vineri, 15 martie 2024

 

Dumitru Vidoni

În amintirea vărului Damian Vidoni și fiului său Dumitru Vidoni din Gladna Română de Dr. Caius Obeadă

Este foarte interesant acest articol. Caius vorbește cum se ajungea în America, cât costa biletul și alte lucruri.

Lecturare plăcută!

O mică  istorie a familiei Vidoni, în lucrarea Evangheliei

La sfârşitul secolului XIX, Damian Vidoni pleacă din Gladna Română, un sat  situat la poalele Padeşului, în zona  Banatului, înspre America. Nu ştim exact traseul, dar străbunicul vărului Damian, un om  plin de curaj, pleacă să traverseze Oceanul spre noua țară.

 Tot în această perioadă doi fârdeni, Daminescu si Jurconi, se aventurează şi ei spre meleagurile americane, ajungând la Detroit. Din unele surse primite, Daminescu ajunge să fie menționat în istoria Bisericii din Detroit, a comunității româneşti din acea perioadă,  ca unul care a contribuit la  construirea clădirii bisericii. După câțiva ani amândoi se reîntorc acasă pe plaiurile Banatului şi  se implică în  lucrarea Evangheliei din cercul de misiune Fârdea. 

În acea perioadă traversarea Oceanului se făcea prin două feluri de nave: nave cu vele şi nave motorizate pe aburi. Navele cu vele făceau aproape 6 săptămâni pãnă în America, iar dacă ajungeau sa aibă probleme atmosferice, traversarea Oceanului putea să dureze şi până la 14 săptămâni.  Navele mai moderne, la sfârşitul secolului XIX, motorizate pe aburi, traversau Oceanul între 6-9 zile. 

După unele date istorice, costul biletului era în jur de 30 de dolari. O navă avea o capacitate de 1.500-2.000 de emigranți,  iar profitul era între $45,000 - $60,000 pe o singură tură,  cheltuielile de masă  fiind în jur de 60 de cenți/zi. Aceasta era perioada în care 12 milioane de emigranti aveau să ajungă în America (între anii 1870-1900). Majoritatea emigranților au venit din Nord-Vestul Europei, peste 8 milioane, iar din Sud-Estul Europei (în special italieni)  au venit peste 3 milioane de emigranți. 

Nu ştim pe ce drum a plecat Damian şi nici de unde a avut bani de drum, însă ştim că a avut un curaj deosebit, încât să plece din Banat spre coasta europeană a Atlanticului cu destinația America. 

Nu ştim nici dacă Damian vorbea vreo limbă străină,  întrebându-ne cum a reușit să se descurce și a traversat Europa. Era o vorbă prin zona Zoltului/Gladnei:  „dacă te descurci în  Luncani,  te poți descurca şi în Bucureşti”.  

Din cele spuse de străbunii noştri, ştim că Damian Vidoni a lucrat în America o perioadă de timp, mai târziu întorcându-se acasă pe plaiurile bănățene ale satului natal, Gladna Română. Numeroase detalii ne lipsesc, şi curiozitatea ne împinge să ne imaginăm un bănățean descurcăreț, care nu numai că ajunge pe meleaguri americane, dar nu îşi  uită neamul şi familia, revenind la poalele Padeşului, la casa părintească. 

În America nu ştim cum s-a descurcat cu limba, cât de bine a stăpânit engleza, însă ştim două lucruri importante:  L-a primit pe Christos ca Domn şi Mântuitor (s-a pocăit) şi s-a întors acasă cu ceva bani.

 Prin anul  1902 Biserica Baptistă din Gladna Română îşi  deschide porțile. Prin bunătatea cerului, Damian ajunge la cunoașterea mântuirii, fără să ştim prin cine şi cum, însă cert este că pocăința lui Damian este reală. Întorcându-se acasă el spune şi altora despre credința salvatoare. Astfel că Damian Vidoni este primul credincios din zona Gladnei Române. El  aduce credința tocmai din America, nu de pe plaiurile Ardealului sau de la populația germană din zona Timişoarei. Datele istorice atestă deschiderea Bisericii Baptiste din Gladna Română în anul 1902, Damian Vidoni jucând un rol esențial nu numai în predicarea Evangheliei, dar şi  în construirea locaşului de închinare.

Damian Vidoni s-a  căsătorit cu Anastasia, o fată cu un nume de prințesă, iar primul lor copil se naşte pe 15 Septembrie 1898. Revenirea în țară l-a motivat să înceapă lucrarea misionară, prin predicare şi mărturia credinței. În anul 1902 pe meleagurile Gladnei Române  existau  deja un număr  suficient de credincioşi baptişti care au găsit mai mult decât necesară construirea unei case de rugăciune. Damian a investit  banii aduşi din America pentru construirea bisericii,  care şi astăzi se poate vedea la poalele Padeşului. 

În 1908 revista Adevărul, nr.6,  din luna decembrie, relatează că la Gladna Română, în data de 11 octombrie s-a ținut un botez de către  fratele Ştefan Igna din Lalaşinț (unul din pionerii credinței  baptiste din Banat).  S-au botezat 6 suflete: 1 din Gladna Română, 1 de la Curtea, 2 din Hăuzeşti şi 2 din Fârdea. La botez a fost mult popor, din 16 comune. Citirea Cuvântului a fost din Matei 28:19. Tot în acel an, istoricul Vasile Berbecar ajunge la Gladna Română să vadă lucrarea baptiştilor din zonă, unde s-a întâlnit şi cu părinții şi elevii şcolii din Gladna la o festivitate locală. 

