Formarea baptiștilor în România de J. H. Rushbrooke - 1923

O mare și eficientă ușă, dar și mulți adversari.

În anii care au urmat războiului, simpatia și admirația baptiștilor din întreaga lume au fost stârnite de umilințele și suferințele îndurate cu curaj de frații de credință din Regatul României. Nicio altă țară din Europa nu oferă o paralelă la perversitatea extraordinară a administratorilor care, într-o țară eliberată și lărgită de puterile occidentale, s-au dovedit inaccesibili ideilor care sunt proprietatea comună a civilizației occidentale. În ceea ce privește libertatea religioasă, baptiștilor de neam românesc, le-a fost  într-adevăr, mai rău sub regulile propriului lor sânge și limbaj decât sub conducerea străină a monarhiei maghiare.

Începuturile mișcării baptiste din România sunt legate de munca și influența lui Oncken. Primul baptist care a intrat în țara relativ mică numită atunci România, a fost un tâmplar, Karl Johann Scharschmidt, botezat de Oncken în 1845. Acest om a venit la București în aprilie 1856, și mai târziu a început lucrarea misionară ca și colportor. În câțiva ani, a fost urmat de un număr de baptiști germani și au început să se țină întâlniri în oraș. Micului grup i s-a alăturat apoi o englezoaică, Elizabeth Peacock Clarke, care fusese botezată în Canterbury.

La cererea acestei micuțe adunări de baptiști, Oncken, în 1863, l-a trimis ca pastor pe August Liebig, care timp de patru ani a fost conducătorul bisericii și a condus primele ceremonii ale botezului. Lăcătușul Friedrich Weigel, stabilit la București în 1864, s-a dovedit în anii următori a fi un munte de forță și voință. Oncken, în persoană, a vizitat biserica în 1869.

Între timp, coloniștii baptiști din Rusia s-au stabilit în delta Dunării - pe atunci teritoriu turcesc, iar printre acești imigranți și coloniștii germani din același district au apărut mai multe biserici baptiste.  După ce a părăsit Bucureștiul, August Liebig le-a dedicat acestor biserici ani de slujire încununați de succese

Biserica din capitală a rămas fără pastor timp de unsprezece ani, iar în această perioadă citirea săptămânală a predicilor lui Spurgeon a compensat lipsa de predicare. Cu scopul de a face un serviciu misionar, câțiva dintre frați au intrat în serviciul Societății Biblice Britanice și Străine și astfel au fost aduși în asociere cu Edward Millard, directorul depozitului de biblii din Viena. Ca răspuns la o petiție a bisericii din București, Millard l-a trimis, în 1878, pe Daniel Schwegler ca director al depozitului de Biblii din București, având libertatea de a acționa și ca pastor. După pensionarea lui Schwegler, Johann Hammerschmidt a slujit ca pastor (1906-1910) și a fost urmat de reverendul B. Schlipf, un cetățean american, care s-a întors în Statele Unite anul trecut.

La Congresul Baptist European din 1908, un tânăr român pe nume Constantin Adorian, pe atunci angajat în afaceri, a participat ca reprezentant al României. A fost membru al bisericii (germane) din București. În atmosfera Congresului entuziasmul său a fost stârnit; și după trei ani petrecuți la Seminarul din Hamburg s-a întors pentru a fonda cea mai veche biserică baptistă românească din Vechiul Regat. La momentul înființării sale, membrii erau trei; astăzi lista include aproximativ 250.

Anul 1919 a adus un mare transfer de teritoriu în România, iar pământurile nou dobândite au inclus atât de multe biserici baptiste încât, cu excepția Rusiei, Suediei și Germaniei, numărul membrilor nu este depășit de nicio țară din Europa continentală. Deși există comunități mici în Basarabia, fostă supusă Rusiei, marea majoritate a baptiștilor transferați se găsesc în Transilvania și Banat, unde Ungaria a dominat până în 1919. Povestea originii și creșterii timpurii a acestor biserici a fost deja spusă în linii mari ca parte integrantă a istoriei baptiștilor din Ungaria. Ele își datorează existența energiei și influenței lui Heinrich Meyer și a asistenților săi, inclusiv a celor care s-au aflat mai târziu în opoziție cu el; și ei erau incluși în organizația baptiștilor "recunoscuți", fie a baptiștilor "nerecunoscuți" cu centrul în Budapesta. Membrii bisericilor astfel separate de Ungaria erau în principal români și "nerecunoscuți", dar au fost incluși câțiva mii de maghiari, în principal "recunoscuți", cu un număr mai mic de germani care au aderat la Meyer. Diviziunile care au apărut în timpul perioadei de dominație maghiară nu și-au pierdut încă în întregime influența; iar eșecul unora dintre frații lideri în a înțelege clar viziunea baptistă fundamentală asupra relațiilor dintre Biserică și Stat a fost o sursă de confuzie și  încurcătură care încă nu a fost cu totul înlăturată.

Unul dintre primele rezultate ale lărgirii teritoriului românesc a fost crearea unei uniuni naționale a baptiștilor. Sarcina nu a fost lipsită de dificultăți; a implicat nu numai reunirea baptiștilor de origine română care fuseseră separați până atunci, ci și legarea lor cu maghiarii și germanii din provinciile nou dobândite care, în vechile condiții din Ungaria, fuseseră împărțite între ei, precum și cu un număr de ruși. Apoi, de asemenea, obstacolele datorate diferențelor de limbă sunt în noua Românie mai accentuate decât în orice altă țară a Europei, cu excepția Poloniei, și astfel o importanță relativ mai mare decât în alte părți trebuie acordată "Asociațiilor" care se bazează pe comunitatea de limbi. Acestea vor ține mai ușor conferințe decât Uniunea multilingvă, care în scopuri administrative devine puțin mai mult decât un Comitet Executiv în care asociațiile sunt reprezentate proporțional cu forța lor numerică.

Președintele noii Uniuni, reverendul Constantin Adorian, s-a remarcat în anii de după 1918 prin energia, curajul și răbdarea cu care a rezistat atacurilor continue asupra libertății religioase lansate de către funcționarii publici. Judecând evenimentele din ultimii patru ani și jumătate, se pot face anumite îngăduințe pentru administratorii români. Erau atât de puțini baptiști în "Vechiul Regat" - România de dinainte de război - încât principiile denominației erau practic necunoscute miniștrilor de stat sau agenților administrativi subordonați. Provinciile nou dobândite au minorități considerabile de non-români, dintre care unii ar putea fi suspectați de lipsă de loialitate față de noul lor guvern; nu era nefiresc ca mișcările organizate între aceștia, sau printre românii care până atunci acceptaseră o dominație străină, să fie privite cu suspiciune. Mai mult, "Vechiul Regat" era relativ mic și nu avea un serviciu public pregătit în mod adecvat pentru sarcinile delicate implicate în administrarea afacerilor regiunilor transferate cu populațiile lor mixte. Jandarmeria este compusă într-o mare proporție din persoane slab educate și incompetente, iar obiceiul oriental permite poliției să recurgă liber și obișnuit la violență fizică necunoscută civilizațiilor mai avansate. Dar luând în considerare toate concesiile posibile, prostia și brutalitatea manifestate în relațiile cu baptiștii din noile provincii rămân unice în Europa și fără nicio scuză. A fost mai mult decât suficient timp pentru a dobândi o cunoaștere a denominației și a principiilor acesteia; cu toate acestea, comandanții militari, prefecții și poliția (uneori instigați de cler) continuă politica de închidere a caselor de închinare, interzicând sau dispersând adunările, agresarea, întemnițarea și amendarea predicatorilor și credincioșilor, confiscarea proprietăților baptiste și persecutarea în școli a copiilor baptiștilor.  Baptiștilor li s-au  refuzat dreptul de a-și înmormânta pe cei decedați; Într-un caz, un cadavru a fost exhumat după un an și reîngropat în afara curții bisericii. Trupurile neînsuflețite ale copiilor baptiștilor au fost confiscate cu forța de poliție și predate preoților pentru înmormântare. Plângerile și protestele la ministrul cultelor și la Ministerul Instrucțiunii Publice asigură o intervenție ocazională care remediază unele nemulțumiri locale specifice, dar nu există niciun semn că guvernul român este ferm în decizia sa, astfel încât să stabilească o libertate religioasă reală. Mai presus de toate, până acum s-a dovedit cu încăpățânare împotriva propagandei religioase; și din moment ce însuși geniul denominațiunii din România, ca și în alte părți ale Bătrânului Continent, îi îndeamnă pe baptiști să caute convertiți, ciocnirea cu autoritățile este inevitabilă. Un oficial șef al Ministerului Cultelor din România, acum în fruntea departamentului care are de-a face direct cu problemele baptiste, a fost prea adevărat descris ca trăind în cercul de idei care, în Marea Britanie a secolului al XVII-lea, a dat naștere Codului Clarendon. Acest om este încă păstrat în funcție și chiar a fost promovat. Nu este de mirare că tiranii locali rămân nepedepsiți și că imunitatea lor este înțeleasă ca o încurajare pentru a persista în metode brutale de represiune.

