Baptiștii din Danemarca[1] de R. W. Herrmann

 

La începutul secolului al XIX-lea, un raționalism steril stinsese viața spirituală a Danemarcei. Cu toate acestea, existau semne ale unor vremuri mai bune. În 1803, un tânăr pastor parohial, care mai târziu a devenit episcop al diecezei de Zeelandă, J. P. Mynster, „a găsit pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere” - propria sa expresie - iar în 1811, N. F. S. Gründtoig, care a devenit părintele mișcării „folkehöjskole”, a fost convertit. De asemenea, în rândul oamenilor de rând începuse o mișcare. În Iutlanda, lângă Vejle, așa-numiții „Iuți Puternici” s-au opus vehement clerul raționalist al Bisericii de Stat și a predicat convertirea și credința în Hristos. Pe Fünen, un cizmar sărac, Hans Swane, a fost un martor credincios al adevărului, iar unul dintre convertiții săi, Chr. Madsen, a devenit un predicator puternic. În partea de vest a Zeelandei exista și o grupă de credincioși, printre care se număra contele Holstein, din Holsteinborg. Aceste diferite grupuri de credincioși, fără a se separa de Biserica de Stat, țineau întâlniri pentru edificare reciprocă și au persistat în ciuda dezaprobării oficiale

În 1839, Köbner, care, fiind danez născut, era foarte interesat de patria sa, a întreprins o călătorie în Danemarca pentru a-i cunoaște mai bine pe acești credincioși. A fost primit cu prietenie și i s-au oferit numeroase oportunități de a predica. La una dintre întâlnirile sale de pe insula sa natală, Fünen, a izbucnit o discuție cu privire la botez, iar unul dintre cei prezenți a spus că Köbner ar trebui să meargă la Copenhaga și să viziteze Mönster, în care ar găsi un om după inima sa. Köbner a acceptat spusele ca pe o îndreptare spre Dumnezeu. A călătorit la Copenhaga și a găsit acolo un grup de credincioși adunați în jurul gravorului Mönster, un om care era un convertit din grupul Zeelandei de Vest, dar care se convinsese, pe motive biblice, de nepotrivirea botezului copiilor, deși încă nu știa nimic despre baptiști. Köbner a profitat de ocazie și s-a străduit să le clarifice ideile. După plecarea sa, a menținut corespondența cu grupul, iar membrii acestuia au decis în cele din urmă să părăsească Biserica de Stat.

După aceea, Oncken și Köbner au călătorit la Copenhaga și, în octombrie 1839, au botezat unsprezece persoane pentru a forma prima Biserică Baptistă Daneză, cu Mönster ca lider. Persecuția a izbucnit imediat, iar întâlnirile au fost strict interzise de Guvern. Cu toate acestea, mica turmă a crescut în număr, iar în 1840, în cursul unei a doua călătorii, Oncken și Köbner au reușit să boteze încă zece persoane. Cu puțin timp înainte, fratele lui Mönster, student la teologie, fusese convertit și botezat la Hamburg. Oncken și Köbner și-au prelungit călătoria pe insula Langeland, unde acesta din urmă stabilise deja în 1839 contactul cu un grup de credincioși, iar dintre aceștia opt fuseseră acum botezați. Și aici s-a manifestat ura și s-a oferit o recompensă pentru prinderea celor doi vizitatori eretici. Aceștia au scăpat exact la timp pentru a evita arestarea.

În Aalborg (Iutlanda) existau și câțiva credincioși, printre care un sergent-major în armată, Föltved. O soră a soției sale s-a numărat printre cei zece botezați la Copenhaga, în iunie 1840. Un prieten al lui Föltved, fierar, avea nevoie de un asistent și, ca răspuns la o scrisoare de la Föltved, Mönster a trimis unul dintre primii unsprezece, rezultatul fiind că șase botezuri au avut loc acolo pe 1 octombrie 1840. A fost formată o biserică, iar Föltved a fost ales pastor. Când acest lucru a devenit cunoscut, furtuna persecuției a izbucnit furios asupra baptiștilor. Mönster a fost închis, după care fratele său, Adolf, a preluat conducerea comunității până când, în martie 1841, aceasta a fost dizolvată de poliție. Nedescurajat de oficialități din cauza acestei atitudini, Adolf Mönster a botezat unsprezece persoane în luna mai a anului următor și, din această cauză, a fost și închis. La sugestia lui Oncken, o delegație a vizitat Danemarca în septembrie 1841 și i-a prezentat regelui o petiție în numele baptiștilor, semnată de 400 de pastori englezi; dar acest efort și eforturile Elizabeth Fry nu au avut succes. Abia la sfârșitul lunii noiembrie, prizonierii au fost eliberați și apoi li s-a interzis să predice. Ignorând interdicția, și-au reluat activitatea și a apărut o mișcare puternică. Adolf Mönster, după ce a botezat alte șaisprezece persoane, a fost din nou încarcerat, iar o cauză similară a dus la rearestarea fratelui său mai mare. O delegație din America (august 1842) nu a reușit să le asigure libertatea de acțiune; într-adevăr, P. Mönster a fost ulterior închis de trei ori. În același an, a fost promulgată o lege care oferea baptiștilor un loc de refugiu în Fredericia (unde și descendenților hughenoților li s-a permis să locuiască). Numai în acest loc, baptiștilor li se permitea să administreze botezul și Cina Domnului și să facă prozeliți. În plus, legea prevedea că copiii baptiștilor trebuie să fie botezați fie de către baptiști înșiși, fie în Biserica Luterană, iar copiii proveniți din căsătorii mixte trebuie, de asemenea, educați în luteranism. Refuzul ascultării a dus la a patra și a cincea închisoare a lui Mönster, precum și la încarcerarea persoanelor botezate.

La Copenhaga, progresul a fost frânat de o divizare nefericită în 1845, prin care partea secesivă a pus bazele primei Biserici actuale din 1845, persecuția a încetat treptat. În 1849, o constituție liberală a fost asigurată pentru regat și, odată cu ea, libertatea conștiinței; astfel, persecuția a devenit ilegală. Existau atunci șase biserici baptiste cu aproximativ 400 de membri, pe lângă biserica din Mönster din Copenhaga și două biserici mici de la țară legate de aceasta. Aceste trei biserici numărau peste 200 de membri

După perioada de persecuție (1839-1849), a urmat o perioadă de extindere (1850-1864). La Copenhaga, lucrarea a fost neprosperă în această perioadă. În 1850, influențele mormone au cauzat probleme grave. Biserica din Mönster, în special, a avut de suferit - de fapt, puțin mai rămăsese din această biserică în 1853, când Mönster și-a abandonat lucrarea și, se pare, și opiniile sale baptiste. Dar, în întreaga țară, mișcarea a prosperat. În ciuda problemelor serioase cu mormonii din Aalborg, sute de membri au fost adăugați la această biserică. Până în 1864, nouă biserici noi fuseseră organizate în diferite părți ale țării, iar numărul total de membri crescuse la aproximativ 1600.

Ceea ce poate fi descris ca o perioadă de organizare a avut succes și a durat până în 1883. Slăbiciunea cauzei în timpul perioadei de extindere a fost lipsa unor lideri capabili. Au existat mulți predicatori laici buni și serioși, dar niciunul care să poată organiza lucrarea și să conducă denominațiunea spre cuceriri mai mari.

Pentru a satisface nevoia, Julius Köbner, care nu-și pierduse niciodată interesul pentru țara sa natală, s-a întors acolo ca pastor al bisericii din Copenhaga în 1865, iar imediat această biserică a început să prospere. La încheierea în acea perioadă număra aproximativ 400 de membri. „Kristuskirken”, în care se desfășoară și astăzi slujba religioasă, a fost sfințită pe 13 octombrie 1867.

Influența lui Köbner s-a exercitat prin conferințele anuale, care, din 1865, au fost ținute în mod regulat de delegați din toate bisericile. Activitățile parlamentare nu au fost excesive; conferințele erau cursuri destul de scurte de teologie, politică bisericească și practică creștină; iar Köbner era profesorul.

Darurile poetice ale lui Köbner i-au permis, de asemenea, să pregătească pentru baptiștii danezi prima lor carte de imnuri.

A urmat o perioadă de progres, în special în anii 1884-1899. În 1879, când Köbner a părăsit Danemarca, se făcuseră multe în domeniul organizării și educației spirituale; dar progresul numeric fusese neconsiderabil. Din 1880 până în 1883 s-a înregistrat chiar și o scădere a numărului total de membri. Numai biserica din Copenhaga s-a bucurat de prosperitate sub conducerea succesorului lui Köbner, Marius Larsen, cel mai capabil predicator pe care l-au avut baptiștii danezi.

