sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Morar Aron 1950 – 2020, din Spinuș


Fratele Morar Aron s-a născut  în ziua de 21 ianuarie 1950  în localitatea Spinuș, județul Bihor. Părinții s-au numit Florian și Floare.

Fratele Morar Aron  termină școala generală în anul 1964. Urmează  Școala Profesională de construcții din Dej, pe care o absolvă în anul 1968. A absolvit liceul la secția real în anul 1974, în Oradea.

Din ziua de 20 octombrie 1970  și până în ziua de 12 februarie 1972 este încorporat în armată și este lăsat la vatră cu gradul de fruntaș.

Între anii  1968 – 1974 este angajat ca electrician la Intreprinderea de Alumină Oradea, de unde își dă demisia pentru a studia la Seminar.

A absolvit Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1978. Fratele a fost invitat ca păstor la Bisericile Creștine Baptiste din: Susturogi, Dernișoara, Bistra, Bogei, Cuzap, Spinuș, Giulești și Hăucești, județul Bihor. La Biserica Creștină Baptistă din Bistra, este ales fratele Morar Aron ca păstor, de adunarea generală a bisericii, în ziua de 2 iulie 1978 și primește recunoașterea din partea Departamentului Cultelor.

Se căsătorește în ziua de 24 iulie 1974  cu Maria, născută Chiș ,din Tria, județul Bihor  și Domnul le dă o fiică, Ligia, născută în ziua de 17 noiembrie 1976.

În ziua de 25 octombrie 2008 fratele Aron Morar se întâlnește  după 30 de ani cu colegi seminariști la Centrul de Studii Biblice „Percept Ministry”  de la Surduc. La această întâlnire au venit și unii profesori ai Seminarului Teologic Baptist din București. Articolul este semnat de fratele Mihai Mihuț, coleg de clasă la seminar și care a plecat la Domnul ieri, 13 noiembrie 2020, la o zi diferență.

A fost un om harnic și pe ogorul Evangheliei, dar și pe ogorul satulului său pe care l-a iubit, Spinuș, județul Bihor.

A fost și în conducerea Comunității Creștine Baptiste  Oradea, în mai multe mandate.

În noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2020, Domnul îl cheamă acasă.

 

Surse:

Daniel Brânzei

Doru Hnatiuc

Arhive

Farul Creștin

vineri, 13 noiembrie 2020

Mihuț Mihai 1949 – 2020, din Vintere - autobiografie

 

Sunt născut la 12.12.1949, în satul Vintere, comuna Holod, județul Bihor, dintr-o familie de credincioși baptiști.

La vârstă de 4 ani am rămas orfan de mamă, iar responsabilitatea creșterii mele a preluat-o bunica mea, o femeie credincioasă, care din fragedă copilărie a sădit în inima mea învăţătura Sfintelor Scripturi, m-a învăţat să stau de vorbă cu Dumnezeu în rugăciune şi mi-a îndreptat paşii spre casa lui Dumnezeu.

Această creştere în frică de Dumnezeu şi în învăţătura Scripturii, au dat roade mai târziu în viaţa mea.

Pot să spun că am experimentat din plin ceea ce afirmă Psalmul 68 v.5/a şi 6/a cu privire la faptul că « Dumnezeu este Tatăl orfanilor » şi « El dă o familie celor părășiţi ». 

Primii ani de școală i-am făcut în satul natal, iar la vârstă de 12 ani, bunica, sfătuită de persoane cu intenții bune, a acceptat cu greu să ajung la Casa de copii din Beiuș, unde am terminat ciclul gimnazial în anul 1963.

Între anii 1963-1967 am urmat Liceul teoretic nr.1 din Beiuș, iar după liceu mi-am continuat studiile la Școala tehnică de geologie din orașul Dr. Petru Groza(astăzi Ştei), pe care am absolvit-o în anul 1969.

În anul 1966, pe când eram încă în liceu, bunica a trecut la Domnul, dar ceea ce ea a investit în viaţa mea, precum şi rugăciunile ei necurmate înălţate către Dumnezeu pentru mine, au dat rod şi în vara anului 1968, pe 18 august,  l-am mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului, ca Domn şi Mântuitor personal, fiind botezat de fratele Gligor Ioan, păstorul Bisericii Baptiste din satul meu natal.

După această experienţă deosebită a convertirii, Dumnezeu a aprins un foc în inima mea, care m-a motivat să împărtăşesc Cuvântul lui Dumnezeu celor din jurul meu şi o făceam cu multă bucurie şi multă râvnă.

În această perioadă, Dumnezeu mi-a pus pe inimă gândul, că după ce voi termină Şcoala tehnică de geologie, să urmez Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti şi să mă dedic lucrării de slujire, ca păstor.

Astfel, în vara anului 1969, mi-am întocmit dosarul pentru admitere la Seminar, dar Departamentul Cultelor  n-a aprobat anul școlar 1969-1970 și în primăvară anului 1970 am plecat în armată. În toamna acelui an însă, Seminarul a primit aprobarea pentru o clasă cu 12 studenţi, dar eu nu eram printre ei, fapt care a însemnat a doua piatră de încercare pentru mine, întrucât trebuia să mai aştept încă patru ani.

Dumnezeu are însă căile Lui, planurile Lui şi timpul Lui cu privire la pregătirea noastră pentru lucrarea Să.

După satisfacerea stagiului militar, începând cu toamna anului 1971 până în 1973, am lucrat ca tehnician geolog la I.P.E.G. Câmpulung Moldovenesc. A fost o perioadă în care am avut ocazia de a sluji Domnului în circumstanţe mai dificile, dar şi să cunosc o serie de biserici din nordul Moldovei, fapt care m-a ajutat foarte mult în creşterea mea spirituală şi în pregătirea pentru ceea ce Dumnezeu avea în plan cu mine.