De asemenea în aceeași perioadă, în zona Gladna Română-Fârdea, se perindă pionierii credinței baptiste cum ar fi Ştefan Igna, Mihai Cornea şi Emilian Ardelean.

Datorită lucrării misionare din Gladna Română, Achim Ripan primeşte credința şi se botează în acest sat.  Ripan Achim este un personaj important, el fiind cel care a predicat Evanghelia lui Gheorghe Ciorega (Ciorogaru)  care prin 1910 ajunge să deschidă Biserica din Lugoj. Lucrarea misionară a baptiştilor din Gladna Română ajunge să fie din ce în ce mai cunoscută, mulți vizitând această zonă pentru a  asculta Cuvântul predicat, Damian Vidoni fiind pionierul baptist din cercul misionar din Gladna Română.

Primul copil al familiei Damian şi Anastasia Vidoni a fost Dumitru Vidoni, care în data de 15 August 1919 a  fost botezat în  Gladna Română de Ştefan Igna. Dumitru Vidoni avea 17 ani când L-a mărturisit pe Domnul în apa botezului. Mărturia şi dedicarea părinților lui din cadrul lucrării misionare l-au impresionat pe tânărul Dumitru care ajunge să se implice în lucrare, urmând exemplul tatălui său. 

În această perioadă, fanfara Bisericii din Gladna Română este constituită şi ajută lucrarea misionară din zonă.

 În 1922 la 23 iulie, fanfara participă în Surducul Mic la  un botez cu 11 suflete,  oficiat de pastorul Ioan Covaci. Sunetul fanfarei  se auzea peste dealuri, mersul pe jos fiind singurul mod în care se realiza deplasarea dintr-o localitate în alta. Pe la popasuri, instrumentiştii începeau să cânte câte o melodie, ecoul acesteia ajunge să răsune peste dealuri şi coline. 

În 1923, în data de 10 iunie,  a fost oficiat actul botezului în Gladna Română de către fratele Ștefan Igna,  unde 19 suflete au mărturisit credința prin apa botezului. Paradoxal (dacă am putea spune) la Bucuresti în același an, pe data de 17 iunie, se oficia al 4-lea botez cu 15 suflete, sub îndrumarea lui Constantin Adorian. 

Fanfara Gladnei îşi face un renume aparte  fiind invitată la multe activități de evanghelizare sau botez. Sub conducerea dirijorului Teodor Boloşin, fanfara participă la programul de botez din data de 20 iulie la Jupâneşti, unde 10 suflete mārturisesc credința cu ocazia botezului oficiat de pastorul Emilian Ardelean. Această perioadă este plină de activități misionare, Damian Vidoni și restul familiei Vidoni fiind implicați  în toate activitățile Bisericii Baptiste din Gladna Română. Lucrarea misionară a lui Damian aduce roade şi binecuvântare pe meleagurile bănățene.  

După plecarea pastorului Emilian Ardelean din cercul de misiune Gladna Română, s-a deschis cercul de misiune din Jupâneşti. Dumitru Vidoni (băiatul mai mare al bătrânului Damian) preia pastoratul comunității baptiste din Gladna Română. În familia Vidoni, la fel ca şi în alte familii bănățene, numele taților, bunicilor sunt purtate mai departe, din generație în generație, astfel că în familia Vidoni mai sunt şi alți Damiani, unul fiind fratele lui Dumitru Vidoni, născut în 23 septembrie 1912, fiul lui Damian şi Anastasia Vidoni.  

Fratele păstorului Dumitru Vidoni, Damian, se căsătoreşte cu Spadora care este cunoscută ca Debora. Din cauza dificultății de pronunțare a numelui Spadora, familia o „poreclește” Debora.  Damian si „Debora” au avut 5 copii: Gheorghe, Simion, Dumitru, Ana si Mărioara (care  a plecat la Domnul la vârsta de 20 de ani). Gheorghe (care este şi el poreclit „George Pleasa”) s-a născut în 23 Septembrie 1932. George Pleasa se căsătoreşte cu „Eta” (care ar proveni de la Elizabeta) şi au avut 10 copii. 

În această perioadă Biserica din Gladna Română continuă să crească, multe din familii având mulți copii, toți implicați în  lucrarea bisericii, în fanfară sau în cor. Familiile Vidoni lucrează cu spor în câmpul Evangheliei, urmând exemplul părinților şi bunicilor lor. Pentru că se face confuzie în repetarea numelor, trebuie să readuc aminte că Damian Vidoni, fratele pastorului Dumitru, este bunicul vărului Damian, care poartă numele bunicului și străbunicului său.

Gheorghe Vidoni (cunoscut ca George Pleasa) s-a botezat în data de 6 ianuarie, 1965, rămânând credincios lucrării în Biserica din Gladna. George Pleasa, primește talentul muzical, fiind un instrumentist deosebit care putea să cânte la orice instrument de fanfară. George este dirijorul fanfarei din Gladna până când a plecat în veşnicie. 

Ca o paranteză istorică, tatăl şi bunicul meu erau şi ei membri în fanfara Bisericii Baptiste din Gladna Română,  martori la o mulțime de activități misionare în această zonă a  Banatului.