Încă de la început, baptiștii danezi au fost în strânsă legătură cu cei germani, iar prin intermediul Germaniei s-a primit ajutor american. Acesta, însă, încetase acum. Majoritatea bisericilor erau sărace, iar oamenii erau necesari pentru lucrare. Speranța și curajul erau la un nivel scăzut.

Apoi, din fericire, s-au stabilit relații cu Uniunea Misionară Baptistă Americană. Un număr de tineri predicatori au primit pregătire teologică la seminarul din Morgan Park, unde un profesor danez, N. J. Jensen a fost conducătorul unui departament danez-norvegian, iar sprijinul financiar acordat bisericilor a fost acordat de Societatea Americană.

Acest ajutor a stârnit un nou curaj în biserici, iar un progres substanțial a urmat. Din 1883 până în 1899 au avut loc peste 3500 de botezuri, iar numărul total de membri a crescut de la aproximativ 2200 la 3906.

Odată cu sfârșitul anului 1899, avansul rapid a fost brusc oprit. De atunci, creșterea numărului de membri a fost mică, numărul total de membri fiind acum de 4226, iar numărul de învățați fiind exact 5000.

Prezentul poate fi numit o nouă perioadă de organizare și educație Liceul Popular (Gistrüp Höjskole) a fost construit în 1899. Conducătorul său, în primii zece ani, a fost P. Olsen. Acesta a fost succedat de Dr. J. P. Ras-müssey. În cei șaisprezece ani de existență, cursurile școlii (cinci luni pentru bărbați și trei luni pentru femei) au fost frecventate de aproximativ șase sute de tinere și tinere. Treisprezece dintre pastorii mai tineri au primit, de asemenea, partea elementară a educației lor acolo.

Din 1910, a existat, de asemenea, o mică școală de formare pentru pastori la Copenhaga.

În această perioadă, a fost dezvoltată o Lucrare a Tineretului; au fost ținute cursuri pentru profesorii de școală duminicală; și au fost construite o serie de noi lăcașuri de cult.

Ziarul denominațional a început ca o publicație lunară în 1854. În această perioadă, a fost contransformată într-un săptămânal. Numele său actual este Bap-tisternes Ugeblad (Săptămânalul Baptist).

Biserica de Stat nu mai este ceea ce era în 1839. Există numeroși credincioși în cadrul ei. Este încă strict luterană în teorie, dar opiniile reformate cu privire la botez și Cina Domnului sunt răspândite. Au apărut și alte Biserici Libere. Dar există încă o mare nevoie de baptiști ca martori ai Evangheliei.

---

[1] Informațiile privind relațiile dintre Oncken și Köbner cu mișcarea daneză (furnizate de reverendul F. W. Herr-mann) au fost completate în mod valoros de dl. P. Olsen, de la care au fost extrase detaliile despre istoria internă a bisericilor, care reprezintă aproximativ două treimi din această secțiune. - ED

Domnul Isus nu răspunde la curiozități, ci la nevoia noastră de mântuire Luca 13:23 – 24

 

Luca 13:23-24 Cineva I-a zis: „Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns:
24. „Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea.

Curiozitatea este dorința naturală de a cunoaște, a explora și a înțelege lucruri noi, neobișnuite sau ascunse. Din această dorință de a cunoaște, de a ști, se naște bârfa și alte asemenea ei, lucruri condamnate de Biblie. Curiozitatea este bună, dar ea trebuie canalizată în  așa fel ca să câștig viața veșnică.  Domnul Isus nu răspunde unei curiozități firești a fiecărui om, ci ne ajută la găsirea răspunsului care este important pentru mântuire. Citind Noul Testament vom vedea pe Domnul Isus că îi pasă de om mai mult ca la orișicine, dar nu răspunde capriciilor noastre efemere și lipsite de o finalitate folositoare pentru mântuire. El este aproape de omul care vrea mântuirea, ne vrea pe toți mântuiți, o vrei și tu?

1.-Nu toate curiozitățile sunt de neapărată trebuință ca să le cunoaștem în înțelesul Bibliei.

Luca 13: 23. Cineva I-a zis: „Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns:

-În afară de o satisfacție trecătoare pe care am uita-o în câteva zile, la ce ne-ar ajuta?

-O altă întrebare la care Domnul Isus nu răspunde și îi cam dojenește pe ucenici este:

Fapte 1:6 Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?”

-1.Se pare că primul care a calculat venirea Domnului a fost William Miller care profețea că va fi în anul 1843-1844 un pastor baptist din care s-au născut adventiștii. Calculul a fost un eșec.

-2.Un alt lider, Jonas Wendell, a refăcut calculele și a propus alți ani precum 1868 sau 1873.

-3.Charles Taze Russell, cel care a fondat mișcarea Studenților în Biblie, devenită mai târziu Martorii lui Iehova. Ei au preluat parțial metodele de calcul ale lui Miller, dar le-au mutat pentru a indica anul 1914 ca fiind începutul prezenței invizibile a lui Hristos. Domnul Isus nu a venit nici în anul 1914 și de atunci martorii trăiesc în această minciună pe care ei o răstălmăcesc.

 - Curiozitatea aceasta este mare și mulți predicatori fac previziuni, dau termene precum este Lazăr Gog, pastor penticostal, care a spus că atunci va veni Domnul Isus, dar nu a venit.

-Secole de frământări, calcule peste calcule, previziuni documentate prezentate și oamenii ascultă și la urmă vedem că Domnul nu a venit.

 De ce? 7. El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. (Faptele apostolilor 1:7).

De ce se pierde atâta energie cu ceva ce nu este treaba noastră?

Pentru că mama noastră Eva putea să-și satisfacă mii de curozități, explorând ca Solomon întreagă natura, dar a fost curioasă de un singur lucru, care era interzis, pomul cunoașterii binelui și răului. Această curiozitate a costat-o enorm de mult și a pierdut privilegiul de a fi cu Dumnezeu într-o grădină superbă și a cunoscut durerea și sudoarea frunții.

2.-Domnul Isus nu este nepoliticos când nu răspunde la curiozitățile noastre subțiri.

-Îl vedem pe Domnul Isus că răspunde unor nevoi chiar când este pus la colț de mai marii lui Israel.

Matei 21:12-17 Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei
13. și le-a zis: „Este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.’ Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.”
14. Niște orbi și șchiopi au venit la El în Templu și El i-a vindecat.
15. Dar preoții cei mai de seamă și cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea și pe copii strigând în Templu și zicând: „Osana, Fiul lui David!”, s-au umplut de mânie.
16. Și I-au zis: „Auzi ce zic aceștia?” „Da”, le-a răspuns Isus. „Oare n-ați citit niciodată cuvintele acestea: ‘Tu ai scos laude din gura pruncilor și din gura celor ce sug’?”
17. Și, lăsându-i, a ieșit din cetate și S-a îndreptat spre Betania și a rămas acolo.
-Oricât de ocupat sau încolțit ar fi, Domnul Isus răspunde la nevoia omului de a-i face bine.

Luca 6:7-11 Cărturarii și fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască.
8. Dar El le știa gândurile și a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te și stai în mijloc.” El s-a sculat și a stat în picioare.
9. Și Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viață sau a o pierde?”
10. Atunci, Și-a rotit privirile peste toți și a zis omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.
11. Ei turbau de mânie și s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.
-Pentru Domnul Isus ete mai important a face bine chiar dacă calcă sabatul, chiar dacă conducătorii îl vor acuza și condamna la moarte.

-Noi oamenii nu avem în noi aceleași valori care erau în Domnul Isus.

3.-Curiozitatea la care răspunde Domnul Isus, este aceea care se referă la mântuire.

-Sunt curiozități care ni se par foarte importante, dar pentru Domnul și mântuirea noastră nu au valoare eternă, ci una trecătoare.

Luca 13:23 - 24 Cineva I-a zis: „Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns:
24. „Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea.

-Pentru Domnul este important dar și pentru om, nu să știe numărul exact câți sunt pe calea mântuirii, ci este important să intri pe calea aceasta.  Acesta este interesul Domnului și ar trebui obligatoriu să fie și al meu și al tău.

-Nu este așa de important să știi când va veni Mirele, ci important să fii gata și să nu rămâi afară ca fecioarele neânțelepte.

-Nu este așa de importaant să știi când vine Domnul, ci mai important este să ai putere prin Duhul Sfânt să fiu gata când vie Domnul.

Fapte 1:8  Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”

-Domnul ne răspunde la problema mântuirii, dar El este foarte direct și știe precis ce ne lipsește și ne spune ce să facem.

