sâmbătă, 28 mai 2016

James B. Gambrell




Românii l-au numit I. B. Gambrell, dar era un om dintre  cei mai de frunte baptist al Convenției Baptiste de Sud, care în luna octombrie 1920 vine la București, Curtici și Buteni. Constantin Adorean consideră  „clipele acelea înălțătoare petrecute împreună”.
La venirea în România avea o vârstă venerabilă de 79 de ani și totuși era așa de activ.
Am scris despre acest frate pentru că venit în România a făcut o declarație pe care vreau să o aduc în spațiul public și dacă va fi de interes putem să  o discutam. Fr Gambrell a venit de mai multe ori în România și văzând viteza de creștere a baptiștilor a spus: „Văd în viitor România ca cel mai mare popor baptist din lumea Europeană.”

Acest popor a trecut prin mari persecuții și de aceea au venit mai marii baptiștilor din America și Europa Libereă ca să ne încurajeze pe noi și să discute cu autoritățile române.

Citiți în continuare biografia acestui om care a căutat binele poporului baptist din România.
Revista  Baptist and Reflector din 1919  scrie „J. B. Gambrell a fost unul dintre cei mai de seamă lideri ai Convenţiei (Adunării) Baptiste Sudice din Statele Unite ale Americii,  începand cu anul 1870 până în 1920.”  El a activat, a lucrat într-o perioadă de reconstruire atât economică cât şi socială a Sudului, luându-şi pe de-a întregul responsabilităţile şi frământările acelor timpuri.
El s-a născut în Carolina de Sud, la data de 21 August, 1841. Strămoşii lui, atât paterni, cât şi materni au fost patrioţi, arătându-şi eroismul în apărarea ţării lor. Cei doi străbunici ai lui au fost cercetaşi în timpul Războiului de Independenţă al Americii, purtându-şi partea lor de sacrificii şi pericole în lupta pentru libertate. Părintii lui erau amândoi creştini simpli cu o purtare morală aleasa, ce a slujit drept model pentru fiul lor, care va deveni mai târziu atât de folositor semenilor săi.
La vârsta de patru ani, părinţii lui s-au mutat din Carolina de Sus în nord-estul statului Mississippi, unde au continuat să fie fermieri simpli, dar muncitori şi credincioşi, crescându-şi băiatul în acelaşi spirit. Înca din copilărie avea o sete nepotolită de cărţi. Acestea îi umpleau mintea şi inima cu viziuni a unor mari lucruri de o înaltă însemnătate în acţiunile pe care avea să le întreprindă mai târziu. Avea puţini bani, dar cu aceştia îşi cumpăra cărţi, pe altele le împrumuta, citindu-le până aproape că le ştia pe de rost.
La vârsta de 15 ani a fost convertit,  alăturându-se bisericii baptiste din orăşelul Pleasant Ridge, crezând cu atâta tărie în Evanghelie şi în cei ce predicau cuvântul Evangheliei, până în ultima zi a vieţii lui. După ce s-a transformat, (convertit) a făcut cu fratele său, Ira, un legământ prin care să nu-şi formeze niciun  obicei supărător şi să nu  facă niciun lucru care ar fi cauzat întristare mamei, tatălui sau altui membru al familiei. Planurile în ce priveşte educaţia lui au fost făcute, deoarece făcea mari progrese la şcoală: din păcate Războiul Civil a izbucnit ca şi o furtună asupra tării, şi el s-a oferit voluntar în armata Confederaţiei, alăturându-se unei companii ce a fost trimisă în Virginia.
La scurt timp după ce a ajuns în Virginia, generalul A.P. Hill a solicitat un cercetaş pentru a-şi asuma o sarcină extrem de periculoasă. Tânărul Gambrell s-a oferit şi de această dată voluntar, ducându-şi până la capăt sarcina riscantă atât de bine, încât a continuat să fie cercetaş în timpul războiului, fiind delegat ca şi căpitan, comandând echipele de cercetaşi, care erau de o importanţă majoră pentru armata generalului Robert E. Lee.  Ca şi căpitan al cercetaşilor, el a fost cel care a tras primul foc în bătălia de la Gettysburg, o bătălie decisivă a războiului dintre Nord şi Sud.