Printre incidentele acestei lupte s-a numărat și emiterea binecunoscutei Ordonanțe Nr. 18831, din 1 aprilie 1921, semnată de ministrul cultelor de atunci, M. Goga. Expunerea prevederilor sale a asigurat promisiunea ministrului de a anula această ordonanță, dar atâta timp cât și-a păstrat funcția, promisiunea a rămas neîndeplinită. Guvernarea prim-ministrului Take Ionescu a adus ușurare; l-a primit foarte cordial pe Comisarul Baptist pentru Europa, dându-și cuvântul că Ordonanța nr. 15831 va fi revocată și, deși mandatul său a durat doar câteva săptămâni, angajamentul a fost ținut fără echivoc. Din nefericire, Ministrul care a urmat a tolerat, dacă nu chiar a promovat în mod activ, persecuția baptiștilor, fapt susținut de reprezentații din București, precum și de către baptiștii americani și britanici la ministrul român din Londra, nu au făcut decât să evoce cuvinte liniștitoare care sunt contrazise de evenimente. La începutul anului 1923, guvernul român a prezentat Parlamentului său proiectul unei noi legi constituționale care nu numai că nu reușește să ofere libertate religioasă, dar, dacă este acceptat, va oferi o bază legală permanentă pentru persecuție, iar prin anularea reglementărilor maghiare care au rămas în vigoare provizoriu va priva denominația de statutul juridic pe care îl avea anterior.

În ciuda persecuției grele, lucrarea avansează, iar în anul 1922 au fost botezate peste 2.500 de persoane. Sprijinul Convenției Baptiste de Sud a fost cel mai eficient în continuarea dezvoltărilor și, în special, a permis deschiderea unui seminar în București. Se organizează școala duminicală și munca tinerilor, precum și alte.

Baptiștii din Italia de Rev. W. KEMME LANDELS

 

Pentru a urmări originea mișcării baptiste moderne din Italia, trebuie să ne întoarcem în anul 1863. Atunci, reverendul James Wall, pastor baptist în Calne, Wiltshire, profund mișcat de evenimentele tulburătoare care avuseseră loc recent în Italia și de apelul unui număr de patrioți italieni, a simțit chemarea divină de a duce lumina pură a Evangheliei în acea țară, care încă zăcea sub tirania spirituală a întunericului papal.

Cam în aceeași perioadă, gândurile unui alt pastor baptist - reverendul Edward Clark  s-au îndreptat spre Italia; iar acești doi bărbați, după ce s-au consultat, au hotărât că, cu ajutorul lui Dumnezeu și bazându-se pe El pentru mijloacele necesare, vor începe o misiune în țară. Prin generozitatea domnului Holroyd, din Frome, au putut vizita mai multe orașe din Italia și, în cele din urmă, domnul Wall a decis să se stabilească la Bologna, în timp ce domnul Clark și-a instalat cortul la Spezia. După ce și-a stabilit baza operațiunilor, domnul Wall s-a întors în Anglia și și-a vândut mobila pentru a-și acoperi costul călătoriei sale și al familiei sale către noul loc de muncă. Din acel moment, el și soția sa au dus o viață plină de sacrificiu, mijloacele de care dispuneau fiind foarte limitate. Privind în urmă după mulți ani, doamna Wall a scris: „În ceea ce privește nevoile noastre zilnice, l-am găsit pe Învățător credincios promisiunii Sale: «Nu voi reține niciun lucru bun». De câteva ori am fost foarte slăbiți, dar niciodată nu am lipsit de nimic. Nu am datorat niciodată nimic și nici nu ne-am împrumutat de la nimeni.”

La sesiunea Uniunii Baptiste din Bristol din 1868, un număr de frați s-au format într-un comitet pentru a primi și a oferi ajutor celor doi misionari.

În anul 1870, când Roma a devenit capitala Italiei unite, domnul Wall s-a mutat în „Orașul Etern” și acolo a continuat să lucreze până la moartea sa, în 1901, la vârsta de 64 de ani.

Prima mențiune a Italiei în procesul-verbal al Societății Misionare Baptiste este la data de 22 aprilie 1870, când „o subvenție de 100 de lire sterline a fost acordată comitetului care acționează în numele domnului Wall, din Bologna”. În octombrie același an, trezorierul Societății a fost împuternicit să primească contribuții în legătură cu munca domnului Wall. Pe 9 mai 1871, regretatul Sir Morton Peto a depus „o mărturie înaltă cu privire la munca domnului Wall la Roma, ca urmare a a șapte săptămâni de observație personală”; iar în septembrie același an, domnul Wall a fost adoptat ca misionar al Societății la Roma.

Acesta a fost începutul mișcării baptiste moderne din Italia. În prezent, în țară activează trei societăți care susțin opinii baptiste: (1) Societatea Misionară Baptistă din Londra; (2) Convenția Baptistă Americană Sudică; (3) Misiunea la Spezia și Levant. Există alte două organisme mai mici care practică imersiunea credincioșilor: (1) Frații Deschiși; (2) Adventiștii. Primele trei formează Uniunea Baptistă din Italia, al cărei președinte este scriitorul.

1. SOCIETATEA MISIONARĂ BAPTISTĂ. În anul 1875, domnul W. Kemme Landels, care fusese angajat în afaceri în Sicilia și fusese atât de impresionat de ceea ce văzuse acolo, încât a decis să-și dedice viața acestei lucrări, i s-a alăturat domnului Wall la Roma, iar doi ani mai târziu a fost numit la Napoli, unde a lucrat timp de zece ani. În 1887 s-a mutat la Torino și a fost responsabil de lucrarea din acel district timp de douăzeci și cinci de ani. În 1912 a fost numit la Roma.

În 1887, reverendul John Landels, din Kirkcaldy, s-a oferit să slujească și, după ce a petrecut ceva timp însușind limba, s-a stabilit la Genova, cu scopul de a înființa o misiune acolo. La scurt timp după ce a deschis o sală în cea mai bună poziție din oraș, care de la început a fost aglomerată de ascultători, a fost atacat de febră tifoidă și a fost chemat la odihnă în noiembrie 1899. A fost succedat de domnul Robert Walker, care, în timp ce își desfășura activitatea în Genova, cooperase cu el și se făcuse foarte util în lucrare. Domnul Walker a lucrat în diverse centre, ultimul dintre acestea fiind Florența, unde a rămas până când legătura sa cu Societatea a fost ruptă în 1907.

În 1878, Rev. N. H. Shaw, din Dewsbury, a venit la Roma în legătură cu Societatea Misionară Baptistă Generală pentru a se ocupa de biserica din Via Urbana, care fusese ridicată prin generozitatea regretatului domn Thomas Cook. Când cele două societăți au fuzionat, în 1891, domnul Shaw s-a mutat la Florența, unde a rămas până la moartea Rev. James Wall. Apoi s-a întors la Roma pentru a prelua supravegherea generală a lucrării de acolo. În 1912 s-a pensionat, după ce a lucrat în țară timp de aproximativ 34 de ani. Mutarea sa a fost considerată o mare pierdere pentru misiune.

