Voichița Bel (1931 - 2025) din Rohia

 

Voichița Bel s-a născut în ziua de 12 ianuarie 1931, în familia Bodea Ioan (născut în 1904) și Teodora (născută în 1902), de pe Valea Ursului, la Gura Văii Pietricelii.

A fost dată la școală în anul 1938, dar din clasa a patra nu a mai vrut să meargă la școală, pentru că învățătorul a bătut-o foarte rău, până i s-au umflat mâinile. Bătaia a primit-o deoarece seara mergea cu mama sa, Teodora, în șezătoare, cu caierul la tors.

A copilărit ca orice copil, mergând la miei, apoi cu vacile la păscut. S-a jucat cel mai mult cu buna sa prietenă și vecină Victoria Roșului, de care era despărțită de un răzor mare și un pârâu care curgea de la citernă, de unde mai mulți oameni luau apă de băut. Cu toate că erau cam două sute de metri între casele lor, iarna fugea de acasă desculță pe zăpadă la Anuca să se joace.

În ziua de 1 noiembrie 1952, Voichița se căsătorește cu Ioan Bel, care locuia în Valea Bisericii, lângă bunica ei, Rafila Bodea. În anul 1953, Voichița naște o fetiță, căreia i-a pus numele Ana, dar care a murit la scurt timp. În anul 1954 naște pe Ioan, iar în 1956 pe Vasile.  

Prin anul 1954, în familia Voichiței încep greutățile, care se vor ține lanț timp de mai mulți ani. Se îmbolnăvește soțul ei, din cauza degerăturilor la picioare, pe când era în armată. A stat în postul de santinelă timp de trei zile, fără să fie schimbat din post. Această răceală i-a produs în timp o boală de plămâni și, în ciuda spitalizărilor și tratamentelor luate, în ziua de 18 mai 1956 a încetat din viață.

La acel moment, Voichița rămâne văduvă cu un copil de doi ani, Ioan, și unul care urma să se nască în toamnă, Vasile, plus trei bătrâni pe care trebuia să îi întrețină. Viața i-a devenit tot mai grea la vârsta 25 de ani, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, a făcut față tuturor greutăților, rămând văduvă până în clipa morții.

În anul 1965, a fost nevoită să strice casa de lemn în care locuia și, cu ajutorul bunului Dumnezeu, a ridicat alta mai mare și mai încăpătoare. Vaioagele (chirpicii) le-a făcut în grădină familia lui Anton și Părasca. Casa a fost zidită de Văsuț Vasile, zis și diacul. Grinzile casei au fost cioplite de Iovu Conț (Groful), împreună cu Iovu Șleam (Țăpicului), care îi erau rudenii.

Fiind o fire foarte harnică, a muncit fără să-i fie frică de viață și a biruit. Spre sfârșitul vieții, Dumnezeu i-a purtat de grijă să nu fie singură.

După ce a devenit bunică, a avut grijă de toți nepoții, care erau foarte bine tratați și se simțeau în largul lor cu bunica. Nepoții sunt: Dana, Adrian, Adriana, Camelia, Voichița și Cristina.

Voichița a înțeles din cuvântul Domnului, pe care îl citea zi de zi, că orice om care vrea să fie mântuit trebuie să încheie un legământ cu Dumnezeu în apa botezului. De aceea, în ziua de 18 mai 2003, a fost botezată în Biserica Creștină Baptistă din Oarța de Sus de către pastorul baptist Daniel Chereji de la Baia Mare. De atunci, a frecventat Biserica Creștină Baptistă din Târgu Lăpuș până în anul 2019, când din cauza bătrâneții, nu a mai putut să se deplaseze și să stea la biserică. Totuși, nu a rămas la pat, ci continua să facă mișcare, ieșind afară sprijinindu-se pe o botă.

În ziua de 11 martie 2012 a fost paralizată pe partea dreaptă, dar după o săptămână de tratament, Dumnezeu a ajutat-o să poată umbla din nou. Chiar a putut să meargă în continuare la săpat porumb și cartofi, la cules, și nu a abandonat lupta. După câțiva ani, puterile au început să-i slăbească, până în luna decembrie 2024, când a stat mai mult la pat. În luna martie 2025 a slăbit tot mai tare și nu se mai putea ridica din pat.

Azi, prin îndurarea lui Dumnezeu Tatăl, suferința ei a luat sfârșit și Voichița a fost mutată de pe pământul acesta plin de durere la Dumnezeu, în glorie, unde este binecuvântare. Viața ei este o mărturie a harului și îndurării lui Dumnezeu!

Vasile Bel

Rohia

26 martie 2025

Brisc Ioan (n. 1958) din Valcău de Jos

 

S-a născut în ziua de 26 octombrie 1958 în localitatea Valcău de Jos, județul Sălaj. Părinții se numeau Ioan și Lenke, de confesiune baptistă.

A făcut opt clase primare în localitate, primii doi ani de liceu i-a făcut în Zalău și în anul 1975 s-a mutat la Timișoara cu familia, unde a continuat liceul.

La 16 ani și-a predat viața Domnului și în ziua de 18 august 1974 este botezat la Biserica Creștină Baptistă Maghiară din Pericei, județul Sălaj, de către pastorul Balazs Iosif.