În anul 1973 m-am căsătorit cu actuala mea soție Irina, din Oradea și după căsătorie m-am transferat cu locul de muncă  la Institutul de meteorologie și hidrologie din Oradea, unde am lucrat ca tehnician hidrolog  până în anul 1974. În vara acelui an, Dumnezeu ne-a binecuvântat în familie cu primul nostru copil, Cristian şi pot spune că aveam o familie fericită, o locuinţă frumoasă şi un loc de muncă bun.

Cu toate acestea, acea chemare lăuntrică din partea lui Dumnezeu de a urmă Seminarul din Bucureşti şi a mă dedică lucrării Sale, m-a urmărit în toţi aceşti ani şi a rămas în inima mea ca o chemare irezistibilă.

Astfel, în toamna anului 1974, am fost admis la Seminar. Anul acela a însemnat un mare triumf şi pentru Seminar, căci după o perioadă de mulţi ani, Departamentul Cultelor a aprobat o clasă cu 20 de studenţi.

Anii de studiu la Seminar, au fost o mare binecuvântare pentru mine, întrucât mi-au oferit un fundament teologic şi doctrinar sănătos, care m-a ajutat ulterior să rămân lângă dreptarul învăţăturii sânătoase şi să o propovăduiesc în lucrarea de slujire cu toată convingerea şi altora. Dintre profesorii din timpul Seminarului, care au contribuit la formarea mea ca slujitor, doresc să-i amintesc pe fr. Bunaciu Ioan, care mi-a fost ca un părinte spiritual, de la care am învăţat seriozitatea, consecvenţa şi disciplina în lucrarea de slujire; fr. Talpoş Vasile, care m-a iniţiat în arta predicării Cuvântului; fr. Taloş Vasile, care   m-a motivat să iubesc şi să mă adâncesc în studiul Vechiului Testament şi fr. Doru Moţ, care mi-a inspirat dragoste pentru limba engleză.

Din cei 20 de studenţi care am început Seminarul, am absolvit, 18. Doi colegi şi buni prieteni, Nelu Rusu şi Nicolae Morocoş, ambii din Comunitatea Cluj, au murit la cutremurul din 4 martie,1977.

În această perioadă a pregătirii mele teologice, Dumnezeu mi-a binecuvântat familia şi cu  două fiice, Mihaela şi Ligia. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru soţia mea care a dus greul familiei în perioada celor 4 ani de studenţie la Seminar şi m-a încurajat şi m-a susţinut ca   să-mi pot finaliza studiile teologice.

După absolvirea Seminarului, Dumnezeu mi-a deschis uşa pentru lucrarea de slujire ca păstor, în Biserica Creştină Baptistă din Talpoş, jud. Bihor, unde am şi fost ordinat ca păstor pe 12 noiembrie, 1978.

Slujirea în Biserica din Talpoş, a fost pentru o perioadă scurtă, de doi ani, dar a însemnat o experienţă deosebit de frumoasă şi bogată, având în vedere ce avea Dumnezeu pregătit în planul Lui pentru mine.

În vara anului 1980, după o perioadă de meditaţie şi rugăciune, am acceptat invitația Bisericii Baptiste nr.1 din Reșița, de a veni și a sluji ca păstor al acestei biserici și astfel m-am mutat cu toată familia la Reșița.

După venirea la Reşiţa, Dumnezeu ne-a binecuvântat familia cu al patrulea copil, o fiică cu numele Naomi. În aceste condiţii, soţia mea Irina, a fost nevoită să întrerupă lucrul pentru a se ocupă de creşterea celor patru copii, pe care Dumnezeu ni i-a dăruit şi astfel eu am putut să mă implic mai eficient în lucrarea din biserică. Biserica Creştină Baptistă nr.1 Reşiţa, la ora aceea era o biserică destul de mare -  avea peste 600 de membri, iar localul de închinare avea doar 250 de locuri, astfel că  serviciile divine se desfășurau în condiții grele.

Deși s-au făcut o serie de demersuri în cursul anilor, pentru a se obţine aprobarea  pentru construirea unei noi case de rugăciune, autorităţile au  refuzat de fiecare dată aprobarea pentru construirea unui nou local. În ciuda acestei situaţii grele, lucrarea lui Dumnezeu a progresat şi numărul membrilor continua să crească.

În anul 1986, Dumnezeu ne-a făcut dovadă că rugăciunile noastre cu privire la un nou local de închinare, nu au fost în zadar, întrucât am primit aprobarea să cumpărăm o casă și să fie transformată în casă de rugăciune. Ne-am mişcat foarte repede cu toate formalităţile și în anul 1987, am primit autorizaţia de transformare a acelei case, în casă de rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi printr-o mobilizare exemplară a întregii biserici, am reuşit să finalizăm lucrarea, în doi ani de zile, cu resurse financiare şi umane proprii.

Serviciul de inaugurare a casei de rugăciune a avut loc în duminică din 17 Decembrie 1989, în ziua când a început revoluţia la Timişoara, iar visul bisericii de a avea o casă de rugăciune adecvată, a devenit realitate.

După mutarea în noul local, lucrarea a progresat şi numărul membrilor bisericii a crescut mereu. Îmi amintesc cu bucurie că în anul 1991 am avut patru botezuri cu un număr total de 127 de candidaţi.

Din anul 1994 am slujit împreună cu fratele Bărnuţ Daniel, proaspăt absolvent al Seminarului de la Bucureşti, care a fost ales ca păstor al bisericii, alături de subsemnatul.

În anul 1999, după 10 ani de la mutarea în localul nou, acesta a devenit din nou neîncăpător, întrucât numărul membrilor ajunsese la peste 1200. Dumnezeu, ne-a deschis însă, din nou o uşă pentru a planta o nouă biserică în cartierul Govândari al mun.Reşiţa şi unde nu era nici o biserică evanghelică.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările la această nouă clădire, au început în toamna anului 1999 și la data de 20 Ianuarie 2002, am avut serviciul de inaugurare a acestei noi biserici cu numele Biserica Baptistă „Speranţa”.