Luca 18:18-23 Un fruntaș a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?”
19. „Pentru ce Mă numești bun?”, i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.
20. Știi poruncile: ‘Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.’”
21. „Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinerețea mea.”
22. Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă.”
23. Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot, căci era foarte bogat.
-Gândirea mea este gândirea Domnului? Prioritatea mea este ca a Domnului? El îmi vrea binele și mântuirea, vreau și eu același lucru?

Formarea baptiștilor în Spania - de Rev. Juan Uhr

 

Numai în două centre importante s-a menținut activitatea baptistă. Cea mai timpurie lucrare a fost începută de Dr. Knapp, din cadrul American Baptist Missionary Union, în Madrid, însă, după scurt timp, aceasta a fost întreruptă. Cele două centre în care lucrarea există încă sunt Catalonia și Valencia, aflate, respectiv, sub coordonarea A.B.M.U. și a Misiunii Baptiste Suedeze.

Fondatorul misiunii din Catalonia, în anul 1879, a fost Dr. E. Lund, care mai târziu a devenit cunoscut drept „Apostolul Filipinelor”. După ce a petrecut un timp ca misionar în Galicia, el și-a început lucrarea în Catalonia, la Figueras. Când a apărut o bază solidă pentru desfășurarea lucrării, misiunea a fost încredințată unui spaniol, iar Dr. Lund s-a mutat la Barcelona. Din nefericire, omul lăsat responsabil la Figueras a căzut într-un păcat lipsit de rușine, iar lucrarea de acolo a fost ruinată.

Cu mult înainte ca Dr. Lund să fi avut bucuria de a vedea convertiri la Barcelona, a fost formată o mică biserică. El avea un dar evanghelistic deosebit și, prin urmare, a părăsit Barcelona, lăsând lucrarea în seama unui spaniol, Señor Marin și s-a dedicat unor eforturi energice de evanghelizare în provincia Gerona. Împreună cu trei convertiți, a plecat să predice timp de câteva luni consecutiv, în săli închiriate din diferite localități, iar biserici baptiste au fost înființate. Numeroase sate au fost evanghelizate și, în câțiva ani, în provincie existau nu mai puțin de zece biserici mici.

Acest progres a stârnit opoziție, iar o persecuție aprigă a izbucnit. Misionarii au considerat necesar să suspende pentru o vreme evanghelizarea și să țină doar adunări particulare pentru convertiți.

Lucrarea din Catalonia era cu adevărat înfloritoare, dar întâmpina și dificultăți. Reverendul Juan Uhr a trebuit să plece prea devreme din Sabadell, unde biserica avea patruzeci de membri; un alt lucrător suedez din nordul Geronei a murit; Dr. Lund a fost chemat în Filipine, iar, din lipsă de lucrători, bisericile aproape că au dispărut.

Lucrarea din Barcelona a fost continuată din anul 1902 de Señor Gabriel Anglada, până când sănătatea sa a fost afectată de detenția într-o închisoare murdară, iar conducerea se află acum în mâinile unui tânăr spaniol, Ambrisio Celmá. Misiunea din Barcelona stârnește un interes mai mare ca niciodată, iar școlile duminicale sunt frecventate în mod deosebit de bine.

Lucrarea din Valencia este mai recentă decât cea din Catalonia, însă biserica baptistă din Valencia și-a sărbătorit, în septembrie 1913, cea de-a douăzeci și cincea aniversare, după o perioadă de binecuvântare neîntreruptă.

Lucrarea a fost începută în 1885 de C. A. Haglund, care se alăturase anterior lui Dr. Lund în Catalonia. După trei ani, el a reușit să formeze o biserică formată din opt credincioși. Domnul Haglund era neobosit; în două sate au fost înființate biserici mici, însă el nu și-a limitat activitatea la Valencia. În timp ce sprijinea o misiune în Murcia, s-a îmbolnăvit de tifos și a murit în anul 1895. Moartea sa a fost o pierdere grea.

În perioada acestei crize, doctorul Lund a venit la Valencia, intenționând să-l ajute pe domnul Haglund în evanghelizarea provinciei. Pentru o vreme, el a preluat conducerea și spera să întemeieze o misiune la Burjasot, un sat aflat în apropiere de Valencia, unde a început o lucrare remarcabilă. Dar doctorul Lund nu a putut rămâne mult timp, iar reverendul Juan Uhr a fost chemat să preia conducerea lucrării din Valencia.

Prin urmare, el a părăsit Sabadell, unde petrecuse cinci ani. La Valencia, în pofida unei puternice opoziții din partea Bisericii Romano-Catolice, Dumnezeu a acordat o asemenea prosperitate lucrării, încât Biserica Baptistă a dobândit un anumit prestigiu.

Numeroase sate s-au deschis [pentru Evanghelie], deși, din cauza lipsei de oameni și de resurse, lucrarea a fost prea adesea paralizată. Recent, baptiștii au început lucrarea în două sate noi, ai căror locuitori au cerut să audă Evanghelia.

Unul dintre acestea este Sumacárcel, unde oamenii au fost câștigați pentru prietenie prin exemplul izbitor al iertării manifestate de un convertit față de un frate care îi făcuse o nedreptate. Ei nu mai văzuseră niciodată ceva asemănător, iar prejudecățile lor au fost zdruncinate.

Mai mult de doisprezece oameni din acel sat au fost botezați. Un alt loc în care s-au făcut progrese rapide este Paterna, în apropiere de Valencia, unde cincisprezece persoane au fost botezate.

În Carlet și Alginet, baptiștii au lucrat mulți ani, iar convertiții au oferit o bună mărturie, impresionând chiar și pe cei care nu erau de partea lor. Numărul celor botezați în provincia Valencia este de aproximativ 350.

Există o activitate regulată în cinci sate, desfășurată în săli închiriate; iar la Valencia există o capelă care a costat 1.350 de lire sterline, în care au loc adunări numeroase în fiecare duminică. În aceeași clădire funcționează și o școală de zi pentru fete.

Există școli duminicale în Valencia și în două sate, iar frecvența medie este de aproximativ 125–150 de persoane.

La început, domnul Uhr a fost singurul lucrător de aici, însă, după câțiva ani, domnul V. Mateu a fost angajat ca evanghelist. Acum există și un suedez, domnul Bengtsson, care ajută în principal la lucrarea din sate.

O casă destinată membrilor vârstnici ai bisericii va servi, de asemenea, drept un modest spital pentru baptiști în caz de boală, pentru a-i scuti de necesitatea de a apela la spitalul general, unde cei care sunt evanghelici sunt tratați foarte rău de către călugărițe.

În comparație cu celelalte denominațiuni care lucrează în Spania, baptiștii sunt puțini ca număr, însă lucrarea lor nu este mai prejos. Ei au avut mai puțini lucrători și mai puține resurse, dar, poate, au cele mai încurajatoare perspective.

Trebuie adăugat că, în partea a doua a anului 1913, reverendul P. J. Buffard, după încheierea studiilor sale la Regent’s Park College, a plecat ca misionar în Spania. Susținerea sa a fost asumată de un comitet de voluntari din Anglia. Primele luni ale domnului Buffard în Spania au fost dedicate în principal lucrării itinerante și cercetării situației existente.

Surse:

J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915. (J. H. Rushbrooke (ed.), Mișcarea baptistă pe continentul Europei: O contribuție la istoria modernă (Londra: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915.) paginile 137–140.

 

 

Juan Uhr 1858 - 1922

Pastorul baptist suedez și misionarul Jan Uhr s-a născut la Rättvik (Suedia) pe 13 iunie 1858. A studiat teologia la Seminarul Baptist Bethel din Stockholm. La vârsta de 28 de ani a fost chemat de Eric Lund, tot suedez, care lucra în Spania, să-l ajute în această țară, să întărească comunitățile catalane, în special pe cea din Sabadell. Timp de trei ani a susținut bisericile catalane și s-a întors în țara sa pentru a-și pregăti venirea definitivă în Spania.

În 1886, a luat legătura inițială cu un grup protestant din Sabadell, care se întâlnea din 1873, deși nu va prelua conducerea bisericii ca pastor decât în ​​1889. Timp de trei ani, a oferit sprijin bisericilor catalane, apoi s-a întors în țara sa pentru a se pregăti pentru sosirea sa definitivă în Spania. Uhr s-a căsătorit cu Cecilia Wisquist Larson în Suedia pe 29 iunie 1889 și ulterior s-a întors la Sabadell pentru a conduce comunitatea baptistă a orașului.

În 1895, liderul bisericii din Valencia, Karl Haglund, tot suedez, a murit, iar apoi Jan Uhr a fost numit în această funcție, pe care a deținut-o până la moartea sa. Când a ajuns în Valencia, a obținut un nou spațiu pentru biserica din Calle del Pilar. Uhr a fost susținut în orașul Turia de tânărul Vicente Mateu, sufletul baptiștilor valencieni, și împreună au făcut misiune în orașe precum Burjassot, Sumacàrcer, Carlet, Alcasser și altele.