A fost membru fondator al Comitetului Creștin pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC), format în ziua de 2 aprilie 1978. Din această cauză a fost urmărit de autorități. În anul 1987 soția sa a fost exclusă de la serviciu din cauza legăturii fratelui cu ALRC.

A studiat la Bible Education by Extension, (BEE), o formă de studii clandestine, deoarece la Seminarul Teologic Baptist din București nu a fost primit din cauza legăturii cu ALRC.

În ziua de 19 iulie 1980 se căsătorește în localitatea Valcău de Jos cu Cornelia, născută Cozac, din Creaca, județul Sălaj, și Domnul le-a dat trei copii: Ioana, născută în 1981, Flavius, născut în 1984 și Emanuela, născută în 1987.

Pastorul Titus Miheț de la Zalău l-a ordinat în ziua de 20 noiembrie 1983 în Biserica Creștină Baptistă din Zalău, pentru zece biserici de la țară: Brebi, Creaca, Prodănesti, Lupoaia, Brusturi, Jac, Gălpaia, Românași, Romita, Racâș, pe care le-a păstorit până în anul 1990. Comisia de ordinare a fost compusă din frații păstori: Hușanu Mihai, Miheț Titus, Vereș Ernest și Chiș Ioan Vasile.

În anul 1990, la invitația Bisericii Baptiste din Hollywood, a plecat în SUA și a slujit aici șapte ani. A fost primul păstor al acestei biserici, un om cu inimă imensă și cu un înalt caracter de slujire.

În anul 1998 s-a mutat la Biserica Baptistă din Portland. De aici, împreună cu biserica, a sprijinit lucrarea din Alexandria, România, din Republica Moldova și Ucraina.

Cât a fost în țară, era un pastor iubit și apreciat, pentru că avea o fire veselă, predica vioi și drept cuvântul lui Dumnezeu și această parte bună l-a însoțit toată viața.

La întrunirea de toamnă a Bisericilor Baptiste Române de pe Coasta de Vest a Statelor Unite de la Los Angeles, din 24 – 25 octombrie 1998, fratele Nelu Brisc este ales vicepreședinte cu titlu de coordonator.

Este foarte activ ca slujitor al Domnului, fiind implicat în buna desfășurare a lucrării Domnului printre românii din SUA și Canada, participând la conferințe și diferite întâlniri pastorale sau de altă natură. A scris articole și în revista „Luminătorul”, revista Asociației Bisericilor Baptiste Române din USA și Canada, unde era și membru în comitet, la departamentul de misiune.

                                

George Crişan 1865 - 1952 al Anişchi din Tisa, Arad, de George Crişan

 

Profil al unui premergător Român Baptist

Biblia narează, numele premergătorilor, ce prin credinţă au ascultat, au răspuns şi călătorit cu Dumnezeu. Viaţa lor e exemplu în pelerinajul urmaşilor. Celor ce caută un sens în viaţă, spun Scripturile, că Dumnezeu îşi caută prieteni personali pe care El îi cheamă pe nume. Acest fel de prietenie nu se moşteneşte, ea trebue obţinută de tată şi de fiu, de oricine îşi ridică ochii mai sus decât disperarea zilei prin care fiecare trecem. Eclesiastul promite binecuvântare copilului ce urmează învăţătura tatălui său. Nu e însă în putinţa omului de a şti de ce unii părinţi sunt mai deosebiţi de alţii. Zi de zi, vedem cum unii, în ciuda adversităţii, merg cu capul sus, cu credinţă neindoelnică, cu speranţă în victoria finală.

Israel, Creştinii, Baptiştii, îşi au premergătorii lor în descoperirea de cărări noi şi mijloace moderne de ascultare şi înţelegere a chemării Creatorului, cel mai intim şi devotat prieten, Dumnezeu, în Isus Hristos. Omul singur e uşor doborât de valuri. Puterea credinţei îl ţine mână în mână cu Tatăl său, Acelaşi Tată ce în răcoarea dimineţii chema pe Adam la plimbare în grădina splendidă a vieţii.

Cu aceste îndrumări voi încerca să trasez profilul unui premergător între Românii Baptişti. Profilul se limitează la momente şi fapte de seamă, demne de înregistrat în istoria credinţei.

„E profilul lui GEORGE CRISAN a Anişchi”

Născut în anul 1865, satul Tisa, plasa Hălmagiu, judeţul Arad, din părinţii Pilimon şi Anişca (născută Moţica din Leştioara), la şase ani rămase orfan de tată şi fără moştenire. Pană la 16 ani păzi oile şi vacile. La 20 de ani se căsători cu Elisabeta Dărău de la Paragine, cu doi ani mai tanără. Ea ii aduse zestre o junincă păstraie. Tatăl vitreg le oferi cuptoriştea ca adăpost.

George a Anişchi, cum îl cunoşteau toţi, cunoştea toţi sătenii după nume şi numărul de casă, ştia cât pămant are fiecare şi unde e situat; asculta liturghia în fiecare Duminică, când preotul Sirca venea la slujbă de la Măgulicea; rostea Tatăl Nostru şi Credeul; şi în curând fu ales ctitor al bisericii.