Damian este cel mai mare copil din cei 10 ai lui George Vidoni (Pleasa) şi mătuşa Eta. Damian, mergând pe urmele înaintaşilor săi, rămâne credincios Mântuitorului său, dedicându-şi viața lucrării. A fost implicat din tinerețe în lucrarea misionară din Gladna Română, mai târziu ajungând la Timişoara unde Domnul îl îndeamnă să se implice în Biserica Baptistă Germană, până când Domnul L-a chemat în veşnicie. 

Restul istoriei va trebui să fie completată de copii şi  de cei care l-au cunoscut ca și lucrător. 

Ca o notă de încheiere, am să explic legătura de rudenie între trei mari familii: Vidoni, Streian şi Obeadă, o legătură complicată şi ținută în simplitate din generație în generație. Indiferent cât de distanți suntem, noi toți ne acceptăm ca veri, din neam în neam, indiferent unde am ajuns să fim împrăştiați în lumea largă. 

Străbunica mea se numea Maria Streian, înainte să se mărite cu Emilian Obeadă, care a murit pe front în primul război mondial. Maria Obeadă a ajuns  să fie cunoscută sub numele de „mama Uța”, văduvă cu 4 copii: Valeria, Ana, Ion şi Romulus. Valeria Obeadă s-a căsătorit cu Valeriu Măstecănean, iar de aici începe o nouă spiță de neam care intră în istorie. Din familia Măstecănean, ajungem să întâlnim două surori: Ana şi Eta. Eta ajunge nevasta lui George Pleasa. 

Prin „mama Uța” familia Obeadă este legată prin neam de sânge cu familia Streian.

Prin legătura Măstecănean, căsătoria lui Eta cu George Pleasa  se creează o altă legătură de neam.

Legătura dintre familia Streian şi Vidoni este făcută prin căsătoria lui Damian Vidoni cu Spadora (poreclită Debora) care provine din familia Streian, sora lui Victor (uica Hipu), Elisabeta, Aneta, Dr. Caius  şi profesorul Nicolae. 

Toate cele trei familii, Vidoni, Streian si Obeadă au legături de neamuri de la începutul secolului XX, la începutul anilor 1900. Prin aceste legături sunt un văr de-al lui Damian Vidoni, cel care a plecat în veşnicie să fie în prezența Domnului şi a  familiilor noastre care ne aşteaptă şi pe noi să ne întâlnim cu ei în ceruri.

Domnul să se îndure de noi toți şi  să ne dea putere să continuăm lucrarea mărturiei credinței înaintaşilor noştri.

 

vineri, 1 martie 2024

Departamentul de istorie din cadrul Uniunii are aprobat regulamentul

 


Președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, fratele Sorin Bădragan, face un pas mai departe bun și important în implementarea promisiunilor făcute în programul pe care l-a întocmit când a intrat în cursă pentru slujirea de președinte. Pasul acesta a trecut prin forul decizional numit Consiliul Uniunii, care s-a întâlnit în ședință în ziua de 27 februarie 2024 la   Cluj-Napoca și a dat curs inițiativei președintelui, iar frații călăuziți de Duhul Sfânt au aprobat prin votul lor Regulamentul de Organizare și Funcționare a Departamentului de istorie și Identitate Baptistă.

Din partea mea, felicit inițiativa președintelui și decizia Consiliului de a aproba acest regulament. Domnul să binecuvânteze președintele, conducerea Uniunii și toți membri acestui popor ales al lui Dumnezeu.

Pentru simplificare mai amintesc următorul amănunt: Consiliul Uniunii a votat înființarea „Departamentului de istorie si identitate baptistă”, în ședința din ziua de 18 octombrie 2023”. Acest departament este foarte necesar în cadrul Uniunii Baptiste din România, pentru că are o vechime rezonabilă, iar prezența baptiștilor pe teritoriul României merge până la anul 1856.

Eu am fost cumva sceptic alături de alți frați ai mei, că acest departament va lua ființă. Acum așteptăm numele și prima sa întâlnire de lucru. Se spune că numele se știu, dar sunt păstrate la sertar pentru ziua și ceasul stabilit. Ce știu sigur este că eu nu fac parte din această comisie datorită purtării de grijă și atitudinea creștinească a fratelui Paul Negruț, care nici mai mult nici mai puțin a cerut: „fratele Bel trebuie să se pocăiască”. Doamne ajută-mă la acest minunat lucru. Cu toate acestea îmi doresc un departament care să lucreze și să aducă la lumină faptele de credință ale înaintașilor noștri baptiști.

Președintele are în vedere ca acest Departament de istorie și identitate baptistă își propună ca împreună cu școlile teologice baptiste din România și din străinătate, cu comunitățile regionale și cu bisericile locale să lucreze la:

-             publicarea unor studii despre istoria și identitatea baptiștilor români; acestea vor putea fi istorii ale mișcării baptiste, ale comunităților regionale, monografii ale bisericilor locale și biografii ale unor credincioși baptiști români reprezentativi;

-            organizarea de simpozioane și conferințe pe teme de istorie și identitate baptistă.

          Departamentul de istorie și identitate baptistă nu se suprapune si nu se substituie activității școlilor teologice baptiste din România, comunităților regionale și bisericilor locale.

Acest Departament are ca scop promovarea studierii istoriei și identității baptiștilor români din țară și din diaspora.

Comitetul departamentului de istorie și identitate baptistă este format din 9-14 membri:  două cadre profesorale propuse de Institutul Teologic Baptist București,  două cadre profesorale propuse de Universitatea Emanuel din Oradea și 5-9 credincioși baptiști cu activitate în acest domeniu, de preferință cu pregătire în domeniul istoriei și al teologiei baptiste. Aceștia, împreună cu directorul departamentului vor forma comitetul departamentului.

25. Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă! (Psalmii 118:25)

joi, 29 februarie 2024

Bătrân este blogger-ul, bătrân este blogul, 8 ani și 400.000 l-au deschis

 


Era un început de primăvară și eram în orașul Arad. Dumnezeu a făcut posibil să mă întâlnesc, ajutat de păstorul Nelu Zaharia, cu sora Lidia, fiica mai marelui nostru Vasile Berbecar, pionier al credinței baptiste despre care am scris o carte, vezi AICI. Domnul mi-a pus pe inimă atunci, dar și alți frați mi-au sugerat să fac un blog ca să scriu ceea ce fac, cu cine mă întâlnesc.

 În ziua  de joi, 3 martie 2016, pe când eram încă la Arad, am dat naștere la această pagină numită „Istorie Baptistă” și primul articol a fost precum se cuvine: „Scopul blogului”.

Azi, 29 februarie 2024, prin ajutorul Domnului, blogul a trecut de numărul 400.000 de vizualizări, pentru care mulțumesc tuturor cititorilor mei.

La acest popas, când blogger-ul a îmbătrânit și a ajuns la o vârstă rezonabilă, a îmbătrânit și blogul care a ajuns la vârsta de 8 ani, iar numărul vizitatorilor a trecut de 400.000 de persoane care l-au deschis și vizitat.

Blogul mai este vizitat din 97 de țări și alte locații pe care nu le identifică computerul meu, așa cred.

Acest spațiu este pentru cei ce iubesc istoria baptistă, unde postez biografii ale fraților noștri care au fost înainte de noi și ne-au lăsat o moștenire binecuvântată.

Cititor iubit de Dumnezeu și de mine, sunt bucuros că ai intrat în această casă plină de istorie și informații, care cred eu că zidesc, ne ajută să înțelegem mai bine cum este cu baptiștii ăștia din România.

Cu dragoste și prețuire la acest ceas aniversar

Pastor Vasile Bel.

luni, 19 februarie 2024

Bas-baritonul Daniel Prunaru în vizită la Rohia

 


Când Dumnezeu îți dă ceva peste așteptări și putință, iei cu mare bucurie zicând: „Ce mare Dumnezeu avem”. Știind că este în țară, i-am scris fratelui Daniel Prunaru un mesaj, că dacă are de venit în zona Clujului, aș vrea să-l întâlnesc, să pot să-i iau un interviu. Mi-a spus că pe data de 19 februarie 2024 are de venit la Cluj. I-am spus că îi plătesc diferența, să vină din Cluj la Rohia după ce termină ce are de făcut și apoi va merge spre Craiova unde locuiește. Fratele Daniel mi-a propus că vrea să vină și la biserică duminică dimineața. Eu am zis de partea mea: „Biserica noastră este mică, cam douăzeci de membri om fi”, iar fratele a replicat: „Dacă doi sau trei sunt și Domnul Isus este și pentru asta se merită să vin. Asta este povestea venirii Bas-baritonului Daniel Prunaru în vizită la Rohia.

Sunt multe de spus și mai completez. A pornit de la Craiova la ora 1 noaptea și a ajuns la Rohia la ora opt fără un sfert. A ațipit 20 minute și am plecat la biserică, unde a dispărut toată oboseala fratelui, iar ce a urmat nu se poate descrie. O oră și patruzeci de minute a cântat, a depus mărturii prin câte greutăți a trecut, iar biserica sorbea în lacrimi mesajul acestui om binecuvântat de Dumnezeu cu o voce superbă, cu care laudă pe Dumnezeu și bucură orice inimă care-l ascultă.

Menționez că fratele merge oriunde este învitat, în Numele Domnului, la biserică mare sau mică, fără plată.

Mulțumesc frate Daniel Prunaru pentru gestul mare pe care l-ai făcut pentru noi. Domnul să vă binecuvânteze!

Cine este Daniel Prunaru?

Bas-baritonul de origine română, Daniel Prunaru a debutat profesional în operă în rolul Leporello din opera Don Giovanni, de W. A. Mozart,  cu Opera Roanoke, (Virginia, SUA 1993).

 Alte roluri de operă includ Marchese d'Obigny  (La Traviata) și Officer and Don Basilio (IL Barbiere Di Siviglia) cu Arizona Opera, Opera Roanoke; Ferrando (IL Trovatore) cu Opera Națională Cluj, Opera Lirică din Craiova, Opera din Constanța, Opera Roanoke; Samuel (Un Ballo in Maschera) la Opera Națională Cluj, Opera Lirică din Craiova; Don Basilio în IL barbiere di Siviglia de Rossini  la  Opera Santa Fe (Young Artist Program, 1998) și Opera Roanoke; Doctorul Bartolo în Le nozze di Figaro (1999) de Mozart, Gian Francesco  în La Juive de Halevy, Leporello la Opera Roanoke;  Contele Rodolpho în La Sonnambula  de  Bellini și Jacopo Fiesco  în Simon Boccanegra de Verdi  cu Opera Roanoke.

 Încă de la începutul studiilor sale postuniversitare la Universitatea DePaul  din Chicago, domnul Prunaru și-a îmbunătățit abilitățile de cântăreț profesionist  cu corul Lyric Opera of Chicago timp de câteva sezoane  sub Maestrul Donald Palumbo (Faust, Aida, Fidelio, Gotterdammerung), Chicago Symphony Chorus (Simfonia nr. 8 de G. Mahler) și pentru câteva sezoane în numeroase producții de operă cu Houston Grand Opera sub conducerea maestrului Richard Bado.

