Familia Dumitru din Jegălia, Călărași

Prezint familia Dumitru din Jegălia, județul Călărași, în trecut a fost în județul Ialomița. În această prezentare am și două înregistrări video, făcute de fratele Caius Obeada în anul 1990, bunicului său, Dumitru H. Ștefan. Pentru ușurare am transcris mesajul celor două înregistrări și le veți putea citi, dacă nu aveți timp să urmăriți clipurile. Din această familie, după mamă, se naște Caius Obeada, cunoscutul apologet și iubitor de istorie baptistă, pe care îl puteți urmări AICI sau AICI. După tată se trage din familia Obeada de la Zolt, despre care vom scrie ceva mai încolo.

Dumitru C. Haralambie ? – 1948, din Jegălia

În anul 1907, de sărbătorile Crăciunului, Dumitru C. Haralambie, pe cînd era tânăr, cu alți 2 tineri, Gheorghe Mitu și Dobre V. Toancă, au plecat din Jegălia la Cernavodă cu colindatul și pe data de 2 ianuarie 1908 au mers și la adunarea baptistă, apoi s-au întâlnit cu fratele Nicolae Teodorescu care le-a explicat Evanghelia și la plecare le-a dat un Nou Testament. Acești trei tineri au ținut legătura cu fratele Nicolae Teodorescu și pe data de 6 ianuarie 1909 se duc la Cernavodă, unde stau 3 zile și cred că atuci s-au botezat.

Întorși acasă, încep să se adune în casa lui Dima Mitrea, care se pare a fost primul rod al celor trei. Din acest moment toartă forța întunericului se pune în alertă, pentru că oamenii din localitate veneau să asculte Evanghelia.

Domnul nu lasă pe ai săi la bunul plac al celui rău și le trimite întăriri pe fratele Maxa Comloșanu, care era de loc din Arad, Ungaria, dar a venit la lucru în Cernavodă la podul de peste Dunăre. O mare mulțime de popor s-a adunat să asculte Cuvântul Domnului, dar preotul din localitate, Neagu Dumitrescu, a format o ceată de bătăuși ca să-l bată pe fratele Maxa Comloșanu, dar acești oameni și-au schimbat părerile și nu au pus în aplicare planul. Preotul nu s-a lăsat și a alertat autoritățile care  l-au chemat pe Maxa Comloșanu la Primărie, unde a fost însoțit de cei trei frați.

De aici a început o mare prigoană și un proces care a fost comentat și în presa locală, ziarul „Deșteptarea Ialomiței”, printr-un articol „Procesul Pocăiților”, ziarul „Dunărea” din Călărași, cu articolul „Secta Pocăiților”, apoi cea centrală de la București, precum ziiarul „Curentul”, „Dimineața”, cu articolul „Conflictele religioase de la Jegălia și „Adevărul”, dar a trecut granița și în Ungaria și ziarul „Tribuna” de la Arad publică despre acest proces.

Frații noștri români din Ungaria, Transilvania, au fost informați și ei despre suferințele fraților de la Jegălia prin revista baptistă „Adevărul”, care scriau articole ca „Misiune pe sala de tribunal”.

În plin proces de răsunet, oamenii din localitate se pocăiesc și în ziua de 1 mai 1911 Biserica Baptisă se bucură de oficierea a unui botez prin care oamenii își exprimau dorința de a-l urma pe Domnul Isus.

În anul 1912, cei ce au fost arestați, au fost eliberați, dar procesul intentat baptiștilor a continuat. În tot acest timp, biserica se bucura de binecuvântările Domnului, prin bucuriile ce i le dădea prin diferite servicii care aveau loc.

Despre acest proces se poate scrie o carte. Eu vă trimit la Istoria Baptiștilor, de Alexa Popovici, unde relatează destul de pe larg acest eveniment.

În zilele de 25 – 27 decembrie 1913 participă la București la Prima Conferință a Baptiștilor Români din Regatul României, la care participă și Gheorghe Slăv, Teodor Sida și Gavrilă Brola din Ardeal, Ungaria. Această conferință, practic, a unit pe toți baptiștii români.

Fratele Haralambie Dumitru în ziua de 2 august 1922 oficiază un botez cu 10 persoane în Biserica Creștină Baptistă din Arbagia.

Fratele Dumitru C. Haralambie este un model demn de urmat pentru noi cei de azi. A fost bătut, arestat, chinuit în multe feluri, acuzat că vorbește de rău biserica de stat, dar a mers înainte pe calea Domnului pe care l-a iubit și nu i-a întors spatele la greu, ci l-a binecuvântat. Și Dumnezeu l-a iubit și ocrotit chiar și atunci când era bătut și chinuit.