Având o memorie excepţională şi abilitate neântrecută de a face orice socoteală în minte, fiindcă şcoală nu făcuse şi nici carte nu ştia, fu ales primar la sat şi pentru vreo 25 de ani fu mereu reales. În afacerile satului se împrieteni cu Notarul, Pretorul şi Judecătorul şi nu după mult, funcţionari înalţi dela judeţ veneau la Tisa la vanătoare de mistreţi şi cerbi.

Funcţiile nu-l împiedecară de a merge la biserică şi de a ajuta la orice oră sătenii şi oamenii din sate vecine. Repară acoperişul bisericii şi a turlei şi, pentru prima dată, construi un balcon pentru cor în nava bisericii. Era primul cor construit vreodată într-o biserică mică şi din bârne de lemn.

Feciorul mai mare, Ghiuţu, era cantor, îşi procura cărţi bisericeşti de la Librăria Mitropoliei din Sibiu şi chiar de peste Carpaţi de la Bucureşti. Lui George a Anişchi îi plăcea să asculte cititul şi-l încuraja.

Ca primar era şi judecător de pace pentru pagube de câmp şi hotărnicii. Vorba lui directă şi clară îl făcură cunoscut la săteni, domni şi meşteşugarii din plasă şi jur. Aşa ajunse să se împrietenească cu avocatul Dr. Teodor Popa (Papp). Cu această strânsă prietenie, George a Anişchi sfida ameninţările autorităţilor maghiare şi, peste noapte, ducea oamenii cu căruţa, pe cont propriu, la votare. El le plătea şi zilele şi mâncarea. În felul acesta Românii din judeţ au făcut posibilă alegerea de deputat la Budapesta a lui George Pop de Băseşti.

În anul 1918 merse, mai mult pe jos, la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, unde se proclamă alipirea Ardealului cu Patria Mamă, România.

În 1920 oferi o casă, proprietatea sa, prima casă de zid din sat, ca local de şcoală primară. Prefectul judeţului veni la Tisa şi, ca semn de recunoştinţă, o inaugură ca „Şcoala Primară George Crişan Tisa, Jud. Arad.”

Puţin înaintea Primului Război Mondial, cât şi în timpul războiului, fiul său Ghiuţu ce fu rănit în bătaie, ajunse să citească tatălui său din Biblie. George a Anişchi ajunse la credinţa că mântuirea se obţine numai prin mila lui Dumnezeu în credinţa în Isus Hristos, Fiul Său, prin naştere din nou din apă şi din Duh.

În 1920, cu un an în urma lui Ghiuţu, el ceru şi fu botezat, aşa se născu el din nou ca pocăit şi Baptist. Umilinţe, ameninţări şi ispite fără număr îi ieşiră înainte la fiecare pas. El crezu că aceste ispite sunt încercările Satanei de a-l readuce la calea lată şi domoală.

Prin 1925 Episcopul Dr. Grigore Comşa veni la Tisa, cu scopul de a convinge pe George Crişan a Anişchi şi fiul său Ghiuţu, să se reântoarcă din calea rătăcirii la credinţa strămoşească. La sforţările Vlădicii el răspunse că el a găsit calea lui Hristos, calea vechilor străbuni ce au făcut legămant cu El în apa botezului. Ii zise el — „e mai cu folos a urma calea îngustă şi grea aleasă de Hristos, decât calea largă fără urcuş.

În 1922, - împreună cu feciorul său Ghiuţu, construiră prima Casă de Rugăciune în Tisa. Prin 1947, din doi, acum aveau 48 membri adulţi ce se adunau în această casă de adunare. Acest început modest, mic şi greu, cu lupte de zi şi noapte împotriva valurilor de persecuţii, de aţâţări şi umilinţe, îi intăreau curajul şi credinţa. Era un exemplu urmat mai târzior şi în alte sate, pe Valea Crişului Alb şi satele aciuate pe văile şi colinele Munţilor Apuseni.

Credinţa trăită în plin cu fapte de iubire, cuvinte de înţeles şi înţelepciune creştină, era viaţa de fiecare zi a lui George Crişan a Anişchi, ce niciodată n-a citit o carte, dar care cunoştea părţi intregi din Biblie pe de rost şi nu înceta să le amintească celor cu care vorbea. A trăit o viaţă din plin pentru Acela în care şi-a depus toată încrederea, a cărui voce a auzito-şi L-a urmat.

În 1952 fu chemat la Domnul, la vârsta de 88 de ani.[1]

Surse:

Luminătorul

---

[1] Luminătorul, Vol. NR. LVIII, Nr. 4, aprilie 1971, Cleveland, Ohio, pp. 4 și 8.