Soția lui Uhr, Cecilia, a murit în 1900, iar în 1902 s-a recăsătorit cu compatriota ei Leonor Lindström. Au fost înființate societăți de tineret de "Efort Creștin", iar biserica din Valencia a fost responsabilă cu organizarea Convenției din 1911. A condus Școala Evanghelică pentru fete din Valencia, ajutat de Vicente Mateu. Activitatea școlii menționate anterior a fost remarcabilă, fiind sub auspiciile Federației Spaniole a Școlilor Duminicale, a cărei funcție de secretar a revenit menționatului Vicente Mateu. Din 1912 a editat revista "Hojas dominicales", un ziar pentru copii. A murit la Valencia pe 9 iulie 1922, după o scurtă boală.

Formarea baptiștilor în România de J. H. Rushbrooke - 1923

O mare și eficientă ușă, dar și mulți adversari.

În anii care au urmat războiului, simpatia și admirația baptiștilor din întreaga lume au fost stârnite de umilințele și suferințele îndurate cu curaj de frații de credință din Regatul României. Nicio altă țară din Europa nu oferă o paralelă la perversitatea extraordinară a administratorilor care, într-o țară eliberată și lărgită de puterile occidentale, s-au dovedit inaccesibili ideilor care sunt proprietatea comună a civilizației occidentale. În ceea ce privește libertatea religioasă, baptiștilor de neam românesc, le-a fost  într-adevăr, mai rău sub regulile propriului lor sânge și limbaj decât sub conducerea străină a monarhiei maghiare.

Începuturile mișcării baptiste din România sunt legate de munca și influența lui Oncken. Primul baptist care a intrat în țara relativ mică numită atunci România, a fost un tâmplar, Karl Johann Scharschmidt, botezat de Oncken în 1845. Acest om a venit la București în aprilie 1856, și mai târziu a început lucrarea misionară ca și colportor. În câțiva ani, a fost urmat de un număr de baptiști germani și au început să se țină întâlniri în oraș. Micului grup i s-a alăturat apoi o englezoaică, Elizabeth Peacock Clarke, care fusese botezată în Canterbury.

La cererea acestei micuțe adunări de baptiști, Oncken, în 1863, l-a trimis ca pastor pe August Liebig, care timp de patru ani a fost conducătorul bisericii și a condus primele ceremonii ale botezului. Lăcătușul Friedrich Weigel, stabilit la București în 1864, s-a dovedit în anii următori a fi un munte de forță și voință. Oncken, în persoană, a vizitat biserica în 1869.

Între timp, coloniștii baptiști din Rusia s-au stabilit în delta Dunării - pe atunci teritoriu turcesc, iar printre acești imigranți și coloniștii germani din același district au apărut mai multe biserici baptiste.  După ce a părăsit Bucureștiul, August Liebig le-a dedicat acestor biserici ani de slujire încununați de succese

Biserica din capitală a rămas fără pastor timp de unsprezece ani, iar în această perioadă citirea săptămânală a predicilor lui Spurgeon a compensat lipsa de predicare. Cu scopul de a face un serviciu misionar, câțiva dintre frați au intrat în serviciul Societății Biblice Britanice și Străine și astfel au fost aduși în asociere cu Edward Millard, directorul depozitului de biblii din Viena. Ca răspuns la o petiție a bisericii din București, Millard l-a trimis, în 1878, pe Daniel Schwegler ca director al depozitului de Biblii din București, având libertatea de a acționa și ca pastor. După pensionarea lui Schwegler, Johann Hammerschmidt a slujit ca pastor (1906-1910) și a fost urmat de reverendul B. Schlipf, un cetățean american, care s-a întors în Statele Unite anul trecut.

La Congresul Baptist European din 1908, un tânăr român pe nume Constantin Adorian, pe atunci angajat în afaceri, a participat ca reprezentant al României. A fost membru al bisericii (germane) din București. În atmosfera Congresului entuziasmul său a fost stârnit; și după trei ani petrecuți la Seminarul din Hamburg s-a întors pentru a fonda cea mai veche biserică baptistă românească din Vechiul Regat. La momentul înființării sale, membrii erau trei; astăzi lista include aproximativ 250.

Anul 1919 a adus un mare transfer de teritoriu în România, iar pământurile nou dobândite au inclus atât de multe biserici baptiste încât, cu excepția Rusiei, Suediei și Germaniei, numărul membrilor nu este depășit de nicio țară din Europa continentală. Deși există comunități mici în Basarabia, fostă supusă Rusiei, marea majoritate a baptiștilor transferați se găsesc în Transilvania și Banat, unde Ungaria a dominat până în 1919. Povestea originii și creșterii timpurii a acestor biserici a fost deja spusă în linii mari ca parte integrantă a istoriei baptiștilor din Ungaria. Ele își datorează existența energiei și influenței lui Heinrich Meyer și a asistenților săi, inclusiv a celor care s-au aflat mai târziu în opoziție cu el; și ei erau incluși în organizația baptiștilor "recunoscuți", fie a baptiștilor "nerecunoscuți" cu centrul în Budapesta. Membrii bisericilor astfel separate de Ungaria erau în principal români și "nerecunoscuți", dar au fost incluși câțiva mii de maghiari, în principal "recunoscuți", cu un număr mai mic de germani care au aderat la Meyer. Diviziunile care au apărut în timpul perioadei de dominație maghiară nu și-au pierdut încă în întregime influența; iar eșecul unora dintre frații lideri în a înțelege clar viziunea baptistă fundamentală asupra relațiilor dintre Biserică și Stat a fost o sursă de confuzie și  încurcătură care încă nu a fost cu totul înlăturată.

Unul dintre primele rezultate ale lărgirii teritoriului românesc a fost crearea unei uniuni naționale a baptiștilor. Sarcina nu a fost lipsită de dificultăți; a implicat nu numai reunirea baptiștilor de origine română care fuseseră separați până atunci, ci și legarea lor cu maghiarii și germanii din provinciile nou dobândite care, în vechile condiții din Ungaria, fuseseră împărțite între ei, precum și cu un număr de ruși. Apoi, de asemenea, obstacolele datorate diferențelor de limbă sunt în noua Românie mai accentuate decât în orice altă țară a Europei, cu excepția Poloniei, și astfel o importanță relativ mai mare decât în alte părți trebuie acordată "Asociațiilor" care se bazează pe comunitatea de limbi. Acestea vor ține mai ușor conferințe decât Uniunea multilingvă, care în scopuri administrative devine puțin mai mult decât un Comitet Executiv în care asociațiile sunt reprezentate proporțional cu forța lor numerică.

Președintele noii Uniuni, reverendul Constantin Adorian, s-a remarcat în anii de după 1918 prin energia, curajul și răbdarea cu care a rezistat atacurilor continue asupra libertății religioase lansate de către funcționarii publici. Judecând evenimentele din ultimii patru ani și jumătate, se pot face anumite îngăduințe pentru administratorii români. Erau atât de puțini baptiști în "Vechiul Regat" - România de dinainte de război - încât principiile denominației erau practic necunoscute miniștrilor de stat sau agenților administrativi subordonați. Provinciile nou dobândite au minorități considerabile de non-români, dintre care unii ar putea fi suspectați de lipsă de loialitate față de noul lor guvern; nu era nefiresc ca mișcările organizate între aceștia, sau printre românii care până atunci acceptaseră o dominație străină, să fie privite cu suspiciune. Mai mult, "Vechiul Regat" era relativ mic și nu avea un serviciu public pregătit în mod adecvat pentru sarcinile delicate implicate în administrarea afacerilor regiunilor transferate cu populațiile lor mixte. Jandarmeria este compusă într-o mare proporție din persoane slab educate și incompetente, iar obiceiul oriental permite poliției să recurgă liber și obișnuit la violență fizică necunoscută civilizațiilor mai avansate. Dar luând în considerare toate concesiile posibile, prostia și brutalitatea manifestate în relațiile cu baptiștii din noile provincii rămân unice în Europa și fără nicio scuză. A fost mai mult decât suficient timp pentru a dobândi o cunoaștere a denominației și a principiilor acesteia; cu toate acestea, comandanții militari, prefecții și poliția (uneori instigați de cler) continuă politica de închidere a caselor de închinare, interzicând sau dispersând adunările, agresarea, întemnițarea și amendarea predicatorilor și credincioșilor, confiscarea proprietăților baptiste și persecutarea în școli a copiilor baptiștilor.  Baptiștilor li s-au  refuzat dreptul de a-și înmormânta pe cei decedați; Într-un caz, un cadavru a fost exhumat după un an și reîngropat în afara curții bisericii. Trupurile neînsuflețite ale copiilor baptiștilor au fost confiscate cu forța de poliție și predate preoților pentru înmormântare. Plângerile și protestele la ministrul cultelor și la Ministerul Instrucțiunii Publice asigură o intervenție ocazională care remediază unele nemulțumiri locale specifice, dar nu există niciun semn că guvernul român este ferm în decizia sa, astfel încât să stabilească o libertate religioasă reală. Mai presus de toate, până acum s-a dovedit cu încăpățânare împotriva propagandei religioase; și din moment ce însuși geniul denominațiunii din România, ca și în alte părți ale Bătrânului Continent, îi îndeamnă pe baptiști să caute convertiți, ciocnirea cu autoritățile este inevitabilă. Un oficial șef al Ministerului Cultelor din România, acum în fruntea departamentului care are de-a face direct cu problemele baptiste, a fost prea adevărat descris ca trăind în cercul de idei care, în Marea Britanie a secolului al XVII-lea, a dat naștere Codului Clarendon. Acest om este încă păstrat în funcție și chiar a fost promovat. Nu este de mirare că tiranii locali rămân nepedepsiți și că imunitatea lor este înțeleasă ca o încurajare pentru a persista în metode brutale de represiune.