În 1889, Rev. J. C. Wall a fost acceptat pentru a lucra în Italia și a fost detașat la Roma pentru a-și ajuta tatăl. La moartea acestuia din urmă, s-a mutat la Florența și este acum responsabil de lucrarea din Piemont și Liguria.

Acum câțiva ani, prin aranjament cu Convenția Baptistă Sudică, toată activitatea Societății Misionare Baptiste de la sud de Roma a fost predată fraților americani, aceștia fiind de acord să se retragă din Piemont.

Lucrarea Societății Britanice se desfășoară acum din patru centre principale: Roma, Torino, Genova și Florența. Pe lângă acestea, există un număr mare de substații, în special în Valea Susei, la vest de Torino, și în Dealurile Abbruzzi, la est de Roma. Societatea deține proprietăți în valoare de peste 20.000 de lire sterline. Există trei clădiri în Roma și câte una în fiecare dintre Torino, Meana, Torre Pellice, Florența și Monte-Tenerodomo; o altă capelă este construită în Paganico Sabino. Bisericile, sau grupurile de credincioși constituite în mod regulat, sunt în număr de douăzeci, cu un număr de 604 membri, și există 711 elevi în șaptesprezece școli duminicale. Există doi bărbați și o femeie conectați ca misionari la Societate și șaptesprezece agenți băștinași.

În Torino există o tipografie și un departament de publicații de o anumită importanță, din care sunt publicate patru periodice: Il Testimonio, organul Uniunii Baptiste; Il Seminatore, un ziar pentru evanghelizarea maselor; Christ for Italy, o revistă trimestrială în limba engleză, care oferă știri despre lucrarea din întreaga țară; și L'Alba, organul Y.W.C.A. Pe lângă acestea, se tipăresc un număr mare de exemplare ale scripturilor, tractelor și fluturașilor. În legătură cu Expozițiile de la Roma și Torino, au fost publicate 1.000.000 de tracte originale. De asemenea, au fost publicate două ediții ale Noului Testament.

În legătură cu această misiune, domnișoara Wall desfășoară o amplă muncă filantropică. Are în grija sa mai multe dispensare, întâlniri ale mamelor, școli preșcolare și servicii pentru cei foarte săraci.

2. MISIUNEA SPEZIA. Această misiune a fost fondată cu mulți ani în urmă de către unul deja numit, Rev. Edward Clark. Multă vreme a lucrat fără un coleg englez; și, deși s-a retras în 1898 din conducerea lucrării în favoarea Rev. H. H. Pullen, care devenise asistentul său

Cu patru ani înainte, și-a păstrat legătura cu misiunea până la moartea sa, în 1912.

Misiunea a fost înființată în anul 1908 și deține o mare parte din proprietăți în Spezia, precum și în Migliarina și Pistoia.

O atenție specială a fost acordată muncii educaționale. În școlile din Spezia și din împrejurimi sunt înscriși între 500 și 600 de copii și există un orfelinat, fondat în 1884, care oferă adăpost la cincizeci de copii. În școlile duminicale conectate la lucrare sunt 400 de elevi. Toți profesorii dețin certificate regulate, iar școlile au aprobarea și sancțiunea deplină a autorităților.

Lucrarea supremă a misiunii este predicarea Evangheliei, care se desfășoară în Spezia, Arcola, Aulla, Pistoia, Robocco, Treviso și un număr mare de substații

Pe lângă predicarea Evangheliei și întreținerea școlilor de zi și duminicale în localitățile menționate mai sus, agenții misionari lucrează printre soldații și marinarii armatei și marinei italiene, precum și printre oamenii serviciului comercial britanic care vizitează portul Spezia. Există, de asemenea, un colportaj extins în mai multe direcții.

Lucrarea se află sub conducerea Rev. H. H. Pullen, Spezia, și este controlată de un Consiliu din Anglia. Nu există nicio garanție a fondurilor. Misiunea este în întregime o lucrare de credință. Consiliul se bucură că toate secțiunile Bisericii lui Hristos au arătat o simpatie rugătoare și practică.

3. CONVENȚIA BAPTISTĂ AMERICANĂ SUDICĂ. Lucrarea acestei misiuni în Italia  a început în anul 1872. De la început a fost asaltată de dificultăți grave, iar în America s-a simțit că un om cu prudență și înțelepciune încercate ar trebui trimis să preia conducerea. Alegerea a căzut asupra Rev. Dr. George Boardman Taylor, pastor al bisericii din Staunton și fost capelan al Universității din Virginia. Dr. Taylor, după o analiză atentă, a acceptat invitația unanimă a Consiliului și, în 1873, a navigat spre Italia. Timp de treizeci și patru de ani, până la moartea sa în 1907, a fost directorul și inspiratorul lucrării. Timp de câțiva ani a lucrat singur, dar apoi i s-a alăturat Rev. Dr. J. H. Eager, care, după o perioadă considerabilă de serviciu, s-a întors în America. În anul 1901, Rev. Dr. D. G. Whittinghill a fost trimis să-l asiste pe Dr. Taylor, iar după moartea acestuia din urmă a fost o perioadă singurul director al lucrării Mai târziu i s-au alăturat alți doi frați, Rev. Dr. Everette Gill și Rev. Dr. J. P. Stuart.

Munca Misiunii este acum împărțită într-o Asociație Nordică și una Sudică, prima fiind sub conducerea Dr. Gill, iar a doua a Dr. Stuart, în timp ce Dr. Whittinghill se dedică în special formării pastorilor nativi și lucrării literare.

Asociația Nordică are 17 stații principale și 43 de substații. Există 15 biserici, cu 337 de membri și 317 elevi de școală duminicală, și există 18 pastori și lucrători nativi. Principalele orașe ocupate sunt Genova, Florența, Milano, Roma și Veneția. În legătură cu această ramură a misiunii, există o lucrare activă în Trieste, cu o biserică de 28 de membri. În Mentone (Franța) există o altă biserică de 12 membri.

Asociația Sudică are 23 de stații principale conectate la ea și numeroase substații. Există 856 de membri în biserici și 775 de copii în școlile duminicale. Acestea sunt sub îngrijirea a 20 de pastori și lucrători nativi. Principalele orașe ocupate sunt Bari, Cagliari, Napoli și Messina.

Colegiul Teologic Baptist. Societatea Americană a înființat la Roma o școală bine echipată pentru pregătirea pastorilor și evangheliștilor nativi, de care diferitele misiuni sunt libere să se folosească. Directorul este Dr. D. G. Whittinghill și este susținut de un personal profesoral competent. Facultatea se ocupă de publicarea de cărți pentru studiul diferitelor forme și faze ale religiei.

EDITURA BAPTISTĂ ITALIANĂ. - Baptiștii din Italia este mai bine echipată decât orice altă confesiune în materie de publicații periodice. Sunt pe deplin conștienți de importanța presei într-o țară în care, ca regulă generală, predicarea în aer liber nu este permisă; și fac tot posibilul să ajungă la și să influențeze diferitele clase sociale prin intermediul ziarelor și revistelor. Următoarea este o listă de periodice publicate și difuzate în legătură cu misiunile baptiste:

Il Testimonio (Martorul) este organul Uniunii Baptiste și este publicat lunar sub conducerea lui Sig. Aristarco Fasulo. Acum este în al treizeci și unulea an și este cel mai vechi ziar evanghelic din țară.

Il Seminatore este un ziar popular, bilunar, publicat de Uniunea Baptistă și editat de Sig. L. Paschetto, din Roma. Scopul său este de a combate tendința antireligioasă a maselor și de a arăta diferența dintre învățăturile Scripturii și cele ale Bisericii Romei. Aproximativ 10.000 de exemplare din fiecare număr sunt distribuite claselor muncitoare din toate părțile Italiei. Pretutindeni este căutat cu nerăbdare și citit la fel de cu nerăbdare. Aproape 2.000 de exemplare sunt trimise în America.