Vasile Gurievici Pavlov (Vasili Pawloff) 1854 – 1925 din Tiflis

 

Prezint acest frate care a slujit și la Tulcea și a avut mult de suferit, pentru a fi cunoscut publicului românesc, pentru că viața lui merită cunoscută. Cunoștea 25 de limbi și alte câteva, mai puțin. Acest articol conține un Necrolog: scris de Carl Füllbrandt, -  un articol Editorial  despre Vasili Pawloff UN APOSTOL RUS și Cuvântarea lui Vasile Pavlov  la Congresul Alianței Mondiale Londra 1905. Prin acest frate și mii de alți asemenea, prin multe prigoane, au preluat Cuvântul lui Dumnezeu și ni-lau transmis prin ați frați credincioși, nouă, celor de azi. Ce facem noi azi cu Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia mântuirii noastre? O transmitem spre generațiile viitoare și cum?

 

Necrolog: Vasile Gurievici Pavlov - de Carl Füllbrandt.

S-a născut la Voronzovka în anul 1854, în munții Transcaucaziei. Părinții lui, niște țărani simpli, au fost deportați acolo din cauza convingerilor religioase, aparținând unei grupări despărțite de biserica rusă. Ei au încercat să trăiască potrivit convingerilor lor, fapt pentru care au fost prigoniți de biserica dominantă. În limbaj popular erau numiți molocani (oameni de lapte), fiindcă refuzau folosirea alcoolului. Mama lui provenea dintr-o familie de ofițeri ruși, familie care s-a asociat molocanilor și așa au ajuns să fie proscriși. Încă de la vârsta de 5 ani, el citea Evanghelia în limba slavonă în adunarea molocanilor. Ca băiat de 16 ani, frecventa din proprie inițiativă, la Tiflis, (Tibilisi din Georgia)o școală evreiască, ca să învețe limba ebraică. Limba germană a învățat-o prin puteri proprii. Mai târziu s-a ocupat cu studierea limbilor meridionale: araba, gruzina, tătara, turca, chineza și altele. Vorbea și câteva limbi vest europene destul de ușor. Cunoștea 25 de limbi și alte câteva mai puțin.

La 16 ani, fratele Pavlov s-a pocăit și a fost condus la Hristos prin șeful său, Nichita Voronin. Când acest mic grup de credincioși s-a întâlnit cu Martin Kalweit, un predicator baptist german, în urma mărturiei depuse au fost botezați. Imediat a pornit tânărul și înflăcăratul martor să lucreze în poporul său rus. În anul 1875 a plecat spre Hamburg și a căutat acolo să intre în legătură cu pionierii germani, ca prin ei să se poată pregăti mai bine pentru lucrul din Răsărit.

 În anul 1876 a fost ordinat de către fratele J. G. Oncken pentru serviciul misionar și s-a întors în patria lui.

Atunci s-a înființat la Tiflis prima biserica baptistă. Dar și în afara granițelor Caucazului căuta să fie purtătorul luminii Evangheliei. Imediat a găsit legătura cu misiunea evanghelică care între timp a apărut în Ucraina sub conducerea fraților [Sazont E.] Kapuștinskiixxi și [Mihail] Ratușnîi. Timp de exact zece ani, între 1877-1887, a putut întreține această lucrare, până s-a pornit prigoana organizată de conducerea bisericii ruse, dominantă în stat. La venirea pe tron a țarului Alexandru al III-lea s-a terminat cu toleranța. Oberprocurorul Sfântului Sinod, Pobiedonosțev, dușmanul plin de ură al sectanților, a intervenit personal la acest țar pentru deportarea fraților Pavlov, Voronin și a armeanului [Abraham] Amirchanianzxxii (1838-1913) în gubernia Orenburg. După patru ani de deportare, Pavlov s-a întors la familia lui, dar numai pentru trei luni, ca să fie din nou deportat pentru patru ani – de data aceasta arestat și trimis sub escortă specială. În Siberia, din cauza unei epidemii de holeră, au murit soția și trei copii, numai un fiu rămânând în viață. Autoritățile au căutat cu toate mijloacele, probe să paralizeze activitatea lui Pavlov. La început s-au organizat dezbateri în fața unor mari mulțimi de oameni, ca să-l poată discredita pe Pavlov. Dar tânărul era bine pregătit în Biblie și cu [ajutorul lui] Isus a biruit adversari cu titluri academice și cu scaune sus puse în biserică, iar Evanghelia se întări mai departe. În Orenburg s-au înființat prin jur biserici mari, care au fost îngrijite și organizate de Pavlov.

Slujitorii bisericii au căutat în cele din urmă cu viclenie [să-l oprească] și-i oferiră lui Pavlov un post la stat și bani, dacă el va înceta să mai facă propagandă evanghelică. Dar robul lui Hristos cunoștea prețul pe care Învățătorul său l-a plătit pentru mântuirea lui și respinse ispita strălucirii lumii și pe Mamona.

După ispășirea celei de-a doua deportări, Pavlov plecă afară din țară, în străinătate, ca să se poată potoli furtuna pornită împotriva lui. El s-a stabilit în Tulcea (România) unde orașul devenise un loc de refugiu pentru frații prigoniți din Rusia și aici a organizat și a strâns mijloace pentru ajutorarea celor lipsiți de acasă.