Printre incidentele acestei lupte s-a numărat și emiterea binecunoscutei Ordonanțe Nr. 18831, din 1 aprilie 1921, semnată de ministrul cultelor de atunci, M. Goga. Expunerea prevederilor sale a asigurat promisiunea ministrului de a anula această ordonanță, dar atâta timp cât și-a păstrat funcția, promisiunea a rămas neîndeplinită. Guvernarea prim-ministrului Take Ionescu a adus ușurare; l-a primit foarte cordial pe Comisarul Baptist pentru Europa, dându-și cuvântul că Ordonanța nr. 15831 va fi revocată și, deși mandatul său a durat doar câteva săptămâni, angajamentul a fost ținut fără echivoc. Din nefericire, Ministrul care a urmat a tolerat, dacă nu chiar a promovat în mod activ, persecuția baptiștilor, fapt susținut de reprezentații din București, precum și de către baptiștii americani și britanici la ministrul român din Londra, nu au făcut decât să evoce cuvinte liniștitoare care sunt contrazise de evenimente. La începutul anului 1923, guvernul român a prezentat Parlamentului său proiectul unei noi legi constituționale care nu numai că nu reușește să ofere libertate religioasă, dar, dacă este acceptat, va oferi o bază legală permanentă pentru persecuție, iar prin anularea reglementărilor maghiare care au rămas în vigoare provizoriu va priva denominația de statutul juridic pe care îl avea anterior.

În ciuda persecuției grele, lucrarea avansează, iar în anul 1922 au fost botezate peste 2.500 de persoane. Sprijinul Convenției Baptiste de Sud a fost cel mai eficient în continuarea dezvoltărilor și, în special, a permis deschiderea unui seminar în București. Se organizează școala duminicală și munca tinerilor, precum și alte.

Baptiștii din Italia de Rev. W. KEMME LANDELS

 

Pentru a urmări originea mișcării baptiste moderne din Italia, trebuie să ne întoarcem în anul 1863. Atunci, reverendul James Wall, pastor baptist în Calne, Wiltshire, profund mișcat de evenimentele tulburătoare care avuseseră loc recent în Italia și de apelul unui număr de patrioți italieni, a simțit chemarea divină de a duce lumina pură a Evangheliei în acea țară, care încă zăcea sub tirania spirituală a întunericului papal.

Cam în aceeași perioadă, gândurile unui alt pastor baptist - reverendul Edward Clark  s-au îndreptat spre Italia; iar acești doi bărbați, după ce s-au consultat, au hotărât că, cu ajutorul lui Dumnezeu și bazându-se pe El pentru mijloacele necesare, vor începe o misiune în țară. Prin generozitatea domnului Holroyd, din Frome, au putut vizita mai multe orașe din Italia și, în cele din urmă, domnul Wall a decis să se stabilească la Bologna, în timp ce domnul Clark și-a instalat cortul la Spezia. După ce și-a stabilit baza operațiunilor, domnul Wall s-a întors în Anglia și și-a vândut mobila pentru a-și acoperi costul călătoriei sale și al familiei sale către noul loc de muncă. Din acel moment, el și soția sa au dus o viață plină de sacrificiu, mijloacele de care dispuneau fiind foarte limitate. Privind în urmă după mulți ani, doamna Wall a scris: „În ceea ce privește nevoile noastre zilnice, l-am găsit pe Învățător credincios promisiunii Sale: «Nu voi reține niciun lucru bun». De câteva ori am fost foarte slăbiți, dar niciodată nu am lipsit de nimic. Nu am datorat niciodată nimic și nici nu ne-am împrumutat de la nimeni.”

La sesiunea Uniunii Baptiste din Bristol din 1868, un număr de frați s-au format într-un comitet pentru a primi și a oferi ajutor celor doi misionari.

În anul 1870, când Roma a devenit capitala Italiei unite, domnul Wall s-a mutat în „Orașul Etern” și acolo a continuat să lucreze până la moartea sa, în 1901, la vârsta de 64 de ani.

Prima mențiune a Italiei în procesul-verbal al Societății Misionare Baptiste este la data de 22 aprilie 1870, când „o subvenție de 100 de lire sterline a fost acordată comitetului care acționează în numele domnului Wall, din Bologna”. În octombrie același an, trezorierul Societății a fost împuternicit să primească contribuții în legătură cu munca domnului Wall. Pe 9 mai 1871, regretatul Sir Morton Peto a depus „o mărturie înaltă cu privire la munca domnului Wall la Roma, ca urmare a a șapte săptămâni de observație personală”; iar în septembrie același an, domnul Wall a fost adoptat ca misionar al Societății la Roma.

Acesta a fost începutul mișcării baptiste moderne din Italia. În prezent, în țară activează trei societăți care susțin opinii baptiste: (1) Societatea Misionară Baptistă din Londra; (2) Convenția Baptistă Americană Sudică; (3) Misiunea la Spezia și Levant. Există alte două organisme mai mici care practică imersiunea credincioșilor: (1) Frații Deschiși; (2) Adventiștii. Primele trei formează Uniunea Baptistă din Italia, al cărei președinte este scriitorul.

1. SOCIETATEA MISIONARĂ BAPTISTĂ. În anul 1875, domnul W. Kemme Landels, care fusese angajat în afaceri în Sicilia și fusese atât de impresionat de ceea ce văzuse acolo, încât a decis să-și dedice viața acestei lucrări, i s-a alăturat domnului Wall la Roma, iar doi ani mai târziu a fost numit la Napoli, unde a lucrat timp de zece ani. În 1887 s-a mutat la Torino și a fost responsabil de lucrarea din acel district timp de douăzeci și cinci de ani. În 1912 a fost numit la Roma.

În 1887, reverendul John Landels, din Kirkcaldy, s-a oferit să slujească și, după ce a petrecut ceva timp însușind limba, s-a stabilit la Genova, cu scopul de a înființa o misiune acolo. La scurt timp după ce a deschis o sală în cea mai bună poziție din oraș, care de la început a fost aglomerată de ascultători, a fost atacat de febră tifoidă și a fost chemat la odihnă în noiembrie 1899. A fost succedat de domnul Robert Walker, care, în timp ce își desfășura activitatea în Genova, cooperase cu el și se făcuse foarte util în lucrare. Domnul Walker a lucrat în diverse centre, ultimul dintre acestea fiind Florența, unde a rămas până când legătura sa cu Societatea a fost ruptă în 1907.

În 1878, Rev. N. H. Shaw, din Dewsbury, a venit la Roma în legătură cu Societatea Misionară Baptistă Generală pentru a se ocupa de biserica din Via Urbana, care fusese ridicată prin generozitatea regretatului domn Thomas Cook. Când cele două societăți au fuzionat, în 1891, domnul Shaw s-a mutat la Florența, unde a rămas până la moartea Rev. James Wall. Apoi s-a întors la Roma pentru a prelua supravegherea generală a lucrării de acolo. În 1912 s-a pensionat, după ce a lucrat în țară timp de aproximativ 34 de ani. Mutarea sa a fost considerată o mare pierdere pentru misiune.

În 1889, Rev. J. C. Wall a fost acceptat pentru a lucra în Italia și a fost detașat la Roma pentru a-și ajuta tatăl. La moartea acestuia din urmă, s-a mutat la Florența și este acum responsabil de lucrarea din Piemont și Liguria.