În timpul războiului, în dimineaţa zilei de 18 Ianuarie, 1864, s-a căsătorit cu domnişoara Mary T. Corbell. Reşedinţa familiei Corbell era în oraşul Beartown, din Virginia, chiar în interiorul liniilor federale; dar tânărul cercetaş s-a furişat printre liniile inamicilor, şi-a luat mireasa, s-a furişat împreuna cu ea, fără ca duşmanul să-şi dea seama.
În timpul celor 47 de ani de căsnicie au fost total devotaţi unul altuia, susţinându-se reciproc în tot ceea ce au avut de făcut. Gândirea lui era asemeni cu a unui filozof; a ei era pătrunzătoare. El era democrat, cu tendinţa de a crede oamenii; ea avea o perspicacitate aproape stranie în ceea ce privea ipocrizia, înşelaciunile, ceea ce adesea îl salva pe soţul ei de la a face anumite compromisuri, în viaţa sa publica, care a fost lungă şi în care a trebuit sa aibă de a face cu tot felul de oameni.
Când războiul s-a încheiat, căpitanul Gambrell şi alţi barbaţi ai Sudului, ganditori şi curajoşi, au avut de trecut un test, care probabil nu a mai existat niciodată în istorie. Însă credinţa lor fermă, i-a ajutat să-l treacă. Liderii sudişti erau inteligenţi şi profund credincioşi. Căpitanului Gambrell i-a fost dat (printr-o remarcabilă experienţă religioasă) să vadă calea cea bună pentru el şi ceilalţi printr-o trecere de la o perioadă de nedumerire, neîntelegere şi haos social la o perioadă în care pacea, ordinea şi prosperitatea erau normalitatea. Acea cale era cea a Domnului Cristos, drumul aşezat în faţa lor de Domnul.
În Noiembrie 1867, a fost ordinat  ca şi pastor de Biserica Baptistă Cherry Creek. Această biserică avea membri atât albi, cât  şi de culoare. La scurt timp după ordinarea lui, negrii au fost organizaţi într-o biserică a lor, tânărul Gambrell fiind invitat să le predice. El a acceptat invitaţia bisericii, referindu-se întotdeauna la această invitaţie ca la o experientă plăcută şi îmbucurătoare. A slujit şi alte biserici rurale până în 1870, când a fost chemat la West Point. În 1873 a mers ca şi pastor la Biserica Oxford, unde a slujit timp de 5 ani. Toate aceste biserici au fost în statul Mississippi.
În 1870 Dr. Gambrell a început să exerseze arta scrisului, în fiecare zi scriind alt subiect, altă temă. El a făcut asta ca pe un mijloc de a-se autodepăşi, negândindu-se că scrisul va ocupa o parte aşa de importantă în munca lui de o viaţă A continuat acest obicei atât cât a trăit. La început nu a dat prea multe articole presei, dar cu abnegaţie şi conştiinciozitate a scris câte un articol în fiecare zi.
În 1877 a fost lansată  revista „Baptist Record“. I s-a cerut să fie editorul acelui nou ziar şi a acceptat. În 1881 el a mutat sediul ziarului  în Clinton, Mississippi, unde este localizat Colegiul Baptist Mississippi. Biserica de acolo l-a ales pe el drept pastor. El era pastorul bisericii şi editorul ziarului, dar, de asemenea petrecea mult timp strângând fonduri pentru Colegiu. În anul 1889 a fost unul dintre principalii organizatori în campania de strângere de fonduri, pentru colegiu. Acea campanie a fost una reuşită, datorită implicării, a eforturilor până la epuizare a marelui pastor J.B. Gambrell, care a fost unul dintre cei mai uimitori lucrători în via Domnului.
Dr. Gambrell privea  cumpătarea, civismul, educaţia şi condiţiile sociale bune ca şi produse, rezultate ale învăţăturilor Bibliei. El însuşi s-a aruncat în lupta de alungare a saloanelor de băuturi alcoolice din Mississippi şi niciodată nu s-a oprit din a lupta împotriva traficului cu băuturi alcoolice, atât timp cât a trăit. Fără încetare a vorbit, a scris, a sfătuit şi a planificat stoparea traficului. El a făcut toate acestea cu înţelepciune, echilibru mental şi eficienţă, deoarece a crezut în lege şi ordine în orice circumstanţe şi condiţii.
