lor, șapte persoane au fost botezate la Stockholm pe 15 iunie, iar pe 18 a fost organizată prima biserică baptistă din Stockholm.

Credincioșii din districtul Dalecarlia, unde, așa cum s-a menționat deja, avea loc persecuția, au citit cartea lui Wiberg și mulți au fost convinși de afirmațiile acesteia. Aceștia i-au trimis un mesaj urgent domnului Hejdenberg să vină să-i boteze. El a răspuns și a botezat aproximativ o sută. Două biserici au fost organizate în parohiile Orsa și Elfdalen. Printre cei botezați s-au numărat mai mulți bărbați care au devenit predicatori și lideri locali eficienți. Aceștia au continuat să predice și să boteze cu mare succes, astfel încât în ​​trei ani existau cinci biserici și un total de 563 de membri.

Domnul Hejdenberg a devenit acum un evanghelist itinerant, dar nu i s-a permis să-și continue lucrarea netulburat. A fost arestat și urmărit penal de nenumărate ori. Minunat de spus, era de obicei achitat, dar uneori trebuia să plătească amenzi considerabile. Persecuția, însă, nu a făcut decât să-i alimenteze zelul.

În acea perioadă, un tânăr, talentat și bine educat, de viță nobilă, pe nume C. Möllersvärd, s-a întors din America, unde fusese convertit și se alăturase unei biserici baptiste. A început lucrarea la Stockholm împreună cu Hejdenberg și s-a dovedit a fi un predicator foarte popular. De asemenea, a itinerat în multe părți ale țării.

În 1855, domnul Wiberg s-a întors. Biserica din Stockholm număra atunci 24 de membri, care se închinau într-o sală mică. În Wiberg l-au văzut pe adevăratul lor lider eficient, care pe lângă talentele și învățăturile sale adăugase 3 ani de experiență și observarea metodelor utilizate în rândul baptiștilor americani. Venirea sa a adus bucurie micului grup, iar ei au avut satisfacția suplimentară de a ști că Publicația Baptistă Americană Societatea promisese să-i sprijine pe domnul Wiberg și pe patru evangheliști. Aceasta însemna foarte mult, deoarece acum se putea planifica și desfășura o muncă evanghelică sistematică.

Forțelor de muncă li s-au adăugat trei frați - Gustaf, Johannes și Per Palmquist. Aceștia erau bărbați puternici și bine pregătiți. Primul s-a remarcat ca pastor și lider, al doilea ca evanghelist, iar al treilea ca organizator și editor de școală duminicală.

Domnul Wiberg a găsit un asistent competent în numeroasele sale îndatoriri într-un tânăr nobil pe nume A. Drake, un om talentat și bine educat, care mai târziu s-a remarcat ca redactor și profesor la colegiul teologic.

La aceste nume s-ar putea adăuga cele ale mai multor predicatori locali eroici, prin care Dumnezeu a lucrat pentru a produce treziri și convertiri, pentru a înmuia bigotismul și a depăși opoziția

Povestea din această perioadă este una de creștere și dezvoltare. Când, în 1855, domnul Wiberg s-a întors din America, baptiștii din Suedia nu numărau mai mult de aproximativ 200. Împreună cu alți lucrători, a călătorit mult, predicând, botezând, organizând biserici și oferind sfaturi și încurajări convertiților și comunităților. Multe incidente emoționante de greutăți, persecuții, intervenții divine și victorie ar putea fi aduse din anii care au urmat, dar lipsa spațiului o împiedică.

În 1857, liderii s-au aventurat să facă aranjamente pentru o conferință baptistă, în ciuda restricțiilor Legile încă existente. S-a ținut fără tulburări din partea niciunei părți. S-au adunat 19 delegați din 8 provincii diferite și toți au putut raporta progrese încurajatoare. În câteva locuri, școlile duminicale fuseseră deja înființate. S-a decis în unanimitate organizarea lucrărilor sub un comitet central și s-a exprimat necesitatea unei școli pentru educarea pastorilor.

