Prezint acest frate care a slujit și la Tulcea și a avut mult
de suferit, pentru a fi cunoscut publicului românesc, pentru că viața lui
merită cunoscută. Cunoștea 25 de limbi și alte câteva, mai puțin. Acest articol
conține un Necrolog: scris de Carl Füllbrandt, - un articol Editorial despre Vasili Pawloff UN APOSTOL RUS și
Cuvântarea lui Vasile Pavlov la Congresul Alianței Mondiale Londra 1905.
Prin acest frate și mii de alți asemenea, prin multe prigoane, au preluat
Cuvântul lui Dumnezeu și ni-lau transmis prin ați frați credincioși, nouă,
celor de azi. Ce facem noi azi cu Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia mântuirii noastre?
O transmitem spre generațiile viitoare și cum?
Necrolog: Vasile Gurievici Pavlov - de Carl
Füllbrandt.
S-a născut la Voronzovka în anul 1854, în munții
Transcaucaziei. Părinții lui, niște țărani simpli, au fost deportați acolo din
cauza convingerilor religioase, aparținând unei grupări despărțite de biserica
rusă. Ei au încercat să trăiască potrivit convingerilor lor, fapt pentru care
au fost prigoniți de biserica dominantă. În limbaj popular erau numiți molocani
(oameni de lapte), fiindcă refuzau folosirea alcoolului. Mama lui provenea
dintr-o familie de ofițeri ruși, familie care s-a asociat molocanilor și așa au
ajuns să fie proscriși. Încă de la vârsta de 5 ani, el citea Evanghelia în
limba slavonă în adunarea molocanilor. Ca băiat de 16 ani, frecventa din
proprie inițiativă, la Tiflis, (Tibilisi din Georgia)o școală evreiască, ca să
învețe limba ebraică. Limba germană a învățat-o prin puteri proprii. Mai târziu
s-a ocupat cu studierea limbilor meridionale: araba, gruzina, tătara, turca,
chineza și altele. Vorbea și câteva limbi vest europene destul de ușor.
Cunoștea 25 de limbi și alte câteva mai puțin.
La 16 ani, fratele Pavlov s-a pocăit și a fost condus la
Hristos prin șeful său, Nichita Voronin. Când acest mic grup de credincioși s-a
întâlnit cu Martin Kalweit, un predicator baptist german, în urma mărturiei
depuse au fost botezați. Imediat a pornit tânărul și înflăcăratul martor să
lucreze în poporul său rus. În anul 1875 a plecat spre Hamburg și a căutat
acolo să intre în legătură cu pionierii germani, ca prin ei să se poată pregăti
mai bine pentru lucrul din Răsărit.
În anul 1876 a fost
ordinat de către fratele J. G. Oncken pentru serviciul misionar și s-a întors
în patria lui.
Atunci s-a înființat la Tiflis prima biserica baptistă. Dar
și în afara granițelor Caucazului căuta să fie purtătorul luminii Evangheliei.
Imediat a găsit legătura cu misiunea evanghelică care între timp a apărut în
Ucraina sub conducerea fraților [Sazont E.] Kapuștinskiixxi și [Mihail]
Ratușnîi. Timp de exact zece ani, între 1877-1887, a putut întreține această
lucrare, până s-a pornit prigoana organizată de conducerea bisericii ruse,
dominantă în stat. La venirea pe tron a țarului Alexandru al III-lea s-a
terminat cu toleranța. Oberprocurorul Sfântului Sinod, Pobiedonosțev, dușmanul
plin de ură al sectanților, a intervenit personal la acest țar pentru
deportarea fraților Pavlov, Voronin și a armeanului [Abraham] Amirchanianzxxii
(1838-1913) în gubernia Orenburg. După patru ani de deportare, Pavlov s-a
întors la familia lui, dar numai pentru trei luni, ca să fie din nou deportat
pentru patru ani – de data aceasta arestat și trimis sub escortă specială. În
Siberia, din cauza unei epidemii de holeră, au murit soția și trei copii, numai
un fiu rămânând în viață. Autoritățile au căutat cu toate mijloacele, probe să
paralizeze activitatea lui Pavlov. La început s-au organizat dezbateri în fața
unor mari mulțimi de oameni, ca să-l poată discredita pe Pavlov. Dar tânărul
era bine pregătit în Biblie și cu [ajutorul lui] Isus a biruit adversari cu
titluri academice și cu scaune sus puse în biserică, iar Evanghelia se întări
mai departe. În Orenburg s-au înființat prin jur biserici mari, care au fost
îngrijite și organizate de Pavlov.