 

Bilychnis este o revistă lunară de șaizeci și patru de pagini în quarto, publicată de facultatea Colegiului Teologic Baptist. Este destinată claselor educate și discută toate problemele religioase ale zilei. Este editată cu competență de Sig. L. Paschetto, cu Dr. Whittinghill ca și co-editor

Din cartea:

J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915).

J. H. Rushbrooke (ed.), Mișcarea baptistă pe continentul Europei: O contribuție la istoria modernă (Londra: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915).

William Kemme Landels

Și-a exercitat slujirea pastorală la Napoli înainte de a se muta la Torino în noiembrie 1887, unde a slujit comunitatea baptistă până în octombrie 1912. În 1899, a deschis un nou lăcaș de cult pe Via Saluzzo 9b. Din păcate, spațiile nu erau potrivite pentru toate activitățile comunității, așa că în 1902 a fost achiziționat un teren pe Via Bertola/Via Passalacqua, unde a fost construită biserica actuală. Inaugurarea acesteia a avut loc pe 24 iunie 1904.

Credinciosul Domnului nu trebuie să treacă peste ce este scris

 

Biblia este Cartea lui Dumnezeu și în ea ne sunt trasate lucrurile ce trebuie să le facem și ce nu trebuie să facem. Dumnezeu Tatăl nu vorbește un lucru și noi să înțelegem alt lucru din Cuvîntul Său. Dumnezeu a lăsat scris atât cât ne este necesar să citim și să fim mântuiți.   Ioan 20:31 Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui. Nu sunt admise de Scriptură alte surse care să completeze la ce este scis.
1.-Ce este scris nu lasă o interpretare că ar fi și alte surse echivalente cu Scriptura care ar putea să completeze Sfintele Scripturi.

Citesc în aceste zile Noul Testament tradus de Fericitul Dr. Ioan Bălan din anul 1925 și la Ioan 21: 25 scrie „Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărțile care s-ar fi scris. Amin.” Nota de subsol a acestui verset scrie: „De aici se vede, cât de mult greșesc pocăiții, care vreau să cunoască din Sfânta Scriptură toată învățătura și toate faptele Mântuitorului.” Ni se induce că nu putem cunoaște în întregime viața Domnului Isus din Scriptură, lucru ce mi se pare total greșit dacă citești Noul Testament în întregimea lui.

Pavel apostolul îi scrie ucenicului său credincios Timotei, următoarele: „15. din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Hristos Isus.
16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:15-17)

Deci, se pare că Scripturile au semnătura lui Dumnezeu și El face lucrurile complete, nu lasă nimic din ce este de folos, afară.

Tot apostolul Pavel ne scrie clar și deslușit: „6. Fraților, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine și la Apolo, ca, prin noi înșine, să învățați să nu treceți peste ce „este scris” și niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.
(1 Corinteni 4:6)”

2.-Ce este scris nu poate fi completat de ce nu a fost scris, cum se sugerează, pentru că am călca nota Sripturii.

Eclesiastul 3:14 Am ajuns la cunoștința că tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci, și la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut, și că Dumnezeu face așa pentru ca lumea să se teamă de El.
A folosi unele versete ca pretext că nu s-a scris tot, este o răstălmăcire și înseamnă să adaugi ceva la ce a scris Dumnezeu în Cuvântul Său.

Cartea Apocalipsa este și mai directă și clară, fără să lase o portiță deschisă spre altă interpretare.

Apocalipsa 22:18-19 Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
19. Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.

3.-Ce nu este scris în Cuvânt nu poate contrazice ce este scris, nu se poate completa.

Petru îi spune sutașului Corneliu că nu trebuie să i se închine, deoarece este om.

Faptele apostolilor 10:25-26 Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieșise înainte, s-a aruncat la picioarele lui și i s-a închinat.
26. Dar Petru l-a ridicat și a zis: „Scoală-te, și eu sunt om!”
Mai departe, în cartea Faptele Apostolilor ni se scrie ce s-a întâmplat în cetatea Listra cu Pavel și Barnaba care au vindecat un om, iar preoții păgâni au vrut să li se închine. Pavel spune clar și fără să lase urme de interpretare: „noi suntem oameni de aceeași fire cu voi.”

Faptele apostolilor 14:13-15 Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetății, a adus tauri și cununi înaintea porților și voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.
14. Apostolii Barnaba și Pavel, când au auzit lucrul acesta, și-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului și au strigat:
15. „Oamenilor, de ce faceți lucrul acesta? Și noi suntem oameni de aceeași fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul și marea și tot ce este în ele.
Aceste sunt două exemple, dar mai sunt și altele pe care le citim în Noul Testament. A face trimitere la versete care ne spun că nu s-au scris toate lucrurile, că sunt altele care au rămas în afară, nu ne dă voie să folosim alte practici scrise clar. Aceasta ar însemna să treci peste ce este scris sau și mai rău, înseamnă a scoate sau a adăuga la Cuvânt, care are repercursiuni grave.

Dacă sfinții apstoli Petru și Pavel ne spun că nu este admis să ne rugăm unor oameni, nu pot veni alte surse să ne învețe că închinarea la sfinți este adevărată și corectă.

-4.- Domnu Isus îi îndeamnă pe cei ce-L contestau, să cerceteze Scripurile care vorbesc despre El, nu spune căutați și alte surse care să completeze Scripturile.

Ioan 5:39 Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
Domnul Isus ne spune că necunoașterea Scripturilor duce la rătăcire. Nu cei ce împlinesc și se bazează doar pe Scriptură rătăcesc, ci cei ce adaugă.

Marcu 12:24 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

Matei 22:29 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
Îndemnul meu în aceste zile în care trăim și ne petrecem timpul exprimându-ne marea nemulțumire față de ce se petrece împrejurul nostru, este să citim Biblia, să o trăim, să nu trecem peste ce este scris și să nu adăugăm la ea sau să scoatem ceva din ea. Atunci ne vom bucura împreună cu Autorul Bibliei în veșnicia Lui.

Alergăm noi la ținta pusă de Dumnezu prin care putem fi mântuiți? Evrei 12: 1 – 4

 

Evrei 12:1-4 Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.
2. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3. Uitați-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.
4. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.

În cartea Evrei capitolul 11 autorul vorbește de o mare mulțime de oameni mari ai credinței, începând de la Abel, fiul lui Adam și până la David, Samuel și proroocii din Vechiul Testament. Este un mare nor, dar nu a vorbit de toți din cauza că nu-i ajungea timpul. Printre acești mari oameni  ai credinței, era și o prostituată care a crezut în Dumnezeu și planul său, v. 31 vorbește de Rahav. Deși sunt mulți oameni mari ai credinței, autorul nu-l nominalizează pe nici unul la care să alergăm, ci ținta alergării pe acest pământ este Domnul Isus, care a suferit pe cruce pentru noi. Alergările de care avem parte zilnnic, sunt influiențate de interesele noastre.

1.-Din cauza păcatului omenirea a pierdut din vedere ținta la care să alerge. V. 1 și 4.

-Ca să alergăm la ținta pusă de Dumnezeu trebuie să dăm la o parte piedicile care ne stau în cale, ele sunt multe și ne deviază culoarul alergării noastre corecte.

-Păcatul care ne înfășoară foarte lesne. Ușor, ușor, ne înfășoară puțin câte puțin și omul devine rob al păcatului și spune că este bine. Păcatul din viața noastră, împreună cu cel rău, ne abat privirea de la cel pe care trebuie să-l avem ca țintă.

-Trebuie să ne împotrivim păcatului până la sânge pentru că el ne duce pe o pistă greșită.

2.-Oamenii din acest mare nor, căutau și ei patria lui Dumnezeu din veșnicie.V.1 și Evr. 11: 14

Evrei 11:14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii.
Ei erau oameni ca noi, cu bune și rele și ținta lor era Patria veșnică.

-Noi, deasemeni suntem îndemnați de Cuvîndul Domnului să căutăm Împărăția lui Dumnezeu.