Întrucât m-am implicat şi în construcţia acestui nou edificiu de cult, am decis să plec alături de cei ce vor opta pentru noua biserică şi să fiu păstorul lor, iar la Biserica nr.1 rămânea păstor fr. Bărnuţ Daniel.

Împărţirea membrilor Bisericii nr.1, pentru constituirea noii biserici, s-a făcut în duhul păcii, având fiecare membru, libertatea să opteze dacă să devină sau nu, membru în Biserica „Speranţa”.

La realizarea acestui proiect frumos și-au adus contribuția pe lângă frații din Biserica nr.1 și o serie de familii plecate din biserică în Statele Unite, precum și o Biserică Baptistă din Carolina de Sud-ERBC Greenvile, cu care am avut un parteneriat deosebit de eficient și roditor din punct de vedere spiritual.

Îl slăvesc pe Domnul pentru echipa de slujitori, alături de care am avut privilegiul să slujesc Biserica „Speranța” până în anul 2016, când am ajuns la vârsta pensionării și am predat ștafeta slujirii de păstor al Bisericii Baptiste „Speranța” Reșița, fratelui Gelu Dumitrașcu, care a fost ordinat în anul 2015, slujind împreună un an.

Pe linie de cult, am slujit prin harul Domnului ca vicepreşedinte al Comunităţii Timişoara, în perioada 1991-2008 şi ca vicepreşedinte al Uniunii Baptiste între anii 1999-2001. Din anul 2009 până în 2015, am slujit ca și preşedinte al Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin, care a fost înființată în anul 2009.

Îl slăvesc pe Domnul pentru ajutorul pe care l-am avut în soţia mea Irina, pe toate planurile, în toţi aceşti ani de slujire, iar bucuria noastră cea mai mare ca părinţi, este în faptul că toţi cei patru copii pe care Dumnezeu ni i-a dăruit, sunt credincioşi şi dedicaţi în a-L sluji pe Domnul. Fiul nostru Cristian, fiica mare, Mihaela și fiica mică Naomi, sunt căsătoriţi şi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu trei nepoţi şi trei nepoate.

Mulţumesc Domnului de asemenea, pentru modul minunat în care mi-a purtat de grijă în toţi aceşti ani, mie şi familiei mele şi pentru modul în care m-a binecuvântat în lucrare, în ciuda slăbiciunilor şi limitărilor mele, precum şi a unor greutăţi inerente şi care nu au fost puţine.

Am însă satisfacţia şi mulţumirea în sufletul meu că L-am slujit pe Domnul şi Biserica Sa, cu toată curăţia şi cu tot devotamentul şi în urma slujirii mele, a rămas o lucrare frumoasă, care-L onorează pe Dumnezeu şi este apreciată şi de cei din afară, ca dovadă fiind şi faptul că în anul 2006, Consiliul local al mun. Reşiţa, mi-a acordat cinstea de « cetăţean de onoare «  al municipiului Reşiţa.

Sper din tot sufletul că Acela care a început în mine şi cu mine această bună lucrare, mă va învrednici şi mă va ajută să-I fiu credincios și să continui să-L slujesc cum spunea Iosua, cu toată casa mea până la sfârşit.

A Lui să fie toată slava, pentru toate lucrurile.

            Oradea  12. Mai 2020                                          Pastor pensionar Mihai Mihuţ

 

În ziua de vineri, 12 noiembrie 2020, Dumnezeu își cheamă slujitorul lui credincios acasă, pentru a fi cu Stăpânul pe care l-a iubit mult și l-a slujit cu credincioșie întreaga viață.

Surse:

Ionel Tuțac mi-a oferit biografia

Ioan Moisa

Ovidiu Popovici


La aniversarea de 100 de ani a Bisericii Baptiste din Bozovic

Predica din data de 29 septembrie 2019 cu ocazia Duminicii Seniorilor. Mesajul a fost prezentat la programul de dimineata



joi, 5 noiembrie 2020

Popescu Costa 1894 – 1946, din Moldova Nouă

 

Fratele Popescu Costa s-a născut în ziua de 26 decembrie 1894 în localitatea Moldova Nouă, județul Caraș. Părinții se numeau Ion și Lenca, de confesiune greco-ortodoxă și naționalitate română.

A studiat patru clase  și două cursuri biblice.

În ziua de 19 noiembrie 1916 se căsătorește în Moldova Nouă cu Maria, născută Muntean și Domnul le dă trei copii: doi băieți și o fată.

În anul 1916 este încorporat la Cercul de recrutare din Caransebeș la Regimentul 96 Infanterie Caransebeș și rămâne la vatră cu gradul de caporal.

În anul 1919, când Evanghelia ajunge să fie predicată la Moldova Nouă, a fost cel dintâi întors la Domnul cu pocăință și în ziua de 3 august 1919 a fost botezat.

De la începutul vieții de credință, fratele Costa a predicat Evanghelia oamneilor. Dărnicia lui și a fraților din Moldova Nouă a ajutat mult la înaintarea Evangheliei și a Bisericii Creștine Baptiste.

În anul 1933 a fost însărcinat ca evanghelist, pentru a merge să predice prin satele din jur, iar în ziua de 9 aprilie 1934 a foast ordinat ca predicator în câteva biserici baptiste din comunitate. Acest cerc avea 180 de membrii și 135 aparținători.

În ziua de 23 ianuarie 1946 fratele Costa Popescu este chemat acasă, la Domnul. Înmormântarea a avut loc în ziua de 25 ianuarie 1946, la care a luat parte o mulțime de frați din mai multe biserici. Corul din Moldova Nouă și Coronini au cântat, iar frații: Ilie Craiovean, Constantin Burimon, Mihail Ionescu, Toma Iacobici, Junios și Vichenție Craiovean au predicat Evanghelia și au mângâiat familia.

