După ce am
prezentat aici și aici punctele de vedere ale înaintașilor baptiști, azi prezint
punctul de vedere al fratelui Paul Negruț, vicepreședinte cu educația din
comitetul Uniunii Baptiste din România, care a binevoit a ne pune la îndemână
articolul scris de dumnealui. Pentru aceasta îi mulțumesc frumos. Am cerut
părerea și la alți frați care sunt implicați și pe măsură ce le voi primi, le
voi publica spre citire și luare aminte a ceea ce ne spun mai marii noștri
spirituali, iar atunci când ni se va cere votul să votăm într-o deplină
cunoaștere a cauzei. Vă invit la o lecturare și dacă doriți să comentați,
sunteți liberi să o faceți sau să veniți cu propuneri.
I.
Introducere
Necesitatea abordării acestei probleme
nu izvorăște din faptul că baptiștii nu ar avea un punct de vedere clar în
problema relației biserică – stat, ci mai degrabă din tendința unor credincioși
baptiști de a aborda pragmatic, și nu doctrinar această problemă. Pentru a
preveni îndepărtarea Cultului Creştin Baptist din România de principiile sale
de credință, credem că este necesar să analizăm oferta statului de a
subvenționa bisericile din punct de vedere biblic şi doctrinar. Este cunoscut
faptul că numărul pastorilor baptiști a crescut de la aproximativ 125 în anul
1989, la aproximativ900 în 2017. Unii dintre pastorii care au intrat în slujire
după 1990 nu s-au confruntat cu prigoana comunistă și cu imixtiunea brutală a statului
în problemele interne ale Bisericii. De asemenea, este posibil ca unii credincioşi
baptişti să nu cunoască istoria și natura prigoanelor la care au fost supuși
credincioșii baptiști în perioada interbelică, perioadă considerată de istorici
ca fiind de referinţă pentru democraţia românească. Mai mult, se poate ca
schimbările doctrinare și practice care au avut loc în istoria bisericii după
convertirea lui Constantin cel Mare să nu fie cunoscute de către unii dintre
membrii bisericilor noastre.
În absența unei perspective biblice,
doctrinare și istorice clare, importanţa şi valoarea principiilor baptiste
referitoare la relația dintre biserică și stat riscă să fie desconsiderate sau
abandonate.
Slujitorii care au lucrat în timpul restricțiilor
și prigoanelor știu bine ce s-a întâmplat atunci cu lucrătorii care s-au
îndepărtat de principiile de credință și au acceptat soluții pragmatice la
provocările teologice și practice de atunci. De fapt, unii credincioși și chiar
unii pastori au acceptat să colaboreze cu autoritățile comuniste pentru a scăpa
de persecuții, pentru a evita pierderea autorizației de pastor emisă de
Departamentul Cultelor sau pentru a beneficia de anumite avantaje vremelnice. De
asemenea, cred că unii ne mai amintim încă de discursurile unor frați ai noștri
la aşa numitele ”Conferințe de orientare ale păstorilor” patronate de
Departamentul Cultelor, discursuri în care se făcea apel la texte biblice
pentru a-l preamări pe Ceaușescu sau pentru a dovedi că primii creștini au fost
comuniști. Din diverse motive, în Cultul Baptist nu au fost încă analizate din
punct de vedere biblic şi doctrinar argumentele invocate de către aceia care au
acceptat oferta statului pentru ca în urma acestei analize să putem învăţa din greşelile trecutului.
Este adevărat că după desecretizarea arhivelor fostei Securităţi, cercetătorii
care studiază aceste documente scot la lumină dimensiunile întunecate ale
persoanelor care în numele relaţiei cu statul şi-au vândut credinţa, sufletul
şi fraţii. Într-o tăcere care ascunde mâhnire sau resemnare, majoriatea
bisericilor baptiste au hotărât să lase aceste lucruri în seama Judecății de
Apoi. În mare măsură acest lucru a fost benefic pentru Cultul Baptist. Cred,
însă, că un lucru important s-a pierdut, și anume, care sunt pentru Biserică
consecințele colaborării dintre stat și Biserică. Nu s-a discutat niciodată
între noi care au fost argumentele pentru care unii pastori s-au solidarizat cu
autoritățile comuniste pentru a-i da afară din slujire, din congrese și
conferințe pe acei pastori care nu erau în grațiile autorităților. Pericolul
care vine în urma acestei abordări a fost exprimat în fraza: ”Cine nu învaţă
din istorie, riscă să o repete”.