În 1887 sclipitorul său fiu, Roderick Dhu Gambrell a fost asasinat de un om aflat în stare de ebrietate, în orăşelul Jackson din statul Mississippi. Procesul  care a avut loc l-a găsit pe omul acuzat de crimă, nevinovat. O mulţime s-a adunat pentru a-l pedepsi pe omul achitat. Dr. Gambrell s-a grăbit să ajungă în acea mulţime, adresându-le ferm cererea de a se împrăştia şi a pleca la casele lor, astfel salvând viaţa omului care i-a omorât fiul.
În 1890 Dr. J.M.Frost din Virginia a devenit apărătorul organizaţiei unui Consiliu al Şcolii Duminecale în Adunarea Baptistă Sudică. Dr. Gambrell a gândit această mişcare ca imatura şi s-a opus. Oameni puternici s-au aliniat de ambele părţi ale acestei controverse. Într-un final, după multe discuţii asupra fiecărui punct al subiectului, titanii adunării au ajuns la o înţelegere; domnii Frost şi Gambrell scriind raportul care a fost adoptat în unanimitate de Adunare în Birmingham, statul Alabama, în luna mai a anului 1891. Dr. Gambrell adesea spunea ca, „Baptistii, ei înşisi vorbesc împreună“.
După ce a fost lansat Consiliul Şcolii Duminicale, a beneficiat în totalitate de suportul Dr. Gambrell, cooperarea dintre cel din urmă şi Consiliu fiind una dintre cele mai autentice dovezi ale părtăşiei creştine care trebuie să coexiste în fiecare dintre noi.  El n-a fost nu numai avocat, protector al mişcării reprezentate de Şcoala Duminicală, ci, a făcut parte din grupul primilor bărbaţi creştini din America, care au sprijinit Uniunea Tinerilor Baptişti. Cu inima deschisă s-a avântat în marea lucrare de luminare, înrolare şi punere în valoare a tinerilor în bisericile baptiste, pledând cauza lor şi fiind vocea lor, din Canada pana în Texas.
În 1893 administratorii Universităţii Mercer, din orăşelul Macon aflat în statul Georgia, l-au ales pe Dr. Gambrell preşedinte al acestei onorate şi importante instituţii. El a acceptat înaltul post, continuând să fie preşedinte timp de 3 ani. A condus atât de bine prestigioasa instituţie, încat atunci când s-a retras a fost regretat de colegii săi. Dar, acea funcţie n-a fost dorinţa Domnului pentru el. El trebuia să meargă în marele Sud-vest, spre cel mai mare stat al Uniunii, pentru a realiza acolo lucrarea colosală a vieţii lui.
În 1896 Adunarea Generală Baptistă din Texas era hărţuită, încolţită din toate părţile de un grup de critici care păreau determinaţi să facă astfel încât Adunarea să le servească ambiţiile şi interesele,  ori, dacă nu reuşeau asta sa distrugă, să dizolve Adunarea .
Secretarul responsabil de corespondenţa organizaţiei demisionând, Adunarea rămânea fără un lider oficial. La prima întâlnire a Consiliului de directori toţi membri erau într-o stare de extremă nedumerire, nereuşind să-şi aleagă un conducător. Consiliul a avut o întâlnire  în care s-au rugat o noapte întreagă, pentru ca dimineaţa să aducă cu ea o răsturnare de situaţie ciudată şi inexplicabilă (din punct de vedere uman);  gândurile tuturor celor care participaseră la întâlnire s-au dus înspre un bărbat din Georgia, care nici măcar nu avea nicio legătură cu acea funcţie. Omul acela a fost ales în unanimitate, în ceea ce a fost de multe ori declarat de către cei prezenţi la eveniment ca fiind cea mai solemnă oră, clipă a vieţilor lor. Acel bărbat era James Brunton Gambrell.