Din 1901 a început o activitate intensă, în principal în Ucraina. În 1909 a fost ales ca președinte al Uniunii Baptiste a întregii Rusii. În anii 1911 și 1912 era redactorul revistei „Baptistul” din Odesa și conducea în același timp biserica baptistă rusă din acel oraș. În tot acest timp a fost încolțit foarte tare de agenții bisericii dominante (Ortodoxă) și ispăși din nou pedepse cu închisoarea. Dar de suferit în chip deosebit a avut în vremea guvernatorului general Tremaceff, care l-a pedepsit pe Pavlov cu patru luni de închisoare administrativă, deoarece convocase o conferință a bisericilor.

După izbucnirea războiului în 1914 au fost de asemenea niște urmări amare pentru el. Mai întâi Pavlov a fost condamnat la două luni închisoare. Eliberat, fu din nou condamnat în 1916 la opt luni de închisoare, din cauza unei broșuri cu privire la botezul copiilor. Totuși, această pedeapsă nu a executat- o. Când trebuia să fie arestat, nu se afla acasă. O voce interioară l-a îndemnat să se ascundă. Atunci a venit Revoluția, care a anulat acea sentință.

Pavlov servi biserica din Moscova patru ani și jumătate, mai târziu și câtva timp la Sankt-Petersburg. Ultima toamnă a plecat cu soția lui spre Cauzaz. Până la sfârșit a fost membru în Comitetul Unional Baptist Rus. La ultima Conferință Unională, în decembrie, în ultimul an, a luat parte activ și a predicat Evanghelia.

Lucrarea Domnului între ruși a avut în Pavlov un luptător puternic. Credincios pentru Adevărul Evangheliei, tare și hotărât, fără a se îndoi a căutat mereu să facă lucrul pe care i l-a încredințat Hristos.

Pe 22 aprilie 1921 și-a sărbătorit cincizeci de ani de activitate. Uniunea Baptistă a întregii Rusii l-a bucurat prin faptul că a luat asupra ei întreținerea materială a lui Pavlov și a soției sale, până la moartea lor.

Vasile Pavlov a fost un mare căutător al lui Hristos și un cunoscător al Bibliei. A înțeles întotdeauna în predicile sale să se exprime clar și pe înțelesul poporului și astfel să aducă adevărurile evanghelice în modul cel mai simplu de înțeles poporului său. Mii de suflete din poporul rus au fost conduse la Hristos prin această vestire a Crucii lui Hristos. În toată Rusia, până departe, în Siberia, se pot găsi urmele acestei foarte binecuvântate activități.

Singurul său fiu este astăzi președintele Uniunii Baptiste din Rusia. În Caucaz a făcut să clipească lumina lumii, acolo a găsit pe Mântuitorul său, a început lucrarea pentru Domnul și acolo s-a dus el încă o dată înainte de a pleca în patria veșnică.

El muri în Baku, în ziua de 15 aprilie 1924, dar rămășițele sale pământești au fost transportate după dorința bisericii și înhumate la Tiflis. Acolo trebuie el să odihnească în pace până vine Domnul Isus.

Editorial  despre Vasili Pawloff[1] UN APOSTOL RUS

CITITORII acestei REVISTE (THE BAPTIST MISSIONARY MAGAZINE) de acum vreo zece sau doisprezece ani își vor aminti ocazional de menționarea Pr. Vasili Pawloff și a lucrării sale din Rusia de Sud. După un timp, domnul Pawloff a fost pierdut din vedere și se știa doar că fusese exilat prin proces administrativ în Siberia. Nu mai era posibil pentru el să comunice liber cu lumea exterioară, iar de câțiva ani în urmă acest MAGA-ZINE și Baptiștii din America au auzit doar puțin despre acest personaj interesant. Cu câteva luni în urmă s-a aflat că acest frate cu adevărat apostolic lucra cu o mică biserică din Tulcea, România, lângă gura Dunării și la doar câteva mile de granița cu Rusia. Din cauza devotamentului său față de predicarea Evangheliei și a exilului său repetat, el nu a mai putut lucra în Rusia, dar s-a agățat totuși de țara natală atât de strâns pe cât îi permitea vigilența oficialilor și a predicat în mai multe limbi oamenilor din Tulcea, după ce a adunat o mică biserică compusă în mare parte din exilați ca el. Oportunitățile mari și nevoile muncii lui apăsau atât de greu asupra sufletului său, încât s-a simțit obligat să vină în America pentru a-și face cunoscute dorințele și, printr-o fericită coincidență, prezența sa a fost asigurată la reuniunea anuală a Uniunii de la Rochester, N. Y., unde apariția și povestea sa spusă printr-un interpret au făcut o impresie profundă asupra tuturor celor care l-au auzit.

Acest frate devotat nu este prea mult să numești un adevărat erou creștin. Puțini oameni din timpurile moderne au îndurat mai mult, au suferit mai mult sau s-au sacrificat mai mult pentru Evanghelia lui Hristos. Are doar patruzeci și patru de ani, dar experiențele variate din viața lui, dacă sunt povestite pe deplin, ar face o poveste de un interes palpitant și romantic. Originar din Tiflis în Trans-Caucazia, a fost convertit și botezat la vârsta de șaisprezece ani; persecutat de părinții săi la început și instruit pentru un predicator al Evangheliei la Hamburg, Germania, sub conducerea personală a marelui Oncken, de către care a fost hirotonit, s-a întors apoi în Rusia și a răspândit bucuria.