Slujitorii bisericii au căutat în cele din urmă cu viclenie
[să-l oprească] și-i oferiră lui Pavlov un post la stat și bani, dacă el va
înceta să mai facă propagandă evanghelică. Dar robul lui Hristos cunoștea
prețul pe care Învățătorul său l-a plătit pentru mântuirea lui și respinse
ispita strălucirii lumii și pe Mamona.
După ispășirea celei de-a doua deportări, Pavlov plecă afară
din țară, în străinătate, ca să se poată potoli furtuna pornită împotriva lui.
El s-a stabilit în Tulcea (România) unde orașul devenise un loc de refugiu
pentru frații prigoniți din Rusia și aici a organizat și a strâns mijloace
pentru ajutorarea celor lipsiți de acasă.
Din 1901 a început o activitate intensă, în principal în
Ucraina. În 1909 a fost ales ca președinte al Uniunii Baptiste a întregii
Rusii. În anii 1911 și 1912 era redactorul revistei „Baptistul” din Odesa și
conducea în același timp biserica baptistă rusă din acel oraș. În tot acest
timp a fost încolțit foarte tare de agenții bisericii dominante (Ortodoxă) și
ispăși din nou pedepse cu închisoarea. Dar de suferit în chip deosebit a avut
în vremea guvernatorului general Tremaceff, care l-a pedepsit pe Pavlov cu
patru luni de închisoare administrativă, deoarece convocase o conferință a
bisericilor.
După izbucnirea războiului în 1914 au fost de asemenea niște
urmări amare pentru el. Mai întâi Pavlov a fost condamnat la două luni
închisoare. Eliberat, fu din nou condamnat în 1916 la opt luni de închisoare,
din cauza unei broșuri cu privire la botezul copiilor. Totuși, această pedeapsă
nu a executat- o. Când trebuia să fie arestat, nu se afla acasă. O voce
interioară l-a îndemnat să se ascundă. Atunci a venit Revoluția, care a anulat
acea sentință.
Pavlov servi biserica din Moscova patru ani și jumătate, mai
târziu și câtva timp la Sankt-Petersburg. Ultima toamnă a plecat cu soția lui
spre Cauzaz. Până la sfârșit a fost membru în Comitetul Unional Baptist Rus. La
ultima Conferință Unională, în decembrie, în ultimul an, a luat parte activ și
a predicat Evanghelia.
Lucrarea Domnului între ruși a avut în Pavlov un luptător
puternic. Credincios pentru Adevărul Evangheliei, tare și hotărât, fără a se
îndoi a căutat mereu să facă lucrul pe care i l-a încredințat Hristos.
Pe 22 aprilie 1921 și-a sărbătorit cincizeci de ani de
activitate. Uniunea Baptistă a întregii Rusii l-a bucurat prin faptul că a luat
asupra ei întreținerea materială a lui Pavlov și a soției sale, până la moartea
lor.
Vasile Pavlov a fost un mare căutător al lui Hristos și un
cunoscător al Bibliei. A înțeles întotdeauna în predicile sale să se exprime
clar și pe înțelesul poporului și astfel să aducă adevărurile evanghelice în
modul cel mai simplu de înțeles poporului său. Mii de suflete din poporul rus
au fost conduse la Hristos prin această vestire a Crucii lui Hristos. În toată
Rusia, până departe, în Siberia, se pot găsi urmele acestei foarte
binecuvântate activități.
Singurul său fiu este astăzi președintele Uniunii Baptiste
din Rusia. În Caucaz a făcut să clipească lumina lumii, acolo a găsit pe
Mântuitorul său, a început lucrarea pentru Domnul și acolo s-a dus el încă o
dată înainte de a pleca în patria veșnică.