     A studiat, printre alții, cu Armen Boyajian, Mignon Dunn, Hector Vasquez, Lois Alba, Norman Gulbrandsen și Samuel Ramey.

Absolvent al Santa Fe Opera Apprentice Singer Program (1998) și al Programului Tinerilor Artiști de la Piatra Neamț (România) în 1996  , domnul Prunaru a primit numeroase premii și onoruri, cum ar fi faptul că a fost finalist regional al Consiliului Național al Metropolitan Opera (Chicago), Concursul Internațional Boris Christoff (Bulgaria), Union League Competition (Chicago), Fundația George London (New York) și Concursul Internațional Hariclea Darclee (România).  

 A fost, de asemenea, interpret și profesor în Texas, servind ca cântăreț profesionist de operă  la Houston Grand Opera  (Houston, TX) și profesor la Lone Star College (Tomball / Houston TX - SUA).




sâmbătă, 3 februarie 2024

Pincu Petru 1945 – 2002 din Cârnecea

 


Pastorul Petru Pincu s-a născut în data de 4 aprilie 1945 în localitatea Cârnecea, județul Caraș-Severin, în familia lui Ion și Ana Pincu. Înaintașii săi au fost credincioși baptiști și au lucrat cu dăruire în Biserica Baptistă din Cârnecea.

A urmat cursurile școlii primare în comuna natală, iar la vîrsta de doisprezece ani, împreună cu familia s-a mutat în oraşul Reşiţa, unde tatăl său a lucrat ca muncitor, câştigând pâinea de toate zilele pentru întreaga familie şi unde a slujit în lucrarea Domnului ca diacon, pînă în anul 1977, când Domnul l-a chemat acasă.

În Reşiţa a terminat Şcoala Medie şi o Şcoală Tehnică de Maiştri şi tot acolo l-a  primit pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. A urmat pe Domnul în apa botezului în vara anului 1966, fiind botezat de fratele Pitt Popovici în Biserica Nr. 1 din Timişoara.

În anul 1968, după terminarea stagiului militar, s-a căsătorit cu Ileana Pincu, născută Robotin, fiind binecuvântaţi de Domnul cu un băiat, Daniel.

Răspunzând chemării Domnului Isus de a fi martori ai Lui, a dorit să meargă şi să ducă Vestea cea Bună a iertării în jertfa de la cruce, fraţilor noştri de neam, de limbă şi sânge, românilor din Sud—Estul Europei.

În anul 1981 familia Pincu a emigrat în America unde a studiat teologia la Freelandia Baptist College. Fratele a păstorit Prima Biserica Baptistă Română din Phoenix, Arizona între anii 1985-1995.

Biserica Baptistă Română din Phoenix, Arizona l-a ales pe fr.Petru Pincu ca păstor al lor în ziua de 7 decembrie 1986. Fratele Teodor Oprea a fost ales diacon, fratele Ioan Hreniuc secretar, fratele Aurel Asztalos casier, fratele Dorel Irimiciuc responsabil cu tineretul, iar sora Aurelia Asztalos cu societatea femeilor.

În anul 1996 s-a reîntors în România pentru a sprijini plantarea și construirea de noi biserici. A plantat, reabilitat sau construit biserici baptiste în localitățile Ticvaniu Mic (1997), Ticvaniu Mare (1999), Cârnecea (2000) și Giurgiova (2002). A slujit cu Evanghelia în multe sate cărășene, dar prioritatea sa a fost slujirea Bisericilor Creștine Baptiste din Grădinari, Greoni, Ticvaniu Mic, Ticvaniu Mare, Cârnecea și Giurgiova.

La câteva zile după inaugurarea clădirii Bisericii din Giurgiova, fratele s-a îmbolnăvit și a fost internat în spitalul din Reșița.

În data de 2 decembrie 2002 s-a reîntors în Phoenix, iar în data de 4 decembrie 2002 Dumnezeu l-a chemat la odihna cerească. Serviciul de înmormântare a fost oficiat de pastorii Mihai Sârbu și Guy Davidson de la Arizona Community Church. Sora Ileana Pincu, soția lui, s-a reîntors în România și a fost implicată mulți ani în lucrarea de ajutorare a văduvelor și în organizarea de tabere. Și-a sfârșit alergarea pe acest pământ în februarie 2019. După moartea surorii Ileana, lucrarea este continuată în România de fiul lor, Daniel.

Surse:

Dr. Ionel Tuțac

Luminătorul







vineri, 2 februarie 2024

În vizită la arhiva Convenției Baptiste Maghiare Oradea

 


În ziua de 30 ianuarie 2024, prin ajutorul lui Dumnezeu și prin bunăvoința fratelui Kelemen Sandor Toma, am studiat bogata arhivă a Convenției Bisericilor Creștine Baptiste Maghiare din România, Oradea. Am fost desigur cu fiul meu sufletesc, fratele colaborator Daniel Stoica, păstorul de la Biserica Creștină Baptistă Buteni.

Am fost întâmpinați cu mare căldură de fratele cercetător Kelemen Sandor Toma, cel ce se ocupă cu administrarea arhivei. Este și un neobosit scriitor în domeniul istoriei baptiste maghiare. Lucrează cu sârguință să aducă la suprafață viața și lucrarea pionierului credinței baptiste, Mihai Cornea. Primul volum despre biografie a văzut lumina tiparului și este tradus și în limba română.

