Vasile Filat, viitor doctor în istorie baptistă, despre deportații din Chișinău, 1941

Căutând mai multe și mai concrete informații despre deportații din Chișinău, am găsit pe fratele Vasile Filat, pastor la Biserica „Bunăvestirea” din Chişinău.

Despre Buşilă Boris am scris AICI

Despre Lidia Căldărar am scris AICI

Fr. Vasile mi-a dat următorul material, pe care îl prezint cu mult drag, dar și durere în suflet.

La data de 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică.  Înainte de a se retrage, autoritățile sovietice au declanșat o mare teroare. Peste patru zile de la începutul războiului, la 26 iunie au fost arestați 7 slujitori ai bisericii baptiste: Boris Bușilă, Andrei Ivanov, Pșenichnii Grigorii, Tarlev Marcu, Tarlev Daniel, Trahtenberg Isaac și Lidia Căldăraru[1]. Conform datelor oferite de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Boris Bușilă, Andrei Ivanov și Grigorii Pșenicnii au fost învinuiți de “activitate sectantă anti-revoluționară”, pentru că “au fost membri activi ai comunității baptiste din Chișinău, au distribuit populației literatură anti-revoluționară și au luat parte activă la adunările comunității baptiste”[2].

La data de 22 august 1942, au fost judecați în regiunea Irkutsk.

Boris Bușilă a fost condamnat la moarte prin împușcare.

Ivanov Andrei la 10 ani de detenție în lagărul de concentrare.

 Grigorie Pșenicinii la 4 ani de detenție în lagăr.

Marcu Tarlev a fost judecat la 15 aprilie 1942 și a fost condamnat la 8 ani de detenție în lagăr[3].

Oamenii au comunicat credincioșilor că Boris Bușilă a fost aruncat în cuptorul trenului de călăii săi și nu a mai ajuns să fie împușcat. După arestarea acestui grup de slujitori, biserica baptistă din Chișinău a fost condusă de M. Belousov. 

Aici puteți să vedeți biografia completă  a fratelui Vasile Filat.

M-am născut la 28 septembrie 1971,  în satul Lăpuşna, raionul Hânceşti (care atunci se numea Kotovschii). Părinţii mei au fost creştini de credinţă ortodoxă. Mama mergea mai des la biserică şi căuta să aibă o relaţie frumoasă cu Dumnezeu, dar nu a fost învăţată niciodată din Sfintele Scripturi şi nu a putut realiza această relaţie, pentru că nu a experimentat nașterea din nou. Tatăl mergea foarte rar la biserică, cred că doar odată în an, cel puţin aşa îmi amintesc eu. El a fost un om abuziv şi, cu multă părere de rău o spun, dar visul cel mai mare al copilăriei mele era să moară tatăl într-o zi. Credeam că atunci va fi cea mai fericită zi, când vom rămâne doar cu mama, care arăta o mare afecţiune pentru noi, dar care era chinuită de tatăl nostru, tot aşa cum şi noi copiii eram chinuiţi mult. În casa noastră, pe pereţi, foarte des erau picături sau chiar pete de sânge şi aceasta nu pentru că mama nu era gospodină bună, ci pentru că tatăl făcea ca sângele să fie totdeauna proaspăt pe pereţi. Noi toţi eram deprinşi să cunoaştem dacă tatăl vine acasă beat sau treaz, după felul cum suna clanţa de la poartă şi când venea beat, ne ghemuiam toţi după sobă, aşteptând să vină, să ne scoată şi să înceapă bătăile straşnice….. continuare pe site.

---

[1] Arhiva personală, DIB-001, p.1

[2] Arhiva personală, DIB-001, p.3

[3] Arhiva personală, MP-005, p.2

Concordanța făcută de Willy Sezonov înainte de 1940, a fost tipărită?

Am găsit  scris în revista Farul Creștin din 1940, că fratele Willy Sezonov a făcut o concordanță compusă din 120000 de cuvinte, care a rămas în urma dumnealui, dar neterminată.

Dacă cineva știe mai multe detalii, aștept cu interes.

Fratele Willy Sezonov s-a născut în marea familie Sezonov, importantă pentru poporul baptist român.. A fost fiul lui Adam Sezonov din Brăila.

S-a născut în anul 1914 și a trăit doar 26 de ani, iar în 1940 Domnul îl cheamă acasă.