Surse:

Ilie Craiovean

Arhive

Farul Creștin

miercuri, 4 noiembrie 2020

Rață Nicolae 1927 – 1997, din Știnăpari

 


Nicolae Rață s-a născut în data de 18 martie 1927 în satul Știnăpari, comuna Cărbunari, Raionul Moldova Nouă, având ca părinți pe Nicolae Lupu și Floarea Rață (în momentul nașterii copilului, părinții nu erau cununați).  Părinții s-au întors la Domnul atunci când băiatul Nicolae avea vârsta de 3 ani.

A absolvit 7 clase la școala din Știnăpari, în perioada 1933 – 1941, după care a urmat cursurile Școlii Tehnice Medii Experimentale U.D.R., Ciclul Inferior din Reșița, în perioada 1941-1945.

După multe frământări și lupte, în luna august a anului 1945, printre cei 40 de tineri care l-au mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului, a fost și tânărul Nicolae Rață. Botezul a fost oficiat de păstorul Costa Popescu din Moldova Nouă.

Fratele Nicolae Rață se căsătorește cu  sora Maria Munteanu în data de 31 mai 1947, în localitatea Știnăpari, cununia religioasă fiind oficiată de către pastorul Ilie Craioveanu.  Maria Munteanu s-a născut în data de 17 august 1931, în comuna Cărbunari, Raionul Moldova Nouă.  A fost o femeie simplă toată viața și a stat lângă soțul ei, fiind un  ajutor potrivit în lucrarea pastorală a acestuia. În cadrul acestei căsătorii, Dumnezeu le-a dăruit doi copii: Floarea, născută în 20.05.1948, în comuna Sasca Montană și Nicolae, născut în 25.01.1952, în localitatea Cărbunari.

 În toamna anului 1949 este admis la Seminarul Teologic Baptist din București și îl absolvă în anul 1957.

După terminarea anului întâi de studii teologice, Nicolae Rață este chemat la Reșița de către fratele păstor Dărăban. La o întrunire a Bisericilor Baptiste din Raionul Reșița, frații din Biserica Baptistă din Doclin și din alte biserici din zonă, l-au cerut să vină păstor. După o discuție cu fratele Dărăban, acesta îi întreabă: „Puteți voi să întrețineți un păstor? Da, au răspuns ei, ce mâncăm noi, va mânca și el”. După această discuție, în prima sâmbătă a lunii octombrie din anul 1950, Nicolae Rață se mută la Doclin, începând activitatea pastorală în această biserică până în anul 1955. Aici a întrat în conflict cu miliția, care îl amenința că-i va ridica legitimația dacă nu se supune, fratele a fost hotărât în decizie și de data aceasta, miliția a fost înduplecată și fratele a oficiat un botez în apă curgătoare.

În data de 13 mai 1951, fratele Nicolae Rață este ordinat ca păstor al Bisericii Baptiste din Doclin și localitățile din jur. Din comisia de ordinare au făcut parte frații păstori: Vichente Craioveanu, președinte din partea Comunității Baptiste de Timisoara, Cure Simion,  Dărăban Ilie, Stanilă Anton - diacon ordinat,  Pop Alexandru - diacon ordinat. Programul spre lauda lui Dumnezeu din acea zi a fost împodobit de către corul Bisericii Baptiste din Reșița.   

Din anul 1955 până în anul 1957 păstorește Biserica Creștină Baptistă din Sasca.

În  ziua de 10 iunie 1957 este chemat la Moldova Nouă, unde după serviciul de dimineață este ales ca păstor.

A mai slujit și în alte Biserici Baptiste precum: SFÂNTA ELENA  perioada 1971 – 1990, PADINA MATEI  1957 – 1990, ȘUȘCA, POJEJENA SÂRBĂ 1984 – 1990, VRANI 1982 – 1985, ȘTINAPARI 1958 – 1971; 1977 – 1979; 1987 – 1989, REȘIȚA 1979 – 1980, CĂRBUNARI 1965 – 1972.  

  A făcut botezuri în diferite locuri şi situaţii, atât vara când era căldura mare, cât şi iarna când tremura de frig. Bucuria botezurilor nu se poate uita niciodată.

În 28 februairie 1990, fiind și bolnav, se retrage din viața de slujire și cere să fie pensionat.

Ca și slujitor nu a dorit să pună povară pe biserici când era persecutat. Era sub supraveghere non-stop, lângă casa pastorală locuia un ofițer de securitate din Moldova Nouă. A înfruntat cu calm și dârzenie, pe cei care nu îl lăsau să își ducă la îndeplinire misiunea care i-a fost încredințată de Domnul Isus, de a predica Evanghielia.

În ziua de 4 iunie 1997 este chemat acasă la Domnul pe care l-a slujit și în fața căruia a trebuit să dea socotelă de viața trăită.

Surse:

Nistor Doru- Ion, Viața și slujirea pastorului Nicolae Rață în cadrul cercurilor pastorale  din Caraș-Severin.




Viața și slujirea pastorului Nicolae Rață, de Nistor Doru

 


Inimosul profesor de silvicultură Nistor Doru, din localitatea Vrani, județul Caraș Severin, a fost cercetat de Domnul să aducă o floare în buchetul istoriei baptiste din România. Această floare este importantă, fiind prezentată la nivel de master. Floarea ce o aduce este viața fratelui păstor Nicolae Rață, care a trudit pe ogorul Evangheliei în întreaga perioadă comunistă, începând cu anul 1947,  timp de 50 de ani.