Arhiva este foarte bogată, sunt revistele baptiste din anul 1895. O colecție de mici psalmi, cântece spirituale, pentru uz casnic și bisericesc din anul 1986, tipărită la tipografia baptistă de la Budapesta, cartea de cântări pe note Cântările Sionului din 1900, aceste și multe alte documente vechi de la începutul mișcării baptiste din Ungaria și Ardeal. Aceste materiale sunt în limba maghiară. Le-am prezentat pe cele de la început, dar arhiva este actualizată mereu până în ziua de azi, cu noi materiale.

Între aceste materiale sunt scrise în limba română precum revistele: Farul Mântuirii, Farul Creștin, Îndrumătorul Creștin Baptist, Luminătorul, revistă ce apare la Detroit, Creștinul, revistă ce apare în Cleveland, dar și alte materiale care ne sunt de mare folos. Am găsit în multe plicuri, mii de poze din activitatea baptistă de la început.   

Un album, format mic, de o mare valoare: „Album al Departamentului Maghiar al Asociației Baptiste Române, 54 de biserici baptiste maghiare din România 1923”.

La sfârșitul vizitei am fost încărcat de informații din istoria baptiștilor români și maghiari, pentru că istoria noastră este una și are același scop de a predica Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos la orice făptură.

Mulțumesc frate Kelemen Sandor Toma pentru ajutorul dat!








sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Magda Iosif 1919 – 1989 din Banatul Sârbesc



Fratele Iosif Magda s-a născut și a lucrat pe ogorul Evangheliei în Banatul Iugoslav, unde în vremea fratelui erau 14 Biserici Creștine Baptiste și patru lucrători: Avram Dega, jr. Avram Dega, Iosif Magda și Mhiai Lazăr, care este numit păstorul cercului românesc.

Despre viața fratelui Iosif Magda ne scrie Avram Dega, păstor în Banatul Sârbesc:

 

 

În Memoriam de Avram Dega jr

„La 14 mai 1989, în vîrstă de 70 de ani, a trecut din viata pămîntească la Domnul acasă, fratele Iosif Magda, lucrător credincios şi devotat pe ogorul Evangheliei printre fraţii români din Banatul Iugoslav.

Timp de peste 30 de ani fratele Magda a lucrat în 14 bisericuţe baptiste române, fiind unul din fraţii care se găsea la fruntea Cercului nostru baptist român. Pînă la ultimele zile se găsea vizitînd adunările din Cercul acesta de lucru.

Fratele Magda avea darul Duhului de a mîngăia pe bolnavi, pe necăjiţi, îndureraţi şi pe bătrîni. Pe lîngă aceasta, cu râvnă făcea şi lucrarea de vestire a Evangheliei.

Fratele Magda s-a întors la Domnul în satul lui natal Ecica, Banatul Sârbesc, în anul 1957, iar în 1958 a făcut legămînt prin botez în localitatea Belo Blato din Serbia. Si înainte de convertire, fratele Magda a fost temător de Dumnezeu după tradiţia în care crescuse, alăturat de Oastea Domnului. Dar când a gustat atingerea Domnului şi mila Lui, atunci s-a predat pe deplin lui Dumnezeu.

Din anul 1959 a făcut parte din cercul fraţilor lucrători în cercul sârbo-român, unde a servit pe Domnul pînă la sfîrşit. Din 1964 i s-a încredinţat încă o datorie, pe care a îndeplinit-o conştiincios tot timpul vieţii, „ misiunea ", cum se numeşte aici casieritul misionar al Cercului. În 1980 a fost ales ca preşedinte al Cercului Baptist Român şi în această funcţie a fost pînă în 1985.

Din 1985 pînă la 14 mai, cînd a trecut la Domnul, a lucrat ca bătrînul Bisericii din Vladimirovăt.

În urma fratelui a rămas și o lucrare rodnică, un cămin pilduitor si o familie din care s-a format un păstor la cîteva Croate, fiul fratelui Iosif, Toma Magda.

Sîntem mulţumitori Domnului pentru o astfel de viaţă în care S-a proslăvit Numele Domnului si ne-a rămas nouă de mărturie. Îi mulţumim Domnului pentru fratele Magda, căci ştim că s-a dus la El pentru toată răsplata.

Am pierdut un frate bun, un lucrător harnic, un om al lui Dumnezeu. Aducă Domnul în timpul cel mai scurt lucrători în Cercul român care vor continua acolo unde fratele Magda a stat. Mare este nevoia aici de lucrători devotaţi! Dumnezeu să mîngăie, să umple de pace şi de nădejde inimile celor întristaţi şi îndureraţi: soţia, sora Catița, fiii, Toma si Daniel, nora Xenia si nepoţeii.

Avram Dega, Jr.

Surse:

Avram Dega jr

Luminătorul

vineri, 26 ianuarie 2024

Fark Mihai 1891 – 1954 din Otlaca

 


Fratele Mihai Fark s-a născut în anul 1891 în localitatea Otlaca, județul Arad. Emigrează în America unde  cunoaște pe Isus și se pocăiește. S-a botezat în anul 1908 şi a fost ordinat ca predicator în anul 1924.

În zilele de 4 – 6 septembrie 1915 se ține a treia Conferință a Baptiștilor Români din America în orașul Akron, Ohio și fratele Mihai este delegat al Bisericii Creștine Baptiste din Cleveland, Ohio.