Matei 6:33 Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

-Aceștia nu sunt adevărata lumină sub care trebuie să fim călăuziți.

Ioan 1:4-9 În El era viața, și viața era lumina oamenilor.
5. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.
6. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el.
8. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume.

3.-Noi ne uităm la acești oameni, dar nu ei sunt ținta la care trebuie să alergăm, ci Domnul Isus. V. 2

-Noi ne uităm la acești oameni, dar cu același zel trebuie să alergăm înainte la Domnul Isus.

-Pentru că El a suferit mult din cauza păcătoșilor, El a dus crucea, El a luat păcatele noastre asupra Lui și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

-A dispreșuit rușinea care i s-a făcut prin judecata nedreaptă, înițiată de preoțimea evreilor.

-Oferta lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor este doar prin Isus Cristos.

Fapte 4:10-12 s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți.
11. El este ‘piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului’.
12. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
Cuvântul lui Dumnezeu ne arată oameni ai Cuvântului, ai credinței adevărate, dar ei au arătat spre Cel ce a venit să ridice păcatele omenirii. La El trebuie să alergăm, Lui Dumnezeu trebuie să ne rugăm în Numele Domnului Isus și numai Lui trebuie să-i slujim cu bucurie. Dacă îl vom urmări, să alergăm la El și nu la alte ținte, vom fi cu El în Împărăția Lui veșnică.

Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Șușca 1926 - 2026 de Teofil Cioanca

 

JUBILEU 2026

Istoria bisericii

Psalmul 124

1 „De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, să spună Israel acum!

2 De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, când s-au ridicat oamenii împotriva noastră,

3 ne-ar fi înghițit de vii, când li s-a aprins mânia împotriva noastră;

4 ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut șuvoaiele peste sufletul nostru;

5 ar fi trecut peste sufletul nostru valurile mândre.

6 Binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat pradă dinților lor!

7 Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din lațul păsărarului; lațul s-a rupt, și noi am scăpat.

8 Ajutorul nostru este în numele Domnului, care a făcut cerurile și pământul.”

— Psalmul 124:1–8

Istoria adevărată numai Dumnezeu o știe. Totuși, voi încerca să prezint anumite date, informații și acțiuni care sunt consemnate în scris în procesele-verbale ale bisericii, precum și informații pe care le-am găsit în lucrarea de licență a pastorului Sandi Budimir, pusă cu bucurie la îndemâna mea.

De la început, doresc să menționez că cel mai important rol în călătoria acestei biserici L-a avut Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.

1. Temelia și Contextul Istoric

·       Terminarea Primului Război Mondial: Acest moment de cotitură a făcut ca Dumnezeu să pună în inima românilor o dorință profundă de pace și armonie.

·       Unirea de la 1 Decembrie 1918: Dumnezeu a făcut ca românii să poată circula liber în toate provinciile țării.

·       Traducerea Bibliei de către Dumitru Cornilescu: Această lucrare deosebită a făcut ca românii să iubească cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

·       Migrația pentru un trai mai bun: Mutarea românilor a fost motivul pentru care oamenii născuți din nou au ajuns și în Clisura Dunării, făcând ca credința baptistă să prindă rădăcini în localitățile învecinate: Pojejena, Moldova Nouă și Coronini.

·       Înființarea Uniunii Baptiste: Formarea câtorva pastori puternici a ajutat și zona noastră, unde aceștia au înființat și au crescut biserici baptiste.

·       Dorința sinceră a oamenilor: Setea multor români de a cunoaște adevărul despre Dumnezeu și lucrările Sale.

2. Primii Pași și Extinderea Lucrării (Din 1926)

Dumnezeu a pus în inima familiei Budimir, a lui Milan și a Zorei dorința de a merge în localitatea Pojejena, la familia Brășneanu, unde era deja întemeiată o Biserică Creștină Baptistă. Astfel, în mai 1926, aceste persoane au primit botezul Noului Testament în biserica din Coronini, fiind botezate de fratele Iosif Ghiocel.

Mai târziu, alte trei persoane au fost botezate în Potoc de către fratele Iosif Suvet. Familia Ianculovici a consemnat faptul că mulți frați din Coronini, în drumul lor spre Socol, se opreau la cruce și cântau cântările Domnului. În acest fel, tot mai mulți săteni au auzit și au primit sămânța Evangheliei.

La început, serviciile religioase se țineau în casa fratelui Milan Budimir, unde participau în jur de 30 de vecini și rude. Dumnezeu le-a atins inimile și, în anul 1928, alte cinci persoane L-au mărturisit pe Cristos prin botezul la Dunăre. Botezul a fost oficiat de Ilie Craiovean, care a devenit și primul pastor al bisericii.

În anul 1930 are loc un alt botez la Dunăre, în cadrul căruia sunt botezați zece membri. De acum, turma mică caută și găsește, pe vale, un loc unde amenajează primul locaș de închinare al bisericii.

În 1932, sora Cristina Folc îl inițiază pe Gheorghe Paunovici în tainele muzicii și, astfel, se formează primul cor al bisericii, alcătuit din 16 persoane.

În anul 1933 se cumpără primul armoniu al bisericii, ocazie cu care tot mai mulți tineri se grupează și se integrează în biserică, iar unii dintre ei învață să cânte la instrumente muzicale.

3. Construcția Casei Domnului și Încercările din Răstimp

În 1937 se cumpără terenul pe care se află astăzi clădirea bisericii și începe procurarea materialelor de construcție necesare pentru zidirea acesteia (cărămidă de la Dunăre, lemn de la Zăvoi, nisip, piatră și țiglă).

În anul 1947 începe construcția actualei biserici și, într-un timp foarte scurt, clădirea este finalizată. În luna noiembrie are loc inaugurarea acesteia, la care sunt invitați pastori din zonă, precum și corurile de la Moldova Nouă și Pojejena.

În anul 1950 se propune achiziționarea unui alt armoniu, mai performant, dar nu erau bani suficienți. Astfel, mai mulți tineri inimoși confecționează cărămidă, pe care o vând, obținând bani pentru cumpărarea armoniului și a altor instrumente muzicale pentru orchestră.

În acest răstimp, biserica n-a fost scutită de încercări și probleme. O vreme, biserica a fost închisă, iar fratele Traian Ianculovici a fost bătut de jandarmi. Iva și Maria Păunovici au fost arestați și judecați de Curtea Marțială de la Timișoara, dar Domnul a fost cu ei și au scăpat ca pasărea din lațul păsărarului.

Multe suferințe au venit din exterior, dar au apărut probleme și din interior, așa că mulți au suferit, s-au rugat și au căutat să facă pace și să ajungă la înțelegere. Dumnezeu n-a lăsat biserica de rușine și a ridicat, în vremurile acelea, pastori și frați credincioși care au învățat și au întărit tot mai mult biserica.

În perioada regimului comunist, biserica avea alte provocări. A apărut Departamentul Cultelor, care monitoriza activitatea acestei biserici. Botezurile se țineau doar în interiorul bisericii sau, clandestin, se mai oficiau și în pădure, pe Valea Mare. Bibliile și cărțile religioase se procurau greu, dar Dumnezeu a avut oameni pregătiți care au procurat literatura creștină necesară.

Întrucât în biserică erau tot mai mulți tineri care începeau să facă mai multă școală, Dumnezeu îi cheamă în slujire pe trei dintre ei: Iliuță, Dolfi și Petrică. Aceștia se pregătesc și sunt ordonați ca pastori în alte biserici din zonă.

Tot în acești ani ia ființă corul de copii, inițiat de Timita, care înviorează biserica prin cântec până în zilele noastre.

Fratele Moise Gruia are inițiativa procurării unor instrumente de fanfară, așa că patru tineri merg la București și cumpără 14 instrumente de fanfară. Motivați de fratele Rada Paunovici și învățați de frații de la Timișoara, aceștia formează fanfara, care începe să-L laude pe Domnul.