A lucrat 45 de ani la extinderea Împărăției lui Dumnezeu cu toată puterea sa. În luna decembrie 1924 a călătorit 370 de km, din care 300 cu trenul și 70 de km pe jos.

A fost un pionier al credinței, unul din neobișnuiții lucrători care a primit primul credința, a fost un ispravnic bun al lui Dumnezeu. Fiul său Ștefan, i-a urmat credința și lucrarea.

Domnul îl cheamă acasă, ca să-i șteargă lacrima din ochi, în ziua de 5 martie 1948.

Surse:

Alexa Popovici

Arhive

Adevărul, revistă batistă înființată în anul 1900

Caius Obeada

Dumitru H. Ștefan 1913 – 1991, din Jegălia

Fratele Dumitru H. Ștefan  s-a născut în ziua de 26 octombrie 1913 în Jegălia, județul Ialomița. Părinții se numeau Haralambie și Anica, de naționalitate română, având ocupația de plugari.

În localitatea natală face școala primară de 5 clase.

Făcând parte dintr-o familie de credincioși baptiști și auzind Cuvântul lui Dumnezeu, din tinerețe își predă viața Domnului și în ziua de 17 august este botezat de tatăl său, Haralambie Dumitru.

În anul 1935 este recrutat de Cercul Militar Ialomița și încorporat la Unitatea Militară 36 infantaerie, rămâne la vatră cu gradul de sergent. Participă la al Doilea Război Mondial pe frontul de răsărit.

În ziua de 27 aprilie 1941 se căsătorește la Jegălia, cu Nastasia și Domnul le dă 4 copii: un băiat și 3 fete născuți în Jegălia:

-        Viorica, născută în ziua de 18 februarie 1942.

-         Marta născută în ziua de 5 noiembrie 1944.

-         Pavel, născut în ziua de 22 iunie 1946 și

-        Fibia, născută în ziua de 8 ianuarie 1949.

În ziua de 15 iunie 1945 este ordinat în Biserica Creștină Baptistă din Constanța. Comisia de ordinare era compusă din următorii frați: Dumitru Baban, Gligor Cristea și Nicolae Baban, pentru Biserica Creștină Baptisă din Jegălia.

Din anul 1945 lucrează ca păstor în Jegălia, iar în anul 1948 este primit ca membru dar și păstor în Biserica Creștină Baptistă din Constanța, unde avea și domiciliul.

Între anii 1950 – 1960 este președintele Comunității Baptiste de Constanța.

În ziua de 28 septembrie 1961. pe când era la agenția C.E.C. și completa un formular, i s-a furat portmoneul cu legitimația de păstor, fără care nu se putea predica în acea vreme.

În anul 1966 este obligat să își dea demisia din pastorat, pentru că a lăsat să predice în Biserica Creștină Baptistă din Constanța pe pastorul baptist Ieremia Hodoroabă din Paris, care venea în țară ca să înregistreze de prin biserici cântări de cor și alte programe, să le difuzeze la radio Monte Carlo din Monaco.

În ziua de 31 ianuarie 1991 este chemat de Domnul acasă, în veșnicie.

Surse:

Arhive

Familie

  Biografia familiei Dumitru de către pastorul Ștefan Dumitru.

 Biografia familiei Dumitru începe cu  Dumitru e fiul lui Haidaru. Acesta a trăit cam prin anul 1700. El a fost un om foarte dur, și-n același timp un mare dușman al turcilor. Se îmbrăca în haine turcești, purta un fes cu ciucure de aur și oriunde întâlnea vreun turc îl masacra. În același timp și-a făcut rost de o corabie cu care plutea pe mare împreună cu alți tovarăși, Corăbiile turcești le scufunda, pe personalul de pe corabie îl arunca în mare și-l îneca, dar viața lor, atât de dezordonată n-a durat prea mult întrucât a venit o epidemie de ciumă, care i-a măturat pe toți acoliții lui. Nu știu localitatea, nu-mi mai reamintesc unde a trăit Haidaru, întrucât era de origine dobrogean. Din familia lui Haidaru n-a scăpat decât un singur copil, al cărui nume era Dumitru.

El a ajuns în Jegălia, județul Ialomița. Aici a fost luat de către familia Dumitrașcu și întreținut, crescut s-a făcut mare, s-a căsătorit, a devenit un foarte bun gospodar; un om prețuit și văzut bine de către toată lumea. Urmașul lui Dumitru este cel căruia noi îi purtăm numele, noi care facem parte din familia Dumitru. După Dumitru sau din familia Dumitru s-a născut  Culea, care este bunicul meu, bunicul nostru. Culea a fost un om de o inteligență rară; el nu știa carte, dar putea face orice socoteală. Când pământurile în timpul primăverii se împărțeau țăranilor, Culea mergea și făcea măsurătoarea terenurilor care se atribuiau țăranilor pentru cultivat. Deci, era un om foarte, foarte deștept, da?