Fratele Mihai Fark a fost foarte activ printre românii din America. „În anul 1916, Cleveland City Mission Society, organizație înființată de John D. Rockefeller, fondatorul imperiului financiar de renume mondial și mare binefăcător al misiunii baptiștilor americani, număra printre misionarii săi pe Rev. Michael Fark, care era responsabil de misiunea urbană printre românii din oraș”.

 

Deși a trăit toată viața de credință în America, fratele știa ce se întâmplă în țara sa natală. Întrebat de fratele Lucașa Sezonov despre lucrarea din România, fratele Mihai a răspuns: „Întrebând pe fratele Mihai Fark, păstorul din Cleveland în ce mod explică el progresul din ţară: Morala fraţilor din ţară, îmi răspunse fratele e la înălţime. Şi această morală Evanghelică a contribuit într-o mare măsură la progresul Evangheliei predicată de baptişti.

 

Prezentarea făcută de Luca Sezonov:

„În bezna nopţii de 23 septembrie 1954 telefonul îmi aduce trista, fulgerătoarea veste că fratele Mihai Fark a încetat din viaţă. Copleşit de durere iau condeiul în mână spre a pune "Flori pe Mormânt" sau a descrie OMUL ce a fost, dar îmi vine atât de greu să aştern pe hârtie tot ce simt în aceste momente, când atâtea amintiri duioase bat la poarta minţii mele.

Rev. Mihail Fark, predicator baptist şi serv al Evangheliei lui Dumnezeu, răpit pe neaşteptate din mijlocul nostru, moartea sa a mişcat dureros familia şi credincioşii baptişti, pe cari el i-a servit timp îndelungat şi cu devotament. El moare în vârstă de 63 de ani — la o vârstă când mai putea fi de folos bisericilor. Predicatorul Fark s'a distins în Asociaţia Baptistă Română din America şi Canada şi a servit ca pastor bisericile noastre din America. El moare istovit, în urma suferinţelor mari şi grele, dar împăcat că a servit pe Domnul Isus. El a dorit să se ducă ACASĂ la Domnul! Când am alergat la spitalul din  oraşul Aurora şi, după ce m'am rugat lui Dumnezeu, i-am zis: "Frate Fark, Domnul îţi va mai da zile pe pământ." Privindu-mă drept în ochi, cu o privire lungă dar tăcută, el îmi zise: "Frate Luca, Domnul îmi va da zile ACOLO SUS!" A doua zi fr Fark trecu din această viaţă.

De la comuna Micalaca, judeţul Arad, Rev. M. Fark a trecut în America, unde a cunoscut pe Isus, s-a pocăit, s-a botezat în anul 1908 şi a fost ordinat ca predicator în anul 1924, în pustiul nostru de azi, când CRIZA de predicatori români, de care Asociaţia noastră are astăzi mai multă nevoie decât oricând, el se duce, şi odată cu el, dispare şi o parte din puterile constructive care au zidit ce s'a zidit până acum.

Rev. M. Fark părăseşte această lume prea de vreme; el lasă în urmă păreri de rău şi amintirea omului datoriei, amintire, ce nu se va şterge niciodată din memoria celor care l-au cunoscut, l-au apreciat şi l-au iubit. El va rămâne ca o stea luminoasă care a servit Cauza lui Christos pe acest pământ”.

Surse:

Luca Sezonov

Mihai Ciucă

Chreștinul

Farul Mântuirii

244 de ani de la înființarea Școlii Duminicale

 


 Școala duminicală este o modalitate prin care se studiază Sfânta Scriptură în Bisericile Creștine Baptiste. Baptiștii, de la formarea lor au dovedit o loialitate totală față de Biblie și nu s-au depărtat de ea nici azi. Baptiștii dintotdeauna au avut acest deziderat care s-a realizat și se realizează, considerând Biblia cartea de căpătâi pe care trebuie să o studieze fiecare credincios, dar să o și cunoască. Baptiștii sunt oamenii Cărții pentru că o citesc, o trăiesc, se satură din cuprinsul Ei, fiind viața fiecărui credincios.

  În anul 1780 a fost întemeiată prima Şcoală Duminicală. Fondatorul ei a fost Robert Raikes, un  anglican, filantrop, din Gloucester, Anglia. El s-a născut la 14 Septembrie 1735. Tatăl său a fost proprietarul ziarului “Gloucester Journal”. După moartea tatălui său în 1757, el a preluat editarea ziarului.

Cum a izvorât această lucrare venită de la Dumnezeu?    


   Robert Raikes, un om evlavios, se plimba într-o duminică după-amiază pe străzile oraşului şi zări, spre marea sa surprindere şi întristare, o mulţime de

copiii cari alergau pe stradă, înjurând, ţipând şi svârlind cu bulgări de pămant unii în alţii. Cuprins de milă, văzând aceşti copii petrecând duminica atat de urât, se hotărî să întemeieze o şcoală duminicală.

   Motivația lui a fost să ofere un minim de educație sutelor de mii de copii din familii sărace, care erau nevoiți de la o vârstă fragedă să muncească peste douăsprezece ore pe zi. Școala duminicală le oferea acestora cursuri de citire și scriere, dar și de studiu biblic și catehizare. Inițiativa lui Raikes a avut un succes enorm. Astfel, în 1785 s-a înființat Societatea pentru sprijinirea și încurajarea Școlilor Duminicale în toate teritoriile britanice.