Anul următor a avut loc o a doua conferință, iar delegații au fost în jur de 100. La această conferință au fost invitați ca oaspeți Dr. Edward Steane și Rev. Howard Hinton din Anglia, precum și Rev. J. G. Oncken și J. Köbner din Germania. Aceștia au venit să ofere sfaturi și încurajări și i-au inspirat pe delegați cu speranță și curaj

În 1861, o a treia conferință s-a întrunit la Stockholm. Apoi a fost prezentat următorul raport statistic: Biserici, 1253; număr total de membri, 4930. În anul tocmai încheiat, 1057 de persoane au fost botezate. La această conferință s-a decis să se dea Comitetului Executiv instrucțiuni pentru a înființa o școală pentru educația predicatorilor.

Următoarea conferință a avut loc în 1866. Domnul Wiberg, în acest interval, petrecuse trei ani în America solicitând contribuții pentru construirea unei capele la Stockholm. Fusese primit cu amabilitate, iar contribuțiile fuseseră generoase. Capela tocmai fusese finalizată, iar în ea s-a întrunit conferința. Este o clădire spațioasă, cu o capacitate de peste o mie de persoane.

Mai târziu, domnul Wiberg și alții au vizitat în mod repetat Anglia și America în scopul de a apela la prieteni creștini pentru ajutor în construirea de capele. Prin urmare, baptiștii suedezi sunt foarte îndatorați prietenilor din ambele țări pentru ajutorul acordat în momentele în care era imposibil să se obțină sumele necesare din orice sursă din Suedia.

La conferința din 1866, domnul Wiberg a avut privilegiul de a-l prezenta pe reverendul K. O. Broady, care fusese trimis ca misionar în țara sa natală de către Uniunea Misionară Baptistă Americană, în scopul fondării unui colegiu pentru educație pastorală. Astfel, această problemă a fost rezolvată în mod satisfăcător.

Domnul Broady este suedez prin naștere, dar a avut primele sale experiențe creștine și și-a dobândit educația teologică în America. S-a dovedit a fi un om cu un caracter deosebit și cu daruri extraordinare ca învățător și predicator. A devenit liderul Uniunii Suedeze după domnul Wiberg, care timp de mai mulți ani a avut o sănătate precară și a decedat în anul 1887 Colegiul (Seminarul Bethel) a fost fondat în 1866, iar influența sa asupra progresului lucrării este inestimabilă. Peste 500 de pastori au fost educați acolo în cei 48 de ani de existență a sa.

Uniunea Misionară Baptistă Americană a sprijinit cu generozitate lucrarea din Suedia din 1866 până când alocările au fost retrase treptat la sfârșitul secolului trecut. Dr. Broady, care timp de 40 de ani a fost președintele de onoare al Colegiului, este încă susținut de Societatea Americană.

În 1866 existau 2 asociații, 183 de biserici, un total de 6877 de membri și 1719 elevi de școală duminicală.

În 1889, s-a făcut o schimbare în organizarea Uniunii, astfel încât fiecare ramură de activitate să fie încredințată unui comitet special. Astfel, au apărut un Comitet pentru Misiuni Străine, un Comitet pentru Misiuni Interne, un Comitet pentru Publicații, un Comitet pentru Construirea de Capele și un Comitet pentru Școală Duminicală; iar Comitetul Executiv al Uniunii a fost format din membrii celorlalte comitete.

Acest sistem a funcționat bine timp de 25 de ani, dar la conferința din iunie 1914, s-a decis în unanimitate o schimbare, astfel încât acum toate ramurile de activitate sunt responsabile de un comitet format din 24 de membri.

Persecuția s-a diminuat treptat, iar legile au fost reformate, astfel încât niciun baptist nu a întâmpinat probleme serioase din partea autorităților în ultimele trei sau patru decenii. Totuși, există suficiente prevederi legale care să ne împiedice serios munca dacă s-ar aplica litera legii. Clericii intoleranți au încercat din când în când, în anii următori, să-i urmărească penal pe baptiști în baza acestor statute practic învechite, dar eforturile lor nu au reușit să obțină aprobarea instanțelor superioare.