Ca un punct de noutate, fratele Doru, prezintă pe lângă viața de slujire a fratelui Nicolae Rață, o descriere geografică a zonei, căi de comunicație, climă, resurse, arheologie și alte informații, ceea ce ne ajută să ne transpunem în pielea personajului care a mărșeluit peste munți, dealuri și văi, pe poteci, dar și drumuri asfaltate. La aceasta, a fost ajutat de fratele dr. în geografie Anton Lazăr, un frate devotat și lucrător pe ogorul Evangheliei.

Fratele Doru stă pe gânduri dacă să tipărească această biografie sau nu, eu zic da, pentru că acuma se odihnește doar la Biblioteca Institutului Teologic Baptist din București, dar prin tipărire va ocupa locul în alte zece biblioteci importante din țară, dar și în biblioteca iubitorilor de istorie baptistă, dintre care cel dintâi sunt „eu”.

Lucrea se poate citi de cei dornici, făcând apel la fratele Doru Nistor, AICI.

Mai jos vă prezint autobiografia fratelui Nistor Doru, care este și un harnic lucrător pe ogorul Evangheliei Domnului Nostru Isus Cristos, în Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Mercina, filială a Bisericii Baptiste „Speranța” din Vrani.

Mă numesc NISTOR DORU-ION, născut la 20.01.1976, în localitatea ORAVIȚA, județul CARAȘ – SEVERIN, fiul lui DORU și MARIOARA, întâiul născut, având și o soră DORINA – MARCELA, născută la 24 martie 1977.

Școala primară și gimnaziul le-am absolvit la ȘCOALA GENERALĂ NR. 1 din ORAVIȚA (actualmente ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ROMUL LADEA” ORAVIȚA).

Liceul l-am absolvit, tot în Oravița, la LICEUL AGROINDUSTRIAL (actualmente LICEUL TEHNOLOGIC „MIHAI NOVAC” ORAVIȚA), secția ECONOMICĂ, cu specialitatea CONTABIL, STATISTICIAN, PLANIFICATOR.

Am locuit în ORAVIȚA în perioada cât erau cursuri la școală, iar vacanțele le petreceam la VRANI, în casa bunicilor materni, care erau creștini baptiști. Mergeam cu ei la biserică, acolo L-am cunoscut pe Domnul. În toamna anului 1994, pe data de 13 noiembrie l-am mărturisit pe Domnul în apa botezului, fiind botezat în BISERICA BAPTISTĂ SPERANȚA DIN VRANI, de către păstorul GRUIA PETRU.

După absolvirea liceului, intenționam să-mi continui studiile la facultate dar, datorită problemelor financiare prin care trecea familia mea, mama fiind bolnava de cancer, m-am angajat ca vânzător.

În 09 martie 1995, solul morții bate pentru prima dată la poarta familiei noastre și bunica maternă, în vârsta de 60 de ani, este chemată acasă la Tatăl Ceresc.

În luna februarie a anului 1996, am fost încorporat în armată la DROBETA-TURNU-SEVERIN pentru o periadă de două luni, după care am fost transferat la TIMIȘOARA la Centrul de Instrucție a grănicerilor. Când am terminat perioada de instrucție am fost repartizat la BATALIONUL DE GRĂNICERI din ORAVIȚA, unde am terminat stagiul militar, fiind lăsat la vatră în februarie 1997.

În luna mai a anului 1999, pe data de 22, solul morții bate a doua oară la poarta casei și sufletul mamei părăsește trupul fiind chemată ACASĂ, la vârsta de 42 de ani. Din acea clipă parcă totul s-a ruinat dar, El este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în Locaşul Lui cel Sfânt. Ps. 68: 5, ne-a dat putere să trecem și peste această încercare.

Stând cu bunicii paterni, aceștia fiind creștini ortodocși, nu au putut înțelege de ce eu merg la pocăiți și făceau tot felul de presiuni asupra mea, atunci m-am decis să plec la Oravița la tatăl meu, angajându-mă la un magazin cu sora mea. La Vrani veneam doar ocazional.

Auzind că la LICEUL AGRICOL se înființează o clasă de studii postliceale cu specialitatea SILVICULTURĂ, am luat hotărârea să mă înscriu. Așa că la 01 otombrie 1999, am început cursurile la școala postliceală. Dimineața de la ora 06 și până la ora 14:00 lucram, iar după amiază mergeam la școală. După absolvirea școlii postliceale în anul 2001, am rămas maistru instructor în cadrul GRUPULUI ȘCOLAR AGRICOL ORAVIȚA, pentru o perioadă de un an.

Mergând la CARANSEBEȘ pentru cursuri de psihopedagogie, am auzit că este post titularizabil, de maistru instructor silvicultură, la GRUPUL ȘCOLAR FORESTIER DIN CARANSEBEȘ, atunci am hotărât să mă înscriu la examenul de titularizare din vara anului 2002. Mergând ca să depun dosarul pentru examenul de titularizare, mă rugam Domnului cerâdu-i să mă oprească din drum dacă nu este voia Lui să merg la Caransebeș și să nu mă fac de rușine. Toate au decurs bine, am mers cu o seară înainte de examen să mai discut cu doamna inginer silvic Moldovan Rachila, despre unele teme din silvicultură, ce  discutasem cu dumneaei seara, acelea au fost subiectele de examen. Atunci am înțeles că am un DUMNEZEU MARE! Când s-au afișat rezultatele, am fost primul pe județ la maiștri instructori, dându-mi seama că DUMNEZEU vrea copiii lui să fie cap nu coadă și pentru aceasta îi sunt multumiror toată viața. Tot în acea perioadă am dat examen pentru pentru permisul de conducere categoria B, la examen obținând maximum de puncte.

La 01 septembrie 2002, am început activitatea la Caransebeș ca maistru instructor de silvicultură la GRUPUL ȘCOLAR FORESTIER, acolo nu cunoșteam pe nimeni, dar știam că Dumnezeu este cu mine.