El muri în Baku, în ziua de 15 aprilie 1924, dar rămășițele
sale pământești au fost transportate după dorința bisericii și înhumate la
Tiflis. Acolo trebuie el să odihnească în pace până vine Domnul Isus.
Editorial despre Vasili Pawloff
UN APOSTOL RUS
CITITORII acestei REVISTE (THE BAPTIST MISSIONARY MAGAZINE)
de acum vreo zece sau doisprezece ani își vor aminti ocazional de menționarea
Pr. Vasili Pawloff și a lucrării sale din Rusia de Sud. După un timp, domnul
Pawloff a fost pierdut din vedere și se știa doar că fusese exilat prin proces
administrativ în Siberia. Nu mai era posibil pentru el să comunice liber cu
lumea exterioară, iar de câțiva ani în urmă acest MAGA-ZINE și Baptiștii din
America au auzit doar puțin despre acest personaj interesant. Cu câteva luni în
urmă s-a aflat că acest frate cu adevărat apostolic lucra cu o mică biserică
din Tulcea, România, lângă gura Dunării și la doar câteva mile de granița cu
Rusia. Din cauza devotamentului său față de predicarea Evangheliei și a
exilului său repetat, el nu a mai putut lucra în Rusia, dar s-a agățat totuși
de țara natală atât de strâns pe cât îi permitea vigilența oficialilor și a
predicat în mai multe limbi oamenilor din Tulcea, după ce a adunat o mică
biserică compusă în mare parte din exilați ca el. Oportunitățile mari și
nevoile muncii lui apăsau atât de greu asupra sufletului său, încât s-a simțit
obligat să vină în America pentru a-și face cunoscute dorințele și, printr-o
fericită coincidență, prezența sa a fost asigurată la reuniunea anuală a
Uniunii de la Rochester, N. Y., unde apariția și povestea sa spusă printr-un
interpret au făcut o impresie profundă asupra tuturor celor care l-au auzit.
Acest frate devotat nu este prea mult să numești un adevărat
erou creștin. Puțini oameni din timpurile moderne au îndurat mai mult, au
suferit mai mult sau s-au sacrificat mai mult pentru Evanghelia lui Hristos.
Are doar patruzeci și patru de ani, dar experiențele variate din viața lui,
dacă sunt povestite pe deplin, ar face o poveste de un interes palpitant și
romantic. Originar din Tiflis în Trans-Caucazia, a fost convertit și botezat la
vârsta de șaisprezece ani; persecutat de părinții săi la început și instruit
pentru un predicator al Evangheliei la Hamburg, Germania, sub conducerea
personală a marelui Oncken, de către care a fost hirotonit, s-a întors apoi în
Rusia și a răspândit bucuria.
Vestea mântuirea prin credința în Isus Hristos în regiunile
Don și Volga și peste Munții Caucazieni până la granițele Persiei și ale Mării
Caspice. Sute de convertiți au fost câștigați la Domnul Isus și multe biserici
au fost înființate prin munca lui, în care el a fost sprijinit de Uniunea
Misionară Baptistă Americană prin Comitetul Germano-American de la Hamburg.
Prin serviciul său anevoios, extins și de succes, a devenit larg și bine
cunoscut oficialilor ruși, care l-au privit mult timp cu ochi geloși, iar în
1887 a fost alungat brusc din casa lui și trimis în Siberia, pur și simplu
pentru crima de a predica adevărul așa cum este în Isus. Chiar și în acel
pământ de exil, el a continuat să predice Evanghelia în timpul primului său
mandat de patru ani. La încheierea acestuia s-a întors la casa lui din Tiflis.
Dar la câteva săptămâni după întoarcerea sa, a fost chemat în fața
oficialităților și i s-a poruncit să semneze un document prin care se angajează
să nu mai predice. El a refuzat și a fost arestat fără proces și aruncat în
închisoare. De ceva vreme, prietenii și familia lui nu știau unde se dusese,
dar în cele din urmă au aflat că se află în închisoarea din Tiflis. Curând el
cu altul, a fost dus pe căi secrete la gară, pentru a fi transportat din nou în
Siberia. În ciuda grijii funcționarilor, s-a aflat că el urma să fie luat și o
mare mulțime s-a înghesuit în gară la plecarea lui.