Mai mulți baptiști suedezi au fost membri ai Parlamentului suedez, iar influența lor, împreună cu eforturile directe, a fost în multe cazuri decisivă pentru reforme. Rev. J. Byström, D.D., acum președinte al Uniunii, care timp de aproape 20 de ani a fost membru al Parlamentului, a făcut mult pentru a asigură, prin legislație, drepturi anterior refuzate dizidenților.

Practic, baptiștii sunt acum liberi să-și desfășoare activitatea fără a fi molestați grav, iar întregul teritoriu le este deschis.

La 1 ianuarie 1914, statisticile suedeze erau următoarele: Asociații, 21; biserici, 635; membri, 54159; pastori, 377; predicatori locali, 699; studenți pentru slujire, 70; elevi din școlile duminicale, 65404; profesori, 5006; membri ai societăților de tineri, 23222; capele, 623; suma totală a contribuțiilor în 1913, 1328621 kr (73256 lire sterline); cheltuieli pentru misiuni străine, 75000 kr (4166 lire sterline).

I. Munca baptistă în Finlanda vorbitoare de limbă suedeză

În timp ce insulele Åland, din Marea Baltică, erau ocupate de flota engleză în vara anului 1855, reverendul C. Möllersvärd din Suedia, a profitat de ocazie și a mers să predice. Cuvântul a fost ascultat cu nerăbdare și a avut loc o renaștere, cu numeroase convertiri. De îndată ce navele de război engleze au plecat, domnul Möllersvärd a considerat înțelept să plece și a scăpat cu greu de arestarea autorităților ruse. Roadele muncii sale, însă, au rămas. În anul următor, unul dintre convertiți a adus din Suedia câteva exemplare ale cărții lui Wiberg despre botez, a căror citire a determinat trei bărbați să vină la Stockholm pentru a fi botezați. Unul dintre ei, un inspector vamal pe nume G. Fagerström, a fost hirotonit. Și-a botezat soția și soțiile celorlalți doi bărbați și s-au organizat într-o biserică în Föglö. Aceasta se întâmpla în 1856. Apoi a urmat povestea familiară a persecuției și greutăților, dar mica turmă a rezistat.

Din Åland lucrarea s-a răspândit pe continent, iar o biserică a fost organizată în Jacobstad în 1872. Mai multe biserici au apărut succesiv. Multe circumstanțe adverse s-au combinat pentru a îngreuna lupta. Mai mulți predicatori din Suedia s-au dedicat lucrării, în afară de vizitele ocazionale ale altora. Printre aceștia pot fi menționați Rev. I. S. Österman, Rev. Alfr. Hallsten și Rev. M. Lignell, actualul pastor al bisericii din Helsing-fors. Unii nativi din Finlanda au slujit, de asemenea, cu competență ca slujitori ai Evangheliei, printre care se numără Reverendul E. Jansson, J. E. Söderman și Mikael Eriksson.

Baptiștii din Suedia au ajutat lucrarea din Finlanda de la început. Societatea Americană de Misiuni Baptiste Străine oferă, de asemenea, un sprijin considerabil în acest domeniu

Populația vorbitoare de limbă suedeză din Finlanda numără aproximativ 380.000 de locuitori. În prezent, există aproximativ 30 de biserici baptiste și aproximativ 2.000 de membri. Lucrarea s-a răspândit și în rândul populației vorbitoare de limbă finlandeză, dar numărul de biserici și membri dintre acestea este mai mic. În total, în Finlanda există 52 de biserici și 3.156 de membri

II. Lucrarea baptistă printre locuitorii vorbitori de limbă suedeză din Sankt Petersburg și din Estonia.

Din 1889 există o biserică baptistă vorbitoare de limbă suedeză în Sankt Petersburg. Aceasta numără acum șaizeci și patru de membri. Pastorul, reverendul O. E. Signeul, este susținut de Uniunea Baptistă din Suedia. De asemenea, efectuează vizite ocazionale în Provinciile Baltice și în Finlanda.