   După doar patru ani, Raikes a raportat că Școlile Duminicale înrolaseră         250 000 de copii. Pe 13 iulie 1804, lua naștere la Londra The Sunday School Union, lucrarea Școlilor Duminicale căpătând caracter de masă. Răspândirea acestora a crescut masiv, precum și cererea de Biblii și Nou Testamente. Încă din zorii secolului al XIXlea, Rev. Thomas Charles (17551814), care desfășura în Țara Galilor o activitate febrilă în domeniul Școlilor Duminicale, a avut viziunea înființării unei Societăți Biblice pentru Țara Galilor.

Imediat după începuturile Școlii Duminicale, baptiștii din Anglia, văzând utilitatea și efectul mare ce îl are, s-au hotărt să o folosească. În anul 1785 Wiliam Foka, un credincios baptist a organizat Școala Duminicală în bisericile baptiste.

 

   În America, Şcoala Duminicală a început înainte de Raikes, dar sistemul lui a devenit popular şi a progresat mai rapid decât în Anglia şi sistemul a atins un scop naţional. First Baptist Church din Washington D.C. - biserica preşedinţilor americani — a jucat un rol important în organizarea Şcolilor Duminicale la începutul secolului al 19-lea. Luther Rice, membru şi Rev. Obadiah Brown, primul pastor al acestei biserici istorice, au fost liderii zeloşi şi convinşi de rolul creştinului de a fi misionar în spirit. Astfel s-a organizat Misiunea în Străinătate. La a doua convenţie în 1817 în Philadelphia, s-au aprobat fonduri pentru Misiunea Internă (Home Mission) de care aparţine organizaţia Şcolilor Duminicale. La insistenţa acestor doi lideri s-a format Uniunea Şcolilor Duminicale, în Prima Biserică Baptistă din Washington D.C., cea dintâi Şcoală Duminicală din aria capitalei.

  Abia în secolul XX am ajuns să avem Şcoală organizată pe clase, care includ copii în diferitele grade, tineri, şi adulţi, aşa cum o avem azi. Şcoala Duminicală este instituţia care a produs atâţia oameni creştini, care au influenţat mersul omenirii spre bine şi aici şi în alte părți ale globului. Să-i mulţumim Domnului pentru înaintaşii noştri vizionari. Să le urmăm exemplul. Marioara Pascu”

 

   „Mişcarea Şcoalelor Duminicale, începută de Robcrt Raikes în Anglia, numără

azi, în anul 1935, 362.000 de şcoli cu peste 36 de milioane de elevi. Aceste şcoli se găsesc în 131 de ţări”.

 

  O întâmplare demnă de reținut în această lucrare:

      „Cam pe la anul 1860 a murit un brav marinar al marinei engleze şi a lăsat la ai săi, afară de alte lucruri şi o Biblie. Pană în ziua de azi, acea Biblie este încă în stăpânirea acelei familii şi, desigur, că este cea mai preţioasă comoară, în casa lor. Dar ceea ce dă acelei Bibliei valoarea ei deosebită, sunt cuvintele pline de înțeles, pe care proprietarul de altădată le-a scris cu mâna lui pe cea dintâi

foaie albă. Ele sună aşa: „Această Biblie mi-a fost dăruită de domnul Raikes în oraşul Herliord în anul 1781, ca răsplată pentru că am vizitat regulat şcoala de duminică de acolo şi pentru purtarea mea bună, în acel timp. Ea a fost însoţitorul meu timp de 53 ani, din care 41 ani i-am  petrecut pe mare. În acest timp am fost în 45 bătălii pe mare, am fost rănit de 13 ori, am naufragiat de 3 ori, o dată a ars vaporul, de două ori s-a răsturnat barca, de 15 ori am avut febră din diferite boale, dar întotdeauna Biblia a fost mângâierea mea. În ziua de 2 octombrie 1831 am împlinit 60 ani şi am dat-o la legat”.

   Baptiștii români au preluat școala duminicală odată cu formarea primelor biserici baptiste.

     „Prima școală duminicală într-o biserică baptistă românească a fost organizată la Curtici, înainte de anul 1900, de către Mihai Brumar (n. 1873 - d. 1916), care a și editat primele reviste în care au fost publicate lecțiile acestor școli duminicale.

Al doilea pionier al școlii duminicale a fost Georgiu Slăvu (n. 1869- d 1919). prin

publicarea în „Lumina Lumei” a unui material valoros pentru instruirea învățătorilor.

Cel de-al treilea și cel mai cunoscut pionier a fost Vasile Berbecar (n. 1875 - d. 1931), prin înființarea școlii duminicale de la Buteni, care era pe atunci un centru al baptiștilor din țară. Berbecar a colaborat cu Mihai Brumar la editarea lecțiilor de școală duminicală, înainte de Marea Unire din 1918”.

Astăzi în unele biserici baptiste s-a schimbat numele din școala duminicală în studiu biblic și s-a mutat din ziua de duminică dintre orele 10 – 11, peste săptămână și este contopită cu programul de rugăciune. Se studiază textul și subiectul, apoi biserica se roagă ca Domnul să-i ajute să trăiască acest mesaj învățat.

Surse:

Emanuel Jurcoi

Marioara Pascu

Marius-Silveșan

Mihai Ciucă

Arhiva Baptistă, Nr. 11

Creștinul

Farul Creștin

Glasul Tineretului Baptist

Luminătorul