II.
Argumente în
favoarea acceptării subvenţiilor de la stat
Este adevărat că din 1990, în România
atitudinea Statului față de Biserică s-a schimbat în mare măsură. Această
schimbare lasă impresia că statul a devenit un binefăcător al Bisericii, iar
unii merg chiar mai departe afirmând că în oferta statului de a subvenționa
Biserica trebuie să vedem mâna lui Dumnezeu care ne vine în ajutor. Dacă așa ar
sta lucrurile, atunci de ce să nu acceptăm o binefacere? Înainte de a răspunde
la această întrebare, este important să vedem argumentele celor care susţin acceptarea
subvențiilor de la stat.
1.
Argumentul nevoilor financiare ale bisericilor
Bisericile se confruntă cu mari greutăți
financiare. Pe de o parte, în această perioadă este posibil ca bisericile să
construiască noi case de rugăciune, școli, orfelinate, case pentru bătrâni,
etc., iar pe de altă parte, criza
economică prin care a trecut țara a dus la sărăcirea populației și deci,
inclusiv a credincioșilor baptiști. În acest context, unii frați consideră că
ar fi potrivit ca Biserica să accepte bani de la stat. Argumentul pare și mai
convingător atunci când se invocă faptul că și credincioșii baptiști sunt
contribuabili la bugetul statului. În absența unei înțelegeri biblice clare cu
privire la:
-
identitatea și rolul statului,
-
identitatea și rolul bisericii,
-
relația dintre stat și biserică,
argumentul pare convingător. De ce să nu
primească bisericile noastre înapoi o parte din ceea ce statul a luat de la
noi?
2.
Argumentul salariilor
mici
Un număr mare de păstori slujesc în
biserici mici care nu au puterea financiară pentru a le realiza un salar
decent. Lună de lună, aceşti fraţi ai noştri se confruntă cu lipsurile
materiale şi familiile lor suferă din această cauză. Dacă am primi subvenţii de
la stat, aceşti fraţi ai noştri ar putea avea un trai mai decent. Din nou, în
absența unei înțelegeri biblice a modului în care Dumnezeu a hotărât ca lucrătorii
să câştige pâinea, argumentul pare convingător.
3.
Argumentul
comparației cu alte culte
Majoritatea cultelor din România primesc
subvenţii de la stat. De ce am fi noi, baptiștii, singurii care să refuze
această ofertă? În absenţa înțelegerii clare a diferențelor dintre doctrina
baptistă şi doctrinele celorlalte culte cu privire la relaţia dintre biserică și
stat, argumentul pare convingător.
4.
Argumentul de facto – starea de fapt
Unele biserici baptiste și comunități au
primit deja ajutoare de la stat pentru diverse proiecte. Dacă așa stau
lucrurile, de ce să nu primească toate? Argumentul de facto susţine în esență următorul lucru: dacă unele biserici și
comunități s-au îndepărtat de doctrina baptistă cu privire la relația dintre
biserică și stat, de ce să nu se îndepărteze toate bisericile? De ce să nu ne
schimbăm doctrina?
5.
Argumentul
acceptării subvenţiei pentru liceele teologice
Personalul didactic și auxiliar al
liceelor teologice baptiste este finanțat de la bugetul de stat. Suntem ipocriți
dacă acceptăm finanțare de la stat pentru liceele teologice, dar invocăm
motivul doctrinar când este vorba de celelalte entități cultice. Dacă vrem să
fim integri, atunci ori nu acceptăm deloc, ori acceptăm finanțare de la stat pentru
tot cultul. Dacă nu înțelegem clar diferența dintre entitățile cultice: biserici,
comunități, Convenția Maghiară, Uniune, Casa de Pensii, Institutul Teologic
Baptist Bucureşti, Universitatea Emanuel din Oradea și liceele teologice care
nu sunt entități cultice, atunci putem cădea în plasa celor care ne acuză de
ipocrizie.