În Estonia, Uniunea Suedeză susține un misionar pe nume Ch. Engbusk. Acesta lucrează atât printre estonieni, cât și printre populația vorbitoare de limbă suedeză. Biserica sa din Sutlep numără nouăzeci și cinci de membri.

NOTĂ. Lucrarea misionară suedeză în Spania este descrisă în Partea a II-a a acestei cărți, p. 137 și următoarele

Carl Erik Benander , născut pe 4 martie 1861 și decedat în 1956 , a fost un pastor suedez și lider în Biserica Baptistă Suedeză .

Benander a fost rector al Seminarului Bethel între anii 1906–1927 și membru al Alianței Baptiste Mondiale , precum și membru al consiliului de administrație al Misiunii Baptiste Suedeze. Benander este autorul mai multor scrieri religioase și teologice.

Istoricul Bisericii Creștine Baptiste din Vrani și invitație la serbare

 

Invitație

100 de ani de credință, har și binecuvântare!
Cu bucurie și recunoștință înaintea Domnului, vă invităm să sărbătorim împreună centenarul Bisericii Creștine Baptiste „Speranța” Vrani!
Duminică, 1 noiembrie 2026, ora 10:00.
„Până aici Domnul ne-a ajutat!” — Eben-Ezer
Vă așteptăm cu mult drag să ne bucurăm împreună de această sărbătoare deosebită

Istoric

Comuna Vrani se află în lunca Văii Carașului, pe malul drept al râului. Primul credincios baptist din comună a fost Petru Blocovan, venit aici din comuna Potoc și botezat în anul 1917, în comuna Socolari.

În anul 1926, registrul bisericii amintea numele a patru membri, iar în anul 1928 reunea 16 membri, conduși de pastorul Sinta Gheorghe.

În ziua de 14 septembrie 1928 a avut loc un botez în comuna Vrani, în cadrul căruia nouă persoane au fost botezate în numele lui Cristos. Acesta a fost primul botez la care a participat Mităr Nicolae (1895–1978). Împreună cu el s-a botezat aproape toată familia: soția, mama și bunica. Din acel moment, prima biserică baptistă din localitate a început să se întrunească în locuința sa. Fratele Nicolae a fost diacon al bisericii timp de 24 de ani.

Fratele Dragu a urmat câteva cursuri la Seminarul din București, iar la 29 mai 1932 a fost ordinat în comuna Vrani, împreună cu un alt frate, pe nume Ioan Manciu. Ordinarea a fost oficiată de frații Ioan Suveț, Iosif Ghiocel, Gheorghe Lința și Iosif Vucu.

În anul 1937, biserica număra 37 de membri și a cumpărat un lot de pământ pentru construirea casei de rugăciune. Lucrarea a progresat mult în timpul pastorilor Traian Vrăniuț și Dunca Gavril, venit din părțile Transilvaniei. De asemenea, în zonă a activat și pastorul Iosif Ghiocel. Astfel, în jurul anului 1939, biserica număra 68 de membri, iar în toamna aceluiași an, pastorul I. R. Socaciu a organizat aici un curs biblic de opt zile, urmat de evanghelizări. Toate aceste manifestări erau supravegheate de jandarmi și de preotul ortodox.

Lucrarea bisericii a progresat mult, iar în anul 1956 aceasta număra 224 de membri și avea o fanfară. Odată cu colectivizarea agriculturii, tinerii au plecat la orașe. Cu toate acestea, credincioșii rămași au reușit să construiască o anexă și un baptistier în anul 1974. La 7 septembrie 1975, aici a fost oficiat un botez, condus de pastorul bisericii, Vuc Iacob.

După anul 1990, pastor al bisericii a fost Petru Gruia, în timpul căruia au avut loc câteva botezuri mari. Astăzi, biserica are 50 de membri și 20 de aparținători.

Necrologul lui Mităr Nicolae

La 7 iulie 1978, a încetat din viață fratele Mităr Nicolae, din comuna Vrani, județul Caraș-Severin, în vârstă de 84 de ani. Fratele s-a născut la 12 ianuarie 1895, în comuna Vrani, județul Caraș-Severin.