Fiul lui Culea, singurul lui fiu, a fost Haralambie, tatăl meu (nostru). Acesta a fost și el un om inteligent, în cursul școlii el a obținut în toate clasele premiul I. Se pricepea să facă orișice, era un om care putea executa orice fel de lucru, dar în același timp era un om ușuratic. Îi plăcea băutura și faptul acesta l-a dus la o stare de decădere morală și nu era prea mult prețuit în sat, din cauza acestei patimi, acestui viciu. Prin anul 1908 Haralambie împreună cu alți tovarăși, cu fratele Dobrețoancă, cu fr. Simion, unul Mitrea Dumitru s-au hotărât de sărbătorile Crăciunului în acel an să facă niște festivități care se numesc ,,Irozi” și au plecat cu Irozii, ajungând până la Cernavodă. În Cernavodă au colindat întregul oraș în sus și-n jos, încercând să scoată în felul acesta bani, să facă rost de ceea ce simțeau ei că au nevoie. Au ajuns în fața unui circ, s-au oprit în fața circului și acolo un cetățean făcea reclamă programului pe care îl prezenta circul respectiv. În timp ce ei ascultau s-a apropiat un om îmbrăcat în mod obișnuit cu o șapcă pe cap și le-a spus: ,,Măi, oameni buni ce stați și ascultați nimicurile astea? Ce poate să fie într-un circ? Mai bine ați face altceva și vă îndemn eu ce să faceți. Căutați-i pe pocăiți, că la pocăiți veți auzi lucruri atât de-nsemnate care vă vor folosi în întreaga viață. Duceți-vă și căutați-i pe pocăiți!” și omul a plecat. Ei s-au uitat foarte mirați unul la altul și plini de curiozitate, întrucât cuvântul de pocăit nu-l auziseră, despre pocăiți la fel nu auziseră nimic și s-au întrebat: ,,Măi, cine or fi oamenii ăștia, pocăiții? Și ce-am putea noi auzi de la ei care să ne folosească întreaga viață?” S-au hotărât să-i caute și au mers prin Cernavodă întrebând de pocăiți, unde sunt acești pocăiți, întrucât în Cernavodă erau cam vreo 50 de frați pocăiți, toți aceștia veniți din Transilvania la construirea podului de pe Cernavodă. Și în sfârșit, căutând ei mai multe ore prin Cernavodă au ajuns la o casă unde locuia un frate, care se numea Teodorescu. Fratele respectiv când a auzit că-i caută pe pocăiți i-a primit cu toată bunăvoința și cu toată dragostea în casă, a luat Biblia și a început să le vorbească despre Domnul Isus, dar le-a vorbit atât de inspirativ, cu atâta putere, cu atâta înțelepciune încât aceștia au rămas cu toții cu gurile (cum se spune-n proverb) căscate. Tata îmi spunea că i se ridicase părul în sus când îl asculta pe fratele Teodorescu.

Fratele i-a invitat seara să meargă la o adunare de închinăciune ce avea loc în Cernavodă la biserica locală. Și au mers la biserica locală, unde iarăși și acolo au fost profund emoționați și străpunși la inimă de cuvântul lui Dumnezeu, de predica pe care au ascultat-o, de rugăciunile ce le rosteau credincioșii, de toate cântările în care era slăvit Domnul și s-au hotărât să se pocăiască. Au spus ,,Gata! Acum ne pocăim și noi.” Au mai stat numai vreo 2 zile în Cernavodă. Au mai învățat ei câte ceva, cât au putut ei, (cât poți să-nveți în două zile?) și au plecat din Cernavodă în Jegălia.

Mergând s-au hotărât să ca să vestească și ei în Jegălia ce au auzit în Cernavodă , să mărturisească Cuvântul lui Dumnezeu. Au primit de-acolo o Biblie, de la frații din Cernavodă și au plecat. Dar acum se gândeau ei ,,Cine să vorbească?”; nimeni nu îndrăznea, ,,Măi,  dar cine să vorbească? Cine poate să spună ceea ce a auzit  și să repete ceea ce se spunea în biserica pocăiților din Cernavodă?”.  Atunci Haralambie, după ce a stat puțin pe gânduri a spus: ,,Măi, dacă nici unul nu aveți curajul, eu am să mărturisesc. Încep eu și am să spun ceea ce am reținut și ceea ce mă pricep, despre Dumnezeu, despre întoarcerea la El; despre pocăință, despre mântuire, despre iertarea păcatelor, despre viața veșnică”.