6.
Argumentul
acceptării subvențiilor din partea altor state (țări)
Ajutoarele financiare primite din străinătate,
în special din America, ar fi subvenţii de la statul american, pentru că
bisericile de acolo sunt scutite de taxe pentru sumele donate bisericilor. Pe
cale de consecință, acei bani care sunt donați bisericilor sunt de la stat. De
ce putem accepta bani de la alte state și nu putem accepta și de la statul român?
Dacă nu înțelegem clar diferența dintre banii colectați de stat prin sistemul
de taxe și impozite și recunoașterea de către stat a libertăţii individului de a
susţine financiar o biserică sau alte organizații non-guvernamentale, putem
cădea în capcana celor care amestecă lucrurile pentru a crea confuzie.
Întrebarea care se pune este dacă toate
aceste argumente sunt corecte și valide? Oferă ele o bază biblică solidă care
să justifice schimbarea de doctrină și practică a Cultului Baptist din România?
Răspunsul la această întrebare va fi mult mai clar după ce vom analiza
argumentele biblico-teologice, istorice și socio-politice ale principiului
baptist al separării Bisericii de stat.
III.
Argumente în
favoarea separării Bisericii de stat şi a neacceptării subvenţiilor
1.
Argumentul
eclesiologic
Unii susţinători ai acceptării subvențiilor
de la stat invocă situaţii din vremea Vechiului Testament când împăraţi și
popoare păgâne au ajutat la Construcţia Templului din Ierusalim. Invocarea
textelor biblice cu scopul de a susține acceptarea subvenţiilor de la stat
trebuie să țină cont de faptul că Vechiul și Noul Testament se referă de foarte
multe ori la aspecte diferite.
În Vechiul Testament, de exemplu,
Dumnezeu se adresează poporului Israel în context teocratic sau monarhic. În
acele vremuri, apartenența la poporul Israel era sinonimă cu apartenența la
poporul lui Dumnezeu. Astfel, legile sociale, ceremoniale și morale erau
deopotrivă normative pentru tot poporul.Legea Vechiului Testament era de fapt
legea poporului Israel, a statului teocratic sau monarhic, după caz. Datorită
deosebirilor dintre vechiul Israel și Biserică, nici relaţia poporului Israel
cu alte popoare nu poate fi folosită pentru a defini relaţia bisericii cu
statul.
În Noul Testament, Biserica este
organismul din care fac parte toți cei născuți din nou, din orice loc, din
orice timp și din orice popor. Credincioșii sunt cetățeni ai cerului. Aici, pe
pământ, ei sunt străini și călători. În călătoria lor, copiii lui Dumnezeu aduc
mesajul și binecuvântarea cerului celor care trăiesc în robia lumii acesteia.
În aspectul ei local, Biserica nou-testamentară transcede barierele sociale și
etnice. Biserica este a lui Hristos, nu a statului. Biserica este trupul lui
Hristos, poporul lui Dumnezeu, mireasa lui Hristos, etc. Biserica nu este a
Cezarului. Prin urmare, legile unei țări nu se mai aplică în mod automat
Bisericii. În fiecare loc unde ființează biserica nou-testamentară,
credincioșii sunt chemați să facă deosebirea între lucrurile lui Dumnezeu și
cele ale Cezarului, ale statului. La fel ca în perioada apostolică, atunci când
legile țării în care trăiesc copiii lui Dumnezeu contravin Cuvântului lui
Dumnezeu, credincioșii plătesc prețul ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu
(Fapte 4: 19).
2.
Argumentul doxologic
Din perspectiva Noului Testament,
prentru credincios și Biserică, aspectul financiar nu este unul pragmatic, ci
unul profund teologic și doxologic. Credinciosul se închină lui Dumnezeu cu
darurile lui de bună voie. Contribuția financiară nu este o simplă taxă sau
impozit, ci o modalitate de închinare.
„Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem
în căutarea celei viitoare. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă
de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Și să nu dați uitării
binefacerea și dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.” (Evrei 13:14-16)
Dărnicia este o jertfă de bună voie
oferită lui Dumnezeu de către omul credincios:
“Fiecare să dea după cum a hotărât în inima
lui: nu cu părere de rău,sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie,îl iubește Dumnezeu.”
(2 Corinteni 9:7)
Altfel spus, noi ne închinăm
Domnului cu banul nostru, iar acești bani sunt folosiți pentru lucrarea
Evangheliei în conformitate cu călăuzirea Duhului Sfânt. Banii oferiți de către
stat nu provin din jertfa de închinare, ci dintr-o politică financiară a statului
care percepe impozite grele de la cetățeni. Cei mai mulți cetățeni nu ar da de
bunăvoie banii pe care statul îi ia cu forța prin sistemul de taxe şi impozite.
Credincioșii nu se închină statului cu darurile lor de bunăvoie. De asemenea
trebuie subliniat faptul că Dumnezeu nu a încredinţat statului rolul să administreze
banii bisericii prin sisteme de taxe și subvenții. Domnul Isus face distincție
clară între bir (taxe, impozite) și dărnicia pentru lucrarea lui Dumezeu ca mod
de închinare.
„Dați Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu
ce este al lui Dumnezeu” (Luca 20:25).
„Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi
birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i
frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea” (Romani 13:7).
În România, la fel ca în multe alte
ţări, statul vrea să-şi extindă autoritatea și asupra banilor care se cuvin lui
Dumnezeu și să-i administreze după cum crede de cuviință. Astfel, în articolul
7 paragraful 3 din Legea privind regimul general al cultelor religioase în
România se spune: „Statul sprijină activitatea cultelor religioase cu
respectarea principiului proporţionalității.” În urma recensământului din 1992
s-a constatat că peste 80% din populația țării aparține Bisericii Ortodoxe. La
recensământul din 2011 – 2012, 86,5% din populaţia României a declarat că sunt
de religie ortodoxă, în timp ce doar 0,6% din populaţie a declarat că sunt de
religie baptistă. Conform Legii cultelor înseamnă că peste 80% din fondurile
alocate de la buget pentru culte se duc la o singură Biserică.
La fel stau lucrurile și când este vorba
de accesul cultelor la mijloacele de informare în masă (radio și televiziune).
Prin această practică, statul de fapt nu face altceva decât să stoarcă impozite
mari de la cetățeni pentru a subvenționa salariile, construcțiile, reparațiile
imobilelor și salarizarea zecilor de mii de persoane care aparțin unei
Biserici. În felul acesta, indiferent de dedicarea reală a credincioșilor față
de Biserica de care aparțin, statul are grijă să finanțeze structurile cultice,
de învățământ și administrative, cu ajutorul pârghiilor financiar –
administrative pe care le are la îndemână. A accepta subvenția de la stat
înseamnă a recunoaște dreptul statului de a decide câți bani să dea, cui și
pentru ce proiecte. În felul acesta jertfa de închinare și dărnicia benevolă
aduse lui Dumnezeu sunt anulate dintr-un condei și înlocuite cu birul
Cezarului.
3.
Pâinea slujitorilor bisericii
Un alt principiu biblic este cel
referitor la plata lucrătorului creștin. Apostolul Pavel enunță acest principiu
în felul următor:
„Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte,
sunt hrăniți din lucrurile de la Templu, și că cei ce slujesc altarului, au
parte de la altar? Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia,
să trăiască din Evanghelie.” (1 Corinteni 9:13 – 14)
Slujitorul creștin trăiește din dărnicia
celor pe care îi slujește iar celor care sunt slujiți, Biblia le spune:
„Cine primește învățătura în Cuvânt, să facă parte
din toate bunurile lui și celui ce-l învață.”
(Galateni 6:6)
și
„Vrednic este lucrătorul de plata lui.” (1 Timotei 5:18)
În lumina acestui principiu, slujitorul
duhovnicesc trebuie să fie aproape de Domnul și aproape de turmă, pentru a-și
împlini bine slujba.