Acum câțiva ani, prin aranjament cu Convenția Baptistă Sudică, toată activitatea Societății Misionare Baptiste de la sud de Roma a fost predată fraților americani, aceștia fiind de acord să se retragă din Piemont.

Lucrarea Societății Britanice se desfășoară acum din patru centre principale: Roma, Torino, Genova și Florența. Pe lângă acestea, există un număr mare de substații, în special în Valea Susei, la vest de Torino, și în Dealurile Abbruzzi, la est de Roma. Societatea deține proprietăți în valoare de peste 20.000 de lire sterline. Există trei clădiri în Roma și câte una în fiecare dintre Torino, Meana, Torre Pellice, Florența și Monte-Tenerodomo; o altă capelă este construită în Paganico Sabino. Bisericile, sau grupurile de credincioși constituite în mod regulat, sunt în număr de douăzeci, cu un număr de 604 membri, și există 711 elevi în șaptesprezece școli duminicale. Există doi bărbați și o femeie conectați ca misionari la Societate și șaptesprezece agenți băștinași.

În Torino există o tipografie și un departament de publicații de o anumită importanță, din care sunt publicate patru periodice: Il Testimonio, organul Uniunii Baptiste; Il Seminatore, un ziar pentru evanghelizarea maselor; Christ for Italy, o revistă trimestrială în limba engleză, care oferă știri despre lucrarea din întreaga țară; și L'Alba, organul Y.W.C.A. Pe lângă acestea, se tipăresc un număr mare de exemplare ale scripturilor, tractelor și fluturașilor. În legătură cu Expozițiile de la Roma și Torino, au fost publicate 1.000.000 de tracte originale. De asemenea, au fost publicate două ediții ale Noului Testament.

În legătură cu această misiune, domnișoara Wall desfășoară o amplă muncă filantropică. Are în grija sa mai multe dispensare, întâlniri ale mamelor, școli preșcolare și servicii pentru cei foarte săraci.

2. MISIUNEA SPEZIA. Această misiune a fost fondată cu mulți ani în urmă de către unul deja numit, Rev. Edward Clark. Multă vreme a lucrat fără un coleg englez; și, deși s-a retras în 1898 din conducerea lucrării în favoarea Rev. H. H. Pullen, care devenise asistentul său

Cu patru ani înainte, și-a păstrat legătura cu misiunea până la moartea sa, în 1912.

Misiunea a fost înființată în anul 1908 și deține o mare parte din proprietăți în Spezia, precum și în Migliarina și Pistoia.

O atenție specială a fost acordată muncii educaționale. În școlile din Spezia și din împrejurimi sunt înscriși între 500 și 600 de copii și există un orfelinat, fondat în 1884, care oferă adăpost la cincizeci de copii. În școlile duminicale conectate la lucrare sunt 400 de elevi. Toți profesorii dețin certificate regulate, iar școlile au aprobarea și sancțiunea deplină a autorităților.

Lucrarea supremă a misiunii este predicarea Evangheliei, care se desfășoară în Spezia, Arcola, Aulla, Pistoia, Robocco, Treviso și un număr mare de substații

Pe lângă predicarea Evangheliei și întreținerea școlilor de zi și duminicale în localitățile menționate mai sus, agenții misionari lucrează printre soldații și marinarii armatei și marinei italiene, precum și printre oamenii serviciului comercial britanic care vizitează portul Spezia. Există, de asemenea, un colportaj extins în mai multe direcții.

Lucrarea se află sub conducerea Rev. H. H. Pullen, Spezia, și este controlată de un Consiliu din Anglia. Nu există nicio garanție a fondurilor. Misiunea este în întregime o lucrare de credință. Consiliul se bucură că toate secțiunile Bisericii lui Hristos au arătat o simpatie rugătoare și practică.

3. CONVENȚIA BAPTISTĂ AMERICANĂ SUDICĂ. Lucrarea acestei misiuni în Italia  a început în anul 1872. De la început a fost asaltată de dificultăți grave, iar în America s-a simțit că un om cu prudență și înțelepciune încercate ar trebui trimis să preia conducerea. Alegerea a căzut asupra Rev. Dr. George Boardman Taylor, pastor al bisericii din Staunton și fost capelan al Universității din Virginia. Dr. Taylor, după o analiză atentă, a acceptat invitația unanimă a Consiliului și, în 1873, a navigat spre Italia. Timp de treizeci și patru de ani, până la moartea sa în 1907, a fost directorul și inspiratorul lucrării. Timp de câțiva ani a lucrat singur, dar apoi i s-a alăturat Rev. Dr. J. H. Eager, care, după o perioadă considerabilă de serviciu, s-a întors în America. În anul 1901, Rev. Dr. D. G. Whittinghill a fost trimis să-l asiste pe Dr. Taylor, iar după moartea acestuia din urmă a fost o perioadă singurul director al lucrării Mai târziu i s-au alăturat alți doi frați, Rev. Dr. Everette Gill și Rev. Dr. J. P. Stuart.

Munca Misiunii este acum împărțită într-o Asociație Nordică și una Sudică, prima fiind sub conducerea Dr. Gill, iar a doua a Dr. Stuart, în timp ce Dr. Whittinghill se dedică în special formării pastorilor nativi și lucrării literare.

Asociația Nordică are 17 stații principale și 43 de substații. Există 15 biserici, cu 337 de membri și 317 elevi de școală duminicală, și există 18 pastori și lucrători nativi. Principalele orașe ocupate sunt Genova, Florența, Milano, Roma și Veneția. În legătură cu această ramură a misiunii, există o lucrare activă în Trieste, cu o biserică de 28 de membri. În Mentone (Franța) există o altă biserică de 12 membri.

Asociația Sudică are 23 de stații principale conectate la ea și numeroase substații. Există 856 de membri în biserici și 775 de copii în școlile duminicale. Acestea sunt sub îngrijirea a 20 de pastori și lucrători nativi. Principalele orașe ocupate sunt Bari, Cagliari, Napoli și Messina.

Colegiul Teologic Baptist. Societatea Americană a înființat la Roma o școală bine echipată pentru pregătirea pastorilor și evangheliștilor nativi, de care diferitele misiuni sunt libere să se folosească. Directorul este Dr. D. G. Whittinghill și este susținut de un personal profesoral competent. Facultatea se ocupă de publicarea de cărți pentru studiul diferitelor forme și faze ale religiei.

EDITURA BAPTISTĂ ITALIANĂ. - Baptiștii din Italia este mai bine echipată decât orice altă confesiune în materie de publicații periodice. Sunt pe deplin conștienți de importanța presei într-o țară în care, ca regulă generală, predicarea în aer liber nu este permisă; și fac tot posibilul să ajungă la și să influențeze diferitele clase sociale prin intermediul ziarelor și revistelor. Următoarea este o listă de periodice publicate și difuzate în legătură cu misiunile baptiste:

Il Testimonio (Martorul) este organul Uniunii Baptiste și este publicat lunar sub conducerea lui Sig. Aristarco Fasulo. Acum este în al treizeci și unulea an și este cel mai vechi ziar evanghelic din țară.

Il Seminatore este un ziar popular, bilunar, publicat de Uniunea Baptistă și editat de Sig. L. Paschetto, din Roma. Scopul său este de a combate tendința antireligioasă a maselor și de a arăta diferența dintre învățăturile Scripturii și cele ale Bisericii Romei. Aproximativ 10.000 de exemplare din fiecare număr sunt distribuite claselor muncitoare din toate părțile Italiei. Pretutindeni este căutat cu nerăbdare și citit la fel de cu nerăbdare. Aproape 2.000 de exemplare sunt trimise în America.

 

Bilychnis este o revistă lunară de șaizeci și patru de pagini în quarto, publicată de facultatea Colegiului Teologic Baptist. Este destinată claselor educate și discută toate problemele religioase ale zilei. Este editată cu competență de Sig. L. Paschetto, cu Dr. Whittinghill ca și co-editor

Din cartea:

J. H. Rushbrooke (ed.), The Baptist Movement in the Continent of Europe: A Contribution to Modern History (London: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915).

J. H. Rushbrooke (ed.), Mișcarea baptistă pe continentul Europei: O contribuție la istoria modernă (Londra: The Carey Press, 19 Furnival Street, E.C.; The Kingsgate Press, 4 Southampton Row, W.C., 1915).

William Kemme Landels

Și-a exercitat slujirea pastorală la Napoli înainte de a se muta la Torino în noiembrie 1887, unde a slujit comunitatea baptistă până în octombrie 1912. În 1899, a deschis un nou lăcaș de cult pe Via Saluzzo 9b. Din păcate, spațiile nu erau potrivite pentru toate activitățile comunității, așa că în 1902 a fost achiziționat un teren pe Via Bertola/Via Passalacqua, unde a fost construită biserica actuală. Inaugurarea acesteia a avut loc pe 24 iunie 1904.