Ajunși în Jegălia au început să-L mărturisească pe Domnul Isus. Întâi L-au mărturisit așa, în mod personal, de la om la om. După aceea s-au adunat în casa fratelui Dobrețoancă și s-a strâns acolo atâta lume încât strada era plină de oameni, curtea la fel era plină de oameni, care ascultau toți uimiți Cuvântul lui Dumnezeu. Situația aceasta a durat câteva săptămâni, după aceste săptămâni preotul satului, pe nume Neagu împreună cu jandarmii comunei respective au venit și i-au arestat pe frații, i-au izgonit pe toți câți erau la adunare, i-au amenințat că dacă-i mai prinde îi paște pușcăria pe ei. I-u dus la miliție, i-au bătut, le-au interzis să mai mărturisească, i-au maltratat, i-au insultat, i-au amenințat, le-au interzis categoric să mai stea împreună. Însă ei nu s-au lăsat intimidați, ei au continuat cu adunarea și din marele număr de oameni care se strângeau în zilele din trecut acum au mai rămas vreo 50 de persoane. Aceste 50 de persoane se strângeau regulat, însă erau foarte mulți executați, insultați, batjocoriți. Când îi întâlneau oamenii din sat îi băteau, nu li s-au mai dat pământ arat la câmp, nu li s-a îngăduit ca vitele să fie acceptate la pășunea comunală a satului; și au trecut prin foarte mari și grele suferințe. Totuși ei nu au părăsit credința, ci au rămas lângă Domnul Isus Cristos.

În aceste împrejurări un copil al fratelui Dobrețoancă a decedat. Cine să-l îngroape? Cum să-l îngropăm? Era prima ocazie sau primul eveniment de felul acesta. Și s-au dus la Cernavodă și au chemat de acolo un frate pe nume  Comoșa care a venit  să facă înmormântarea copilului. Acest frate a fost însă arestat de miliție, împreună cu tatăl meu și fratele Dobrețoancă precum mai mulți dintre cei  pe care ei  (miliția) i-au socotit drept capii, liderii care conduc această mișcare (baptistă). Fratele Comoșa a fost descălțat și bătut la călcâie cu nuiele, o bătaie grozavă cu nuiele, și după aceea a fost expediat de la poliție la Cernavodă.

Frații însă și-au continuat lucrarea, în ciuda tuturor greutăților prin care aveau de trecut; Duhul lui Dumnezeu i-a întărit , i-a umplut cu bucurie, i-a umplut cu credință, cu putere și au continuat  ca să-L mărturisească pe Domnul Isus. Au mers …. împreună cu Haralambie la București la Brătianu, care era pe atunci ministrul ca să istorisească situația lor, să spună nedreptatea care li se face, numai pentru faptul că ei …. Ceea ce spune Evanghelia. Ajunși la București, fratele Dobrețoancă a fost arestat, lui Haralambie i s-a dat drumul și a venit acasă.

După câteva zile a venit și fratele Dobrețoancă acasă și au fost arestați vreo 7 – 8 frați, arestați de către Tribunalul din Călărași. Acolo la Tribunalul din Călărași când au fost arestați  au stat timp de 7 zile, în toate acele zile nu li s-a dat mâncare. Era iarnă , luna ianuarie, o iarnă grea, foarte geroasă; nu li s-au dat lemne de foc și tremurau, îmi spuneau ei ,,Și trebuia să fugim prin celula în care eram închiși, dintr-o parte într-alta ca să ne putem încălzi”. Dar toate acestea au durat 7 zile, căci după 7 zile procurorul a venit în inspecție și trecând prin închisoarea sau carcera ce era, unde erau aceștia și văzându-i cât sunt de distruși, de slabi, de amărâți  și-a pus mâinile pe cap și a spus: ,,Oamenilor, oamenilor, oamenilor eu sunt vinovat de nenorocirea prin care treceți. Eu am dat ordinul și dispoziția aceasta. Vă rog, iertați-mă! Uite, de azi încolo (că fuseseră condamnați la o lună de închisoare) de azi înainte veți avea hrană dublă, veți avea porția pentru foc, combustibil iarăși dublată.” Și începând din ziua aceea au trăit o viață foarte normală, mult mai bună decât cei închiși.

După o lună de zile s-au reîntors acasă, au reînceput lucrarea și Domnul Isus i-a binecuvântat  făcând ca oamenii să devină puțin mai slobozi, mai liberi; la fel și jandarmii să nu se mai poarte atât de dur cu ei. S-a deschis o adunare în Jegălia construindu-se o biserică și în felul acesta s-a organizat Biserica creștină Baptistă în comuna Jegălia care a existat și este până în zilele noastre numai că suntem foarte puțini.