Salarizarea lucrătorilor de la bugetul
de stat ar duce la încălcarea principiului biblic și, probabil, ar trebui să
scriem în Mărturisirea de Credință: „Cei ce propovăduiesc Evanghelia să
trăiască de la bugetul de stat.” De asemenea, nu este greu de înțeles faptul că
un slujitor duhovnicesc salarizat de la stat devine un funcționar de stat.
În cazul în care din diverse motive, o
biserică locală nu se îngrijește de nevoile materiale ale lucrătorului, Biblia
ne învață cum se poate rezolva problema aceasta.
a)
Slujitorul își câștigă pâinea lucrând cu mâinile lui, ca
să nu fie povară pentru biserică. Apostolul Pavel a procedat așa:
„N-am
râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri știți că
mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu
mine.” (Faptele Apostolilor 20:33 – 34)
”Vă
aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră. Cum lucram zi și
noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi, și vă propovăduiam Evanghelia
lui Dumnezeu.” (1 Tesaloniceni 2:9)
Modelul acesta a fost practicat
și în România de mulți dintre cei ce au plantat biserici și le-au păstorit,
până după cel de-al II – lea război mondial.
b)
Slujitorul primește ajutor de la alte biserici. Apostolul
Pavel este model și aici:
”Am
despuiat alte Biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. Și
când eram la voi, și m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcină nimănui; căci de
nevoile mele au îngrijit frații, când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit,
și mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva.” (2 Corinteni 11:8)
De asemenea, apostolul Pavel
explica:
”Aici
nu este vorba ca alții să fie ușurați, iar voi strâmtorați; ci este vorba de o
potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor,
pentru ca și prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, așa ca să
fie o potrivire; după cum este scris:„Cel ce strânsese mult, n-avea nimic de
prisos, și cel ce strânsese puțin, nu ducea lipsă.” (2 Corinteni
8:13 – 15)
În ambele variante, libertatea de
închinare și dărnicie ale credinciosului și bisericii sunt respectate, iar
lucrătorul creștin nu devine funcționar de stat.
4.
Argumente
istorice
Este cunoscut
faptul că după convertirea lui Constantin cel Mare la creștinism, în 324, biserica
a intrat în sfera de preocupare a statului. Facilitățile sociale și
administrative pe care împăratul roman le-a oferit Bisericii au contribuit la
schimbarea statutului acesteia. Din religie minoritară persecutată,
creștinismul a devenit religia oficială a Impreriului, iar clericii au devenit
demnitari. Prețul plătit de Biserică, însă, a fost în domeniul spiritual.
Astfel, numirea și îndepărtarea episcopilor a devenit politică de stat.
Vrednicia spirituală și morală a conducătorilor Bisericii a fost înlocuită cu
aservirea politică. Modelul acesta a fost preluat și de Principatele Române
încă de la întemeierea lor. Domnitorii români au fost generoși în a oferi
daruri Bisericii și în a ctitori biserici și mănăstiri, dar în același timp
și-au asumat dreptul de a numi ierarhii Bisericii. Nicolae Iorga afirma că în
perioada conflictelor dintre boieri și domnitori (1418 – 1711) aproape fiecare
nou domnitor înlătura ierarhul bisericii și numea în loc omul lui de încredere.