4. Libertatea și Epoca Modernă (După 1989)

După Revoluția din 1989, în vremea libertății recâștigate, biserica a trecut prin alte provocări, bucurându-se din nou de botezuri organizate în aer liber, în Șușca, precum și în alte localități învecinate. Se ridică o nouă generație de tineri, născuți în perioada comunistă, care primesc botezul în libertate, după anul 1990. De asemenea, s-au realizat modificări și reparații importante la clădirea bisericii, precum și la cimitir, în mai multe rânduri.

5. Registrul Slujitorilor

Biserica a fost păstorită de:

1.     Ilie Craioveanu

2.     Mihai Sorescu

3.     Mircu Cocar

4.     Jara Novicici

5.     Gheorghe Scânteie

6.     Ion Scobărcea

7.     Vasile Cioancă

8.     Nicolae Rață

9.     Adolf Copriva

10.  Ilie Cimpoca

11.  Ilie Milutin

12.  Ovidiu Csoka

13.  Teofil Cioancă

Din biserica aceasta s-au ridicat pastori:

·       Traian Ianculovici

·       Mitică Ianculovici

·       Ilie Cimpoca

·       Adolf Copriva

·       Petru Gruia

·       Sandi Budimir

·       Teofil Cioancă

Frați inimoși pe linie administrativă (și nu numai):

Milan Budimir • Steva Budimir • Trăilă Ianculovici • Toza Budimir • Toma Gruia • Isaia Paunovici • Todor Paunovici • Traian Paunovici • Dumitru Cimpoca • Milă Budimir • Moise Gruia • Sărbișlav Budimir • Beni Paunovici

Mulțumim Domnului că ne-a purtat și încă vrea să ne poarte în carul Său de biruință, prin Isus Cristos, Domnul nostru.

A Lui să fie slava în veci!

Teofil Cioanca 1964

S-a născut în 25.12.1964 în loc Șușca.

Școala primară a făcut-o în comuna natală, iar liceul în Moldova Nouă.

A absolvit un institut biblic cu sediul în Orșova timp de patru ani.

A fost botezat în 12 decembrie 1982 și a fost ordinat că păstor în ziua de 19 noiembrie 2006, pentru biserica Dușcă și misiune în Belobresca, localitate vecină.

Comisia de ordinare a fost formată din următorii frați păstori: Ionel Tuțac președinte, Ilie Milutin, Petrică Gruia, Dolfi Copriva, Ilie Cimpoca, Sandi Budimir.

Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Anina - de Bîtea Ilie

 

ISTORIA BISERICII CREȘTINE BAPTISTE DIN ORAȘUL ANINA

Desfășurarea lucrării evanghelice în decurs de șapte decenii, 1908–1980

Întocmită de fratele păstor Bîtea Ilie

CAPITOLUL I. PRIMELE ÎNCEPUTURI

1908–1912

Între anii 1908–1910, apare în orașul Anina primul om dintre credincioșii baptiști, muncitor la grupul siderurgic din Anina, cu numele de Andrei Petru, din comuna Curtea, fostul raion Făget. Cei care lucrau cu acest frate și nu auziseră mai înainte de credința baptistă au rămas surprinși când îl vedeau pe fratele lor, în pauza de masă, deschizându-și Biblia, închizând ochii și rugându-se lui Dumnezeu. Atunci l-au întrebat de ce face acest lucru. Fratele le-a răspuns că se roagă lui Dumnezeu.

Unii au început să-l batjocorească și, când fratele mai făcea acest lucru, spuneau: „Uite-l că doarme!”. Alții însă erau curioși să afle ce conține această religie nouă și cum se practică. Astfel, fratele Andrei Petru începe să arunce sămânța Evangheliei și găsește pământ bun pentru semănat.

În primăvara anului 1910, când semănătorii harului lui Dumnezeu arau ogoarele și aruncau sămânța Evangheliei, ca mai târziu să culeagă roadele, fratele Andrei Petru aruncă și el sămânța Evangheliei. Primul care a primit Cuvântul Evangheliei a fost fratele Avram Petruică din Socolari, care lucra ca muncitor la Anina. Plin de bucurie și însuflețit de Evanghelia primită, fratele Avram Petruică face ceea ce a făcut Andrei, când i-a spus fratelui său Simon: „Noi am găsit pe Mesia...” (Ioan 1:41).

Filip îi spune lui Natanael: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege și proroci: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.” Natanael a zis: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” „Vino și vezi”, i-a răspuns Filip (Ioan 1:45–46).

El îl cheamă pe Eneșeu Vasile din Potoc, care, la rândul său, ia contact cu fratele Andrei Petru, iar după aceea merge și el mai departe cu această veste la Ion Cristinușu și Degariu Vasile, ambii din Potoc.

Fratele Andrei Petru recomandă acestor patru ucenici ai săi să citească Noul Testament și le dă două broșuri: Evanghelia și Făclia în Inima Omului. Însuflețit de acest prim succes, fratele Andrei Petru trimite imediat vorbă fratelui păstor Ignea Ștefan din Laleșinț, care vine imediat în Anina și dezvăluie mai pe larg Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos celor patru ucenici, în locuința fratelui Andrei Petru.

Sămânța semănată de fratele Andrei Petru, precum și lucrarea fratelui Ignea Ștefan, nu întârzie să aducă roadă. În vara aceluiași an, la 12 iulie, fratele Avram Petruică, împreună cu mama sa, primește botezul Nou-Testamental de către fratele păstor Ignea Ștefan, în comuna Potoc, în apa Potocel. La acest botez participă și fratele Andrei Petru, împreună cu fiul său cel mare, Andrei Iosif, care este în viață la Timișoara.

CAPITOLUL II. LUCRAREA EVANGHELIEI ÎN ANII 1912–1918

La începutul acestei perioade, lucrarea Evangheliei este dusă de acești patru frați: Avram Petruică, Eneșeu Vasile, Degariu Vasile și Ion Cristinușu, în Anina, Socolari și Potoc.

În această perioadă începe și se termină Primul Război Mondial, care stingherește puțin lucrarea, dar, în ciuda tuturor piedicilor, lucrarea merge înainte și ia proporții atât în Valea Carașului, cât și în Valea Almăjului și în Clisură.

În anul 1914 sosește în Anina, ca miner, fratele Gheorghe Albu din Răcășdia, care ia contact cu frații Eneșeu Vasile, Degariu Vasile, Ion Cristinușu și Avram Petruică din Socolari. Serviciile religioase în această perioadă se țin prin case, iar în ultimul timp casa destinată acestui scop a fost luată lângă gară.

În anul 1916, lucrul Domnului ia proporții mai mari. Acum apar primii păstori în părțile noastre. În acest an se ordonează ca păstori fratele Vichente Pircea din Ciclova Română, iar la o săptămână după el, fratele Suvet din Prilipet.

În anul 1917 apare un eveniment nou: primesc Cuvântul Domnului în Verovar (R.P. Ungară) frații Buriman Constantin din Pîrcovăți, Ilie Craiovan, Nicolae Craiovan și Ion Rîngegu din Moldova Nouă. Imediat ce frații de aici aud această veste, iau legătura cu dânșii și sunt vizitați de fratele Drăgilă Dumitru și Eneșeu Vasile, care îi recomandă fraților de acolo. În anul 1918 primesc botezul Nou-Testamental în Budapesta, de către fratele păstor Heinrich Maier.

Odată cu începerea lucrării Evangheliei începe și lucrarea de prigonire. Unii dintre credincioși întâmpină greutăți cu cei din familie, alții cu cei din afară. Preoții încep lupta împotriva copiilor lui Dumnezeu. Frații întâmpină greutăți la oficierea serviciilor religioase, la botezuri și înmormântări, unele dintre aceste servicii trebuind să fie oficiate cu jandarmii de față.

Dar, slăvit să fie Domnul, lucrarea Evangheliei în această perioadă scurtă, numai de șase ani, ia proporții mari. Credința baptistă Nou-Testamentală începe să se cristalizeze, iar frații se întăresc și se simt gata să ducă steagul Evangheliei prin toate greutățile.