În această a doua perioadă de exil familia lui i s-a alăturat
curând, dar tristețea urma să fie partea lor. În mai puțin de un an, o fiică
i-a fost luată prin înec, iar mama și trei copii duși de holeră, lăsând exilul
îndurerat singur, cu doar unul din familia sa, fiul său. Predicarea Evangheliei
a continuat în timpul acestui al doilea mandat de exil și mulți convertiți au
fost câștigați. Neputând părăsi orașul, au fost neapărat botezați de altcineva
în râul din afara orașului. La sfârșitul celui de-al doilea mandat de patru
ani, biserica număra o sută cincizeci de membri și de atunci a crescut la peste
trei sute.
La a doua întoarcere din exil, domnul Pawloff a descoperit că
era inutil pentru el să încerce să predice mai mult Evanghelia în Rusia.
Devenise atât de cunoscut, încât mișcările sale erau sub supraveghere constantă
a poliției secrete, așa că în cele din urmă a hotărât întristat să-și
părăsească țara natală și s-a așezat la Tulcea din România, chiar peste
graniță, unde i s-au alăturat mulți baptiști care au suferit din cauza exilului
în Siberia, printre Munții Caucaz la Gerusi și în alte părți. Sub îndrumarea
Comitetului Executiv al Uniunii Misionare, domnul Pawloff a vizitat bisericile
ruse menonite și baptiste din Occident și i-au fost oferite asigurări de
sprijin care îi vor permite să ducă mai departe cu vigoare marea lucrare pe
care încă o poate face în România. Vorbește rusă, română, bulgară, turcă și
germană, dar vorbește doar cu o oarecare dificultate în engleză. Rugăciunile și
sprijinul nostru material să urmeze pe cineva care este capabil să adopte atât
de deplin limbajul apostolului Pavel: „În legături și întemnițari adesea”. El
predică Evanghelia și poartă pe trupul său semnele Domnului Isus.
Cuvântarea lui Vasile Pavlov
la Congresul Alianței Mondiale Londra 1905
Mă bucur foarte mult să vă văd, dar trebuie să vă spun că nu
am încercat niciodată să vorbesc engleza în mod public. Nu sunt pregătit să
vorbesc, dar ceea ce spun vreau să spun fără un traducător. Dacă vorbesc
stricat, sper că mă vei ierta. Lucrez acum la Tiflis, în Transcaucazia, în
Asia. Munca noastră în Asia a început acum treizeci de ani. Eu și acești frați
(arătând către reprezentanții care stăteau cu mm pe platformă) am început să
predicăm Evanghelia și să lucrăm. Am construit Biserici din când în când, dar a
venit persecuția și eu și mulți alții am fost trimiși în Siberia. M-am întors
și păduchii mi-au cerut un angajament că nu voi mai predica Evanghelia.
Am spus: "Nu vă voi da asta. Crezi că sunt speriat? Voi
predica." (Aplauze puternice.) Conștiința mea nu mi-a permis să fac ceea
ce a cerut poliția și am fost din nou alungat timp de patru ani în Siberia. În
total, am fost alungat timp de opt ani, iar când m-am întors am plecat în
România și am predicat acolo. Când a venit momentul, m-am întors în Rusia, iar
acum lucrez la Tiflis. Avem multă suferință de dragul Evangheliei. Este ca și
cum am ucis un om; suntem alungați și nu avem drepturi. Dar ne-am întors din
nou și acum este mai bine în Rusia. Există mai multă libertate. (Aplauze.) Dar
nu avem libertate deplină. Vechile legi nu au fost încă abolite. Numărăm
aproximativ 20.000 de baptiști în Rusia și avem aceeași credință și același
Botez biblic. (Aplauze puternice.)
Surse:
J.H. Rushbrooke, 1933.
Congresul Baptist Mondial,
Londra, 11-19 Iulie 1905.
THE BAPTIST MISSIONARY MAGAZINE,
1898
THE BAPTIST MISSIONARY
MAGAZINE, PUBLISHED BY THE AMERICAN BAPTIST MISSIONARY UNION, VOLUME LXXVIII,
BOSTON MISSIONARY ROOMS, 1898, pp. 485 – 486.