După introducerea Regulamentului Organic, în urma păcii de la Adrianopol
(1829), cu toate că s-a acreditat ideea separării puterilor în stat, din punct
de vedere administrativ, Biserica a intrat sub controlul statului. Astfel,
alegerea ierarhilor, administrația Bisericii, școlile bisericești și
tribunalele eclesiastice și-au desfășurat activitatea sub controlul și cu
aprobarea statului. Atunci când unii episcopi sau mitroliți s-au opus,
domnitorul îi îndepărta din funcție și numea în loc oameni care duceau la
îndeplinire politica domnitorului. În timpul lui Cuza, statul a luat cu două
mâini ceea ce a dat cu o mână în timpul domnitorilor dinaintea lui. Confiscarea
averilor mănăstirești, salarizarea clerului, recrutarea și numirea ierarhilor
sunt doar câteva dintre reformele bisericești introduse de Cuza. Tendința
statului de a controla Biserica a continuat și în perioada interbelică, sub
guvernarea legionară și comunistă. Metodele s-au schimbat de la o perioadă la
alta, dar scopul a rămas același.Biserica a avut de ales între privilegii
social-administrative și libertatea de organizare și funcționare. De cele mai
multe ori ispita lucrurilor materiale a biruit în detrimentul sănătății
spirituale. Amestecul statului în viața Bisericii, chiar sub masca
subvențiilor, nu a dus niciodată prosperitate spirituală Bisericii. Dacă ne
uităm în istorie la consecințele prigoanelor lui Nero și ale privilegiilor lui
Constantin cel Mare asupra Bisericii, este lesne de observat că privilegiile
statului au avut consecințe doctrinare și practice mult mai grave.
IV.
Răspuns la
argumentele în favoarea acceptării subvențiilor de la stat
1.
Răspuns la
argumentul nevoilor financiare ale bisericilor
În funcție de
specificul nevoilor, bisericile au trei variante biblice:
-
să ia modelul bisericilor din Macedonia care din „sărăcia
lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie” (2 Corinteni 8:2);
-
să solicite ajutor de la alte biserici surori;
-
să încurajeze lucrătorii spre modelul apostolului Pavel în
a face ceva potrivit aptitudinilor proprii;
-
să nu se lanseze în proiecte administrative irealiste și
ineficiente. Propovăduirea Cuvântului are prioritate față de „slujirea la mese”.
Nevoile materiale nu justifică apelul la
„birul Cezarului”.
2.
Răspuns la
argumentul salariilor mici
-
apostolul Pavel a lucrat cu mâinile lui când a fost nevoie
ca să nu fie povară pe biserică. Înaintașii noștri au plantat și păstorit
biserici câștigând pâinea pentru familie după modelul lui Pavel;
-
salariul integral de la biserică este biblic pentru cei
care lucrează cu Evanghelia. Dar atunci când biserica este la început sau a mai
rămas doar un grup mic de credincioși care nu pot susține finaciar lucrătorul,
volumul de muncă al lucrătorului îi permite să lucreze cu mâinile lui în timpul
săptămânii;
-
păstorii care păstoresc biserici mari le pot sensibiliza
să ajute păstori aflați în dificultate potrivit cu Filipeni 2:4 ”Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și
la foloasele altora.”
3.
Răspuns la
argumentul comparației cu alte culte
-
fiecare cult are specificul său doctrinar cu privire la
relația biserică – stat. Specificul doctrinar baptist este separația bisericii
de stat inclusiv în problema subvenției. Atâta vreme cât suntem baptiști nu putem
lua modelul altor culte fără a ne pierde identitatea.
4.
Răspuns la
argumentul de facto – starea de fapt
-
faptul că unele biserici sau comunități au primit subvenții
de la stat confruntă Uniunea Baptistă cu abaterea de la statut de către aceste
entități cultice;
-
abaterea de la statut nu este un argument pentru
schimbarea statutului;
-
dacă abaterea de la statut ar legitima schimbarea
statutului, atunci acceptarea sodomiților de către unele biserici ar fi un
argument la fel de legitim pentru a modifica statutul în această direcție. Cu
acest argument, orice ar deveni posibil în Cultul Baptist;
-
răspunsul biblic la abaterea de la statut este mustrarea
celor în cauză și îndreptarea lor.
5.