A trăit puțin, dar a rămas în urma dumnealui o carte pe care a tradus-o și se  numește:  „Puterea Misiunii”.

Puterea misiunii, de A. Paget Wilkes

Este o carte pur spirituală. Fiecare cititor va găsi ceva pentru sufletul său în această carte. Ea ne arată lucrul  Evangheliei în țările păgâne. Costul unei cărți e 30 lei.[1]

Este tradusă de Willy Sezonov în 1938, care semnează o notă în care explică de ce a tradus cartea. El spune: „..am văzut  marea bogăție pe care o conține.[2]

Cartea are 223 de pagini și este tipărită la Arad de: „Editura: Depozitul de literatură Creștină”, în 1938.

Fiecare predicator trebuie s-o citească. Este cartea care inspiră pe fiecare cititor. Acum este timpul cel mai potrivit pentru asemenea cărți. Viața ta săracă se va îmbogăți, vei ajunge mai aproape de Dumnezeu, dacă o vei citi.[3]

---

[1] Farul Creștin, Anul VI, No.43,  Sâmbătă, 29 Octombrie, 1938, pg.6.

[2]A. Paget Wilkes Puterea misiuni, Editura: Depozitul de literatură Creștină, Arad. 1938, pag. 2.

[3] Farul Creștin, Anul VI, No.42,  Sâmbătă, 22 Octombrie, 1938, pg.7.

Rusu Simion 1928-2016

Fratele Rusu Simion s-a născut în 19.07.1928, ca fiu al lui Vasile și Maria, în localitatea Jac, județul Sălaj. Aici, credința baptistă a pătruns la începutul secolului al XX-lea, iar în  1905 s-au botezat primii credincioși. 

A făcut școala primară în satul natal, iar liceul în orașul Zalău, terminându-l în 1946, fiind prima promoție după război. 

A avut o plăcere deosebită să asculte, încă de pe când era copil, Cuvântul Domnului, care a lucrat în viața lui. L-a primit pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor, iar în 22.08.1948 a fost botezat de către fratele Bălănean Ioan, pastor din localitatea Brebi.

Era un tânăr căruia îi plăcea învățătura și, de aceea, în data de 01.10.1946 s-a angajat ca învățător în localitatea Lupoaia, unde a predat cu plăcere carte celor mici. După un an se mută în  Ciglean, tot ca învățător, până în 1950, când se angajează  la „Trustul Minier Ardealul, Sărmășag”, pe funcția de referent administrativ. În 1950 este încorporat, iar în 1951 este lăsat la vatră. În anul 1957 se retrage din câmpul muncii și pleacă la Seminarul Teologic Baptist din București, pe care îl absolvește în 1961.

În timpul acestor mișcări de serviciu, mutări dintr-o parte în alta, se gândește că ar fi nevoie și de un ajutor potrivit, pe care îl găsește tot într-un leagăn baptist, în localitatea Cuceu unde era biserică mare[1],  surori tinere și credincioase. Dintre toate o alege pe sora Maria, fiica lui Gheorghe și Ana Copos, fată frumoasă și zâmbitoare ce locuia doar peste vale de biserică. În 26.03.1952 are loc nunta, oficiată de fratele Ioan Bălănean, care i-a fost sfătuitor și model toată viața. Au avut patru copii: Cornelia, Corneliu, Elvira și Emilia.

În 1960 este angajat ca pastor la Comunitatea Baptistă de Cluj și activitatea o desfășoară la Biserica Baptistă din Bistrița. Ca un om iubitor de oameni și având un caracter comunicativ și prietenos, dar având și o pregătire scolastică, intră în discuții cu oamenii din oraș, dar și cu elevi de la liceu, lucru ce supără autoritățile, care trec la măsuri.

Fratele George Colcer, fiind pastor în Bistrița și lucrând  la teza de doctorat pe probleme de persecuție, mi-a pus la îndemână de la arhivele Statului din Bistrița, documente ce arată că fratele era urmărit de autoritățile locale, care au informat Inspectorul din Departamentul Cultelor, Direcția pentru Supraveghere și Control  București. Autoritățile îl acuză că se amestecă în problema învățământului, iar când a fost avertizat că poate să-l coste, fr. Simion a răspuns că nu-i pasă.[2]