Lucrând ca maistru la liceu, am hotărât ca în toamna anului 2006 să-mi continui studiile la facultate. Am intrat la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, Specializarea Silvicultură, unde am învățat primii trei ani după care, din cauza problemelor financiare, a trebuit să renunț. În anul 2009 am continuat studiile la UNIVERSITATEA DIN ORADEA tot la specialitatea silvicultură,iar în iulie 2011 am absolvit studiile de licență devenind inginer silvic.

În data de 11 ianuarie 2008, bunica paternă moare,  eu rămânând doar cu bunicul în casă.

La data de 28 septembrie 2011, sunt detașat în interesul învățământului ca director la ȘCOALA GIMNAZIALĂ din CĂRBUNARI, unde am activat până la 31 august 2012, aici am încercat să fac doar ce este bine, fiind iubit și respectat chiar de preotul satului ALDESCU CORNEL, el fiind și profesor de Religie Ortodoxă. Preoteasa era învățătoare la școală, iar casa parohială era lipită de școală. De multe ori preotul stătea și privea pe fereastra cancelariei, care dădea spre stradă, iar preoteasa îl întreba, de ce tot se uită pe fereastră? El răspundea: ”Aștept să vină copilul” – adică eu, pentru mine au fost clipe frumoase petrecute acolo, simțindu-mă apreciat și iubit, fiind ca un copil în mijlocul părinților. Cu preotul și preoteasa am rămas prieteni. Ei actuamente sunt la pensie și s-au mutat la Arad. De câte ori trec prin Arad, merg să-i vizitez.

În 22 octombrie 2011, solul morții iarăși trece pe la casa mea, moare bunicul patern. Atunci m-am văzut singur, nu mă mai aștepta nimeni acasă. Am început să mă rog Domnului să-mi dea o nevastă pocăită, mai mult nimic. Domnul a ascultat rugăciunile mele și în 14 mai 2012, m-am căsătorit cu CORINA, o fată pocăită din REPUBLICA MOLDOVA. Corina era medic pediatru la Chișinău.

În 01 septembrie 2012, am fost detașat ca director la ȘCOALA GIMNAZIALĂ din VRANI, satul meu natal, unde am lucrat până la 31 august 2013. Datorită politicului care se implică în toate, am fost schimbat și am plecat la catedră.

Când unii cred că îți închid ușile, Dumnezeu deschide porți. La 01 septembrie 2013, sunt chemat să predau Silvicultură la LICEUL TEORETIC „EFTIMIE MURGU” BOZOVICI. Aici Dumnezeu mi-a scos în cale oameni deosebiți, frați profesori cu care am legat prietenii și am stat în părtășie.

În timp ce eu eram la Bozovici, Corina era la Timișoara, pentru echivalare și recunoaștere de studii, la SPITALUL DE URGENȚĂ PENTRU COPII ”LOUIS TURCANU”. Ne întâlneam la sfârșit de săptămâna la Vrani.

Pentru a putea preda la ciclul superior am fost nevoit să-mi continui studiile, în 01 octombrie 2013, încep cursurile de master în silvicultură,  la UNIVERSITATEA DIN ORADEA, absolvidu-le în iulie 2015.

Domnul pe cine iubește îl și încearcă. În luna ianuarie 2015, am fost depistat de cancer la rinichi. Pentru mine a fost o încercare care m-a întărit și mai mult gândindu-mă la ce spune Iacov în 1:2 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, pe masa de operație am încercat să nu pun la îndoială puterea lui Dumnezeu de a vindeca oamenii și nu am spus nicoidată „DACĂ DUMNEZU MĂ VA VINDECA”, știam că sunt în mâna Lui. Stând pe masa de operație am promis Domnului că după ce mă refac, merg la Seminar la București.

Domnul era cu noi, simțeam lucrul acesta. Corina reușește să termine cu echivalarea la Timișoara și începând cu 01 august 2016, este medic pediatru la SPITALUL JUDEȚEAN REȘIȚA, pentru secția externă din Bozovici.

În toamna anului 2017, încep cursurile de Master în Teologie Baptistă la UNIVERSITATE DIN BUCUREȘTI, FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ, aici am întâlnit oameni deosebiți, când mergeam la București la cursuri era o bucurie pentru mine să stau în prezența sfinților. Am absolvit masterul în iunie 2019, cu lucrarea de disertație având ca temă: ”Viața și slujirea pastorului Nicolae Rață în cadrul cercurilor pastorale  din Caraș-Severin”.

Actualmente ajutăm lucrarea din Biserica Baptistă Emanuel din Mercina, filiala Bisericii Baptiste Speranța din Vrani, unde suntem și membrii. Aici ne bucurăm de dragostea față de Dumnezeu  a celor șase surori vârstnice care frecventează Casa de Rugăciune cu regularitate.

Până în prezent nu avem cuvinte îndeajuns, ca să mulțumim Domnului pentru toate ce am primit. Privind în urmă îmi vine să spun ceea ce zicea apostolul Pavel în FA 20:22 Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.

   Data

04.11.2020



duminică, 1 noiembrie 2020

Familia Iovin din Arad-Gai

 

În această localitate familia Iovin era o familie numeroasă cu bărbați iubitori de Dumnezeu şi uniți în idealul lor, care era acela de a răspândi Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Familia Iovin este cea care a dezoltat, a sprijinit și format Biserica Creștină Baptistă din Arad-Gai.

Revista „Lumina Lumei” condusă de fratele Gheorghe Slev anunța în anul 1904 că din Arad-Gai a fost botezată o persoană. Revista ,,Adevărul” menţiona că în ,,ziua de 19 iunie 1908, 3 persoane, 1 bărbat, 1 femeie și o fecioară, au fost botezate din Arad -Gai la Biserica Creștină Baptistă din Curtici”. Este posibil ca aceștia să provină din familia Iovin.