CAPITOLUL III. PRIMII MEMBRI, LOCAȘUL, PRIMUL LOCAL DE ÎNCHINĂCIUNE ȘI PRIMUL PĂSTOR LOCAL

1919–1924

Ziua de 2 august 1919 este o zi de mare bucurie și o zi importantă în istoria bisericii din Anina, când apar primii membri stabili, cu domiciliul în Anina. Până aici, toți cei care au primit Cuvântul Domnului și s-au perindat prin Anina nu au fost stabili, ci erau săptămânali, fiind din împrejurimi: lucrau în cursul săptămânii în Anina, iar sâmbăta plecau acasă, în familie.

La data amintită mai sus, în comuna Slatina-Nera, are loc un mare botez Nou-Testamental, oficiat de către fratele Ignea Ștefan din Laleșinț. Printre candidații de botez se numără și candidați ai bisericii din Anina. Amintim câțiva dintre ei: sora Anuța Bulz, fratele Ban Florian și soția, fratele Gherman Iosif și soția, fratele Mehai Grivet și soția și alții din Anina.

Tot aici, la această dată, cercul păstorilor din Valea Carașului și Valea Almăjului se mărește cu încă trei păstori, prin ordinarea fraților Eneșeu Vasile din Potoc, Albu Gheorghe din Răcășdia și Drăgilă Dumitru din Prilipet.

Nu putem trece așa ușor peste lista primilor membri ai bisericii noastre, arătând faptele lor pline de dragoste pentru lucrarea Evangheliei. Fratele Ban Florian amenajează un spațiu pentru local, iar sora Anuța Bulz pune la dispoziția fraților casa ei și ca loc de oaspeți. În casa ei și-au găsit odihnă frații păstori din Banat, câte zece și alteori chiar cincisprezece persoane, pentru o zi sau două și, alteori, pentru o săptămână, când țineau cursuri biblice.

Ei au lucrat nu numai în biserica din Anina, ci și în comunele din împrejurimi, ca: Ciudanovița, Gârliște, Goruia etc.

O altă dată în istoria bisericii din Anina este că, în anul 1920, se amenajează primul locaș de închinăciune într-o casă obținută de la Întreprinderea Minieră de atunci, prin intervenția fraților Ban Florian și Poplicean Ștefan din Socolari, care mai târziu este achitată în numerar și devine proprietatea bisericii.

Tot în anul 1920, în ziua de Rusalii, are loc un botez Nou-Testamental în orașul Moldova Nouă, oficiat de către fratele păstor Drăgilă Dumitru. Printre candidați au fost și de la Anina: Bănuț Nicolae, Florea Nicolaie, Bîtea Ilie etc.

Primul conducător al bisericii a fost fratele Gherman din Serbia (Iugoslavia), pentru un timp scurt, deoarece fratele păstor este ordinat ca păstor în Banatul Iugoslaviei. Apoi a fost, pentru un timp mai lung, fratele Gherman Gheorghe, până la ordinarea fratelui Nicolae Craiovan de către frații păstori.

În anul 1923 vin în Anina fratele Craiovan Nicolae cu familia și fratele Băieș Ioan cu familia. Acum lucrarea Evangheliei ia amploare mai mare, numărul membrilor crește, se înființează primul cor de către un profesor din Sasca Montană, cu numele Popescu, și este condus o scurtă perioadă de fratele Privalitură din Brădișorul de Jos (Heiden), iar după aceea, mai mulți ani la rând, este condus de către fratele Cornici Gheorghe din Socolari.

În anul 1924 se petrec două evenimente importante: localul, devenind neîncăpător, este mărit, iar apoi, în toamna aceluiași an, în luna septembrie, este ordinat primul păstor local al bisericii, fratele Nicolae Craiovan, care păstorește biserica timp de 23 de ani fără întrerupere, adică până în anul 1947, când, din cauza bolii și bătrâneții, este pensionat și se mută cu domiciliul în Moldova Nouă.

Nu putem trece așa de ușor peste lucrarea fratelui Craiovan Nicolae. Alături de el a avut un ajutor deosebit pe soția sa, Elisabeta, care a sprijinit lucrarea și a ajutat lucrul Domnului, ocupându-se și de surori.

De la începutul lucrării, anul 1910, și până în anul 1924, biserica a fost vizitată, pe lângă frații păstori care au păstorit în mod oficial, și de alți frați păstori: Băndu din Lugoj, Popovici Ioan Petru, Covaci Ioan Sîntești, Drăgilă Dumitru din Prilipet, Craiovan Ilie din Moldova Nouă, Buriman Constantin din Pîrcovăți (Coronini) și Ghiocel Iosif din Socolari, care a lucrat ani la rând ca miner la minele din Anina, iar în biserică a lucrat ca simplu membru și, mai târziu, după ce a fost ordinat, ca un bun colaborator al fratelui Nicolae Craiovan.

CAPITOLUL IV. LUCRAREA DOMNULUI ÎN BISERICĂ ÎN ANII 1924–1947

În continuare, documentul prezintă dezvoltarea lucrării Evangheliei în biserica din Anina în perioada 1924–1947, sub păstorirea fratelui Nicolae Craiovan. În anul 1926 se ține primul Curs Biblic, iar lucrarea se extinde în Valea Carașului, Valea Almăjului și Clisura Dunării. Sunt amintiți frații Gheorghe Chirilă, Ioan Boterez, Moise Schinteie, Runcan Gheorghe și Gropșan Ioan.

Conducerea bisericii este organizată în comitet, iar fratele Nicolae Craiovan este ajutat în lucrarea Evangheliei de mai mulți frați bătrâni și frați săptămânali. Lucrarea Domnului are progrese din ce în ce mai mari.

În anul 1938, la 14 decembrie, bisericile sunt închise și sigilate, iar credincioșilor nu li se mai permite să se întâlnească nici măcar în case. Situația durează 17 luni, până la 14 mai 1940, când bisericile își redeschid ușile.

La 10 mai 1942, sub regimul lui Ion Antonescu, bisericile sunt din nou închise, bunurile sunt confiscate și trecute în patrimoniul statului, iar credincioșii sunt persecutați. Unii frați sunt întemnițați, între ei fiind menționați Gheorghe Vidu și Eneșeu Vasile din Potoc.

La 23 august 1944 se redeschide o perioadă de libertate pentru credincioșii baptiști. Casele de rugăciune se deschid, iar averile devin din nou proprietatea credincioșilor. Până în toamna anului 1947, biserica este păstorită de fratele Nicolae Craiovan.

Fratele Nicolae Craiovan s-a născut la 5 octombrie 1886, în orașul Moldova Nouă, din părinți săraci. De tânăr a plecat în pribegie pentru a-și câștiga pâinea, trecând chiar și hotarele țării până la Verovar, în R.P. Ungară. Aici, la vârsta de 31 de ani, în anul 1917, primește Cuvântul Domnului, iar în 1918 primește la Budapesta botezul Nou-Testamental, de către fratele păstor Heinrich Maier.

Însuflețit de Cuvântul lui Dumnezeu, se întoarce în patrie și se stabilește în comuna Mehadia, unde lucrează ca miner, apoi, în anul 1923, vine și se stabilește în orașul Anina. Sosind aici, începe lucrul Domnului cu toată dragostea: în timpul săptămânii lucrează în mină, iar duminica în biserică. În luna septembrie 1924 este ordinat ca păstor, împreună cu frații Lința Gheorghe din Naidăș și Ciortuz Pavel din Eftimie Murgu (Rudăria).

Din anul 1924 până în anul 1947, timp de 23 de ani, fratele Nicolae Craiovan a păstorit biserica din Anina. A lucrat neobosit nu numai în biserica din Anina, ci și în comunele din jur: Ciudanovița, Gârliște, Goruia, Secășeni, Cârnecea și altele. În toamna anului 1947, din cauza bolii, se retrage la Moldova Nouă, apoi la Timișoara, unde, la 6 mai 1951, trece la Domnul. Viața lui și consacrarea lui în lucrul Domnului au rămas pentru biserică o pildă de urmat.