În 10 Decembrie, 1896, el şi-a anunţat decizia de a accepta acea poziţie. El avea atunci 55 de ani, 3 luni şi 25 de zile. El a venit în Texas şi a servit ca şi Secretar al Corespondenţei până în 10 Martie, 1910, însumând o perioadă de 13 ani şi 3 luni. Nu este posibil  a exprima în cuvinte, cuiva care nu a trăit în Texas-ul acelor ani, vreo estimare adecvată a felului minunat în care a condus în tot acest timp Adunarea. Nu de multe ori a stârnit invidia multora fiind prezentat într-un mod greşit şi duşmănit, vorbele lui fiind răsucite, motivele lui atacate; ţintă a epitetelor depreciative şi a abuzurilor. Demagogii, duşmanii lui nu lăsau niciun truc nefolosit, cu singurul scop în minte şi acela de a-l face nepopular în rândurile creştinilor baptişti şi nu numai. Dar, toate înşelătoriile şi răutătile au eşuat.
În 10 Martie, 1910, Dr. Gambrell s-a retras din funcţia de Secretar pentru a deveni editor al publicaţiei „Baptist Standard“. El avea 69 de ani, dar la trup era robust, cu o remarcabilă abilitate de a se vindeca, de a se recupera. Mintea lui era ageră, receptivă si bine echilibrată. Cei care au cumpărat publicaţia  „Baptist Standard“ de la Adunare l-au ales pe Robert H. Coleman ca şi manager iar Doctorului Gambrell i s-au dat ca şi asistenţi editori pe Dr. L. M. Waterman din 1910 până în 1912, şi apoi  după 1912, Dr. E. C. Routh. Ca şi editor era liber să analizeze, să studieze situaţii ale baptiştilor şi condiţii sociale, educaţionale şi misionare din întreaga lume. O mare parte din timpul său şi-a dedicat-o lucrării confesionale în Texas. Oriunde se afla, el era cel mai acceptabil vorbitor. Umorul lui bizar, profunda lui filozofie redată într-un limbaj familiar, optimismul lui creştin combinat cu o judecată chibzuită, i-a atras, i-a captivat şi i-a direcţionat pe oameni înspre o continuă cooperare.
La sfârşitul celor 4 ani ca şi editor a fost chemat din nou pentru secretariat fiind de folos timp de 2 ani. Consiliul Educaţional fusese fuzionat cu cel al Directorilor, astfel că munca administrativă combinată a celor două Consilii era prea grea pentru un bărbat de 73 de ani, cât avea Dr. Gambrell la acea dată. Dar, fără rezerve, fără ezitări s-a achitat şi de această sarcină timp de 2 ani, pentru ca mai apoi să refuze re-alegerea pentru acel post.
Seminarul Teologic Baptist Sud-vestic din oraşul Fort Worth, statul Texas, l-a invitat în anul 1912 să ocupe catedra de Etică Creştină şi Teologie Pastorală.  În anul 1916 el a mers la Seminar, fiind legat de această instituţie pentru restul vieţii sale.
În 1917 Adunarea Baptistă Sudică ce s-a ţinut în oraşul New Orleans, statul Louisiana, şi-a ales preşedintele, în persoana Dr. J.B. Gambrell. Mulţi dintre prietenii lui ştiau că nu pretindea a fi calificat în legea parlamentară, care era la baza procedurilor Adunării. Dar, „cercetaşul“ din armata generalului Robert. E. Lee a învaţat din situaţiile ce i s-au prezentat în faţă, iar acum bărbatul adult era chemat spre a conduce un vast organ democratic. El a surprins şi a mulţumit Adunarea prin hotărârile pe care le-a luat, dovedind a fi un funcţionar iscusit. A fost la conducerea biroului timp de 3 ani, Adunarea vrând să renunţe cu greu la serviciile lui. Astfel încât, la Washington, D.C., a fost ales pentru un al patrulea mandat, dar a refuzat onoarea alegerii.
El a fost întotdeauna un credincios pasionat al lucrărilor misionare făcute în ţări străine. Acum avea timpul necesar să se informeze, să ia cunoştinţă de luptele diferitelor grupuri Baptiste din diferite părţi ale lumii. Îşi dorea să le viziteze şi să aibă tovărăşie cât mai apropiată cu ele.
În 1919 întâlnirea Adunării Baptiste Sudice din Atlanta, Georgia a numit un comitet format din cinci membri ai Adunării, care să trimită o scrisoare frăţească baptiştilor din întreaga lume. Dr. Gambrell era unul dintre membri acelui comitet. Scrisoarea trimisă este un document istoric ce poartă amprenta înţelepciunii sale. Celelalte personalităţi marcante, care au facut parte din acel faimos comitet sunt E.Y.Mullins, Z.T. Cody, L.R. Scarborough şi William Ellyson.