Vestea mântuirea prin credința în Isus Hristos în regiunile Don și Volga și peste Munții Caucazieni până la granițele Persiei și ale Mării Caspice. Sute de convertiți au fost câștigați la Domnul Isus și multe biserici au fost înființate prin munca lui, în care el a fost sprijinit de Uniunea Misionară Baptistă Americană prin Comitetul Germano-American de la Hamburg. Prin serviciul său anevoios, extins și de succes, a devenit larg și bine cunoscut oficialilor ruși, care l-au privit mult timp cu ochi geloși, iar în 1887 a fost alungat brusc din casa lui și trimis în Siberia, pur și simplu pentru crima de a predica adevărul așa cum este în Isus. Chiar și în acel pământ de exil, el a continuat să predice Evanghelia în timpul primului său mandat de patru ani. La încheierea acestuia s-a întors la casa lui din Tiflis. Dar la câteva săptămâni după întoarcerea sa, a fost chemat în fața oficialităților și i s-a poruncit să semneze un document prin care se angajează să nu mai predice. El a refuzat și a fost arestat fără proces și aruncat în închisoare. De ceva vreme, prietenii și familia lui nu știau unde se dusese, dar în cele din urmă au aflat că se află în închisoarea din Tiflis. Curând el cu altul, a fost dus pe căi secrete la gară, pentru a fi transportat din nou în Siberia. În ciuda grijii funcționarilor, s-a aflat că el urma să fie luat și o mare mulțime s-a înghesuit în gară la plecarea lui.

În această a doua perioadă de exil familia lui i s-a alăturat curând, dar tristețea urma să fie partea lor. În mai puțin de un an, o fiică i-a fost luată prin înec, iar mama și trei copii duși de holeră, lăsând exilul îndurerat singur, cu doar unul din familia sa, fiul său. Predicarea Evangheliei a continuat în timpul acestui al doilea mandat de exil și mulți convertiți au fost câștigați. Neputând părăsi orașul, au fost neapărat botezați de altcineva în râul din afara orașului. La sfârșitul celui de-al doilea mandat de patru ani, biserica număra o sută cincizeci de membri și de atunci a crescut la peste trei sute.

La a doua întoarcere din exil, domnul Pawloff a descoperit că era inutil pentru el să încerce să predice mai mult Evanghelia în Rusia. Devenise atât de cunoscut, încât mișcările sale erau sub supraveghere constantă a poliției secrete, așa că în cele din urmă a hotărât întristat să-și părăsească țara natală și s-a așezat la Tulcea din România, chiar peste graniță, unde i s-au alăturat mulți baptiști care au suferit din cauza exilului în Siberia, printre Munții Caucaz la Gerusi și în alte părți. Sub îndrumarea Comitetului Executiv al Uniunii Misionare, domnul Pawloff a vizitat bisericile ruse menonite și baptiste din Occident și i-au fost oferite asigurări de sprijin care îi vor permite să ducă mai departe cu vigoare marea lucrare pe care încă o poate face în România. Vorbește rusă, română, bulgară, turcă și germană, dar vorbește doar cu o oarecare dificultate în engleză. Rugăciunile și sprijinul nostru material să urmeze pe cineva care este capabil să adopte atât de deplin limbajul apostolului Pavel: „În legături și întemnițari adesea”. El predică Evanghelia și poartă pe trupul său semnele Domnului Isus.

Cuvântarea lui Vasile Pavlov [2] la Congresul Alianței Mondiale Londra 1905

Mă bucur foarte mult să vă văd, dar trebuie să vă spun că nu am încercat niciodată să vorbesc engleza în mod public. Nu sunt pregătit să vorbesc, dar ceea ce spun vreau să spun fără un traducător. Dacă vorbesc stricat, sper că mă vei ierta. Lucrez acum la Tiflis, în Transcaucazia, în Asia. Munca noastră în Asia a început acum treizeci de ani. Eu și acești frați (arătând către reprezentanții care stăteau cu mm pe platformă) am început să predicăm Evanghelia și să lucrăm. Am construit Biserici din când în când, dar a venit persecuția și eu și mulți alții am fost trimiși în Siberia. M-am întors și păduchii mi-au cerut un angajament că nu voi mai predica Evanghelia.

Am spus: "Nu vă voi da asta. Crezi că sunt speriat? Voi predica." (Aplauze puternice.) Conștiința mea nu mi-a permis să fac ceea ce a cerut poliția și am fost din nou alungat timp de patru ani în Siberia. În total, am fost alungat timp de opt ani, iar când m-am întors am plecat în România și am predicat acolo. Când a venit momentul, m-am întors în Rusia, iar acum lucrez la Tiflis. Avem multă suferință de dragul Evangheliei. Este ca și cum am ucis un om; suntem alungați și nu avem drepturi. Dar ne-am întors din nou și acum este mai bine în Rusia. Există mai multă libertate. (Aplauze.) Dar nu avem libertate deplină. Vechile legi nu au fost încă abolite. Numărăm aproximativ 20.000 de baptiști în Rusia și avem aceeași credință și același Botez biblic. (Aplauze puternice.)