În anul 1965 este ales ca președinte al Comunității Creștine Baptiste de Cluj, unde problemele i se adâncesc pentru că nu voia să asculte de autorități. Acestea  îl acuzau că nu ia măsuri față de bisericile care nu se supuneau nici ele, ci făceau adunări fără să posede autorizație sau construiau case de adunare cu promisiuni vagi de la autoritățile locale, dar fără documente, iar când era chemat de autoritățile centrale la fața locului, fratele întârzia, sau nu mergea deloc, căci nu se grăbea în luarea unor decizii, trăgând cât de mult de timp.[3]

În luna februarie 1971 i se retrage autorizația de președinte și pastor, iar în luna octombrie primește autorizație de pastor pentru Biserica Creștină Baptistă Baia Mare, unde rămâne până la ieșirea la pensie, în 1990, după 40 de ani de slujire intensă pe ogorul Evangheliei.

Biserica îl primește bine și fratele se acomodează și în oraș. Fiind o fire prietenoasă, oamenii au început să-l cunoască tot mai mulți, așa că  greu puteai să mergi cu dânsul pe trotuar fără să fie oprit ici și acolo de trecători.

Deși a avut experiențe negative cu autoritățile, nu s-a dat în lături să ia bătălia de la capăt și să lupte pentru a dobândi autorizație de construcție pentru Biserica demolată de pe Bulevardul Unirii. Face demersuri și memorii la autorități și sprijinit de comitetul Bisericii obțin ceva, dar fac ceva mai mult când construiesc. Așa că, păstorul Rusu împreună cu comitetul și Biserica, sprijiniți de mâna atotputernică a lui Dumnezeu și sub ocrotirea Lui, ridică o clădire ce atrage privirea.

Menționez că din informațiile pe care le dețin, din documentele consultate pentru redactarea acestei lucrări, fr. Rusu Simion nu a fost informator al Securității. Pe de altă parte, dr. Marius Silveșan, istoric acreditat la CNSAS, care se preocupă de istoria baptiștilor din România în secolul XX, autor al mai multor cărți și studii de specialitate, nu a găsit numele fratelui în cercetările efectuate. Am găsit însă în Arhivele Naționale, Filialele Bistrița și Baia Mare documente de unde reiese că era urmărit îndeaproape. Am avea multe de scris, dar spațiul nu ne permite, doar amintesc că avea multe cărți în bibliotecă,din care destul de multe erau scrise de dumnealui la mașina de scris,lucrări care nu circulau în acea vreme pe piață.

Prietenia şi dragostea ce o arăta oamenilor dovedea că era, într-adevăr, vorba de un păstor care îşi înțelege bine chemarea, era călăuzit de dragostea Domnului de a căuta şi a mântui ce era pierdut. Nu ținea la fața oamenilor, ci vorbea cu toți cei dispuși să-l asculte, pe  care îi îndemna la pocăință.

A plecat la Domnul în 2006, stând la masă și scriind date istorice.

---

[1] Din  anul 1918 data infințări.

[2] Arhivele Naționale, Direcția Județeană Bistrița-Năsăud (de acum înainte se va folosi ANDJBN), Fond, Inspectoratul de stat pentru culte,  Dosar 3/E Documentar, Neoprotestante 1971, pp. 57, 58.

[3] ANDJBN Dosar 3/E Documentar, Neoprotestante 1971, pp. 57, 58; Arhiva Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (AUBCBR), Arhiva Uniunii Baptiste din România (AUBR), Fond Corespondență, Dosar 45/1978, p. 10.

Dumitru Gherghel 1919-1989

Fr. Gherghel Dumitru, s-a născut la 16 noiembrie 1919, în localitatea Ineu de Criş, jud. Bihor, fiind cel mai mare dintre cei cinci fraţi ai săi.

În anul 1940, la 10 noiembrie, s-a căsătorit cu sora Ecaterina, având împreună pe Dumitru, Mariana şi Florica.

În urma primirii Domnului Isus Hristos ca Mântuitor personal, s-a convertit la credinţa baptistă, împreună cu soţia sa şi au fost botezaţi la 7 martie 1948 în Biserica Baptistă din Ineu de Criş, jud. Bi­hor, de către fr. Gherman Mihai, lucrător cercual.

Simţind chemarea din partea Domnului de a sluji şi de a predica Evanghelia, în anul 1948 a fost tri­mis pentru studii la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, pe care l-a absolvit la 26 mai 1955.