În luna iulie a anului 1920 a avut loc Conferinţa Baptiştilor de la Londra. Aceasta era alcatuita din reprezentanţi ai 21 de ţări, dintre care şi Statele Unite. Adunarea Baptistă Sudică era reprezentata de Dr. J.B. Gambrell, Dr. E Y. Mullins, Dr. J.F. Love şi Dr. Geo.W. Truett. Au iniţiat un mare fond de ajutorare pentru a face faţă într-un mod practic suferinţelor, primejdiilor din Europa, totodată adoptând o politică de extindere misionară în ţările continental europene, alegându-l pe Dr. Rushbrooke ca şi Comisar Baptist pentru Europa.
Dr. Gambrell a privit Conferinţa de la Londra ca fiind cea mai semnificativă dintre oricare reuniune pe care au avut-o Baptiştii vreodata. Dupa încheierea acelei Conferinţe, el şi Dr. E.Y. Mullins şi-au vizitat colegii Baptişti din Anglia şi din înca 15 tări europene: Franţa, Olanda, Germania, Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia, Irlanda, Scoţia, România, Ungaria, Austria, Italia, Spania şi Portugalia.
Nu au existat vreodată doi tovarăşi de călătorie mai simpatici decât erau doctorii Gambrell şi Mullins. Ei nu se grăbeau, făcându-şi câlătoria pe îndelete, bucurându-se de fiecare moment. Dar, entuziasmul şi interesul deosebit pentru oameni, l-au făcut să se epuizeze mai mult decât era bine pentru el. El nu ştia că inima lui nu era aşa rezistentă, aşa puternică.
În decembrie  ei s-au reîntors în Statele Unite, pentru a face faţă aproape imediat numeroaselor cereri ale Baptiştilor din Europa, care vroiau să-l audă predicând. Dr. Gambrell a acceptat numeroase invitaţii, mergând unde era chemat, spre deliciul spectatorilor sau al celor care erau prezenţi la conferinţele unde era aşteptat el. În ziua de 23 februarie a anului 1921, el a predicat în Wichita Falls aflat în Tezas. Dimineaţa urmatoare el a ajuns în Forth Worth, şi s-a decis să meargă de la staţia de tren până în centru pe jos. Distanţa era scurta şi lui îi plăcea să mearga pe jos, să se plimbe. Pe drum s-a simţit slăbit şi s-a oprit să se odihnească. S-a întors acasă în Dallas unde a căzut la pat. Au fost chemaţi doctori care i-au făcut o examinare minuţioasă. Ei au spus că nu există speranţă pentru a se recupera.
De atunci înainte, el a stat în casă, făcând excepţie într-o duminică, din 29 Mai a anului 1921, când a participat la slujba de la Prima Biserică Baptistă din Dallas, doar pentru a-l auzi  predicând pe Dr. J.H. Rushbrooke din Londra, Comisarul Alianţei Baptiste Internaţionale pentru Europa. Dr. Gambrell a ţinut un mic discurs în care l-a prezentat pe Dr. Rushbrooke, iar mai apoi a fost pe deplin interesat de desfăşurarea serviciului. Aceasta avea să fie ultima lui apariţie în public. S-a reîntors acasă şi treptat forţele i-au scăzut, până  într-o zi din iunie a anului 1921, când sfârşitul a venit. Era o încheiere a unei cu adevărat mari şi folositoare vieţi, consacrată tuturor lucrurilor şi oamenilor pe care Dumnezeu Îi iubeşte. „Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.“                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     
   

  





miercuri, 11 mai 2016

Cărți mici, cu valoare mare





Acestea sunt cărțile (o parte din ele) care au venit în țară pe furiș, prin contrabandă. Pentu noi erau de mare folos. Veneau să ne dea o ancoră prin care ieșeam deasupra campaniei de  propagandă comunisto-ateistă,  care ne forța să credem ce voiau ei. Prin acestea noi cercetam două lumi: cea atee și cea a credinței și totuși eram invinuiți că nu cercetăm, adică credem și nu cercetăm. Noi cercetam și alegeam să rămânem credincioși Domnului care n-ea iubit.