Credinciosul Domnului nu trebuie să treacă peste ce este scris

 

Biblia este Cartea lui Dumnezeu și în ea ne sunt trasate lucrurile ce trebuie să le facem și ce nu trebuie să facem. Dumnezeu Tatăl nu vorbește un lucru și noi să înțelegem alt lucru din Cuvîntul Său. Dumnezeu a lăsat scris atât cât ne este necesar să citim și să fim mântuiți.   Ioan 20:31 Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui. Nu sunt admise de Scriptură alte surse care să completeze la ce este scis.
1.-Ce este scris nu lasă o interpretare că ar fi și alte surse echivalente cu Scriptura care ar putea să completeze Sfintele Scripturi.

Citesc în aceste zile Noul Testament tradus de Fericitul Dr. Ioan Bălan din anul 1925 și la Ioan 21: 25 scrie „Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărțile care s-ar fi scris. Amin.” Nota de subsol a acestui verset scrie: „De aici se vede, cât de mult greșesc pocăiții, care vreau să cunoască din Sfânta Scriptură toată învățătura și toate faptele Mântuitorului.” Ni se induce că nu putem cunoaște în întregime viața Domnului Isus din Scriptură, lucru ce mi se pare total greșit dacă citești Noul Testament în întregimea lui.

Pavel apostolul îi scrie ucenicului său credincios Timotei, următoarele: „15. din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Hristos Isus.
16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:15-17)

Deci, se pare că Scripturile au semnătura lui Dumnezeu și El face lucrurile complete, nu lasă nimic din ce este de folos, afară.

Tot apostolul Pavel ne scrie clar și deslușit: „6. Fraților, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine și la Apolo, ca, prin noi înșine, să învățați să nu treceți peste ce „este scris” și niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.
(1 Corinteni 4:6)”

2.-Ce este scris nu poate fi completat de ce nu a fost scris, cum se sugerează, pentru că am călca nota Sripturii.

Eclesiastul 3:14 Am ajuns la cunoștința că tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci, și la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut, și că Dumnezeu face așa pentru ca lumea să se teamă de El.
A folosi unele versete ca pretext că nu s-a scris tot, este o răstălmăcire și înseamnă să adaugi ceva la ce a scris Dumnezeu în Cuvântul Său.

Cartea Apocalipsa este și mai directă și clară, fără să lase o portiță deschisă spre altă interpretare.

Apocalipsa 22:18-19 Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
19. Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.

3.-Ce nu este scris în Cuvânt nu poate contrazice ce este scris, nu se poate completa.

Petru îi spune sutașului Corneliu că nu trebuie să i se închine, deoarece este om.

Faptele apostolilor 10:25-26 Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieșise înainte, s-a aruncat la picioarele lui și i s-a închinat.
26. Dar Petru l-a ridicat și a zis: „Scoală-te, și eu sunt om!”
Mai departe, în cartea Faptele Apostolilor ni se scrie ce s-a întâmplat în cetatea Listra cu Pavel și Barnaba care au vindecat un om, iar preoții păgâni au vrut să li se închine. Pavel spune clar și fără să lase urme de interpretare: „noi suntem oameni de aceeași fire cu voi.”

Faptele apostolilor 14:13-15 Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetății, a adus tauri și cununi înaintea porților și voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.
14. Apostolii Barnaba și Pavel, când au auzit lucrul acesta, și-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului și au strigat:
15. „Oamenilor, de ce faceți lucrul acesta? Și noi suntem oameni de aceeași fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul și marea și tot ce este în ele.
Aceste sunt două exemple, dar mai sunt și altele pe care le citim în Noul Testament. A face trimitere la versete care ne spun că nu s-au scris toate lucrurile, că sunt altele care au rămas în afară, nu ne dă voie să folosim alte practici scrise clar. Aceasta ar însemna să treci peste ce este scris sau și mai rău, înseamnă a scoate sau a adăuga la Cuvânt, care are repercursiuni grave.

Dacă sfinții apstoli Petru și Pavel ne spun că nu este admis să ne rugăm unor oameni, nu pot veni alte surse să ne învețe că închinarea la sfinți este adevărată și corectă.

-4.- Domnu Isus îi îndeamnă pe cei ce-L contestau, să cerceteze Scripurile care vorbesc despre El, nu spune căutați și alte surse care să completeze Scripturile.

Ioan 5:39 Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
Domnul Isus ne spune că necunoașterea Scripturilor duce la rătăcire. Nu cei ce împlinesc și se bazează doar pe Scriptură rătăcesc, ci cei ce adaugă.

Marcu 12:24 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

Matei 22:29 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
Îndemnul meu în aceste zile în care trăim și ne petrecem timpul exprimându-ne marea nemulțumire față de ce se petrece împrejurul nostru, este să citim Biblia, să o trăim, să nu trecem peste ce este scris și să nu adăugăm la ea sau să scoatem ceva din ea. Atunci ne vom bucura împreună cu Autorul Bibliei în veșnicia Lui.

Alergăm noi la ținta pusă de Dumnezu prin care putem fi mântuiți? Evrei 12: 1 – 4

 

Evrei 12:1-4 Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.
2. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3. Uitați-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.
4. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.

În cartea Evrei capitolul 11 autorul vorbește de o mare mulțime de oameni mari ai credinței, începând de la Abel, fiul lui Adam și până la David, Samuel și proroocii din Vechiul Testament. Este un mare nor, dar nu a vorbit de toți din cauza că nu-i ajungea timpul. Printre acești mari oameni  ai credinței, era și o prostituată care a crezut în Dumnezeu și planul său, v. 31 vorbește de Rahav. Deși sunt mulți oameni mari ai credinței, autorul nu-l nominalizează pe nici unul la care să alergăm, ci ținta alergării pe acest pământ este Domnul Isus, care a suferit pe cruce pentru noi. Alergările de care avem parte zilnnic, sunt influiențate de interesele noastre.

1.-Din cauza păcatului omenirea a pierdut din vedere ținta la care să alerge. V. 1 și 4.

-Ca să alergăm la ținta pusă de Dumnezeu trebuie să dăm la o parte piedicile care ne stau în cale, ele sunt multe și ne deviază culoarul alergării noastre corecte.

-Păcatul care ne înfășoară foarte lesne. Ușor, ușor, ne înfășoară puțin câte puțin și omul devine rob al păcatului și spune că este bine. Păcatul din viața noastră, împreună cu cel rău, ne abat privirea de la cel pe care trebuie să-l avem ca țintă.

-Trebuie să ne împotrivim păcatului până la sânge pentru că el ne duce pe o pistă greșită.

2.-Oamenii din acest mare nor, căutau și ei patria lui Dumnezeu din veșnicie.V.1 și Evr. 11: 14

Evrei 11:14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii.
Ei erau oameni ca noi, cu bune și rele și ținta lor era Patria veșnică.

-Noi, deasemeni suntem îndemnați de Cuvîndul Domnului să căutăm Împărăția lui Dumnezeu.

Matei 6:33 Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

-Aceștia nu sunt adevărata lumină sub care trebuie să fim călăuziți.

Ioan 1:4-9 În El era viața, și viața era lumina oamenilor.
5. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.
6. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el.
8. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume.

3.-Noi ne uităm la acești oameni, dar nu ei sunt ținta la care trebuie să alergăm, ci Domnul Isus. V. 2

-Noi ne uităm la acești oameni, dar cu același zel trebuie să alergăm înainte la Domnul Isus.

-Pentru că El a suferit mult din cauza păcătoșilor, El a dus crucea, El a luat păcatele noastre asupra Lui și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

-A dispreșuit rușinea care i s-a făcut prin judecata nedreaptă, înițiată de preoțimea evreilor.

-Oferta lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor este doar prin Isus Cristos.

Fapte 4:10-12 s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți.
11. El este ‘piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului’.
12. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
Cuvântul lui Dumnezeu ne arată oameni ai Cuvântului, ai credinței adevărate, dar ei au arătat spre Cel ce a venit să ridice păcatele omenirii. La El trebuie să alergăm, Lui Dumnezeu trebuie să ne rugăm în Numele Domnului Isus și numai Lui trebuie să-i slujim cu bucurie. Dacă îl vom urmări, să alergăm la El și nu la alte ținte, vom fi cu El în Împărăția Lui veșnică.

Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Șușca 1926 - 2026 de Teofil Cioanca

 

JUBILEU 2026

Istoria bisericii

Psalmul 124

1 „De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, să spună Israel acum!