La 14 mai 1952 a fost ordinat ca păstor, slujind în bisericile din cercul Burzuc, jud. Bihor. A fost trans­ferat la Biserica Creştină Baptista din Tăut, pe care a păstorit-o peste 22 ani. A mai păstorit bisericile baptiste din localităţile Ucuriş, Călacea, Girişul Ne­gru şi Biserica Baptistă nr. 3 Oradea. A botezat peste 250 credincioşi baptişti din comunitate.

Fr. Gherghel a îndeplinit şi funcţiile de membru în comitetul de conducere al Comunităţii Oradea, vicepreşedinte şi preşedinte al acesteia, în perioada 1971—1975.

În ianuarie 1980, a fost pensionat, dar fr. Gherghel a continuat să slujească în cadrul cultului, răspunzând solicitărilor bisericilor de pe raza Comunităţii Oradea.

În toată perioada pastoraţiei sale (41 ani), fr. Gherghel a păstrat cu sfinţenie învăţătura curată a Evangheliei, aşa cum a primit-o de la înaintaşii săi, pionieri pe meleagurile Bihorului.

Fr. Dumitru Gherghel a plecat convins de bucuria revederii în ziua de apoi, împreună cu toţi cei ce au crezut şi cred în jertfa Domnului Isus Hristos.

„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El“ (Psalm 116:5).

Fr. Dumitru Gherghel a fost chemat acasă la Domnul, la 11 ianuarie 1989. Din cei 69 ani de viaţă, fr. Gherghel a trăit 45 de ani în strădania de a face voia lui Dumnezeu şi de a-I fi folositor. Pe ogorul Evangheliei din cadrul Comunităţii Creştine Bap­tiste din Oradea, fr. Gherghel a slujit patruzeci şi unu de ani.

Serviciul divin de înmormântare a avut loc în ziua de 13 ianuarie 1989, în Municipiul Oradea. Au parti­cipat numeroşi credincioşi din bisericile pe care fr. Gherghel Dumitru le-a slujit, în calitate de păstor. Au luat parte şi unsprezece fraţi păstori, colegi de slujire pe ogorul Evangheliei din Comunitatea Ora­dea. Au fost prezenţi fraţi şi surori tineri  şi vârstnici din bisericile creştine baptiste din Municipiul Oradea şi din jud. Bihor.

Serviciul ocazional de înmormântare a început cu rugăciunea de invocare rostită de pastorul Marişcaş Ioan. după care s-a citit textul biblic din II Timotei 4:1—8.

Cu această ocazie au predicat şi au transmis con­doleanţe familiei următorii fraţi : fr. Gheorghe Cioa­ră, păstorul Bisericii Creştine Baptiste clin Tăut, jud. Bihor, biserică pe care cel decedat a păstorit-o peste 22 ani ; fr. Badea Pavel I. păstorul Bisericii Bap­tiste din Tulca, Bihor, coleg de slujire cu fratele plecat în veşnicie, care a arătat că fr. Gherghel a ostenit în slujba încredinţată, făcându-și datoria şi a plecat la Stăpân pentru încoronare.

A urmat fr. Gheorghiţă Nicolae, păstorul Bisericii Baptiste nr. 2 din Oradea, preşedintele Comunităţii Oradea şi membru al Comitetului Uniunii, care a ţinut predica doctrinară pentru acest serviciu.

Fr. Tanc Aurel, păstorul Bisericii Baptiste nr. 4, Oradea, colaborator al fratelui Gherghel, a prezen­tat necrologul.

Programul serviciului de înmormântare a fost îm­podobit şi de participarea fanfarelor din bisericile nr. 3 şi 4 Oradea.

Prima parte a serviciului de înmormântare s-a în­cheiat cu rugăciune de mulţumire, rostită de fr. Miheş Dumitru.

La cimitir, predica ocazională a fost rostită de pastorul Megyesi Iosif, fost coleg şi colaborator în slujire cu cel plecat, iar rugăciunea de mulţumire a fost rostită de fr. Tet Traian, care şi-a exprimat toată recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru cre­dinţa şi nădejdea care a avut-o fr. Gherghel Dumitru, împreună cu noi toţi în reîntâlnirea noastră la glo­rioasa zi a învierii.

Dumnezeu să mângâie familia rămasă în urma fratelui, întărindu-le nădejdea revederii în Patria cerească.

Surse:

Pastor Miheş Dumitru

Îndrumătorul Creștin Baptist