Surse:

J.H. Rushbrooke, 1933.

Congresul Baptist Mondial, Londra, 11-19 Iulie 1905.

THE BAPTIST MISSIONARY MAGAZINE, 1898

 

---

[1] THE BAPTIST MISSIONARY MAGAZINE, PUBLISHED BY THE AMERICAN BAPTIST MISSIONARY UNION, VOLUME LXXVIII, BOSTON MISSIONARY ROOMS, 1898, pp. 485 – 486.

 

[2] Congresul Baptist Mondial, Londra, 11-19 Iulie 1905, Înregistrările autorizate ale desfășurării tuturor evenimentelor ce au avut loc la Congres, publicat în Londra la Departamentul Uniunii Baptiste din  5 Southampton Row, W. C., pp. 7 - 8 ( PDF 69 - 70).

Fără moarte nu există înviere: A murit Isus? De Dr. Octavian Caius Obeada

Cu deosebită plăcere anunț apariția cărții „Fără moarte nu există înviere: A murit Isus? Scrisă de Dr. Octavian Caius Obeada”, ea face parte din categoria cărților de „Apologetică”, precum ne-a obișnuit Dr. Octavian Caius Obeada. Dintre cărțile scrise în limba română, se numără: ,,De ce sunt creștin?”, „Adunarea Sfinților”, „Armonia ascunsă: Căutarea sensului în structura Universului”,  „Pilonii Apologeticii: Îndrumări prin complexitatea apărării Creștinismului” și altele. Toate acestea sunt cărți de mare valoare în domeniul cunoașterii lui Dumnezeu și a răspunsului pe care orice creștin trebuie să fie în stare să-l dea atunci când este nevoie.

Această carte: „Fără moarte, nu există înviere: A murit Isus?”, vine ca un bun ajutor acum înainte de Sfintele Sărbători de Paște, pentru pastori, învățători și toți slujitorii Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, dar și pentru oamenii dornici de mai multă cunoaștere. Complexitatea conținutului îl veți putea aprecia din cuprinsul cărții redat mai jos.

Cartea va apărea la Editura „Risoprint”, are 283 de pagini, are 8 pagini de „Literatură citată sau recomandată” și „Index” și va costa 30 de lei.

Este apreciată și recomandată de:

 Sorin Sabou, Ph.D. - Associate Professor of Bible and Theology, Moody Bible Institute of Chicago.

 Conf. Dr. Alexandru Mihăilă - Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București.

 Lect. Univ. Dr. Constantin Ghioancă - Institutul Teologic Baptist din București.

Conf. Univ. dr. Daniel Fodorean - Decanul Institutului Teologic Baptist din București.

Pastor Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș - Rectorul Institutului Teologic Baptist București.

Dr. Radu Gheorghiță - Professor of Biblical Studies, Midwestern Baptist Theological Seminary.

Conf. Univ. Dr. Teodor-Ioan Colda - Prodecan, Institutul Teologic Baptist din București.

Conf. Univ. Dr. Octavian Baban - Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București.

Asist. Univ. Dr. Radu Cîmpean - Institutul Teologic Baptist din București.

Sergiu Marius Brădean - Pastor al First Romanian Baptist Church din Windsor, Ontario.

Prof. Dr. Marin Ioan Tamaș - Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, Baia Mare.

Toți acești oameni cu greutate în domeniul învățământului, dar și al scrisului, au avut un cuvânt pe măsura gândirii lor intelectuale, teologice și științifice.

Felicitări Dr. Octavian Caius Obeada! Așteptăm cu mare interes să ne delectăm cu informațiile puse la îndemână în această carte unde scrii despre Domnul Isus și moartea Sa violentă.

 

Mai jos este cuprinsul cărții:

 

CUPRINS Prefață	1
Introducere	3
Capitolul 1: Contextul istoric al vieții lui Isus Prezentare generală a Iudeii secolului I sub stăpânire romană Ocupația romană a Iudeii Societatea și religia evreiască Condiții economice și sociale Rezistență și neliniște Rolul religiei în societate	15 15 16 17 20 24 27
Capitolul 2: Răstignirea – Relatări și analize Descrierea evenimentului răstignirii bazată pe Evanghelii Dovezi istorice și arheologice ale practicilor de răstignire romană	31 32 43
Capitolul 3: Perspective teologice asupra morții lui Isus Puncte de vedere creștine despre semnificația morții lui Isus Ispășirea și răscumpărarea în teologia creștină	55 55 68
Capitolul 4: A murit Isus? – Examinarea dovezilor istorice Analiza dovezilor istorice ale morții lui Isus “Testul bibliografic” Dovezile interne pentru evanghelii Dovezile externe pentru narațiunile evanghelice	79 79 80 93 104
Capitolul 5: A murit Isus? – Examinarea probelor medicale Efortul lui Isus pe Via Dolorosa	119 132
Capitolul 6: Dovezi medicale pentru traumă Efecte fizice: Dificultate în respirație Efecte fizice: Pierdere de sânge și șoc Efecte fizice: Deshidratare și expunere Trauma psihologică și emoțională	139 148 150 152 153
Capitolul 7: Probabilitatea morții lui Isus Cauza morții	155 157
Capitolul 8: Confirmarea morții lui Isus Rana suliței Lipsa de mișcare a corpului Absența respirației Niciun răspuns la stimuli Scopul ruperii picioarelor în timpul crucificării	169 169 176 181 188 195
Capitolul 9: Limitări în analiza datelor Medicina în antichitate Tehnici de diagnostic Se poate diagnostica pe baza unor fapte descriptive? Limitările analizei	203 203 206 207 208
Capitolul 10: Cât de încrezători suntem în ceea ce privește cauza morții lui Isus? Procesul de răstignire Analiza medicală Rolul biciuirii Ipoteze medicale privind cauzele specifice ale decesului Limitările diagnosticului medical Furnizorii de servicii medicale și opiniile lor	225 225 227 229 230 232 233
Capitolul 11: Concluzie	245
Literatură citată sau recomandată	249
Index	257
Despre autor	267
Alte cărți de același autor	267