CAPITOLUL V. PERIOADA ANILOR 1947–1949

CRIZA DE PĂSTOR

În această perioadă, biserica nu are păstor și este păstorită de către frații păstori din Valea Carașului, prin rotație. Conducerea bisericii este încredințată fratelui Băieș Ioan, ca diacon al bisericii, ajutat de mai mulți frați.

În luna mai 1948, sub conducerea fratelui Ioan Socaciu, începe zidirea unui local nou de închinăciune. În total lucrează mai mult sau mai puțin 117 persoane, care însumează 14.135 de ore de muncă voluntară, pe lângă contribuția bănească.

·       Familia Băieș Ioan — 507 ore

·       Familia Marșescu Ion Vasile — 1.438 ore

·       Familia Izvernari Costa — 713 ore

·       Familia Marșescu Ionică — 964 ore

·       Familia Tuțuian Ilie — 875 ore

·       Familia Tismănari Ilie — 1.188 ore

·       Familia Runcan Gheorghe — 505 ore

Locașul a fost terminat într-un timp scurt, numai în cinci luni, iar în luna octombrie 1948 a fost inaugurat. Un aport deosebit a adus fratele bătrân Ioan Socaciu, care, deși înaintat în vârstă și suferind, a coordonat lucrarea și a lucrat efectiv alături de frați.

CAPITOLUL VI. PERIOADA ANILOR 1949–1957

SUB PĂSTORIREA FRATELUI DUȘAN COCARIU

Perioada precedentă, în care bisericatrece prin criza de păstor, a fost scurtă, numai de doi ani. După ce biserica are un locaș frumos și impunător, simțea nevoia de păstor, care să păstorească biserica. Este pusă această cauză înaintea Domnului, se consultă cu fratele Socaciu.

După perioada de criză de păstor, biserica simțea nevoia unui păstor. În luna mai a anului 1949 vine ca păstor al bisericii fratele Cocariu Dușan.

Fratele Dușan Cocariu își începe lucrarea cu următori frați în conducerea biserici:

·       Ioan Băieșu

·       Ion Marșescu Vasile

·       Nicolae Izvernariu

·       Ion Izvernariu

·       Ionică Marșescu

·       Ilie Tuțuian

·       Dumitru Băieș

·       Matei Rogovan

Imediat după venirea fratelui Cocariu Dușan, biserica are un botez Nou-Testamental, în același an, cu mai mulți candidați. În anul următor, frații au avut o mare bucurie, având în mijlocul lor pe fratele Ioan Socaciu, care i-a îmbărbătat din Cuvântul Domnului și le-a dat îndrumări pastorale.

În această perioadă lucrarea Domnului face progrese mari. Fratele Dușan lucrează neobosit atât în biserica din Anina, cât și în unele biserici din Valea Carașului. A avut mai multe botezuri și serbări ale copiilor, tineretului și surorilor.

·       Tuțuian Dumitru, tânăr

·       Tuțuian Dumitru, bătrân

·       Izvernari Nicolae

·       Izvernari Ion

·       Marșescu Ionică

·       Rogovan Matei

·       Boboescu Ion

·       Ranga Vasile

·       Runcan Gheorghe

·       Izvernari Costa

·       Străinescu Vasile

·       Seculă Dumitru

·       Mutagiu Ilie

·       Runcan Costa

·       Mihoc Simion Staiedorf

Lucrarea fratelui Dușan va rămâne neuitată în biserica din Anina, iar numele lui va rămâne scris în istoria bisericii noastre, alături de cel al fratelui Craiovan Nicolae, ca fiind cel de-al doilea păstor local al bisericii. Fratele a lucrat în biserica din Anina din luna mai 1949 până în luna iulie 1957, timp de opt ani. Rugăm pe Cel Preaînalt să-l binecuvânteze și mai departe în lucrarea Domnului.

CAPITOLUL VII. LUCRAREA EVANGHELICĂ ÎNTRE ANII 1957–1980

SUB PĂSTORIREA FRATELUI BÎTEA ILIE

Această perioadă începe la 1 octombrie 1957. La 1 octombrie 1980 s-au împlinit 23 de ani de păstorire a fratelui Bîtea Ilie. Perioada începe cu următorii frați în conducerea bisericii:

·       Bîtea Ilie, păstor

·       Tuțuian Dumitru, diacon

·       Marșescu Ion, secretar

·       Boboescu Ion, casier

·       Seculă Dumitru, membru în comitet

La începutul acestei perioade avem ca oaspete al bisericii noastre, timp de zece zile, pe fratele bătrân Ioan Socaciu, care ne-a îmbărbătat din Cuvântul Domnului și ne-a ajutat la unele lucrări pentru amenajarea locașului de închinăciune. Aceasta a fost ultima vizită a fratelui Ioan Socaciu în biserica noastră.

După terminarea lucrărilor începute cu fratele Socaciu, biserica are, la data de 15 decembrie 1957, o frumoasă serbare de deschidere a noului local amenajat, la care participă frații Cocariu Dușan, Dragu Traian și Craiovan Petru.

În anul 1958, biserica are trei botezuri Nou-Testamentale: la 15 mai, un botez cu 11 persoane; la 7 septembrie, un botez cu 9 persoane; iar la 14 decembrie, un botez cu 5 persoane.

Biserica este vizitată de frați din conducerea Cultului nostru, precum Alexa Popovici, directorul Seminarului din București, Bunaciu Ioan, profesor la Seminar, și Bălgrădeanu Costeatin, secretar general al Uniunii. Pe lângă aceștia, biserica a mai fost vizitată de frați păstori din Valea Carașului, Valea Almăjului și din Clisură.

Tot în această perioadă, biserica trece printr-o criză de locaș de închinăciune, din toamna anului 1962 până în vara anului 1963, când localul se mută în locul unde se află. Frații au adus un aport deosebit prin muncă voluntară și contribuție bănească. Din 1963 și până în anul trecut, aproape în fiecare an s-a făcut câte ceva la locașul de închinăciune, până când a fost adus în starea în care se vede acum.

Ca diaconi ai bisericii în această perioadă au fost frații Tuțuian Dumitru și Boboescu Ion. Dirijori de cor au fost frații Băieș Gheorghe, Spăin Iosif și Vidu Gheorghe. Orchestra a fost condusă în tot timpul de fratele bătrân Rujitka Cornel, ajutat de frații Schinteie Moise, Micu Dan, Careba Ionel și Obegterescu Dionisie.

În această perioadă biserica a fost vizitată, pe lângă frații păstori din împrejurimi, de frați din conducerea Seminarului, Uniunii și Comunității: Dr. Jean Staneschi, Dr. Bunaciu Ioan, Popa N. Petre, Scobercea Ioan, Goga Dănilă, Dudău Ilie, Găvăgină Ieremia, Stanca Ioan, Băleanu Gheorghe, Frif Ioan, Turcin Dumitru și, în încheiere, fratele secretar general al Uniunii, Bărbătei Pavel.

Prezentul istoric a fost întocmit de fratele păstor Bîtea Ilie, cu date culese de la următorii frați: Andrei Iosif, fiul cel mare al fratelui Andrei Petru, despre primele începuturi; Eneșeu Vasile, Potoc, despre primele începuturi; Băieș Ioan, Moldova Nouă; Florea Nicolae, Rîșca; Bulz Anuța, Anina; Craiovan Elisabeta, Timișoara; Marșescu Ionică, despre zidirea localului de rugăciune de jos; Cocariu Dușan, Cernădie, despre perioada păstorită de dînsul; Craiovan Vichente, Timișoara, cu date biografice din viața fratelui Craiovan Nicolae și cu date memorate din anii tinereții, petrecuți în biserica din Anina.

Și acum încheiem cu cuvintele omului lui Dumnezeu Samuel, care spune în cartea sa, I Samuel, capitolul 7, versetul 12: „Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Mițpa și Sen și i-a pus numele Eben-Ezer (piatră de ajutor), zicând: «Până aici Domnul ne-a ajutat.»”

SFÂRȘIT