La vârsta de 33 de ani, L-a primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor, iar la 14 septembrie 1928 a primit botezul nou-testamental în comuna Vrani. De remarcat sunt două lucruri: acesta a fost primul botez din comună și, în al doilea rând, fratele a intrat în apa botezului împreună cu aproape toată familia: el, soția, mama și bunica. Până la construirea Casei de Rugăciune, la care fratele a contribuit în mod deosebit, biserica Domnului a funcționat o perioadă și în casa sa.

Fratele Mităr Nicolae a fost diaconul bisericii timp de 24 de ani și a slujit cu toată râvna până la capătul vieții.

Serviciul de înmormântare a fost oficiat de frații păstori Vucu Iacob și Bâtea Ilie. Au mai vorbit din Cuvântul Domnului fratele Dunca Gavrilă și fratele seminarist Liubimirescu Amfilohie.

Domnul să-i mângâie pe cei întristați, iar locul rămas

gol în biserică să-l completeze tot El cu un

altul.

PASTOR

Bâtea Ilie

 

Surse:

Bâtea Ilie

Daniel Stoica

Ioan Bunaciu

Vasile Bel

Glasul Adevărului

Îndrumătorul Creștin Baptist

Farul Mântuirii

ISTORIA BISERICII CREȘTINE BAPTISTE BAHNEA – de Elian Chiciudean

 

Printre bisericile cele mai vechi formate din județul Mureș se află și Biserica Baptistă din localitatea Bahnea. Această comună se găsește la aproximativ 32 km de localitatea Târgu-Mureș, aproape de drumul ce leagă orașul Târnăveni de șoseaua națională Târgu-Mureș–Sighișoara. Este o comună cu oameni simpli, majoritatea agricultori, cu o populație de aproximativ 2.000 de oameni. Populația comunei cuprinde cam un sfert de persoane de naționalitate maghiară și cam tot atâtea de naționalitate romă (țigani). Din punct de vedere religios, proporția cea mai mare o au cei înregistrați la Biserica Ortodoxă, iar apoi, în ordine, Biserica Reformată, Biserica Catolică, Biserica Baptistă și, într-un număr mai mic, deși cu două biserici, Biserica Penticostală.

În anul 1923 se stabilesc în comună două familii: Moldovan Teodor cu Maria și Moldovan Nicolae cu Maria. Aceste două familii erau credincioși baptiști, botezați la Șeuca de către un misionar, Popovici Ioan. Aceștia sunt primii credincioși baptiști din localitate, iar ca misionar, în același an, își începe lucrarea Cozma Gheorghe de la Aiud. Dumnezeu a însoțit lucrarea lor și, în urma acestei binecuvântări, la numai un an de zile, în anul 1924, li s-au mai adăugat încă șase suflete.

Deși viața în acea perioadă era destul de grea, mijloacele de transport fiind animalele sau mersul pe jos, acești oameni au continuat să-L reprezinte cu cinste pe Dumnezeu pentru cei din jurul lor, iar lucrarea lor a mai adăugat în numai șase ani încă 19 suflete la Împărăția lui Dumnezeu. În anul 1930, cele 30 de persoane formează Biserica Baptistă din Bahnea și, tot în acel an, la 3 martie, are loc deschiderea oficială și inaugurarea, totodată, a clădirii care le va sluji ca loc de închinare.

Clădirea care va sluji ca loc de închinare era o casă foarte veche, construită în anul 1843, iar această clădire slujește și astăzi ca clădire a Bisericii, dar cu reparațiile necesare. În anul 1945, prin decretul de recunoaștere a Cultului, Biserica Baptistă își continuă existența, avându-l ca păstor până în anul 1953 pe același Cozma Gheorghe din Aiud.

Numărul membrilor în această perioadă nu cunoaște nicio creștere spectaculoasă, înregistrându-se în anul 1948 38 de membri. Din anul 1946 se începe o lucrare de organizare în rândul tinerilor, formându-se corul, orchestra și fanfara. Toate acestea îl aveau ca dirijor pe tânărul Avram Lăslean.