Dr. Octavian Caius Obeada este absolvent al Universității Binghamton (Universitatea de Stat din New York la Binghamton este o universitate publică de cercetare cu campusuri în Binghamton), cu masterat și doctorat în Nursing Practice, specialitatea “medicină de urgență”. Fondator al Misiunii Vox Dei, apologet creștin, editor al Publicației de Apologetică, fondatorul Biblioteci Online Vox Dei, autor și cercetător independent în domeniile teologiei și apologeticii precum și Director pentru Misiunea Reasonable Faith / Romanian Chapter. Este apologet creștin român, fiind implicat în acest domeniu de peste 24 de ani. De asemenea, este și fondatorul Institutului de Apologetică Vox Dei din anul 2021 (www.voxdeiinstitute.com), pe care îl conduce alături de o echipă de alte persoane din diferite confesiuni creștine din România, coordonând programe de studiu apologetic, de la începători, mediu la avansați. Predă la Institutul Teologic Baptist din București cursuri de apologetică creștină din 2023

Goron Dumitru 1898 - ? din Domnin

 

Fratele Dumitru Goron s-a născu în ziua de 5 noiembrie 1898 în localitatea Domnin, județul Sălaj. Părinții s-au numit Vasile și Varvara, agricultori, de naționalitate română.

Face șase clase primare. Trăiește de pe locul de 1 hectar și 77 de arii.

În ziua de 29 februarie 1921 se căsătorește cu Clarița și Domnul le-a dat 4 fete: Rozalia, născută în anul 1922, Maria, născută în anul 1927, Anna, născută în anul 1929 și Lucreția, născută în anul 1933.

Este încorporat la Compania 6 Sanitară și primește gradul de caporal. Este luat pe front în Primul Război și ajunge cu frontul de luptă până la munții Tatra din Cehoslovacia.

Auzind cuvântul Domnului predicat de fratele Bălănean Ioan, se hotărăște să-l urmeze pe Domnul Isus în apa botezului. Este botezat în ziua de 21 noiembrie 1927 de către fartele Cosma Gheorghe în Biserica Creștină Baptistă din Cuceu.

Pentru râvna, credincioșia și aptitudinea pe care o avea de a predica Evanghelia, frații se hotărăsc să-l ordineze. Ordinarea are loc în Biserica Creștină Baptistă din Domnin, anul 1931, comisia fiind compusă din frații lucrători: Ioan Țirban și Ioan Bălănean.

Comunitatea pentru care a fost ordinat avea 80 de credincioși. Fratele a locuit în Domnin județul Sălaj. În anul 1938 trimite la Uniune suma de 200 lei.

Surse:

Petru Goron - nepot

Arhive

Farcaș Grigore 1910 - din Chiuiești

 

Fratele Grigore Farcaș s-a născut în ziua de 12 septembrie 1910 în localitatea Chiuiești, județul Someș, azi Cluj. Părinții se neumeau Ioan și Susana, agricultori cu 5 hectare de pământ, de naționalitate română.

Face cinci clase primare în localitatea natală Chiuiești.

În anul 1934 se căsătorește cu Ana și Domnul le-a dat patru copii: Irina, Ioan, Augustin și Aurel.

Este contigentul militar 1932 încorporat la Regimentul 81 Infanterie, rămânând la vatră cu gradul de sergent. Este mobilizat între anii 1941 – 1945 în cel de-al Doilea Război Mondial.

Aude Cuvântul lui Dumnezeu și-l primește cu drag în inimă și este botezat în anul 1937 de fratele Moldovan Dumitru în Biserica Creștină Baptistă din Chiuiești, unde va fi și membru.

În anul 1948 Biserica Creștină Baptistă din Dej îl ordinează ca lucrător în Urișor, județul Someș, azi Cluj. Comisia de ordinare a fost compusă din frații Haranguș Gavril și Rus Ștefan. Fratele a slujit ca predicator în cadrul Comunității de Someș.

Fratele Grigore Farcaș, fiind mulți ani membru în Biserica Creștină Baptistă din Dej, unde a fost diacon ordinat, a ajutat cu date la scrierea istoricului bisericii din Dej, scrisă de fratele Haranguș Cornel.