2 De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, când s-au ridicat oamenii împotriva noastră,

3 ne-ar fi înghițit de vii, când li s-a aprins mânia împotriva noastră;

4 ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut șuvoaiele peste sufletul nostru;

5 ar fi trecut peste sufletul nostru valurile mândre.

6 Binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat pradă dinților lor!

7 Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din lațul păsărarului; lațul s-a rupt, și noi am scăpat.

8 Ajutorul nostru este în numele Domnului, care a făcut cerurile și pământul.”

— Psalmul 124:1–8

Istoria adevărată numai Dumnezeu o știe. Totuși, voi încerca să prezint anumite date, informații și acțiuni care sunt consemnate în scris în procesele-verbale ale bisericii, precum și informații pe care le-am găsit în lucrarea de licență a pastorului Sandi Budimir, pusă cu bucurie la îndemâna mea.

De la început, doresc să menționez că cel mai important rol în călătoria acestei biserici L-a avut Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.

1. Temelia și Contextul Istoric

·       Terminarea Primului Război Mondial: Acest moment de cotitură a făcut ca Dumnezeu să pună în inima românilor o dorință profundă de pace și armonie.

·       Unirea de la 1 Decembrie 1918: Dumnezeu a făcut ca românii să poată circula liber în toate provinciile țării.

·       Traducerea Bibliei de către Dumitru Cornilescu: Această lucrare deosebită a făcut ca românii să iubească cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

·       Migrația pentru un trai mai bun: Mutarea românilor a fost motivul pentru care oamenii născuți din nou au ajuns și în Clisura Dunării, făcând ca credința baptistă să prindă rădăcini în localitățile învecinate: Pojejena, Moldova Nouă și Coronini.

·       Înființarea Uniunii Baptiste: Formarea câtorva pastori puternici a ajutat și zona noastră, unde aceștia au înființat și au crescut biserici baptiste.

·       Dorința sinceră a oamenilor: Setea multor români de a cunoaște adevărul despre Dumnezeu și lucrările Sale.

2. Primii Pași și Extinderea Lucrării (Din 1926)

Dumnezeu a pus în inima familiei Budimir, a lui Milan și a Zorei dorința de a merge în localitatea Pojejena, la familia Brășneanu, unde era deja întemeiată o Biserică Creștină Baptistă. Astfel, în mai 1926, aceste persoane au primit botezul Noului Testament în biserica din Coronini, fiind botezate de fratele Iosif Ghiocel.

Mai târziu, alte trei persoane au fost botezate în Potoc de către fratele Iosif Suvet. Familia Ianculovici a consemnat faptul că mulți frați din Coronini, în drumul lor spre Socol, se opreau la cruce și cântau cântările Domnului. În acest fel, tot mai mulți săteni au auzit și au primit sămânța Evangheliei.

La început, serviciile religioase se țineau în casa fratelui Milan Budimir, unde participau în jur de 30 de vecini și rude. Dumnezeu le-a atins inimile și, în anul 1928, alte cinci persoane L-au mărturisit pe Cristos prin botezul la Dunăre. Botezul a fost oficiat de Ilie Craiovean, care a devenit și primul pastor al bisericii.

În anul 1930 are loc un alt botez la Dunăre, în cadrul căruia sunt botezați zece membri. De acum, turma mică caută și găsește, pe vale, un loc unde amenajează primul locaș de închinare al bisericii.

În 1932, sora Cristina Folc îl inițiază pe Gheorghe Paunovici în tainele muzicii și, astfel, se formează primul cor al bisericii, alcătuit din 16 persoane.

În anul 1933 se cumpără primul armoniu al bisericii, ocazie cu care tot mai mulți tineri se grupează și se integrează în biserică, iar unii dintre ei învață să cânte la instrumente muzicale.

3. Construcția Casei Domnului și Încercările din Răstimp

În 1937 se cumpără terenul pe care se află astăzi clădirea bisericii și începe procurarea materialelor de construcție necesare pentru zidirea acesteia (cărămidă de la Dunăre, lemn de la Zăvoi, nisip, piatră și țiglă).

În anul 1947 începe construcția actualei biserici și, într-un timp foarte scurt, clădirea este finalizată. În luna noiembrie are loc inaugurarea acesteia, la care sunt invitați pastori din zonă, precum și corurile de la Moldova Nouă și Pojejena.

În anul 1950 se propune achiziționarea unui alt armoniu, mai performant, dar nu erau bani suficienți. Astfel, mai mulți tineri inimoși confecționează cărămidă, pe care o vând, obținând bani pentru cumpărarea armoniului și a altor instrumente muzicale pentru orchestră.

În acest răstimp, biserica n-a fost scutită de încercări și probleme. O vreme, biserica a fost închisă, iar fratele Traian Ianculovici a fost bătut de jandarmi. Iva și Maria Păunovici au fost arestați și judecați de Curtea Marțială de la Timișoara, dar Domnul a fost cu ei și au scăpat ca pasărea din lațul păsărarului.

Multe suferințe au venit din exterior, dar au apărut probleme și din interior, așa că mulți au suferit, s-au rugat și au căutat să facă pace și să ajungă la înțelegere. Dumnezeu n-a lăsat biserica de rușine și a ridicat, în vremurile acelea, pastori și frați credincioși care au învățat și au întărit tot mai mult biserica.

În perioada regimului comunist, biserica avea alte provocări. A apărut Departamentul Cultelor, care monitoriza activitatea acestei biserici. Botezurile se țineau doar în interiorul bisericii sau, clandestin, se mai oficiau și în pădure, pe Valea Mare. Bibliile și cărțile religioase se procurau greu, dar Dumnezeu a avut oameni pregătiți care au procurat literatura creștină necesară.

Întrucât în biserică erau tot mai mulți tineri care începeau să facă mai multă școală, Dumnezeu îi cheamă în slujire pe trei dintre ei: Iliuță, Dolfi și Petrică. Aceștia se pregătesc și sunt ordonați ca pastori în alte biserici din zonă.

Tot în acești ani ia ființă corul de copii, inițiat de Timita, care înviorează biserica prin cântec până în zilele noastre.

Fratele Moise Gruia are inițiativa procurării unor instrumente de fanfară, așa că patru tineri merg la București și cumpără 14 instrumente de fanfară. Motivați de fratele Rada Paunovici și învățați de frații de la Timișoara, aceștia formează fanfara, care începe să-L laude pe Domnul.

4. Libertatea și Epoca Modernă (După 1989)

După Revoluția din 1989, în vremea libertății recâștigate, biserica a trecut prin alte provocări, bucurându-se din nou de botezuri organizate în aer liber, în Șușca, precum și în alte localități învecinate. Se ridică o nouă generație de tineri, născuți în perioada comunistă, care primesc botezul în libertate, după anul 1990. De asemenea, s-au realizat modificări și reparații importante la clădirea bisericii, precum și la cimitir, în mai multe rânduri.

5. Registrul Slujitorilor

Biserica a fost păstorită de:

1.     Ilie Craioveanu

2.     Mihai Sorescu

3.     Mircu Cocar

4.     Jara Novicici

5.     Gheorghe Scânteie

6.     Ion Scobărcea

7.     Vasile Cioancă

8.     Nicolae Rață

9.     Adolf Copriva

10.  Ilie Cimpoca

11.  Ilie Milutin

12.  Ovidiu Csoka

13.  Teofil Cioancă

Din biserica aceasta s-au ridicat pastori:

·       Traian Ianculovici

·       Mitică Ianculovici

·       Ilie Cimpoca

·       Adolf Copriva

·       Petru Gruia

·       Sandi Budimir

·       Teofil Cioancă

Frați inimoși pe linie administrativă (și nu numai):

Milan Budimir • Steva Budimir • Trăilă Ianculovici • Toza Budimir • Toma Gruia • Isaia Paunovici • Todor Paunovici • Traian Paunovici • Dumitru Cimpoca • Milă Budimir • Moise Gruia • Sărbișlav Budimir • Beni Paunovici

Mulțumim Domnului că ne-a purtat și încă vrea să ne poarte în carul Său de biruință, prin Isus Cristos, Domnul nostru.

A Lui să fie slava în veci!

Teofil Cioanca 1964

S-a născut în 25.12.1964 în loc Șușca.

Școala primară a făcut-o în comuna natală, iar liceul în Moldova Nouă.

A absolvit un institut biblic cu sediul în Orșova timp de patru ani.

A fost botezat în 12 decembrie 1982 și a fost ordinat că păstor în ziua de 19 noiembrie 2006, pentru biserica Dușcă și misiune în Belobresca, localitate vecină.

Comisia de ordinare a fost formată din următorii frați păstori: Ionel Tuțac președinte, Ilie Milutin, Petrică Gruia, Dolfi Copriva, Ilie Cimpoca, Sandi Budimir.