În urma acestei mișcări se observă o revigorare, care a dus la creșterea numărului de membri la 44 de persoane botezate și înregistrate în registrul de membri din anul 1951. Avându-se în vedere și satele din jurul comunei, a început lucrarea și în două dintre ele: Bernadea și Idrifaia, în anul 1952 existând doi membri în Bernadea și trei în Idrifaia. În anul 1953 a fost chemat ca păstor Căluț Dumitru din Târnăveni, care a păstorit Biserica până în 1955.

Nu sunt evenimente deosebite în această perioadă, iar numărul de membri a rămas aproximativ același. Din anul 1956 s-au perindat pentru scurtă vreme mai mulți păstori. Astfel, i-au avut ca păstori pe Luca Gheorghe, Bold Iosif și Fodor Andrei. Această lipsă de lucrători timp de trei ani de zile, sau această perindare de păstori, nu a ajutat Biserica. De aceea se observă o scădere a implicării membrilor în lucrarea de mărturisire și de mărturie. Numai în anul 1957, în 10 martie, au fost puși sub disciplină cinci membri și puțin mai târziu excluși.

La sfârșitul anului 1959 este chemat ca păstor fratele Pintecan Vasile, proaspăt absolvent al Seminarului din București. În anul 1960, la propunerea păstorului, are loc refacerea clădirii bisericii și chiar reamenajarea ei. Având o poziție bună, în centrul orașului, au reușit să dea un aspect plăcut acestei clădiri vechi de 90 de ani. Pe lângă biserica din Bahnea, păstorul Pintecan Vasile mai avea în cerc bisericile din Suplac, Târnăveni și Bobohalma.

Cu toate acestea, a fost păstorul Bisericii până în anul 1987. Deși în tot acest timp s-au adăugat suflete noi la numărul membrilor Bisericii, numărul membrilor a rămas constant, în jurul cifrei de 40. În anul 1987, în urma plecării pastorului Pintecan, cercul a fost preluat de tânărul păstor Onaca Gheorghe, care i-a slujit până la plecarea lui în județul Bihor. În ciuda problemelor care ridicau serioase întrebări pentru lucrarea păstorului, Biserica a continuat să rămână lângă el, ceea ce a însemnat o mare încurajare pentru el. În preajma plecării lui Onaca, la câteva evanghelizări la care le-au avut, a fost printre alții invitat și pastorul Vasile Paul, păstor al Bisericii Baptiste nr. 2 Târgu-Mureș. Această întâlnire și cunoaștere, în același timp, l-a determinat ca, în momentul când Onaca a plecat, să apeleze la Vasile Paul și să fie cuprins în cercul pastoral al Bisericii Baptiste nr. 2.

În urma acceptării acestei cereri, a fost trimis ca misionar din partea Bisericii tânărul Chiciudean Elian. Din anul 1997 și până în 22 octombrie 1998, Elian a lucrat ca misionar, iar la acea dată a fost ordinat ca păstor al cercului care cuprinde bisericile din Bahnea, Suplac, Sovata și Ulieș. În acest timp, cu ajutorul Domnului, s-a reformat corul, ținându-se cont de noua generație care există în Biserică, dar care nu cântase niciodată în cor. De asemenea, s-a dezvoltat lucrarea cu copiii, avându-se în vedere și predarea religiei în școala din localitate.

În anul 1999 s-a reparat întreaga clădire a bisericii, dându-i-se o față complet nouă și modernă. Singurul lucru care s-a păstrat de la vechea clădire a fost cărămida. După doar o lună de muncă intensă, pe data de 30 mai, biserica a putut să reintre în locașul de închinare în cadrul unui serviciu special de mulțumire. Această lucrare a însemnat foarte mult atât pentru membrii bisericii care au contribuit cu toții, dar și pentru ceilalți, care au fost uimiți de participarea în unitate a tuturor membrilor. Ne rugăm ca Dumnezeu să pecetluiască și să binecuvânteze mai departe această lucrare.