Răspuns la
argumentul finanțării liceelor teologice
-
liceele teologice nu sunt entități cultice. Ele nu au
personalitate juridică în cadrul Cultului Baptist. Liceele teologice sunt unități
de învățământ preuniversitar în cadrul sistemului public de învățământ. Ele
sunt persoane juridice de drept public, nu de drept privat ca bisericile,
comunitățile, Conveția Maghiară, Uniunea Baptistă, Institutul Teologic Baptist
din București, Universitatea Emanuel din Oradea și Casa de Pensii a Cultului
Baptist;
-
personalul didactic și auxiliar al acestor unități de învățământ
este angajat și salarizat la stat, din banul public. Nici un angajat al acestor
unități de învățământ nu este asigurat la Casa de Pensii a Cultului, ci la Casa
Națională de Asigurări;
-
printr-o decizie recentă a înaltei Curți de Casație și
Justiție, personalul didactic din învățământul preuniversitar este încadrat în
categoria „funcționar public”;
-
angajații entităților cultice din cadrul Cultului Creștin
Baptist (biserici, comunități, Convenția Maghiară, Uniunea Baptistă, Institutul
Teologic din București, Universitatea Emanuel din Oradea și Casa de Pensii)
sunt în categoria „personal cultic” – salariați din resursele obținute
prin dărnicia credincioșilor – jertfa de
bună voie adusă Domnului în închinare și nu din „birul Cezarului”;
-
în concluzie, situația liceelor teologice nu poate fi
invocată pentru a susține subvenția de la stat pentru activitatea și personalul
entităților cultice.
6.
Răspuns la
argumentul ca acceptarea ajutorului financiar de la biserici din alte țări este
de fapt o acceptare a finanțării de la alte state
Ajutoarele primite din partea
bisericilor sau fundațiilor creștine din alte țări nu reprezintă subvenție de
la statul respectiv din următoarele motive:
-
banii respectivi nu provin din „birul Cezarului” și nu
sunt „bani publici”;
-
banii respectivi provin din donația benevolă a credincioșilor
către bisericile sau fundațiile respective;
-
ajutorul oferit de bisericile sau fundațiile creștine din
alte țări pentru lucrarea Evangheliei din România este „ajutor frățesc” și nu
„subvenție de la stat”;
-
statul American și alte state recunosc și respectă
dreptul cetățenilor lor să doneze bani pentru cauze în care cred. Această
recunoaștere se manifestă și prin deducerea din baza de calcul a impozitării
venitului respectivei persoane a sumei cu care a contribuit benevol la biserică
sau fundație;
-
deducerea sumei cu care un credincios baptist a
contribuit benevol către biserică din baza de calcul a impozitării este
stipulată și în Statutul actual, iar solicitarea a fost înaintată de mai multe
ori Guvernului României; până la această dată, Guvernul României nu a dat curs
acestei solicitări, ci preferă să adune impozitele și taxele pentru ca mai
apoi, în funcție de politicile fiscale sau religioase să decidă cu ce sumă să
subvenționeze cultele;
-
în concluzie, afirmația că ajutoarele primite de la
bisericile din alte țări sunt bani de la stat este neadevărată și nu poate fi
un argument pentru acceptarea de subvenții de la stat.
V.
Concluzii
Principiul de
credință baptist al separării Bisericii de stat a păzit bisericile de robie
atât în perioada de prigoană, cât și în vremuri de libertate. Atâta vreme cât
Biserica nu depinde de stat pentru desfășurarea lucrărilor ei, nici ispita și
nici amenințarea nu pot abate pe toți slujitorii de la ascultarea de Hristos în
toate lucrurile. O finanțare de la stat, atât în plan
material cât și – mai ales – salarial, aduce cu sine și pericolul disensiunilor
și dezbinărilor între biserici și lucrători pentru că, aceste alocații sunt
acordate cultelor procentual și nu toate bisericile baptiste și toți angajații
lor ar putea beneficia de acestea.
Motivul pentru
care bisericile nu cresc nu este unul financiar, ci unul spiritual. Este știut
că, atunci când au fost plantate bisericile baptiste din România, frații nu au
avut aur și argint, dar au avut putere de propovăduire și mărturie pentru
Hristos. La fel, în multe țări ale lumii, în ciuda sărăciei și a lipsurilor
materiale de tot felul, bisericile cresc și oamenii se întorc la Dumnezeu. Este
tot atât de adevărat, însă, că acolo unde Biserica este finanțată de stat și nu
duce lipsă de resurse materiale, catedralele poleite cu aur sunt goale, iar
țările respective sunt tot mai invadate de secularism și imoralitate. Europa
este o ilustrație clară a acestui fapt.
Paul Negruț
Vicepreședinte
cu educația