Iovin Trifon 1852 – 1925  



Fratele Trifon Iovin s-a născut în anul 1852 în localitatea Arad-Gai. Când a auzit Cuvântul Domnului s-a hotărât să-L urmeze și să facă ce este scris. A fost un om cu carte, chair dacă era agricultor și un bun lider în breasla lui.

Soția fratelui Trifon se numea Ana, născută în anul 1855, decedată în anul 1931. Domnul i-a binecuvântat cu mai mulți copii printre care și Mihai născut în 1884.

Acesta a fost în anul 1913 inițiatorul și printre semnatarii unei petiții adresate către Căpitănia Poliției din Arad, în care se solicita ca din clădirea de dans să se amenajeze cinematograful din Arad-Gai, unde să se poată face instruirea agricultorilor.

În ziua de 20 martie 1931, ora 4 d. m. la Casa Națională Românescă din Arad-Gai, s-a constituit Asociația Agricultorilor. Această asociație a fost înființată de fratele Trifon Iovin și oficializată la stăruința fiului acestuia și a supraviețuit până la instalarea comunismului în România.

În anul 1925 este chemat acasă la Domnul ca să fie împreună cu cei răscumpărați în patria Lui.

Iovin Mihai 1884 – 1961

Fratele Iovin Mihai se naște în anul 1884 în localitatea Arad-Gai din părinții Trifon și Ana de naționalitate română.

Se căsătorește cu Eva născută în anul 1887 și Domnul le dă 10 copii, băieți și fete: Simion, Beniamin, Nicolae, Gheorghina si Felicia și Mia.

Numele fratelui Iovin Mihai este legat de Arad-Gai şi de biserica pe care a fondat-o. Era un agricultor știutor de carte și înzestrat cu darul de a scrie. În revista „Farul Mânturii” nr. 11 din 1 iunie 1923 apare articolul deosebit de profund „Rămâi cu noi, căci spre seară este”. Un alt articol apărut tot în anul 1923 se numește: „La râul Babilonului am șezut și am plâns când ne-am adus aminte de Sion”. Articolele erau presărate cu exemple din istorie, literatură sau alte scrieri și chema la pocăință.

Numele Mihai Iovin se intersectează cu nume precum Vasile Berbecar, Mihai Munteanu, pioneri baptiști de pe ogorul Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos și participau împreună la programe de botezuri, cununii, înmormântări, evanghelizări sau alte serbări în poporul baptist, dar și cu Marcu Nichifor. În ziua de 15 septembrie 1935 participă la o serbare ținută în Biserica Creștină Baptistă din Curtici unde a predicat alături de: Truța Petru, Emil Jiva şi Ioan Cocuț.

Despre deschiderea Bisericii Creștine Baptiste din Arad-Gai, fratele Mihai scrie un articol prin care informează frățietatea din țară despre acest frumos eveniment. Deschiderea a avut loc în ziua de 21 noiembrie 1923 la ora 9 dimineața. Au participat următorii frați lucrători: Pantilimon Andrișan din Bucovina, Ioan Moț bătrânul adunării din Șega, Radu Tașcă, Vasile Berbecar, Ștefan Stupariu, Ștefan Bordaș, Avram Barbu și alții.

La Conferința Comunității Baptiste de Arad din ziua de 16 februarie 1945 fratele Mihai este ales în comitetul de zi.

În anul 1926 ocupa postul de custode al Palatului Cultural din Arad iar un grup de intriganți au cerut primăriei, ca Mihai Iovin să fie îndepărtat pentru că aparținea Cultului Baptist. A fost chemat la Episcopia ortodoxă în fața episcopului Comșa al Aradului, care i-a făcut multe promisiuni, doar să se întoarcă la biserica mamă. Fratele fiind foarte hotărât şi ferm în convingerile sale a fost dat afară din serviciul Bibliotecii.

A fost un bun păstor și neobosit Evanghelist, un bun dirijor al corului Bisericii Baptiste din Arad-Gai.

Fratele Mihai Iovin este chemat la Domnul în ianuarie 1961, la înmormântarea dumnealui fiind prezenți 10 păstori, care și-au arătat dragostea și prețuirea pentru acest harnic lucrător în via Domnului. Printre păstorii prezenți s-au numărat și frații: Pit si Alexa Popovici, Ionel Truța, Martian Cocian, Mihai si Pavel Chiu.

 

Iovin (Mia) Mihai 1925 – 2019 din Arad-Gai





Fratele Mia Iovin s-a născut în ziua de 6 decembrie 1925 în localitatea Arad. Părinții se numeau Mihai și Eva de religie baptistă, cetățenie română și ocupația de bază agricultori. A fost al zecelea copil al familiei, din care numai 5 au ajuns la bătrânețe.

Începe școala primară și în anul 1945 îşi ia diploma de Bacalaureat.

S-a căsătorit cu Domnica și Domnul i-a binecuvântat cu 5 copiii: Michael, Cristian, Casiana, care s-a născut la 6 luni după arestarea fratelui Mia.  A trăit 4 luni în incubator. La înmormântarea lui, a întrebat-o pe mama cum arată Casiana? A spus așa: "Pe fața lui s-au întipărit toate suferințele prin care am trecut" Paul s-a născut în 1965, după eliberare și Grațian. 

A fost angajat pentru puțină vreme și din cauza credinței sale în Dumnezeu a fost dat afară și i-a ajutat pe părinți la munca câmpului.

Fratele Mia Iovin a suferit persecuții încă de copil. Avea doar 12 ani, fiind în clasa a 5 –a în anul școlar 1936/1937 , preotul Ionescu care preda religia nu-l putea suferi și îl bătea crunt de multe ori. A trecut prin ororile războiului fiind elev de liceu.

Fratele a contribuit la dezvoltarea Bisericii Creștine Baptiste „Betel” formată de Ioan Cocuț în anul 1933.

A fost un bun și ascultător misionar, mergând cu plăcere oriunde era trimis, fără șovăire, a trecut prin experiențe de neuitat, care l-au format şi l-au întărit pentru lucrarea la care a fost chemat. A lucrat cu frați care aveau o experiență bogată în spate  precum frații: Marcu Nechifor, Ilie Mârza de la Deva.

În luna aprilie a anului 1948 este încorporat la Unitatea Militară a Cercului Teritorial Arad și perioada instrucției o face la Regimentul 6 Infanterie.

Fratele Vasile Moisescu ținea diferite întruniri religioase prin case, la care participau un grup de credincioși baptiști printre care: Traian Ban, Mia Iovin, Ioan Ginga și alții. Într-o seară fiind adunați într-o casă au fost cu toții arestați de securitate. Acest grup era denumit „Moisiștii” și erau formați în Biserica Creștină Arad-Șega.  Luând parte la întâlnirile de studiu Biblic cu fratele Moisescu în anul 1958 este arestat, primind ca şi pedeapsă 20 de ani de închisoare. Procesul și condamnarea au avut loc la Tribunalul Militar din Timișoara la 18 februarie 1959, cu sentința nr. 72 în baza art. 209 pct. 2 lit. A din Codul Penal pentru uneltire contra ordinii sociale. Este eliberat în anul 1964.

După eliberare a devenit un lucrător şi mai activ, cunoscut și iubit în toată țara. A fost supravegheat mereu și până la urmă a trebuit să părăsească țara.

Emigrând în America fratele a continuat să lucreze și a co-înființat biserici baptiste de limbă română, a adunat și trimis fonduri consistente celor nevoiași din România.

A scris o carte despre toate patimile îndurate de dumnealui. Această carte o recomand cu mare căldură pentru că este captivantă, vorbește pe înțelesul tuturor, oferă în amănunt evenimente și discuții. Veți înțelege din carte grozăviile făcute de comuniști în perioada lor de stăpânire. Fratele a îndurat pe propria piele, pentru Domnul, toate aceste încercări dureroase și a rămas credincios până în ziua morții.

În ziua de 18 octombrie 2019, Domnul își cheamă robul credincios acasă, după o viață frumoasă trăită cu Dumnezeu și Evanghelia Lui.

În perioada încarcerării a compus multe cântări pe care le-a publicat în cartea „Cântările Biruinței”. AICI se pot asculta cântările interpretate de fratele Nelu Pribac sau se pot descărca de AICI.  

"Istoria unui rob al lui Hristos" de Mihail Mia Iovin. Această carte se poate descărca de AICI.

 

Michael Iovin 1951





Fratele Michael Iovin s-a născut în anul 1951. La o vârstă fragedă şi critică, am putea spune, adică între 7 și 13 ani fratele a fost nevoit să crească fără tatăl său, acesta fiind deținut politic pentru credința creștină. Lucrul acesta i-a adus pe lângă probleme în societate și o punere la colț din partea acelora care nu știau adevărul  cu privire la arestarea tatălui său. Totuşi fratele şi familia sa au reuşit să răzbată prin toate aceste greutăți, pentru că mâna bună a lui Dumnezeu i-a însoțit pretutindeni şi le-a dat putere. A văzut cu propriii-i ochi, cum lucrează Dumnezeu prin lucruri concrete. Timp de trei ani nici nu a știut dacă îi mai trăiește tatăl. Apoi au primit cărți poștale în care li se cereau alimente, dar familia nu avea banii necesari pentru a trimite un colet cu alimente. Atunci,  mama a zis: „Michael hai să ne rugăm!” și s-au rugat la marginea patului. Pe Michael luându-l durerea de genunchi a dat covorul la o parte şi atunci a văzut că sub covoraş sunt 200 de lei. Mama i-a spus ce scrie în Biblie și a citat din Scriptură: „Când vă rugați, să credeți că ați și primit”.

Nu a fost critic la adresa lui Dumnezeu, nu a cârtit, că de ce i se întâmplă așa lucruri grele, ci L-a iubit nespus, dovadă fiind faptul că în anul 1965 pășește în apa botezului mărturisind credință lui Dumnezeu. A fost activ la misiunile creștine de pe valea Crișului și la spitalele din Arad.

A absolvit în anul 1976 Institutul „Ion Mincu” din București ca arhitect cu diplomă. În timpul  școlii Partidul Comunist i-a făcut o ofertă, ca să se înscrie în partid.  Însă fratele a refuzat ,,oferta generoasă” atrăgându-şi mânia partidului iar în anul 1978 a fost expulzat din țară fiind considerat ca potențial duşman al poporului. Fratele a fost și profesorastfel că partidul considera, că va avea o influență nefastă asupra tineretului.

În 1979, imediat dupa sosirea fratelui în SUA, a înființat și editat sub egida Bisericii Baptiste din Chicago a fratelui Cocian, revista "Maranatha." A circulat clandestin și s-a bucurat de interes și în țară.

În anul 1987 a participat la înmormântarea fratelui Costache Ioanid, poetul credincios care a compus multe poezii valoroase, ale căror versuri au fost puse pe muzică. La moartea lui Ioanid, a scris o eulogie amplă, "Poet între creștini și creștin între poeți." A fost publicată chiar în ziua înmormântării pe două pagini ale ziarului românesc din New York, "Micromagazin".

În America, a ajuns partener principal într-o companie de arhitectură şi a proiectat sute de clădiri în 33 de state.

Fratele Michael are doi nepoţi frumoşi, Dumnezeu să îi binecuvinteze!

Mulțumesc fratelui Michael Iovin pentru că m-a ajutat să întocmesc această biografie a familiei Iovin și mi-a dăruit aceste poze.

 

 


Surse:

Horia Truță – Arad-Gai, Scrieri Monografice, Volumul II.

Mia Iovin – Istoria unui rob a lui Hristos.

Michael Iovin

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Românul

Wikipedia